Pavelescu Dan_lucrare - Catedra de Organe de Masini si Tribologie

Al XXXI-lea Seminar Naţional de Organe de Maşini “Ioan Drăghici”
S N O M ’ 1 1
Universitatea „POLITEHNICA” din Bucureşti, Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică,
Catedra de Organe de Maşini şi Tribologie
DESPRE ORGANE DE MAINI I TRIBOLOGIE
Dan PAVELESCU
Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
Rezumat: Trecerea de la Organe de Maşini la Tribologie este privită Istoric şi Fenomenologic. Sub aspect Istoric sunt
menţionate: Primul Congres European de Tribologie (Londra – 1973); Cursurile de Organe de Maşini publicate la IPB
după anul 1950 şi Comunicările de la Conferinţele de Mecanică (1963–1969), precum şi cele publicate în ambele
domenii până în 2007. Sub aspect fenomenologic, se expune mai amplu influenţa tribologiei după 1973 cu latura
teoretică şi aplicativă a suprafeţelor de frecare cu elementele caracteristice, apoi frecarea în prezenţa lubrifiantului cu
efectele termice şi de uzare, cu materialele respective. Sunt prezentate şi metode de calcul şi experimentale pentru
componentele maşinilor (lagăre, angrenaje, cuplaje, etanşări, ş.a.) fără aprofundare.
INTRODUCERE
Influenţa Tribologiei (disciplină–ştiinţă nouă) asupra Organelor de Maşini (şi ea disciplină–ştiinţă) poate fi
privită istoric şi fenomenologic. Ne propunem să abordăm ambele aspecte, fără a aprofunda, focalizând mai
mult pe latura fenomenologică din care să rezulte efectele tribologice favorabile diferitelor organe de maşini.
1. ASPECTE ISTORICE
1.1 Primul Congres European de Tribologie
La primul Congres European de Tribologie ţinut la Londra în septembrie 1973, Institutul Politehnic Bucureşti
a trimis o delegaţie formată din Conf. Dan PAVELESCU (şeful Catedrei de Organe de Maşini), Prof. Traian
DEMIAN (şeful Catedrei de Mecanică Fină) şi Conf. Virgil N. CONSTANTINESCU (de la Catedra de Aviaţie).
Conf. Virgil N. CONSTANTINESCU fiind mai cunoscut prin Tratatele de ungere cu gaze şi turbulenţă (1963 –
1965), a prezentat din partea delegaţiei comunicarea Research Education and Training in Tribology in
Romania, care s–a bucurat de o deosebită atenţie.
Atunci a luat fiinţă Consiliul Internaţional de Tribologie cu sediul la Londra. Preşedinte a fost ales renumitul
specialist englez dr. Peter H. JOST, iar dr. V. N. CONSTANTINESCU a fost cooptat „membru fondator”,
ceea ce a însemnat mult pentru ţara noastră.
Dr. Peter JOST definise anterior tribologia ca „ştiinţa şi tehnologia interacţiunilor suprafeţelor de frecare în
mişcarea relativă şi a aplicaţiilor ce rezultă”, [1].
1.2 Cum era privită activitatea în domeniu din România?
Nu este lipsit de interes faptul că, în Raportul prezentat la acest Congres, specialistul francez Prof. dr.
Maurice GODET a arătat că: „Învăţământul tribologic în România a urmat cercetărilor cu mai mulţi ani înainte
ca termenul «tribologie» să fi fost inventat...”. De asemenea, în pledoaria sa, Preşedintele H.P. JOST a
arătat printre altele că „România se situează pe o poziţie de frunte în domeniul tribologiei”. Atunci, după
activitatea depusă în noua ştiinţă (Tribologia), România a fost apreciată ca „a patra ţară europeană”. Din
păcate această poziţie nu o mai deţine acum, dar sperăm că o va recăpăta.
1.3. Potenţialul bibliografic
Tot pe linie istorică ne vom referi şi la aspectul bibliografic al cursurilor, publicaţiilor şi comunicărilor în
domeniul organelor de maşini şi tribologiei înainte şi după anul 1973.
