Indrumarul medical crestin - Asociația Pro-vita

dr. Christa Todea-Gross
Preot Prof. Dr. Ilie Moldovan
Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă
al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe
Pro-Vita din România

Coperta: Delia Kerekes
Tehnoredactare: Nicolae Kerekes
Comitetul de Redacţie:
1.
2.
3.
4.
PREOT PROF. DR. ILIE MOLDOVAN
PROF. DR. SEBASTIAN MOLDOVAN
PREOT NICOLAE TĂNASE
MEDIC CHRISTA TODEA-GROSS
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
TODEA-GROSS, CHRISTA
Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei
Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România / dr. Christa
Todea-Gross, preot prof. dr. Ilie Moldovan. - Cluj-Napoca :
Renaşterea, 2008
Bibliogr.
ISBN 978-973-1714-45-5
I. Moldovan, Ilie
371:281.95
Editura Renaşterea
Piaţa Avram Iancu, nr. 18
400117 Cluj-Napoca
Tel./fax: 0264/599649
www.renasterea-cluj.ro
editura_renasterea@yahoo.com
ISBN: 978-973-1714-45-5
© Editura Renaşterea 2008 şi autorii

dr. Christa Todea-Gross
Preot Prof. Dr. Ilie Moldovan
Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă
al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe
Pro-Vita din România
Tipărit cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte
Bartolomeu,
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
Editura Renaşterea
Cluj-Napoca, 2008

ÎN LOC DE PREFAŢĂ
Experienţa de viaţă pe care fiecare om o asimilează, mai
devreme sau mai târziu, îl face să caute o seamă de răspunsuri
la multe întrebări care vin din adâncul propriei fiinţe. Fiind creat
de Dumnezeu „micşorat pentru o clipă mai prejos de îngeri”
(Ps. 8, 5), omul află răspunsul ziditor doar în cele descoperite
de Dumnezeu.
După ce L-a descoperit şi L-a cunoscut pe Hristos, pentru
învăţatul Saul din Tars, devenit Apostolul Pavel, lucrurile sunt
clare: „omul nu este făcut de Dumnezeu pentru stricăciune, ci
pentru dobândirea firii celei dumnezeieşti”.
Astfel, pentru credincioşi cât şi pentru tot omul, ţinta vieţii
este Hristos şi împărtăşirea firii dumnezeieşti.
Aici intervine experienţa de viaţă proprie fiecăruia: „omului
toate îi sunt îngăduite, dar nu toate îi sunt de folos, şi ceea
ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte”. Şi fiecare constată, mai
devreme sau mai târziu că nu este deloc bine să fii stăpânit de
mândrie, de lăcomie, de mânie, de beţie, de desfrâu şi de altele
asemenea acestora.
Omul contemporan, uneori chiar credincios, din diferite
motive (acelaşi din totdeauna: pofta ochilor, pofta trupului şi
pofta vieţii), amăgit de duhul „libertăţii, opţiunii şi al deciziei
proprii” se înstrăinează de Hristos şi de Biserică, devenind vulnerabil
la ispitele vieţii şi adeseori ajungând în zona păcatelor
şi a viciilor.
5

Ps Vasile Someẟanul
În cadrul existenţei umane, pe plan fiinţial, cea mai importantă
problemă este aceea a perpetuării vieţii. Dumnezeu
în iubirea Sa nemărginită pentru om, a aşezat în adâncul fiinţei
puterile perpetuării vieţii, active în toate etapele vieţii,
dar mai ales la vârsta când „mugurii plesnesc”, când omul începe
să-şi poată asuma şi responsabilităţile pe măsura împlinirii
acestei misiuni date de Creator prin dumnezeiasca Sa binecuvântare:
„Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi
supuneţi-l” (Fac. 1, 28).
Orice deviere de la rânduiala pusă de Dumnezeu este trăită,
mai devreme sau mai târziu dureros de acela care o
face.
Efectele acestor devieri se manifestă în timp, atât în plan
personal (nelinişte sufletească profundă, tristeţe, boli psihice
şi organice), dar şi pe plan social (certuri, divorţuri, scăderea
natalităţii).
Uneori, motivul abaterii de la cele rânduite de Dumnezeu,
în privinţa realităţilor intime normale dintre bărbat şi femeie,
este urmarea unei insuficiente informări, mai ales a tinerilor
care păşesc spre această zonă a vieţii.
Pentru a-i ajuta pe tinerii care se pregătesc în această zonă
a vieţii şi nu mai puţin pe cei care au ajuns în impas, să trăiască
sau să redobândească bucuria binecuvântării dumnezeieşti,
autorii cărţii „Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă
al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România”
un teolog de marcă: Preotul Profesor Dr. Ilie Moldovan
de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din
Sibiu, şi Dr. Christa Todea-Gross din Cluj-Napoca, coordonatoarea
Proiectului „Pentru-Viaţă” din cadrul Asociaţiei Filantropice
Medical Creştine „Christiana” – Cluj şi Vicepreşedinte
al Federaţiei Ortodoxe Pro-Vita din România, din bogăţia
cunoaşterii ştiinţifice şi duhovniceşti, cu competenţă şi pro-
6

În loc de prefaţă
bitate, prin această valoroasă lucrare vin în ajutorul tuturor celor
interesaţi să trăiască în zona „adevăratelor bucurii” ale vieţii
binecuvântate de Dumnezeu şi să evite tristeţile şi suferinţele
la care se expun cei care se înstrăinează de Dumnezeu, prin
neascultarea şi neîmplinirea poruncilor Lui.
Această carte este şi o formă de fructificare a muncii de
cercetare şi răspândire a cunoştinţelor de specialitate din acest
domeniu, făcute de autori „cu timp şi fără timp” în diferite publicaţii,
de la amvon, de la catedră, în cabinetele medicale, în
spitale, săli de aşteptare sau tabere de vară pentru tineret.
Cartea se adresează în aceeaşi măsură medicilor şi specialiştilor
în domeniu, dar mai ales tinerilor şi publicului larg,
pentru ca fiecare să poată să spună cât mai devreme, împreună
cu Apostolul Toma „Domnul meu şi Dumnezeul meu”.
Bunul Dumnezeu să binecuvinteze cu roade bogate apariţia
şi răspândirea acestei cărţi.
15 septembrie 2008 † Vasile Someşanul
Episcop Vicar
7

INTRODUCERE
„…şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1,4)
Viaţa nu are nevoie de argumente apologetice; în mod firesc
şi spontan, orice fiinţă vie, cu atât mai mult omul, este pentru
viaţă. Cu toţii suntem pentru viaţă întrucât suntem pentru
noi înşine, pentru propriul nostru bine. Odată ce o trăim, nu
ne mai dorim încetarea ei, ci necontenita sporire şi îmbunătăţire.
Cu toate acestea, aşa cum o cunoaştem, viaţa este permanent
ameninţată de încetare (deces) şi afectată de nenumărate
adversităţi (materiale, medicale, spirituale) încât a trăi înseamnă
a supravieţui. Viaţa ne constrânge la o luptă pentru viaţă, a
noastră şi a semenilor noştri, deopotrivă.
Din nefericire, înţeleasă şi purtată doar în numele supravieţuirii
şi împlinirii în această viaţă, răpusă în cele din urmă
de moarte, lupta pentru viaţa proprie devine inevitabil luptă
împotriva vieţii celuilalt. Şi nici un alt exemplu nu este mai grăitor,
prin tragedia sa, decât lupta dusă de mame, familii şi societate
împotriva procreaţiei, în general, şi a copilului nenăscut,
în special. Refuzul de a avea copii a ajuns un stil de viaţă
consacrat al majorităţii tinerilor majori şi adulţilor din ţările
„civilizate”. Aici, inamicul numărul unul, public şi privat, al
fericirii umane este desemnat în vremea noastră prin expresia
„sarcină nedorită” sau „copilul nedorit”. În vederea lichidării
lui s-a perfecţionat un întreg arsenal de mij loace tehnologice
8

Introducere
(de la avortul prin aspirare la pilula hormonală şi sterilizarea
voluntară) şi ideologice („planificarea familială”, „controlul
populaţiei”, „sănătatea reproducerii”). Rezultatul provizoriu
Pe lângă holocaustul pruncilor nenăscuţi, traumele fizice, emoţionale
şi spirituale imense ale milioanelor de femei implicate 1
şi catastrofa îmbătrânirii demografice globale, ale cărei semne
încep să se întrevadă.
Credinţa în Dumnezeu oferă singura ieşire din această turnură
sinucigaşă a umanităţii recente. În perspectiva credinţei,
primim viaţa de la un Izvor – Dumnezeu – şi ne îndreptăm, însuşindu-ne-o,
către mai multă viaţă, în comuniunea deliberată
cu El. Dacă este aşa, viaţa aceasta nu poate fi niciodată întâmplătoare
sau inoportună; mai mult, este oportunitatea pentru
viaţa plenară, viaţa veşnică. Nu doar pentru noi, ci şi pentru orice
semen al nostru. Nimeni nu poate fi în plus. Dacă un copil
vine pe lume nu doar prin voia părinţilor şi contribuţia unui
mecanism biochimic, ci în primul rând prin bunăvoinţa Creatorului,
atunci orice intenţie de a o evita, indiferent de metoda
folosită, înseamnă a-L declara pe Dumnezeu însuşi inoportun
în viaţa noastră. De câte ori o facem – deşi rostim zilnic „facă-se
voia Ta” -, şi nu numai în contextul „planificării familiale”,
consecinţele nu pot fi decât aceleaşi: nu ne putem aştepta
la o viaţă împlinită fără Cel care ne-o dăruieşte.
Este o realitate pe care noi, românii, o constatăm tot mai
dureros în ultimele decenii. Liberalizarea avortului, campaniile
succesive pentru „sănătatea reproducerii” şi „educaţie se-
1
Costurile plătite de către femei sunt recunoscute de o literatură care se acumulează
încet dar sigur. De pildă, Myriam, de ce plângi- Trauma avortului – Confesiuni
ale femeilor şi studii medicale de specialitate, Timişoara, 1998; Barbara Seaman,
The Doctors’ Case Against the Pill, 25th Anniversary Edition, Hunter House,
Alameda, CA, 1995; Eadem, The Greatest Experiment Ever Performed on Women.
Exploding the Estrogen Myth, Hyperion, New York, 2003; Chris Kahlenborn,
M.D., Breast Cancer. Its Links to Abortion and the Birth Control Pill, One More Soul,
Dayton, OH, 2000; Lara V. Marks, Sexual Chemistry. A History of the Contraceptive
Pill, Yale Upress, New Haven and London, 2001.
9

Comitetul de redactare
xuală” în şcoli, 2 toate axate valoric pe principiul individualismului
– „trăieşte cum îţi place” -, urmărind doar evitarea „sarcinii
nedorite” şi a bolilor cu transmitere sexuală, fac parte integrantă
din degradarea socială, economică şi spirituală a ţării
noastre, acum şi pe termen lung. Mentalitatea că viaţa e un bun
de consum, nimic mai mult, şi moravurile în care aceasta se
manifestă fac victime tocmai în punctele cele mai importante
ale ţesăturii interumane care este un popor: copii educaţi de
gustul televiziunii pentru sex şi violenţă; tineri care îşi caută
sensul vieţii în stupefiante, desfrâu, subculturi şi sinucidere;
părinţi care îşi omoară pruncii „nedoriţi” dar îi abandonează
acasă pe cei „doriţi” pentru ani de muncă în străinătate; medici
şi cadre medicale care cu o mână aduc pruncul pe lume iar
cu cealaltă curmă viaţa celui nenăscut; farmacişti care vând pilule
şi alte mijloace care, aşa cum observa demult Clement Alexandrinul,
ucid în cei ce le folosesc nu numai pruncii ci şi iubirea
de oameni; educatori pentru care anatomia şi fiziologia
reproducerii pot ţine loc de repere morale; artişti şi jurnalişti
care promovează cultura hedonistă şi pornofilia; jurişti şi oameni
politici care consideră că pentru a putea convieţui întreolaltă
membrii unui popor au nevoie de dreptul de a-şi omorî
urmaşii.
Odată intrate în practica obişnuită de viaţă, păcatele împotriva
vieţii nu pot decât să-şi producă efectele devastatoare.3
3 Specialiştii o recunosc fără menajamente: „Evoluţiile demo-
2
Asociaţii ortodoxe pro-vita, ca şi o serie de foruri teologice şi bisericeşti, au
intervenit, fără succes, pentru reaşezarea acestei „educaţii” pe temeiuri morale
creştine sau cel puţin pentru eliminarea aspectelor strident imorale şi anti-creştine,
cu relativ succes în acest caz. De consultat lucrările simpozionului „Educaţia
pentru sănătate”, Craiova – 23 octombrie 2004, în rev. Studii a Centrului
pentru Studii de Teologie Aplicată a Mitropoliei Olteniei, Nr. 2/2004.
3
Din datele statistice aflate la îndemână, ca şi din studii de specialitate, se poate
constata că fenomenul avorţionist în România, deşi a depăşit faza acută din
anii 1990-1996, a devenit un fenomen cronic, stabilizându-se în apropierea unui
sfert de milion de avorturi chirurgicale la cerere, declarate, pe an (dar autorităţile
sanitare recunosc existenţa multor altor avorturi nedeclarate). Mai sem-
10

Introducere
grafice actuale şi caracteristicile componentelor care au produs şi produc
aceste evoluţii prefigurează un tablou mai mult decât sumbru al
populaţiei României în deceniile următoare, dacă nu intervine o redresare
de substanţă în evoluţia componentei majore a degradării
structurii pe vârste a populaţiei – natalitatea […] împiedicarea depopulării
masive a ţării, care se profilează pe termen lung şi foarte lung,
impune în mod necesar o redresare a fertilităţii populaţiei, adică a numărului
de copii pe care îi naşte o femeie.” 4 Într-o Uniune Europeană
confruntată ea însăşi cu aceleaşi probleme demografice, care
pun sub semnul întrebării capacitatea de susţinere a întregului
sistem de asigurări sociale (sănătate, pensii), România nu
poate evita un fenomen de imigrare tot mai pronunţat, cu consecinţe
politice, culturale şi religioase majore. După cum s-a
spus, „cei blânzi – care nu-şi omoară copiii –, aceia vor moşteni
pământul”!
Este această situaţie reversibilă Se mai poate face ceva
Într-adevăr, pentru oricine ia lucrurile în serios, sentinţa „lăsaţi
orice speranţă, voi care intraţi” pare inevitabilă. Şi totuşi,
nu întâmplător tocmai acestui timp al ororilor i-a adresat Dumnezeu
prin Sf. Siluan Athonitul mesajul „ţine mintea în iad şi
nificativ decât numărul total al avorturilor este raportul dintre avort şi naşterile
vii, care se plasează între 3 şi 1,5. Faptul că aceste cifre sunt aproape constante
pentru ultimii zece ani, arată că avortul a devenit o obişnuită a românilor.
Vezi prezentarea situaţiei la Larisa Iftime, „Avortul în România”, în Dr. John
C. Willke, Barbara H. Willke, Avortul, întrebări şi răspunsuri. Să-i iubim pe amândoi,
Provita Media, Bucureşti, 2007. Despre degradarea fondului vital al unui
popor, prin comparaţie cu restul Europei, Ilie Bădescu, „Demopolitica în Occident,
în Europa centrală şi Eurasia. Contribuţii la critica demoscopiei pozitiviste”,
în rev. Geopolitica, Nr. 1(5)/2005, p. 6-15.
4
Prof. Dr. Vasile Gheţău, Anul 2050: va ajunge populaţia României la mai puţin de
16 milioane de locuitori O viziune prospectivă asupra populaţiei României în secolul
21, Academia Română, Institutul Naţional de Cercetări Demografice, 2004, p.
5, 6. A se vedea şi lucrările conferinţei internaţionale „Populaţia României –
încotro” desfăşurată, cu participare prezidenţială, la Sibiu în sept. 2007, accesibile
la http://populatiaromanieiincotro.unfpa.ro/conferintapopulatie/
materialeconferinta/limba=Ro
11

Comitetul de redactare
nu deznădăjdui”. Nici negarea, minimalizarea sau evitarea problemei,
nici tratarea ei apocaliptică nu oferă vreo soluţie. Singura,
cea a pogorârii la iad, stă doar în puterea Celui ce a călcat
moartea noastră cu moartea Sa spre a ne oferi învierea şi
viaţa: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. (In 16,33)
Ţinând cont de faptul că peste 80% din populaţia ţării se
declară de credinţă ortodoxă, este probabil ca majoritatea păcatelor
împotriva vieţii să fie încuviinţate şi săvârşite de membrii
ai Bisericii noastre. Deosebit de grav este faptul că sunt săvârşite
şi de credincioşii ortodocşi practicanţi, nu doar de cei
indiferenţi. „Femeile chestionate […] – spune concluzia unui studiu
-, sunt convinse că avortul este o crimă, că este un păcat, că embrionul
este o fiinţă vie, în timp ce declară că se roagă, se spovedesc,
postesc, merg la Liturghie.”5 5 Această realitate impune o responsabilitate
majoră Bisericii, cu atât mai mult cu cât aceasta se
consideră, pe bună dreptate, „maica poporului român”.6 6
În anul 1997, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române adresa tuturor credincioşilor
cuvântul pastoral „Copiii sunt un dar şi o binecuvântare
a lui Dumnezeu”, în care afirma încrederea că preocuparea
păstorilor duhovniceşti pentru realităţile tragice ale avortului
şi feririi de copii din ţara noastră vor ajunge „la inimile
frăţiilor voastre, mame şi taţi, tineri şi bunici, şi că împreună
vom medita serios asupra perspectivei noastre vremelnice şi
veşnice, atât ca Biserică, cât şi ca neam”. (op. cit., p. 7).
5
Cf. P. Chirilă, A.C. Băndoiu, B. Rotaru, „Aplicarea unui chestionar femeilor
care avortează”, în rev. Studii, Mitropolia Olteniei. Centrul de Studii pentru
Teologie Aplicată, Nr. 1/2002, p. 62.
6
Se cuvin amintite în acest sens cuvintele patriarhului de pioasă amintire Teoctist:
„Biserica se confruntă astfel cu o adevărată tragedie naţională (referindu-se
la „tragedia demografică din ţară: „douăsprezece milioane de români nu s-au
mai născut, căzând pradă avorturilor”; n.n.), şi a-i face faţă, a-i riposta, a reda
neamului nostru voinţa şi puterea de a trăi, este o misiune care intră acum în
însăşi definirea funcţiei sale mântuitoare.” În „Biserica – acoperemântul sufletelor
noastre”, din vol. Pe treptele slujirii creştine, EIBMBOR, 2004, p. 186.
12

Introducere
Înainte şi după acest mesaj o serie de clerici şi mireni au
luat iniţiativa înfiinţării – cu binecuvântarea întâi-stătătorilor
Bisericii – a unor asociaţii ortodoxe de tip „pentru viaţă” (pro-vita),
dedicate susţinerii şi promovării în contextul crizei actuale
a valorilor creştine tradiţionale cu privire la viaţa de familie
şi procreaţie. 7 Se poate însă aprecia că, deşi nu mici, eforturile
acestor asociaţii nu au dat până în prezent suficiente roade, datorită
numărului lor redus, a disproporţiei între mijloacele umane
şi materiale angajate de acestea şi dimensiunile şi complexitatea
problemelor pro-vita (educaţionale, economice şi sociale
ale tinerilor şi adulţilor implicaţi în viaţa intimă sau de familie).
Luând în considerare rezultatele şi lipsurile din activitatea
lor, asociaţiile ortodoxe pro-vita au ajuns la concluzia necesităţii
depăşirii activităţilor izolate, sporadice şi improvizate
care, deşi meritoase pentru început, nu pot influenţa semnificativ
situaţia. 8 Singurul mod în care îşi pot eficientiza activi-
7
De remarcat rolul jucat de către deteriorarea valorilor morale în această evoluţie
negativă: „După unii specialişti, evoluţiile recente ale natalităţii nu sunt
străine de individualism şi consumism, reprezentând în acelaşi timp o componentă
a unui proces mai larg de schimbare demografică şi socială, purtând
denumirea de a doua tranziţie demografică. Pe lângă scăderea fertilităţii, această
nouă tranziţie este însoţită de schimbări în atitudini şi comportament asupra
căsătoriei, coabitării, divorţului, copiilor în afara căsătoriei, contracepţiei şi
sexualităţii. […] Copii mai puţini, unul de preferinţă, şi aduşi pe lume la o
vârstă mai ridicată devine regula care guvernează comportamentul reproductiv
al tânărului cuplu într-o societate care adoptă rapid sistemul de valori şi
atitudini ale ţărilor dezvoltate, cu tot ce are mai bun şi mai puţin bun societatea
capitalistă post-industrială. Nivelul de trai ridicat din ţările dezvoltate nu a
constituit şi nu constituie factor de creştere a fertilităţii, relaţia fiind chiar inversă
în a doua jumătate a secolului trecut…”, Vasile Gheţău, ibidem, p. 7.
8
„Orice preocupare sau manifestare care îşi propune să readucă în atenţia societăţii
diversitatea problemelor şi aspectelor cu care se confruntă în prezent
familia este mai mult decât binevenită. … A nu acorda atenţie tendinţei de
depreciere a familiei, de renunţare la valorile tradiţionale ale vieţii familiale
este totuna cu a tolera incubarea în sânul societăţii de azi a unei molime devastatoare.”
(Idem, „Mesaj la deschiderea lucrărilor”, în vol. Congresul internaţional
„Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu”, Bucureşti, 2002, p. 12). În concluzia
studiului citat, prof. Vasile Gheţău afirmă: „Credem însă că situaţia demografică
a României a atins un grad de complexitate şi de pericol atât de mare
13

Comitetul de redactare
tatea îl reprezintă sprij inul reciproc sistematic prin asocierea
lor într-o federaţie naţională. În acest scop, la 1 octombrie 2004,
la Praznicul Acoperământul Maicii Domnului, cu ocazia primei
lor întâlniri pe ţară, la sediul „Asociaţiei Provita pentru
născuţi şi nenăscuţi” din Vălenii de Munte, acestea pus bazele
unei Federaţii a Organizaţiilor Pro-Vita Ortodoxe din România,
având ca scop „conjugarea eforturilor tuturor persoanelor şi
organizaţiilor ortodoxe în vederea apărării şi promovării în întreaga
societate a învăţăturii de credinţă ortodoxe cu privire la valoarea vocaţiei
parentale pentru viaţa aceasta şi pentru cea veşnică, la valoarea
unică în faţa lui Dumnezeu a vieţii persoanei umane încă de la
concepere, cu privire la păcatele împotriva acestora, cât şi pentru sprijinirea
materială şi morală a familiilor şi persoanelor care caută să
pună în practică această învăţătură.” (art. 5 din Statut). 9
Încercând să răspundă chemării stringente de reînnoire a
neamului românesc, Federaţia îşi propune să contribuie, alături
de toţi cei pe care conştiinţa îi angajează în lupta pentru
viaţă, la sprij inirea întoarcerii către Izvorul Vieţii a celor care
L-au abandonat. O premiză indispensabilă – deloc un panaceu
– o constituie buna informare, cu atât mai mult cu cât întreaga
ideologie a „drepturilor sexuale şi reproductive” utilizează din
plin manipularea de limbaj („produsul de concepţie”, în loc de
embrion sau făt; „întreruperea sarcinii” în loc de omorârea fătului,
şi multe altele) şi tendenţiozitatea în prezentarea datelor
ştiinţifice. 10 Un înalt ierarh afirma: „În interiorul Bisericii noasîncât
intervenţia este singura alternativă care poate fi luată în considerare.
Responsabilitatea clasei politice, a celor care răspund într-un fel sau altul de
destine ţării, este enormă.” (ibidem, p. 26).
9
Pentru principiile teologice şi morale ale Federaţiei, a se consulta extrasele din
Statut si Carta Federaţiei prezentate în anexă, p. 437.
10
De pildă: „Reamintim că utilizarea COC (contraceptive orale combinate, n.n.)
poate determina accidente grave, chiar mortale, dar riscul vital pe care îl comportă
această metodă de prevenire a sarcinii este inferior riscului pe care îl
presupune, de exemplu, ducerea sarcinii la termen şi naşterea!”, N. Crişan,
„Contracepţia hormonală”, în vol. N. Crişan, D. Nanu, Terapeutica hormonală
ginecologică, Societatea Ştiinţă şi Tehnică, 1998, p. 178.
14

