sabina fati transilvania o provincie în căutarea unui centru

Centru şi periferie în discursul politic
Tabelul 4. Suprafeþele categoriei B1
– petiþiile ca mijloc de obþinere a revendicãrilor
Graficul suprafeþelor categoriei B1
– petiþiile ca mijloc de obþinere a revendicãrilor
Atitudinea publicaþiilor cercetate faþã de problema petiþionarismului
rezultã ºi din suprafeþele alocate acestui subiect. Tribuna, care a susþinut Me -
mo randum-ul din 1892, are ºi mai târziu un ton pozitiv legat de acest subiect
ºi dedicã per total 12% din suprafaþã petiþionarismului, în vreme ce Gazeta
aproa pe cã neglijeazã aceastã temã, pentru care alocã doar 0,3% din supra -
faþã. Telegraful român, care ocupã 4,4% din suprafaþa sa cu articole despre
petiþii, se raporteazã negativ la acestea, cel puþin în cele referitoare la Memo -
randum.
B2) pasivismul ca metodã de luptã politicã – Aceastã subcategorie
include articolele care discutã, comenteazã, argumenteazã sau contraargumenteazã
soluþia enunþatã. Telegraful român face doar referiri negative
la acest subiect, în vreme ce Tribuna ºi Gazeta susþin pânã înspre 1904
nepar ti ciparea românilor la viaþa politicã a Ungariei. În 1905 Conferinþa
Naþionalã a PNR decide intrarea în activitate dupã 23 de ani de pasivism.
Disputa pasivism-activism a fost intens mediatizatã, fiindcã dupã
suspendarea Dietei de la Sibiu (6 ianuarie 1866) consensul fragil care exista
între fruntaºii români din Transilvania a încetat ºi cele douã curente politice
din cadrul miºcãrii naþionale – ‘pasivismul’ ºi ‘activismul’ – au apãrut acum
48
B1 Gazeta Telegraful Tribuna
cmp 6090 48 472,5 129 348,5
% din supraf.
cercetată
0,3 4,4 12,0
Transilvania – o periferie cu trei centre
ca partide politice separate. Keith Hitchins observã cã despãrþirea s-a fãcut
de-a lungul unor coordonate religioase, fiindcã aºa-numiþii pasiviºti erau
mai ales intelectuali laici ºi unii clerici, în special uniþi, ale cãror simpatii
erau îndreptate spre Ioan Raþiu ºi George Bariþiu, care aderau la douã
principii ce îi distingeau de activiºti: cã naþiunea românã trebuie de-acum
înainte sã se bazeze în primul rând pe propriile ei resurse ºi sã dezvolte o
politicã independentã pe direcþia austriacã, ºi cã ea nu trebuie sã facã nimic
care ar putea fi interpretat ca acceptare a noului regim din Transilvania 34 .
Pasiviºtii au fost deranjaþi de atitudinea oficialã conform cãreia de români se
poate descotorosi cineva ori de câte ori nu mai are nevoie de ei, ºi au socotit
cã nu mai pot accepta tutela austriacã aºa cum fãcuserã generaþiile ante ri -
oare, cu toate cã împrejurãrile în care se gãseau îi obliga sã caute favoa rea
împã ratului. Odatã cu impunerea acestei tactici, românii ardeleni conº tien -
tizeazã rolul de instrumentum regni pe care transilvãnenii l-au jucat pentru
Curtea de la Viena odatã cu integrarea Transilvaniei în Imperiul
Habsburgic 35 .
Keith Hitchins crede cã termenul de ‘pasivism’ este impropriu, pentru
cã el a fost aplicat ca armã politicã doar acelor acte ce ar fi putut recunoaºte
din partea lor acordul austro-ungar: pasiviºtii au continuat sã cearã
boicotarea alegerilor pentru dieta ungarã, dar mãsurile lor energice pe plan
local dezminþeau aceste deziderate, astfel cã ei nu erau mai puþin activi
decât activiºtii 36 . Semnul distinctiv al activiºtilor era voinþa lor de a acþiona
în cadrul sistemului existent, urmând decizia lui Andrei ªaguna (mitropolit
al Ardealului între 1864-1873), potrivit cãreia calea cea mai eficientã pentru
apãrarea realizãrilor Dietei de la Sibiu ºi deci a autonomiei Transilvaniei era
cea a unei depline participãri la viaþa politicã a statului. Prin urmare, în timp
ce nu erau mai puþin critici decât pasiviºtii faþã de Ausgleicht, activiºtii i-au
îndemnat pe compatrioþii lor sã desfãºoare o campanie electoralã viguroasã
ºi dupã aceea sã participe plenar la fiecare fazã a activitãþii parlamentare 37 .
Cele douã grupãri ale elitei române din Transilvania se raportau în mod
diferit, mai mult sau mai puþin direct, la cele douã centre de putere, Viena ºi
Budapesta. Prin acþiunile lor, prin luãrile de poziþie din presa vremii,
activiºtii încercau sã negocieze drepturile naþionalitãþii române cu puterea
de la Budapesta, în vreme ce pasiviºtii, deºi erau conºtienþi de importanþa
instituþiilor ungare, refuzau sã le accepte legitimitatea ºi se raportau mai
degrabã la Curtea Imperialã de la Viena.
34 Keith Hitchins, Ortodoxie ºi naþionalitate, Andrei ªaguna ºi românii din Transilvania
1846–1873, trad. Aurel Jivi, Bucureºti, Univers Enciclopedic, 1995, p.185.
35 Mathias Bernath, „Unirea bisericeascã: românii ca instrumentum regni“, în
Habsburgii ºi începuturile formãrii naþiunii române, Cluj, Dacia, 1994, p.36.
36 Keith Hitchins, op. cit., p.186.
37 Ibidem.
49