1.3.1 Cursurile de Organe de Maşini
Primul şi cel mai vechi Curs de Organe de Maşini [2] a fost predat în anii 1919 – 1920 la coala de Poduri şi
osele de pe str. Polizu (viitoarea coală de Arte şi Meserii, apoi de Subingineri, apoi înglobată în Institutul

Politehnic Bucureşti – vechiul local) de către ing. Ion CANTUNIAR de la Direcţia coalelor de Ateliere CFR.
Avea 475 de pagini şi trata mai mult aspecte de întreţinere, cu referire la frecări, uzură şi ungere. Ar urma
cele predate la IPB [3] de către Prof. Gh. MANEA şi lucrările publicate de Prof. N. TIPEI [4a, 4b] elaborate la
IMA al Academiei, cu cercetări de frecare, uzură, ungere; totodată şi la Comunicările acestora şi ale
colaboratorilor, prezentate la Conferinţele de Mecanică (sept. 1965, iun. 1969). Atunci au prezentat
comunicări V. N. CONSTANTINESCU şi Dan PAVELESCU, ambii de la IMA.
1.3.2. Cursuri de Organe de Maşini, după 1973
Primul Curs de Organe de Maşini, (vol. I – IV), litografiat la IPB [5] a fost coordonat de Prof. Dan
PAVELESCU (1975 – 1979).
Apoi au apărut la Braşov (1980 – 1983) cursurile coordonate de regretatul Prof. Ioan DRĂGHICI [6 a, 6b], pe
care îl omagiem acum, fiind urmate de cele de la Sibiu [7] ale Prof. Viorel FLOREA (1980 – 1982) şi iarăşi de
la Braşov [8a, 8b] ale Prof. Alexandru JULA şi colaboratorii. În anul 1985 a apărut un curs tipărit de Organe
de Maşini – vol. I [9] coordonat de profesorii D. PAVELESCU şi Gh. RĂDULESCU de la IPB, având
colaboratori din: Iaşi (Prof. M. GAFIŢANU), Galaţi (Prof. I. CRUDU), şi Timişoara (Prof. N. GHEORGHIU).
Organe de Maşini – vol. II a fost coordonat de Prof. M. GAFIŢANU.
De asemenea, dintre multe alte lucrări, menţionăm un curs de Organe de Maşini mai amplu, elaborat la Sibiu,
[10] (2007) coordonat de Prof. R. FLOREA. Mai amintim şi trei lucrări de specialitate din acelaşi domeniu:
Rulmenţi [11] (1985, Prof. M. GAFIŢANU), Bazele proiectării maşinilor [12] (Prof. V. FLOREA, 1998) şi
Bazele proiectării în Organe de maşini (Prof. I. CRUDU, 2000) [13].
1.3.3. Cursurile de Tribologie
Conf. V.N. CONSTANTINESCU a ţinut o Prelegere (în 1970) studenţilor din anul IV de la Aeronave. Conf. D.
PAVELESCU a predat Tribologia din 1971 anului IV Utilaj Chimic. Cursuri litografiate sunt din anii 1973 şi
1976 [14]. Un curs tipărit de Tribologie (1977) îi are ca autori pe Prof. D. PAVELESCU, M. MUAT şi A.
TUDOR (de la Catedra de Organe de Maşini, IPB) [15]. Menţionăm şi Cursurile de Tribologie ale
specialiştilor din ţară [16] M. BALEKICS (Timişoara) în ediţiile 1988, 1991, [17a, 17b] D. OLARU, (Iaşi 1993
şi 2002) şi [18] I. TUDOR (Ploieşti, 2001). i la această disciplină au urmat lucrări specializate [19] M. D.
PASCOVICI (1985), [20] M. D. PASCOVICI şi Tr. CICONE (2001), [17b] D. N. OLARU, Iaşi (2002), [21] N.
POPINCEANU şi colab. (1985) Iaşi – Suceava, asupra căruia revenim, [28] t. STANCIU, Bucureşti (1985).
1.3.4. Conferinţele „TRIBOTEHNICA” din centrele universitar–economice
Aceste conferinţe au adus o contribuţie bibliografică importantă prin răspândirea Organelor de Maşini şi a
Tribologiei prin publicarea comunicărilor în avans (3÷5 volume) la fiecare manifestare, cum au fost cele de la
Galaţi 1978, şi Ploieşti 1982, coordonate de rectorii Prof. I. CRUDU şi respectiv Prof. N. N. ANTONESCU.
