UCENICIZAREA şi TRANSFORMAREA - Assemblies of God (USA)

– o evanghelizare, o acţiune în comunitate sau o lucrare în
cadrul bisericii – atunci noi trebuie să fim primii care se
dedică acesteia. Trebuie să le oferim oamenilor un exemplu de
implicare pe care-l pot urma.
Exemplul pastorului nu ar trebui să se evapore în momentul
în care biserica începe să crească. Unii păstori ajung în tranşee
la începuturile dezvoltării bisericii lor. Apoi, după ce clădesc
o congregaţie de 1000 de membri şi pornesc zeci de lucrări, îşi
pierd dorinţa de a se mai implica la nivelele primare de lucrare.
Unii pastori se consideră ca având roluri de directori şi nu se mai
implică personal.
De-a lungul anilor, pe măsură ce responsabilităţile mele
s-au dezvoltat, m-am hotărât să nu pierd contactul cu lucrările
comunitare de zi cu zi din biserica noastră. Dacă mă deplasez
la o conferinţă joia sau vinerea, mă întorc vineri seara pentru a
participa la micul dejun de ucenicizare de sâmbătă dimineaţa.
Am vrut să fiu prezent în fiecare week-end pentru lucrarea
noastră de evanghelizare de sâmbătă, care este ca o ancoră de
salvare lansată de biserica noastră pentru comunitatea din care
facem parte. Cred că trebuie să rămâi implicat în biserică la un
nivel fundamental.
Nu îi poţi conduce pe oameni până nu le-ai câştigat inimile.
Oamenii nu vor urma un pastor din cauza CV-ului său. Trebuie
să le câştigi inimile înainte ca ei să te urmeze şi să câştige oraşul
pentru Dumnezeu, împreună cu tine. Să câştigi dragostea şi
loialitatea oamenilor necesită timp şi înfăptuire. Loialitatea nu
este transferabilă. Nu contează cât de iubit sau de respectat este
un pastor într-un anumit oraş. Când se mută la o altă biserică,
dintr-un alt oraş, trebuie să ia tot procesul de la început.
Oamenii îşi privesc pe păstorul. Observă lucrurile pe care
le face păstorul. Când acesta spune „Vom face asta”, oamenii
vor măsura gradul lui de implicare în acţiunea respectivă. Dacă
păstorul este dedicat lucrării la care îi cheamă pe oameni,
între ei se formează o legătură spirituală. Oamenii dezvoltă
o disponibilitate de a-şi urma păstorul. Se căleşte astfel un
grup de credincioşi, iar evanghelia va cutremura comunitatea
respectivă.
umblând cu Duhul Sfânt
Dacă un pastor vrea ca purtarea şi lucrarea sa să fie o inspiraţie
pentru o congregaţie şi pentru o comunitate, umblarea
sa cu Duhul Sfânt trebuie să fie profundă şi consecventă.
Duhul umblă cu noi prin rutina vieţii noastre, şi ne arată
oportunităţile ca Dumnezeu să facă o lucrare de proporţii
miraculoase.
Gândiţi-vă la momentele în care Petru şi Ioan au mers la
templul din Ierusalim. Cei doi erau oameni plini de Duhul,
crescuţi cu credincioşie în învăţătura lui Cristos şi formaţi
constant prin încrederea lor în Dumnezeu. A fost un proces.
Isus a cunoscut lucrarea viitoare a lui Petru şi a lucrat în
el, pentru a-l ajuta să-şi depăşească natura sa impulsivă şi
impetuoasă, graba cu care critica, şovăiala în a se căi şi accesele
sale de mânie. Chiar dacă Ioan nu semăna cu Petru, şi el se
număra printre ucenicii care tot timpul se certau cu privire la
cine este cel mai mare dintre ei şi încerca să se auto-proclame
favoritul lui Isus. Şi Ioan trebuia să se maturizeze.
