Curs 4-5 2. Transferazele Trasferazele sunt enzime care intervin in ...

Curs 4-5
2. Transferazele
Trasferazele sunt enzime care intervin in reactiile biochimice in care are loc
transferul unei grupe de pe un substrat (donor) pe un al doilea substrat (acceptor). Aceste
enzime au o pondere ridicata (30% din totalul enzimelor).
Aminotransferazele sunt enzime care catalizeaza reactia unui -aminoacid cu un cetoacid,
conducand la formarea unui aminoacid diferit si unui cetoacid diferit.
Aspartat-aminotransferaza (L-aspartat: -cetoglutarat- aminotransferaza sau
glutamat-oxaloacetat-trasaminaza) catalizeaza reactia L-aspartatului cu -cetoglutarat.
Mamiferele contin doua forme ale aspartat aminotrasferazei, o forma citozolica si una
mitocondriala, ambele fiind purificate si studiate intensiv. Enzima bacteriana (din E.coli a
fost purificata) in cantitati suficiente in scopul cristalizarii si implicit determinarii
mecanismului de actiune. In absenta substratului enzima se afla sub forma unui aduct
(baza Schiff intre Lys258 si piridoxal fosfat-cofactor), compus care absoarbe la 430 nm.
Dupa legarea L-aspartatului se formeaza un nou intermediar aldiminic, care absoarebe la
aceeasi lungime de unda. Gruparea -amino din Lys258, este eliberata din cofactor si
actioneaza ca o baza pentru deprotonarea atomului de hidrogen din pozitia .
Analog transaminarea L-alaninei are loc sub actiunea alanin-aminotransferazei (Lalanin--cetoglutarat-
aminotransferaza sau glutamat-piruvat transaminaza).

Trascetolaza (sedoheptulozo-7-fosfat:D-gliceraldehid-3-fosfat-glicol-aldehidtransferaza)
este o enzima implicata in metabolismul glucidic si conduce la 5-fosfat-Driboza
respectiv 5-fosfat-D-xiluloza. Tiamin-fosfatul este utilizat de aceasta enzima
pentru formarea legaturilor C-C. Transcetolaza utilizeaza acest cofactor pentru transferul
gruparii 2-hidroxi-acetil de pe o molecula de monozaharida pe o alta.
Abilitatea acestor enzime de a forma legaturi C-C si noi enantiomeri poate fi
exploatata in reactiile de biotransformare utilizate in sinteza organica.
Glicoliza anaeroba debuteaza cu fosforilarea hexozelor (D-glucoza, D-manoza, Dfructoza,
sorbitolul, D-glucozamina). Aceasta reactie este catalizata de hexokinaza
(ATP:D-hexozo-6-fosfotransferaza).
Glucokinaza (ATP:D-glucozo-6-fosfotransferaza), enzima prezenta in celulele
canceroase, participa numai reactia de fosforilare a D-glucozei cu formarea 6-fosfat-Dglucozei.
Denumirea sistematica a hexokinazei, ATP: D-hexoz 6-fosfotransferaza, indica
faptul ca ATPul doneaza gruparea fosfat al carei acceptor este D-hexoza si transferul
grupei hidroxil de la atomul de carbon din pozitia 6 a hexozei.
In prima etapa enzima leaga o molecula de ATP (prin intermediul unui rest de
lizina) la capatul N-terminal al enzimei si apoi se leaga glucoza la capatul C-terminal al
lantului proteic. Fragmentul flexibil din interiorul lantului polipeptidic permite apropierea
celor doua domenii, facilitand astfel transferul gruparii fosfat de pe ATP pe glucoza.
Denumirea sistematica a adenozin trifosfatazei, ATP fosfohidrolaza, indica faptul
ca substratul (ATPul) este hidrolizat intr-o maniera care sa permita eliberarea gruparii
ortofosfat.
Metiltransferazele, enzime prezente in metabolismul intermediar, au rolul de a
transfera radicalul metil de la un substrat la altul. Timidat sintaza (5,10-metilentetra-

