Pilda polilor – Luca 19, 11-27 - mesagerul crestin

Pilda polilor – Luca 19, 11-27 – F.R.
Pilda polilor – Luca 19, 11-27
Pilda prezentat aici de evanghelistul Luca se aseamn în unele privine cu pilda talanilor
prezentat de evanghelistul Matei (Matei 25, 14-30), dar în nici-un caz nu este identic cu ea.
Se remarc urmtoarele: diferene de coninut i de form arat c Isus nu a desconsiderat s
prezinte dou pilde diferite i totui asemntoare în ocazii diferite.
1. La Matei lipsete cadrul istoric, în timp ce la Luca este exprimat prin prezentarea
rspltirii robilor credincioi (compar cu Luca 19,17,19).
2. Potrivit cu prezentarea evanghelistului Luca, Isus vrea s corecteze prerea c venirea Sa
va avea loc în curând. Din relatarea evanghelistului Matei rezult c Domnul învioreaz
ateptarea revenirii Sale în curând.
3. În pilda noastr Domnul este un om de neam mare, care va lua în stpânire o împrie.
Matei vorbete numai despre un om cu avuie.
4. În evanghelia dup Matei, Domnul împarte totul, toat avuia sa o d slujitorilor lui. De
aici rezult mrimea avuiei lui, în timp ce la Luca, numai o mic parte a posesiunilor sale
este împrit.
5. Relatarea evanghelistului Luca prezint deprtarea Domnului ca pe o distan în spaiu,
în timp ce primul evanghelist o prezint ca perioad de timp.
6. Pilda polilor numete zece robi, în timp ce în pilda evanghelistului Matei sunt numai trei
robi.
7. Potrivit relatrii lui Matei, robii au primit un numr diferit de talani, potrivit aptitudinilor
lor: unul cinci, altul doi, iar cel de-al treilea numai un talant. Dup relatarea lui Luca, toi
robii au primit numai un pol.
8. În prima Evanghelie câtigul este în raport cu numrul de talani primii. La Luca,
câtigul nu este în raport cu darurile.
9. În pilda prezentat de Matei, unul din robi îngroap talantul încredinat în pmânt. Robul
din evanghelia dup Luca pstreaz polul învelit într-un tergar.
10. Robul necredincios prezentat de Matei este aspru pedepsit. La Luca i se ia numai polul
încredinat. În pilda prezentat de Luca mai este ceva, care lipsete la Matei, i anume:
rzvrtirea cetenilor i pedeapsa care le-a fost dat.
Aceste puncte ne fac s tragem concluzia c Isus a prezentat dou pilde diferite, în timpuri
diferite, i în locuri diferite. Diferena celor dou pilde const în aceea c fiecare dintre ele
urmrete scopuri diferite.
Gândul de baz în Evanghelia dup Matei este c cei ce sunt mai puin dotai nu trebuie s
devin geloi, sau s-i piard curajul când privesc la cei ce au daruri ale Duhului mai mari.
Activitatea fiecruia va fi apreciat dup msura darurilor spirituale care i-au fost date. În
Evanghelia dup Luca, gândul principal este c perioada slavei va veni abia dup perioada de
încercare, cci fiecare credincios va decide, dup felul în care folosete harul mântuirii
încredinat lui, partea pe care o va primi în timpul domniei Domnului. În timp ce la Matei
talanii înseamn darurile Duhului, a cror mrime este dependent de aptitudinile naturale,
polii, sau minele, la Luca reprezint mântuirea druit de Dumnezeu, fiind însoit de porunca
de a fi rspândit, un har i o misiune care într-un anumit sens este la fel pentru toi.
Pilda polilor, sau a minelor, are dou pri: 1. proba, la care Domnul supune pe robii Si în
timpul lipsei Lui; 2. judecata, care se face robilor la reîntoarcerea Domnului.
1 / 5

Pilda polilor – Luca 19, 11-27 – F.R.
a) Proba la care sunt supui robii în timpul absenei Domnului.
Luca 19, 11-14
11. Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pild, pentru c era aproape
de Ierusalim, i ei credeau c Împria lui Dumnezeu are s se arate îndat.
12. Deci a zis: »Un om de neam mare s-a dus într-o ar deprtat, ca s-i ia o
împrie, i apoi s se întoarc.