După ce Duhul Sfânt i-a transformat într-un mod dramatic
pe Petru şi pe Ioan în odaia de sus, şi i-a investit cu putere
din ceruri, Petru a devenit purtătorul de cuvânt al Bisericii,
pe străzile Ierusalimului. Ioan a slujit bisericii primare prin
epistolele sale şi prin cartea Apocalipsei.
Petru şi Ioan au mers deseori la templu în timpul acestui
proces de transformare. În fiecare zi în care au mers la templu,
ei au trecut pe lângă un olog. Dar nu s-au oprit să-l vindece până
nu au primit învestirea – puterea lui Dumnezeu – în timpul
revărsării din odaia de sus. În ziua aceea au fost transformaţi.
Ulterior, când au mers din nou la templu, s-au apropiat de olog,
l-au luat de mână, l-au vindecat, l-au ridicat şi l-au eliberat
(Fapte 3:1-10).
Puterea de la Rusalii îi echipează pe creştini pentru
evanghelizare, le insuflă pasiune credincioşilor şi îi dă
comanda de marş Bisericii. Este un lucru prostesc să crezi că un
credincios poate fi eficient în evanghelizare fără să aibă puterea
Duhului Sfânt în fiecare domeniu al vieţii sale.
Umblarea în Duhul face diferenţa dintre o altă zi obişnuită
la birou, scriind o predică, şi o întâlnire profundă, personală
cu Dumnezeu, care îţi însufleţeşte mesajul. Umblarea în Duhul
face diferenţa dintre a te târî printr-o listă cu persoane pe care
trebuie să le vizitezi şi o întâlnire personală cu Dumnezeu care
îţi dă energie divină ca să-i atingi pe oameni în casele lor, în
spitale şi la supermarketuri. Pastorul care umblă cu Duhul Sfânt
nu trebuie să meargă foarte rapid sau să sară prin inele. Nu are
nevoie de programe spectaculoase sau de bugete din şase cifre.
Trebuie doar să asculte vocea liniştită, şoptită a lui Dumnezeu,
care îl conduce.
umblând alături de mentori
Un pastor care se îndreaptă înspre o recoltă bogată va umbla
alături de oameni care se află de mai multă vreme ca el în
călătoria respectivă – oameni a căror înţelepciune cucernică o
preţuieşte. În viaţa şi lucrarea mea am avut de beneficiat de pe
urma multor bărbaţi cucernici.
Am învăţat foarte multe de la tatăl meu. Pe măsură ce mă
mentora, m-am simţit ca la şcoala biblică. Am slujit în biserica
tatălui meu pentru că era un păstor minunat. Timp de 6 ani de
zile am fost evanghelist, şi-am învăţat foarte multe de la pastorii
din locurile în care am predicat. Am încercat întotdeauna să
învăţ de la cei mai de succes pastori.
Pe măsură ce-i observam, am învăţat multe lucruri pe care
să le fac. Şi multe lucruri pe care să nu le fac. O mare parte din
bisericile care stagnează nu se dezvoltă pentru că pastorul lor
face lucruri greşite, cum ar fi că-i conduce într-un mod eronat.
S-ar putea ca pastorul să fie orientat pe conflict, cu un spirit
pugilistic, în loc să dea dovadă de dragoste, iertare şi acceptare.
De prea multe ori, pastorul spune: „Ori cum vreau eu, ori la
revedere! Dacă nu-ţi convine, fă-ţi bagajele şi pleacă!”
Ce bine ar fi dacă pastorii s-ar încrede în puterea Evangheliei
şi nu s-ar mai baza pe iniţiativa umană. Evanghelia produce
rezultate. Iată legea recoltei: când semeni seminţe, vei culege
roade.
În timpul primului meu pastorat am făcut lucruri pe care
n-ar fi trebuit să le fac. Într-un an, pe când îi încurajam pe
oameni să dea zeciuială, am folosit motivaţia greşită. Am
îngreunat lucrurile pentru cei care nu dădeau zeciuială. Prin
urmare, unii oameni au părăsit biserica. Am învăţat rapid să nu
mai fac asta. Am învăţat să spun, aşa cum zice Tommy Barnett:
10 toamna 2010 www.resursespirituale.ro