hidrofolat:dUDP-metiltransferaza) este o enzima implicata in procesul de biosinteza a
precursorilor necesari replicarii ADNului.
In reactia de transmetilare un rol important il are gruparea –SH libera (dintr-un rest
de cisteina) care formeaza o legatura covalenta cu substratul, fapt care determina aparitia
unei specii reactive (carbanion) la C5:
In etapa ulterioara se
formeaza o legatura covalenta in
urma atacului metilentetrahidrofolatului
cu formarea acidului
7,8-dihidrofolic.
O-metil transferazele sunt
enzime care folosesc drept cofactor
SAM (S-adenozil-L-metionina) si
sunt implicate in metilarea
moleculelor mici din plante si care
intervin in biosinteza ligninei,
flavonoidelor, alcaloizilor si a altor
produsi secundari din plante.
ADN citozin-5-metiltransferazele
din mamifere sunt enzime
care metileaza anumite perechi de secvente C-G si controleaza in acesta maniera expresia
genelor si diferentierea celulelor. ADN citozin-5-metiltransferazele bacteriene sunt
compunente ale sistemelor in care sunt implicate enzimele de restrictie si servesc drept
instrumente importante pentru manipularea structurii ADNului si analiza interactiunilor
intre proteine si acizi nucleici. HhaI metiltrasferaza (enzima din bacterii, plante sau
animale) catalizeaza metilarea primului rest de citozina din secventa 5’-GCGC-3’.
3. Hidroxilaze
Sunt enzime care catalizeaza reactia de scindare a substratului cu participarea apei.
Hidrolazele pot fi grupate in functie de natura legaturii chimice pe care acestea le
scindeaza.
Lipaza este o esteraza, triacilglicerol-acil-hidrolaza, si este implicata in scindarea
hidrolitica a triacilglicerolilor (grasimilor) din alimente in scopul absorbtiei acestora la
nivelul intestinului. Lipaza este produsa in special de pancreas, dar poate fi si la nivelul
cavitatii bucale sau stomacului. Desi majoritatea oamenilor produc lipaza pancreatica
exista situatii in care nivelul de lipaza este mai scazut (fibroza cistica, boala Crohn, boli

autoimune ale intestinului subtire). La persoanele cu deficit de enzima se recomanda
suplimente care contin lipaza de origine animala sau vegetala.
Fosfomonoesterazele (alcalina sau acida) actioneaza asupra monoesterilor acidului
ortofosforic (si fosfoproteinelor), dar nu diesterilor. Fosfataza acida este denumirea
generica pentru enzimele care hidrolizeaza gruparea fosforica dintr-o varietate de
substrate naturale sau artificiale. Enzima este prezenta in majoritatea celulelor eucariote
unde are rolul de a recicla gruparile fosfat.
Fosfataza alcalina din E.coli este o metalo-enzima (ionii de Zn si Mg) cu masa
moleculara de 89 Kda care poate indeparta gruparea fosfat grefata pe ribo- sau deoxiribooligonucleotide.
In catabolismul polizaharurilor intervin amilazele (asupra amidonului si
glicogenului) sau celulazelor (substratul este celuloza).
-Amilaza (diastaza, glicogenaza) sau -1,4-D-glucan-glucanohidrolaza
catalizeaza scindarea hidrolitica a legaturilor -1,4-glicozidice din amidon/glicogen cu
formarea unor fragmente mai mici (dextrine). Enzima actioneaza asupra polimerilor
liniari la nivelul legaturilor glicozidice interne. Enzima se gaseste in toate organismele
vii, dar proprietatile variaza de la o specie la alta sau de la un tesut la altul (in cadrul
aceleeasi specii). Enzima din pancreasul de porc are o masa moleculara de aproximativ
50 KDa, este o glicoproteina si are 2 grupari –SH si 4 punti disulfurice si un ion de calciu
legat strans.

-Amilaza sau -1,4-D-glucan-maltohidrolaza cliveaza legaturile -1,4-glicozidice
(indepartand resturile de maltoza de la capete) de la capetele nereducatoare ale
substratului polizaharidic. Dat fiind faptul ca nu cliveaza legaturile -1,6-glicozidice (din
glicogen sau amilopectina) hidroliza este incompleta rezultand deasemenea dextrine.
-Amilaza se gaseste in special in semintele plantelor si in cartofii dulci.
Legaturile -1,6-glicozidice sunt scindate de izoamilaza (glicogen-6-glucanglucohidrolaza).
-Amilaza (glucoamilaza sau -1,4-D-glucan-glucohidrolaza), o exoamilaza
utilizata in industrie, catalizeaza hidroliza legaturilor -1,4-glicozidice din
amidon/glicogen (de la capatul neredus al polizaharului) cu formarea de glucoza.
Comparativ cu celelalte amilaze ( sau ) -amilaza este mai activa in mediu acid (pHul
optim este de 3). Majoritatea glucoamilazelor pot scinda si legatura -1,6-glicozidica, dar
cu o rata mai mica comparativ cu legatura -1,4. O singura specie de fungi, Aspergillus
oryzae este utilizata pentru prepararea la scara industriala a -amilazei si glucoamilazei.
Glucoamidaza din A. Niger contine 3 regiuni: (i) regiunea care contine domeniul catalitic
(aminoacizii 1-470) care are o regiune glicozilata in portiunea 441-470, (ii) o regiune
liant (aminoacizii 471-508) in care resturi de serina sau treonina sunt O-manozilate si o
regiune (iii) la care se ataseaza lantul de amidon insolubil (aminoacizii 509-616).

