Download pdf - Magda Munteanu

27 iulie 2009
CURSĂ
FĂRĂ
OPRIRE
Sculptorul Florin Codre creşte peste 200 de cai în patru ferme din Franţa,
Germania şi România. Pentru prima dată, un român este pe cale să intre
în liga marilor crescători de cai din lume. De Magda Munteanu
Cuplul Codre-Tam Tam: sculptorul care
creşte cai şi cel mai bun armăsar născut
în România în ultimii 30 de ani
58 F O R B E S 27 iulie 2009 27 iulie 2009 F O R B E S 59

Apusul de soare învăluie castelul într-o
lumină roşiatică. Turnurile sobre,
din granit, veghează de peste trei sute
de ani Le Desért, domeniul unde, la
începutul secolului al XI-lea, trăia
Guillaume de Vieuxpont, tovarăşul de arme al marelui
duce normand şi rege al Angliei, Wilhelm Cuceritorul.
Miroase a flori de câmp şi a fân proaspăt cosit. Liniştea
este întreruptă doar de ciripitul păsărilor şi de nechezatul
cailor.
Florin Codre se plimbă pe gazonul din faţa castelului.
A venit în nordul Franţei în 1997, când castelul era în
ruină. L-a cumpărat cu o jumătate de milion de dolari de
la o familie de ţărani normanzi, l-a renovat, a adus mobilă
retro şi l-a înconjurat cu o grădină în stil normand.
Pe cele 70 de hectare ale domeniului, îşi creşte o parte
din cai. Sunt aproape 90, însă ştie povestea fiecăruia. Un
mânz născut acum o lună vine spre el şi îl miroase curios.
Este vărul celei mai bune iepe din Franţa. Codre îl
mângâie: „În tine îmi pun mari speranţe.“
A investit peste patru milioane de euro de-a lungul
celor două decenii, de când creşte cai. Toţi banii câştigaţi
din sculptură i-a folosit pentru a-şi împlini visul: să
creeze o rasă de cal de sport românesc, cu care să concureze
în marile concursuri de sărituri peste obstacole
ale lumii. Acum este pe cale să reuşească. Caii lui, rezultaţi
în urma împerecherilor făcute de-a lungul anilor,
încep să câştige competiţii internaţionale şi să fie curtaţi
de crescători de renume. Iar alţii, tineri, promit să
vină din urmă. Hergheliile lui urmează să fie recunoscute
oficial de Federaţia Mondială a Crescătorilor de Cai
de Sport (WBFSH), ceea ce-l va propulsa în liga profesionistă
a crescătorilor de cai din lume.
La 66 de ani, Codre începe să culeagă roadele
unei munci de-o viaţă. A ajuns la nivelul în care nu
mai este nevoit să sculpteze pentru a-şi întreţine caii.
Concursurile internaţionale şi vânzările de cai pe care
le are acum în plan sunt suficiente pentru a-l ajuta să se
dezvolte. Dacă mânjii pe care i-a creat sunt atât de reuşiţi
precum speră, în următorii trei-patru ani Codre va
deveni primul român care va câştiga milioane de euro
de pe urma cailor.
ARTA SELECŢIEI. Îngrijitorul îl scoate pe Tam-Tam din
grajd. Încordat, cu nările fremătânde, armăsarul de 25 de
ani, care a stat la baza întregului concept de cal de sport
românesc creat de Codre, emană forţă prin toţi porii.
Este, poate, cel mai valoros cal născut în România în ultimii
30 de ani. Codre l-a cumpărat în 1990 de la herghelia
de stat Jegălia cu 20.000 de lei (echivalentul a 1.500 de
dolari). Trei ani mai târziu, acesta câştiga patru concursuri
internaţionale, iar în 1994 intra în echipa Franţei şi
obţinea premii de 40.000 de euro în numai câteva luni.
Născut pe 18 aprilie, în aceeaşi zi cu Tam-Tam,
Codre îi seamănă în multe privinţe: înalt, agitat, suspicios,
plin de voinţă şi de profunzime. Cei doi se privesc
ochi în ochi. Calul scurmă cu o copită. Codre zâmbeşte.
