Construcţionismul social ca paradigmă semiotică ... - Antonio Sandu

Construcţionismul social ca paradigmă 

semiotică. 

Un model de analiză a creativităţii sociale 

Dr. Antonio Sandu 

Simona Ponea 

Centrul de Cercetări Socio-Umane Lumen 

SANDU, A., (2010) SOCIAL CONSTRUCTIONISM AS A SEMIOTICAL PARADIGM 

presented at the International Conference of Inventics, 9-11 June, 2010, Iasi

Premise teoretice ale unei semiotici 

construcţioniste 

Complementar deconstrucţiei postmoderne, 

construcţionismul păstrează de la aceasta 

caracterul antirealist, centrarea asupra 

pluralităţii experienţelor şi interpretărilor într-o 

lume plurală sau chiar într-o pluralitate de 

lumi, precum şi corelarea sensului cuvintelor 

cu voinţa interpretativă. Se detaşează de 

aceasta prin medierea socială sau culturală a 

interpretării. 



Construcţionismul ca paradigmă semiotică 

Construcţionismul este o paradigmă semiotică care 

porneşte de la “axioma interpretativă” conform 

căreia harta prin care este citită realitatea nu 

reprezintă altceva decât o continuă negociere a 

interpretării. Orice tip de discurs este interpretat în 

sensul unei “reconstrucţii sociale a realităţii” pornind 

de la un consens cultural. Paradigmele ştiinţei de 

exemplu, sunt interpretate cultural şi generează o 

serie de modele pe care le-am numit după Thomas 

Germine (1955) “metafizici cuantice”. 



Construcţionismul ca paradigmă semiotică 

Derivarea culturală a sensului conceptelor stă 

la baza convergenţei semantice a oricărei 

paradigme socio-culturale. În planul 

mentalităţilor se produce cea mai profundă 

restructurare, prin trecerea de la înţelegerea 

unei lumi obiective, cognoscibile şi unice, la 

modelul unei pluralităţi de lumi, a cărei 

indeterminare este prezisă teoretic. 



Epistemologii Construcţioniste 

Se alunecă de la un nucleu dur al conceptului 

de realitate ca obiectualitate către o 

pluralitate de realităţi posibile care prin 

intervenţia cercetătorului se ordonează într-o 

serie unică de rezultate-consecinţe. 

Reconstrucţia tabloului lumii este o 

permanentă negociere a modelelor, corelate 

cu noile date experimentale. 




Epistemologia a devenit un tip particular de 

pragmatică discursivă, adică un sistem 

coerent de reguli de semnificare, capabile să 

producă “un construct numit adevăr”. Alături 

de discursul epistemic şi de cel ştiinţific, alte 

tipuri de discurs îşi construiesc propriile 

constructe de adevăr. Avem un adevăr de 

natură teologică, politică etc. (Gergen, 2005). 




Convenţia de limbaj propusă în cadrul 

discursului ştiinţific asupra adevărului, este 

socialmente privilegiată în societatea 

contemporană. Alte tipuri de convenţii 

discursive, au avut propria perioadă de 

monopol asupra “constructului de adevăr”. 



Caracteristicile epistemologiilor 


Construcţionismul ca metodă epistemică este 

creionat de Burr (1995) prin următoarele 

aserţiuni fundamentale: 

- Natura antiesenţialistă a construcţionismului 

şi înţelegerea critică asupra accesului la 

cunoaştere 

- Antirealismul - Versiunea de realitate în 

care trăim este construită social şi cultural 

prin interacţiune 



Caracteristicile epistemologiilor 


- Relativismul istoric şi cultural al cunoaşterii 

şi al conceptului de adevăr - toate formele de 

cunoaştere, atât cea ştiinţifică cât şi cea 

comună, deţine intrinsec o specificitate 

istorică şi culturală. 