Introducere
tre, pentru ca speranţa să devină un dar cultivat şi roditor, sunt necesare,
la nivel de parohie şi eparhie, programe de cateheză şi asistenţă
pastorală a familiilor în criză, cicluri de cateheze pentru pregătirea
tinerilor pentru căsătorie, cateheze pastorale pentru tinerii căsătoriţi
şi pentru părinţii lor […] Prin toate aceste programe trebuie
afirmată şi cultivată sfinţenia căsătoriei, organizată solidaritatea
în familie şi între familii, afirmată demnitatea paternităţii,
a filiaţiei şi a fraternităţii, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu
ce trebuie cultivate.” 11
Paginile următoare se adresează în primul rând celor care caută
un ghid teologic şi medical în vederea realizării unor asemenea programe,
preoţi parohi, profesori de religie, credincioşi angajaţi în lucrarea
pastorală şi misionară a Bisericii. În plus, ele pot fi utile oricui
este interesat de o viziune creştin-ortodoxă asupra vieţii. O antropologie
şi o bioetică ortodoxă, de pildă, nu se pot lipsi de
asemenea fundamente. Nu au fost abordate aici decât o parte
dintre temele pe care le presupune problematica vieţii – de la
sine înţeles, atât de bogată. Venirea în existenţă a fiinţei umane
(antropologia prenatală) este prezentată pe larg; întemeierea
familiei prin căsătorie şi destinul ei (antropologia iubirii
conjugale) este implicită; fiinţarea umană în extensia sa cantitativă
(antropologia demografică) nu este abordată. Selecţia temelor
a impus şi modul de abordare, preponderent teologic şi
medical. Perspectiva psihologică-duhovnicească rămâne de
complinit. Ca orice demers de înţelegere a realităţii, lucrarea
se referă la „fapte” (date medicale, experienţe umane) şi „valori”
(sensuri teologice şi opţiuni morale): valorile dau semnificaţie
faptelor, iar faptele testează valorile. O contribuţie remarcabilă,
practic unică în literatura de limbă română, o reprezintă
prezentarea comparată a problemelor medicale, atât din
11
Preafericitul Patriarh Daniel, la vremea aceea mitropolit al Moldovei, în contribuţia
sa, intitulată „Familia creştină – speranţa României”, la congresul internaţional
„Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu”, cit. supra., p. 36-37
(subl. aut.).
15

Comitetul de redactare
perspectiva concepţiei medicale secularizate, dominate de imperativul
satisfacerii unei cereri de sănătate degrevate de implicaţii
morale, cât şi din perspectiva unei concepţii medicale
creştine, preocupate de integritatea somatică, psihică şi spirituală
a oamenilor, în interdependenţa acestor dimensiuni. Ca ultim
bastion al ideologiei iluministe a adevărului ştiinţific „neutru”
valoric, lumea medicală secularizată este – dureroasă ironie
– încă puţin dispusă să ia în considerare experienţele umane
nefericite care îi subminează paradigma.
Dorim ca lucrarea de faţă, primul rod editorial al eforturilor
Federaţiei Organizaţiilor Pro-Vita Ortodoxe din România,
să constituie un instrument de orientare a celor care caută renaşterea
„în Hristos şi în Biserică” a vieţii familiale şi a vocaţiei
parentale. Conştienţi de limitele ei, vom fi recunoscători cititorilor
pentru observaţii critice, necesare unei ediţii îmbunătăţite
pe care sperăm să o realizăm cât mai curând. 12
Comitetul de redacie
12
Literatura pro-vita din România este deocamdată săracă, şi îndeosebi literatura
de perspectivă ortodoxă. În afară de lucrările citate mai sus şi în bibliografia
ghidului de faţă, mai pot fi consultate cu folos Larisa Ciochină, Constantin
Iftimie, O viziune asupra vieţii, Provita Media, Bucureşti, 2003, Jacqueline Kasun,
Războiul împotriva populaţiei. Economia şi ideologia controlului mondial al populaţiei,
Provita Media, Bucureşti, 2008, Valerie Riches, Educaţie sexuală sau îndoctrinare
Sau cum triumfă ideologia asupra faptelor, Provita Media, Bucureşti, 2008. O
listă de lucrări ortodoxe despre căsătorie şi familie poate fi găsită la http://tainacasatoriei.wordpress.com/carti/.
16

PARTEA I
CONCEPŢIILE MEDICALE MODERNE
ŞI CONCEPŢIILE MEDICAL–CREŞTINE
PRIVITOARE LA PROCREAŢIE

CUVÂNT ÎNAINTE
Am scris acest ghid, alături de Părintele Prof. Dr. Ilie Moldovan,
dintr-un sentiment de adânc respect şi iubire faţă de
viaţa creată de Dumnezeu, de la concepţie şi până la moarte şi
dincolo de ea.
În fiecare fiinţă umană, care îşi are începutul în pântecele
mamei, văd o persoană pe care Dumnezeu a creat-o din nespusă
iubire. În fiecare dintre noi văd dorul Lui de a ne conduce,
din clipa zămislirii şi până în clipa morţii, când ne vrea pregătiţi
pentru Împărăţia Lui, pe drumul spre sfinţenie, pe toţii, nu
doar pe câte unul… Dar văd şi durerea Lui pentru fiecare prunc
ucis în pântecele mamei, pentru fiecare bătrân sau bolnav eutanasiat.
Văd durerea Lui pentru fiecare om care moare în păcate,
care nu se pocăieşte, care îşi omoară semenul, care îşi
omoară copilul său sau copilul altuia, care ajută, încurajează
sau încuviinţează curmarea unei vieţi umane.
Fiecare om aparţine planului creator al lui Dumnezeu, plan
în care omul nu are nici un drept să intervină. (“Tu ai zidit rărunchii
mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.[…]
Nu sunt ascunse de Tine oasele mele pe care le-ai făcut întru ascuns,
nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului.”
Ps. 138, 13, 15). Noi însă, intervenim cu o brutalitate de nedescris
şi, deseori, fără nici o mustrare de conştiinţă. Nu mai dorim
iubirea lui Dumnezeu, o respingem tot mai des în numele
unei “demnităţi omeneşti”, în “beneficiul omenirii”, al „drep-
19

Dr. Christa Todea-Grosss
turilor omului”. Credem că avem dreptul să omorâm copiii nedoriţi
sau bunicii bolnavi pentru a le „curma durerea”. Omul
năzuieşte locul lui Dumnezeu şi o face cu mândrie luciferică.
Noi, medicii, am depus cu toţii un jurământ - jurământul
lui Hipocrat. Eram plini de entuziasm şi optimism când
am jurat, dar unii dintre noi l-au dat uitării. Să fie doar vina
noastră Ne-a ajutat şi societatea Ne-a ajutat şi conducerea
ţării Ne-au ajutat şi profesorii noştri printr-o programă şcolară
impusă Da, dar nu integral. În mod sigur, nu au putut
lua o hotărâre în numele nostru. Nimeni nu o poate face. Avem
libertatea de a alege, lăsată de Dumnezeu. Şi cât de mult aşteaptă
El, în fiecare zi, în fiecare clipă, să alegem viaţa, nu
moartea.
Mă adresez medicilor - colegii mei - să aleagă viaţa. Să o facă
în fiecare clipă, din prima zi de la concepţia copilului şi până
la naştere, iar apoi până la moarte - o moarte naturală. Să nu
luăm şi ultima şansă de pocăinţă a omului bolnav, clipă pe care
o aşteaptă Dumnezeu întotdeauna, uneori după o comă prelungită
sau chiar şi după o moarte clinică.
Am început să scriu capitolele medicale din acest îndrumar
în urmă cu câţiva ani şi am făcut-o din motive întemeiate.
Am întâlnit în practica mea medicală un tineret dezorientat, călăuzit
adeseori pe căi greşite de adulţi “binevoitori”. Am întâlnit
tineri bolnavi de bolile desfrâului şi libertinajului, frângându-şi
aripile înainte de a-şi lua zborul... Vedeam zilnic în clinicile
de Obstetrică-Ginecologie eleve, studente şi mame mutilate
de avorturi, uneori cu o conştiinţă împovărată, dar adeseori
lipsite de curajul şi dorinţa de a se ridica şi a-şi schimba viaţa.
Mă mustra conştiinţa că nu fac suficient ca medic pentru a
preveni aceste boli cumplite, trupeşti şi sufleteşti, care ne macină
copii, mamele, familia, întregul nostru neam.
Am găsit ajutor la Părintele meu duhovnicesc – Preasfinţitul
Părinte Episcop Vasile Someşanul - şi am devenit coordo-
20

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
natorul unui proiect filantropic, Proiectul “Pentru Viată”, unul
din cele nouă proiecte ale Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine
“Christiana”, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe
Române a Vadului, Feleacului şi Clujului. Rezultatele obţinute
au fost pozitive: spre surprinderea mea, elevii erau receptivi
la îndemnul de a duce o viaţă curată până la căsătorie, evitând
astfel infecţiile cu transmitere sexuală, avorturile, folosirea
contracepţiei care îmbolnăveşte organismul. Munca depusă
era însă dificilă - şi continuă să fie -, într-o societate în care
internetul, televiziunea, revistele oferă posibilităţi nenumărate
de a vedea tot ceea ce este nociv sufleteşte, încurajând o viaţă
dusă în desfrâu sub sloganul “libertăţii absolute”. Am început
să scriu cursuri şi pentru studenţi care sunt poate cei mai
expuşi unei astfel de vieţi, fiind “majori” şi “scoşi” de sub supravegherea
părinţilor.
Cu toate acestea, cea mai mare parte a societăţii noastre nu
dispune de cunoştinţe autentice şi adecvate (iar uneori le ignoră)
despre probleme atât de grave şi actuale precum avortul, cu
toate feţele lui ascunse (avortul terapeutic, fertilizarea in vitro),
efectul abortiv al contraceptivelor, gravele consecinţe ale bolilor
cu transmitere sexuală asupra sănătăţii, sau ingineria genetică
folosită în detrimentul vieţii. În schimb, se face o propagandă
tot mai intensă în întreaga ţară în favoarea metodelor contraceptive,
ca metodă de prevenire a avortului, ignorând efectele
lor secundare nefaste. În şcoli se derulează programele de
educaţie sexuală care, în fapt, stimulează tineretul să înceapă
viaţa sexuală mai repede; în cabinetele de planificare familială
se oferă gratuit mijloace contraceptive elevelor şi studentelor;
în cabinetele medicale, dispensare, policlinici, clinici particulare
şi clinicile de Ginecologie se distribuie materiale informative
pentru folosirea metodelor contraceptive şi abortive.
Am încercat să abordez din punct de vedere medical aceste
probleme acute de bioetică cu intenţia de a oferi un posibil
21

Dr. Christa Todea-Grosss
ghid pentru cei care doresc să se pună în slujba familiilor, mamelor,
a copiilor nenăscuţi (militanţi pro-vita, preoţi, teologi, medici, farmacişti
etc.) dar şi pentru cei care doresc să îşi schimbe atitudinea în
faţa unor probleme vitale din viaţa noastră precum începutul vieţii
umane; dezvoltarea embrionului şi a fătului; capcanele metodelor
contraceptive; avortul şi urmările lui psihice (sindromul
post-avort); avortul terapeutic – o terapie criminală; fertilizarea
in vitro - o altă faţă necunoscută a avortului; homosexualitatea
– un real pericol pentru familia creştină; bolile cu transmitere
sexuală – o mare sursă de îmbolnăvire şi de infertilitate
în rândul tinerilor etc.
În acest scop, am folosit o metodă poate mai originală, dar pe
care o consider cea mai potrivită celor care doresc să cunoască
mai amănunţit aceste aspecte de bioetică medicală şi creştină,
prin prezentarea în paralel, antitetic, pro şi contra, a viziunii
medicale moderne şi a celei medical-creştine. M-am folosit la
alcătuirea comentariilor de vastele cunoştinţe şi experienţe ale
unor medici (ginecologi, endocrinologi, pediatrii, medici de familie),
profesori, psihologi, preoţi, teologi, atât din ţară cât şi
străinătate. În ţările occidentale există numeroase scrieri despre
elemente de bioetică creştină care mi-au fost de mare folos
şi ale căror autori îmi sunt, în parte, cunoscuţi. Le mulţumesc
pe această cale pentru materialele lor. La noi în ţară suntem la
început de drum şi o aprofundare creştină a bioeticii se impune
într-o ţară majoritar creştin ortodoxă.
Subliniez un fapt deosebit de important: Nu doresc să-mi
judec colegii, medicii, profesorii care ne îndrumă sau alte persoane.
Ca om şi medic creştin ortodox nu pot judeca pe nimeni, doar
Dumnezeu o poate face. Dar cu toţii putem urî păcatul, putem
lupta împotriva lui, şi suntem obligaţi să o facem, indiferent
de forma acestuia, uneori foarte subtilă, de nerecunoscut pentru
cineva neavizat. Descoperindu-l şi cunoscându-l sub toate
aspectele distrugătoare, şi pentru suflet şi pentru trup, suntem
22

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
obligaţi să-l dezvăluim şi semenilor noştri pentru a-l putea evita.
Dorinţa mea a fost şi este să-i sensibilizez pe colegii mei că
Medicina tinde să-l înlocuiască pe Dumnezeu, pe însăşi Creatorul
vieţii şi al vindecării! Nu putem asista în tăcere la desacralizarea
Medicinii şi să ne punem în slujba morţii. Nu există
nici un motiv pe lumea aceasta care să ne dea dreptul de a ucide
un om creat de Dumnezeu. Noi nu creăm nimic, nici măcar
o celulă vie. Noi doar asistăm şi susţinem naşterea a ceea ce El
a creat. Viaţa vine doar de la El.
Asociaţiile Pro-Vita Ortodoxe din ţară au conştientizat toate
aceste probleme care au condus la criza actuală a familiei şi
vocaţiei parentale. Ele s-au constituit într-o Federaţie Ortodoxă
Pro-Vita pentru a putea milita cu mai multă putere în cuvânt şi
faptă pentru recunoaşterea vieţii ca dar de la Dumnezeu şi împotriva
păcatelor care ne distrug ceea ce avem mai valoros: familiile
şi copiii noştri - viitorul acestui neam. Ca membru al acestei
Federaţii mă consider datoare să contribui cu ceea ce pot şi
mi-a dăruit Dumnezeu şi o fac cu toată iubirea pe care o am
faţă de creaţia Lui – omul.
8 iulie 2008
dr. Christa Todea-Gross
23

CAPITOLUL I
CÂND ÎNCEPE VIAŢA LA FECUNDAŢIE SAU LA
IMPLANTAREA ÎN UTER A EMBRIONULUI
24
Comentarii
Pentru a putea răspunde la această întrebare, am
considerat necesară o descriere amănunţită a fecundaţiei,
a proceselor care o preced, a transportului oului fecundat
spre uter şi a implantării acestuia în uter.
În materialul care urmează, am folosit literatură de
specialitate (ginecologie, embriologie etc.), precum şi experienţa
bogată a unor medici renumiţi din ţară şi străinătate.
Comentariile şi concluziile mele sunt introduse
pe parcurs, în paralel cu materialul de specialitate.
Am considerat, de asemenea, ca fiind necesară şi
foarte utilă descrierea acţiunii ascunse a metodelor contraceptive,
şi anume cel abortiv, în toate fazele amintite
mai sus.
Fecundaţia şi implantarea (nidaţia) în uter a embrionului
I. Fecundaţia şi fenomenele care o preced.
Modificările produse de contraceptive
Definiţie: Fecundaţia sau fertilizarea reprezintă fenomenul
prin care spermatozoidul fuzionează cu ovocitul matur, producând
oul sau zigotul, începutul unui nou individ 1 .
1
V. Luca, D. Nanu, M. Nanu, Anticoncepţie. Anticoncepţionale, Editura Medicală,
Bucureşti, 1991, p. 36;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Comentariu
Fecundaţia şi concepţia sunt doi termeni pe care oamenii
îi cunosc ca fiind unul şi acelaşi lucru. Literatura
de specialitate, însă, face o distincţie între ei, aşa cum
este redat mai jos: fecundarea este un şir de procese (în
număr de 10), iar concepţia este ultimul proces, dar şi cel
mai important, remarcând momentul în care se unesc cele
două nuclee şi se formează o nouă fiinţă umană.
A. Fenomenele care preced fecundaţia:
1. maturaţia celulei sexuale feminine – ovulul – care devine
apt pentru a fi fecundat: are loc reducerea numărului de cromozomi
la jumătate, de la 46 (cât are ovocitul de gradul I), la
23, formându-se ovocitul de gradul II – secundar. Acest proces
are loc deja din viaţa intrauterină, se opreşte la naştere şi în copilărie
şi se reia la pubertate, cu fiecare ciclu menstrual. Ovulul
matur este o celulă de 150-200 de microni – cea mai mare
celulă din organism 2 .
2. maturaţia celulei sexuale masculine – spermatozoidul –
care devine apt pentru a fecunda ovulul. Spermatogeneza la
om durează 16 zile, dar este nevoie de 4-6 cicluri, deci de 74 de
zile (ciclul spermatogenic), pentru ca o spermatogonie să dea
naştere unui spermatozoid matur 3 . Evoluţia spermatogenică
se face în tubii seminiferi în valuri, ceea ce îi asigură continuitatea.
Spermatogonia devine spermatidă sau spermatocit primar
cu 46 de cromozomi, care se vor reduce la jumătate printr-o
mitoză reducţională şi se vor forma doi spermatociţi secundari,
fiecare cu câte 23 de cromozomi. În stadiul final, spermatozoidul
este o celulă de 60 microni, având un cap (porea cea
mai voluminoasă, care conţine nucleul cu cromozomii, deci
materialul genetic!), gâtul sau colul (partea flexibilă dintre cap
2
Ibidem, pp. 37-38;
3
Manual de planifi care familială, Text de referinţă, Editori: Mihai Horga, Frank
Lüdicke, Aldo Campana, 2000, pp.3-19;
25

Dr. Christa Todea-Grosss
şi piesa intermediară), piesa intermediară (reprezentând centrala
energetică a spermatozoidului) şi coada (o piesă lungă şi subţire
care conferă mobilitate spermatozoidului). Un lichid spermatic
normal are o cantitate de 2-5,5 ml / ejaculat, este de culoare
opalescentă, lactescentă, neomogen, cu un miros specific
cauzat de spermină şi un pH alcalin. Există un număr de 40-250
milioane spermatozoizi / cm cub, dintre care forme normale au
peste 80%, iar forme degenerate sub 20%. La temperatura camerei,
60-90% sunt mobili cu mobilitate maximă la 1-4 ore. Se
poate congela lichidul spermatic la -79ºC şi se păstrează activ o perioadă
indefinită (mai ales pentru fertilizarea in vitro) 4 .
3. ovulaţia şi captarea ovulului – punerea în libertate a ovulului
matur de către un folicul ovarian se face sub influenţa secreţiei
hormonale (când hormonul LH ajunge la un vârf maxim),
el este apoi captat de pavilionul trompei uterine prin 3
fenomene importante: motilitatea specifică trompei, dependentă
de un echilibru hormonal estrogeno-progestativ (estrogenii măresc
peristaltismul tubar, sau contracţiile musculare, iar progesteronul
îl diminuează); curentul lichidian în direcţia peritoneu –
trompă, rezultat din absorbţia lichidului existent în mod normal
aici de către trompa uterină, ceea ce explică de ce trompa
poate culege un ovul chiar din ovarul contralateral; procese biologice
umoral-hormonale necesare supravieţuirii şi transportului
ovular. Estrogenii şi progesteronul creează mediul favorabil
de dezvoltare a oului. Sursele de energie variază pe măsură
ce dezvoltarea progresează. La început, oul utilizează doar piruvatul
sau oxal acetatul, apoi glucoza şi proteinele aminoacizi,
toate furnizate de secreţiile tubare reglate de hormonii menţionaţi.
În aceste secreţii, se găsesc inclusiv enzimele necesare digestieiproteinelor
şi lipidelor;
4. acuplarea sau copulaţia: act prin care lichidul seminal,
ce conţine milioane de spermatozoizi, este depus în organele
4
V. Luca, op. cit., pp. 39-40;
26

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
genitale feminine, respectiv în vagin, şi o cantitate destul de
neînsemnată pe regiunea cervicală;
5. un complex de fenomene biologice care condiţionează ascensiunea
spermatozoizilor spre treimea externă a trompei – locul
fecundaţiei unde întâlnesc ovulul apt pentru fecundaţie. Ascensiunea
spermatozoizilor este favorizată de secreţia unor hormoni
(vasopresină şi ocitocină), motilitatea nervoasă a tractului
genital declanşată de orgasm, prostaglandinele (hormoni) resorbite
din lichidul spermatic etc. În vagin, viabilitatea spermatică
(mai ales la mij locul ciclului, când pH-ul este cel mai
scăzut), este limitată la câteva ore. Primele momente ale ascensiunii
sunt legate atât de calitatea spermatozoizilor, cât şi de o serie
de componente ale lichidului spermatic cu rol în activaţia
spermatozoizilor. Pătrunderea în căile superioare se face rapid:
astfel, în maxim 3 minute, ei ajung deja în uter, iar la 5 minute
se află deja în trompele uterine dacă există mediu prielnic şi
tubele nu sunt înfundate. Spermatozoizii ascensionează în orice
fază a ciclului menstrual, dar la mijlocul ciclului, în perioada
ovulaţiei, este mult favorizată ascensiunea lor de către vâscozitatea
redusă a glerei cervicale. În această fază, există o concentraţie
maximă a estrogenilor, un pH alcalin maxim. În schimb, progesteronul
produce obstacole în ascensiunea spermatozoizilor: creşte
vâscozitatea glerei cervicale care devine impermeabilă, acesta fiind,
de fapt, unul din efectele contraceptive ale progesteronului! Motilitatea
spermatozoidului este necesară atât pentru ascensiunea lui,
cât şi pentru fecundaţie. În timpul orgasmului, uterul are mişcări
de coborâre şi aspiraţie a lichidului spermatic. Foarte importantă
este, însă, motilitatea trompelor uterine în ascensiunea spermatozoizilor,
motilitate condiţionată hormonal, după cum am
arătat mai sus. În glera cervicală, spermatozoizii au supravieţuit
şi 7 zile, iar în tuba uterină s-au găsit spermatozoizi viabili
după 85 de ore de la însămânţare, dar motilitatea NU se suprapune
fecundităţii, aceasta din urmă scăzând în 24-48 de ore. O
27

Dr. Christa Todea-Grosss
mare parte din spermatozoizi este fagocitată („înghiţită”) de
către leucocite (globulele sanguine albe), astfel că, după 10-12
ore de le contactul sexual, apare un număr mare de leucocite
în canalul cervical. Astfel, spermatozoizii pot constitui un material
antigenic (femeia creează anticorpi împotriva spermatozoizilor şi
îi distruge) – cauza sterilităţii în infertilităţi imunologice! 5 (Vezi
imaginile 1 şi 2, p. 42)
B. Fecundaţia
– se desfăşoară în mai multe etape:
1. capacitaţia, prin care spermatozoizii, în timpul ascensiunii
lor spre trompă, suferă un ultim proces de maturaţie; este un fenomen
spontan, dar este mediat şi de către celulele foliculare
din jurul ovulului, celule care au fost stimulate de hormoni;
2. contactul spermatozoidului cu ovulul: cel mai apropiat
spermatozoid va penetra ovulul, reacţia de cuplare fiind una
imunologică (cu receptorii ovulari), existând, însă, şi o atracţie
chimică;
3. ataşarea spermatozoidului la membrana ovulului (zona pelucida),
înainte de a o pătrunde. La 3 ore de la însămânţare, se
văd mai mulţi spermatozoizi în jurul ovulului, dar numai unul
va pătrunde zona;
4. reacţia acrozomului, adică eliberarea unor enzime de către
spermatozoid, care vor uşura pătrunderea în ovul;
5. pătrunderea zonei pelucida a ovulului (membrana ovulului);
6. penetraţia ovulului: comportă trei faze: ataşarea, fuziunea şi
încorporaţia spermatozoidului în ovul; (Vezi imaginea 3, p. 42)
7. reacţia corticală – blocarea polispermiei: în mod normal nu
mai poate pătrunde un al doilea spermatozoid în ovul În cazuri
rare, patologice, ovulul poate fi fecundat de doi spermatozoizi,
caz în care embrionul va purta o tară genetică gravă;
8. activaţia: fenomene ce duc la formarea pronucleilor;
5
Ibidem, pp. 41-42;
28