L-a adus în Franţa şi l-a declarat cal francez, pentru a
putea fi agreat aici ca armăsar de montă. În ultimii cinci
ani, l-a împerecheat cu diferite iepe şi de-abia anul trecut,
după ce a observat că fiicele lui Tam-Tam au rezultate
bune în concursuri, a început să facă monte între
acestea şi campioni mondiali. Îşi pune mari speranţe
în mânjii care s-au născut de curând şi care, la patru
ani, vor intra în competiţiile internaţionale. Soarele
este pe cale să apună. Codre mai aruncă o privire către
Tam-Tam înainte să se urce în
Florin Codre: „Dacă acum
cineva ar investi un
milion de euro cu mine,
în 5 ani am scoate de 10
ori mai mult“
Mercedes-ul negru, de teren,
pe care l-a cumpărat anul trecut
cu 106.000 euro. Are o vizită
importantă de făcut. Trebuie să
60 F O R B E S 27 iulie 2009

discute cu Richard Levallois, unul dintre cei mai mari
crescători de cai din Franţa. În încercarea de a îmbunătăţi
cât mai rapid calitatea cailor săi, în urmă cu aproape
patru ani a cumpărat cinci mânji de la el, cu 150.000
de euro. Acum unul singur valorează atât. „Eu am ştiut
să-i aleg, dar meritul cel mare este al lui Levallois, pentru
că i-a creat“, spune Codre.
Cei 150 de kilometri până la Couvains Stud, ferma
unde familia Levallois creşte peste 150 de cai, străbat
dealurile Normandiei, zonă cunoscută drept leagănul
calului de sport francez. Fermele de cai te întâmpină la
tot pasul. Sunt peste 1.000 de crescători în regiune, iar
jumătate dintre cei aproximativ 900.000 de cai ai Franţei
sunt crescuţi aici.
Este aproape nouă seara când Codre ajunge la
Couvains, ferma unde toată familia este implicată, de
generaţii, în creşterea şi comercializarea cailor: Richard
Levallois şi tatăl lui sunt crescători, fratele său este călăreţ,
iar sora, comerciantă. Nu s-a întunecat de tot, iar
Richard este la grajduri. Încă nu s-a împăcat cu ideea că
Le Tot de Semilly, unul dintre cei mai buni cai din lume,
care a stat la baza creării „dinastiei“ lor, de Semilly, dar
şi a fermei, a murit la sfârşitul anului trecut. Avea 32 de
ani. „Tata plânge de câte ori se uită la înregistrările cu
Le Tot“, spune Richard.
Fiul lui Le Tot, Diamant de Semilly, a fost campion
mondial în 2002, iar familia Levallois este permanent
asaltată de crescătorii de cai, care vor să-şi împerecheze
iepele cu el, cu material genetic păstrat de la Le Tot,
sau cu ceilalţi 20 de armăsari din fermă. Aproximativ
600 de iepe vin aici pentru montă în sezonul de reproducere,
care durează din martie până în august. O montă
cu Diamant costă 3.500 de euro şi este chiar mai bună
decât cea a lui Le Tot. Până acum Diamant a însămânţat
artificial mai mult de 2.000 de iepe şi acoperă, anual,
500 de iepe doar în Franţa. Pentru armăsarii tineri, preţul
scade însă până la 600 de euro. Ceea ce înseamnă că
activitatea legată de montă a generat familiei Levallois
peste 1,2 milioane de euro anul trecut. La care se adaugă
şi veniturile realizate din transferul de embrioni, prin
care un ovul este preluat de la o iapă, fecundat şi inserat
într-o altă iapă, care devine astfel purtătoare. Este un
business care creşte de la an la an, căci dă posibilitatea
iepelor de mare valoare să participe la concursuri, în
timp ce altele le poartă mânjii.
Conturile Levallois se umplu constant şi din vânzarea
cailor. Anul trecut, de exemplu, familia a vândut o
iapă fetei primarului din New York, Michael Bloomberg,
cu 1,5 milioane de euro. A vândut şi 15 cai tineri, de trei
ani, cu maximum 150.000 de euro fiecare. Dar cea mai
profitabilă afacere rămâne, fără îndoială, inseminarea
iepelor altor proprietari, care vin aici, la fermă.