- Limbajul este o formă de acţiune prin care 

lumea primeşte constructe 



Contextul interpretativ 

Gergen (1973) mută accentul interpretativ de 

la realitate la contextul realităţii şi reţeaua 

socială care generează pentru individ 

experienţa realităţii. 

Prin schimbarea paradigmatică propusă de 

Gergen, epistemologia devine tributară 

semiologiei, întrucât „realitatea” însăşi este 

un semn construit în cadrul unei convenţii 

sociale. 



Construcţionism şi postmodernism 

Construcţionismul este văzut ca parte a 

paradigmei postmoderne datorită relativizării 

modelelor şi raportării realităţii la negocierea 

interpretării. 

Epistemologia construcţionistă este prin 

structura sa apropiată de postmodernism, de 

viziunea lyotardiană conform căreia imaginea 

noastră despre realitate este o naraţiune, un 

consens al discursului – consideră Hacking 

(1999). 




Construcţionismul social poate fi aplicat unei serii 

întregi de teorii care au ca punct de plecare opera 

lui Gergen din care definitorii pot fi considerate 

articolele: Mişcarea construcţionismului social în 

psihologia modernă (1985); Către o teorie 

generativă (1987); Afect şi organizare în societatea 

postmodernă (1990); O invitaţie la construcţionism 

social (1999); Ştiinţa organizaţiei un construct social 

(1999); Potenţialuri postmoderne (2000). 




Construcţionismul este preocupat în principal 

cu explicarea proceselor prin care oamenii 

ajung să descrie, să explice şi să ia act de 

lumea în care trăiesc şi care-i include 

(Gergen: 2005). 




Campbell, Coldicott şi Kinsella consideră că 

viziunea construcţionistă propune un model 

prin care realitatea este creată în procesul de 

comunicare şi cu instrumentele limbajului, 

fiecare individ influenţând şi modelând 

răspunsurile celorlalţi. Accentul 

construcţionist apare asupra reţelei de 

interacţiuni dintre indivizi în procesul 

comunicării (1994). 




Continuând ideea Campbell, Van Nistel Roof 

consideră că ar trebui eliminată iluzia unei 

rupturi ontologice între subiect şi obiect şi 

înlocuită cu un construct de realitate 

intersubiectivă (1999). 




Discursul ştiinţific este o formă particulară de 

discurs şi poate fi analizat în manieră 

construcţionistă ca analiză textuală. Modelul 

construcţionist este văzut de Jean Francois 

Lyotard ca fiind o deconstrucţie a conceptului 

de realitate până la nivelul de construcţie 

socială de „naraţiune”, o practică discursivă 

generatoare de consens. 




Paul Gross şi Norman Levitt (Gross, Levitt,1988) 

afirmă că ştiinţa este un set extrem de elaborat în 

cadrul unei culturi particulare şi în circumstanţe 

istorice particulare asupra unui corp de cunoştinţe 

măsurabile în ceea ce priveşte lumea reală. Ea este 

un discurs destinat unei comunităţi interpretative 

specializate creat în cadrul unei reţele complexe de 

circumstanţe sociale, opinii politice, priorităţi 

economice şi climat ideologic, toate împreună 

constituind mediul ineluctabil a oamenilor de ştiinţă. 



Analiza construcţionist-fractalică 

Metoda construcţionist-fractalică este în 

esenţă una semiotico-hermeneutică. Ea 

vizează analiza paradigmei transmoderne, 

sub cele trei aspecte clasice: sintactic, 

semantic şi pragmatic. Sintaxa modelului 

sunt legile-axiomele ontognoseologice care 

vor fi reiterate apoi fractalic în celelalte spaţii 

ale discursului transmodern. 



Axiomele construcţionist-fractalice în 

analiza transmodernităţii 

(1) Presupoziţia ontologică. 

(2) Presupoziţia gnoseologică. 

(3) Presupoziţia semiotică. 



