Copiii lui Dumnezeu - mesagerul crestin

Copiii lui Dumnezeu - Dr. E. Dönges
minunat şi ce timp de har pentru toate sufletele doritoare de mântuire! Dar şi ce privilegiu pentru
toţi credincioşii, cărora Duhul Sfânt al lui Dumnezeu le dă mărturia că sunt copii ai lui
Dumnezeu, să ştie: Domnul este aproape! El vine iarăşi şi ne introduce în casa Tatălui. – Ei Îl
aud strigând: «Eu vin curând!» Şi ei răspund în Duhul, şi împreună cu Duhul, Mirelui ceresc şi Îi
strigă întâmpinându-L: «Amin. Vino Doamne Isus!» (Apocalipsa 22,17.20) Da, ce preţios şi
totodată ce serios, în orice oră poate veni clipa binecuvântată, în care Domnul Îşi va împlini
cuvântul şi ne va lua acasă. El doreşte cu mult mai mult să ne aibă acolo sus, decât ne putem noi
dori să fim la El. Căci dragostea Lui pentru noi este cu mult mai mare decât dragostea noastră
pentru El. Însă în măsura în care noi Îl iubim, dorinţa Lui după noi trezeşte şi în inima noastră
dorinţa aprinsă să fim în curând la El. Este adevărat:
„Numai dragostea hrăneşte dorinţa
După venirea Ta, Prieten minunat.”
Aşteptarea venirii Domnului Isus este şi rămâne exclusiv o chestiune a inimii: dacă El este
subiectul sentimentelor noastre, dacă Persoana Sa este preţioasă pentru noi, atunci inima noastră
va poposi deja acum acolo sus, unde ea este, aşa cum Domnul Însuşi a spus: «Unde este
comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.» Dar dacă El este comoara, El ne poate striga:
«Mijlocul să vă fie încins, şi luminile aprinse; şi voi fiţi asemenea oamenilor care-l aşteaptă pe
stăpânul lor!» (Luca 12,34-35) În timp ce singura noastră speranţă şi dorinţă se îndreaptă spre
El, pentru a-L vedea faţă către faţă, pe Cel care iubeşte sufletele noastre, atunci de la sine vom
mărturisi cu credincioşie aici jos despre El. Aşa cum odinioară Maria Magdalena era întristată la
mormântul lui Isus, dar din locul acesta a avut voie să ducă ucenicilor cea mai mare veste, tot aşa
şi inimile noastre nu vor fi satisfăcute de nimic altceva, decât numai să-L vadă pe El şi să fie
unite cu El, Cel care cu sângele Său ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu, şi ca să fim mesagerii
Lui credincioşi. Fără El lumea este pentru noi ca şi moartă, totodată un mormânt mare. Alţi pot
să-şi găsească locuinţa aici şi cu interesele lor pot fi legaţi de pământ; dar atâta timp cât Hristos
nu este prezent, şi acela, care Îl iubeşte cu adevărat, va umbla ca străin şi pelerin pe pământ; şi el
nu va şti pentru ce el este în lume; dar va şti, numai dacă vrea să-L slujească pe Dumnezeu şi să-
L mărturisească şi să-L preamărească prin cuvânt şi umblare pe Domnul şi Mântuitorul său, pe
care Îl aşteaptă să vină din cer. –
Încă odată îndreptăm atenţia spre cuvintele minunate, în care Domnul ne făgăduieşte revenirea
Sa. El spune: «Vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.»
Şi ce minunat, când în ultima rugăciune spune Tatălui: «Tată, vreau ca aceia pe care Mi i-ai dat
Tu să fie şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru
că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii.» Ce dragoste şi ce intimitate întâlnim aici; ce
cordial ne vorbeşte Domnul slavei; cât de clar se vede în rugăciunea adresată Tatălui dorinţa Lui
mare după noi. O, ce speranţă fericită, să fim în curând uniţi cu El şi toată veşnicia să fim la El! –
Cu adevărat, faţă de aceste cuvinte numai «robul rău» poate spune: «Stăpânul meu întârzie să
vină.» (Matei 24.48)
Nu putem nici trece cu vederea în Cuvântul lui Dumnezeu, în mod deosebit în epistole să
constatăm, cum Duhul Sfânt se străduieşte să ne îndrepte inimile spre «răbdarea lui Hristos» şi
spre «dragostea lui Dumnezeu» (2 Tesaloniceni 3,5). Hristos rabdă şi aşteaptă până va veni clipa
când El va avea voie să ia pe ai Săi acasă din toate strâmtorările şi suferinţele din timpul de
acum. Dar şi noi răbdăm, dacă ne odihnim în dragostea de Tată a lui Dumnezeu, dacă cunoaştem
răbdarea Domnului şi savurăm credincioşia şi scumpătatea Sa. Într-o astfel de stare inimile
noastre nu vor putea să eşueze, să obosească, şi mai ales să se facă asemenea cu lumea. –
Dar în ceea ce priveşte locuinţele din casa Tatălui, în care Domnul în curând va lua pe ai Săi,
Sfânta Scriptură vorbeşte puţin despre ele însele. Gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile
oamenilor. Aceştia ar putea să simtă nevoia de a auzi multe despre lucrurile din cer, în timp ce ei
nu cunosc dragostea minunată a inimii de Tată a lui Dumnezeu, şi nici scumpătatea Persoanei
81