Majoritatea mânăstirilor noastre - îndeosebi ... - Argesul Ortodox

More documents

Recommendations

Info

Moto „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul … Toate prin El s-au făcut … Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.” (Evanghelia după Ioan 1, 1,3,4,9) Această revelaţie dumnezeiască, păstrată şi transmisă nouă prin Evanghelia după Ioan, este un dar extraordinar făcut neamului omenesc. Existenţa Cuvântului „dintru început”, după cum menţionează unele traduceri ale Sfintei Scripturi, a existenţei Cuvântului la Dumnezeu şi a identificării Cuvântului cu Dumnezeu este explicaţia a tot ceea ce există: originea, sensul şi finalitatea vieţii noastre şi a întregii creaţii. Cuvântul presupune Persoana care cuvântează, presupune, de asemenea, comuniunea în care are loc comunicarea, pentru că în afara comuniunii nu există persoană, presupune raţionalitate şi dragoste. Comunicarea este ieşi din sine şi descoperire pentru o altă persoană, sau pentru alte persoane. Pornind de la cuvintele „toate prin El s-au făcut”, deducem că tot ceea ce ne înconjoară este creat şi are pecetea Cuvântului lui Dumnezeu. În cadrul acestei noi rubrici vom căuta concordanţa acestor cuvinte revelate cu recentele descoperiri ştiinţifice, făcute în diferite domenii. Misterul celulei (I) Celula, poate mult prea simplist prezentată în manuale şi reviste destinate educaţiei şi publicului larg, considerată unitatea de bază, structurală și funcțională, a tuturor organismelor vii, este încă un mister pentru oamenii de ştiinţă, înzestraţi cu toată tehnica actuală. În timpul lui Darwin, oamenii de ştiinţă vedeau la microscop celula şi o considerau o mică sferă gelatinoasă, având un nucleu. Vedeau cum se deplasează, cum se divide însă nu aveau posibilităţile tehnice actuale şi nici nu intuiau complexitatea sferei gelatinoase. (Lee Strobel, Pledoarie pentru Creator, Oradea, 2010). Evoluţia spectaculoasă a tehnicii şi truda cercetătorilor de zeci de ani, în nenumărate laboratoare, ne-au ajutat să ajungem până aproape de bazele vieţii fizice, adică la nivelul moleculelor. Chiar la acel nivel este o complexitate uimitoare. Celula, potrivit actualelor cercetări, este o adevărată uzină, „care conţine o reţea complicată de linii de asamblare interdependente, fiecare alcătuită dintr-un set de mecanisme proteice uriaşe”. (Bruce Alberts, Preşedintele National Academy of Sciences). Omul de ştiinţă Franklin M. Harold, în cartea sa The Way of the Cell, apărută la Oxford University Press, în 2001, descrie un organism unicelular posedând: „un limbaj artificial şi un 4 sistem performant de decodare, bănci de memorie pentru stocarea şi recuperarea informaţiei, elegante sisteme de control care reglează asamblarea automată a componentelor şi subansamblelor, dispozitive de eliminare a erorilor şi de verificare utilizate la controlul calităţiii, procese de asamblare care folosesc principiul prefabricării şi al construcţiilor modulare … o capacitate neegalată de niciuna dintre cele mai avansate maşinării produse vreodată de om, deoarece poate replica întreaga structură în doar câteva ore”. Dacă comparăm organismele unicelulare cu organismele complexe, unde ajungem? Cu cât tehnica avansează cu atât descoperim mult mai multă informaţie şi mecanisme mult mai complexe, pe care nici nu le înţelegem încă, însă fără de care viaţa nu ar fi posibilă. Toate acestea vin în concordanţă cu „facerea” tuturor prin Cuvântul lui Dumnezeu. Cu siguranţă dacă ar fi fost cunoscute de Darwin, l-ar fi determinat să se bucure şi să afirme viaţa creată de Cuvântul lui Dumnezeu. Spun aceasta gândindu-mă la afirmaţia sa din Originea Speciilor: „Dacă s-ar putea demonstra că există vreun organ complex care nu s-a putut forma prin nenumărate modificări mici şi succesive, teoria mea