rezumat - Doctorat

1. COMPUŞI SEMIOCHIMICI
Multă vreme combaterea insectelor dăunătoare s-a făcut prin mijloace mecanice,
urmate apoi de mijloace chimice, primele insecticide constând în derivaţi de arsen, plumb
sau stibiu, compuşi anorganici de mare toxicitate. Adevărata revoluţie în acest domeniu a avut
loc în momentul când cercetătorii au descoperit că anumite substanţe organice de sinteză
acţionează preferenţial asupra insectelor, afectând în mai mica măsură animalele cu sânge
cald, lansând o a doua generatie de insecticide de mare eficienţă.
Folosirea îndelungată şi intensivă a acestor insecticide relevă o serie de aspecte
negative. Capacitatea remarcabilă de adaptare a insectelor induce populaţii rezistente la
acţiunea insecticidelor, care, pentru a fi eficiente trebuie aplicate în doze din ce în ce mai mari.
Toxicitatea insecticidelor din a doua generatie a trebuit, de asemenea să fie reconsiderată.
Sub presiunea acestor fapte şi ajutaţi de punerea la punct a unor metode de înaltă
sensibilitate si eficienţă, cercetatorii au realizat a treia generatie de insecticide. A treia
generaţie de insecticide include endo- şi exohormonii. De interes practic, incomparabil mai
mare sunt exohormonii insectelor, substanţe difuzate în mediul înconjurător şi care au rolul
de a asigura un flux permanent de informatii între indivizi emitenti şi receptori. Când aceste
informatii circulă între indivizii aceleaşi specii, substantele implicate poartă denumirea de
feromoni. [1]
În anul 1971, F.E. Regnier si J.H. Law [2] au propus termenul de compuşi
semiochimici (“Semiochemicals”- derivand din termenul grecesc semeion=semn sau semnal)
pentru compuşii chimici care mediază interacţiunile dintre organisme.
Compuşii semiochimici se clasifică în două grupe importante: compuşi alelochimici şi
feromoni, clasificarea făcându-se în funcţie de natura interacţiunilor interspecifice, respectiv
intraspecifice.
De o importanţă practică deosebită sunt feromoni sexuali ai insectelor, deoarece cu
ajutorul lor se pot institui metode eficiente şi nepoluante de combatere a insectelor dăunătoare.
Comunicarea realizată prin intermediul feromonilor are trei caracteristici de bază care
relevă rolul deosebit de important al acestora la nivel populaţional din cadrul ecosistemelor.
mesajele sunt transmise cu mare eficacitate, pentru transmiterea unei informaţii fiind
necesare cantităţi infime de substanţă
răspunsul organismului receptor este complet preprogramat. Astfel masculii, recepţionând
feromonul atractant sexual, nu sunt capabili sa deosebească dacă acesta transmite o
chemare de la o femelă sau de la o sursă artificială.
5