Vox Libri nr. 13 - 2009 - Biblioteca digitalā - scriitori hunedoreni

din curtea noastrã din Spãtarului, ºtiam
scurtãturi ºi ieºiri ascunse spre bulevard sau
spre Aleea Spãtarului, stãteam ore întregi, cu
fratele meu, pe acoperiºul magaziei din fundul
curþii de bloc, ascunºi de frunziºul duzilor, cu o
carte în mânã sau povestind, ºi mâncam dudele
negre, pline de o dulceaþã mocnitã, pânã ni se
albãstreau gurile. În curte mai exista ºi un puþ
american, din timpul rãzboiului, nu mai
funcþiona, dar ni se pãrea formidabil cã adânc
în pãmântul curþii noastre dintre blocuri se
gãsise apã de fântânã. Subsolul casei era un ºir
de coridoare complicate, cu boxe, spãlãtorie,
uscãtorii ºi fel de fel de firide care ni se pãreau
pãrãsite, familiare ºi misterioase totodatã. Tot
de acolo începeau scãrile de serviciu care
duceau pânã în pod. ªi, din pod, ieºeam pe
acoperiº, de unde vedeam oraºul, spre nord
vest ºi recunoºteam clãdiri, trasee ale strãzilor,
orizontul desenat de geometriile urbane. Jos,
prin subsoluri, simþeam gustul tainei. Sus,
încercam gustul spaþiului vast, ceva
asemãnãtor cu fericirea.
Bunicii mei stãteau pe General Cernat,
mãtuºile la Rondul Pache ºi pe Strada
Locotenent Lemnea, redevenitã acum General
Manu, aveam prieteni pe 11 Iunie ºi pe Strada
Finlanda ºi pe Pristolului ºi pe ªtefan Luchian,
ºi în Floreasca ºi pe Labirint ºi pe Icoanei, ºi in
Cotroceni, am învãþat la o ºcoalã de pe Strada
Arhitect Mincu, plecam acasã prin Parcul
Kiseleff, cãutam statuia lui Jalea, „Lupta lui
Hercule cu Centaurul”, adoram mica bijuterie
a Bufetului lui Mincu ºi mã vrãjea capul de
linie al tramvaiului 20, care fãcea o buclã
printr-o margine a Parcului Kiseleff ca printr-o
pãdure sãlbaticã. Trecand printre tufiºurile
dese ajungeam pânã la mormântul mic din
marmurã ºi fier forjat, ascuns sub un pâlc de
pini, al grãdinarului Meyer, autorul grãdinii
Kiseleff, mormânt azi dispãrut. Am lucrat pe
Strada General Berthelot, de pe când se numea,
Vox Libri, Nr. 13 - 2009
Pagina bibliofilului
temporar, Nuferilor, ºi pânã s-a numit din nou
ca odinioarã. Cât despre Olteni, Cãlãraºii ºi
Dudeºtii vechi, Labirint ºi Vãcãreºti, ºi Calea
ºi mai ales Mãnãstirea, inima mea sângerã ºi
acum. Era multã mizerie pe strãzile acelea, dar
visam restaurãri, reabilitãri, cu totul altceva
decât s-a petrecut. Iar dimensiunile pierderii
Mãnãstirii Vãcãreºti cred cã nici nu suntem în
stare sã le percepem.
Aºa cã, vedeþi, o arie largã de prezenþe
iubite, de absenþe iubite. ªi pe urmã, când am
început sã adun poveºtile, am locuit cu fiecare
dintre doamnele ºi domnii aceia peste tot unde
m-au condus ei.
36