Dimitrie Gusti – “Introducere la cursul de istoria filosofiei greceşti”

Vă mărturisesc însă, că eu nu privesc în „Istoria filosofiei
greceşti”, materia care să dea nota caracteristică catedrei. Această
notă este dată de Etică şi Sociologie, pe care aş dori să le numesc,
printr-un cuvînt, filosofie practică.
Catedra aceasta este, după mine, numai de filosofie practică şi,
în mod incidental, de „Istoria filosofiei greceşti”. Dovada despre
adevărul acestei interpretări a catedrei s-a dat de Facultăţile de Litere
din Bucureşti şi Iaşi, care au găsit logic, ca istoria filosofiei greceşti
să fie făcută de acela care face istoria filosofiei moderne şi
contemporane, lăsînd ca Etica şi Sociologia să fie obiectul unei
catedre deosebite.
Problema care acum cere a fi dezvoltată este aceasta: în ce
constă obiectul filosofiei practice, de ce se numeşte filosofie
practică? Şi pentru a răspunde la aceste întrebări este nevoie, desigur,
de a satisface şi o curiozitate a d-voastră, de a expune în cîteva
cuvinte, mai întîi, ce voi înţelege în cursul meu prin filosofie, în
general.
Vă veţi întreba, oare sunt adeptul vreunei şcoli filosofice la
modă astăzi? sunt neokantian, pragmatist, bergsonian, sunt
spencerian? Oare înţeleg prin „Filozofie” numai o disciplină
filosofică, cum înţelege profesorul din Berlin, A. Riehl, filosofia
numai ca teoria cunoştinţei? ori cum înţelege filosofia, profesorul din
Heidelberg, W. Windelband, numai ca o filosofie a valorilor?
Vă spun de la început: nu aparţin nici unei şcoli filosofice, sunt
pentru o filosofie ştiinţifică, pentru o filosofie critică-realistă, adică
pentru o filosofie sintetică-critică a realităţii, a realităţii analizate de
ştiinţele particulare.
În această privinţă sunt foarte interesante raporturile care s-au
stabilit în decursul vremii între ştiinţă şi filosofie.
La greci, am văzut, era un raport de identitate între Ştiinţă şi
Filosofie. Mai tîrziu s-au dezvoltat două raporturi între Filosofie şi
Ştiinţă; sau una dintre ştiinţe a ţinut locul filosofiei, cum este, de
pildă, esenţa filosofiei lui Descartes, după care întreaga filosofie se
reducea la pură mecanică universală sau filosofia ţinea locul tuturor
9