O AVENTUR~: FRUMOASELE STR~INE - revistaorizont.ro

www.<strong>revistaorizont</strong>.ro
FICTION&CO
fiction&co
NOAPTE BUN~, COPII!
RADU PAVEL GHEO
Se apropiau de c`minul cultural. Strada
era pustie: toat` zarva zilei se mutase în
interiorul caselor. Drumul urca pu]in [i cei
trei ie[ir` de pe trotuarul m`rginit de copaci
pe strada lat`. Marius sim]i cum împr`[tie
cu sandalele praful moale [i c`ldu] [i v`zu
cum cerul se întuneca tot mai tare. Se sim]ea
minunat. Cînd ajunser` în dreptul gr`dinii
singuratice, ridic` privirea: în fa]a lor se
profilau cei patru plopi de pe drumul ce ducea
spre gar`, contura]i pe cerul senin.
— Auzi, Mariuse, [opti Paulic`. Ai avea
curaj s` te duci pîn` acolo [i s` aduci o bucat`
de sfoar` din plopul lui Ginu]u?
Marius se opri în loc. De ce s` se duc`?
Sim]i îns` c` i-ar pl`cea s-o fac`. Se
gîndi cum ar fi s` mearg` într-adev`r pîn`
acolo [i î[i imagin` întreaga scen`, dar de la
coad` la cap: mai întîi, cu inima b`tîndu-i tare
de pl`cere, î[i imagin` cum vine [i îi arat`
Cristinei bucata de sfoar` desf`cut` din plop,
dup` care se imagin` singur, în noapte,
coco]at în copacul unde murise Ginu]u, [i
pl`cerea de mai înainte îi pieri.
— Da' tu ai avea curaj? se înfurie el.
Du-te tu, s` te vedem!
— }i-e fric`? rînji Paulic`.
— De ce s`-mi fie fric`? Nu mi-e fric`!
i-o t`ie Marius. Da' de ce s` m` duc acolo?
— Uite-a[a, r`spunse Paulic`, aruncînd
o privire spre Cristina.
— Ce sfoar`? întreb` fata.
— Cap`tul care a r`mas acolo cînd i-au
t`iat-o, explic` Paulic`. Î]i dai seama c` au
t`iat-o, n-au deznodat-o. Mi-a zis Florin c`
a fost cu taic`-su la Re[i]a, cu trenul, [i cînd
a trecut pe-acolo, a v`zut cap`tul de la sfoar`
legat de crac`. Acolo unde a stat Ginu]u.
— Brr! se scutur` fata. Nu mai vorbi]i
din astea, c` m` întorc acas`. Cine [tie ce
e acolo!
— Ce s` fie? Nu e nimic. Ce s` mai
fie? o contrazise Paulic`.
Dar Marius î[i d`du seama c` i se f`cuse
[i lui fric`. Înaintar` to]i trei t`cu]i, în`l]înd
din cînd în cînd privirea spre cei patru plopi
din dep`rtare – o dep`rtare nu foarte mare.
Dac` ar fi fost ziu`, nici c` le-ar fi p`sat,
dar era deja sear`, iar în fa]a lor drumul se
întindea alb, luminat doar de stele. {i totu[i,
într-un fel ciudat, senza]ia asta de fric` era
pl`cut`.
* * *
Pu[tiul [tia povestea lui Ginu]u în toate
variantele ei, de[i cei mari ar fi preferat ca
astfel de istorii s` nu ajung` la urechile copiilor.
Dar cum s` nu ajung`? Mai ales c` în
zilele acelea nimeni nu vorbea despre altceva.
Nici m`car bunica lui Marius, dup` cum
auzise el acum cîteva seri, la pu]in timp dup`
înmormîntarea b`iatului de [aptesprezece
ani. B`trîna st`tea pe banca din fa]a casei,
împreun` cu doda Anica, vecina de peste
drum, [i ambele femei prefirau înc` o dat`
cele întîmplate înainte ca plopul acela de
pe drumul spre halta Teicova s` devin`
plopul lui Ginu]u.
— Aia mare curv` o ajuns la ora[,
Cornelia a lu' Miu Popa! A[a o umblat ea,
ca banu' al r`u, [i cît o fost m`ritat` cu
tolomacu' `la de inginer!