13. A chemat zece din robii si, le-a dat zece poli (grecete: mine), i le-a zis: „Punei-i
în nego pân m voi întoarce.“
14. Dar cetenii lui îl urau; i au trimis dup el solie s-i spun: „Nu vrem ca omul
acesta s împreasc peste noi.“«
În ceea ce privete coninutul, aceast pild parte s fie cu totul altceva decât ce a spus Isus lui
Zacheu. O privire mai atent asupra contextului arat îns cât de judicioas este aceast pild în
acest loc. Ocazia cu care Domnul a spus aceast pild rezult din cuvintele urmtoare: »pentru
c era aproape de Ierusalim, i ei credeau c Împria lui Dumnezeu are s se arate
îndat.« Aceast ateptare a însoitorilor Lui este uor de explicat. Orbul de pe drumul spre
Ierihon a strigat înaintea unei mari mulimi numele lui Mesia, »Fiul lui David«, poporul a fost
entuziasmat i a ludat pe Dumnezeu, iar Isus nu i-a împiedicat. Chiar dac s-a auzit un
murmur, din cauz c a intrat în casa lui Zacheu, inimile tuturor au fost totui pline de interese
fa de persoana Domnului. Deoarece Isus a primit osanalele mesianice din parte mulimii
crescânde care venea la Ierusalim pentru srbtoare (de care El era la o deprtare de aproape o
zi de mers), probabil sufletele entuziasmate s-au ateptat ca sosirea Sa în Ierusalim s se
transforme într-o intrare oficial festiv ca Mesia în cetatea Sionului.
Isus încearc, aa cum fcea întotdeauna, s liniteasc aceste ateptri i entuziasme carnale.
Pe ai Si nu-i ateapt o perioad de triumf. Pe ei îi ateapt un timp îndelungat de lucru i de
punere la încercare. Credincioia pe care o vor dovedi în acest timp de lucru i de prob va fi
msura pentru partea pe care o vor avea la slava i puterea care le vor fi druite atunci când va
fi venit cu adevrat ziua triumfului. – În ceea ce privete poporul iudeu în totalitatea lui, el nu
va avea parte de slava care va fi ateapt în general, ci el va fi împrtiat i complet nimicit.
Acesta este cellalt sens al pildei acesteia.
Pilda începe cu relatarea c un om de neam mare a cltorit într-o ar îndeprtat, ca s-i ia
o împrie, i apoi s se întoarc.
Probabil c Isus se refer la un eveniment istoric. Fiul lui Irod, Arhelau, (Matei 2, 22), care
prin testamentul tatlui su a devenit domn în Iudeea, a cltorit la Roma, ca acolo s primeasc
recunoaterea din partea împratului, ca el s devin urma pe tronul tatlui su. Aceasta i-a
reuit, cu toate c în acelai timp o delegaie de iudei s-a dus la Roma ca s cear încetarea
domniei irodiane i preluarea Iudeii sub coducerea direct a administraiei romane (compar cu
Iosif Flavius, Antologie XVII 11, 1). Arhelau nu a primit titlul de „împrat”, ci numai
demnitatea de ethnarch (în greac: conductor al poporului – în general al inutului unui popor
mic, sau seminii), dar a exercitat funcia de împrat (idem 11, 4). Din cauza acuzaiilor
permante, aduse de supuii lui, a pierdut, dup zece ani de domnie, funcia i ara i a trebuit s
triasc în exil. Dar c Isus vorbete aici despre El Însui rezult clar din aceast comparaie: i
El, Mesia (=Împratul), care nu a fost recunoscut ca atare de poporul Su, va exercita funcia de
Împrat dup ce se va duce (compar capitolul 23, 42) acolo unde I se va atribui împuternicirea.
Împratul care va veni, din pilda noastr, înainte de a pleca, a chemat la sine pe robii si i lea
dat zece poli. Trebuie îneles aa, c fiecare din cei zece robi a primit un pol (o min = ca. 40
ceni). Fiecare a fost împuternicit s fac nego cu polul primit. În mod ciudat, traducerea
textual înseamn: »punei-i în nego pân m voi întoarce«. Robi trebuiau s se gândeasc
permanent la venirea domnului lor i astfel s fac nego.
2 / 5

Pilda polilor – Luca 19, 11-27 – F.R.
Spre deosebire de pilda talanilor din Evanghelia dup Matei, unor exegei li se pare de
neîneles suma mica care le-a fost dat. Aceast neînelegere dispare dac ne gândim c aici nu
este vorba de administarea unei avuii, pe care o las în urma sa cel ce pleac în cltorie.
