120 de ani de la naşterea lui ŞTEFAN HOLBAN, avocat, fost deputat ...

Universitatea din Berlin, obţinând titlul de doctor în
economie (1928). În anii 1927-1928 lucrează cercetător
la Institutul de Economie Agrară din Kiel. În 1930 Guvernul
Chinei l-a invitat în calitate de consilier economic
la Ministerul Căilor Ferate, iar în 1931 este invitat în
SUA. La început activează cercetător la Biroul Naţional
de cercetări economice din New York, apoi ca profesor
la Universitatea Harvard şi la Universitatea din New
York, devenind, în 1946, profesor titular. În 1948 i s-a
încredinţat să organizeze Centrul de analiză economică
al Universităţii Harvard pentru realizarea proiectului
input-output (balanţa interramurală), propus de el. Aici
a activat până la închiderea Centrului (în 1973). Tot la
Harvard a executat funcţia de şef al Catedrei de economie
politică (1953-1975). După 1975 a deţinut funcţia
de director al Institutului de investigaţii economice din
New York, până la sfârşitul vieţii.
Cercetările ştiinţifice le începe în anii de studenţie, la
Petersburg. Prima publicaţie ştiinţifică o face în Germania,
în 1925 – o recenzie, care conţine analiza economiei
naţionale a URSS.
Studiind cele mai importante probleme-cheie: legea
cererii şi ofertei şi elasticitatea empirică a acestora; diviziunea
muncii; concentrarea şi diferenţierea industrială
– a creat metoda de analiză economică, bazată pe ecuaţii
economice cu curbe indiferente pentru studierea şi
pronosticarea conjuncturii comerţului internaţional.
Această metodă este utilizată şi astăzi de toţi economiştii
lumii.
Cea mai mare realizare a sa este analiza interdependenţelor
din cadrul sistemului economic, îndeosebi din
sistemul producţiei materiale, pe baza unei tehnici pe
care a numit-o analiză input-output (intrări-ieşiri). Pentru
elaborarea acestui model şi pentru fundamentarea
metodei aplicării acestuia la studierea şi soluţionarea
unor probleme economice importante, în 1973 i s-a
acordat Premiul Nobel pentru economie.
Modelul input-output de analiză este astfel conceput
pentru a se înţelege mecanismele interne ale unei
economii, dar şi pentru a se fundamenta o politică economică
coerentă, respectiv, pentru a elabora un plan de
dezvoltare economică.
Are, de asemenea, contribuţii şi la dezvoltarea teoriei
comerţului extern. Calculând cantitatea de factori
de producţie atraşi şi utilizaţi pentru bunurile exportate
şi importate, a ajuns la concluzia că ţara cea mai bogată
în capital (SUA) exportă bunuri care încorporează mai
multă muncă decât capital. Această descoperire a fost
numită paradoxul Leontief. Contribuţiile sale la dezvoltarea
programării liniare şi la fundamentarea aplicării
acestei metode la rezolvarea unor probleme macroeconomice
complexe au intrat în circuitul de idei economice
şi de metode de analiză pe plan mondial.
Cunoştinţele sale au fost solicitate de preşedintele
american, F. D. Roosevelt, care i-a propus să conducă
Biroul Central de statistică al SUA în condiţii extremale:
a adus servicii valoroase în victoria asupra fascismului, a
prognosticat situaţia şomajului şi dezvoltării economiei
SUA în ajunul celui de-al doilea război mondial, iar în
1947 a creat un model de plasare a forţei de muncă şi
a punctat aspectele dezvoltării economice a SUA după
război.
La solicitarea guvernelor Italiei, Norvegiei şi Japoniei
a efectuat analiza economică a acestor ţări şi
a oferit recomandări practice de creştere economică.
Pentru guvernele Spaniei şi Marocului a făcut calculele
economice privind argumentarea construcţiei tunelului
pe lângă Gibraltar ori a podului aerian deasupra acestei
strâmtori.
A făcut parte din mai multe asociaţii naţionale şi
internaţionale, ale economiştilor şi statisticienilor. Pentru
activităţile desfăşurate în ştiinţă şi în învăţământ, a
primit numeroase premii şi distincţii. Pe lângă Premiul
Nobel (1973), a fost onorat cu gradul de ofiţer al Legiunii
de Onoare a Franţei. Este membru al Academiei de
Ştiinţe şi Arte al SUA, al Academiei de Ştiinţe a Marii
Britanii, al Societăţii Regale Statistice de la Londra. În
anul 1954, a exercitat postul de preşedinte al Asociaţiei
Econometrice Mondiale, iar în anul 1970 a condus Asociaţia
Econometrică a SUA. Mai multe universităţi din
lume l-au ales Doctor Honoris Causa: Sorbona (Paris),
Bruxelles (Belgia), Tuluza (Franţa), Lancaster şi York
(Marea Britanie), Budapesta (Ungaria). A fost ales şi
membru-titular al Academiei de Ştiinţe a URSS.
Metoda input-output (intrare-ieşire), descoperită de
Leontief, e apreciată ca cel mai desăvârşit mecanism
de analiză economică ca atare, iar personalitatea lui, ca
economist, este plasată alături de personalitatea economistului
englez reformator D. M. Keynes.
Lucrări principale: Input-Output Economics (Analiza
input-output); Teoria interdependenţei ramurilor
economice (1966), tradusă şi în română (1970). În acest
volum sunt reunite studiile şi articolele publicate anterior,
de-a lungul a patru decenii de activitate, şi care îi
aduseseră autorului notorietate ştiinţifică internaţională;
The Structure of American Economy, 1919-1929; Studies
in the Structure of American Economy (1953); Essays in
Economies: Theories and Theorizing (1966).
BIBLIOGRAFIE:
DOBROTĂ, NIŢĂ. Leontief, Wassily // Dicţionar de economie.
– Bucureşti, 1999. – P. 277.
Leontief, Wassily // Dicţionar de economie modernă. – Bucureşti,
1999. – P. 233.
Leontief, Wassily // Dicţionar de economie politică. – Bucureşti,
1974. – P. 434.
USTIAN, ION. Wassily Leontief: 1906-1999 // Ustian, Ion.
Laureaţii Premiului Nobel în economie: Encicl. economică
pentru tineret. – Chişinău, 1999. – P. 64-71.
* * *
GRANBERG, A. Vasilij Leont’ev: Žiznenyj put’ i vklad v
mirovuû nauku // Rossijskij èkonomičeskij žurnal. – 1999. –
Nr. 3. – P. 74-85.
Leont’ev, Vasilij // Argumenty i fakty. – 1989. – Nr. 16. –
P. 4-5.
Leont’ev, Vasilij // ÈKO. – 1989. – Nr. 4. – P. 131.
SATAMŠ, S. S. Èkonomika po Leont’evu // Knižnoe obozrenie.
– 1991. – Nr. 17. – P. 9.
V. G.
249