Fosfolipazele scindeza legaturile esterice din fosfolipide.
Fosfolipaza A (lecitinaza A, 1acilhidrolaza)
se intalneste in veninul de
cobra, prostata, pancreas, splina, glandele
salivare si actioneaza asupra
fosfatidilcolinelor scindand restul de acid
gras din pozitia cu formare de
lizolecitine:
Lecitina, fosfatidilcolina, este o componenta de baza a creierului si tesuturilor
nervoase (sub forma digliceridelor legate de colina prin intermediul legarurilor esterice).
Fosfolipaza B (lecitinaza B, 2fosfatidil-colina-acilhidrolaza),
enzima intalnita in ficat, pancreas si
microorganisme scindeaza doua
legaturi esterice cu formare de
glicerol-fosfatidil-colina.
Fosfolipaza C (lecitinaza C,
lipofosfodiesteraza, fosfatidilcolina-colinfosfohidrolaza)
cliveaza
restul de fosfocolina, reactie in urma
careia se formeaza ,diacilglicerol.
Enzima se intalneste
in creier si rinichi.
Fosfolipaza D (lecitinaza D, lipofosfodiesteraza II, fosfatidilcolina-fosfatido-hidrolaza)
scindeaza restul de colina din lecitine cu formare de acid L--fosfatidic.
4. Izomerazele
Izomerazele sunt enzime ce catalizeaza reactii de izomerizare. In functie de tipul
reactiei catalizate, izomerazele pot fi impartite in racemaze, epimeraze, cis-transizomeraze,
tautomeraze.
Aminoacid-racemazele sunt enzime care catalizeaza conversia L-aminoacizilor la
D-aminoacizi. Cele mai studiate aminoacid-racemaze sunt alanin-racemaza, metioninracemaza,
glutamat-racemaza. Alanin racemaza din Bacillus anthracis catalizeaza
reactia de conversie a L-alaninei si D-alaninei jucand un rol important in germinatia
sporilor si biosinteza peretelui celular. Aminoacid-racemazele folosesc drept cofactor
piridoxalfosfat. Specificitatea acestor enzime fata de substrat poate fi inalta sau scazuta.
Piridoxal-fosfat
In procesul vederii intervin doua izomeraze care faciliteaza conversia formei trans a
ratinalului/retinolului in forma cis.

Denumirea sistematica a
triozfosfat-izomerazei, Dgliceraldehid
3-fosfat cetol izomeraza,
indica reactia de izomerizare a Dgliceraldehid
3-fosfatului la cetoza
(dihidroxiaceton fosfat).
Maleat-izomeraza (maleat cis-trans izomeraza) catalizeaza conversia acidului
maleic la acidul fumaric.
Izomerizarea cis-trans este adesea etapa determinanta de viteza in procesul de
impachetare a proteinelor. Prolin izomerazele au functia de chaperoni – proteine care
ajuta la impachetare. Legaturile peptidice de tip cis, in care este implicat aminoacidul
prolina, sunt localizate in general la inceputul segmentelor care sunt mai putin
flexibile din lantul polipeptidic. Proteinele care prezinta astfel de configuratii in stare
nativa sunt: ribonucleaza A, ribonucleaza T1, -lactamaza si unele interleukine.
Izomerazele catalizeaza interconversia izomerilor cis-trans in care unul din parteneri
(aminoacid) este prolina, echilibru care nu este complet deplasat spre stanga datorita
stabilitatii mai mari a izomerului cis.
In clasa izomerazelor se
incadreaza si transferazele
intramoleculare.
Metilmalonil-CoA-mutaza
este o enzima care transfera o
grupare -CO-S-CoA de la
metil-malonil-CoA la
succinil-CoA.