Robilor li s-au dat banii cu însrcinarea ca s fac nego. Aceast trstur arat înelepciunea
de conductor a viitorului împrat. În aceast sum mic, care a fost dat robilor, i în
activitatea puin vizibil, cu care au fost însrcinai, se putea verifica credincioia i capacitatea
lor de administrare în împria care va veni.
Scurt timp dup ce omul de neam mare a plecat în cltorie, cetenii lui, care urmau s
devin supuii lui, au protestat împotriva poziiei lui ca împrat. Din ur fa de persoana lui au
trimis o delegaie dup el, ca s-i spun c nu vor ca el s împreasc peste ei. Printr-un
protest au fcut cunoscut voina lor încpânat: »Nu vrem ca omul acesta s împreasc
peste noi!« Încercarea lor nu a avut nici-un succes. Împratul a primit împria. Din coninutul
pildei rezult c el s-a întors înapoi ca judector. Înainte ca s pedepseasc pe dumanii lui,
robii lui au trebuit s dea socoteal.
b) Rsplata robilor credincioi
Luca 19, 15-19
15. Când s-a întors înapoi, dup ce îi luase împria, a spus s cheme pe robii aceia,
crora le dduse banii, ca s vad cât câtigase fiecare cu ei din nego.
16. Cel dintâi a venit, i i-a zis: »Doamne, polul tu a mai adus zece poli.«
17. El i-a zis: »Bine, rob bun; fiindc ai fost credincios în puine lucruri, primete
cârmuirea a zece ceti.«
18. A venit al doilea, i i-a zis: »Doamne, polul tu a mai adus cinci poli.«
19. El i-a zis i lui: »Primete i tu cârmuirea a cinci ceti.«
În continuarea relatrii suntem plasai în momentul dup reîntoarcerea omului de neam mare,
care acum avea autoritate i maiestate regal. Nu ni se relateaz nimic despre felul cum robii au
lucrat cu banii încredinai în timpul absenei lui. Aceasta rezult din vorbirea robilor, atunci
când au fost chemai s dea socoteal. Un rob dup altul s-au înfiat i au dat socoteal de ce
au fcut. Primul nu a spus: dintr-un pol au rezultat zece, ci spune: »Polul tu a mai adus zece
poli«. Robul nu se laud, ci el laud polul Domnului. Cu o bucurie smerit laud polul pe care i
l-a încredinat stpânul su i relateaz cât de roditor a fost. Stpânul su îl laud i îl
rspltete. Activitatea plin de credincioie a primului rob este rspltit cu un domeniu mai
mare de activitate i cu recunotin din partea stpânului. Mrimea rsplii este în funcie de
mrimea rezultatelor. Robul care i-a dovedit credincioia în lucrurile mici primete
împuternicire peste ceva mai mare, peste o parte mare în împria împratului. Primete atâtea
ceti pentru administrare, câi poli a câtigat. 1
Dup primul rob a urmat al doilea rob. Cu aceiai bucurie smerit laud i el rodul polului
care i-a fost încredinat, numai c rodul este jumtate din cel al primului rob. Domnul îi d
acelai rspuns plin de dragoste, cu deosebirea c numrul cetilor peste care este pus se
reduce la numrul polilor câtigai – cinci. Faptul c în discursul de laud lipsete exprimarea
»Bine, rob bun« nu înseamn nicidecum c el a fost lipsit de aceast laud. Aici lipsete i
motivarea: »Fiindc ai fost credincios în puine lucruri«. Ambele se adaug de la sine, se
subîneleg. În Evanghelia dup Matei 25, 21, dimpotriv, cuvintele adresate de Domnul se
1
Nimic nu formeaz pe om mai mult, decât credincioia în lucrurile mici. Aceasta îl formeaz mai mult, mai bine
i mai profund decât orice universitate a lumii acesteia, mai mult decât orice specializare a capacitii de gândire.
Credincioia în rugciune, în citirea Cuvântului lui Dumnezeu, în profesie, în lucrarea Domnului, în lucrul pentru
El, la împrirea pliantelor cretine, aceasta formeaz – aceasta stimuleaz!