Richard Levallois bea liniştit o bere în timp ce discută
cu Codre. Amândoi sunt de acord că cele mai importante
calităţi ale unui un cal sunt cele mentale. Forţa şi
tehnica contează, dar marea artă este să găseşti acel cal
care are curajul să înfrunte probele dificile şi care are
dorinţa de a câştiga. „Codre este un mare cunoscător de
Pe cele 70 de
hectare ale
domeniului său
din Franţa, Codre
creşte 90 de cai
destinaţi curselor
şi săriturilor
peste obstacole
27 iulie 2009 F O R B E S 61

La licitaţie rişti ca orice
mişcare mai bruscă a
capului sau a mâinilor
să te transforme în
proprietar de cai
cai. I-aş da portofelul meu să-mi cumpere cai“,
spune Levallois. Îşi aminteşte că prima dată când
s-au văzut, în urmă cu aproape patru ani, Codre i-a
ales cei mai buni trei mânji. Dintr-o privire. Acum Right
Now Semilly, fiul lui Diamant, cumpărat de Codre, s-a
calificat în finala de la Fontainebleau şi în finala armăsarilor
de patru ani de la Lyon. Dacă reuşeşte să iasă printre
primii 20 din aproximativ 150 de cai din categoria lui de
vârstă, valoarea îi va creşte la peste 300.000 de euro.
Este trecut de miezul nopţii când Codre ajunge înapoi
la castel. Soţia lui, Dora, care a fost căsătorită cu celebrul
poet Nichita Stănescu, îl aşteaptă cu o friptură de
vacă la tavă şi curcan înnăbuşit în sos de vin. Mâine va
fi o zi grea. Trebuie să ajungă în Italia, la peste 1.300 de
kilometri distanţă, unde caii săi participă la un concurs
internaţional de sărituri peste obstacole.
LICITAŢIE PE HIPODROM. Abia s-a luminat de ziuă
şi pământul scoate încă aburi când Codre se aşază săşi
bea cafeaua sub frasinul plângător din faţa castelului.
Prima oprire o va face la Saint-Claud, unul dintre
cele şase hipodromuri din Paris, unde are loc o licitaţie
de cai.
Sute de boxe stau aliniate de-a lungul aleilor, iar
vocea conducătorului licitaţiei răzbate din microfoane
în tot hipodromul. „Uite, Dora, s-au vândut doi armăsari“,
exclamă Codre de cum ajunge. Aproximativ opt
cai sunt plimbaţi afară, în cerc. Sunt următorii pe listă
să fie incluşi la licitaţie. Discret, câteva zeci de crescători
sau brokeri de cai îi analizează. Criza a lovit din plin şi
industria de profil, bazată pe extravaganţă, lux şi capricii.
Marii cumpărători nu şi-au schimbat obiceiurile, dar
preţul cailor de valoare medie, cum sunt cei prezenţi
astăzi la licitaţie, a scăzut cu 30-40% în ultimul an.
Lictaţia este în plină desfăşurare. Preţul de pornire
este de 48.000 de euro pentru Rameur, un cal de
patru ani de origine franceză. Preţul creşte. 50.000 de
euro. 53.000, licitează printr-un semn discret un bărbat
cu părul grizonat şi câştigă licitaţia. În câteva minute
actele de cumpărare sunt deja semnate. „Am venit din
Irlanda special pentru calul ăsta. Aş fi dat şi mai mult
pe el“, spune Paul Daly, care l-a cumpărat pe Rameur
pentru curse.
Codre urmăreşte licitaţia, dar n-a venit aici pentru
cai. Vrea să vorbească cu Patrick Barbe, unul dintre
cei mai cunoscuţi courtieri (brokeri de cai) din Franţa
şi preşedintele Asociaţiei Franceze de Courtieri pentru
Caii de Galop. Este singurul courtier care vorbeşte
japoneză, aşa că toate tranzacţiile cu Japonia, ţară aflată
în plină expansiune în domeniul hipismului, trec pe
la el. „Rolul meu este să descopăr cai buni, să-i cumpăr
ieftin şi să-i vând foarte scump“, spune Barbe, care
practică meseria de 35 de ani şi are maximum 15 clienţi,
în principal din Japonia şi Brazilia. Intermedierile
62 F O R B E S 27 iulie 2009

pe care le face sunt însă de minimum 500.000 de euro
pentru un cal, iar comisionul lui este de 5% din valoarea
tranzacţiei. Cum anul trecut a vândut aproximativ
60 de cai, a încasat peste 1,5 milioane de euro din comisioane.
