äst tega An. XLII, Nr. 30. - DSpace

— CU PRILEJUL PREMIILOR „CĂRŢII ROMANEŞTI"
Comentând o anchetă literară asupra
„relelor" de care e bântuită literatura
dc astăzi, Paul Souday sublinia deunăzi,
ca pc o serioasă plagă: premiile literare
care ar corupe şi pe scriitori şi pe editori.
Şi poate mai pufin principiul în sine
cât industrializarea lui care datează
ales dela războiu încoace.
mai
Premiile editoriale concepute ca o variantă,
şi uneori destul de gravă, a publicităţii,
desigur că sunt departe de a organiza
desfacerea cărţilor şi de a educa
gustul publicului, singurul factor durabil
şi pc care odată clădită popularitatea
cărţilor, nimic nu o mai poate zdruncina.
Dacă Franţa, cu o aşa de bogată producţie
în cărţi şi cu un debit incomparabil
superior nouă a simţit nevoia acestui
element de vivifiare al desfacerii,
ru atât mai mult la noi, unde o politică
de protecţie a cărţii ar trebui să fiie grija
de toate zilele a ministerelor respective,
orice stimulent pentru promovarea litera,
turii, trebue privit cu osebită solicitudine
si judecat
locale.
în raport cu condiţiile noastre
De aceea din simplu pretext că la
unul din capetele acestei punţi a premiilor
ne-ar /pândii industrializarea, nu e
un motiv suficient ca să neglijăm părţile
bune ale principiului şi când ele se practică
dhitr'o frumoasă iniţiativă particulară,
să nu ne oprim şi să nu relevăm meritele
acestei iniţiative. Iar dacă e cazul —
să şi însemnăm rezervele şi
de circumstanţă.
suggestiile
Premiile pe care le-a decernat zilele
acestea editura „Cartea Românească 1
' si
pe care cetitorii le-au aflat în amănunţime,
invită la o serie de observaţiuni din
cele mai îmbucurătoare, a căror concluzie
nu e dc cât una singură : aceiaşi convingere
că premiile sunt un preţios auxiliar
al mişcării culturale
Jură.
dela noi din
Dacă o societate literară, o Academie,
mi cenaclu sau revistă literară, sunt, prin
nufifn preocupărilor lor selective, înclinate
să practice mai mult premiile pentru
lucrări tipărite, e firesc ca editurile, tot
din natura preocupărilor lor să practice
premiile, cu subiecte date, deci să premieze
lucrări manuscrise.
O astfel de răuşită din partea casei de
editură necesită, o serie de precauţiuni a
căror scrutare vom
pripă.
încerca-o fie şi în
In primăvara acestui an literar, cu puţin
înainte de sesiunea generală a Academiei
Române, d. profesor C. Rădulescu-
Motrii invita Academia sa, desfiinţeze premiile
cu subiecte date, dintre cari atâta
se amână din lustru în lustru; fără ca măcii
vreun concurent de sămânţă să se
ivească. Dcobiceiu premiile cu subiecte
date se adresează acelei categorii de osârditori
tenaci şi meticuloşi, monogram
fişti şi oameri de specialitate, a căror
muncă se realizează pe îndelete, dar hotărât
ca şi .muşuroiul cârtiţei nebănuită.
Specia acestui fel de cercetători, nu e
de bunăseamă^, dispărută. Ea nre însă cu
atât mai multa nevoe de stimulare. Suma
premiilor Academici ca şi lipsa de ecou a
publicaţiilor în marca masă a cetitorilor,
iată cel puţin două desavantagii care au
inutilizat aceste premii cu subiecte
Ia Academie.
date
Că aşa stau lucrurile e suficient să
privim lista manuscriselor premiate la
„Cartea Românească". Lucrări de specialitate
în direcţiile economice, şi etnosraîJce
au fost cu putinţă întâi graţie su­
inelor onorabile ale acestor premii şi apoi
siguranţei de a se vedea editat, fără să
mai udăogăm drepturile dc autor ce decurg
automat din această editare.
Premiile literare ale „Cărţii Romaneşti"
îmbrăţişară trei direcţii din cele
mai utile şi pentru editură şi pentru cettitor.
Ele suscită comentarii şi Ie vom
schiţa.
(Trecem peste o remarcă de ordin general
şi a cărei recunoaştere e astăzi! curentă
: încurajarea şi scornirea talentului.
Să amintim numai că regretatul Geor.
ge Cornea a debutat ca laureat la premiile
„Cărţei Româneşti", cu „Simfonia
morţi"" ceeace 1-a incitat să dea „Nebunia
lumii" lucrare infinit superioară,
şi mai mult dc cât o făgăduială a unei
cariere epice).
Intâiu literatura pentru copii. Nu скronştem.
lucrarea d-şoarei Alice Gabrielescu,
despre care se spun atâtea lucruri
bune. E însă tnbucurător că literatura
pentru copii — domeniu virgin şi riscant
totodată — a tentat un talent tânăr despre
cnre se poate aminti că a fost relevat
tot de im premiu al aceleiaşi edituri.
