Gazeta Hartibaciului ianuarie 2009 - Agnita

2 2009
GAZETA HÂRTIBACIULUI
CULTURA MEMORIEI
Convorbire cu o nonagenarã, veteranã de rãzboi
- Cine sunteþi dumneavoastrã, doamnã
Paraschiva Popan?
- Sunt cea mai în vârstã veteranã de
rãzboi din judeþ. M-am nãscut în anul 1919,
în satul Sãsãuº, în familia ªerban.
- În ce împrejurãri aþi ajuns pe front?
- În anii 1940/1941 am fãcut ªcoala de
Moaºe din Cluj, mutatã în timpul refugiului
la Sighiºoara. La terminare am fost
repartizatã la chirurgie cu o fatã din Beneºti,
Dobre. Era nevoie, cãci veneau mulþi rãniþi
de pe front. Am fost trimise apoi, amândouã,
la Bucureºti, la Crucea Roºie. Acolo ne-au
repartizat la Zaporoje. Am mers întâi la
Odesa, cu trenul. Acolo era un punct de
triere. Am trecut Bugul pe un pod de vase.
- Bugul? Aþi vãzut lagãre?
- Da, am vãzut lagãrele din Transnistria,
unde erau ºi þigani din România, cu care am
stat de vorbã. Un neamþ care ºtia româneºte
(a stat un an în România) ne-a dus cu maºina.
Era zãpadã, frig grozav!
Am trecut apoi Niprul cu un automotor
german. Nemþii aveau numai bãrbaþi la
chirurgie, se minunau ce cãutãm noi douã
acolo! Neamþul ne-a predat directorului
spitalului (Spitalul 454, Caracal) la Zaporoje.
- Aþi fost obligate sã mergeþi pe front?
Nu puteaþi refuza?
- N-am avut ce face! Ordinul s-a dat de la
Bucureºti, ne-a venit direct cu foile de drum.
- N-au fost ºi curiozitate ºi aventurã?
- Nu. Deºi aveam doar 22 de ani, ºtiam
cã e o necesitate. Era rãzboi, trebuia sã plec!
S-a rupt frontul din Crimeea (la Cherci au
fost lupte mari) ºi au venit mulþi rãniþi. Aveam
60 de militari bolnavi de tifos exantematic!
(Tifos exantematic – boalã infecþioasã gravã,
transmisã prin pãduchii de corp) L-am
întrebat pe un general:
- Domnule general, v-a piºcat vreodatã
un pãduche?
- Da ce, numai unul?
Tot acolo era ºi doctorul Gheorghe
Limpede din Sãsãuº. Când a aflat de mine, a
exclamat:
„Cum? S-a mai gãsit cineva tot aºa de
prost ca mine, sã vinã pe front?”
Când am auzit pe cineva strigând „tu, a
noastã!”, am fost sigurã cã e cineva din
Sãsãuº!
Dormeam îmbrãcate, la etaj, cãci nu se
fãcea foc, nu erau lemne. Când ne
bombardau ruºii, nu ne era fricã. Dar când
au început americanii, nu ºtiam unde sã ne
ascundem mai repede! Vântul bãtea aºa de
tare, încât, când mergeam la masã, bãieþii
ziceau cã trebuie sã ne apere, altfel ne lua
vântul!
Toate astea s-au petrecut în perioada
1942- 1944. A urmat evacuarea, cãci situaþia
pe front s-a schimbat ºi armatele germanã ºi
românã au început retragerea. Nemþii nu-i
lãsau pe soldaþii români sã urce în camioane,
îi loveau peste degete când se agãþau! Deabia
am reuºit sã facem rost de câteva
vagoane pentru bolnavii de tifos. I-am întins
pe paie ºi i-am trimis la Nikolaiev. Am fost
cazaþi în aeroport, într-un cãmin de ucenici,
cu 60 de paturi într-o camerã! Deºi eram
vaccinaþi, am fãcut ºi eu o formã uºoarã de
tifos. În toatã seara ne despãducheam! Am
fost trimisã în þarã, în convalescentã.
În Bucureºti, la Crucea Roºie, dau de
colonelul Liviu Rusu, care era din Sibiu. Era
ºeful Spitalului 303, al lui Antonescu. Nu m-
a lãsat acasã, ci m-a oprit la spitalul lui. Aºa
am prins bombardamentele americane ºi a
trebuit sã ne evacuãm la Lipova, judeþul
Timiº-Torontal pe atunci.