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
9. formarea pronucleilor: materialul cromozomial ce intră odată
cu capul spermatozoidului în citoplasma ovulară este complet
(23 de cromozomi), cromozomii se derulează, nucleul spermatozoidului
este transformat într-un pronucleu cu un număr
de 23 de cromozomi; în acelaşi timp şi în acelaşi mod, nucleul
ovocitului formează un pronucleu femel;
10. syngamsia sau concepţia propriu-zisă: reprezintă stadiul final
şi cel mai important al fecundaţiei, când amândoi pronucleii
(masculin şi feminin) cresc în mărime, migrează către centrul
oului, îşi pierd membranele şi îşi pun pe linia ecuatorială
în comun seturile cromozomiale (23 + 23). Din acest moment, se
formează o nouă fiinţă umană cu număr diploid de cromozomi (46),
dar cu genoame diferite! 6 Omul în stadiul de 1 celulă! (Vezi imaginea
4, p. 42)
Comentarii
Acest nucleu nu este deci identic nici cu cel al mamei,
nici cu cel al tatălui. Toate caracterele copilului sunt
cuprinse în acest nou nucleu, motiv pentru care nicio
mamă nu are dreptul să-l considere „doar al ei”. În consecinţă,
acest copil va fi un individ nou, unic, nerepetabil,
care ar trebui să aibă şi un statut de persoană umană.
Din nefericire legile noastre nu consideră că este necesar
şi spre folosul lui acest lucru.
Această nouă fiinţă umană nu se formează doar datorită
faptului că se unesc cei doi nuclei (vezi faza „a
10-a” a fecundaţiei), ci mai ales datorită însufleţirii sale
instantanee de către Dumnezeu, aşa cum remarcă Sfinţii
Părinţi latini şi răsăriteni. Din acest moment, „oul”,
noul om, poartă întreg bagajul genetic nou dat de către
cei doi părinţi.
Metodele contraceptive şi abortive acţionează în faza
de captare a ovulului de către trompă, deoarece progesteronul
scade motilitatea trompelor şi reduce secreţia tubei
6
Ibidem, pp. 44-47;
29

Dr. Christa Todea-Grosss
uterine care hrăneşte embrionul, ducând, astfel, la moartea
acestuia (efectul abortiv al contraceptivelor), atât din
cauza lipsei de hrană, cât şi din cauza opririi lui în tuba
uterină, unde nu se poate implanta. În cazul în care, totuşi,
se implantează aici, va rezulta o sarcină extrauterină,
respectiv tubară, care va pune în pericol viaţa mamei.
Ascensiunea spermatozoizilor este, de asemenea,
afectată de folosirea contraceptivelor, fiind încetinită sau
oprită de către progesteron. Este un efect contraceptiv,
şi nu abortiv.
Spermicidele au efect contraceptiv şi sunt folosite atât
în construcţia prezervativului (ele fiind îmbibate cu
această substanţă), cât şi de către femei sub formă de
geluri, tablete, creme etc., având scopul de a distruge
spermatozoizii şi a le scădea implicit mobilitatea, deci
ascensiunea lor. Spermicidele acţionează prin intermediul
unei substanţe chimice toxice, numită Nonoxinol 9,
care este toxică atât pentru spermatozoid, după cum am
arătat mai sus, cât şi pentru femeie, deoarece, absorbit în
sânge, îi poate provoca alergii, fiind şi teratogen pentru
copil, provocând malformaţii. „Astfel, se pot produce leziuni
moleculare în spermatozoizi şi modificări ale structurii
ADN. În cazul unei fecundări, acestea conduc la
malformaţii ale zigotului. Până în prezent nu s-au semnalat,
totuşi, naşteri cu malformaţii, pentru că, oricum,
embrionii astfel apăruţi se elimină de regulă prin avort
timpuriu. Aşadar, şi în acest caz ne aflăm în faţa unui
efect abortiv, care nu fusese identificat ca atare până în
prezent” 7 .
7
Dr. med. Rudolf Ehmann – medic primar ginecologie obstetricală spitalul
cantonal Stans, Elveţia, CH – 6370, în colaborare cu Otto Döpper, Mij loace
anticoncepţionale. Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic
din punctul de vedere al unui ginecolog, Articolul este textul lărgit şi revăzut al
conferinţei susţinute de dr. Rudolf Ehmann pe 22.09.1990 la Dresda, la Congresul
internaţional „World Federation of Doctors Who Respect Human Life”,
p. 11;
30

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
II. Implantarea în uter şi fenomenele premergătoare.
Modificările produse de contraceptive.
A. Fenomenele care preced implantarea (nidaţia):
1. Transportul oului: acesta rămâne în treimea externă a
trompei uterine (ampulă) aproximativ 72 de ore, după care începe
să migreze spre uter.
Segmentarea: noua celulă se segmentează prin mitoză (diviziune),
care are loc după 35-38 ore de la penetraţia spermatozoidului
în ovul, formând 2 celule. Mitozele următoare se
succed rapid: la 45 de ore va avea 4 celule, la 66 de ore 8 celule,
la sfârşitul celei de a 3-a zi va avea 16 celule 8 . În această fază, se
numeşte morulă, având 8-16 celule, când ajunge la cavitatea uterină.
Fiecare celulă, din acest moment, se numeşte celulă stem.
Comentariu
Celulele stem embrionare, prin definiţie, sunt acele celule
embrionare provenite din primul stadiu al dezvoltării
umane. Un embrion care are între 3 şi 5 zile, conţine
celule stem angajate în crearea diferitelor ţesuturi
şi organe pentru viitorul făt. Trebuie specificat faptul
că celulele stem ale unui embrion pot da naştere oricărei
celule, oricărui ţesut sau organ din corpul fătului.
Spre deosebire de o celulă obişnuită, care se poate diviza
şi da naştere unei noi celule, dar de acelaşi tip, celulele
stem sunt pluripotente, adică, prin diviziune, ele
pot da naştere oricărui tip de celule din cele 220 de celule
diferite existente în corpul uman. Celulele stem au
şi capacitatea de a se reînnoi, se pot autoreproduce de
mai multe ori. Am dat această explicaţie pentru a se înţelege
mai bine importanţa celor 14 zile de preimplantare,
când pot fi extrase aceste celule din embrion sau
chiar făcute experienţe pe el, fără ca acest lucru să fie
considerat vătămare sau distrugere a unei vieţi.
8
V. Luca, D. Nanu, M. Nanu, op. cit., pp. 44-47;
31

Dr. Christa Todea-Grosss
Trecerea oului prin trompă (3-4 zile) este favorizată de către
secreţia hormonilor estrogeni care cresc peristaltismul, adică
contracţiile trompelor uterine, şi grăbesc transportul oului spre
uter. La transportul oului, contribuie mult nişte cili ai mucoasei
trompelor, precum şi lichidul secretat la acest nivel, la fel ca şi
unele prostaglandine (hormoni) etc. În timpul trecerii prin trompă,
se hrăneşte prin schimburi nutritive de la acest nivel (glicogen
care se descompune în aminoacizi şi glucide). 89 (Vezi
imaginile 5 şi 6, p. 43)
În uter, morula acumulează lichid, formându-se o cavitate
în interior, luând denumirea de blastocist, care, apoi, se va
implanta în uter.
Comentarii
Până în acest moment (cele 10-14 zile de la concepţie),
produsul de concepţie NU este considerat un embrion, deci
COPIL, ci doar din momentul implantării lui în uter, când
se formează placenta şi încep schimburile nutritive prin vasele
sanguine cu mama.
Se pune întrebarea: „De ce nu este recunoscută existenţa
omului din momentul concepţiei de către Disciplina
Medicală”
Iată câteva răspunsuri:
„S-a căutat ani de zile să se ascundă efectul de avort
timpuriu al pilulei şi al spiralei, ştiindu-se foarte bine
că o divulgare promptă a acestui fapt ar fi determinat
multe femei să se abţină de la folosirea pilulei” afirmă
Prof. Dr. Rudolf Ehmann din Elveţia în renumita sa scriere
„Concepte”. Acest medic, îşi continuă ideea, afirmând:
„Această tactică face parte din arsenalul managementului
şi este sintetizată în formula „Verbal engineering
precedes social engineering”, adică „Manipularea
prin limbaj – manipulare a societăţii” 10 .
9
Ibidem, p. 47;
10
Dr. med. Rudolf Ehmann, op. cit., p. 19;
32

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Următorul exemplu ne arată aceasta foarte limpede:
Un grup de ginecologi din mai multe ţări, întruniţi
în cursul anilor ’60 (anul introducerii contraceptivelor
hormonale şi a steriletului pe piaţă), „fixa” drept „început”
al vieţii omului implantarea, deci şi definirea începutului
stării de sarcină începând cu acest moment.
În acest fel, primele 14 zile după fecundare rămân fără nicio
apărare! Pe vremea aceea, această doctrină era importantă
pentru modul de acţiune abortiv al spiralei,
care era deja binecunoscut grupului respectiv 11 .
Nu este greu de tras o concluzie foarte importantă: medicina
a avut nevoie de acest compromis pentru a putea justifica
folosirea metodelor contraceptive şi, mai ales, avortive,
în această perioadă de preimplantare, dar şi pentru justificarea
tuturor tehnicilor ce urmau să se efectueze în viitor: fertilizarea
in vitro / teste pe embrioni / experimente pe embrioni
/ stabilirea stării de sănătate sau boală a embrionilor prin
teste genetice, embrionii consideraţi bolnavi fiind eliminaţi /
folosirea steriletului şi a unor substanţe chimice pentru eliminarea
embrionilor sănătoşi, dar nedoriţi etc. Acest compromis
al medicinii s-a putut face doar prin manipularea limbajului
şi a societăţii, inclusiv al studenţilor de medicină şi,
în consecinţă, a medicilor.
Metodele contraceptive şi avortive au efect înainte de
implantare, deci în cele 10-14 zile de la concepţie. Diferitele
lor efecte duc la eliminarea embrionului, deci la
avortul hormonal. Am denumit avortul hormonal ca fiind
acel „avort produs de către pilula contraceptivă hormonală
(estrogen şi / sau progesteron), avort ce are loc timpuriu,
în primele 14 zile de viaţă a embrionului, deci înainte de
implantarea lui în uter”. Acest avort este definit în literatura
de specialitate ca fiind o „pierdere”. Efectul abortiv
al pilulei prin acţiunea ei asupra uterului, a trompelor
uterine şi direct asupra embrionului este descris în
capitolul V. „Metode contraceptive şi abortive”.
11
Ibidem;
33

Dr. Christa Todea-Grosss
34
Pentru fertilizarea in vitro, această graniţă a celor 14
zile este de foarte mare importanţă. Într-adevăr, fertilizarea
in vitro lucrează cu embrioni ca materie primă şi,
în unele ţări, în acest interval de timp este permisă utilizarea
embrionului în scopuri de cercetare. În timpul
fertilizării „in vitro”, embrionii rezultaţi prin punerea
în contact (în condiţii speciale create în laborator) a mai
multor ovule recoltate de la femeie cu spermatozoizii
recoltaţi de la bărbat, trebuie implantaţi în primele 3
zile în uter. Acest lucru se întâmplă când oul fecundat
are aproximativ 5-8 celule şi când încă nu este considerat
embrion. De aceea, dacă unul sau chiar toţi embrionii
sunt „eliminaţi”, nu va fi considerat avort. Având
în vedere că şansa de reuşită în cazul unei fertilizări in
vitro este de max. 25%, după unii autori chiar de 10%,
avem câteva avorturi la fiecare fertilizare. Si asta se întâmplă
fiindcă dorim cu orice preţ un copil, chiar şi cu
cel al vieţii altor câţiva fraţi. Tot în acest interval de 14
zile până la nidaţie, se fac unele cercetări pe embrioni, în
urma cărora ei decedează. De asemenea, dacă se implantează
în uter mai puţini embrioni decât se „produc
în eprubetă”, restul fie sunt congelaţi, fie sunt distruşi
sau sunt supuşi unor teste şi/sau experimente (vezi cap.
VIII. „Fertilizarea in vitro”).
Tot în această perioadă de prenidaţie se practică diagnosticul
genetic al embrionilor obţinuţi prin fertilizarea
in vitro. Acest diagnostic, numit Diagnostic genetic
de preimplantare, este folosit de cuplurile cu risc crescut
de transmitere a unui defect genetic, care doresc să se
asigure de naşterea unui copil sănătos. Această analiză
genetică implică analiza unei singure celule, luate prin
biopsia unui embrion obţinut in vitro. Cu un ac special,
sub microscop, se scoate o celulă din cele 5, 6 sau 7
celule, care apoi este supusă unui test genetic. Dacă se
constată că acest embrion are o tară genetică, el va fi
distrus, fără a fi considerat omorârea unui omChiar şi
în cazul în care embrionul este sănătos, testul compor-

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
tă totuşi un risc major, embrionul putând fi distrus. Şi
în cazurile în care embrionul se menţine, este totuşi imposibil
de afirmat cu certitudine dacă el va supravieţui
sau că nu va fi bolnav (vezi cap. VII. Sarcina cu risc genetic.
Avortul terapeutic).
Devine vizibilă aici o foarte bine închegată ideologie
a valorii şi non-valorii (Wert-Umwert-Ideologie), pe
care sociologul Gerlinda Smauz a sintetizat-o, într-un text
din 1983, în felul următor: „Când trebuie ucişi oameni, li
se atribuie mai întâi prin definiţie un statut inferior, non-uman.
Este şi cazul fetusului: pentru a-l putea ucide legal în trupul
mamei, se decide că nu i se vor recunoaşte niciun fel de calităţi
specifice omului. Ideea se aplică, desigur, şi pentru
oul omenesc fecundat până la realizarea completă a implantării,
datorită faptului că începutul vieţii omului
s-a stabilit, din motive pur utilitariste, să fie considerat
la sfârşitul implantări” 12 .
2. Oprirea oului: în condiţii necorespunzătoare, respectiv sterilet,
concentraţie mare de estrogeni etc., oul poate fi expulzat.
3. Orientarea oului: la femeie se păstrează filogenetic situarea
oului pe linia mediană a uterului;
4. Adeziunea: oprit la un anumit nivel al tubului uterin, oul
nu se implantează imediat, el stă lipit de endometru, înconjurat
de lichidul secretat de către glandele mucoasei uterine (endometriale),
pentru 3-4 zile, timp în care evoluţia lui continuă
de la stadiul de morulă la blastocist – în a 6-a, a 7-a zi de la fecundaţie.
Această ataşare la mucoasă, înainte de implantare,
este un fenomen fizico-chimic realizat prin alcalinizarea mediului
local. Prin alcalinizare, respectiv creşterea pH-ului local,
învelişul oului devine lipicios, aderent, fenomen demonstrat şi
„in vitro” 13 .
12
Ibidem;
13
V. Luca, op. cit., pp. 47-48;
35

Dr. Christa Todea-Grosss
Comentariu
În orice loc al traseului pe care îl urmează embrionul
spre uter (îl putem numi embrion fiind om de la
concepţie, iar termenul de „ou” este cu totul nepotrivit),
pot apărea „condiţii neprielnice”, adică abortive, care
să ducă la expulzarea lui, deci la avort. După cum am
arătat anterior, acest lucru se poate întâmpla când este
o concentraţie mare de hormoni estrogeni, fenomen ce
apare în urma consumului de contraceptive hormonale
combinate (în aceste cazuri este vorba de avort hormonal)
sau dacă în uter există un sterilet care, atât din
punct de vedere mecanic, va împiedica implantarea, cât
şi din cauza hormonilor ataşaţi de el (în acest caz putem
vorbi de avort hormonal şi mecanic) – vezi cap. V.
Metode contraceptive şi abortive.
B. Implantarea în uter: (vezi imaginea 7, p. 43)
După 5-7 zile de la concepţie, blastocistul începe să se implanteze
(nideze) în uter, necesitând aproximativ 7 zile până la
nidarea completă. Se scurg deci 10-14 zile (în medie 2 săptămâni)
de la fecundaţie până în acest moment când embrionul,
pătruns practic în mucoasa uterină, începe să se hrănească de
la mamă prin intermediul vaselor sanguine. Acest lucru se realizează
datorită formării placentei prin unirea unei părţi a embrionului
(trofoblast) cu mucoasa uterină a mamei. Este important
de remarcat faptul că această unire comportă un fenomen
unic, observat doar în această situaţie: nucleii a două ţesuturi diferite,
respectiv al copilului şi al mamei, împart aceeaşi citoplasmă
fără a produce un rejet (!) cum se întâmplă la un transplant al
unui ţesut străin. Există, în mod paradoxal, o toleranţă imunologică
a mamei faţă de un ţesut străin! În final, se realizează un
echilibru între cele două părţi, se formează placenta care va fi
învelişul embrionului prin care se va hrăni de la mamă, dar
care va avea şi rol de apărare.
36

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Implantarea în uter se face în mai multe etape:
1. Penetraţia: oul pătrunde printr-o zonă redusă a endometrului
unde va căpăta legăturile vasculare necesare hrănirii „hemotrofe”,
adică prin intermediul sângelui, până la acest moment
el hrănindu-se „histiotrof”, adică prin intermediul secreţiilor.
Zona de penetrare se vindecă şi embrionul încorporat în
mucoasa uterină determină o modificare a aspectului mucoasei
la acest nivel, care devine o parte din viitoarea placentă.
2. Răspândirea: se referă de fapt la invazia endometrului;
3. Fuziunea trofoblastului (placentei) cu mucoasa uterină:
nucleii a două ţesuturi diferite, respectiv a copilului şi al mamei, împart
aceeaşi citoplasmă fără a produce un rejet (!) cum se întâmplă
la un transplant al unui ţesut străin. Există în mod paradoxal
o toleranţă imunologică a mamei faţă de un ţesut străin!
4. Migraţia: Blastocistul migrează prin mucoasa uterină, vor
fi erodate vasele sanguine materne, iar primele conexiuni cu vasele
sanguine se petrec la aproximativ 10-14 zile de la fecundaţie.
5. Oprirea invaziei: Stabilirea unui echilibru între embrion
(blastocist) şi mediul matern opreşte invazia endometrului,
pH-ul mediu se normalizează etc. 14 .
Comentarii
În condiţii prielnice, are loc implantarea, realizându-se
un echilibru perfect între copil şi mama care NU
îl va respinge, deşi este un ţesut „străin” din punct de
vedere histologic.
Această „anomalie imunologică”, neexplicată ştiinţific,
nu poate fi decât o minune lăsată de Dumnezeu şi care
ne arată într-un fel că viaţa noastră începe cu o minune
nevăzută şi continuă cu multe altele din pântecele
mamei şi până la naştere.
Literatura de specialitate neagă acest lung şir de minuni
prin faptul că NU consideră acest ou a fi o sarcină, de la con-
14
Ibidem, pp. 49-51;
37

Dr. Christa Todea-Grosss
38
cepţie şi până la nidaţie, ci doar după nidaţie, după ce se
stabilesc legăturile sanguine cu mama – un lucru total
absurd fiindcă şi până atunci se hrăneşte, există, se dezvoltă,
creşte, după cum am arătat mai sus.
Motivul pentru care, în acest interval, de la concepţie şi
până la nidaţie, medicina modernă vorbeşte de „ou” sau „morulă”
sau „blastulă”, dar nu de un embrion, copil sau sarcină,
nu este altul decât necesitatea unui compromis care să
poată dezvinovăţi ştiinţa medicală de avortul hormonal,
de experienţele efectuate pe embrion în cele 14 zile, de
avorturile realizate în cadrul fertilizării in vitro, de recoltarea
celulelor stem etc. Astfel, toate avorturile care
au loc în acest timp, în aceste 10-14 zile de la concepţie,
din cauza metodelor contraceptive şi abortive (pilula
contraceptivă, pilula de a doua zi, RU 486 etc.) nu vor
fi considerate decât nişte „pierderi” fără importanţă a
unor „gheme de celule”, cum este frecvent caracterizat
copilul în alte cărţi. Tot în acest timp, se avortează majoritatea
embrionilor implantaţi prin metoda fertilizării
in vitro. Şi acestea sunt numite „pierderi”.
Avortul realizat prin metodele contraceptive poate avea
loc şi după implantare. Aceste metode sunt:
– Pilula de a doua zi (de urgenţă) reprezintă o doză
mare de hormoni care se administrează în primele 3
zile de la concepţie. Este abortivă deoarece acţionează
când embrionul deja există. Pilula nu acţionează asupra
embrionului în mod direct, ci asupra mucoasei uterine
pe care o usucă şi asupra trompei uterine, încetinind
transportul spre uter. În consecinţă, embrionul, în
cele 10-14 zile de la concepţia lui, nu se mai poate nida
(implanta) în uter, unde găseşte o mucoasă uscată (atrofiată)
şi va muri, fiind eliminat (Vezi cap. V. Metode contraceptive
şi abortive).
– Antihormonul RU 486 acţionează doar după concepţie,
dar el îşi prelungeşte acţiunea abortivă până la
49 de zile! Acest RU 486, de fapt, blochează hormonul
progesteron, de care are nevoie copilul şi placenta care

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
îl hrăneşte, provocând uscarea placentei, desprinderea
ei de pereţii uterini, şi moartea copilului în 48 de ore.
Modificările pe care acest hormon le produce sunt descrise
în capitolul V „Metode contraceptive şi abortive”.
– Steriletul acţionează atât înainte, cât şi după implantare,
dar efectul lui contraceptiv este neînsemnat
în comparaţie cu cel abortiv. El acţionează mai ales după
concepţie, eliminând copilul, producând un avort mecanic
şi hormonal (cap. V „Metode contraceptive şi abortive”).
Când începe viaţa
Răspunsul dat de medici renumiţi:
La începutul secolului nostru, profesorul Prenant, iniţiatorul
endocrinologiei sexuale, spunea: „Embrionul
se formează, dacă nu chiar se animează (se însufleţeşte),
din momentul în care doi nuclei, mascul şi femel, se
unesc pentru a-i da naştere. Din acest moment, orice
practică nu mai este anticoncepţională, ci postconcepţională:
orice profilaxie devine atunci un mic asasinat motivat
de micimea victimei, simplă celulă la început, o
masă celulară microscopică ulterior”. El continuă: „Acest
asasinat este cu atât mai grav, cu cât este premeditat şi
victima luată prin surprindere, mai odios decât un altul
pentru că victima este lovită în întuneric şi pentru
că ea nu poate scoate nici chiar un strigăt, un plânset,
pentru a-şi apăra dreptul său la existenţă, pentru a implora
milă de la mama care îl omoară…” 15 .
Prof. dr. Mina Minovici arăta că „o propagandă anticoncepţională,
prin repercusiune, este o propagandă
criminală în favoarea avortului, atunci când dau greş
mij loacele întrebuinţate pentru împiedicarea impregnării”.
Prof. dr. Balthasar Staehelin, medic psihiatru şi psihoterapeut
din Zürich, Elveţia, afirmă: „Practica noastră
15
Dr. Vasile Luca, Avortul provocat, Medicina pentru toţi, nr. 69, ed. 1987, p. 5;
39

