Lucian Boia - Franta, hegemonie sau declin_calc.qxp

Cea mai mare þarã a Occidentului 15
economicã – s-au stabilit la marginile regatului. La Est,
era axa care lega, pe Rin mai ales, cei doi poli manufacturieri
ºi comerciali de la sfârºitul Evului Mediu ºi începutul
epocii moderne: Italia de nord ºi Þãrile de Jos. În raport
cu aceastã axã fundamentalã, Franþa avea o poziþie întru
câtva lãturalnicã. În secolele al XII-lea ºi al XIII-lea, târgurile
din Champagne reprezentau o etapã obligatorie pe
acest traseu, dar situaþia nu a durat prea mult. Circuitele
favorizate s-au fixat, pe uscat, la est de frontiera francezã,
iar pe apã direct între Mediterana ºi Marea Nordului.
Bogãþia oraºului Lyon se datoreazã ºi ea, într-o primã
fazã, comerþului italian; foarte dependent, economic, de
Genova, oraºul francez a fost antrenat provizoriu, cãtre
1600, în acelaºi declin cu marele oraº ligur.
În vestul þãrii, rolul jucat de oraºele maritime în evoluþia
socio-economicã a Franþei a fost extrem de limitat.
Desigur, comerþul atlantic a îmbogãþit oraºele Bordeaux,
Nantes ori Saint-Malo. Însã aceastã dezvoltare litoralã s-a
propagat prea puþin spre interior. Bordeaux a putut fi
caracterizat ca oraº mai mult atlantic decât francez! Astfel,
modelul francez de dezvoltare e foarte diferit de cel olandez
sau britanic, þãri în care comerþul maritim a jucat un rol
esenþial în dinamica economicã. În Franþa, comerþul maritim,
deºi profitabil pentru burghezia din oraºele portuare
ºi pentru vistieria regalã, nu a fost suficient ca sã punã în
miºcare þara întreagã. 10 Din contrã, în zorii revoluþiei industriale,
Franþa dezvoltatã era Franþa continentalã: nord-estul
þãrii (dincolo de linia ce ar lega Saint-Malo de Geneva) 11 ,
10 Despre aceastã chestiune, vezi Edward W. Fox, L’Autre
France. L’histoire en perspective géographique, Paris, 1973.
11 În legãturã cu acest aspect, vezi articolul lui Emmanuel Le
Roy Ladurie (în colaborare cu Paul Dumont ºi Michel Demonet),