Ancheta apreciativă ca paradigmă 

discursivă costrucţionistă (fractalică) 

Conceptul de anchetă apreciativă este lansat 

de către David Cooperrider şi Suresh 

Srivatsva în lucrarea Appreciative inquiry in 

organizational life, apărută în 1987. 





Ancheta (cercetarea) apreciativă 

(Appreciative Inquirey) este un mod particular 

de a chestiona subiecţii dezvoltării 

organizaţionale şi în acelaşi timp de a 

prefigura viitorul, prin adoptarea unor relaţii 

pozitive pornind de la pozitivitatea 

fundamentală inerentă persoanei, 

organizaţiei sau unei situaţii, sporind 

capacitatea sistemului de cooperare şi 

schimbare. 





Cooperrider ne propune următoarea definire 

operaţională a anchetei apreciative: o 

cercetare cotransformatoare a pozitivului din 

indivizi şi organizaţii. Ancheta apreciativă 

este o descoperire transformatoare a surselor 

generatoare de vitalitate a sistemelor vii în 

momentele lor de maximă eficienţă şi 

maximă capacitate creatoare în domeniul 

economic, ecologic, uman. 



Creativitatea colaborativă – o nouă 

înţelegere asupra pedagogiei sociale 

Modelul pedagogiei apreciative are două 

dimenini fundamentale: 

dimensiunea social-construcţionistă a 

educaţiei 

educaţia centrată pe succes şi apreciere. 





Educaţia centrată pe apreciere şi succes 

are în vedere următoarele elemente propuse 

de Yballe şi OConnur (2000, 447-483): 

Centrarea pe experienţa proprie a celui 

educat şi a formatorului, cu precădere pe 

elementul pozitiv al experienţei, 

Centrarea pe succes şi strategii de 

învingător, 

Relaţia de parteneriat educaţional. 





Federico Verona Madrid într-o conferinţă 

susţinută cu ocazia celui de al XII-lea 

Congres Internaţional al educaţiei enunţa 

următoarele particularităţi ale parteneriatului 

dintre furnizorul de educaţie (profesor) şi 

consumatorul de educaţie (elev, student, etc): 

Încrederea în capacitatea cursanţilor de a se 

autodezvolta prin cunoaştere şi încurajarea 

acestora de a-şi utiliza la maxim potenţialul 

creator. 





Direcţionarea întrebărilor către obiectivul de a ajuta 

studenţii în a se centra pe succes şi pe maxima 

eficienţă personală. Corolar aici putem considera 

implicit ca necesară transformarea viziunii asupra 

lecţiei dintr-o tehnologie predare-învăţare-evaluare 

într-una de tipul interviu educaţional. Actul didactic 

în sine devine o cercetare-acţiune apreciativă. 

Construirea unei relaţii cu elevii / studenţii bazată pe 

sprijin reciproc şi o atmosferă de cooperare 

colegială. 

Utilizarea limbajului în scopul creerii unor imagini 

puternice în mintea elevilor. 





Fixarea unor obiective pozitive ale învăţării. 

Facilitarea reflectării de către cursanţi asupra 

problematicii avute în vedere şi ghidarea acestora în 

descoperirea conţinuturilor de învăţare fixate prin 

obiectivele învăţării. 

Utilizarea metaforelor în educaţie. Concentrarea 

atenţiei asupra metaforelor utilizate de elevi/studenţi 

în exprimare. 

Încurajarea cursanţilor de a realiza propriile analize 

asupra problematicii 

Centrarea asupra pozitivităţii şi asupra dialogului 

permanent. (Madrid 2005). 



Metodolgia construcţionistă 

Metodologia construcţionistă generează în planul 

educaţional o viziune conform căreia educaţia este 

un proces de creare constructivă şi colaborativă a 

realităţii în procesul de comunicare şi cu 

instrumentele limbajului fiecare individ influenţând şi 

modelând răspunsurile celorlalţi. În această 

accepţiune educaţia filosofică este un proces de 

formare a abilităţilor interogative şi interpretative 

asupra tuturor elementelor constitutive ale 

consensului interpretativ numit realitate. 