s-ar prăbuşi cu totul”. Ce să discutăm despre organele complexe de care vorbea Darwin când celula, minuscula gelatină pe care o vedea simplist la microscop, este extraordinar de complicată, funcţionează cu ajutorul unor micromecanisme de dimensiuni potrivite, cu o forţă potrivită şi prin interacţiuni Argeºul Ortodox Toate prin El (Cuvântul) s-au făcut potrivite. Ce este necesar pentru apariţia unei singure celule? Zece milioane de milioane de atomi, spun cercetătorii. Mai mult, celulele sunt uzine complexe, care depăşesc cu mult cele mai performante mecanisme imaginate de om şi proiectate deocamdată doar în filmele de science fiction. Mai mult, celula este un sistem cu o complexitate ireductibilă, adică este alcătuită din mai multe componente diferite, care conlucrează toate împreună, iar lipsa unei singure componente duce la nefunctionarea întregului sistem. Este extrem de greu de imaginat. Un exemplu cât de cât similar, extraordinar de simplist faţă de complexitatea celulei, ar fi cel mai performant motor din prezent, la care ar lipsi o singură rotiţă, sau cel mai performant sistem electronic integrat, căruia i-ar lipsi o singură legătură. O singură rotiţă sau legătură face întreg sistemul inoperant. Situaţia este identică în cazul celulei. Pentru a funcţiona celula trebuie să apară de la început cu toate componentele, informaţiile pe care le conţine. Având aceste date ştiinţifice, teoria evoluţiei printr-un proces darwinist, este similar cu afirmaţia că cel mai mare şi performant laborator actual din lume este rodul vântului, al eroziunii solului, al întâmplării, atracţiei gravitaţionale etc. Iar celula este mult mai complexă, eficientă şi armonioasă decât tot ceea ce a făcut sau şi-a imaginat omul. Preot Daniel GlIGoRe
Argeºul Ortodox Bunul Dumnezeu poartă grija nevoilor tale şi se luptă pentru tine! Întotdeauna Dumnezeu doreşte să ne deschidă inimile şi să pătrundă în ele. Dumnezeu ne trasmite iubirea Sa şi ne-o arată de fiecare dată. Bunul Dumnzeu ne-a iubit încă de pe atunci când noi nu meritam. El ne-a iubit când noi eram în vrăjmăşie cu El. Ce frumos, ce minunat să ştii faptul că ai un Dumnezeu atât de bun şi milostiv, care îţi ascultă rugăciunile, să ştii că la dreapta măririi Tatălui este Fiul Său Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, să ştii că Dumnezeu nu este insensibil la nevoile tale, să ştii că este preocupat de fiecare aspect al vieţii tale şi că tu ai un preţ în ochii Lui: „Drept aceea, având Arhiereu mare, Care a străbatut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat. Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă şi să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit.” (Evrei 4,14- 16). Cât de încurajator ar trebui să fie pentru noi faptul ca să ştii că Marele nostru Arhiereu, Iisus Hristos e preocupat de viata ta spirituală, de relaţi ata cu Dumnezedu şi că este gata să pună meritele Crucii Lui în contul tău: „Lucru de căpetenie din cele spuse este că avem astfel de Arhiereu care a şezut de-a dreapta tronului slavei în ceruri, Slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt Dumnezeu şi nu omul. Apoi, orice arhiereu este pus ca să aducă daruri şi jertfe; de aceea trebuincios era ca şi acest Arhiereu să fi avut ceva ce să aducă. Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar fi preot, fiindcă aici sunt aceia care aduc darurile potrivit Legii, Care slujesc închipuirii ăi umbrei celor cereşti, precum a primit poruncă Moise, când era să facă cortul: “Ia seama, zice Domnul, să faci toate după chipul ce ţi-a fost arătat în munte”. Acum însă, Arhiereul nostru a dobândit o slujire cu atât mai osebită, cu cât este şi Mijlocitorul unui testament mai bun, ca unul care este întemeiat pe mai bune făgăduinţe.”