2. ASPECTE FENOMENOLOGICE
Ne–am propus ca pe această cale să punem în lumină efectele tribologice favorabile Organelor de Maşini,
respectiv a elementelor definitorii ale acestora (suprafaţă de frecare, topografia suprafeţei, aria reală de
contact, ş.a.). De asemenea, efectele tribologice asupra „celui de–al treilea corp”, îndeosebi a lubrifiantului şi
a componentelor sale, precum şi a materialului suprafeţelor. Trebuie avut în vedere şi modul în care au fost
inluenţate prin aprofundare tipurile clasice ale uzurii. A rezultat că pe lângă mecanica corpului solid şi a
lubrificaţiei sunt implicate şi alte domenii ale ştiinţelor: fizico–chimia suprafeţelor, chimia moleculară şi a
lubrifiantului, etc. [22, 28].
2.1. Suprafaţa de frecare
2.1.1. Suprafaţa de frecare – element activ
Sunt puţine organe de maşini care nu au acest element activ. Amintim că dr. P. H. JOST a definit Tribologia
ca „ştiinţa şi tehnologia suprafeţelor în frecare” [1]. Este vorba de interacţiunea suprafeţelor în mişcarea
relativă dintre ele, dintre suprafeţe şi lubrifiant, interacţiune care va conduce la uzarea lor.
2.1.2. Noul concept al suprafeţei de frecare
Acest concept a impus un studiu preliminar şi cât mai amănunţit al topografiei suprafeţei, cu elemente noi
precum parametrii statistici ai microgeometriei şi rugozitatea funcţională şi echivalentă care să permită
calculul ariei reale de contact a suprafeţelor plane sau curbe. Metodele noi experimentale au permis şi
confirmări prin măsurarea ariei reale de contact.

Tot ca noutate menţionăm şi rigiditatea suprafeţelor plane şi curbe.
2.1.3. Forţa de frecare şi influenţa ei asupra ariei reale
A apărut pe prim plan ca importanţă şi influenţă coeficientul de frecare care înainte era admis doar ca
coeficient de proporţionalitate. Importanţa lui a ajus să fie determinată în procesele de frecare şi uzare a
suprafeţelor. Astfel, amintim că, la Conferinţa Tribotehnica ’87 cu participare internaţională, ce a avut loc la
Bucureşti (sept. 1987), a fost prezentat un studiu – în regim de masă rotundă – al coeficientului de frecare
de alunecare cu evoluţia şi utilitatea sa, (cu o bibliografie de 152 de titluri), autori fiind D. PAVELESCU şi A.
TUDOR [23]. A fost expusă şi o relaţie complexă, exponenţială a coeficientului de frecare pentru regimul
EHD cu alunecare, cu dependenţă de viscozitate, viteză de alunecare, presiune hertziană, ş.a. Ea putea fi
rezolvată numai printr–o metodă numerică. Această relaţie a fost verificată experimental de conf. Lucian
SEICIU, şi cu o modificare, în teza sa de doctorat din 1997. Atunci, conf. Lucian SEICIU a avut în vedere şi
prezenţa „celui de–al treilea corp” EHD. Menţionăm că în lucrarea de referinţă „Contactul real al suprafeţelor
de frecare” [24] din 1990 Prof. Andrei TUDOR – care a obţinut şi un premiu din partea Academiei – este
tratat şi contactul pe mai multe rugozităţi cu un plan ideal cu o expresie globală a coeficientului de frecare, şi
cu expresii complexe pentru contactul plastic şi elastic, dependente de parametrul complex al
microgeometriei, presiunea nominală, parametrul de curgere a materialului. Apreciem şi utilitatea lucrărilor
[25] „Mecanica contactului” a Prof. Spiridon CREŢU din Iaşi.
2.2. Prezenţa celui de–al treilea corp
Ne vom referi numai la lubrifiant. Menţionăm că, în cartea de specialitate „Tribology of Thin Layers” [26] a dr.
Ivan ILIUC (1980) sunt prezentate pe larg (în două capitole) şi straturile depuse, cele de oxidare, ş. a., iar
aditivii şi lubrifianţii pentru reducerea coeficientului de frecare şi a uzurii ocupă împreună numai un capitol.