Dr. Christa Todea-Grosss
psihoterapeutică arată că trupul se găseşte în strânsă
relaţie cu psihicul său prin Duhul lui Dumnezeu. Fiecare
om şi fiecare embrion poartă în sine încă din momentul
concepţiei chipul lui Hristos. Aşadar, însufleţirea
omului are loc din momentul concepţiei, şi nu mai
târziu în cursul sarcinii” 16 .
Prof. dr. Rudolf Ehmann, medic ginecolog şi director
la Clinica de Obstetrică – Ginecologie a Spitalului Cantonal
Stans din Elveţia, declară: „Viaţa copilului îi aparţine
şi nu avem dreptul de a decide asupra ei. Nu am
nicio îndoială că omul îşi începe existenţa din momentul
concepţiei, a contopirii spermatozoidului cu ovulul.
O dovadă ştiinţifică pentru acest fapt este fecundarea
in vitro. Orice altă definire a începutului vieţii este nefondată
17 .
Prof. dr. Erich Blechschmidt, embriolog şi anatomist
german de renume mondial din Göttingen, remarca în
lucrarea sa despre începutul vieţii umane, că „omul nu
devine om, ci este om de la început. El este om în fiecare
moment al dezvoltării sale, începând de la concepţie
[...]. Deja prima celulă (oul fecundat) este un individ
uman. Acest lucru este demonstrabil prin cercetarea nucleului
şi a cromozomilor pe care le conţine” 18 .
40
III. Pregătirea şi reacţia mucoasei uterine
− după fecundare, mucoasa uterină se pregăteşte de implantare.
Astfel, au loc mai multe modificări la nivelul endometrului:
creşte secreţia unor hormoni necesari implantării (gonadotrofine
coriale), hormoni care vor forma aşa-zisul corp galben de
sarcină care va secreta hormoni estrogeni şi progesteron, absolut
necesari implantării;
16
Pius Stössel, Myriam, de ce plângi – Trauma avortului, Editura Ariel în colaborare
cu Fundaţia Pro Vita Medica Timişoara, 1998, p. 131;
17
Dr. med. Rudolf Ehmann, op. cit., p. 20;
18
Erich Blechschmidt, Wie beginnt das menschliche Leben. Vom Ei zum Embryo,
Christiana Verlag, Elveţia, 2008, p. 31;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− în continuare, mucoasa uterină, sub influenţa hormonilor
estrogen şi progesteron (secretaţi de corpul galben de sarcină),
secretă şi proteine, enzime, prolactină etc., toate indispensabile
protecţiei, nutriţiei şi implantării embrionului;
− în timpul implantării, au loc şi procese imunologice: toleranţa
copilului de către mamă, embrionul fiind considerat ca
o „grefă”, dar secretul acestei toleranţe imunologice încă nu a
putut fi elucidat; se crede că există o relativă supresie a răspunsului
imun din partea mamei 19 .
Comentariu
Modificările, descrise mai sus, de la nivelul mucoasei
uterine în vederea implantării embrionului după fecundare
nu mai au loc în cazul utilizării contraceptivelor,
a pilulei de a doua zi, a antihormonului RU 486 sau
dacă în uter este un sterilet. Acţiunea lor a fost descrisă
anterior. Endometrul devine sub acţiunea lor, un mediu
impropriu implantării, motiv pentru care embrionul
va fi eliminat, deci avortat.
19
V. Luca, D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 53.
41

Dr. Christa Todea-Grosss
Imaginea 1:
Preluarea ovulului de către
trompa uterină
Imaginea 2:
Ovulul migrează prin trompă
Sursa: http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung1.php)
Imaginea 3:
Penetraţia ovulului
sursa: (http://www.primulpas.ro.org/decizie/primele12)
Imaginea 4:
Omul în stadiul de o celula
http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung1.php
42

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Imaginea 5: Deplasarea oului
prin trompa uterină
Sursa: Imagine: http://pro-leben.de/abtr/entwicklung2.
php
Imaginea 6:
Morulă: 16 celule
Sursa: Imagine: http://pro-leben.de/
abtr/entwicklung2.php
Imaginea 7:
Implantarea în ovul
Sursa: http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung2.php
43

CAPITOLUL II
DEZVOLTAREA EMBRIONARĂ ŞI FETALĂ.
STATUTUL EMBRIONULUI
Comentariu
Deşi dezvoltarea embrionului, de la concepţie şi
până la naştere, este un proces continuu, fără întreruperi,
se impune, pentru o mai bună înţelegere, o clasificare
a diferitelor sale faze.
Am pus accent în special pe prima fază, cea de la
concepţie până la implantarea în uter, fază care are anumite
particularităţi şi care, după cum am subliniat în
primul capitol, ne arată că viaţa omului începe în momentul
fecundaţiei, şi nu când se implantează în uter după
10-14 zile de la fecundaţie.
Numim embrion noua fiinţă umană, de la concepţie până la 8
săptămâni, după care aceasta poartă denumirea de făt.
Faza I: de la concepţie până la nidaţie;
Faza a II-a: de la nidaţie până la 3 luni;
Faza a III-a: 3 – 9 luni.
Faza I: de la concepţie până la nidaţie
(Vezi imaginile 1 şi 2, p. 55)
44

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Comentariu
Fecundaţia, transportul oului fecundat în uter şi implantarea
lui au fost descrise în cap. I, motiv pentru care
voi accentua doar cele mai importante momente.
Concepţia propriu-zisă: Aceasta reprezintă stadiul final şi
cel mai important al fecundaţiei, când amândoi pronucleii (masculin
şi feminin) cresc în mărime, migrează către centrul oului,
îşi pierd membranele şi îşi pun pe linia ecuatorială în comun
seturile cromozomiale (23 + 23). Din acest moment, se formează o
nouă fiinţă umană cu număr diploid de cromozomi (46), dar cu genoame
diferite! 1
Transportul oului fecundat: În primele 3 zile de la concepţie,
embrionul rămâne încă în trompa uterină, timp în care se
divide. Trompa uterină prezintă nişte firişoare care sunt orientate
spre uter şi favorizează înaintarea lui în această direcţie.
Musculatura trompelor se contractă din când în când şi ajută
ca embrionul să ajungă în uter 2 . (Vezi imaginile 3 şi 4, p. 55)
Segmentarea, adică diviziunea oului fecundat, are loc în
felul următor: oul fecundat rămâne în treimea externă a trompei
uterine aproximativ 72 de ore, după care începe să migreze
spre uter. Noua celulă diploidă se segmentează prin mitoză
(diviziune), care are loc după 35-38 ore de la penetraţia spermatozoidului
în ovul, ducând la 2 celule, mitozele următoare
succedându-se rapid: la 45 de ore va avea 4 celule, la 66 de ore
8 celule, iar la sfârşitul celei de a 3-a zi va avea 16 celule. În această
fază, el se numeşte morulă, având 8-16 celule când ajunge la
cavitatea uterină 3 .
Până acum, s-au scurs aproximativ 7 zile de la concepţie.
Pentru implantarea definitivă în mucoasa uterină, embrionul
1
V. Luca, D. Nanu, M. Nanu, Anticoncepţie. Anticoncepţionale, Editura Medicală,
Bucureşti, 1991, pp. 44-47;
2
http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung2.php ;
3
V. Luca, D. Nanu, M. Nanu, op. cit., pp. 44-47;
45

Dr. Christa Todea-Grosss
mai necesită aproximativ tot atâtea zile, deci după 10-14 zile el
este nidat. (Vezi imaginea 5, p. 56)
46
Comentarii
Literatura de specialitate nu îl numeşte embrion în
această fază din motivele enumerate în cap. I.
Statutul embrionului uman a fost enunţat la Raportul
Warnock din 1984, prezentat de Comisia de cercetare
asupra fecundaţiei umane şi a embriologiei, şi a stârnit
numeroase controverse. Astfel, Raportul afirmă că
„odată consumată fecundaţia, procesele succesive de dezvoltare
se desfăşoară într-o ordine sistematică. Odată iniţiat
procesul, toate fazele dezvoltării sale au aceeaşi importanţă;
sunt toate momente ale unui proces continuu şi dacă oricare
dintre faze nu are loc în mod normal, la timpul stabilit şi
în secvenţa potrivită, se întrerupe procesul de dezvoltare” 4 .
„Cu toate acestea, documentul evită să răspundă la întrebarea:
Când începe viaţa umană sau: când devine
embrionul om E clar că documentul nu reţine că viaţa
umană începe în momentul fecundaţiei, ci într-o fază succesivă.
Cu alte cuvinte, un „embriocid” nu echivalează cu
un „omicid”, cel puţin nu în toate fazele sale, fapt pentru
care încurajează experimentele ce au ca rezultat distrugerea
embrionilor. Raportul afirmă, de asemenea, că experimentele
care periclitează integritatea şi viaţa embrionului
sunt admise până la 14 zile de la concepţie, iar ca
argument indică stria primitivă drept început al dezvoltării
individuale a embrionului. De aceea, au şi inventat
un nou termen, acela de „pre-embrion”, avansând
ipoteza că, în cele 14 zile de la concepţie, embrionul nu
e un organism individual” 5 . În felul acesta, ar trebui să
existe undeva o discontinuitate pe parcursul evoluţiei
4
Warnock Report. Report of the Committee of Inquire into human fertilization and
embryology, Departament of Health and Social Security, London, 1984, p. 65;
5
Părintele Juvenalie, Teroriştii uterului. Terorism ştiinţifi c şi etica începuturilor
vieţii. Eseu de bioetică a gestaţiei, Editura Anastasia, Bucureşti, 2002, pp.
241-242;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
embrionului, ceea ce însă au negat, deci se pleacă de la
premise greşite.
Faza a II-a: de la implantare până la 3 luni
Această fază este împărţită în diferite stadii de dezvoltare,
pentru o mai bună vizualizare şi înţelegere a ei. (Vezi
imaginea 6, p. 56)
Datorită hormonilor ovarieni (estrogen şi progesteron),
mucoasa uterină este foarte bine pregătită să primească oul fecundat.
Cu toate acestea, este nevoie de câteva zile pentru ca
el să-şi găsească un loc potrivit în uter. Odată ajuns, blastocistul
ia contact cu mucoasa uterină, începe un intens schimb de
informaţii chimice între el şi mamă. Hormonii existenţi în interiorul
blastoscistului ajung în sângele mamei, ei putând fi depistaţi
prin analize. Ovarul mamei secretă acum progesteron,
care ajunge la creier şi-l informează să oprească ciclul menstrual
şi să pregătească uterul pentru o sarcină.
După ce blastocistul ia contact cu mucoasa uterină, au loc
importante modificări locale: mucoasa uterină se îngroaşă, colul
uterin se astupă cu un dop de mucus, musculatura uterină
devine mai moale şi mai elastică, toate acestea fiind necesare
pentru a crea un mediu favorabil dezvoltării embrionului. Sub
mucoasa uterină, vasele de sânge îşi caută un drum spre suprafaţă
pentru a înlesni nutriţia embrionului.
Dacă privim mai de aproape, putem să observăm că celulele
încep să diferenţieze ca mărime datorită începerii diferenţierii
celulare. Până în stadiul de 8 celule, acestea erau identice.
Cu toate acestea, fiecare celulă are stocată în ea informaţia
a ceea ce va deveni, adică ce organ al corpului.
Comentarii
Prin procesul de implantare, embrionul, în vârstă
de aproximativ 7 zile, va intra în contact indirect cu sân-
47

Dr. Christa Todea-Grosss
gele mamei pentru a se hrăni, până la acel moment el
hrănindu-se prin intermediul secreţiilor de la nivelul
mucoasei trompei uterine şi apoi a uterului. Astfel, se
formează placenta, care are două părţi: una maternă şi
una fetală. Cele două părţi nu vor face schimb de sânge, ci
doar de substanţe nutritive şi oxigen, deci NU se va amesteca
sângele mamei cu cel al copilului. Placenta îl va apăra
de acum încolo, până la naştere, de traume mecanice şi
intemperii. Din păcate însă, nu este întotdeauna aşa. Au
fost inventate metode abortive care să-l distrugă şi în această
fază, folosind un antihormon (antiprogesteron), respectiv
RU 486, care poate avorta copilul între 14 şi 49 de zile! (vezi
cap. V: Metode contraceptive şi abortive). Această substanţă
chimică distruge de fapt placenta, o „usucă”, iar
embrionul se „sufocă” fără substanţele hrănitoare care
vin de la placentă. De asemenea, steriletul prezent în uter
nu va lăsa să se formeze placenta şi deci să se implanteze embrionul
în uter. Îl va expulza, adică îl va avorta. Placenta
(partea embrionară, respectiv corionul) secretă în acest
timp un hormon care se elimină prin urină şi care ne
ajută la detectarea timpurie a sarcinii. Aşa-zisul test de
sarcină devine pozitiv datorită prezenţei în urină al acestui
hormon numit HCG (gonadotropină corionică).
Nu a existat în tot acest timp niciun moment „minune”
în care oul fecundat să se fi transformat brusc
dintr-o celulă sau pre-embrion în embrion, cum încearcă
autorităţile în domeniu să ne convingă. Toate procesele
au decurs în mod continuu, fără nicio întrerupere,
motiv pentru care nu putem să nu-l considerăm de la
început (din momentul concepţiei) un embrion, o fiinţă
umană. Acest embrion ar trebui să aibă dreptul la un
statut de persoană la fel ca şi un om născut.
Embrion la 3 săptămâni: 2,5 mm
În ziua a 14-a, embrionul s-a implantat cu succes şi, din
acest moment, începe diferenţierea celulelor. Vedem acum că
48

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
se stabileşte o linie de mijloc primară, sub forma unei scizuri
în cadrul embrionului în formare. Aceasta primă linie medială
este numită „linia primitivă”, din care se formează 3 straturi
de celule diferenţiate: ectoderm, mesoderm şi endoderm.
Din aceste trei straturi de celule, se vor dezvolta toate părţile
corpului uman.
Din stratul extern (ectoderm) se dezvoltă tubul neural din
care vor lua naştere măduva spinării, nervii şi creierul, precum
şi pielea şi glandele sebacee şi sudoripare. Organele interne: ficat,
plămâni, intestine şi rinichi se dezvoltă din stratul mij lociu
(mezoderm). Stratul intern (endodermul) va da naştere ovarelor,
testiculelor, vaselor sanguine şi limfatice. […] În acest
timp, mama află că nu mai are ciclu menstrual. (vezi imaginea
7, p. 56)
Embrion la 4 săptămâni: 0,6 cm
Între timp, se distinge foarte clar că omul este un „vertebrat”.
De o parte şi de alta a tubului neural, se formează 40 de
segmente mici. Din aceste segmente, 32 sau, uneori, 33 se transformă
în vertebre, iar ultimele segmente (sau „coada”) vor regresa.
Din cele 12 segmente de la nivelul toracelui se formează
coastele, menţinute între ele de ţaesut elastic şi muşchi. […]
Inima embrionului pompează sânge spre ficat şi artera principală.
(Vezi imaginea 8 p. 56 şi imaginea 9, p. 57)
Embrion la 5 săptămâni: 1 cm
Bătăile cardiace pot fi deja înregistrate prin intermediul
electrocardiogramei (EKG). Inima pompează sângele embrionului,
produs de către acesta şi separat în totalitate de sângele
mamei, cu o frecvenţă de 140-150 bătăi pe minut. Frecvenţa
este, aşadar, dublă faţa de cea a mamei. Încep să fie vizibile căile
respiratorii şi pancreasul. Se formează faţa, trunchiul şi extremităţile.
Se conturează „creierul mare” (emisferele cerebrale)
şi apoi trunchiul cerebral şi „creierul mic”. În comparaţie
cu corpul, capul este disproporţionat de mare. La naştere va
49

Dr. Christa Todea-Grosss
reprezenta 1/4 din lungimea corpului, iar la vârsta adultă doar
1/8. Mâinile şi picioarele sunt încă foarte scurte, mâinile dezvoltându-se
în continuare mult mai repede decât picioarele. Copilul,
după naştere, îşi va folosi mânuţele cu mult timp înainte
de a umbla. (Vezi imaginea 10, p. 57)
Embrion la 6 săptămâni: 1,5 cm
Inima embrionului suportă atât circulaţia sanguină a lui,
cât şi cea a placentei. Sângele mamei ajunge doar până la placentă,
unde au loc schimburile nutritive între embrion şi mamă
[…]. Se dezvoltă în continuare oasele şi muşchii, peste care se
întinde o piele foarte subţire şi transparentă 6 . (Vezi imaginea
11, p. 57)
Embrion la 7 săptămâni: 2 cm
În mandibulă, se formează primii muguri dentari. Se dezvoltă
vederea prin formarea de conexiuni între creier şi ochi.
Aparatul vestibular din ureche (care ne ajută la menţinerea
echilibrului) este deja prezent. Rinichii încep să filtreze urina.
Celulele nervoase (neuronii) din creier se conectează între ele
şi se formează primele fibre nervoase. În fiecare minut, se formează
aproximativ 100.000 de neuroni noi. Copilul nenăscut
începe să intercepteze primele informaţii din mediul său înconjurător:
poziţia lui în uter (simţul de orientare), presiunea
asupra corpului său, diferenţele de temperatură (simţul termic:
cald şi rece). Cu ajutorul unui electroencefalograf, se poate înregistra
activitatea electrică a creierului. (Vezi imaginea 12, p.
57)
Embrion la 8 săptămâni (făt): 4 cm
Între timp s-au format toate organele. Din acest moment,
copilul doar mai creşte şi se dezvoltă, necesitând hrană şi timp.
Embriologii îl numesc de acum făt.
Copilul nenăscut are deja amprentele lui unice, inconfundabile,
care nu se vor mai schimba toată viaţa. Începe să „res-
6
Ibidem;
50

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
pire”, înghite lichid amniotic. În palmă, se observă primele linii
palmare. Cartilajele se transformă treptat în oase. În final,
scheletul va număra (doar peste câţiva ani, la maturizare) 110
oase. Embrionul înoată în lichidul amniotic sărat, care îl apără
de lovituri şi mişcări bruşte. Din placentă, embrionul îşi extrage
substanţe hrănitoare, respectiv: proteine, grăsimi, glucide
şi oxigen. (Vezi imaginea 13, p. 57)
Făt la 9 săptămâni
Fătul este un copil „în miniatură”, complet format. El încearcă
să apuce şi strânge mâna în pumn când este atinsă palma.
Pentru a evita anumite tulburări, poate întoarce capul sau
se poate răsuci în întregime. Îşi mişcă degetele, mâinile şi picioarele.
Execută mişcări de rostogolire, îşi suge degetul. (Vezi
imaginea 14, p. 58)
Făt la 10 săptămâni
Fătul este acum de 60.000 de ori mai mare decât prima celulă
din care provine. Globulele roşii (hematiile) sunt produse
de acum încolo de către ficat, splină şi, într-o mică măsură, de
ganglionii limfatici. De asemenea, măduva osoasă a fătului începe
să producă globulele albe (leucocite), care vor dezvolta în
continuare ganglionii limfatici şi glanda timus. Fătul este acum
foarte activ. Uneori tresare spontan, sughiţă sau îşi mişcă mânuţele
şi picioruşele. (Vezi imaginea 15, p. 58)
Făt la 11 săptămâni
Fătul înghite în mod regulat lichid amniotic, care trece în
sânge şi este, apoi, eliminat prin rinichi. În felul acesta, se produc
schimburile de lichide şi substanţe, folosite de făt („deşeuri”),
între el şi mamă. Lichidul amniotic se reface tot la 3 ore.
Temperatura acestui lichid este de aproximativ 37,5 grade Celsius,
deci ceva mai mare decât cea a mamei. Placenta asigură
hrana copilului, elimină toate substanţele nefolositoare („deşeurile”)
şi îl înveleşte asemenea unei membrane hormonale.
(Vezi imaginea 16, p. 58)
51

Dr. Christa Todea-Grosss
Făt la 12 săptămâni (3 luni): 9 cm
Toate organele funcţionează. Copilul face exerciţii de respiraţie,
înghite, digeră şi urinează. Este capabil să înveţe şi aude
zgomotele uşoare din jur, doarme când doarme şi mama lui.
Pe cap îi cresc primele fire de păr, iar la mâini şi picioare unghiile.
Pleoapele fătului se închid acum şi se redeschid doar în
luna a 7-a. După această dată, fătul distinge lumina. Copilaşul
învaţă şi creşte neîncetat. Până la această vârstă de 12 săptămâni,
adică 3 luni, copilul poate fi avortat legal în aproape toate ţările din
lume. (Vezi imaginea 17, p. 58)
Faza a III-a: 3-9 luni
Făt la 13 săptămâni
Copilul, dacă mai trăieşte, a supravieţuit perioadei cele mai periculoase:
cea de până la trei luni, când putea fi avortat. Deşi pântecele
mamei ar trebui să fie cel mai sigur loc pentru copilul nenăscut,
el a devenit, dimpotrivă, cel mai periculos loc din viaţa lui. Aproape
nicăieri în lume, copilul nu este în primejdie mai mare ca în acest loc.
De acum, mai sunt 6 luni până când copilul se va naşte şi va
părăsi pântecele mamei. Toate organele sunt prezente, nu se
mai adaugă niciunul. Situaţia se aseamănă cu cea a dezvoltării
sugarului în om adult. Nici măcar un sugar nu poate supravieţui
fără ajutor. (Vezi imaginea 18, p. 59)
În continuare, voi descrie dezvoltarea şi creşterea fătului
pe perioade mai lungi, de câteva săptămâni.
14-17 săptămâni
Fătul îşi mişcă buzele, capul, braţele şi picioarele. Ochii şi
urechile ajung în poziţia lor normală. Se formează liniile individuale
ale degetelor de la mâini şi picioare. Circulaţia sanguină
este completă. (Vezi imaginea 19, p. 59)
18-20 săptămâni
Mama începe să simtă mişcările fătului, care devin mai
bine coordonate de către acesta. Mişcările de prindere, precum
52

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
şi cele de extensie şi flexie ale picioarelor sunt necesare pentru
o bună dezvoltare a musculaturii şi a scheletului, precum şi
pentru coordonarea mişcărilor fine. (Vezi imaginea 20, p. 59)
21-23 săptămâni
Se formează ritmul circadian somn-veghe. Fătul îşi caută
o poziţie potrivită pentru somn. Începe cea mai rapidă fază de dezvoltare
a creierului, care ţine până în al 5-lea an de viaţă. Fătul are
mai multă putere în mâini. Încep să funcţioneze oscioarele din
ureche, deci se perfecţionează auzul. Fătul aude acum mişcările
respiratorii ale mamei, bătăile cardiace şi vocea pe care o
recunoaşte. Începând cu săptămâna a 22-a, un copil poate supravieţui
în afara corpului mamei şi poate duce o viaţa normală în continuare.
(Vezi imaginea 21, p. 59)
24-27 săptămâni
La 24 de săptămâni, activitatea electrică a creierului demonstrează
că centrii auditivi şi cei ai văzului sunt activi. Se formează
circulaţia pulmonară şi se dezvoltă vasele sanguine din plămâni
pentru a pregăti copilul pentru o respiraţie normală după
naştere. Coloana vertebrală este complet dezvoltată.
La 27 de săptămâni, activitatea creierului are o maturitate
asemănătoare cu cea de la naştere. Tot acum, plămânii devin
funcţionali, dar numai la naştere îşi vor prelua funcţia. Copilul
înghite şi suge, îşi deschide ochii, iar genele sunt prezente.
28-29 săptămâni
Scizura mare dintre emisferele cerebrale este vizibilă. Fătul
are 37 cm. Creierul a preluat frecvenţa regulată a respiraţiei
şi controlul temperaturii corpului.
30-31 săptămâni
Se formează numeroase conexiuni între neuroni şi creier.
Irisul din ochi se colorează, pupila reacţionează la diferenţe de
luminozitate. În placentă, spaţiul devine foarte strâmt, iar copilul
adoptă „poziţia fetală” tipică.
53

Dr. Christa Todea-Grosss
32-35 săptămâni
Ochii sunt deschişi când este treaz şi se închid în somn. Se
formează sistemul imunitar (anticorpii).
36-37 săptămâni
Corpul are acum forma rotunjoară, tipică, a unui bebeluş.
Fătul se întoarce spre sursa de lumină. Măsoară acum 47 cm.
38-39 săptămâni
Capul este uşor deformabil, sutura craniană este deschisă
(fontanela), ca în felul acesta să se poată adapta la strâmtoarea
bazinului în timpul naşterii. După aceea, forma capului revine
la forma iniţială. La naştere va avea 70 de reflexe, aproximativ
50 cm lungime şi peste 300 de oase, dintre care rămân doar
200 în timpul adolescenţei prin regresia unora dintre ele.
Naşterea
În sfârşit, a sosit clipa! Noul membru al familiei poate fi
văzut. Odată cu venirea lui pe lume, nou-născutul va începe să
respire singur, fiind întreruptă legătura lui cu placenta prin
secţionarea cordonului ombilical. Un procent de 95% dintre
copii se nasc la o vârstă cuprinsă între 226 şi 274 de zile. Biologic,
naşterea nu poate fi privită ca o graniţă mare între viaţa intrauterină
şi cea extrauterină. Înainte de naştere, copilul nu se diferenţiază
din punct de vedere biologic cu nimic faţă de cel de după
naştere. Ceea ce se schimbă este faptul că sugarul acum nu mai
primeşte hrana prin intermediul cordonului ombilical, ci din
afară, la început prin intermediul laptelui. Este trist faptul că, în
unele ţări, abia din acest stadiu el este recunoscut ca fiind cu adevărat
un om 7 .
7
http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung2.php .
54