Acum doi ani, de exemplu, a cumpărat pentru
un client o iapă cu 30.000 de euro, care a devenit ulterior
campioana Angliei la vârsta de doi şi de trei ani şi
a câştigat premii la curse în valoare de 1,5 milioane de
euro. Ulterior a fost vândută unei familii arabe cu două
milioane de dolari.
Cum descoperă caii? Mergând la foarte multe curse
în toată lumea. Luna aceasta merge la o cursă în Anglia,
apoi în Japonia şi la Washington. În august va veni la
Deauville, în Franţa, unde va avea loc una dintre cele
mai mari licitaţii din lume. Timp de patru zile se vor
vinde 500 de cai de valoare. Barbe face însă cele mai
mari tranzacţii cu cai care nu sunt pe piaţă şi care, oficial,
nu sunt de vânzare. Acesta este motivul pentru care
Codre a venit să se sfătuiască cu el. De curând a primit
o ofertă din partea unor arabi, care vor să o cumpere pe
Nestăvilita, o iapă de opt ani, una dintre fiicele lui Tam-
Tam. Dilema lui Codre este dacă să o vândă acum, pentru
500.000 de euro, sau să o califice pentru Olimpiada
din 2012, când valoarea ei ar ajunge la un milion de euro.
„L-aş sfătui să o vândă. Acum ar putea obţine peste un
milion de euro pe ea, mai mult decât peste un an“, spune
Barbe, pe motiv că este întotdeauna bine să vinzi
calul înainte de competiţie decât după ce aceasta se termină.
Potrivit lui Barbe, nu există mulţi cai de calibrul
Nestăvilitei, care în urmă cu o lună a câştigat trei locuri
întâi la un concurs naţional în Germania. Iar dintre cei
existenţi, puţini sunt de vânzare.
VÂNZĂRI SPECTACULOASE. Codre rămâne pe gânduri.
Cu banii luaţi din vânzarea Nestăvilitei ar putea
să-şi cumpere o nouă fermă în SUA, în Texas sau în
Florida, unde este o piaţă foarte bună pentru vânzarea
cailor tineri. Iar cai tineri are din belşug. Ştie însă că,
dacă vrea să crească prestigiul hergheliilor sale, trebuie
să fie foarte atent cui vinde caii, indiferent de preţ. Dacă
Nestăvilita ar obţine rezultate bune în mâna noului proprietar,
ar îmbunătăţi automat imaginea şi, implicit, preţul
cailor lui Codre.
Licitaţia este în plină desfăşurare şi crainicul vorbeşte
cu o repeziciune greu de urmărit. Rând pe rând,
aproape 250 de armăsari şi iepe tinere trec prin faţa
cunoscătorilor. „Codre e un geniu în materie de selecţie
a cailor“, spune Barbe, în timp ce se uită cu atenţie la
un armăsar de doi ani.
Deşi nu a renunţat la visul său de a crea o rasă de cal
de sport românesc, în urmă cu câţiva ani Codre a decis
că este timpul ca afacerile sale cu cai să devină şi rentabile.
Aşa că a început să-şi îndrepte atenţia şi către caii de
curse, unde riscul este mai scăzut decât la caii de sport,
iar câştigurile sunt mai rapide şi mai mari. Dacă la concursurile
de sport, de sărituri peste obstacole, premiile
sunt de câteva zeci de mii de euro, la curse premiile în
Franţa sunt de minimum 300.000 de euro, culminând
cu Arc de Triomphe, cursa unde premiile totale sunt de
patru milioane de euro.
Fratele lui Codre, George, care creşte cai pursânge
englez, a câştigat anul trecut premii de 600.000 de
euro cu o singură iapă, Grivette, care a fost declarată cel
mai bun exemplar din Normandia. Grivette este sora
lui Jolie Gazele, o iapă pe care Codre a avut-o în grajdurile
lui în 1986 şi a vândut-o în Maroc, unde a devenit
campioană. A cumpărat-o 17 ani mai târziu, a împerecheat-o
cu un campion, iar acum are un mânz. „Sunt
sigur că mânzul ăsta îmi va aduce două-trei milioane de
euro“, spune Codre.
