Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 7-8-9, septembrie-octombrie-noiembrie 2013

c r o n ii c ă d e c a r tt e
Liricul erou/eroină poematică se
avântă de data asta printre alte reliefuri ale
spaţiului „paralel-cotidian“, de-aici sporinduşi
corola cu noi „petale-făptuiricosmice/cosmicizate“,
între caseta cu
wolfram cerebral şi între îmbulzirea („coada
de la cosmetice“) pentru o „promoţie de
fond de ten“cu speranţa ei de a-şi acoperi
«frica de Dumnezeu» şi cu speranţa altora
de a-şi masca «hoţiile din anii de secetă»
(Nimic nou, p. 9).
Eroul/eroina poemelor Anei Drăgoianu
„îşi croieşte“ «din noapte o singură
pelerină/impermeabilă fără zorzoane în stil
medieval», are curajul să-şi lase «un om de
rând la intrare», ce «se ţine de stâlpul
gardului de beton», un om ce «nu vede
cablurile» prin care-i „conectată la principiul
Yin“, «la întuneric», pe când «presiunea
exercitată asupra cuvintelor sacre/măreşte
viteza sângelui indiferent de celulă în care
eşti/prizonier» (În rol secundar, p. 8),
observă «când poporul caută schimbarea
unităţilor de măsură pentru/istorii închise în
manualele uzate» (p. 9), observă «la
pubelele obişnuite din cartierele mărginaşe
[cum] pictorii leagă/modelele să prindă
grimasele cu efect de siluire a
timpului/trecut fără rost» (ibid.), vede
«lucrătorii dezbrăcaţi de cuvinte» (Semn pe
nisipul cerului, p. 10), «chitara nebunului
din colţ» şi cum «liftul încarcă suflete
goale» (Braţe de sare, p. 11), ştie câte ceva
despre «jurnalul pietonului analfabet» (p.
12), urmăreşte «bătaia firavelor aripi» (Prin
timp, p. 13) ale lăcustelor ce-i intră în casă,
ascute «limbile ceasornicului să bată în
peretele universului» (Confuzie, p. 16),
trage concluzia că «moartea ne uneşte în
toate» (Incinerarea, p. 23), că «de război şi
de dragoste e plină lumea» (Ziduri în
deşert, p. 25), constată că «unui copac îi
pleacă rădăcinile» (p. 24) când îndoiala i se
strecoară «până la frunze», că «legătura ei
de sânge cu lumea» (49) este „un beton din
cuvinte“, că are «propria apocalipsă» (p.
54), că femeia-i jertfa zidirii din temelia
lumii, că «femeia ce ţi-a îmbrăţişat
universul», din „violet“, este în fundaţia
omenirii, este «la temelia unei lumi
tăcute/fără personalitate/cu domiciliul forţat
între altar şi inimă» (Altă femeie, p. 55); mai
constată că Adam, «soldat universal cu
grenade în buzunarele sorţii» este «rob al
cărnii şi [-al] încolăcirilor superficiale», «o
singură piatră în fereastra timpului...», că
Eva ilustrează «concepţia magică distribuită
uniform de medicul estetician/cu vicii
perverse şi pretenţii demiurgice»,
înţelegând prin «Cuvânt/carnea sufletului»
(Pradă uşoară, p 56); şi toate aceste
extraordinare evenimente i s-au revelat
pentru că s-a născut «în ziua când Ilie
biciuia norii/luminând uliţele satului» şi
pentru că „la dezlegarea primei taine“,
lângă ea «cuvintele se aşezau în
genunchi/aşteptând botezul» (Calea şi
Adevărul, p. 97).
Cutia cu nervi de
oţel (2012), de Ana
Drăgoianu, certifică
istoricului/criticului literar
faptul că poeta se află în
pragul de aur al maturităţii
creaţiei sale poetice, că-i deja o voce lirică
inconfundabilă, puternică, de ales viitor, că
deja a cioplit şi a finisat un remarcabil
număr de trepte de la piramida-i „aztecă“de
Poezie pentru o zarişte a cunoaşterii
metaforice.
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 7-8-9, august-septembrie-octombrie 2013 68