Premiul romanului a laureat talentul
viguros şi atât de personal al d-lui Emanoil
Bucuţa. Autorul „Legăturii roşii",
n'avea nevoe desigur de confirmarea nici
unui premiu. Faptul însă că un talent aşa
de independent ca al d-lui Bucuţa a recurs
la un concurs de manuscrise, este
plin de învăţăminte pentru marea mulţime
a romancierilor noştri prezenţi şi
viitori — şi arată utilitatea acestui pre*
m iu.
•Al treilea: premiul pentru „monografia
Ini Alexandru Vlahută" nu s'a decernat.
Nu e prima oară când astfel de premii rămân
nedecernate. Deunăzi, monogafia lui
losif, astăzi a Ini Vlabuţă rămân simole
bune intenţii. Necesitatea istoriilor literare,
a monografiilor de scriitori esic
reni presus de orice îndoiala. Astfel de
si.biectc arată că editura are conştiinţa
unei activităţi, ,pe care se simte datoare
s-"o încurajeze. Cum însă intenţiilor ei nu
le răspunde o egală râvnă, c locul poate
pentru o revizuire a acestei laturi. Astfel
de premii pot rămâne, ca simplă atracţie
pentru studenţi zeloşi, amatori de documente
şi de biblioteci. Insă nu e de ajuns. •
Editura — şi „Cartea Românească" are
şi interesul s'o încerce — trebue să întocmească
un plan de monografii şi studii
critice pe care să le încredinţeze scriitorilor
aplicaţi în astfel de lucrări. Secţia
poate fi încredinţată unui nume consacrat
în critică şi istorie literară a sa
cum se practică în Occident. Astfel de
lucrări călăuzesc o literatură si dau imbold
şi îndrumare lucrărilor de felul acelora
care astăzi se lasă dorite.
Cu aceste completări, premiile editoriale
— pe care „Cartea Românească" le
cultivă cu metodă şi dragoste constitue
unul dintre preţioasele stimulente ale
vieţii noastre culturale şi a le fi semnalat
în special, era pentru noi o obligaţie.
PERPESSICIUS
UNIVERSUL LITERAR
Cântec de secere")
de N. I. HERESCU
Spicele pe 'ntrecere
Fierul să le secere,
Surioară secere.
Pice'n juru-mi spicele,
Mâinile ridice-le,
In mănunchiuri pue-lc,
Şi în stoguri sue-le
Să 'mpânzească văile
Şi să umple căile
Unduite >n carele,
Lin legănătoarele,
Ce-or să ducă satelor
Soarele bucatelor.
Surioară secere,
Fierul tău să secere
Spicele pe 'ntrecere.
Crească 'n juru-mi val dc jar.
Ochii cât cuprind hotar,
Să se strângă prund de aur
Strălucind ca un balaur,
Braţu 'n spice să-1 împlânt
Pătimaş, fără cuvânt,
Grâul de pe jos să-1 svânt —
Spic să nu las pe pământ,
Bob să nu piară în vânt.
Tac, tae secere,
Spicele, pe 'ntrecere.
Că eu mâine — zorile
Când deşteaptă morile —
O să-mi iau comorile,
O să 'njug plăvanii mei,
O să pun în car saci grei
Şi-o să tai printre vâlcele
Drum la moara lui Vanghele,
Să duc rodurtle mele,'
Galbeni buni să iau pe ele.
Surioră secere,
Spicele, pe 'ntrecere,
Fierul să le secere.
Că eu mâine—vrei nu vrei—
In chimir am galbeni grei,
Ştiu eu ce-o să fac cu ei.
Vezi, aşa sunt eu ursat,
Soare port în pieptul lat,
Şi în viné am tot soare,
Trupul simt cum mi-1 dogoare,
Inima cum mi-o înfloare;
Nu urăsc vădanele,
Dragi mi-s fetişcanele
Şi iubesc codanele
Şi în svonu-amurgului :
Sar.pe şaua murgului,
Strâng cureaua frâului,
Trec prin vadul râului,
Mă opresc în sat vecin,
Crâşmăriţa să-mi dea vin,
Că-i crâşmarul chior de-un ochi,
Nu mi-e teamă de deochi.
Tae, tae secere
Spicele, pe 'ntrecere.
Că m'oi-duce
Mîine sară Ia răscruce
Şi'n lumina serii blândă
O să stau la pândă,
Ager ca eretele:
*) Din trilogia: „Glas din frunză frânt
în trei'', a cărei primă parte, „Descântec
de fată, la lună" a apărut în „Năzuinţa românească"
(Craiova, an. V, nr. 4—5), iar
a treia şi' ultima parte, „Cântecul scrip-
Ciiiului bătrân'' va apare mai târziu.