Bibliografie 

Barnard, B., (2008), Note on Apreciative Inquiry, University of Eastern Illinois cos 4850 

Burr, V., (1995), An Introduction To Social Constructionism, Editura Routleage, London, 

UK. 

Carter B., (2007) One Expertise Among Many Working Appreciatively To Make Miracles 

Instead Of Finding Problems In Journal Of Research In Nursing, Sage Publication, 

London, UK. 

Cassell C. and Johnson P. (2006), Action research: Explaining the diversity, in Human 

Relations, The Tavistock Institute ® SAGE Publications London, UK. 

Codreanu, T., (2005), Transmodernismul, Editura Junimea, Iaşi. 

Cojocaru D. (2003) Ancheta Apreciativă formă a Cercetării Acţiune în schimbarea 

socială în Revista de Cercetare şi Intervenţie socială, vol 2-2003, Editura Lumen, Iaşi. 

Cojocaru, D., (2009), Challenges of childhood social research , Revista de Cercetare şi 

Intervenţie Socială, Vol. 29, Editura Lumen 

Cojocaru, Ş. (2005) Metode apreciative în Asistenţa Socială. Ancheta, Supervizarea şi 

Managementul de Caz, Editura Polirom, Iaşi. 

Cojocaru, Ş., (2007) Strategii de construire a esantioanelor calitative utilizate in 

evaluarea programelor, Revista de Cercetare şi Intervenţie Socială, Vol. 16, 

Cooperrider D. L. & Whitney D., (2006) A Positive Revolution in Change: Appreciative 

Inquiry, Berrete Koehhler Publishers Inc. California, USA. 

Gergen, K. (2005), Social construction in context, Sage Publication, London, UK. 

Germine, T.J., (1995), The Quantum Metapysics of David Bohm, consultat pe 

www.goertzel.org/dynapsyc/1995/tgermine.html. 



Bibliografie 

Grant S. & Humphries M. (2006) Critical Evaluation Of Apreciative Inquiry In Action 

Research Vol 4, No.4- 401- 418 

Gross, P., Levitt, N., , (1988) Higher Supertition: The Academic Left and its Quarrels With 

Science, the Johns Hopkins University Press 

Hacking, Ian (1999) The Social Construction of What? . Harvard University Press, USA. 

Haar, Van Der, D., (2002), A Positive Change. A Social Constructionist Inquiry into the 

Possibilities to Evaluate appreciative Inquiry, Master Thesis, Tilburg University 

Haar,Van Der, D., (2004), Evaluating Appreciative Inquiry: A Relational Constructionist 

Perspective, The Journal of Applied Behavioral Science 2004; 57; 1017 

Harris S. R. (2006), Social Constructionism and Social Inequality: An Introduction to a 

Special Issue of JCE, in Journal of Contemporary Ethnography, Jun 2006; vol. 35, Sage 

Publications, London UK. 

Heron, J. (1996), Cooperative Inquiry: Research into the human condition. London: Sage 

Publications, www.sagepub.com, 

Peelee III, Henry E. (2006), Appreciative Inquiry and creative Problem Solving in Cross 

Functional Teams, in The Journal of Applied Behavioral Science, Sage Publications 

London UK. 

Thatchenkery, T. (2009), Inteligenţa apreciativă. Cum să descoperi calităţile de la temelia 

creativităţii şi succesului, Editura Codecs, Bucureşti 

Treleaven, L (2001) The turn to action and the linguistic turn: Towards an integrated 

methodology. In P. Reason & H. Bradbury (Eds), Handbook of action research: 

Participative inquiry and practice. London: Sage, 2001, pp. 261–72.

Construcţionismul social ca paradigmă semiotică ... - Antonio Sandu

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?