Apreciind că, stadiul cercetărilor 1985 – 2002 este relevant pentru acest element preferăm să ne referim
îndeosebi la lucrările de specialitate menţionate ale profesorilor D. OLARU, M. D. PASCOVICI, Tr. CICONE
[17 b, 19, 20].
2.2.1. Regimul de ungere cu film hidrodinamic autoportant
i pentru că nu ne–am propus să urmăm expunerea clasică a unui curs de tribologie sau de organe de
maşini, în acest paragraf ne vom referi la un regim de ungere – mult agreat de regretaţii înaintaşi, profesorii
Gh. MANEA şi N. TIPEI – şi anume la „filmul hidrodinamic autoportant” uşor de susţinut teoretic prin ecuaţii
cunoscute ca la lagărele radiale cu cuzinet circular complet, la care s–a ajuns în 1991 la criterii de proiecare
standardizate.
Cercetări tribologice necesare lagărelor
• Amintim că în lucrarea mea de doctorat (1967) s–a pus problema măsurării grosimii filmului de lubrifiant
pentru a determina trecerea de la regimul fluid la cele semi–fluid, mixt şi limită. S–a realizat această
determinare cu o metodă originală folosind un izotop radioactiv (fosfor), (1958).
• i lagărele HD au necesitat cercetări pentru elementele caracteristice: portanţă, debitul de scăpări,
debitul HD, care în formă adimensională se numeşte coeficient de debit hidrodinamic (fiind şi un altul
hidrostatic), presiunea de alimentare fiind „hidrostatică”, ş.a.; a necesitat cercetări şi temperatura medie
de echilibru termic.
În afară de acestea, în cazul lagărelor hidrostatice s–a pus şi problema restrictorilor, conform lucrării [28] a
Prof. t. STANCIU şi colab.
2.2.2. Cercetări tribologice necesare altor organe de maşini
Se cunoaşte că regimurile de ungere care să elimine frecarea uscată – dar necesară frânelor – sunt proprii
diferitelor organe de maşini, necesitând cercetări specifice. De exemplu, pentru etanşările mecanice, cu
lubrificaţie hidrostatică, intervenind şi debitul de scăpări. Un specific deosebit având etanşările cu gaze. Apoi,
asigurarea funcţională optimă a rulmenţilor cu bile sau cu role, a ghidajelor cu rostogolire, a angrenajelor, a
unor variatoare – pentru ungerea unor astfel de cuple de frecare puternic solicitate – , a deschis un domeniu
nou de cercetări tribologice acela al „lubrificaţiei elastohidrodinamice” (prescurtat EHD sau EHL), la care
grosimea filmului este puternic dependentă de viteza relativă şi de un coeficient piezo–viscos, intervenind şi
3 parametrii noi, adimensionali: parametrul filmului, cel al viscozităţii şi cel al elasticităţii.
Am arătat anterior că şi în cazul regimului EHD, pentru coeficientul de frecare s–a ajuns la o expresie
exponenţială. Nu mai insistăm asupra acestui regim deoarece se cunoaşte că cercetările ce privesc EHD au
fost focalizate cu succes în ţara noastră la Universităţile Tehnice din Iaşi şi Suceava. Astfel, lucrarea
menţionată de noi [21] (1985) o putem denumi „un preludiu ieşean EHD”, pentru că – aşa cum s–a arătat,
îndeosebi după 1980, când a avut loc la Suceava Prima Conferinţă VAR EHD – cercetările s–au dezvoltat
intens şi eficient acolo sub conducerea d–lui Prof. dr. Emanuel DIACONESCU, Membru Corespondent al

Academiei Române şi preşedinte al Comisiei de Tribologie Academică, recunoscut şi la ICT Londra. Deci se
poate spune că Tribologia a avut în regimul de ungere EHD o realizare de mare actualitate.