- Unde v-a prins 23 august 1944?
- Acolo. Ruºii au debarcat la Radna (la
Lipova nu era garã). Nu vã spun câte am tras
cu ei! Dezastru! Mereu beþi, pe unde
ajungeau, jefuiau.
Fetele ºi femeile erau violate, pe bãrbaþi
îi împuºcau. Intrau în pivniþele cu vinuri ale
ºvabilor, trãgeau în butoaie, unii au murit
înecaþi. Au bãtut santinela de la poartã ºi au
intrat în spital. Erau beþi turtã. Am ieºit cu
lampa sã vãd ce-i ºi mi-au aruncat-o, de a luat
foc!
Aveam rãniþi din divizia „Tudor
Vladimirescu”, care ºtiau ruseºte ºi am vorbit
cu ei. Nu am tras pe front ce am tras cu ei
acum!
- Nemþii erau aroganþi, dar...
- Nu, nu, n-au fãcut ce-au fãcut ruºii. N-
am avut nemþi acolo. Ei voiau sã ajungã la
Lipova ºi sã facã joncþiunea cu armata lor de
la Timiºoara. N-au reuºit.
Comandantul ºcolii de subofiþeri din
Radna era un neamþ. În noaptea de 23 august
i s-a spus ce se-ntâmplã ºi cã sã-ºi ia familia
ºi sã plece, ceea ce a ºi fãcut. Ulterior a fost
luat prizonier de ruºi ºi l-am vãzut în Radna,
în trenul ce-l ducea spre Rusia.
- Pânã la sfârºitul rãzboiului aþi stat
acolo?
- Da, apoi m-am întors în Bucureºti, unde
am stat pânã în 1947, când m-am cãsãtorit.
- În Bucureºti ce-aþi fãcut?
- Am revenit la spitalul generalului
Antonescu. Îi venerez ºi acum, pe Antonescu
ºi pe ea. Era prietenã cu Veturia Goga ºi,
sãptãmânal, vizitau spitalul.
La poartã aveam tot timpul gardã regalã.
- A-propos de mareºalul Antonescu. Cum
au primit oamenii vestea cã a fost judecat ºi
împuºcat?
- Mulþi l-au acuzat pe regele Mihai, ca
fiind singurul ce-l putea salva prin graþiere.
Un coleg de-al soþului meu, ºef de post în
Nocrich, ca soldat a fost aghiotantul lui
Antonescu! A fost ºi colegul regelui Mihai
(unul din cei 12), la ºcoala unde acesta învãþa.
El ne-a spus cã l-a auzit pe Antonescu
spunând, când îl chema sã vorbeascã la
telefon cu Hitler: „Ce dracu’ mai vrea ºi ãsta?
Sã mã lase-n pace!”
Când a fost chemat la rege, în 23 august
1944, a fost întrebat de ce merge fãrã gardã.
„Doar mã duc în casa regelui”, a rãspuns
mareºalul. Antonescu a fost un Om, un domn
pentru România!
- E uºor sã judecãm acum. Unii spun cã
Antonescu trebuia sã se fi oprit la Nistru.
- Da, dar probabil, ca ofiþer, n-a vrut sã-
ºi calce cuvântul. Acum regele vine sã-ºi ia
averile!
- Oare nu era mai bine cu rege?
- Cine ºtie? Poate, pentru cã regii din
Europa sunt neamuri între ei.
- Ce-a urmat?
- În 1947 l-am cunoscut pe soþul meu ºi
ne-am tras încoace. El a studiat doi ani ºi în
Germania, la academia militarã din Passau.
La terminare, l-au trimis la Sibiu sã aducã
rachiu de cazan ºi salam de Sibiu!
- Vã mulþumesc. Vã doresc sãnãtate ºi
tot eu vreau sã vã iau un interviu la împlinirea
a o sutã de ani.
- De ce nu? Pãreþi sãnãtos, domnule
profesor!!
Sãsãuº, 23 mai 2oo9
Interviu consemnat de
prof. Mircea Drãgan - Noiºteþeanu
FOFELDEA
ORTODOC~I AU ÎNAL|AT
O CRUCE
@N CIMITIRUL GRECO CATOLIC
Locul în care odatã era centrul
satului Fofeldea ºi unde în 1854
credincioºii Bisericii Române Unite ºiau
ridicat o bisericã, este acum la
marginea satului, nãpãdit de tufiºuri.