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Imaginea 1:
Fecundaţia: doar unul din cei doi
spermatozoizi va pătrunde în ovul şi
îl va fecunda Imaginea 2:
Prima diviziune a oului fecundat
Imaginile 3 şi 4:
Transportul embrionului prin trompa uterină (faza de blastocist, cu 16 celule)
Sursa: http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung1.php
http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung2.php
55

Dr. Christa Todea-Grosss
Imaginea 5:
Momentul în care embrionul
ajunge din trompă în uter
Imaginea 6:
Implantarea (nidaţia)
embrionului în uter
Imaginea 7:
Embrion la 3 săptămâni: 2,5 mm
Imaginea 8:
Embrion la 4 săptămâni: 0,6 cm
Sursa: http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung2.php
http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung3.php
56

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Imaginea 9:
Embrion la 4 săptămâni: 0,6 cm
Imaginea 10:
Embrion la 5 săptămâni: 1 cm
Imaginea 11:
Embrion la 6 săptămâni: 1,5 cm
Imaginea 12:
Embrion la 7 săptămâni: 2 cm
Imaginea 13:
Embrion la 8 săptămâni (făt): 4 cm
Sursa: http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung3.php
57

Dr. Christa Todea-Grosss
Imaginea 14:
Făt la 9 săptămâni
Imaginea 15:
Făt la 10 săptămâni
Imaginea 16:
Făt la 11 săptămâni
Imaginea 17:
Făt la 12 săptămâni (3 luni): 9 cm
Sursa: http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung3.php
58

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Imaginea 18:
Făt la 13 săptămâni Imaginea 19:
Făt la 16 săptămâni
Imaginea 20:
Făt la 18 săptămâni
Imaginea 21:
Făt la 21 săptămâni
Sursa: http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung4.php
59

CAPITOLUL III
CICLUL MENSTRUAL ŞI DEREGLĂRILE LUI
DATORATE CONTRACEPTIVELOR
HORMONALE
1. Definiţie
Perioada reproductivă a femeii este caracterizată prin modificări
ciclice (lunare) ale mucoasei uterine (doar ale stratului
superficial al acesteia). Aceste modificări au loc în fiecare lună
în scopul pregătirii mucoasei uterine pentru o eventuală implantare
a embrionului în uter 1 .
Primele cicluri menstruale apar odată cu pubertatea (13-15
ani) şi continuă până la menopauză (45-55 ani), când se sfârşesc.
Ciclul menstrual cuprinde două fenomene: ovulaţia şi menstruaţia.
Ovulaţia împarte ciclul în două perioade: perioada preovulatorie,
numită şi fază proliferativă sau foliculară şi perioada postovulatorie,
numită şi fază secretorie sau foliculino-luteinică 2 .
Durata ciclului este în medie de 28 de zile, începe în prima zi
de menstruaţie şi se termină în ziua care precede menstruaţia
1
Maria Florescu, Nicolae Cernea, Cristina Simionescu, Endometrul. Ciclul menstrual
normal şi patologic, Editura Medicală Bucureşti, 1998, p. 70;
2
Ibidem;
60

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
următoare. Durata ciclului poate varia în limite normale de la
25 la 32 de zile 3 .
2. Reglarea ciclului menstrual
Schema lanţului hipotalamo-hipofizo-ovarian, ce reglează
ciclul menstrual
(Imagine: http://www.seximus.ro/articole/ciclu_menstrual.php)
Cele două fenomene, ovulaţia şi menstruaţia, sunt reglate
de către centrii superiori din creier, respectiv de către hipotalamus
şi hipofiză. Hipotalamusul secretă un hormon (GnRH), cu
3
Ibidem;
61

Dr. Christa Todea-Grosss
eliberare pulsatilă la aproximativ 90 de minute în prima fază
a ciclului menstrual (faza foliculară) şi la 180 minute în a doua
fază a ciclului menstrual (faza luteală). Acest hormon va ajunge
prin intermediul sângelui în hipofiză, pe care o va stimula
să secrete alţi doi hormoni (FSH şi LH), tot cu un ritm pulsatil.
Este nevoie de acest ritm pulsatil pentru a nu se produce o desensibilizare
a acestor centrii, fapt care ar duce la lipsa secreţiei
hormonilor şi, în final, la lipsa ciclului menstrual. De la hipofiză,
hormonii FSH (hormon foliculinostimulator) şi LH (hormon
luteotrop) ajung prin sânge la ovare, care vor fi stimulate
să secrete cei doi hormoni sexuali feminini: iniţial estrogen,
iar apoi progesteron. Aceşti hormoni trec în circulaţia sanguină
şi acţionează în special asupra organelor genitale (vagin, uter,
trompe uterine) şi a sânilor 4 .
62
Comentarii
Concentraţia estrogenului şi a progesteronului din
pilula contraceptivă (care cuprinde fie doar progesteron,
fie ambii hormoni), va determina frânarea hormonilor
din centrii superiori (hipofiză şi hipotalamus), care
nu vor mai stimula ovarele să secrete hormonii estrogeni
şi progesteroni naturali, punând astfel în repaus
ovarul. Ca urmare, un surplus de hormoni artificiali
(din pilulă) la un organism sănătos va deregla acest lanţ
hipotalamo-hipofizo-ovarian. Aşa se explică şi tulburările
ciclului menstrual după consum de contraceptive.
„Preparatul hormonal «Pilula» este un preparat chimic,
prin care se intervine intenţionat în ciclul natural
de reglare hormonală a corpului feminin, deconectându-l
de la ritmul natural, cu efecte importante asupra
întregului organism” 5 .
4
Roland Süssmuth, Empfängnisverhütung. Fakten, Hintergründe, Zusammenhänge,
Christiana Verlag – D-Holzgerlingen, 2000, p. 26-28;
5
Dr. med. Rudolf Ehmann – medic primar ginecologie obstetricală spitalul
cantonal Stans, Elveţia, CH – 6370, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale.
Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
„Natura se răzbună întotdeauna pentru intervenţiile
de afară ale omului când acestea nu sunt justificate” 6 .
3. Perioadele şi fenomenele ciclului menstrual
Ciclul cuprinde cele 2 faze amintite mai sus, la care adăugăm
cele 2 fenomene: menstruaţia şi ovulaţia:
1. faza preovulatorie (faza foliculară) : zilele 1-14, din care
în zilele 1-5 are loc menstruaţia;
2. ovulaţia: zilele 14-15;
3. faza postovulatorie (faza luteală): zilele 15-28.
Comentariu
Aceste faze sunt astfel împărţite pentru o înţelegere mai
bună a lor, dar, în realitate, complexitatea lor este mult mai
mare.
Cele 2 faze şi cele 2 fenomene (ovulaţia şi menstruaţia) ale
unui ciclu de 28 de zile sunt redate schematic mai jos:
Faza preovulatorie: zilele 1-14 Faza postovulatorie: zilele 15-28
Menstruaţia
Zilele 1-5
Ovulaţia: zilele 14-15
Pentru o mai bună înţelegere a ciclului menstrual, voi
aborda menstruaţia la sfârşit.
1). Perioada preovulatorie (faza proliferativă sau
foliculară)
− începe în prima zi a menstruaţiei şi ţine până în jurul zilei
a 14-a, când are loc ovulaţia, este numită fază proliferativă sau
foliculinică;
punctul de vedere al unui ginecolog, Articolul este textul lărgit şi revăzut al conferinţei
susţinute de dr. Rudolf Ehmann pe 22.09.1990 la Dresda, la Congresul
internaţional „World Federation of Doctors Who Respect Human Life”, p. 14;
6
Roland Süssmuth, op. cit., p. 275.
63

Dr. Christa Todea-Grosss
− în primele zile ale acestei faze, au loc menstruaţia şi regenerarea
mucoasei uterine, fenomene descrise la sfârşit;
− această fază se numeşte fază foliculară deoarece se află
sub influenţa hormonilor FSH şi estrogen care dezvoltă, proliferează
mucoasa uterină, prin înmulţirea glandelor şi a vaselor
sanguine din mucoasă;
− sub acţiunea estrogenului şi a hormonului hipofizar FSH, are
loc recrutarea mai multor foliculi ovarieni, dar numai unul se
va matura, ceilalţi involuează; foliculul matur conţine ovulul
care se maturizează;
− în ziua a 11-a, hormonii FSH şi LH ajung la nivele foarte înalte,
fenomen numit şi valul preovulaţiei. Foliculul matur (poate
ajunge la 2 cm dimensiune) se deplasează spre peretele ovarului
pe care enzimele îl distrug în locul proeminenţei, foliculul
se sparge, iar ovulul este eliminat, fenomen numit ovulaţie
7 ;
− estrogenul stimulează producţia unei cantităţi mari de mucus
cu vâscozitate scăzută (conţinut mare de apă şi săruri) la
nivelul colului uterin, care facilitează ascensiunea spermatozoizilor
spre uter 8
− estrogenul scade tonusul muscular al colului uterin, care
este dilatat, deci deschis, pentru a favoriza ascensiunea spermatozoizilor
spre uter: femeia este fertilă in această fază.
64
Comentarii
– dacă femeia va consuma pilula contraceptivă (cu progesteron
sau combinată), atunci se va întâmpla un fenomen
invers, adică, sub acţiunea progesteronului, vâscozitatea
secreţiilor creşte (mucusul devine bogat în
mucopolizaharide şi scade cantitatea de apă), împiedicând
înaintarea spermatozoizilor prin colul uterin, ac-
7
Betty Kamen, Terapia hormonală de substituţie. Da sau Nu, SC „Ştiinţă şi Tehnică”
SA, Bucureşti, 1995, p. 54.
8
Anca Dragomirescu, Izoflavonele estrogen-mimetice. Chimia compuşilor. Farmacologie.
Toxicologie, Editura Universitatea medicală, Timişoara 2003, p. 31

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
ţionând deci ca o adevărată barieră în calea lor – efectul
este contraceptiv);
– alte efecte ale pilulei cu concentraţii mari de hormoni
sunt: oprirea ovulaţiei, când avem un ciclul anormal,
şi oprirea dezvoltării şi îngroşării mucoasei uterine, care
nu va mai fi aptă pentru implantarea copilului în uter,
acesta fiind avortat în primele două săptămâni de la
concepţie, fenomen numit avort timpuriu sau avort hormonal;
– pilula monohormonală cu concentraţii mici de progesteron
(minipilula) sau pilula combinată (estrogen şi
progesteron) cu concentraţii mici din ambii hormoni (micropilula)
nu va putea bloca ovulaţia într-un procent
destul de mare (30-60%), în schimb va modifica mucoasa
uterină, pe care o va atrofia, iar embrionul nu se va
putea implanta în uter fiind eliminat, deci avortat. Vorbim
şi în acest caz de un avort timpuriu, hormonal în primele
14 zile de la concepţie (vezi cap. V Metode contraceptive
şi abortive).
2). Ovulaţia:
Ovulaţia – desprinderea
ovulului din ovar
Captarea ovulului de către
trompa uterină
(Imagine şi text:http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung1.php)
65

Dr. Christa Todea-Grosss
− ovulaţia este controlată de doi hormoni secretaţi de către
hipofiză: FSH şi LH;
− cei doi hormoni hipofizari, FSH şi LH, au acţiuni diferite,
pregătind uterul pentru o eventuală sarcină;
− hormonul FSH (hormon foliculino stimulator) va determina
ovarul să secrete estrogen. Ovulul se află închis într-un săculeţ
numit folicul. Acesta, sub acţiunea estrogenului, va creşte
până în momentul ovulaţiei, când va expulza ovulul matur
pentru a fi fecundat;
− hormonul LH (luteinizant) va provoca ruperea acestui folicul,
eliberând ovulul matur. Expulsia ovulului – fenomen numit
ovulaţie – are loc la mijlocul ciclului menstrual (între ziua
a 12-a şi a 16-a, în medie în ziua a 14-a, când un singur ovul se
maturizează în unul din cele două ovare, proces bine reglat de
către centrii superiori). Deşi sunt aproximativ 400 de ovulaţii
în viaţa unei femei (până pe la 50 de ani), majoritatea ovulelor
nu este folosită, cu toate că au aceeaşi capacitate de a fi fecundate,
deoarece acestea nu ajung la o maturaţie completă, ci se
dezintegrează. Ovulaţia are loc într-unul din ovare, uneori alternativ;
− ovulaţia este un proces dinamic ce are loc în interval de
câteva minute. După ce se sparge foliculul care conţine ovulul
matur, lichidul din interior se scurge afară împreună cu milioane
de celule care au produs până atunci hormoni, respectiv
progesteron şi estrogen. În mij locul acestor celule secretoare
de hormoni se află ovulul, înconjurat de mii de celule care îi
servesc ca suport şi hrană;
− ovulul matur va ajunge în trompa uterină care îl „aspiră”. El
poate supravieţui în trompă 2 zile, maxim 3, după care se dezintegrează
dacă nu este fecundat. Cu câteva ore înainte de ovulaţie,
trompa uterină deja a primit informaţia despre locul exact
în care se va afla ovulul. Partea externă a trompei se deschide
larg, iar cu ajutorul unor fimbrii care „alunecă” peste ovar, va
66

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
capta ovulul pentru ca acesta să nu se piardă. Trompa se contractă
uşor şi astfel reuşeşte să prindă ovulul. Mişcările trompei
uterine pot fi abolite, practic inexistente dacă femeia a avut cândva
o infecţie a trompelor care nu s-a vindecat şi s-a cronicizat.
Dacă trompa este sănătoasă, aici ovulul va găsi un mediu asemănător
cu cel din uter, se va maturiza în continuare şi se va
pregăti pentru fecundare;
− indiferent dacă fecundarea a avut sau nu loc, hormonul
LH declanşează în continuare secreţia de progesteron de către acel
folicul (săculeţ) restant şi golit de ovul, care se transformă într-o
glandă numită „corp galben de sarcină”. Acest corp va secreta
hormonul progesteron care va pregăti uterul pentru o eventuală
sarcină;
− cei doi hormoni, estrogenul şi progesteronul, au şi o serie
de alte acţiuni: hormonul estrogen natural acţionează cu preponderenţă
asupra diverselor organe din organism: genitale,
asupra pielii, a mucoaselor, a oaselor, a vaselor sanguine şi a metabolismului
în general, desigur că într-un mod pozitiv, benefic organismului;
progesteronul are un rol preponderent în sarcină
prin pregătirea mucoasei uterine pentru a fi aptă implantării embrionului
în uter, apoi ajută la menţinerea sarcinii 9
Comentarii
– sub acţiunea pilulei contraceptive, este inhibată (scade)
secreţia hormonilor din creier (FSH şi LH), care nu
vor mai stimula ovarele să secrete hormoni naturali estrogen
şi progesteron decât într-o cantitate foarte mică,
insuficientă pentru producerea ovulaţiei, dar suficientă
pentru a simula o menstruaţie. Ce se întâmplă În lipsa
FSH-ului şi a estrogenului, ovarele nu mai prezintă activitate
foliculară, nu se mai dezvoltă foliculii ovarieni şi
nu se mai maturizează ovule. În consecinţă, pe perioada
administrării pilulelor, nu mai are loc ovulaţia. Ovu-
9
http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung2.php
67

Dr. Christa Todea-Grosss
laţia este deci inhibată deoarece se produc cantităţi foarte
mici, insuficiente de hormoni estrogeni şi progesteroni
naturali (secretaţi de ovar);
– datorită acestui fapt, pilulele contraceptive se mai
numesc „inhibitori ai ovulaţiei”. Dar acest lucru se întâmplă
numai în cazul pilulelor obişnuite, cu o concentraţie
mai mare de hormoni. În cazul minipilulei (pilula
cu estrogen şi progesteron în cantitate mică) şi a micropilulei
(pilula cu progesteron în cantitate foarte mică),
ovulaţia are loc într-un procent mare. Astfel Dr. R. Ehmann
afirmă că „pentru minipilulă, s-a găsit în mod regulat
corp galben”, deci ovulaţia a avut loc 10 . Cu toate acestea,
nu constatăm sarcini decât în cazuri rare deoarece intervine
rolul abortiv al pilulei, prin care aceasta atrofiază (usucă)
mucoasa uterină şi nu lasă embrionul să se implanteze în
uter, ci îl elimină, îl avortează.
3). Perioada postovulatorie (faza secretorie sau
luteală)
− această perioadă, numită şi faza luteală, durează de la ovulaţie
până în prima zi a menstruaţiei următoare: zilele 15-28;
− după ovulaţie, foliculul golit de ovul (acel săculeţ descris
mai sus), se transformă într-o glandă numită corp galben, care va
secreta progesteron. Acest corp conţine mult colesterol, de unde
şi denumirea; corpul galben continuă să mai crească încă 7-8
zile după ovulaţie, după care se dezintegrează;
− sub influenţa hormonului progesteron secretat de către
corpul galben, are loc majoritatea fenomenelor din această fază:
ceilalţi foliculi nu mai elimină ovuli. Glandele din mucoasa
uterină cresc şi se umplu de glicogen (de care ar avea nevoie
embrionul pentru a se hrăni); creşte vâscozitatea secreţiilor colului
uterin şi volumul secreţiilor vaginale care nu permit ascensiunea
spermatozoizilor spre uter; în această fază, femeia nu
10
Dr. med. Rudolf Ehmann, op. cit., p. 14;
68

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
mai este fertilă (vezi cap. IV. Hormonii sexual feminini);
− progesteronul creşte tonusul muscular al colului uterin
şi, astfel, colul se închide şi devine un real obstacol pentru spermatozoizi;
acesta este un alt motiv pentru care femeia nu mai
este fertilă în această perioadă;
− din cauza unor bacili (Döderlein) secretaţi de către vagin,
pH-ul vaginal este unul acid (3,8-4,5), cu rol antibactericid; această
„armă naturală” nu permite pătrunderea microbilor spre
uter pentru a proteja embrionul de infecţii;
− se ajunge la un maxim de secreţie glandulară şi de mucus
în ziua a 24-a a ciclului menstrual, după care, neavând loc o
fecundare, corpul galben începe să involueze (se dezintegrează)
în zilele 27-28 a ciclului şi, implicit, scade nivelul progesteronului,
dar şi a estrogenului, astfel că apar fenomenele regresive: se degenerează
glandele, scade edemul, vasele sanguine se rup, involuează
mucoasa uterină, apar zone de necroză (moarte celulară)
care se unesc şi contribuie la eliminarea mucoasei uterine
(doar a stratului funcţional, superficial, cel profund rămânând
intact pentru ca din el să se refacă mucoasa) sub formă de menstruaţie
11 .
Comentarii
– dacă se consumă pilula contraceptivă, pH-ul vaginal
se modifică, devine mai alcalin (creşte peste 4,5) favorizând
dezvoltarea unor bacterii precum Chlamidia,
Trichomonas şi ciuperci (Candida);
– sub influenţa pilulei, modificările mucoasei uterine
descrise mai sus nu mai au loc, iar ca urmare se va
produce un ciclu menstrual simulat.
4.) Menstruaţia (sângerarea)
− este definită ca sângerarea uterină spontană şi periodică,
având drept rezultat eliminarea stratului superficial al mucoa-
11
Maria Florescu, Nicolae Cernea, Cristina Simionescu, op. cit., p. 88;
69

Dr. Christa Todea-Grosss
sei uterine (a endometrului) după ovulaţie, în absenţa fecundaţiei
12 ;
− în cazul în care nu are loc fecundarea ovulului, secreţia de
progesteron scade brusc, ceea ce duce în zilele 27-28 a ciclului
menstrual la o vasoconstricţie şi la apariţia unor mici focare hemoragice;
− scade şi concentraţia estrogenului care contribuie la distrugerea
arteriolelor;
− în final, are loc necroza şi se elimină ţesuturile moarte;
− eliminarea acestor focare hemoragice împreună cu mucoasa
uterină necrozată se face sub forma menstruaţiei,
− prostaglandinele sunt hormoni care stimulează musculatura
uterină, făcând-o să se contracte ritmic şi să elimine ţesutul
bogat în sânge 13 );
− în consecinţă, sângele menstrual va conţine hematii, celule
moarte din mucoasa uterină şi substanţe chimice din ser şi celule;
− durata unei menstruaţii normale, ovulatorii este de 3-7
zile 14 ;
− cantitatea de sânge eliminat este în medie de 33 ml;
o cantitate de peste 80 ml este considerată anormală; aprecierea
pierderii de sânge în timpul unui ciclu se face în
funcţie de o analiză de sânge, respectiv a hematocritului
înainte şi după menstruaţie, şi mai puţin după numărul
de tampoane folosite în perioada menstruaţiei 15 ;
− sângele menstrual nu se coagulează datorită prezenţei
unor factori anticoagulanţi în uter 16 ;
− după 2-3 zile de ciclu, începe concomitent să se regenereze
stratul submucos profund rămas intact în timpul
menstruaţiei, astfel că în a 6-a zi este complet regenerat 17 ;
12
Ibidem, p. 82;
13
Betty Kamen, op. cit., p. 57;
14
Maria Florescu, Nicolae Cernea, Cristina Simionescu, op. cit., p. 82;
15
Ibidem;
16
Ibidem;
17
Roland Süssmuth, op. cit., p. 33.
70

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− s-a constatat că există o diferenţă între regenerarea endometrului
după o menstruaţie normală sau după un chiuretaj. Astfel,
după chiuretaj (avort chirurgical), refacerea endometrului se produce
mai mult pe seama stromei, glandele se refac mai lent, şi
dacă fundurile de sac sunt distruse prin chiuretaj sau infecţie,
regenerarea endometrului se face numai în anumite zone, fapt ce favorizează
producerea sinechiei uterine (lipirea celor doi pereţi uterini,
cauză a sterilităţii) 18 .
Comentarii
– Ciclul menstrual normal dispare în timpul folosirii contraceptivelor
orale combinate.
De ce
– pilula determină o amenoree secundară atât timp cât
este administrată. Ovarele nu mai prezintă activitate foliculară
(nu se mai dezvoltă foliculii ovarieni şi nu se mai
maturizează ovule) pe perioada administrării pilulelor,
deci se produc cantităţi foarte mici, ineficiente de hormoni
estrogeni şi progesteroni naturali (endogeni).
– producţia de hormoni hipofizari şi producţia de
hormoni estrogen şi progesteron de către ovar nu este
complet anulată, dar nivelurile de hormoni din sânge
sunt foarte mici.
– dezvoltarea mucoasei uterine, sub acţiunea hormonilor
sintetici, este incompletă. Ca urmare, sângerarea (menstruaţia)
nu va fi aceeaşi ca o menstruaţie apărută după
o dezvoltare completă a mucoasei uterine sub influenţa
hormonilor naturali, ci va fi mai redusă, dar suficientă
pentru a simula o menstruaţie normală! 19 .
18
Maria Florescu, Nicolae Cernea, Cristina Simionescu, op. cit., p. 88;
19
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), Manual de planificare
familială, Text de referinţă, 2000, p. 5-12;
71