3 / 5

Pilda polilor – Luca 19, 11-27 – F.R.
repet în totalitate, ca prin aceasta s se accentueze în ambele cazuri egalitatea în ceea ce
privete lauda i plata. Aici nu este un astfel de motiv. Aici este vorba de diferena care se arat
prin cantitatea diferit a plii fcute. În funcie de credincioia dovedit de ei, cum s-a artat
mrimea ei în venitul realizat, împratul le-a acordat autoritate de conducere în împria lui.
c) Robul necredincios i pedeapsa lui
Luca 19, 20-26
20. A venit un altul, i i-a zis: »Doamne, iat-i polul, pe care l-am pstrat învelit întrun
tergar;
21. cci m-am temut de tine, fiindc eti un om aspru; iei ce n-ai pus, i seceri ce n-ai
semnat.«
22. Stpânul i-a zis: »Rob ru; te voi judeca dup cuvintele tale. tiai c sunt un om
aspru, care iau ce n-am pus i secer ce n-am semnat;
23. atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, s-i fi luat
înapoi cu dobând«
24. Apoi a zis celor ce erau de fa: »Luai-i polul, i dai-l celui ce are zece poli.«
25. »Doamne«, i-au zis ei, »el are zece poli.«
26. Iar el le-a zis: »V spun c celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua
chiar i ce are.«
Nu toi cei zece robi i-au împlinit cu credincioie, în timpul absenei stpânului lor,
sarcinile. Exemplului celor doi robi, care reprezint categoria robilor credincioi, îi este opus
exemplul robului care a pstrat polul învelit în tergar. El s-a folosit de aceiai logic, ca i cel
de-al treilea rob din Evanghelia dup Matei 25, 24,25, când s-a justificat, îns în ordine invers.
Punctul de plecare în Evanghelia dup Matei este asprimea stpânului casei. Pstrarea inactiv a
banului este provocat de frica robului. Cuvintele »iat-i polul« sunt pe primul loc. Odat cu
returnarea posesiunii Domnului, el mrturisete c a pstrat polul într-un tergar.
Dezvinovirea lui este farnic, deoarece în locul leneviei lui pune pe prim plan frica fa
de asprimea Domnului. Împratul arat, c tocmai din cauza asprimii de care vorbea, pentru
împlinirea însrcinrii trebuia s fac minimul posibil, pentru care nu se cerea un efort deosebit.
Ceea ce robul lene aduce ca argumente pentru aprarea lui creeaz drumul spre condamnarea
lui. Judecarea unui rufctor în baza mrturiei proprii i a recunoaterii vinei este un principiu
de drept cu caracter general (compar cu Iov 15, 6; 2 Samuel 1, 16). Robului i se spune c
afirmaiile lui cu privire la caracterul stpânului trebuiau s-l determine s acioneze altfel, dac
el ar fi fost corect. Dac robul a crezut c stpânul lui voia s aib numai foloase personale din
munca robului, cum a putut el atunci s pstreze banul mort i fr s-l foloseasc Robul, care
nu voia s lucreze pentru a aduce câtig stpânului su, putea totui s dea banii la zarafi (s-i
depun în banc), ca s aduc dobând. Faptul c el a pstrat banul stpânului i l-a dat înapoi
neschimbat, nu putea s-i slujeasc nici de scuz i nici de îndreptire, ci putea fi numai o
agravare a vinei lui. Orice dezvinovire arat o acuzare, una dup alta. 2
2
Aa cum remarc profesorul Göbel, prin rspunsul dat robului lene, împratul nu vrea s spun c el s-ar fi
achitat de obligaia care o avea, dac i-ar fi dat banii la zarafi; dar în felul acesta ar fi lucrat consecvent cu sentina
pe care a rostit-o asupra stpânului su, în timp ce comportarea lui arat atât ind ife r en fa de interesele
împratului, cât i l ips de sinceritate.
Acest om, dup cât se pare, reprezint pe credinciosul care îi triete zilele într-o anumit indiferen, cu toate
c ia parte la toate întrunirile, cum ar fi ora de rugciune, de studiu biblic, etc., dar el însui nu este activ în lucrarea
Domnului. În indiferena lui, nu cunoate nici-o fric fa de ziua cea mare, când se va da socoteal. Cu o astfel de
gândire face pe cât se poate de puin. Crede c Dumnezeu ar trebui s fie mu l u m it dac ne reinem de la
4 / 5

Pilda polilor – Luca 19, 11-27 – F.R.