(Evrei 8,1-6). Să ţinem credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna: „În aceasta, Dumnezeu voind să arate şi mai mult, moştenitorilor făgăduinţei, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul: Ca prin două fapte nestrămutate - făgăduinţa şi jurământul - în care e cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ţinem nădejdea pusă înainte, Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă, Unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.”(Evrei 5,17-20). Astăzi, fraţi şi surori, întru Hristos Domnul, să nu ne împietrim inimile noastre ci cu credinţă să ne apropiem de Jertfa Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să ne apropiem de Bunul Dumnezeu, aşa cum este scris şi în Sfânta Carte, prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Iar Hristos a fost credincios ca Fiu peste casa Sa. Şi casa Lui suntem noi, numai dacă ţinem până la sfârşit cu neclintire, îndrăzneala mărturisirii şi lauda nădejdii noastre. De aceea, precum zice Duhul Sfânt: “Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, Nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie.” (Evrei 3,6-8). Să nu murmurăm pe cale către Împărăţia lui Dumnezeu. Să nu credem că lumea din care Dumnezeu vrea să ne scoată e mai bună decât Canaanul Împărăţiei Sale. Avem un exemplu în Sfânta Scriptură când un grup din poporul lui Dumnezeu cârtea împotriva Domnului şi a conducătorilor Săi că ar fi fost ma bun Egiptul, ţara robiei decâtr canaanul promis de Dumnezeu: „Oare puţin lucru e că ne-ai scos din ţara unde curge miere şi lapte şi ne-ai adus să ne pierzi în pustie? Vrei să şi domneşti peste noi? Dusu-ne-ai tu oare în ţara unde curge lapte şi miere şi datu-ne-ai tu oare în stăpânire ţarinile şi viile ei? Vrei să scoţi ochii oamenilor acestora? Nu mergem!” ” (Num. 16, 13-14). Ce ciudat, să ajungi să spui că ţara robiei, ţara păcatului e mai bună ca ţara promisă de Dumnezeu. Să ajungi într-un moment al vieţii în care să spui cî în ţara robiei curge lapte şi miere şi nu în locul promis de Bunul Dumnezeu. Asta arată lipsă de credinţă, lipsă de ascultare faţă de Dumnezeu. Să ne ferească Domnul să ajungem să gândim şi să credem că lumea noastră, o lume a robiei păcatului, e mai bună ca ţara promisă de Domnul nostru. Poporul Israel, în călătoria lor de la Egipt spre Canaan au ajuns în pustie. Nu erau nici în Egipt şi nici în Canaan nu au ajuns. Oamenii aceştia s-au oprit la jumătatea drumului, nu mai erau nici în Egipt, dar nici în Canaan. Era cea mai cruntă situaţie. Nu se mai puteau bucura nici de ceea ce oferea Egiptul, pentru că ei tânjeau după ceea ce era acolo: „Căci ne aducem aminte de peştele, pe care-l mâncam în Egipt în dar, de castraveţi şi de pepeni, de ceapă, de praz şi de usturoi; Acum însă sufletul nostru tânjeşte; nimic nu mai este înaintea ochilor noştri decât numai mana”.” (Numeri, 11, 5-6). Este scopul şi dorinţa diavolului ca noi creştinii să ajungem într-o astfel de situaţie în care să nu ne bucurăm nici de lumea păcatului, însă să nu ajungem nici în împărăţia Domnului. Dacă diavolul reuşeşte să te aducă la punctul de mijloc, în pustia dintre cele două oferte, dintre Egipt şi Canaan, el vrea să încetineşti ritmul credinţei, să-ţi slăbească încrederea şi evlavia, să baţi pasul pe loc, să te plângi şi să murmuri mereu împotriva Domnului şi să te cerţi cu Domnul şi cu conducătorii Lui, să întristezi preoţii şi pe mai marii poporului sfânt, să nu-şi poată face slujba cu bucurie, fără vreun fel de apăsare sufletească. În aceste condiţii diavolul doreşte să ajungi în pustia dintre cele două oferte, să te facă să te uiţi într-o parte şi în alta şi să nu mai vezi cu ochii credinţei tale făgăduinţa Domnului, să nu mai vedem ţara promisă, ţara Canaanului în faţă, înainte, ci s-o vedem în urma noastră. Trebuie să menţionăm faptul că şi pustia îşi are