Dr. Christa Todea-Grosss
A). Particularităţile ciclului menstrual la vârsta pubertăţii
− pubertatea este perioada de dezvoltare a corpului de la
copilărie spre maturitate; ea debutează la fete la 10-11 ani şi se
termină la 14-15 ani;
− pubertatea este marcată la fete prin creşterea sânilor şi
începutul menstruaţiei;
− primul ciclu menstrual se numeşte menarhă; odată cu
menarha, se petrec şi alte modificări în organismul fetei aflată
la pubertate: se dezvoltă sânii, apare părul pubian şi axilar, şoldurile
se lăţesc şi are loc un „salt de creştere”; rata de creştere
se diminuează semnificativ în jurul vârstei de 14-15 ani; după
pubertate urmează adolescenţa când au loc alte modificări fizice;
− primele cicluri menstruale sunt neregulate atât ca ritm,
cât şi cantitativ, ciclurile sunt anovulatorii, faza a doua a ciclului
(luteală) este micşorată 20 ;
− ciclurile devin ovulatorii, în 70% din cazuri, abia după
vârsta de 17-18 ani, iar menstruaţia devine regulată după cel
puţin 2 ani de la apariţia menarhei 21 ;
− sistemul nervos şi hipofiza încă nu şi-au definitivat maturitatea,
dezvoltarea organelor genitale nu a atins maturitatea
în unele cazuri, epiteliul este fragil, uterul este infantil,
etc. 22 ;
− menstruaţiile abundente şi lungi sunt cât se poate de comune
în anii adolescenţei, datorită unei concentraţii mai mari de
estrogen, iar nivelele plasmatice de progesteron nu sunt întotdeauna
destul de ridicate în timpul ciclurilor menstruale ca să poată
deteriora mucoasa uterină pentru a avea loc menstruaţia,
− în majoritatea cazurilor, aceste menstruaţii abundente nu necesită
instituirea unui tratament medical;
20
V. Luca, D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 198;
21
Ibidem;
22
Ibidem.
72

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− stresul ambiental poate modifica dinamica unui ciclu ovulator,
interferându-se la nivelul SNC, respectiv la nivelul axei
hipotalamo-hipofizare 23 .
Comentarii
– la ora actuală, se prescriu prea des şi în mod nejustificat
pilulele contraceptive cu scopul de a regla ciclul
menstrual, fără a obţine întotdeauna efectul dorit;
– apar, în schimb, frecvent, deja după câteva luni,
efectele secundare ale pilulei, motiv pentru care ar trebui
să se recurgă la tratamente alternative: naturiste,
homeopate, eventual hormoni natural etc.
B). Sindromul premenstrual (SPM)
− SPM este definit ca ansamblul manifestărilor psihice şi fizice
care survin premergător menstruaţiei şi dispar după aceasta 24 ;
− SPM apare cu 3-5 zile înainte de menstruaţie, întâlnindu-se
la 36-40% dintre femei, fiind cel mai frecvent între 18-35
de ani 25 .
− a fost descris de Frank în 1931 ca sindromul tensiunii premenstruale
şi aprofundat de Greene în 1985 şi este şi astăzi recunoscut
ca o entitate psihosomatică complexă care continuă să fie
neelucidată ca etiopatogenie şi dificilă ca tratament 26 ;
− în marea majoritate a cazurilor, modificările sunt uşor suportabile,
dar în unele cazuri ele sunt deosebit de severe, cu
afectarea capacităţii de lucru şi integrare socială 27 ;
− definiţia modernă a sindromului (Dalton, 1985) spune că
acesta este suma simptomelor care apar mai mult sau mai puţin
constant 28 ;
23
Maria Florescu, Nicolae Cernea, Cristina Simionescu, op. cit., p. 84;
24
Ibidem, p. 101;
25
Prof. Dr. Virgiliu Ancăr, Ginecologie, Editura Naţional, Bucureşti 1999, p. 12;
26
Maria Florescu, Nicolae Cernea, Cristina Simionescu, op. cit., p. 84;
27
Ibidem;
28
Ibidem, p. 102;
73

Dr. Christa Todea-Grosss
− simptomele cele mai frecvente sunt: balonare abdominală,
creştere în greutate, cefalee, tensiune mamară dureroasă,
senzaţie de greaţă, edeme ale feţei sau periferice, tulburări de
tranzit intestinal 29 ;
− unii autori grupează simptomele în 3 tipuri de manifestări:
a). manifestări congestive (inflamatorii): sâni moi, măriţi şi
dureroşi; b). manifestări nervoase: iritabilitate, nervozitate, anxietate,
insomnie, dureri de cap, migrene; c). manifestări viscerale
(organice) care apar pe mici leziuni organice preexistente:
crize de astm, laringite, dischinezie biliară, colici biliare, dureri
la nivelul coloanei vertebrale cervicale, alergii cutanate, urticarie,
herpes 30 ;
− sindromul este considerat semnificativ în cazul în care
simptomele sunt severe;
− cauzele posibile ale SPM: uneori este un nivel scăzut de progesteron;
alteori depresia nervoasă pare a fi produsă de alterarea
secreţiei de cortizol sau hormon tiroidian sau a melanotoninei
sau o scădere a serotoninei; factori de stres; tulburări de
personalitate etc. 31 ;
− studii recente au arătat că nu există anomalii în secreţia de estrogen
şi progesteron, nici alţi hormoni sau cortizol! Aceste date,
asociate cu rezultate negative ale suplimentării progestagene,
sugerează că SPM nu este datorat unor anomalii în secreţia hormonilor
sexuali sau că acestea pot exista la nivelul SNC şi nu pot
fi evidenţiate în serul periferic 32 ;
− alte ipoteze: teoria retenţiei hidrice; secreţia anormală de
prostaglandine; hipoglicemia; deficite vitaminice şi minerale
(vit. B6, vit. E, magneziu şi zinc); alergie; factori psihologici
33 ;
29
Ibidem;
30
Prof. Dr. Virgiliu Ancăr, op. cit., p. 12;
31
Maria Florescu, Nicolae Cernea, Cristina Simionescu, op. cit., p. 104.
32
Ibidem, studiu făcut de Gintzler, 1980; Ying, 1987, p. 105;
33
Ibidem, pp. 105-109;
74

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− terapia medicamentoasă: este empirică şi controversată. Numeroase
studii au relevat efectul placebo. Terapia cu contracepţia
orală este controversată: scade durerea (dismenoreea), dar creşte
frecvenţa balonării abdominale şi a tensiunii mamare. Antiinflamatoarele
nesteroidiene (aspirină, paracetamol etc.) ameliorează
cefaleea, durerile musculo-scheletice şi alte fenomene
algice [...] 34 ;
− sindromul premenstrual dispare odată cu instalarea menopauzei,
când încetează funcţia ovariană şi scade brusc secreţia
hormonului estrogen.
Comentarii
– sindromul premenstrual este deseori tratat cu pilula
contraceptivă sau cu o combinaţie de medicamente
între pilulă şi antispastice;
– există însă şi tratamente alternative, acest sindrom
putând fi tratat cu antispastice şi antiinflamatoare, uneori
cu magneziu, vitamine, fără să se recurgă la hormoni
care pot duce la tulburări menstruale şi care au
multe efecte secundare;
– conduite terapeutice recomandate: pentru reducerea
edemului premenstrual, trebuie redus consumul de
sare şi potasiu; se adaugă progesteron natural sub formă
de creme aplicate pe tegument sau uleiuri aplicate
sublingual; consum mai puţin de cofeină, care este eliminată
cu întârziere din organism în perioada a doua
a ciclului menstrual; vitamina B6 reduce edemul premenstrual;
nu sunt indicate diuretice care pot avea efecte
secundare deosebite 35 ;
– în cartea sa, „Sindromul contraceptiv”, Dr. Manfred
van Treek descrie terapiile naturiste din cadrul tulburărilor
menstruale, precum sindromul premenstrual, dar
şi menstre dureroase (dismenoree) sau prea abundente
(hipermenoree), adăugând faptul că nu este necesar
34
Ibidem, p. 110;
35
Betty Kamen, op. cit., pp. 58-59;
75

Dr. Christa Todea-Grosss
tratamentul cu pilula în aceste cazuri: „Terapia naturistă
presupune un adaus de magneziu ca tratament alternativ
în sindromul premenstrual şi în hipermenoree
(menstre foarte abundente şi prelungite). Prin acest tratament,
tensiunea din sâni scade, precum şi tensiunea
psihică [...]”. Autorul observă că, după ani de zile de la întreruperea
tratamentului cu pilula, reapar simptomele, respectiv
menstre foarte dureroase şi uneori foarte abundente.
Nu s-a rezolvat, deci, problema, ci doar s-a amânat.
Nici tratamentele naturiste cu ceaiuri nu sunt de
neglij at (fitoterapie). Autorul concluzionează că: „nu
este necesară administrarea pilulei contraceptive, aşa
cum procedează la ora actuală majoritatea medicilor ginecologi.
Iar dacă acest lucru se întâmplă în cazul fetelor
tinere care au sângerare prelungită şi dureri menstruale
şi li se administrează pilula, acest lucru este cu
totul iresponsabil! Cu atât mai mult cu cât ritmul menstrual
încă nu s-a definitivat...” 36 . Tot aici, autorul relatează
despre un studiu din Turcia care a arătat că cei care
suferă de sindrom premenstrual au o concentraţie serică
de magneziu sub limita normală, iar cele care o au
în limite normale nu suferă de acest sindrom” 37 .
36
Manfred van Treek, Das Kontrazeptions-Syndrom, ed. a 2-a, Abtsteinach/Odw:
Derscheider, 1997, cap.4: Terapii naturiste în dismenoree şi hipermenoree; p.
40;
37
POSACI et all, Plasma copper, zinc and magnesium levels in patients with premenstrual
syndrome, Acta Obstetricia et Gynecologica Scandinavica, 1994, pp.
452-455
76

CAPITOLUL IV
HORMONII SEXUALI FEMININI NATURALI
(ESTROGEN ŞI PROGESTERON) ŞI ARTIFICIALI
(PILULA CONTRACEPTIVĂ): SINTEZĂ ŞI
MECANISM DE ACŢIUNE. ASEMĂNĂRI ŞI
DEOSEBIRI
Hormonii sexuali feminini naturali (secretaţi de către organismul
feminin) se împart în două grupe:
I). Estrogen
II). Progesteron
Odată cu apariţia pilulei contraceptive (anul 1960), s-au
sintetizat hormonii artificiali, derivaţi din cei naturali, prin
modificarea structurii chimice ale acestora.
I). Hormonii estrogeni naturali şi artificiali
1). Hormonii estrogeni naturali
a) Definiţie
Hormonii estrogeni naturali, numiţi şi hormoni foliculari,
sunt hormoni sexuali feminini, izolaţi pentru prima
dată din urină de Doisy şi Butenandt în 1932 1 .
1
Maria Florescu, Nicolae Cernea, Cristina Simionescu, Endometrul. Ciclul menstrual
normal şi patologic, Editura Medicală, Bucureşti, 1998, p. 26;
77

Dr. Christa Todea-Grosss
b) Clasificarea hormonilor estrogeni şi acţiunea lor
Reprezentanţii acestei grupe sunt 2 :
● Estrona (E1);
● 17-beta – Estradiolul (E2);
● Estriolul (E3).
c) Sinteza hormonilor estrogeni naturali
● estrogenul se sintetizează în cea mai mare parte în ovar,
dar poate fi secretat şi de către suprarenală (din testosteron), iar
în timpul sarcinii de către placentă 3 ;
Reprezentarea schematică a sintezei estrogenilor în ovar
Colesterol
↓
Pregnenolon
↓
Progesteron
↓
17-OH-Progesteron
↓
Androstendiona
↓
↓
Testosteron Estradiol
↓
Estrona 4
Comentariu
După cum reiese din schemă, hormonii naturali necesari
unei bune funcţionări a organismului se sintetizează
la nivelul ovarelor din colesterol (Colesterol-Progesteron-Testosteron-Estrogen),
lucru ce nu se mai în-
2
Ibidem;
3
Ibidem, p. 27.
4
Anca Dragomirescu, Izoflavonele estrogen-mimetice, Editura Universitatea medicală,
Timişoara, 2003, p. 27;
78

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
tâmplă în cazul hormonilor artificiali. După administrarea
acestora („pilula contraceptivă”), sinteza hormonilor
naturali va fi foarte scăzută, fiind înlocuită de hormonii
artificiali, provocând o reală dereglare a întregului
ciclul hormonal al femeii.
● estrogenii mai pot fi sintetizaţi de către suprarenală (din
testosteron):
Reprezentarea schematică a sintezei estrogenilor la nivelul ţesutului
adipos / grăsos (androgenii fiind proveniţi din suprarenală):
Testosteron
↕
Androstendion
↓
↓
Estradiol (E2) ↔ Estrona (E1) ↔ Estriol (E3) 5
Comentariu
Estrogenii care se sintetizează la nivelul ţesutului
grăsos (adipos) sunt „hormoni de rezervă” cu rol important
în prevenirea osteoporozei. Hormonii artificiali
din pilula contraceptivă nu mai posedă acest rol.
● în cazul unei sarcini, estrogenul este sintetizat de către
placentă;
● o cantitate mică de estrogeni mai este sintetizată de ficat
şi creier 6 ;
− din punct de vedere chimic, hormonii estrogeni sunt hormoni
steroizi, adică au ca precursor o grăsime, în cazul de faţă
colesterolul;
5
Ibidem, p. 29.
6
Ibidem, p. 28;
79

Dr. Christa Todea-Grosss
− în organism, colesterolul este „cărămida” de construcţie a
hormonilor sexuali atât masculini, cât şi feminini;
− ovarul, respectiv foliculul ovarian, sintetizează cantitatea
maximă de estrogen în prima fază a ciclului menstrual – faza
foliculară – stimulat fiind de hormonul hipofizar FSH 7 ; în faza
a doua a ciclului – faza luteală – estrogenul este sintetizat în
cantitate mai mică de către corpul galben (din ovar);
− estrogenii se sintetizează şi la bărbaţi în cantităţi mici, la
nivelul testiculului; de asemenea, o anumită cantitate de testosteron
(hormon sexual masculin) se transformă sub acţiunea
unei enzime în estrogen;
− în sânge, hormonii estrogeni sunt legaţi de o proteină şi
transportaţi către diferite organe (sâni, uter etc.), unde ei sunt
direcţionaţi către nucleul celulelor din organul respectiv şi, astfel,
influenţează activitatea celulară 8 ;
− un organ activ în metabolismul estrogenilor naturali (sintetizaţi
doar de către organism) este ficatul; acesta elimină estrogenii
în bilă şi îi reabsoarbe în intestin (duoden), contribuind
astfel la menţinerea unui prag constant de estrogen 9 ;
− după administrarea orală (pe gură), estrogenii naturali
(endogeni) sunt metabolizaţi imediat de către ficat şi transformaţi
în compuşi inactivi din punct de vedere biologic. Cu alte
cuvinte, aceşti hormoni naturali nu pot fi folosiţi în tratament.
Din acest motiv, în scop terapeutic sunt folosiţi doar estrogeni
sintetici (care nu vor mai fi inactivaţi de către ficat), cu durată
şi potenţial de acţiune care să le permită administrarea pe gură.
Ei sunt obţinuţi fie prin esterificarea hormonului natural, fie
prin substituirea lui cu derivaţi care vor fi însă metabolizaţi mai
încet în organism 10 .
7
Ibidem;
8
Ibidem;
9
Maria Florescu, Nicolae Cernea, Cristina Simionescu, op. cit., p. 27;
10
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), Manual de planificare
familială, Text de referinţă, 2000, cap. Contraceptivele orale, de Lote Şurtea, p.5-5.
80

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Comentarii
– organismul feminin dispune de o rezervă de hormoni
estrogeni, rezultaţi din transformarea hormonilor
androgeni (masculini) la nivelul ţesutului grăsos şi,
în mai mică măsură, la nivelul ficatului şi a creierului;
– aceşti estrogeni „de rezervă” sunt responsabili de
protecţia faţă de osteoporoză, dar şi de riscul crescut de a
dezvolta un cancer la femeile obeze!
– prin folosirea contraceptivelor hormonale, nu se mai sintetizează
hormonii naturali decât într-o cantitate foarte
mică, fapt ce duce la o lipsă a prevenirii osteoporozei,
dar şi la predispunere la formarea de tumori canceroase,
din cauza obezităţii pe care o produce (vezi efectele
secundare ale pilulei în cap. V.: Metode contraceptive
şi abortive).
● Acţiunea hormonilor estrogeni naturali
− estrogenii exercită anumite acţiuni asupra glandelor genitale
feminine şi masculine, precum şi asupra altor ţesuturi şi
organe;
− acţiunea lor este diferită în funcţie de vârsta organismului
şi de doza lor: dozele mici sunt necesare dezvoltării foliculare
fiziologice (normale); doze mari şi prelungite inhibă ovarul,
deci ovulaţia;
− la femeia fertilă, concentraţia hormonilor estrogeni se modifică
de mai multe ori în timpul ciclului menstrual 11 .
● acţiunea estrogenilor asupra organelor genitale feminine:
Generalităţi:
− estrogenii pregătesc acţiunea hormonului progesteron asupra
organelor genitale (asupra aparatului reproductiv), fapt
care explică necesitatea raportului optim estrogeni – progesteroni
pentru buna funcţionare a acestuia;
11
Maria Florescu, Nicolae Cernea, Cristina Simionescu, op. cit., p. 143;
81

Dr. Christa Todea-Grosss
− estrogenii au un rol stimulator, proliferativ asupra aparatului
reproductiv, iar progesteronul are rol de modelare a
proliferării; din acest motiv, administrarea în scop terapeutic a estrogenilor
trebuie să fie întotdeauna urmată de administrarea progesteronului
pentru evitarea unor proliferări necontrolate de estrogen
12 ;
Acţiunea estrogenilor în prima jumătate a ciclului menstrual
(faza proliferativă):
− la nivelul vaginului: estrogenii stimulează proliferarea şi
maturarea epiteliului superficial;
− la nivelul colului uterin: cresc cantitatea de apă din mucusul
secretat la acest nivel, înlesnind pătrunderea spermatozoizilor
în uter;
− la nivelul mucoasei uterine: stimulează proliferarea (dezvoltarea)
acesteia;
− la nivelul musculaturii uterine: stimulează proliferarea ei
(creşterea ei);
− la nivelul trompelor uterine: creşte peristaltismul lor (contracţii
musculare care vor ajuta la înaintarea oului fecundat
spre uter);
− la nivelul ovarului: creşterea foliculului ovarian şi maturarea
ovulului prin intermediul estrogenilor „informează” hipofiza
câ ează creşterea (dezvoltarea) ei 13 ;
● acţiunea estrogenilor asupra altor organe decât cele genitale
feminine:
− ţesutul osos – acţiune anti-osteoporotică pentru ambele
sexe;
− epiteliul prostatic – asigurarea unei integrităţi morfo-funcţionale;
− metabolismul glucidic – reduc toleranţa la glucide;
− metabolismul proteic – sinteza multor proteine şi enzime,
12
Anca Dragomirescu, op. cit., p. 29;
13
Ibidem, pp. 30-33.
82

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
inclusiv proteinele de transport pentru hormonii estrogeni, testosteron
şi tiroidieni;
− metabolismul lipidic – scade colesterolul (formaţiunea LDL)
şi creşte formaţiunea benefică a acestuia (HDL colesterol), asigurând
astfel o prevenire a bolilor cardiace (coronaropatii); în
consecinţă, are un efect antiaterogen;
− coagularea sângelui – creşte factorii de coagulare (VII, IX şi
X) şi reduce antitrombina II; aceste efecte sunt exagerate pentru estrogenii
de sinteză (din pilula contraceptivă), fapt care explică favorizarea
trombozelor de către aceştia;
− cresc angiotensinogenul (substanţă care favorizează creşterea
tensiunii arteriale);
− apă şi sodiu – reţin apa şi sodiul în organism;
− temperatura bazală a organismului – o scad;
− la nivelul pielii – determină fineţea pielii şi dispoziţia feminină
a pilozităţii 14 .
● alte acţiuni
− dezvoltarea caracterelor sexuale secundare: stimulează maturarea
întregului aparat genital feminin la pubertate; creşterea
osoasă şi închiderea cartilajelor de creştere, care apare la finalul
pubertăţii; distribuie depozitele adipoase la nivelul sânilor
şi şoldurilor contribuind la formarea morfotipului feminin;
− comportament sexual: stimulează comportamentul sexual
(fapt controversat, atribuit mai degrabă androgenilor);
− în timpul sarcinii: nivelul estrogenilor creşte de 10-100 de ori;
din ziua a 8-a după concepţie, placenta va secreta hormonul
hCG (hormon gonadotrop) şi o cantitate crescută de estrogeni;
din acest motiv, hipofiza nu mai poate primi „semnalul” (când
scade estrogenul) şi trebuie eliminat ovulul, deci nu mai are
loc ovulaţia;
− după menopauză, sinteza acestor hormoni cunoaşte o scădere
bruscă, importantă.
14
Ibidem;
83

Dr. Christa Todea-Grosss
Comentarii
– constatăm că în dezvoltarea fiziologică armonioasă
a organismului feminin, hormonii estrogeni au o
pondere foarte mare; ca urmare, orice dereglare a lor
va avea consecinţe şi asupra sănătăţii organismului; o
cantitate crescută de estrogen sintetic (din pilula contraceptivă)
va putea provoca boli precum: tromboflebite,
accidente vasculare cerebrale, hipertensiune arterială,
creştere în greutate, ateroscleroză, dislipidemii,
etc.
– folosind metodele contraceptive hormonale (pilula,
injecţii, implanturi, sterilet îmbogăţit cu hormoni
etc.), întotdeauna va fi dereglat acest echilibru perfect al estrogenului
şi, implicit, întregul lanţ hipotalamo-hipofizo-ovarian!
Felul în care se produce acest dezechilibru,
împreună cu toate efectele secundare, este explicat la
cap. V. Metode contraceptive şi abortive.
2). Hormonii estrogeni sintetici (contraceptive
hormonale)
a) Definiţie: Estrogenul artificial este definit ca fiind un hormon
sintetic, cu o durată şi un potenţial de acţiune mai îndelungat,
care să permită administrarea lui orală prin modificarea
structurii chimice a estrogenului natural 15 ;
− el devine, astfel, componenta estrogenică a pilulei contraceptive
combinate (COC);
− a fost sintetizat în anii ’60 pentru a preveni o sarcină ne-
dorită, deci în scop exclusiv contraceptiv.
b) Clasifi care
● Etinilestradiol
● Mestranolul
15
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-5.
84

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− ambii hormoni sunt derivaţi din estrogenul natural – 17 beta-Estradiol
– cu scopul de a mări în mod substanţial capacitatea
contraceptivă a acestuia;
− hormonul sintetic Etinilestradiol este o componentă a pilulei
contraceptive sintetice, alături de hormonul progesteron. Are
o activitate mult mai ridicată decât hormonul natural (Estradiol)
şi poate fi administrat pe cale orală fără să fie dezactivat. „El
este obţinut din hormonul natural prin adăugarea unui radical etinil
în poziţia 17-alfa şi astfel multiplică de peste 50 de ori (!) activitatea
lui” 16 .
− difuziunea sa este mai rapidă în organism decât a estrogenului
natural, dar metabolizarea lui este mult încetinită; timpul
de înjumătăţire (timpul la care este metabolizat în procent de
50%) este de aproximativ 10 ore 17 ;
− există variaţii individuale foarte largi în farmacodinamia hormonului,
ceea ce explică variaţiile de activitate terapeutică şi de efecte
secundare de la o pacientă la alta pentru aceeaşi doză administrată 18 ;
− modificările, respectiv conjugările, care se fac acestor hormoni,
fac însă foarte dificilă metabolizarea lor de către ficat;
− doar un procent de 60% din hormoni va trece în sânge şi va
fi folosit de către organism, restul (40%) se depozitează în ficat
(impregnare hepatică) 19 ;
− fixarea intensă a etinilestradiolului în ficat este responsabilă
de efectele metabolice (efecte secundare) observate în timpul administrării
20 ;
− din cauza efectelor sale de a bloca ovulaţia prin inhibiţia
hormonilor hipofizari (acţiune antigonadotropă), etinilestradiolul
este estrogenul exclusiv al contraceptivelor combinate 21 ;
16
Ibidem, p. 5-6;
17
Ibidem;
18
Ibidem;
19
Ibidem;
20
Ibidem;
21
Ibidem;
85