2.2.3. Regimul mixt
În afară de regimurile de ungere HD şi EHD, cercetătorii tribologici s–au preocupat şi de „regimul de ungere
mixt” sau „parţial” în care se cunoaşte că stratul de lubrifiant apare şi străpuns de unele interacţiuni directe
ale unor vârfuri de rugozitate, această situaţie nefiind admisă în regimul denumit „limită” în care suprafeţele
concurente ar fi lipsite practic de rugozităţi. Regimul mixt ar avea o grosime practic egală cu înălţimea
rugozităţilor, grosime care poate deveni submicronică în cazul rulmenţilor şi chiar până la 1–5 µm ca în cazul
lagărelor cu alunecare, (contactele ce apar implicând forme de uzare adezivă şi abrazivă ca la frecarea
uscată). Mai multe cuple de frecare funcţionează mai mult sau mai puţin timp în regim mixt, la porniri şi opriri,
în perioada de „uzură controlată” sau de rodaj. Acest tip de ungere (mixt) se manifestă şi la angrenaje şi la
ghidajele de rostogolire. În cercetările din teza de doctorat, dar şi după, a fost remarcat şi la frecarea
sacadată (stick–slip) ce apare la unele ghidaje ale maşinilor unelte, fenomenul fiind producător de uzură şi
poate fi combătut cu aditivi „anti–stick–slip”. Deci şi el a fost pus în evidenţă de cercetări tribologice.
Menţionăm că în lucrarea [17b] a d–lui Prof. N. D. OLARU găsim şi expresia componentei de frecare (Fa) pe
asperităţi (p. 195)
2.3. Uzarea
Pentru a vedea influenţa Tribologiei asupra Organelor de Maşini în interpretarea uzării, putem compara
textele respective din lucrările anterioare anului 1973 cu cele mai recente. Astfel, poate fi comparată tratarea
uzurii din Cursurile profesorului Gh. MANEA [2] împreună cu lucrarea mea din 1971 [27] cu textele
respective din recentul Curs de Organe de Maşini [10] (2007) elaborat la Sibiu şi din recenta carte [30] (2010)
„Uzarea materialelor”, autori A. TUDOR, M. VLASE. Vom constata că tipurile clasice ale uzurii (adeziune,
abraziune, oboseală şi coroziune), cu modelele lor analitice, apar mult aprofundate ca urmare a cercetărilor
tribologice, unele chiar mai recente. Acestea au pus în evidenţă, pe lângă noi indicatori ai cunoaşterii stării,
multe fenomene specifice. Nu vom detalia, ci numai vom exemplifica sumar.
Astfel, ne–am referit la indicatori ca intensităţile volumică şi gravimetrică de uzare, viteza de avans a uzurii,
sensibilitatea la uzare, densitatea aparentă de energie, apoi, modelele prin frecare a particulei de uzură. A
rezultat şi constatarea că în funcţie de ponderea unuia sau a mai multor parametri de influenţă, să se admită
ca preponderente tipurile de uzură clasice, dar şi forme derivate sau particulare ale ei. Apoi, constatăm că
tipurile de uzură apar şi asociate (adeziune–abraziune, abraziune–coroziune, ş.a.). A fost aprofundată şi
durabilitatea şi factorii de exploatare. Rodajului, ca proces de uzare controlată i s–a acordat, după 1985, o
deosebită atenţie. Astfel, cunoaşterea microgeometriei optime, prin coeficient de frecare şi intensitate de
uzare minimă, conduce la o durată minimă şi la o eficacitate maximă a rodajului.
La aprofundarea cunoaşterii proceselor de uzare au contribuit mult, la noi, şi numeroasele teze de doctorat.
De pildă, s–a mai spus, că şi la teza mea în specialitatea uzura şi rezistenţa materialelor (Timişoara, 1967)
s–a aprofundat uzarea stick–slipului. De asemenea, a fost introdusă o nouă metodă de calcul a uzurii, aceea
a calcului statistic al vitezei de uzură cu determinarea principalilor factori (viscozitatea, presiunea hertziană,
duritatea şi viteza), metodă care a fost reluată şi în alte lucrări.
Ca o noutate din ultima perioadă, s–a reuşit ca în calculul fractal al uzurii să se introducă şi coeficientul de
frecare.
2.4. Materiale pentru suprafeţe şi lubrifianţi
Cu privire la efectul materialelor putem exemplifica teza de doctorat [29] a Prof. I. VOICA (1979).