înşelările şi iluziile sale. De multe ori în viaţă noi ne oprim la jumătate de drum. Să ne ferească Dumnezeu de o astfel de experienţă. Este o situaţie în care, vorba înţeleaptă din popor, nu eşti nici în car, nici în căruţă, nu eşti nici cu Dumnezeu şi nici cu lumea. Dumnezeu se luptase pentru ei ca să-i ducă în Canaan, să-i scoată din robie şi să-i ducă într-o ţară liberă şi prosperă, o ţară binecuvântată pentru ei: „Dar când s-a apropiat Faraon şi când s-au uitat fiii lui Israel înapoi şi au văzut că Egiptenii vin după ei, s-au spăimântat foarte tare fiii lui Israel şi au strigat către Domnul; Şi au zis către Moise: “Oare nu erau morminte în ţara Egiptului, de ce ne-ai adus sa murim în pustie? Ce ai făcut tu cu noi, scoţându-ne din Egipt? Nu ţi-am spus noi, oare, de aceasta în Egipt, când ţi-am zis: Lasă-ne să robim Egiptenilor, că e mai bine să fim robi Egiptenilor decât să murim în pustia aceasta?” Moise însă a zis către popor: “Nu va temeţi! Staţi şi veţi vedea minunea cea de la Domnul, pe care vă va face-o El astăzi, căci pe Egiptenii pe care îi vedeţi astăzi nu-i veţi mai vedea niciodată. Domnul are să Se lupte pentru voi, iar voi fiţi liniştiţi!“” (Ieşirea 14,10-14). Dumnezeu a făcut tot ceea ce a trebuit ca să-i convingă să iasă din robie, să aibă credinţă în El şi să-l urmeze. Peste egipteni Dumnezeu a adus judecăţile lui, plăgile, să poată vedea poporul Lui, că Dumnezeu cârmuieşte lumea şi nicidecum zeităţile Egiptului. Despre ei, despre urmaşii lui Avram, vorbea Dumnezeu credinciosului Avram, când i-a spus: „Atunci a zis Domnul către Avram: “Să ştii bine că urmaşii tăi vor pribegi în pământ străin, unde vor fi robiţi şi apăsaţi patru sute de ani; Dar pe neamul acela, căruia ei vor fi robi, iI voi judeca Eu şi după aceea ei vor ieşi să vină aici, cu avere multă.” (Facerea 15,13-14). Dumnezeu a început lupta cu neamul acela care-i robea pe evrei. Atunci când Dumnezeu luptă pentru un scop, El luptă cu putere. Toată filosofia, toată religia, toată înţelepciunea Egiptului au fost puse la probă, greu încercate de Domnul. Toată economia şi toată forţa Egiptului au fost judecate de Dumnezeu. Plăgile care au lovit Egiptul a fost un fel de luptă a Domnului cu această naţiune care a robit pe copiii Domnului. Până şi vrăjitorii Egiptului au recunoscut că acolo era „degetul sau mâna lui Dumnezeu.” Plăgile au clătinat din temelii, toate aspectele vieţii lor fie religioase, fie filosofice fie economice. Faraon, considerat ca fiind cel care ţine toată ordinea universului egiptean s-a dovedit a fi un fals, că nu se putea proteja nici pe el, necum pe alţii. În fiecare dimineaţă faraon cu suita sa mergea înainte de răsăritul soarelui la Nil, a să trezească soarele. În filosofia lor faraon aducea soarele în fiecare dimineaţă, el îl trezea şi atunci când Domnul a lovit ţara Egiptului cu întuneric, s-a dovedit minciuna şi neputinţa lui Faraon. Era mâna lui Dumnezeu care a făcut şi care ţine toate lucrurile prin puterea Sa. Moare întâiul născut al faraonului, se clatănă filosofia că acest om ţine ţara, când nu se putea ţine nici pe el. Cel care se lupta pentru evrei era Dumnezeu, era o luptă ca din senin, nu lupta nici un om, dar lupta Dumnezeu, iar poporul trebuia să lupte doar prin credinţă, însă în privinţa aceasta, vai, de câte ori şi-au dovedit necredinţa. Atunci când ei plângeau în faţa Mării Roşii, Domnul îi încurajează şi îi mângâie spunându-le că El va lupta pentru ei, iar ei să stea liniştiţi. Cum poţi oare să stai liniştit când ai probleme ? Când ai în faţă mare, când ai în stânga munte, când ai în dreapta munte, când ai în spate vrăjmaşii, cum să stai liniştit ? Vrăjmaşii întodeauna atacă pe la spate. Cine poate sta liniştit în aceste condiţii ? Liniştit, în situaţii critice, disperate, poate să stea doar acela care