Marius st`tea în cas`, întins pe pat în
camera de la drum, se gîndea dac` s` plece
sau nu la joac`, fiindc` abia ce se însera.
Acum îns` r`mase încremenit [i ciuli
urechile. Fereastra ce d`dea înspre banca
din fa]a casei era întredeschis` [i auzea tot
– nu foarte bine, dar destul cît s` simt` pl`-
cerea de a-[i spiona bunica, mai ales c` n-o
auzise niciodat` spunînd asemenea vorbe.
Era ca [i cum femeia aceea blajin`, cu p`rul
alb, ascuns tot timpul sub o basma neagr`
ori cenu[ie, cu fa]a rotund` [i ochi senini,
î[i dezv`luia acum o alt` fa]`, una pe care
Marius n-o v`zuse – sau auzise – niciodat`.
— P`i, n-ai v`zut-o cum îmbl` prin sat?
N-are pic de ru[ine! Numa' ca nelumea, cu
n`dragi d-`ia care i se bag` în cur [i, m`
ier]i, Anico, în fofoloanc`. Ca o malagambist`
îmbl`! S`raca mum`-sa, c` numa' necazuri
i-o f`cut de cînd o l`sat-o s` plece la
[coal` la Re[i]a!
Apoi doda Anica zise ceva de s`rmanul
tat` al lui tanti Cornelia, care murise [i nu
mai avusese cine s-o bat`, ca s-o "pot`iasc`".
Bunica lui Marius nu se l`s` mai prejos [i
în[ir` o list` lung` cu b`rba]i din sat despre
care se auzise c` se întinseser` cu tanti
Cornelia (exprimare care îi stîrni imagina]ia
b`iatului, c`ci suprapuse formele Corneliei
peste un trup indefinit de b`rbat, peste care
femeia aceea cu sîni mari se întindea).
— {i prostu' de Ginu]u... continu` bunica
lui Marius. Dar cum o putut ea s`-[i pun`
mintea cu el? Muiere divor]at` [i-]i ba]i joc
de-un copilandru? Da' n-o bate bunu'
Dumnezeu [i pe ea? S` vezi numa' cum o
bate, dod` Anic`! S` vezi cum o bate!
— Ce obraz are s` vin` acum în sat cu
mo[u' `la, cu neam]u', dup` ce s-o f`cut de
miru' lumii! continu` la fel de revoltat` doda
Anica. Au, au, s`raca mum`-sa! Bine zici,
dod` M`rio, mult trage muierea aia dup`
ea! Da' o fi drept ce zice lumea, c` nu s-o
omorît el, `l mic? întreb` înfiorat` vecina,
care era mai tîn`r` cu vreo zece ani decît
bunica lui Marius [i p`rea s` p`streze un
ton respectuos fa]` de ea. Eu am auzit c`
s-ar fi vorbit ea cu neam]u' [i o venit `la
atunci, sara, de l-o pîndit pe calea g`rii...
Era varianta cea mai înfrico[`toare care
se vehicula prin sat [i, poate tocmai din
pricina asta, lui Marius îi pl`cea cel mai
tare. Dar, din cîte se pare, nu [i bunicii lui.
— Un drac! zise b`trîna. Ce s`-l omoare
neam]u'? De parc` nu l-ai [tiut [i tu pe Ginu-
]u! Copilu' `la n-o fost el cit`v la cap de
la început. C` l-ai cunoscut [i tu cum îmbla
prin sat, tot îmbufnat, [i dac` vorbeai cu
el, î]i întorcea vorba. Eu am [tiut c` d-aici
iese o nacot` de cînd am auzit c` l-o luat
de min]i Cornelia. {i-acum vezi [i tu c`
l-or îngropat ca pe-un cîine, dincolo de mormîn]u'
satului, f`r` cruce, f`r` slujb`, f`r`
s` bat` arîngul la biseric` dup` el... Da'
mare-i Dumnezeu [i pe toate le vede el
de sus!
Marius, întins pe pat în cas`, în`l]` reflex
privirea spre tavan.
— Eu am mai auzit ceva, începu doda
Anica. Am auzit c` în sara aia or fost amîndoi
pe calea g`rii [i el i-o zis c` dac`-l las` [i
se duce cu neam]u', el se pune de se omoar`.
