sabina fati transilvania o provincie în căutarea unui centru

Centru şi periferie în discursul politic
Naþional Român fusese înfrânt la alegerile din 1910 pe toatã linia, reuºind sã
aducã în Parlament doar cinci deputaþi, iar trei dintre ei au câºtigat fotoliile
din Dietã datoritã bunãvoinþei partidului de guvernãmânt care nu le-a pus
contracandidaþi.
Tabelul 3. Suprafeþele categoriei A3 – folosirea limbii române în ºcoli
Graficul suprafeþelor categoriei A3 – folosirea limbii române în ºcoli
Tonul inofensiv al Telegrafului este sugerat ºi de Tabelul 3. Suprafeþele
categoriei A3 înregistreazã arii mici dedicate de ziarul Bisericii Ortodoxe
problemei referitoare la folosirea limbii române în ºcoli. Telegraful român
dedicã 6,2% acestui subiect, adicã jumãtate din suprafaþa alocată articolelor
militante în Tribuna, care înregistreazã 12,5%. Gazeta Transilvaniei acordã
10,7% subiectului privitor la folosirea limbii române în ºcoli. Tema este
importantã pentru elita politicã româneascã, deºi nu este menþionatã prea
des nici în lucrãrile Parlamentului de la Budapesta ºi nici în ziarele vremii,
dupã cum rezultã din Tabelul 3.
44
A3 Gazeta Telegraful Tribuna
cmp 217 865 68 173,5 135 260
% din supraf.
cercetată
10,7 6,2 12,5
Transilvania – o periferie cu trei centre
Categoria B – Soluþii
Românii ardeleni de la sfârºitul secolului al XIX-lea nu aveau la
îndemânã prea multe posibilitãþi pentru a-ºi îmbunãtãþi situaþia politicã,
socialã, economicã sau culturalã ca grup, ei se puteau însã realiza
individual, fiindcã politica de maghiarizare dusã de guvernele ungare pânã
la 1918 nu era una rasistã. Românii, ca ºi celelalte minoritãþi, aveau acces la
educaþie, puteau face politicã sau opta pentru orice altã carierã în armatã,
administraþie sau justiþie, dacã stãpâneau limba maghiarã, dar nu aveau
mijloace pentru a obþine drepturi colective ºi erau marginalizaþi ca grup prin
mãsuri legislative discriminatorii. Marja lor de manevrã era scãzutã ºi din
cauzã cã aristocraþia s-a maghiarizat de-a lungul secolelor, iar pãtura elitelor
economice ºi culturale a rãmas destul de subþire. Astfel cã în ultimul deceniu
al secolului al XIX-lea liderii românilor din Ungaria ºi Transilvania
considerau cã singurul mijloc de a îmbunãtãþi situaþia comunitãþii lor era sã
cearã sprijinul monarhului, care „viaþa sa întreagã s-a arãtat omul binelui ºi
al dreptãþii, domnitorul iubitor al pãcii ºi al adevãrului“ 28 . Petiþionarismul ºi
pasivismul au fost pentru români principalele mijloace de rezolvare a
revendicãrilor în ultima parte a secolului al XIX-lea, iar apoi în anii
premergãtori rãzboiului – tratativele ºi negocierile cu guvernul ungar.
B1) petiþiile – Aceastã subcategorie cuprinde articolele ºi discursurile în
care se dezbate chestiunea rezolvãrii problemelor naþionale din Transilvania
prin petiþii ºi memorii. Funcþia B1 este maximã în 1892 pentru Tribuna, în
jurul cãreia se grupaserã naþionaliºtii pro-memorandiºti, cu fluctuaþii medii
în perioada 1897-1900, dar are valori scãzute atât în Telegraful român, care
s-a opus trimiterii Memorandum-ului la Viena, cât ºi în Gazeta Transilvaniei,
care a criticat aceastã decizie luatã de tribuniºti de pe poziþii legaliste: „cei
tari în caracterul lor se vor grupa în jurul stindardului partidei naþionale de
la 3 (15) Mai 1848 spre a lupta între marginile legii, cu demnitate ºi
abnegaþie, pentru a face sã învingã sfânta noastrã cauzã“ 29 .
„Promovarea Memorandum-ului român la tron pe calea unui pe re -
gri nariu la Viena tocmai în ajunul jubileului de 25 de ani al înco -
ronării, totdeauna o am desaprobat, şi acesta o am şi spus res pec -
ti vilor. Lucrul însa s’a întâmplat. Noi românii scim că chiar şi în -
cer carea de a se presenta memorandul la coronă a fost mijlocul cel
din urmă, să nu crade însă nime că acuma din partea românilor
va urma doară revoluţiunea. Aceasta e impo si bi li tate. Românimea
mai mult nu va face revoluţiune, destul am gustat din amarul
anilor 1848-1849 şi din esperienţele câştigate atunci“. (George
Bariþiu în Telegraful român, nr. 57, 2/14 iunie 1892)
28 Gazeta Transilvaniei, 2/17 ianuarie 1892.
29 Telegraful român, 4/16 iulie 1892.
45