Jumătate din caii pe care îi deţine acum sunt destinaţi
curselor. Dacă un cal de curse începe iniţierea la
un an şi opt luni, iar la doi ani debutează deja, caii de
obstacole încep lucrul la trei ani şi debutează de-abia
la patru ani. Ca să nu mai vorbim de prima de crescător
care se aplică în cazul cailor de curse, potrivit căreia
proprietarul iniţial al mânzului ia un procent de 10-21%
din valoarea premiilor câştigate de calul respectiv de-a
lungul vieţii, precum şi din vânzarea lui ulterioară. De
exemplu, Codre a cumpărat la o licitaţie din Franţa o
iapa gestantă, iar mânzul l-a vândut. Doi ani mai târziu,
în cont avea 5.000 de euro, bani veniţi în urma premiilor
obţinute de mânzul respectiv.
O zonă importantă, generatoare de profit, este cea a
montelor făcute de armăsarii care şi-au arătat deja valoarea
în concursuri şi care au dovedit, de-a lungul timpului,
că transmit calităţile lor şi mânjilor. Datorită mon-
Richard şi
Germain Levallois
cresc unii dintre
cei mai valoroşi
cai din lume
27 iulie 2009 F O R B E S 63

telor pe care le face, valoarea unui armăsar poate creşte
foarte mult. De exemplu, Deep Impact, un cal japonez
care a ajuns în Franţa prin 2005, a însămânţat în Japonia
câte 200 de iepe în fiecare an, o montă costând 150.000
de dolari. Ceea ce înseamnă că a generat venituri de 30
de milioane de dolari pe an. Dacă un potenţial vânzător
ia în calcul că Deep Impact mai poate monta încă trei
ani de acum încolo, calul ar putea valora aproape 100 de
milioane de euro.
Valoarea montelor diferă însă la caii de sport faţă de
cei de curse. Cea mai scumpă montă pentru calul de sport
este acum de 4.000 de euro, pentru Quidam de Revel, un
armăsar de 27 de ani considerat cel mai bun şi mai scump
cal de sărituri peste obstacole din lume, care a dat şi cei
mai mulţi mânji de mare valoare. Dar şi dintr-o montă de
valoare mai mică se pot face bani buni, cu singura condiţie
ca armăsarul să aibă un pedigree extrordinar. Este
cazul unor investitori din Germania, care l-au cumpărat
acum doi ani pe Diarado, fiul lui Diamand de Semille, cu
un milion de euro. Având în vedere că la calul de sport
este permisă inseminarea artificială, în următorul an au
vândut peste 1.000 de doze pentru inseminare cu 1.500
de euro fiecare, ceea ce le-a generat un profit de 1,5 milioane
de euro într-un singur an.
În cazul cailor pursânge englez, pentru curse, monta
trebuie să fie neapărat naturală, ceea ce înseamnă că,
pe parcursul vieţii, un cal poate monta mult mai puţine
iepe. Ceea ce creşte şi valoarea acesteia. Cea mai scumpă
montă, de un milion de dolari, a avut loc în 1984 şi a fost
cumpărată de un şeic. Acum însă preţul acesteia variază
între 2.000 de euro şi 150.000 de euro pentru armăsarul
Galileo din Marea Britanie.
SCULPTURA ŞI CAII. Este deja ora cinci după-amiază
când Codre se urcă în maşină şi se pregăteşte pentru un
drum de 1.000 de kilometri, până în Italia. Deschide un
catalog de prezentare al celor mai buni cai din Japonia
şi urmăreşte concentrat arborele genealogic al fiecăruia,
atrăgându-i atenţia Dorei, din când în când, asupra
unui armăsar excepţional. A plătit de curând 15.000 de
euro pentru o montă cu Rail Link, un armăsar care în
1997 a câştigat Arc de Triomphe, iar mânzul tocmai i s-a
născut. Este convins că cel puţin jumătate dintre caii săi
sunt acum de maximă calitate, atât pentru sport, cât şi
pentru curse. „Dacă acum cineva ar investi un milion
de euro cu mine, în cinci ani am scoate de zece ori mai
mult“, spune Codre, gândindu-se la cunoştinţele pe care
le are în selecţia cailor şi la nucleul
Pregătirea cailor
înainte de concurs
este minuţioasă:
coada este pieptănată,
tendoanele-protejate
şi coama-împletită
de cai pe care l-a format deja.