Dr. Christa Todea-Grosss
− acest estrogen sintetic nu se administrează izolat din cauza
efectelor sale negative, cu excepţia cazurilor de tratament a
infertilităţii de cauză cervicală (afecţiune a colului uterin) şi de tratament
antiandrogenic 22 ,
− Mestranolul are un efect similar cu Etinilestradiolul, având
în plus un grup metil în poziţia C3. El este metabolizat în organism
şi transformat tot în Etinilestradiol – partea sa activă.
Se administrează tot pe cale orală 23 .
22
Ibidem;
23
Ibidem.
Comentarii
– am constatat mereu cu stupoare că femeile care
consumă aceste pilule contraceptive consideră că avantajele
prevenirii unei sarcini sunt mai mari decât faptul
că pilula le îmbolnăveşte din cauza numeroaselor sale
efecte secundare grave; aş pune acest lucru mai ales pe
seama necunoaşterii acestor efecte secundare;
– efectele secundare se explică prin faptul că estrogenii
sintetici, din cauza modificărilor chimice din structura
lor, au o durată şi un potenţial de acţiune mult mai mare
decât a celor naturali, fiind, însă, mult mai greu metabolizaţi
de către ficat (vezi cap. V – Metode contraceptive
şi abortive);
– de ce nu se recurge la hormonii naturali Aceştia, după
cum am explicat anterior, nu au niciun efect deoarece
se dezactivează imediat în organism dacă sunt administraţi
oral. Atunci ne întrebăm: dacă în unele boli, precum
diabetul zaharat, tratăm insuficienţa insulinei cu
o altă insulină (extrasă din pancreas de porc) având
exact aceeaşi compoziţie chimică, lucru ce nu s-a reuşit
în cazul estrogenului, de ce, cunoscând efectele lui secundare,
nu se renunţă la acest compus chimic nociv pentru
organism Pentru tratarea unor boli găsim o motivaţie,
dar nu şi pentru avantajele unei planificări familiale menite
să ne îmbolnăvească. Am găsit doar acest răspuns, într-o
86

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
carte de planificare familială: „Iată de ce contraceptivele
au creat o dilemă terapeutică unică: niciodată atât de
multe persoane nu au luat medicamente atât de puternice în
mod voluntar şi pe o perioadă atât de îndelungată pentru un
alt scop decât pentru tratarea unei boli” 24 .
Acţiunea estrogenilor sintetici
Etinilestradiolul – componenta exclusivă a pilulei:
a) inhibă ovulaţia prin suprimarea (inhibiţia) hormonilor
hipofizari (FSH şi LH). Astfel, aceşti hormoni hipofizari nu mai
stimulează ovarul să secrete hormoni estrogeni endogeni (naturali),
concentraţia acestora scade, deci ovarul este practic pus
în repaus 25 .
Comentarii
Doar pilula cu concentraţie mai mare de estrogen şi
progesteron va inhiba ovulaţia prin blocarea secreţiei
de hormoni naturali (efectul contraceptiv al pilulei); pilula
cu doze mici de hormoni (micropilula) nu va inhiba
ovulaţia decât într-un procent mic, iar dacă fecundaţia
a avut loc, embrionul va fi eliminat din cauza efectului
abortiv al pilulei, care modifică (usucă) mucoasa uterină
şi nu permite implantarea embrionului. Vorbim aici de
un avort hormonal – timpuriu, care are loc în primele
10-14 zile de la concepţie.
Dr. R. Ehmann arată că la aproape 60% din cazurile
cercetate apăreau creşteri foliculare (adică aveau loc
ovulaţii). La 4% din cazuri s-a presupus existenţa unei
ovulaţii la doza de 0,03-0,04 mg ethinylestradiol şi diferite
doze de progesteron.
Corespunzător, s-au furnizat şi cote de eşec.
De exemplu:
– La preparatele trei faze – 1,87%
24
Ibidem, extras din Raportul Administraţiei Americane pentru Alimentaţie şi
Medicamente, p. 5-1;
25
Ibidem, cap. Contraceptivele orale, de Lote Şurtea, p. 5-11.
87

Dr. Christa Todea-Grosss
– La preparatele două faze – 3,7%
– Minipilula – 13,7%
Pentru minipilulă (pilula monohormonală cu concentraţie
mică de progesteron), Ludwig a găsit în mod
regulat corpora lutea recente 26 .
b) inhibă implantaţia embrionului în uter, prin alterarea
mucoasei uterine. Etinilestradiolul singur, în doză suficient de
mare, „creează un endometru nefavorabil implantării blastocistului:
slab decidualizat, cu glande atrofiate, cu producţia glandulară
de glicogen diminuată, deci există mai puţină energie disponibilă
pentru supravieţuirea blastocistului în cavitatea uterină” 27 . Aceleaşi
modificări ale mucoasei uterine (endometru) le găsim descrise
şi la alţi autori: „Endometrul suferă profunde modificări
care-l fac inapt nidaţiei (implantării) şi dezvoltării unui
ovul fecundat [...]. Microscopia electronică a relevat după 2-3
cicluri de tratament estro-progestativ, prezenţa unui aspect distrofic
al mucoasei uterine realizat prin absenţa arterelor spiralate,
existenţa unor lacuri venoase cu stază, glande endometriale
atrofice, mici, rare, rectilinii...”. El continuă cu exemple:
estroprogestativele combinate normodozate duc la hipoplazia mucoasei
uterine prin inhibiţia secreţiei hipotalamo-hipofizo-ovariene;
estroprogestativele minidozate generează atrofierea (uscarea)
mucoasei uterine din cauza conţinutului scăzut în estrogen
[...] 28 .
26
Dr.R. Ehmann (medic primar ginecologie / obstetricală spitalul cantonal Stans,
Elveţia, CH – 6370) în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale.
Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere
al unui ginecolog, Articolul este textul lărgit şi revăzut al conferinţei susţinute
de dr. Rudolf Ehmann pe 22.09.1990 la Dresda, la Congresul internaţional
„World Federation of Doctors Who Respect Human Life”. Traducere de către
Asociaţia Pro-Vita Sibiu, pp. 15-16;
27
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-11;
28
V. Luca, D. Nanu, M. Nanu, Anticoncepţie. Anticoncepţionale, Editura Medicală,
Bucureşti, 1991, p. 125;
88

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Comentariu
Toate modificările descrise mai sus vor duce la eliminarea
embrionului, deci la un avort timpuriu, hormonal,
în primele 10-14 zile de la concepţie.
c) accelerează transportul ovocitului prin trompa uterină
29 ;
d) alte modificări în organism: stimulează sistemul imun,
motiv pentru care un tratament estrogenic poate induce boli
autoimune, precum Lupus Eritematos Sistemic, Eritem nodos,
şi reacţii autoimune ca: prurit, eczeme; aceşti hormoni pot avea
efecte negative şi asupra psihicului, precum depresii, insomnii
etc.
Comentariu
Efectele secundare, respectiv bolile induse de pilula
contraceptivă, sunt tratate la cap. V . Metode contraceptive
şi abortive.
II). Progesteron natural şi artificial (Progestativ de sinteză)
I) Progesteronul natural
a) Definiţie. Sinteză
− Progesteronul este (ca şi estrogenul) un hormon sexual
feminin, secretat de către ovar în a doua jumătate a ciclului menstrual,
iar în timpul sarcinii în cantităţi mult mai mari de către
placentă. O cantitate mică este secretată de către glandele suprarenale
(corticosuprarenală);
− este, ca şi estrogenul, un hormon steroid derivat de la colesterol
(vezi schema), fiind şi un intermediar în sinteza multor
altor hormoni, inclusiv testosteron şi estrogen;
29
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-11.
89

Dr. Christa Todea-Grosss
− secreţia hormonului este reglată tot de către centrii superiori
din creier (hipotalamus şi hipofiză), ca şi în cazul estrogenului
(vezi schema).
b) Acţiunea Progesteronului natural
Generalităţi
− activitatea cea mai importantă a progesteronului începe
după ovulaţie, în a doua parte a ciclului menstrual (faza secretorie
sau luteală): zilele 15-28 ale unui ciclu regulat;
− după ovulaţie, foliculul ovarian golit de ovul se transformă
într-o glandă numită corp galben, care va secreta progesteron.
● acţiunea asupra organelor genitale feminine
− la nivelul vaginului – descuamează stratul superficial al
mucoasei;
− la nivelul colului uterin – creşte vâscozitatea (densitatea)
mucusului secretat la acest nivel prin reducerea conţinutului
în apă şi săruri, fapt care limitează progresia spermatozoizilor
spre uter; creşte tonusul local; femeia nu este fertilă în această
perioadă;
− la nivelul mucoasei uterine (endometrul) – inhibă creşterea
endometrului şi îi conferă acum un aspect „secretor” (celulele
secretă glicogen, necesar pentru hrana embrionului, pregătind
mucoasa uterină pentru implantarea acestuia); modificările
locale ale mucoasei uterine sub acţiunea progesteronului
ajung la maxim în ziua a 24-a a ciclului menstrual, după
care, dacă nu a avut loc fecundarea, scade brusc secreţia progesteronului
şi începe involuţia mucoasei uterine prin distrugerea
glandelor, a vaselor sanguine care se rup provocând mici
hemoragii, eliminarea lor fiind menstra (vezi Cap. III – Ciclul
menstrual);
− la nivelul musculaturii uterine – inhibă creşterea (proliferarea)
şi contractilitatea musculaturii (miometrului);
− la nivelul trompelor uterine – inhibă peristaltismul tubar
(scade contractilitatea lor);
90

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− la nivelul glandei mamare – stimulează dezvoltarea glandelor,
deci o pregăteşte pentru secreţia lactată 30 .
● acţiunea asupra altor organe decât cele genitale feminine
− în metabolismul glucidic – reduce toleranţa la glucide;
− apă şi sodiu – elimină apa şi sodiul din organism;
− temperatura bazală – creşte temperatura bazală prin acţiune
la nivelul centrului hipotalamic de reglare termică.
● alte acţiuni
− are efecte hipnotice, produce efecte anestezice;
− contribuie, alături de estrogen, la dezvoltarea caracterelor
sexuale secundare.
CONCLUZIE
Efectul progesteronului natural se opune efectului estrogenilor
naturali, în felul acesta modelându-le activitatea.
2). Hormonii sintetici: Progestative de sinteză
a) Definiţie
Hormonii sintetici se numesc Progestative de sinteză, fiind
derivaţi sintetici ai Progesteronului natural (structura lor
chimică fiind diferită, a fost schimbată şi denumirea).
b) Generalităţi
− este componenta progesteronică a pilulei contraceptive;
− poate fi folosit ca unic preparat al pilulei (pilula monohormonală)
sau în combinaţie cu estrogenul (pilula combinată);
− diferite modificări în structura chimică a progestativelor sintetice
modifică activitatea lor biologică. Din acest motiv, acţiunea farmacologică
a contraceptivelor nu poate fi prevăzută pe baza cantităţii
existente în preparat 31 .
30
Anca Dragomirescu, op. cit., pp. 30-33.
31
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., cap. Contraceptivele
orale, de Lote Şurtea,, p. 5-9;
91

Dr. Christa Todea-Grosss
− nu este suficient să fie evaluată cantitatea contraceptivului
administrat, ci este necesară şi evaluarea activităţii biologice a acestuia
32 ;
− au fost imaginate o serie de teste pentru verificarea efectelor
farmacologice ale hormonilor artificiali derivaţi din estrogen
şi progesteron 33 :
● testul Kaufmann determină doza de progestativ necesară
pentru transformarea unui endometru sub influenţă estrogenică
într-un endometru în faza secretorie (sub influenţa progesteronică);
● nivelul globulinelor serice etc.
− din punct de vedere farmacologic, doar 60% din concentraţia
hormonilor intră în sânge ca să-şi exercite acţiunea, restul se
depozitează în ficat (impregnare hormonală hepatică) 34 .
Comentariu
Spre deosebire de estrogenul sintetic, progestativul
de sinteză poate fi administrat ca preparat unic al pilulei
contraceptive. Motivul este acela că acest hormon
artificial nu are acţiune pe întregul organism (ca estrogenul),
ci doar pe organele genitale.
c) Clasificare şi mod de acţiune
− sunt 3 grupe de progestative sintetice 35 :
− din primul grup, cel mai eficient hormon sintetic este medroxiprogesteron
acetat. Acţiunea acestui hormon artificial asupra
altor organe decât cele genitale este următoarea: acţiune termogenă,
prin creşterea temperaturii bazale (ca şi în cazul progesteronului
natural); este mult mai activ decât hormonul natural,
chiar de 1000 de ori mai activ, motiv pentru care se asociază cu
32
Ibidem;
33
Ibidem;
34
Ibidem, p. 5-10.
35
Ibidem;
92

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
estrogeni pentru a preveni tulburări ale ciclului menstrual; efectele
metabolice sunt minore; acetatul de medroxiprogesteron
poate induce însă HTA (hipertensiune arterială);
− celelalte două grupe au efecte metabolice mai importante:
cresc insulina, putând declanşa un diabet zaharat la cei predispuşi;
scad fracţiunea „bună” a colesterolului (HDL-colesterol); pot
induce HTA; reţin apa în organism; scad trigliceridele (alte grăsimi
dăunătoare). Efectul lor asupra organelor genitale: au efect
termogen (cresc temperatura) şi antiovulator (inhibă ovulaţia)
foarte pronunţat; la nivelul uterului, opresc repede hemoragia,
având un efect hemostatic puternic, degradează glandele (care
nu se vor mai umple cu glicogen pentru a putea hrăni embrionul),
atrofiază mucoasa uterină făcând-o inaptă implantării embrionului.
Toate progestativele sintetice au acelaşi efect asupra organelor
genitale interne (ovare, trompe, uter, col uterin), şi anume:
● inhibă ovulaţia prin suprimarea (inhibiţia) hormonilor
hipofizari (FSH şi LH) 36 .
În consecinţă, aceşti hormoni hipofizari nu mai stimulează
ovarul să secrete hormoni progesteroni şi estrogeni naturali,
ovarul fiind, practic, pus în repaus.
Comentarii
Prin inhibarea ovulaţiei, hormonii sintetici au efect
contraceptiv, ovarul fiind pus în repaus. Din cauza efectelor
secundare grave, s-a recurs la doze tot mai mici,
precum minipilula şi micropilula, care conţin cantităţi
foarte mici de progesteron. Din acest motiv, nu mai este
anulată ovulaţia într-un procent suficient de mare.
Dr. R. Ehmann relatează că „din cauza ratei înalte
de efecte secundare obiective şi subiective, fapt curând
constatat, procentul de hormoni a fost micşorat conti-
36
Ibidem, p. 5-11;
93

Dr. Christa Todea-Grosss
nuu. S-a indicat drept ideală o limitare a dozei de inhibitori
ai ovulaţiei de 0,05 mg ethinylestradiol, în timp
ce fracţiunii de progesteron nu i se dădea prea mare
atenţie. S-a descoperit apoi că, la o scădere în continuare
a fracţiunii de estrogen până la 0,035-0,030 mg
ethinylestradiol, este absolut necesară asocierea în inhibitor
şi a unui progestagen nou produs, de exemplu
desogestrelul. De altfel, este clar că potenţialul în progestagen
trebuie să fie corespunzător de ridicat. În ultimul
timp, se vorbeşte despre „doza de inhibare a
ovulaţiei” 37 .
Cu toate acestea, sarcina nu se va implanta în uter
din cauza atrofierii acestuia prin hormonii artificiali,
acesta fiind efectul lor abortiv (efect descris anterior).
● produc o gleră cervicală densă, vâscoasă (glera fiind secreţia
colului uterin) care împiedică înaintarea spermatozoizilor
spre uter 38 .
Comentariu
Acesta este un efect contraceptiv al hormonului, dar,
din cauza scăderii concentraţiei lui din pilulă, efectul este
mult diminuat, spermatozoizii putând urca spre uter şi trompe
pentru a fecunda ovulul.
● opresc capacitaţia spermei 39 , adică împiedică procesul de
maturaţie al spermatozoizilor în ascensiunea lor către trompa
uterină (este un fenomen spontan, dar este mediat şi de către
celulele foliculare din jurul ovulului);
● inhibă activitatea enzimelor, care permit spermatozoizilor
să penetreze ovulul, deci împiedică fecundarea 40 .
37
Dr. R. Ehmann, op. cit., p. 15.
38
Ibidem;
39
Ibidem;
40
Ibidem;
94

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Comentariu
Ultimele 2 efecte pot fi definite ca fiind contraceptive,
deoarece împiedică fecundaţia. Din motivele enumerate
mai sus (concentraţie mică de hormoni din pilulă)
însă, şi aceste efecte sunt mult diminuate, fecundaţia
putând avea loc.
● creează un endometru (mucoasă uterină) nefavorabil implantării
embrionului, deci împiedică implantarea embrionului în
uter (în stadiul de blastocist – embrion de 10-14 zile): mucoasa uterină
este slab dezvoltată, cu glande atrofiate (distruse), cu glicogen
scăzut în glande 41 .
Comentariu
Din cauza faptului că glandele din mucoasa uterină
se usucă, fiind lipsite de glicogen, ele nu mai pot hrăni
embrionul, iar acesta nu se mai poate implanta în
uter, fiind eliminat, deci avortat, în primele 10-14 zile
de la concepţie. Acest efect este abortiv. Cărţile de specialitate
continuă să îl numească efect contraceptiv, deşi
concepţia a avut deja loc.
● încetinesc transportul ovocitului (embrionului) prin
trompa uterină şi modifică secreţiile din trompă 42 .
41
Ibidem;
42
Ibidem;
Comentariu
Acest lucru duce la o hrănire insuficientă a embrionului
prin uscarea mucoasei trompei uterine, precum şi
la imposibilitatea lui de a ajunge la timp în uter, fiind şanse
mari ca el să moară şi să fie eliminat. Acesta este un alt
efect abortiv al contraceptivelor (efect tubar). Dacă supravieţuieşte,
se poate implanta în trompă rezultând o sarcină
extrauterină. În aceste condiţii sarcina nu se va putea
dezvolta normal, existând riscul rupturii trompei uterine,
cu hemoragie masivă, fatală uneori pentru mamă.
95

Dr. Christa Todea-Grosss
III). Combinarea estrogenilor sintetici cu cei progestativi
Prin combinarea celor doi hormoni artificiali, se obţine pilula
contraceptivă combinată (COC).
Acţiunea lor combinată :
a) suprimarea ovulaţiei, prin inhibiţia secreţiei hormonilor
hipofizari FSH şi LH 43 ;
b) blocarea penetrării glerei cervicale (a mucusului de la nivelul
colului uterin) de către spermatozoizii care nu mai pot pătrunde
în uter 44 ;
c) crearea unui endometru nefavorabil implantării embrionului
în uter, care astfel va fi eliminat 45 .
Comentariu
Primele două efecte sunt contraceptive, cel de-al treilea
este abortiv, toate trei fiind comentate mai sus.
Notă:
Ciclul menstrual normal dispare în timpul folosirii contraceptivelor
orale combinate 46 .
De ce
− pilula produce o amenoree secundară (lipsa menstruaţiei) atât
timp cât este administrată. Ovarele nu mai prezintă activitate foliculară
(nu se mai dezvoltă foliculii ovarieni şi nu se mai maturizează
ovule) în perioada administrării pilulelor, deci se produc
cantităţi foarte mici, ineficiente de hormoni estrogeni şi
progesteroni naturali 47 ;
43
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., cap. Contraceptivele
orale, de Lote Şurtea, p. 5-11;
44
Ibidem;
45
Ibidem;
46
Ibidem; p. 5-12;
47
Ibidem;
96

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− producţia de hormoni hipofizari, precum şi producţia de
hormoni estrogen şi progesteron de către ovar nu este complet
anulată, dar nivelurile de hormoni din sânge sunt foarte mici 48 ;
− dezvoltarea mucoasei uterine sub acţiunea hormonilor sintetici
este incompletă. Ca urmare, sângerarea (menstruaţia) nu va fi
aceeaşi ca una normală, apărută după o dezvoltare completă a
mucoasei uterine sub influenţa hormonilor naturali, ci va fi mai
redusă, dar suficientă pentru a simula o menstruaţie normală 49 ;
− atrofia endometrială (uscarea mucoasei uterine, a stratului
superficial al acesteia care se elimină în timpul menstruaţiei)
apare frecvent la pacientele care folosesc contraceptive orale 50 . „Sub
acţiunea estroprogestativelor sau a progestativelor, endometrul
suferă profunde modificări care-l fac inapt nidaţiei şi dezvoltării
unui ovul fecundat, fapt ce contribuie la efectul
contraceptiv” 51 .
Comentarii
– preparatul hormonal „Pilula” este un preparat chimic,
prin care se intervine intenţionat în ciclul natural
de reglare hormonală al corpului feminin, deconectându-l
de la ritmul natural, cu efecte importante asupra
întregului organism 52 ;
– specialiştii în domeniu recunosc faptul că femeia
nu va mai avea un ciclu menstrual normal, ci doar o simulare
de ciclu. Acest ciclu este, de obicei, puţin cantitativ,
mai rar, deci este o reală tulburare de ciclu; ei nu
recunosc însă efectul avortiv al contraceptivelor, cu toate
că descriu amănunţit atrofierea mucoasei uterine şi
imposibilitatea implantării embrionului în uter; motivul
este cel al nerecunoaşterii existenţei sarcinii decât
după implantarea embrionului în uter;
48
Ibidem;
49
Ibidem;
50
Maria Florescu, Nicolae Cernea, Cristina Simionescu, op. cit., p. 67;
51
V. Luca, D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 125;
52
Dr. R. Ehmann, op. cit., p. 14.
97

Dr. Christa Todea-Grosss
– nu se poate cunoaşte exact cantitatea de hormoni rezultată
prin sumarea celor naturali şi a celor artificiali, deci nici
amploarea efectelor secundare;
– efectele secundare sunt tratate la cap. V: Metode
contraceptive şi abortive.
98

CAPITOLUL V
METODELE CONTRACEPTIVE ŞI ABORTIVE.
EFECTELE SECUNDARE
DESPRE CARE NU SE VORBEŞTE.
Literatura de specialitate defineşte contracepţia ca fiind metoda
care „implică o întrerupere în derularea ciclului fiziologic al concepţiei.
Aceasta se obţine prin controlul ovulaţiei, folosind metode
care împiedică nidarea sau prevenind întâlnirea ovulului cu
spermatozoidul” 1 .
Clasificarea metodelor contraceptive
1. Metode naturale de planificare familială
2. Contraceptive hormonale orale (combinate / numai cu progestative);
3. Contraceptive hormonale injectabile (combinate / numai cu
progestative);
4. Implantele contraceptive;
5. Dispozitivele intrauterine (DIU);
6. Metodele de barieră şi spermicidele;
7. Contracepţia de urgenţă;
8. Sterilizarea chirurgicală feminină şi masculină 2
.
1
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), Manual de planificare
famillală, Text de referinţă, 2000, p. 4-5
2
Ibidem, pp. 4-5 – 4-6;
99