In cadrul glicolizei anaerobe
intervine fosfoglicerat-kinaza (Dfosfoglicerat
2,3-fosfomutaza),
enzima care converteste acidul 3fosfogliceric
in acid 2-fosfogliceric.
Produsul de reactie se incadreaza in
calea metabolica a piruvatului.
Oxidoreductazele intramoleculare catalizeaza reactiile de conversie a aldozelor in
cetoze, de deplasare a unei legaturi chimice C=C sau de transpunere a legaturilor S-S.
Gluco-fosfat izomeraza este o enzima implicata in glicoliza anaeroba care
catalizeaza conversia glucozo-1-fosfat in glucozo-6-fosfat. Enzima este fosforilata
respectiv defosforilata in decursul reactiei catalitice. Enzima poate converti si alte -Dhexoze
monofosforilate respectiv asupra -D-ribozo-1-fosfat.
Enoil-CoA isomeraza converteste cis-3-enoil-CoA la trans-2-enoil-CoA. Produsul este
substrat pentru enoil-CoA hidrataza, a doua enzima din cadrul -oxidarii acizilor grasi.
Formarea puntilor disulfidice este esentiala in procesul de impachetare al
proteinelor. Protein disulfid izomeraza, enzima localizata in reticulul endoplasmatic in
eucariote si spatiul periplasmatic al procariotelor, catalizeaza atat oxidarea cat si
reducerea disulfidelor in conditii fiziologice cat si izomerizarea puntilor disulfidice din
cadrul aceleiasi proteine.
5. Sintetazele (ligazele)
Ligazele catalizeaza reactiile de formare a unor legaturi C-C sau C-heteroatom.
Reactiile enzimatice sunt de regula endoterme (bazate pe hidroliza ATPului sau
GTPului).
In procesul de sinteza a proteinelor are loc activarea aminoacizilor cu ajutorul
aminoacil-ARNt sintetazei.
Denumirea sistematica a izoleucil-ARNt sintetazei, L-izoleucin ARNt Ile ligaza (de
formare a AMPului), indica faptul ca L-izoleucina se leaga de un ARNt specific
(ARNt Ile ) si ca in decursul acestui proces ATPul este disociat in AMP si pirofosfat.
ADN ligazele catalizeaza formarea legaturilor fosfodiesterice intre gruparea fosfat
din pozitia 5’ si gruparea hidroxil din pozitia 3’ (in cazul a doua secvente de ADN
duplex).
T4 ADN ligaza este o enzima care lipeste capetele plate ale lanturilor de ADN
duplex scindate de catre enzimele de restrictie. Aceaste enzima poate actiona la
temperatura normala si este inhibata la concentratii mari de sare ( 150 mM).

ADN
ligaza din
E.coli
imbina
fragmentele cu aceelasi tip de taietura (nu si capetele plate). Activitatea enzimei este
marita in prezenta PEG 8000.
T4 ARN ligaza catalizeaza formarea de legaturi covalente (in prezenta ATPului)
dintre capatul 5’ al lanturilor monocatenare din ADN sau ARN cu capatul 3’ al unei alte
molecule de ADN sau ARN.
Acetil-CoA sintetaza (Acetat-CoA ligaza) catalizeaza reactia de biosinteza a acetil-
CoA. In urma reactiei se formeaza o legatura C-S:
Conversia acidului aspatic
la amida corespunzatoare
(formarea unei legaturi C-N) este
catalizata de 2 ligaze (una dintre
ligaze coverteste ATPul in AMP
iar cealalta in ADP).
Acetil CoA carboxilaza (cofactor biotina) intervine in reactia de conversie a acetil-
CoA in malonil-CoA.

Dezaminarea aminoacizilor este un preces in urma caruia rezulta amoniac, compus
care este convertit in uree. O prima reactie din aceasta cale metabolica, condensarea
amoniacului cu CO2, este catalizata de carbamoil-fosfat sintetaza.
Enzima a fost localizata in mitocondriile celulelor hepatice sau in citoplasma
(glutamina transfera gruparea aminica).
Arginino-succinat-sintetaza, enzima ce necesita ioni de magneziu si ATP,
catalizeaza reactia de condensare a citrulinei cu acidul aspartic:
Structura enzimelor
Introducere
Presupunand faptul ca avem disponibila o sursa care contine enzima de interes,
principalele obiective sunt:
1) determinarea masei moleculare relative (KDa, 1 Dalton = 1/12 din masa atomica
12 -24
C =1,66 x 10 g);
2) determinarea compozitiei aminoacizilor;
3) determinarea structurii primare;
4) determinarea structurii secundare si tertiare;
5) determinarea structurii cuaternare.
1. Determinarea masei moleculare relative (Mr)
Enzimele sunt macromolecule care au valori ale Mr de 10.000 pana la cateva
milioane. Din acest motiv metodele de determinare a Mr ca spectrometria de masa sau
altele aplicabile pentru molecule mici nu sunt potrivite pentru enzime. Pentru
determinarea masei moleculare a enzimelor este folosita una din tehnicile urmatoare:
a) ultracentrifugarea;
b) gel filtrarea;
c) SDS gel electroforeza.

