Bună ziua - Camera Deputatilor

Camera Deputatilor
Newsletter : săptămâna 5 - 9 martie 2007
Cu părere de rău, remarc că s-a ajuns la un nivel de neînţeles în politica românească. Este inadmisibil
ca un preşedinte de partid care în sondaje nu are mai mult de 3-4% să se folosească de cadrul instituţional
parlamentar pentru a câştiga atenţia presei.
Stimaţi colegi, este esenţial să facem un efort pentru a evita transformarea forului legislativ într-o
„stână” pentru ca orice „lup” să devină paznic.
Deputat,
Anca Constantinescu
***
Cât de mult cunosc politicienii sensul cuvântului „ONOARE”
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Gesturi de onoare făcute în ultimii ani de către cei care sunt numiţi oameni politici, sau reprezentanţi
ai sferei politice româneşti, indiferent că reprezintă un anumit partid sau nu în Parlament, sunt, dacă nu
inexistente, în mod sigur foarte rare. A pune în aceste zile, în România, un semn de egalitate între politician
şi noţiunea de onoare, ar fi, în opinia foarte multor cetăţeni ai acestei ţări, „un lucru contra naturii”. Pentru
această situaţie trebuie „să mulţumim” celor care de-a lungul a 15 ani postrevoluţionari dominaţi de culoarea
roşie preluată din vechiul sistem comunist, l-au slujit şi continuă încă să-l slujească cu cinste.
Iată însă că în aceste zile am fost martorul unui gest de onoare făcut de către unul dintre personajele
politice româneşti care s-au bucurat de un loc de cinste în rândul politicienilor cu multă popularitate şi
credibilitate. Doamna Mona Muscă a făcut un gest, dacă nu mă înşel unic în politica românească
postdecembristă, plin de onoare, retrăgându-se din toate funcţiile pe care le deţinea în sfera publică, dar şi
politică. Şi deşi spun că gestul ei este unul plin de onoare, mulţi sunt cârcotaşii ce stau pe la colţuri,
comentând şi interpretând în diverse alte moduri gestul făcut de doamna Muscă. Dacă stau să privesc în
urmă, la tot ceea ce am fost martor din 1989 până în 2004, nu pot să-i condamn. Viaţa politică românească
din acea perioadă a fost atât de murdară, s-a adâncit din ce în ce mai mult în mocirlă, asta şi cu sprijinul
unora care astăzi se mai află încă în acest Parlament, încât astăzi ne este foarte greu să credem că se mai pot
face şi astfel de gesturi.
Doamna de care astăzi vreau să vă vorbesc este unul dintre puţinii oameni politici care a renunţat la
tot şi subliniez acest cuvânt: TOT ceea ce a deţinut în viaţa politică. Mulţi au fost şi vor mai fi cei care ar fi
făcut orice pentru a rămâne în locurile călduţe pe care le au. Mulţi s-ar fi agăţat cu dinţii de ei, ar fi căutat
portiţe de ieşire sau mai bine zis ar fi forţat portiţe de fofilare acolo unde nu era cazul şi ar fi făcut orice
pentru a-şi păstra demnităţile.
Mulţi însă, poate prea mulţi, mai sunt încă astăzi în situaţia doamnei Muscă. Şi chiar în această
instituţie. Mulţi sunt încă cei care nu vor să accepte faptul că vremurile lor au apus de mult. Că practicile cu
care s-au ridicat, nu mai pot continua la sfârşit. Că a venit vremea să lase locul altora mai tineri. Cel mai
„bun” exemplu este cel al domnului Voiculescu a cărui situaţie aş putea să spun că este similară cu cea a
doamnei Muscă, poate însă cu „mici” diferenţe. Dosarele dânsului sunt mult mai groase. Mult mai
voluminoase. Iar pietrele care-i atârnă de gât sunt mult mai grele. Are spatele însă asigurat datorită afacerilor
în care este implicat şi a oamenilor pe care a reuşit să şi-i strângă în jur. Şi el are pe rolul Curţii de Apel
Bucureşti o contestaţie împotriva deciziei CNSAS. Procesul este într-o fază avansată. Hotărârea pe care o
aşteptăm va face să apară voci care vor invoca „exemplul Muscă” şi vor impune demisia acestuia din toate
funcţiile deţinute. Sunt foarte curios însă care va fi metoda pe care o va pune în practică acest domn. Ceva
mă face să cred că va fi alta decât cea a doamnei Mona Muscă, pentru că altfel îşi va pierde şi fotoliul din
comisia parlamentară anti-Băsescu şi astfel nu-şi va mai putea duce războiul personal cu preşedintele ţării.
Un lucru este cert, doamnelor şi domnilor. Cetăţenii acestei ţări aşteaptă astfel de gesturi nu numai
de la Dan Voiculescu. Aş putea să-l mai amintesc doar pe domnul Ion Iliescu. Ceea ce a făcut şi slujit
dumnealui înainte de 1989, nici nu poate fi comparat cu ceea ce a făcut doamna Muscă. Şi cu toate astea
dumnealui mai are încă mult tupeu să iasă în faţa noastră şi chiar să ne dea sfaturi.
55