Facem referire şi la rezultatul cercetărilor tribologice cu privire la oţeluri, fonte, mase plastice, ş.a., pentru
cuplele de frecare ale organelor de maşini şi lubrifianţii (uleiuri, unsori, aditivi) pentru ungerea cuplelor de
frecare. Este sensul lucrării [30] „Uzarea Materialelor” de A. TUDOR şi M. VLASE. O referire la lubrifianţi şi
proprietăţile lor, dar şi a proceselor de ungere o întâlnim în lucrearea [26] „Tribologia straturilor subţiri” a dr.
Iv. ILIUC. Lucrarea [18] „Tribologie” (2001) a Prof. I. TUDOR din Ploieşti conţine materialele de toate felurile
şi tratamentele termice şi termo–chimice destinate creşterii rezistenţei la uzare dar şi lubrifianţi şi aditivi.
Cursul amplu de Organe de Maşini [10] a colectivului din Sibiu nu tratează materiale şi lubrifianţi.
Sunt mai multe lucrări de specialitate, după 1985, cu privire la lubrifianţi şi aditivi în construcţia de maşini.
Nu ne–am propus să exemplificăm pe tipuri de organe de maşini, pentru a nu transforma această succintă
expunere într–un studiu amplu.
3. EFECTE TRIBOLOGICE SAU NETRIBOLOGICE ASUPRA ORGANELOR DE MAINI
Faţă de multitudinea organelor de maşini, domeniile de aplicare şi cerinţele de lucru, constatăm efecte
tribologice specifice numai la unele organe de maşini. De exemplu, la o asamblare elastică cu resorturi

circulare sau lamelare, caracterul tribologic de frecare de alunecare lipseşte, el fiind specific, după cum s–a
văzut, unui lagăr cilindric sau unei glisiere.
Menţionăm că articulaţiile lanţurilor pot fi asimilate cu lagărele cu alunecare iar angrenarea zalelor cu
procesul similar de la roţi dinţate, însă în condiţii funcţionale mult mai complexe decât în cazul acestora
(mişcarea de oscilaţie bolţ–bucşă la presiuni mari de contact, şocuri la angrenarea zalelor, vibraţii la
impurităţi). De aceea, ungerea lanţurilor este obligatorie.
Menţionăm, deasemenea, că la o gamă largă de organe de maşini precum: etanşări conice fără garnituri,
lagăre de arbori cotiţi, etanşări mobile fără garnituri, pistoane, cilindrii, ghidaje de maşini unelte, fusuri la
turbine şi reductoare de mare viteză, ş.a., se impune un Ra = 0,2 µm. Dar s–a putut ajunge prin prelucrări
speciale şi la Ra = 0,0012 µm la suprafeţele de măsurare ale unor aparate optico–mecanice, la care deci, se
impun uzuri foarte reduse iar la tensiuni de contact mari necesită şi o ungere specială. Efectele netribologice
pentru alte organe de maşini impun, desigur, alte cerinţe de proiectare. Dar nu în toate cazurile netribologice
sunt excluse complet cercetările de frecare şi uzură. De exemplu, chiar în cazul frânelor, sau asupra
suprafeţei elementului de frânare sau a contra–piesei, se impun anumite cerinţe de coeficient de frecare,
durabilitate şi studiu de material şi eventual etanşare.
Nu ne–am propus să trecem în revistă sub acest aspect toate organele de maşini. În prezent, proiectarea în
construcţia de maşini dispune de tabele sintetice cu cerinţele de prelucrare tehnologică şi de ungere a
suprafeţelor de frecare ale acelor organe de maşini care trebuie să efectueze mişcări de alunecare,
translaţie sau rotaţie.
BIBLIOGRAFIE
[1]. Jost, H. P. – Tribology, the Science and Technology of Interacting Surfaces, the Designer’s Role, Simp. PERA,
Friction and Wear, London, 1968
[2]. Cantuniar, I., – Curs de Organe de Maşini, vol. I, Atelierele Presei Autobiografice CFR, Bucureşti, 1919–1920, 475 pg
[3]. Manea, Gh., Săveanu, L., Buzdugan, Gh., Chişu, A. – Organe de Maşini, vol. I şi II, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1954–
1956
[4.a.] Tipei, N. – Hidro–aerodinamica lubrificaţiei, Ed. Academiei, Bucureşti, 1957
[4.b.] Tipei, N., Constantinescu, V., N., Nica, Al., Biţă, O. – Lagăre cu alunecare. Calcul, Proiectare, Ungere,
Ed. Academiei, Bucureşti, 1961
[5]. Pavelescu, D., Mladinescu, Th., Paisie, Gh., Sîrbu, Gr., Lazăr, D. – Organe de Maşini, vol. I–IV, 1975–1979,
litografiat IPB.