Maşina înaintează cu 160 de
kilometri la oră pe autostradă, dar
Codre simte că nu merge suficient
de repede şi îl îndeamnă pe şofer
64 F O R B E S 27 iulie 2009

să calce pedala de acceleraţie. Pe măsură ce orele trec
şi afară se întunecă, îşi lasă pentru scurt timp garda jos
şi povesteşte despre anii în care şi-a făcut prima fermă.
„Am fost omul cailor de când m-am născut“, îşi aminteşte
despre perioada în care tatăl său era căruţaş şi avea
minimum 10 cai în jur, lipiţani şi semigrei. Pasiunea
pentru cai era atât de puternică încât, în timpul facultăţii,
când studia Artele Plastice, în special Pictura şi
Sculptura, vizita pe rând toate hergheliile de stat şi dormea
în fân, cât mai aproape cai, studiindu-i. „Aveam
nevoie să văd caii. Era o necesitate“, afirmă Codre.
Sculptura a fost cea care i-a deschis porţile. La 33 de
ani a câştigat concursul naţional pentru crearea monumentului
Avram Iancu din Târgu-Mureş, pentru care
a încasat două milioane de lei (echivalentul a 160.000 de
dolari), în condiţiile în care salariul mediu lunar al unui
inginer era de aproape 3.000 de lei. Când a avut primul
milion de lei la C.E.C., autorităţile i-au dat voie să plece
în Italia, unde fusese invitat să facă o expoziţie. A vândut
atunci aproape 40 de lucrări cu 40.000 de dolari,
majoritatea lui Enrico Berlinguer, secretarul naţional al
Partidului Comunist Italian din acea vreme. „Cu aceşti
bani nu am mai depins de nimeni“, spune Codre.
Cariera lui de artist a luat atunci avânt. A avut expoziţii
în Franţa, Germania şi Italia şi, în câţiva ani, a câştigat
aproape două milioane de dolari din sculptură.
Numai creatorul de modă italian Nicola Trussardi i-a
cumpărat lucrări de aproape un milion de dolari. Bani
pe care i-a investit în cai. În 1984, a cumpărat prima fermă
în Franţa cu 250.000 de franci: o casă cu 18 hectare
de teren în Normadia, lângă oraşul Argentan, unde
locuieşte în prezent fratele său. Acolo a sculptat. Într-o
zi, un japonez îmbrăcat în pantaloni scurţi şi înconjurat
de 10 bodyguarzi a intrat la el în curte, s-a uitat la o
sculptură şi a cumpărat-o cu 500.000 de dolari. Cu aceşti
bani, a reuşit să-şi pună la punct ferma.
După 1991, când s-a întors în România, nu a mai
făcut expoziţii. A simţit că nu mai are nimic nou de
spus în sculptură. Este doar pe cale să finalizeze statuia
lui Carol I, statuie ce urmează să fie aşezată în Piaţa
Revoluţiei şi pentru care Primăria Bucureştiului i-a plătit
10,5 milioane de lei (aproape 2,5 milioane de euro).
În paralel, lucrează la monumentul Marii Uniri de la
Arad, o comandă de trei milioane de euro a Ministerului
Culturii pe care a câştigat-o în urmă cu trei ani. Pentru
monumentul de marmură lustruită, de 20 de metri înălţime,
lucrează însă cu 50 de muncitori aşa încât suma
care-i va intra efectiv în buzunar lui Codre nu va fi mai
mare de 300.000 de euro.
De curând Codre se simte din nou atras de sculptură.
Vrea ca Turnul Armoniei, pe care-l concepe acum,
să fie lucrarea sa de referinţă. În doi ani vrea să facă şi o
expoziţie foarte mare, în care să prezinte 60 de lucrări pe
care le-a creat în ultimul deceniu. „Codre este
un sculptor important, care încă nu a spus tot
ce are de spus. Aştept lucrări valoroase de la el“,
comentează criticul de artă Pavel Şuşară.
Este trecut de miezul nopţii şi maşina a ajuns de-abia în
Elveţia. Mai sunt încă 400 de kilometri până la Cortina
d’Ampezzo, celebra zonă de schi din Italia unde, în 1956,
au fost organizate Jocurile Olimpice de Iarnă. Se hotărăşte
să doarmă la un hotel lângă Zürich, cu singura condiţie
ca la 6 dimineaţa să plece din nou, căci trebuie să
străbată şi o parte din Austria. Vrea să ajungă la timp în
Italia, să o vadă pe Nestăvilita în concurs.