{i ce crezi c-o zis Cornelia? O zis a[a, cu
gura ei: "Omoar`-te! Uite plopii `ia de colo!
Spînzur`-te de unul din ei, dac` vrei, c` eu
nu plîng dup` tine!" {i Ginu]u, minte de copil,
s-o luat dup` gura ei a proast` [i [i-o pus
la]u' la gît.
Dar lui Marius nu-i ie[ea din minte
ce vorbise el cu Paulic` într-una din seri
– cam tot a[a cum vorbeau acum bunic`sa
cu doda Anica. De unde g`sise Ginu]u
sfoara aia s` se spînzure? Ce, umbla cu
sfoar` dup` el? S-ar putea s`-l fi omorît
neam]ul, cum ziceau al]ii prin sat. Da, se
putea, sigur c` se putea! Venise cu ma[ina,
îl pîndise pe Ginu]u de dup` plopi, s`rise
la el [i dup` aceea îi pusese la]ul de gît.
De-aia veniser` în sat cei de la Mili]ie, de
la Procuratur`, ba chiar [i Securitatea.
Marius nu-i v`zuse: v`zuse doar un Aro
alb, de teren, cu ni[te oameni în uniform`
în el. ~ia trebuie s` fi fost.
Dar cel mai tare îl incita gîndul c` uneori,
noaptea, dac` treceai pe acolo, puteai s`-l
vezi pe Ginu]u cum apare de dup` plopi [i
vine la tine.
* * *
Marius [i prietenii lui ajunseser`
de-acum la c`min [i st`teau în fa]a c`m`ru]ei
unde le pl`cea s` se ascund`, locul lor secret.
— Hai în`untru! le zise Paulic`.
— Da' în`untru e [i mai întuneric! protest`
Cristina. Ce s` facem acolo?
— Nu-i atît de întuneric, o lini[ti Marius.
Uite, mai e lumin` [i afar`. Nu închidem
u[a, bine? O l`s`m deschis`.
— Se vede [i luna, ad`ug` Paulic`.
Intrar` to]i trei în c`m`ru]` – mai întîi
Paulic`, apoi Cristina. Marius r`mase la urm`.
Cînd p`trunse în înc`pere, distinse în fa]` umbra
dreptunghiular` a celei de-a doua u[i, cea din
lemn, care d`dea în coridorul c`minului [i
care era încuiat`. O v`zuse deschis` doar o
dat`, la o nunt`, cînd afar` se f`cuser` ni[te
focuri [i se fierbeau c`rnuri [i supe în ni[te
cyan magenta yellow black
orizont
16
cazane mari [i afumate. “...‘
— Ei, [i-acum ce? întreb` Cristina.
Marius v`zu cum Paulic` se scotoce[te
în buzunarul [ortului, unde z`ng`nea ceva.
Recunoscu sunetul: era o cutie de
chibrituri.
— Vre]i s` fum`m? le zise Paulic` vesel.
C` eu a[ trage o ]igar`!
— Uaaa! exclam` Marius, c`ci observ`
în bezn` linia lung` [i alb` a ]ig`rii. Ce-i?
— Kent. Vrei?
— Sigur! Cristina, tu vrei?
— Vreau [i eu, zise fata. Dar nu ne
miroas` acas`?
— Mestec`m ni[te frunze de nuc, zise
repede Paulic`. Mi-a spus Dorinel c` a[a
face [i el. {i Dorinel fumeaz`... ```, cred
c` fumeaz` un pachet pe zi.
Paulic` aprinse ]igara [i trase tare în
piept de cîteva ori. Marius v`zu jarul lucind
[i îl auzi pe Paulic` cum începe s` tu[easc`.
}igara se rostogoli pe jos, l`sînd în urm` o
jerb` de scîntei.
— Ho-ho! rîse Marius. Încet, c`-]i mor
pl`mînii!
Culese ]igara de pe jos [i trase cu grij`
din ea.
St`teau a[a în bezn`, puf`iau ]igara,
trecîndu-[i-o de la unul la altul, [i se sim]eau
minunat.
— {ti]i ceva? începu brusc Paulic`, pe