[6.a.] Drăghici, I., Jula, Al., Rădulescu, C., Chişu, E. – Organe de Maşini, vol. I, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1973
[6.b.] Drăghici, I., Jula, Al., Rădulescu, C., Chişu, E., Moldovean, Gh. – Organe de Maşini, vol. II, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1980
[7]. Florea, V. – Organe de Maşini, I. I. Sibiu, 1980–1982
[8.a.] Jula, Al., Chişu, E., Moldovean, Gh., s.a. – Organe de Maşini, vol. I, Universitatea din Braşov, 1986
[8.b.] Jula, Al., Chişu, E., Moldovean, Gh., Pascovici, M., D. – Organe de Maşini, vol. II, Universitatea din Braşov, 1989
[9]. Pavelescu, D., Rădulescu, Gh., Gafiţanu, M., Crudu, I., Gheorghiu, N. – Organe de Maşini, vol. I, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1985. Vol. II coordonat de Gafiţanu, M., Ed. Tehnică, 1982
[10]. Florea, R., Florea, V., Florea, A., Cristescu, M. – Organe de Maşini, Ed. Tehnică, 2007
[11]. Gafiţanu, M., Creţu, Sp., Năstase, D., Racocea, C., Olaru, D. – Rulmenţi, vol. I–II, Ed. Tehnică, 1985
[12]. Florea, V. – Bazele proiectării maşinilor, Ed. ULBS Sibiu, 1998
[13]. Crudu, I. – Bazele proiectării în Organe de maşini, Ed.Alma, Galaţi, 2000
[14]. Pavelescu, D. – Tribologie, Curs, vol. I – 1973, vol. II – 1976, IPB
[15]. Pavelescu, D., Muşat, M., Tudor, A. – Tribologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977
[16]. Balakics, M. – Tribologie, Institutul Politehnic Timişoara, 1988, 1991
[17.a.] Olaru, D., – Tribologie, Institutul Politehnic Iaşi, 1993
[17.b.] Olaru, D., N. – Fundamente de lubrificaţie, Ed. Universităţii Gh. Asachi, Iaşi, 2002
[18]. Tudor, I. – Tribologie, Ed. Universităţii, Ploieşi, 2001
[19]. Pascovici, M., D. – Lubrificaţia, prezent, perspective, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1985
[20]. Pascovici, M., D., Cicone, Tr. – Elemente de Tribologie, Ed. Bren, Bucureşti, 2001
[21]. Popinceanu, N., Gafiţanu, M., Diaconescu, E., Creţu, Sp., Mocanu, D., R. – Probleme fundamentale ale contactului
cu rostogolire, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1985
[22]. Tudor, A. . – Frecarea şi uzarea materialelor, Ed. Bren, Bucureşti, 2002
[23]. Pavelescu, D., Tudor, A. – Coeficientul de frecare de alunecare. Evoluţia şi utilitatea sa, IPB, 1987
[24]. Tudor, A. – Contactul real al cuplelor de frecare, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1990
[25]. Creţu, Sp. – Mecanica contactului, vol. I (2003), vol. II (2007), Ed. Universităţii Gh. Asachi, Iaşi
[26]. Iliuc, Iv. – Tribology of Thin Layers, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1980
[27]. Pavelescu, D. – Concepţii noi, calcul şi aplicaţii în frecarea şi uzarea solidelor deformabile, Ed. Academiei Române,
Bucureşti, 1980
[28]. Stanciu, St., Dumbravă, M., Mazilu, P. – Sisteme Hidrostatice Portante, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1985
[29]. Voica, I. – Efectul particularităţilor materialelor plastice asupra capacităţii lagărelor cu alunecare funcţionând în
regim hidrodinamic, Teză doctorat, O.M., IPB, Bucureşti, dec. 1979
[30]. Tudor, A., Vlase, M. – Uzarea materialelor, Ed.Bren, Bucureşti, 2010