ÎN ITALIA, LA CONCURS. Ploaia s-a oprit şi a ieşit
un soare dogoritor. De la distanţă, zona de concurs seamănă
cu un furnicar imens populat de cai, călăreţi şi
câini, înconjurat din toate părţile de creste muntoase
de peste 3.000 de metri. Aproape 250 de cai din toate
ţările se luptă în cadrul acestei competiţii în care premiile
pentru probele de sărituri la 1,50 metri şi la 1,60
metri sunt de câte 20.000 de euro, iar călăreţii acumulează
puncte pentru lista mondială, care clasifică
călăreţii şi caii. În grajduri e linişte. Nestăvilita
este însă în alertă şi-l urmăreşte cu interes pe
Înainte de concurs,
Codre o mângâie
pe Nestăvilita şi-i
şopteşte:
„Să fie cu noroc“
27 iulie 2009 F O R B E S 65

Nestăvilita, iapa pe
care Codre ar putea
să o vândă cu un
milion de euro
Andy Candin, călăreţul cu care Codre lucrează
de doi ani şi care coordonează antrenamentele
celor 27 de cai din baza sa din Germania, de lângă
München. Ultimele pregătiri. Andy şterge hamurile, îi
împleteşte coama, îi aşază pe urechi capişonul cu culorile
României şi îi fixează şaua. Îşi lustruieşte apoi cizmele
negre, înalte, îşi aranjează cravata alba şi îşi aşază
cascheta. Codre mângâie calul pe bot şi-i şopteşte: „Să
fie cu noroc!“. Are emoţii, deşi încearcă să şi le ascundă.
Îi urmăreşte de la distanţă încălzirea din manejul acoperit,
unde aproximativ 20 de cai se pregătesc să intre
în concurs.
Dintre cei 44 de cai înscrişi la proba de 1,50 metri,
Nestăvilita intră a 42-a. Dora are emoţii aşa de mari încât
îi tremură camera de filmat. Nestăvilita a început bine.
A trecut deja de jumătatea parcursului fără să dărâme
nicio bară, iar timpul este bun. Dar necazul se întâmplă.
Dărâmă o bară şi este eliminată din baraj. Deşi dezamăgit,
Codre încearcă să-l consoleze pe Andy: „Asta e, aşa
e în sport“. Concursul s-a terminat. Aglomeraţie mare
de cai. Unii sunt plimbaţi şi spălaţi, în timp ce alţii sunt
pieptănaţi, li se curăţă copitele, care sunt apoi unse cu
ulei. Câinii, pe care crescătorii de cai îi iau în mod tradiţional
cu ei la toate competiţiile, aleargă printre picioarele
cailor şi latră, cuprinşi de fortofa din jur. Soarele
este pe cale să apună când Ovidiu, un îngrijitor român
care lucrează aici de 10 ani, se uită la Nestăvilita, încântat
că vede tricolorul pe capişonul ei. „Nu prea vedem
cai româneşti în concursurile internaţionale“, remarcă
el cu amărăciune.
Calitatea slabă a cailor de sport româneşti a fost, de
altfel, motivul pentru care Codre s-a întors în România
după 1990. Voia să facă nişte cai buni. S-a asociat cu hergheliile
de stat la Brodina, o pepinieră unde acum creşte
75 de cai, şi la Bucureşti, o bază de antrenament unde are
18 cai. De ani de zile se află însă în litigii cu autorităţile
66 F O R B E S 27 iulie 2009

pentru aceste două locaţii, iar acum s-a ajuns la stadiul
în care acestea vor să-l evacueze silit. „Dacă nu reuşesc
în România, voi pleca. Va cădea însă şi planul meu legat
de calul de sport românesc“, spune Codre. Căci mânjii
care nu se nasc în România nu sunt români.
De curând, Codre a depus studbook-ul (registrul)
cailor de sport româneşti născuţi în hergheliile sale
la Federaţia Mondială a Crescătorilor de Cai de Sport
(WBFSH), prin care demonstrează cum a selectat fiecare
cal din herghelia sa din 1990 şi până acum. Este posibil
ca, până în toamnă, aceasta să-l accepte şi hergheliile
Codre să devină membre ale Federaţiei. Atunci, după ce
studbook-ul va fi înregistrat, calul de sport românesc va
fi pentru prima dată recunoscut ca rasă şi va putea participa
la concursuri internaţionale.