Din cauza pstrrii polului nu i s-a oferit robului nici-un loc în administraia împriei, ci
împratul a poruncit s i se ia ce i-a fost încredinat, i prin aceasta i s-a anulat relaia de
serviciu. Cei ce erau în jur au fost însrcinai s-i ia polul încredinat i s îl dea celui ce avea
zece poli. La obiecia, c el avea deja zece poli, împratul rspunde cu o locuiune proverbial,
c fiecare, care are, va primi mai mult, i de la acela care nu are, se va lua i ce are. 3 Ceea ce
împratul spune s se ia robului lene este în favoarea celui ce cu credincioie i hrnicie a adus
un câtig mare pentru stpânul su. Acest principiu cu caracter general îi va gsi aplicarea când
va reveni Domnul.
d) Sentina de pedepsire a dumanilor împratului
Luca 19, 27
27. »Cât despre vrjmaii mei, care n-au vrut s împresc peste ei, aducei-i încoace,
i tiai-i înaintea mea.«
Vorbirea împratului se îndreapt de la robii si spre dumanii si, ca s spun ce se va
întâmpla cu ei. Cetenii lui au fost chemai în primul rând s aib parte de binecuvântrile
împriei lui. Dar aceti ceteni au devenit dumanii lui, de aceea el nu mai are pentru ei nicio
alt caracterizare a lor. Expresia: »vrjmaii mei« face aluzie la exprimarea: »Nu vrem ca
omul acesta s împreasc peste noi.« Sentina, legat cu aducerea dumanilor, este scurt
i grav: »tiai-i înaintea mea.« Expresia grav din textul original: katasphaxete = a tia în
buci, înseamn în gura judectorului regal c nu sunt nici-un fel de circumstane atenuante
pentru cei rzvrtii, ci ei vor avea parte de pedeapsa unei mori îngrozitoare, fr mil.
Coninutul pildei noastre este împotriva ateptrilor artrii în curând a Împriei lui
Dumnezeu, aa cum au gândit iudeii (compar cu Luca 19, 11).
Pilda vorbete, cei drept, de instaurarea unei împrii. Dar acestei instaurri îi precede o
cltorie într-o ar îndeprtat i o absen îndelungat a viitorului împrat. În acest timp
trebuie ca slujitorii regali s dovedeasc credincioia lor i ura cetenilor lui s devin vizibil.
Isus compar plecarea Sa din aceast lume, care urma s aib loc în curând, cu cltoria
omului de neam mare; prin reîntoarcerea împratului, Domnul vrea s arate revenirea Sa în
putere i slav. Ora revenirii Sale în putere i slav va fi pentru ucenici o or de rspltire, iar
pentru dumani va fi o or a judecii. Prima parte a pildei (Luca 19, 12-14) caracterizeaz
perioada intermediar, când Domnul este departe, ca pe un timp de prob pentru credincioia
ucenicilor i de descoperire a urii dumanilor Lui. Cea de-a doua parte a relatrii (Luca 19, 15-
27) arat ce însemntate are ora revenirii Domnului pentru cei credincioi i pentru dumani.
comportri greite i nu facem de ruine Evanghelia Sa prin faptele i prin vorbirea noastr, i participm la orele
de Adunare.
Ce înelege Isus prin zarafi Prin zarafi (sau banc) se înelege atotputernicia divin, i prin actul de depunere a
banilor, la care a fost solicitat robul, se înelege starea de rugciune, în care robul, care se credea inapt s fac ceva
pentru Hristos, putea cel puin s-L roage pe Dumnezeu ca prin cunotiina biblic s poat recunoate acel avantaj
pe care Dumnezeu îl consider bun. O astfel de rugciune poate s-o fac oriicine. Rspunsul lui Isus ar fi fost cam
aa: »Dac nu ai p utut lucra, puteai totui prin r ugciune s -i dovedet i credincioia!«
3
Exist o lege, în baza creia roadele muncii executate contribuie la mrirea roadelor muncii care se va face în
viitor. Cci fiecare har, pe care i-l însueti zilnic i-l faci un mijloc de a lucra, mrete sensibilitatea noastr
pentru revrsri mai mari de har, în timp ce fiecare har, care nu a fost folosit, se va lua înapoi, ceea ce are ca
urmare reducerea capacitii de a primi daruri noi. Din aceast lege a vieii morale rezult c cu timpul toate
puterile harului se concentreaz în robii credincioi, i ele vor trebui retrase de la cei delstori. În Evanghelia dup
Luca 8, 18, Isus a spus: »ce i se pare c are«, aici spune: »ce are«. Ambele expresii sunt corecte. Avem un har, care
ne-a fost dat; dar dac nu-l facem s lucreze în noi, atunci nu-l posedm cu adevrat, credem numai c îl avem.
5 / 5