Ultimele doua metode sunt metode semiempirice in care se fac comparatii cu molecule
standard a caror masa moleculara este bine determinata. In cazul primei metode Mr se
calculeaza pe baza principiului 1 al termodinamicii. Alte tehnici (bazate pe presiunea
osmotica sau difuzia luminii) sunt mai putin utilizate.
a) Centrifugarea
Centrifugarea este o metoda folosita atat pentru prepararea probelor cat si analiza
acestora. Metoda are la baza separarea moleculelor sub actiunea unor forte (rezultate la
rotirea probei cu viteze mari). O ultracentrifuga este un dispozitiv capabil sa genereze
forte de rotatie mari. Astfel, unui rotor (dispozitivul pentru tuburi) i se poate imprima o
viteza de pana la 65.000 r.p.m (rotatii pe minut) valoare care corespunde cu 300.000 g
(g-acceleratia gravitationala). In aceste conditii macromoleculele au tendinta de a se
sedimenta datorita densitatii mai mari a acestora comparativ cu cea a solutiei (pentru
enzime se folosesc in general solutii tampon). O ultracentrifuga poate fi folosita pentru
determinarea valorii Mr pe baza a vitezei de sedimentare sau a echilibrului de
sedimentare.
Deplasarea moleculelor depinde de marimea, forma si densitatea macromoleculelor
sau a solutiei in care se afla acestea.
Particulele din solutie/suspensie sunt supuse fortei centrifuge, F, definita prin
ecuatia urmatoare: F = m 2 r
unde: m – masa efectiva a particulei;
– viteza unghiulara de rotatie (rad/s);
r – distanta particulei de la axa centrala de rotatie.
Masa efectiva a particolei este definita astfel:
m = m0 – m0v unde: m0 – masa actuala a particulei;
v – volumul specific partial – modificarea de volum ce intervine
cand
– densitatea solventului (mediului).
Combinand primele doua ecuatii se obtine dependenta urmatoare:
F = m 0 (1 – v) 2 r
Forta centrifuga este contracarata de o alta forta numita forta de frecare Ff definita astfel:
Ff = fv
unde: f = coeficient de frecare (depinde de marimea si forma particulei sau de
vascozitatea solventului);
v = viteza de sedimentare a particulei
Forta de freceare creste cu viteaza de sedimentare a particulei pana la o valoare constanta,
moment in care cele doua forte (F si Ff) se echilibreaza.
m 0(1 – v) 2 r = fv = f dr
dt
Din aceasta relatie se poate deduce viteza de sedimenare:

v = dr
dt
s = v
2 r
=
m0(1 – v)2r f
Coeficientul de sedimentare, s, o caracteristica fizica utilizata pentru clasificarea
macromoleculelor si organitelor celulare este dat de expresia:
=
m0 (1 – v)
f
Unitatea de masura pentru coeficientii de sedimentare este Svedbergul (1 S = 1 · 10 -13 s).
Daca hemoglobina umana are coeficientul de sedimentare 4,5 S, complecsii biologici
(ribozomul, virusii) sunt caracterizati de valori mari ale acestui coeficient.
Reprezentarea schematica
a coeficientilor de
sedimentare a
biomoleculelor (proteine,
acizi nucleici,
polizaharuri) sau
organitelor celulare in
functie de densitatea
Cele mai frecvent
dispozitive destinate
centrifugarii opereaza
pana la 6000 rpm
prevazute cu un sistem
de ajustare a
temperaturii (intre 4 C
si temperatura camerei). Aceste centrifuge sunt destinate sedimentarii particulelor mai
mari (nucleu, perete celular de alte organite) sau celulelor rosii. In urma acestui proces se
formeaza doua faze disticte: faza solida se afla la partea inferioara a tubului si faza
lichida (supernatantul) ce poate fi indepartata prin centrifugare sau cu ajutorul unei
pompe de vid (de exemplu in cazul precipitarii cu acid tricloracetic proteinele se
coleacteaza sub forma de solid in urma centrifugarii).
Daca centrifugarea la viteze mici si medii este folosita in special in scopuri
preparative, ultracentrifugele (centrifuge care opereaza la temperaturi mici si la presiune
joasa) pot fi folosite si in scopuri analitice. In cazul unei centrifuge prevazute cu un rotor
cu unghi fix se pot obtine viteze de rotatie de pana la 100.000 rpm. Aceste dispozitive pot
fi folosite la sedimentarea organitelor mai usoare (robozomi). Ultracentrifugele analitice
sunt prevazute cu un sistem de monitorizare (masurarea absorbantei sau a indicelui de
refractie) al sedimentarii in decursul centrifugarii. In functie de tipul centrifugarii
analitice se disting patru tipuri de centrifugare analitica: diferentiala, de sedimentare la
echilibru, cu un gradient de densitate sau izopicnica. Centrifugarea diferentiala se
bazeaza pe sedimentarea particulelor intr-un mediu cu densitatea omogena si este o
metoda de masurare a coeficientului de sedimentare (s) sau a masei moleculare a unui
component. Ultimul parametru (M) poate fi obtinut si prin centrifugarea prin sedimentare
la echilibru. Centrifugarea zonala utilizand un gradient de densitate in tubul de

centrifugare (proba se aplica usor la partea superioara) are drept scop izolarea
moleculelor purificate sau de a determina coeficientul s. In centrifugarea izopicnica se
formeaza un gradient in decursul centrifugarii si are drept scop determinarea parametrilor
obtinuti din centrifugarea zonala.
b) Gel filtrarea (Cromatografia de excludere a masei moleculare)
Acest tip de cromatografie se bazeaza pe diferentele dintre masele moleculare ale
macromoleculelor. Tehnica este frecvent folosita la separarea moleculelor cu mase
moleculare cuprinse intre sute si milioane de unitati atomice de masa (polizaharide, acizi
nucleici, proteine, complexe enzimatice, etc).
Amestecul de macromolecule supus separarii este aplicat in partea superioara a unei
coloane continand particule poroase insolubile (Sephadex, Sepharose, Sephacryl,
superose, Superdex, Biogel P sau A). Moleculele mai mici pot fi adsorbite pe aceste
particule (site moleculare pe baza de dextran, agaroza, poliacrilamida), iar moleculele
mari nu. In aceasta maniera proteinele mai mari (proteine care sunt prea largi pentru a
intra in porii sitei) trec mult mai rapid (sunt eluate primele) prin coloana. Proteinele
ramase sunt eluate in ordinea descrescatoare a masei lor moleculare. In functie de gradul
de reticularizare al gelului separarea moleculelor poate fi diferita. Daca Sephadex G-25
(gel poros pe baza de dextran) poate permite excluderea sarurilor si a monozaharurilor
(materialul este folosit in special la schimbarea solutiei tampon in care se gaseste proteina
sau la desalinizarea probei rezultata dupa etapa de precipitare – moleculele de sare
elueaza in ultima etapa a separarii) sau pentru separarea peptidelor si oligonucleotidelor,
Sephadex G-200 este un gel mai putin reticulat si permite separarea macromoleculelor
intr-un interval 5-200 kDa. In cele mai multe situatii acest tip de cromatografie constituie
ultima etapa cromatografica in decursul procesului de separare. Aceasta tehnica
constituie o metoda importanta pentru estimarea masei moleculare relative a proteinelor
sau altor macromolecule. In acest scop un amestec de proteine cu masa moleculara
cunoscuta este folosit pentru calibrarea coloanei inainte de estimarea masei moleculare
necunoscute. Pentru proteinele cu forme similare, volumul de lichid eluat este
proportional cu logaritmul masei moleculare.
Amestec
supus
separarii
A
Gel
Coloana
cromatografica
B
Reprezentarea schematica a
cromatografiei de excludere a
maselor moleculare
A. Material cromatografic inaintea
aplicarii amestecului supus separarii;
B. Macromoleculele cu diametru mai
mic patrund prin in porii gelului,
macromoleculele cu mase medii sau
mari elueaza invers proportional cu
masa moleculara a macromoleculelor.