vede şi care înţelege faptul că Dumnezeu luptă pentru el. Numai dacă avem această viziune a credinţei ne vom putea păstra liniştea. Să ne dea Dumnezeu o astfel de credinţă, care indiferent de ceea ce s-ar întâmpla, să vedem că Dumnezeu este Cel care luptă pentru noi, iar noi să-i fim credincioşi, să-i mulţumim, să ne închinăm Lui, pentru lupta pe care o poartă pentru noi. În El avem biruinţa deplină. Libertatea începe întotdeauna cu pustia, pustie din care Dumnezeu vrea să ne scoată. Dumnezeu dorea să-i ducă la Sinai şi de acolo în Canaan. Însă la Sinai au uitat repede de Dumnezeu şi de felul cum a luptat pentru ei. Şi-au făcut viţelul de aur, au început să reaşeze în mintea lor cântecele, rugăciunile, dansurile şi obiceiurile din Egipt. Atât de repede să uiţi ce face Dumnezeu pentru tine şi atât de uşor să te întorci iar la practicile robiei ? Oare ce rost mai avea lupta pe care a purtat-o Domnul pentru ei, când într-un timp atât de scurt ei voiau să se întoarcă înapoi în Egipt ? Preţul luptei Domnului a fost foarte mare pentru ei. Pentru nimeni din istoria noastră, nu a mai luptat Dumnezeu în acest fel. De la Sinai pleacă spre Canaan, iar la porţile Canaanului îşi aleg căpetenii să se întoarcă din nou în Egipt. De unde ai putea şti că Dumnezeu este gata şi astăzi să lupte pentru tine ? Dacă vrei să ajungi cu orice preţ în Canaan, în ţara Domnului promisă de El, se va lupta pentru tine în fiecare moment. Peste poporul lui Dumnezeu a venit în decursul vremii nori de tulburare, zile grele şi multe necazuri, situaţii pe care viitorul le mai poate aduce. Oare ce i-a determinat pe credincioşii, care au primit pe drept apelativul de sfinţi, să rămână neclintiţi în diverse încercări, în prigoniri, în chinuri, în bătăi, în tot feluzl de încercări pe care diavolul le-a născocit şi le-a adus împotriva lor. Cum de au putut rămâne aceşti oameni creincioşi ? Astăzi noi vorbim cu respect faţă de aceşti sfinţi. Au putut rămâne aşa pentru că ei aveau o astfel de credinţă neclintită în Dumnezeu. Ei ştiau că Dumnezeu va lupta pentru ei, iar ei erau liniştitţi.Dumnezeu era proslăvit pin viaţa lor. Cei trei tineri în Babilon, nu au vrut să se închine la altceva sau altcineva decât la Dumnezeu şi şi-au exprimat credinţa în El, chiar dacă nu va interveni pentru ei: „Nabucodonosor le-a zis: “Este, oare, adevărat, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, că voi nu slujiţi dumnezeului meu şi chipului de aur pe care eu l-am aşezat şi nu-i caădeţi la pământ cu rugăciuni? Acum, fiţi gata şi atunci când veţi auzi glasul trâmbiţei, al flautului, al chitarei, al harpei, al psalterionului, al cimpoiului şi al altor instrumente muzicale, să cădeţi la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care eu l-am făcut; iar dacă nu vreţi să vă închinaţi, într-o clipă veţi fi aruncaţi în mijlocul unui cuptor cu foc arzător. Şi care dumnezeu vă va scăpa din mâna mea?” Răspuns-au Şadrac, Meşac şi Abed-Nego şi au zis regelui: O, Nabucodonosor, noi navem nevoie ca la aceasta să-ţi dăm un raspuns! Dacă, întradevar, Dumnezeul nostru Căruia Îi slujim poate să ne scape, El ne va scăpa din cuptorul cel cu foc arzător şi din mâna ta, o, rege! Şi chiar dacă nu ne va scăpa, ştiut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi şi înaintea chipului de aur pe care tu l-ai aşezat nu vom cădea la pământ!”” (Daniel 3, 14- 18). Ajută-ne Doamne să nu ne închinăm la nimic altceva decât Ţie Doamne, pentru că eşti vrednic să primeşti toată slava, cinstea şi închinarea. Dr. Ioan-Gheorghe RotARU 5
Page 1 and 2: l Anul XI l nr. 583 l 8 - 15 martie
Page 3: Argeºul Ortodox Cu prilejul diferi
Page 7 and 8: Argeºul Ortodox Despre spovedanie

Majoritatea mânăstirilor noastre - îndeosebi ... - Argesul Ortodox

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?