groapa - roman.pdf

Gheorghe îi da ajutor. łinea o pătură veche, plină de găuri şi aştepta. Când
zeama albă dădu în clocot, zulitorul aşternu pe rând Ńolul pe spinarea
iepelor. Nevasta luase animalele de gât. Gazda turnă varul fierbinte în
găurile păturii. Pielea cailor sfârâi, arsă. Părul lor frumos şi des se curăŃa ca
luat cu briciul. În locurile goale, rămăseseră câteva buboaie albe, din care
mustea sângele. Iepele se smuceau nechezând, dar mâna puternică a femeii
le stăpânea. Când scăpară, se întinseră rănite la soare, aşezându-se pe
picioarele dinainte. Aveau în ochi o suferinŃă tăcută şi de sub pleoape li se
scurgea o zeamă limpede ca lacrimile. Numai mânzul scăpase. El zburda
sătul prin ograda murdară.
- Bine c-am terminat! răsuflă Gheorghe uşurat. CocîrŃă se spălă pe mâini
şi veni spre ei.
Se aşezară pe buturugi.
Peste câmp, îi văzură şi pe ceilalŃi sosind. În frunte era Stăpânul gonind,
gonind. După el, ceata. Se înveseliră.
- Noroc! aruncă Bozoncea de departe, a nimerit ucenicul?
- Dacă l-a adus mandea! se fasoli ăl bătrân.
- Le-aŃi făcut formele?
- În regulă.
Starostele cercetă gloabele, le pipăi rănile proaspete şi clătină mulŃumit
din cap.
- O să ne mai odihnim şi noi până le-o creşte părul. Dacă scoatem un
preŃ bun, avem biştari frumoşi!
- Le mărităm taman bine la târgul Oborului, se amestecă Oacă. FaŃa lui
ciupită de vărsat se strâmbă într-un râs scurt.
- Şi cum a fost? întrebă tăinuitorul.
- Cum să fie? Ei Ńipau şi noi îi cujbeam! rosti scurt, cum îi era obiceiul,
Nicu-Piele.
- Leagă căŃeaua, moară neferecată ce eşti!
- Mucles! Dă-te-n câştig!
Glasurile se ascuŃeau, pungaşii vorbeau mai repede, înveseliŃi. Oboseala
se lăsa în picioare. Soarele strecurat prin şipcile putrede ale şopronului le
încălzea spatele. Un câine mare şi lăŃos se gudura la picioarele lui Gheorghe.
TreanŃă îi mângâia blana.
- Da de soilit unde soilim şi noi? întrebă Oacă.
- HaideŃi cu mine, se ridică gazda, şi-i urcă într-o şură de paie uscate,
peste care erau întinse preşuri curate.
MorŃi au căzut. Tocmai a doua zi pe la prânz s-au sculat. S-au scuturat,
au mai căscat, n-aveau ce face. În curtea plină de orătănii nu era nimeni.
Caii sforăiau la soare. Mirosea a sfoiegeală şi a toamnă. Pe cer se adunau
nori lunguieŃi, cenuşii.
- O să plouă, zise Florea.
Nu-şi găsea locul. Gheorghe se apucase să joace dardăr cu Oacă, Piele şi
Bozoncea.
Lumina soarelui se şterse. Se făcu frig. Tăinuitorul adăposti iepele şi în
curând începu să picure. Paraschiv auzi zgomotul mărunt al ploii şi-i fu
urât. Lângă el, hoŃii râdeau, trântind în paie cărŃile soioase.
- Şapte ochi în plapumă!
- Fante!
- 40 -