În afară de Codre, nici hergheliile de stat, nici alţi
crescători privaţi nu au făcut vreun demers în acest sens.
Motivul este unul singur: „Caii de sport din hergheliile
de stat sunt la pământ. Nu au rezultate“, spune Daniel
Maricuţa, preşedintele Federaţiei Ecvestre Române, el
însuşi crescător de cai.
Calitatea slabă a cailor din hergheliile de stat nu este
însă o noutate, iar disputele dintre autorităţi şi crescătorii
particulari durează de aproape două decenii, fără
nicio finalitate. Cert este că fondul genetic al calului
de sport românesc este unul bun. „Calitatea cailor de
la Jegălia a scăzut mult în ultimii zece ani, dar se poate
remedia în 5-10 ani“, spune Ilie Georgescu, medicul
veterinar care a creat la Jegălia calul de sport românesc,
la începutul anilor ‘70, şi de atunci l-a urmărit permanent.
El este, de altfel, şi „tatăl“ lui Tam-Tam, pe care l-a
creat dintr-o combinaţie neobişnuită, între o iapă sport
şi un armăsar Shagya Araber. „L-am văzut din prima zi
că va fi un cal de mare valoare“, îşi aminteşte el. Era atent,
circumspect şi foarte puternic.
ANTRENAMENT LA SALĂ. Este încă dimineaţă şi
crestele munţilor sunt acoperite cu nori pufoşi. Pe terasa
hotelului, Codre ia ultima gură de cafea şi se pregăteşte
iarăşi să plece. De această dată, destinaţia este
Germania. Mai precis, localitatea Max Weiler, la 80 de
kilometri de München. Aici se află baza olimpică în care
Codre îşi ţine caii pe care vrea să-i antreneze pentru concursuri
internaţionale. Imaginea este total diferită de
cea din Franţa, unde iepele şi mânjii păşteau liberi pe
păşuni. În Germania totul este strict şi perfect organizat.
Cei trei călăreţi profesionişti – Andy Candin, o nemţoaică
şi o americancă – trebuie să scoată la antrenament,
zilnic, cel puţin opt cai. „Avem mulţi cai buni. Din păcate,
sunt tineri, peste trei-patru ani vor începe să arate ce
pot“, spune Candin. Pe termen mai scurt, Nestăvilita
începe deja să devină o certitudine, iar Predestinata, o
iapă de şase ani a lui Tam-Tam, vine puternic din spate.
Pentru Campionatele Europene din Anglia, care vor
avea loc în august, Codre s-a calificat deja cu Remember
şi are în vizor Campionatul Mondial din Kentuky, în
2010, şi Olimpiada din 2012. Ştie că doar aşa, participând
la concursuri şi câştigând trofee, poate creşte prestigiul
hergheliilor sale.
În grajd, un armăsar tocmai îşi încheie exerciţiile la
banda rulantă care arată exact ca cea pe care alergăm
noi la sală, numai că de dimensiuni mult mai mari. Kam
McDonald, călăreaţa americană care, din cei 34 de ani,
31 şi i-a petrecut călărind, îl duce în boxa lui. „Am vorbit
cu 12 ferme din Europa si SUA înainte de a veni aici.
Financiar, am primit oferte mult mai bune“, spune Kam,
care a decis să vină la Codre acum două luni, atrasă de
calitatea cailor pe care urma să-i antreneze şi de oamenii
care iubeau atât de mult caii. „Aşa ceva e foarte greu
de găsit“, spune ea. Codre se aşază pe verandă şi mănâncă
ciorbă de perişoare şi sarmale, gătite special pentru
el de mama lui Andy. Răsuflă uşurat. A fost un adevărat
tur de forţă: a mers 1.800 de kilometri şi a străbătut
cinci ţări, în cinci zile. Se uită la caii care, curioşi, au scos
capul pe geamul boxei şi adulmecă aerul. Europa să se
pregătească să vorbească despre caii mei româneşti în
maximum doi-trei ani, îşi spune în gând. „Nimeni nu-şi
imaginează ce cai pregătesc în fermele mele din Franţa
şi Germania“, adaugă cu voce tare.
F
Caii lui Codre
s-au calificat
deja la
Campionatele
Europene din
Anglia
27 iulie 2009 F O R B E S 67