download, 1,5 Mb. - Eco - Tiras

Tot atunci, Convenţia a fost semnată de 39 de state, de Uniunea Europeană
şi a intrat în vigoare la 30 octombrie 2001. Actualmente, Convenţia este semnată
de 49 de state, dintre care 44 au ratificat-o.
După sfera de aplicare Convenţia de la Aarhus este o convenţie regională,
dar totodată este şi globală după importanţă, din motivul că la ea poate adera
orice ţară din lume. Ea a fost elaborată în cadrul dezbaterilor, care au durat
circa 2 ani, la care au participat state şi organizaţii neguvernamentale din zona
Comisiei Economice Europene a ONU. Totodată, Convenţia îşi ia începutul
în cadrul Conferinţei “Mediu pentru Europa”, în perioada de elaborare a normelor
ecologice internaţionale în domeniul drepturilor omului. Rolul decisiv,
însă, în elaborarea Convenţiei l-au avut declaraţiile, rezoluţiile şi convenţiile
internaţionale. Principiile Convenţiei izvorăsc şi din procesul de elaborare a
prevederilor legislaţiei cu privire la protecţia mediului şi drepturilor omului
atît la nivel naţional, cît şi la nivel internaţional.
Din punct de vedere istoric, reglementările puse la baza Convenţiei de la
Aarhus, au evoluţionat din [1]:
- Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat de
Adunarea Generală a ONU la16 decembrie 1966, care la art. 19 a prevăzut
libertatea „de a căuta, de a primi şi de a răspîndi informaţii”;
- Declaraţia de la Stockholm asupra mediului uman (4 – 11 iunie 1972).
Principiul 1 al Declaraţiei stabileşte, că omul are drepul fundamental la
libertate, egalitate şi condiţii de viaţă satisfăcătoare, într-un mediu a
cărui calitate să-i permită să trăiască în demnitate şi bunăstare. Principiile
4 şi 9 ale Declaraţiei de la Stockholm evocă mijloace aflate
la dispoziţia publicului pentru a-şi asuma, în deplină cunoştinţă de
cauză, responsabilitatea sa faţă de mediu, iar principiul 20 se referă
la încurajarea şi favorizarea în toate ţările a liberei circulaţii a informaţiilor;
- Declaraţia privind dreptul la apărarea dreptului la informaţie şi participare,
adoptată la cea de-a 2-a Conferinţă Europeană privind mediul şi drepturile
omului (3 decembrie 1980, Salsburg, Austria);
- Carta Africană a Drepturilor Omului şi Popoarelor (26 iunie 1981, Algeria),
în care se face referinţă la un mediu satisfăcător, favorabil pentru dezvoltarea
umană, iar art. 24 proclamă, că toate popoarele au dreptul la
un mediu satisfăcător şi global, propice dezvoltării lor;
- Recomandarea Consiliului Europei nr. 19 (81), elaborată de Comitetul de
miniştri pentru ţările membre în problemele accesului la informaţie, deţinută
de autorităţile publice (25 noiembrie 1981, Strasburg, Franţa);
5