Doar câteva resturi de cãrãmizi rãmase
printre morminte cu crucile înclinate
spre pãmânt dovedesc cã aici a fost un
loc sfinþit, un loc de rugãciune.
Mica bisericã, din care puþinii
credincioºi greco-catolici au fost izgoniþi
de comuniºti în 1948, a rãmas la
marginea satului neocrotitã ºi încet,
încet ploile ºi vântul i-au dãrâmat
acoperiºul, dupã care localnicii din
vecinãtate i-au luat cãrãmizile ºi locul a
fost nãpãdit de buruieni ºi arbuºti.
În aceastã situaþie, este lãudabilã
acþiunea Asociaþiei cultural – edilitare
„August Treboniu Laurian” de a înãlþa
o cruce în acest loc în care odatã se
înãlþau rugãciuni.
Prin strãdania membrilor asociaþiei,
a preºedintelui acesteia Ioan Gruncã ºi
a secretarului Ioan Chirtop, locul a fost
curãþat, s-a nivelat drumul pânã acolo
ºi s-a ridicat o cruce din lemn de stejar.
De remarcat este ºi gestul D-nei
Paraschiva Popa pensionarã vãduvã,
care a dãruit lemnul din care s-a fãurit
Sfânta Cruce.
În 14 sept. cu ocazia sãrbãtorii
„Înãlþarea Sfintei Cruci”, credincioºii
ortodocºi din Fofeldea s-au bucurat de
prezenþa în satul lor a P.S Andrei
Fãgãrãºanu episcop – vicar al Sibiului
care dupã ce a oficiat slujba de vecernie
în biserica ortodoxã pictatã de fraþii
Grecu, a coborât în cimitirul greco –
catolic unde, pe locul fostei biserici, a
sfinþit crucea ridicatã, redându-i acestui
loc sacralitatea cuvenitã. P.S. Andrei a
dãruit, din partea Mitropoliei
Ardealului, tabla cu chipul
Mântuitorului care a fost pusã pe cruce.
Dupã oficierea sfintei slujbe,
preºedintele asociaþiei Ioan Gruncã i-a
mulþumit P.S. Andrei pentru cinstea
fãcutã locuitorilor din Fofeldea ºi l-a
rugat sã-i ajute pentru reparaþiile
urgente necesare bisericii ortodoxe,
monument istoric. P.S. Andrei a rãspuns
acestei solicitãri citându-l pe pãrintele
Arsenie Boca „Ajutaþi-mã ca sã vã ajut”.
Asociaþia „A. T. Laurian” din
Fofeldea are foarte multe probleme în
care se implicã ºi pe care doresc sã le
rezolve.
În anul 2010 vor sã sãrbãtoreascã
200 de ani de la construirea minunatei
lor biserici, ºi tot atâþia de la naºterea
marelui cãrturar. În acest sens fac
demersuri în toate pãrþile, pentru ca
printre ceilalþi nemuritori din parcul
ASTRA, sã-ºi gãseascã locul binemeritat
ºi August Treboniu Laurian. De
asemenea crucea de pe turnul bisericii
este ameninþatã sã cadã din cauza
lemnului putrezit, iar în zidurile bisericii
sunt numeroase crãpãturi. În fosta
bancã „Cordiana” vor sã amenajeze un
muzeu în care sã adãposteascã valorosul
patrimoniu de obiecte religioase ºi laice
din casa parohialã.
Toate acestea necesitã în primul
rând sprijin financiar, pentru obþinerea
cãruia membrii asociaþiei se adreseazã
tuturor instituþiilor care sunt abilitate
sã-i ajute ºi sperã cã vor fi ajutaþi.
I. Bârsan
ACTIVITATEA PARLAMENTARILOR
Pentru numãrul anterior al publicaþiei Gazeta Hârtibaciului am primit de la Biroul de presã un comunicat, privind
activitatea deputatului Ioan Cindrea, pe care l-am ºi publicat.
În luna aceasta, de la acelaºi Birou de presã am primit mai multe comunicate care se referã la activitãþile de partid ale
parlamentarilor ºi ale altor personalitãþi.
Asemenea informaþii nu se potrivesc cu profilul gazetei noastre care nu publicã nici un fel de informaþii cu caracter
partinic.
Redacþia