Dr. Christa Todea-Grosss
9. La această clasificare, alţi autori adaugă şi contracepţia
imunologică – vaccinurile 3 , motiv pentru care am notat-o pentru
a o descrie.
100
Comentarii
Termenul „abortiv” (sau „avortiv”, amândoi termeni fiind
corecţi) nu apare în această clasificare şi nici în alte
clasificări ale metodelor contraceptive în literatura de
specialitate, deoarece toate metodele mai sus enumerate
sunt considerate a fi doar contraceptive. Motivul:
Medicina nu recunoaşte sarcina decât după nidaţie (implantarea
embrionului în uter). Spre ex.: „Metodele contraceptive
de urgenţă (de a doua zi) sunt acele metode
care urmăresc prevenirea unei sarcini după un act sexual
neprotejat, posibil fertil. Obiectivul ei este prevenirea
sarcinii încă din stadiul de implantare”. Deşi Medicina
nu recunoaşte sarcina decât după nidaţie, medicii calculează
vârsta sarcinii de la concepţie. În orice definiţie
a sarcinii, constatăm că începutul ei este considerat tot de la
momentul concepţiei. Astfel, graviditatea (sau sarcina)
este definită ca fiind „starea femeii gravide din momentul
conceperii fătului şi până la naşterea lui” 4 . Despre acest
compromis vorbesc si alţi autori: „S-a întâmplat vreodată
ca ginecologul să nu ia în calcul cele 12-14 zile de
la concepţie După concluziile lor, sarcina ar trebui calculată
numai din momentul nidaţiei. Se naşte întrebarea:
ce era copilul în acest timp şi în ce stare se află femeia
în cele 12 zile de la concepţie”. Deci medicii se
confruntă cu o dilemă[…]” 5 .
Am realizat o nouă clasificare a metodelor contraceptive,
luând în calcul atât efectul lor contraceptiv, cât şi pe
cel abortiv. Această re-clasificare va fi folosită probabil doar
3
V. Luca, D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 196.
4
***, DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic,
1998; p. 432.
5
Renate Böl, Die Wirkung der Anti-Baby-Pille vor und nach der Empfängnis, D 69518
Abtsteinach/Odw., 3. überarbeitete Auflage 2001, p. 34;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
de către cei care se alătură concepţiilor noastre creştine despre
viaţă.
Am introdus în clasificare şi termenul „abortiv”, argumentând
prin modul lor de acţiune.
Redau mai jos o descriere amănunţită a metodelor
contraceptive, a acţiunii lor şi a efectelor secundare,
având ca sursă diferite materiale din literatura de specialitate,
precum şi scrierile unor medici din străinătate
(ginecologi, embriologi etc.).
Comentariile adăugate îşi au originea atât în experienţa
mea, cât mai ales în cea a medicilor amintiţi anterior.
Re-clasificare
I). Metode naturale – contraceptive
II). Metode de barieră (locale) – contraceptive
III). Contracepţia hormonală feminină – contraceptive
şi abortive
IV). Contracepţia de urgenţă (postcoitală) – abortivă
V). D.I.U. (steriletul) – abortiv
VI). Sterilizarea chirurgicală voluntară – contracepţie
definitivă
VII).Vaccinuri (contracepţie imunologică) – contraceptive
şi / sau abortive
I). Metodele naturale
1. Metoda coitului întrerupt;
2. Metoda calendarului (Ogino-Knaus);
3. Metoda mucusului cervical (Billings);
4. Metoda temperaturii bazale (curbei termice),
5. Metoda simpto-termală (combinată: 3 + 4) 6
.
1. Metoda coitului întrerupt este considerată a fi cea mai
veche metodă contraceptivă reversibilă, care şi în epoca modernă
mai are mulţi adepţi. Eficacitatea acestei metode depin-
6
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 184;
101

Dr. Christa Todea-Grosss
de de capacitatea bărbatului de a-şi controla momentul ejaculării
– lucru nu întotdeauna posibil. Trebuie ţinut seama că lichidul
preejaculatoriu (din prostată, glande Cowper), conţine, de asemenea,
spermatozoizi. Indicele Pearl, adică rata de eşec, este considerat
a fi destul de mare, respectiv 18%, citat de International
Contraceptive Technology 7 .
Dezavantaje psihologice sau chiar medicale:
− bărbaţii se plâng de neurastenie, tulburări de dinamică sexuală,
frustrare;
− femeia poate prezenta congestie pelviană, dureri pelviene, dispareunie
(dureri în timpul actului sexual), frigiditate, tulburări de
sensibilitate, lipsa orgasmului 8 .
Comentarii
– este vorba de păcatul onaniei! (Facere 38, 9-10);
– reacţiile medicale descrise şi recunoscute de literatura
de specialitate sunt datorate în mod cert evitării
cursului firesc al unei relaţii intime între soţ şi soţie, care
are ca scop naşterea de copii, şi nu urmărirea în exclusivitate
a plăcerii.
2. Metoda calendarului / abstinenţa sexuală / metoda Ogino-Knaus:
are la bază modificările organelor genitale din perioada
ciclului menstrual. Studiind statistic ciclurile menstruale
normale ale unui număr mare de femei, în raport cu ovulaţia,
deci cu posibilităţile de fecundaţie, Ogino şi Knaus au dedus
că nu toată perioada dintre menstruaţii este fecundă, ci numai
o perioadă destul de scurtă, în medie de 8 zile, restul zilelor
fiind improprii fecundaţiei. Dificultatea constă în determinarea
acestei perioade, deoarece nu toate ciclurile sunt egale
la femei, ele variind între 23 şi 40 de zile! Eşecul este destul de
mare din motive obiective sau subiective. Prima cauză obiec-
7
Ibidem, p. 190.
8
Ibidem;
102

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
tivă este fenomenul preovulaţiei, când ovulaţia poate surveni
în afara zilelor stabilite, iar, pe de altă parte, un contact sexual
poate duce uneori, prin impulsurile nervoase declanşate, la o
ovulaţie în afara perioadei normale din mij locul ciclului sau
chiar la o ovulaţie suplimentară. A doua cauză obiectivă este
completa neregularitate a ciclului 9 .
3. Metoda mucusului cervical (metoda Billings): John şi
Evelyn Billings, medici, soţ şi soţie din Australia, au descris în
1973 această metodă care se bazează pe observarea modificărilor
mucusului, înainte şi după ovulaţie. Astfel, în primele zile
ale ciclului, mucusul cervical (sau glera cervicală) lipseşte, mucoasa
vaginală fiind uscată – sunt „zilele uscate”, când fertilitatea
este scăzută, dar nu imposibilă. După 2-3 zile, creşte secreţia
hormonilor estrogeni, motiv pentru care, la nivelul colului
uterin, se secretă o gleră cervicală mai fluidă, dar vâscoasă şi
opacă. În continuare, glera se clarifică, devenind propice ascensiunii
spermatozoizilor – sunt „zilele de vârf”, când se produce
ovulaţia. În această perioadă, fertilitatea este maximă.
După aceea, sub influenţa progesteronului, glera se tulbură iarăşi,
devine mai puţin fluidă, pentru ca apoi să dispară treptat.
La 3-4 zile după ovulaţie, fertilitatea scade, fiind minimă când
dispare glera cervicală. Se ţine seama şi de micile simptome ale
ovulaţiei: durerea intermenstruală, mica sângerare de la mij -
locul ciclului, dureri de sân, apariţia acneei şi a altor modificări
de piele, schimbările comportamentale 10 .
4. Metoda temperaturii bazale (a curbei termice): se bazează
pe efectul termogen al progesteronului şi pe modificarea curbei
termice în momentul ovulaţiei (dacă se consideră o singură
ovulaţie într-un ciclu menstrual). Ovulaţia se produce fie în ultima
zi de temperatură bazală, fie în ziua a 2-a sau a 3-a de creştere
a temperaturii bazale. Explicaţia este dată de creşterea con-
9
Ibidem; p. 185;
10
Ibidem, p. 187;
103

Dr. Christa Todea-Grosss
centraţiei de progesteron, cu efectele termogene menţionate.
În preajma ovulaţiei, temperatura bazală creşte cu 0,2-0,4º C.
Această creştere trebuie să fie 3 zile la rând şi să fie mai mare ca
temperatura din cele 6 zile anterioare. Spermatozoizii pot supravieţui
în medie 3 zile (în cazuri excepţionale, însă, şi 7 zile!),
ca atare, 3 zile după ciclu şi după ovulaţie există o perioadă de
fertilitate. La femeile cu cicluri neregulate, această metodă nu
poate fi folosită 11 .
5.) Metoda simpto-termală (combinată): se referă la combinarea
celor două metode: cea termică şi cea a mucusului cervical.
Conform părerii specialiştilor, combinarea acestor metode
la care se adaugă prezenţa simptomelor ovulaţiei (descrise
la cap. respectiv) duc la o eficienţă contraceptivă foarte
bună 12 .
104
Comentarii
– noi intervenim în planul lui Dumnezeu prin planificarea
familială (planning familial), indiferent de metodele
folosite, chiar dacă li se spune „metode naturale”
pentru a acoperi răul cu o mantie albă;
– contracepţie naturală nu există; există doar contracepţie;
– aceste metode sunt imorale, ele denotă în final dorinţa
omului de a nu avea copii. Citez pe autorul cărţii
„Fundamentele Bioeticii Creştine”, renumitul prof. Dr.
Tristram Engelhardt jr. care afirmă că: „folosirea planificării
familiale, fie prin mijloace naturale, fie artificiale, nu este
niciodată normă, de fapt este împotriva normei, iar etosul
contraceptiv trebuie întotdeauna condamnat. Norma este
încrederea ascetică în providenţa lui Dumnezeu, în timp
ce etosul contraceptiv stă în centrul încrederii cosmopolite
liberale în puterile omului şi în urmărirea confortului
şi a propriei satisfacţii” 13 .
11
Ibidem;
12
Ibidem, p. 189;
13
H. Tristram Engelhardt jr., Fundamentele Bioeticii Creştine. Perspectivă ortodoxă,
Editura Deisis, Sibiu, 2005, p. 353;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
– conceptul bioetic ortodox nu acceptă contracepţia, nici
întreruperea sarcinii din multiple motive: „orice împiedicare
a ovulaţiei, efecte spermicide, împiedicarea fertilizării,
împiedicarea nidării sau întreruperea sarcinii
contravine poruncii biblice care îndeamnă la procreare;
efectele secundare ale metodelor contraceptive sunt
tot atâtea lezări ale integrităţii anatomice şi spirituale
ale fiinţei umane, sunt lezări ale templului Duhului
Sfânt (adică ale trupului) şi păcate care încarcă cu vinovăţie
sufletul femeii sau al cuplului; întreruperea cursului
sarcinii este de fapt un act criminal, condamnat
de Sfânta Scriptură...” 14 .
II). Metodele de barieră (locale)
1. Masculine: prezervativul sau condomul
− prezervativul este confecţionat din latex;
− uneori, conţine spermicide, respectiv un adaus de 0,5 grame
Nonoxinol-9 în lubrifiant;
− în cadrul utilizării obişnuite, rata de eşec variază mult, între
0, 4 – 32 / 100 cupluri / an 15 ;
− rata de eşec se mai numeşte indicele Pearl şi reprezintă rata
sarcinilor la 100 de femei pe an de utilizare (mai explicit: câte femei
din 100, care folosesc timp de un an aceeaşi metodă contraceptivă,
rămân însărcinate). Indicele se exprimă, de obicei,
ca un interval de valori. Astfel, metodele contraceptive considerate
foarte eficiente au un indice Pearl de 0-1 (sarcini / 100 femei
/ an de utilizare), cele eficiente 2-9 (sarcini / 100 femei / an de
utilizare), iar cele oarecum eficiente 20-30 (sarcini / 100 femei / an
de utilizare). Prezervativul masculin are un indice Pearl, deci o rată
de eşec, de 14, dacă este folosit obişnuit, şi de 3, dacă este folosit corect
şi continuu, iar prezervativul feminin are o rată de eşec de
14
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Prof. Univ. Dr. Lucian Gavrilă, Conf. Univ. Dr.
Cristina Gavrilovici, Asist. Soc. Drd. Andreea Bândoiu, Principii de bioetică – o
abordare ortodoxă, Editura Christiana, Bucureşti, 2008, p.199.
15
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., pp. 162-164;
105

Dr. Christa Todea-Grosss
21 dacă este folosit obişnuit şi de 6 dacă este folosit corect şi
continuu 16 .
106
Comentarii
– în rândul tinerilor, rata de eşec este mult mai mare,
fiind metoda cea mai des folosită;
– latexul se poate rupe uşor, aceasta fiind una din cauzele
de eşec ale acestei metode;
– latexul poate provoca reacţii alergice la femeie;
– îl citez pe Prof. Dr. R. Ehmann: „spermicidele folosite
sunt substanţe chimice destinate uciderii spermatozoizilor.
Relatez o informaţie furnizată de Societatea
Central-europeană pentru Medicina Reproducerii, de
Societatea Elveţiană pentru Planificarea Familiei şi de
Societatea Elveţiană pentru Sterilitate şi Fertilitate în
cadrul unei sesiuni de perfecţionare care a avut loc în
ianuarie 1989 la Schaffhausen: „Toate sărurile, alifiile,
spray-urile, tampoanele, supozitoarele anticoncepţionale
conţinând Nonoxynol-9 nu produc doar reducerea
mobilităţii spermatozoizilor şi a funcţiei lor acroseminale,
ci au ca efect şi o „decondensare a nucleului lor
celular”. Se pot produce astfel leziuni moleculare în
spermatozoizi şi modificări ale structurii ADN. În cazul
unei fecundări, acestea conduc la malformaţii ale zigotului.
Până în prezent nu s-au semnalat, totuşi, naşteri
cu malformaţii, pentru că, oricum, embrionii astfel apăruţi
se elimină de regulă prin avort timpuriu. Aşadar, şi
în acest caz ne aflăm în faţa unui efect abortiv, care nu
fusese identificat ca atare până în prezent” 17 ;
16
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p.1-6, (tabel 1.2
– Eficienţa metodelor de contracepţie);
17
Dr. R. Ehmann (medic primar ginecologie / obstetricală spitalul cantonal Stans,
Elveţia, CH – 6370) în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale.
Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere
al unui ginecolog, Articolul este textul lărgit şi revăzut al conferinţei susţinute
de dr. Rudolf Ehmann pe 22.09.1990 la Dresda, la Congresul internaţional
„World Federation of Doctors Who Respect Human Life”. Traducere de către
Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 11.

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
– folosirea prezervativului în programele naţionale
de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală şi în special
HIV / SIDA este o metodă folosită în mod abuziv,
deoarece se ştie că nu se previne această boală prin folosirea
prezervativului. Astfel, „medicul ginecolog Prinz, din
München, a stabilit prin calcule statistice că – la un index
Pearl de 5 (adică la o rată de eşec de 5 / 100 cupluri/
an), 100 bărbaţi sunt infectaţi cu HIV folosind în exclusivitate
prezervativul. Îl putem asemăna cu ruleta rusească.
Este deci clară iresponsabilitatea celor care susţin prezervativul
ca o protecţie împotriva SIDA: se trece alături
de miezul problemei şi trebuie să o numim o adevărată
şi periculoasă înşelătorie” 18 ;
– eficacitatea prezervativului în prevenirea infecţiei
cu virusul HIV (virusul imunodeficienţei umane) este
scăzută deoarece virusul HIV trece prin prezervativ! Spermatozoidul
are un diametru de 50 de microni. Găurile
mici care apar în mod natural în latex (materialul din
care este confecţionat prezervativul), sunt de 1,0 microni.
Virusul HIV are diametrul de 0,1 microni, deci
este de 10 ori mai mic. Ca să facem o comparaţie, gândiţi-vă
la o furnică ce trece printr-un coş de baschet. Virusul
poate trece liber prin găurile prezervativului 19 .
2. Feminine: metode de barieră vaginală
− sunt dispozitive care acoperă colul uterin şi previn pătrunderea
spermei în canalul cervical; sunt introduse de femeie
în vagin înainte de actul sexual 20 ;
− există mai multe tipuri de metode locale/vaginale:
a). Prezervativul vaginal – metodă de barieră confecţionată
din poliuretan (numit Femidon în Europa) sau din latex (SUA): rata
de eşec a fost considerată de 2,6% în decurs de 6 luni după un
18
Ibidem, p. 11;
19
Dr. John C. Willke, Barbara H. Willke, Avortul – Întrebări şi răspunsuri. Să-i
iubim pe amândoi!, Editura Pro Vita Media , Bucureşti, 2007, p. 314
20
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 165;
107

Dr. Christa Todea-Grosss
studiu în SUA în 1994 21 ;
b). Spermicidele – sunt substanţe chimice care imobilizează
sau distrug spermatozoizii înaintea pătrunderii lor în col; sunt
formate din două componente: o substanţă inertă (nedăunătoare,
inactivă) şi un agent spermicid activ. Acest agent este, în
majoritatea cazurilor, nonoxynolul-9 (descris anterior); alteori
se folosesc inhibitori enzimatici sau bactericide / acizi / anestezice
locale etc. Spermicidele se folosesc imediat înaintea actului
sexual şi se găsesc sub diferite forme: tablete, ovule, spume,
geluri, creme 22 ;
c). Diafragma şi cupola cervicală – sunt dispozitive care se
introduc în vagin, acoperind colul; rata de eşec în utilizarea diafragmei
este de 2-15 / 100 femei / an; în cazul capişonului, rata
de eşec (a gravidităţii) variază între 8 şi 20 / 100 femei/ an 23 ;
Comentarii
– aceste metode sunt contraceptive, adică previn fecundarea
fie prin distrugerea spermatozoizilor (spermicidele),
fie prin împiedicarea pătrunderii lor în uter
(cupola, diafragma, prezervativul vaginal). Ele au rate
de eşec destul de mari, iar spermicidele au şi efecte secundare
deloc de neglijat. Prof. Dr. V. Luca (şi colab.) le
numeşte „probleme încă nerezolvate”, afirmând că „majoritatea
substanţelor spermicide se pot absorbi în circulaţia
sistemică. De aceea, este imposibil de afirmat
absenţa oricărui risc potenţial, mergând de la toxicitate
asupra organelor vitale şi idiosincrazie (alergie) până la carcinogeneză
şi teratogeneză [...]” 24 ;
– Istoricul Pierre Chaunu afirmă: „Nu există o contracepţie,
un avort şi o sterilizare, ci toate formează un întreg,
una dezvoltându-se din cealaltă. Aşa cum dragostea,
sexualitatea şi procreerea sunt un întreg format din
21
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 9-7;
22
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 179;
23
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 9-9.
24
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., pp. 181-182;
108

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
adevăruri autonome şi totuşi nedespărţite, aşa şi metodele
contraceptive artificiale, avortul şi sterilizarea nu
sunt decât trei etape a uneia şi aceleiaşi politici
familiale” 25 .
III). Contracepţia hormonală feminină
Definiţie
Reprezintă modalitatea de prevenire a sarcinii cu ajutorul
hormonilor sexoizi, administraţi oral, parenteral, vaginal sau
prin implant intradermic 26 .
Comentariu
„Promotorilor contracepţiei le era bine cunoscută realitatea
că nici un anticoncepţional nu poate oferi garanţie
absolută, ultima soluţie fiind numai avortul. De aceea
avortul este necesar ca o asigurare a contracepţiei şi de
aceea este propagat în mod egal” 27 ;
Istoric
− în 1900, a fost evidenţiat faptul că, în ovar, corpul galben
de sarcină, care secretă progesteron, inhibă ovulaţia, deci că ar avea
un efect contraceptiv 28 ;
− în 1921, Haberland, profesor la Universitatea din Insbruch,
a adus primul în discuţie posibilitatea realizării experimentale
a contracepţiei cu ajutorul hormonilor sexoizi ovarieni 29 ;
25
Dr. med. Rudolf Ehmann, Konferenz: Verhütung und Sexualität. Segen oder
Fluch, 23 Oktober 2000, Zürich;
26
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 107;
27
Dr. R. Ehmann (medic primar ginecologie obstetricală spitalul cantonal Stans,
Elveţia, CH – 6370) în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale.
Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere
al unui ginecolog, Articolul este textul lărgit şi revăzut al conferinţei susţinute
de dr. Rudolf Ehmann pe 22.09.1990 la Dresda, la Congresul internaţional
„World Federation of Doctors Who Respect Human Life”. Traducere de către
Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 3;
28
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 108.
29
Ibidem;
109

Dr. Christa Todea-Grosss
− în 1950, Frank Colton şi Djerassi sintetizează primele progestative
sintetice cu efect contraceptiv;
− în 1954, Gr. Pincus, M. C. Chang şi John Rock utilizează, atât
în condiţii experimentale, cât şi în clinică, progestative macrodozate
(cu o cantitate mare de hormon), ei fiind consideraţi iniţiatorii
contracepţiei hormonale;
− în 1955, se sintetizează primul contraceptiv combinat, estrogen
sintetic cu progestativ (Enovid);
− în 1960, are loc comercializarea largă în S.U.A. a contraceptivelor
orale;
− în 1961, apare pe piaţă şi în Anglia;
− în 1963, se sintetizează şi se utilizează progestative de depozit,
adică în cantitate mare, care se administrează intramuscular,
o dată la trei luni (D.M.P.A.);
− în 1964, se sintetizează estroprogestative cu doze mari de
hormoni: 50 micrograme de estrogen;
− în 1965, se introduc pe piaţă contraceptive monohormonale
cu doze mici de progestative sintetice(micropilula);
− în 1972, se scade doza hormonilor (datorită efectelor secundare)
de la 50 la 30 micrograme (minipilula) 30 ;
− în România, contraceptivele hormonale au fost introduse
pe piaţă imediat după revoluţia din decembrie 1989;
− un studiu al Sănătăţi Reproducerii în România din anul 1999
arată următoarea prevalenţă a utilizării metodelor contraceptive
în România la femeile cu vârsta cuprinsă între 15-44 ani:
36,4% NU utilizează nicio metodă; 28,8% utilizează metoda coitului
întrerupt; 8,5% utilizează prezervativul; 7,9% contraceptivele
orale; 7,3% steriletul (DIU); 5,6% metoda calendarului;
2,8% spermicide şi 2,5% sterilizarea permanentă (ligatura trompelor
uterine) 31 .
30
Ibidem;
31
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 1-4;
110

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Comentarii
– hormonii folosiţi, estrogenul sintetic şi progestativele,
sunt doi hormoni feminini nenaturali (modificaţi în
structura lor chimică) care, administraţi unei femei sănătoase
(fără tulburări menstruale, deficit de hormoni, chiste
ovariene, endometrioză etc.), produc modificări însemnate
la nivelul organelor genitale şi a întregului organism,
generând un întreg lanţ de reacţii secundare care provoacă
în timp boli cronice grave mamei, iar asupra copilului
efectul este cel al provocării unui avort timpuriu (avort
hormonal) în primele 10-14 zile după concepţie;
– am numit acest avort timpuriu „avort hormonal”, fiind
provocat de către hormonii conţinuţi în pilula contraceptivă.
Dr. Wilke îl numeşte micro-avort 32 ;
– efectul lor contraceptiv este minor în comparaţie
cu efectul lor abortiv şi cu efectele lor secundare asupra
întregului organism;
– Dr. Rudolf Ehmann din Elveţia consideră că „Niciodată
până acum nu s-a mai administrat un produs farmaceutic
atât de puternic, cu atât de multe efecte necunoscute
unor oameni sănătoşi, fără ca să existe necesitate
din punct de vedere patologic (medical) / Niciodată
până acum nu s-a mai permis prezenţa în comerţ
a unui produs farmaceutic cu atât de multe şi de grave
efecte secundare cunoscute ca inhibitorii de ovulaţie
/ Niciodată până acum un produs farmaceutic nu a
mai adus atâţia bani industriei chimice. În SUA, pilula
este desemnată drept „the biggest moneymaker of
pharmaceutics” 33 . Acelaşi medic afirmă: „Prin hormonii
artificiali, pilula Anti-Baby are efect asupra mai multor
organe din corpul feminin, fie împiedicând sarcina,
fie provocând avort timpuriu” 34 .
32
Dr. John C. Willke, Barbara H. Willke, op. cit., p. 315.
33
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mij loace anticoncepţionale.
Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul
de vedere al unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 29;
34
Ibidem, p. 14;
111

Dr. Christa Todea-Grosss
Tipuri de contraceptive şi de abortive hormonale
I. Contraceptive şi abortive hormonale orale
Clasificare după compoziţia chimică
a) Estroprogestative (combinate)
− normodozate;
− minidozate (minipilula),
− secvenţiale.
b) progestative (monohormonale)
− macrodozate;
− microdozate (micropilula);
− cu acţiune întârziată,
35
− asociate cu alte tipuri de mijloace contraceptive .
II. Contracepţia injectabilă;
III. Implanturi intradermale 36 .
Structura contraceptivelor hormonale
(vezi şi cap. IV. – Hormonii sexuali feminini)
− contracepţia hormonală se bazează pe folosirea unor preparate
hormonale, estrogeni şi progestative, diferite de hormonii naturali
(17-beta estradiol şi progesteron), prin modificarea structurii chimice
a hormonilor naturali 37 ;
− „Etinilestradiolul (estrogenul sintetic) este obţinut din hormonul
natural prin adăugarea unui radical etinil în poziţia
17-alfa şi, astfel, se multiplică de peste 50 de ori activitatea lui” 38 ;
− difuziunea în organism este mai rapidă decât a estrogenului
natural, dar metabolizarea lui este mult încetinită; timpul
de înjumătăţire (timpul în care este metabolizat în procent de
50%) este de aproximativ 10 ore 39 ;
− „există variaţii individuale foarte largi în farmacodinamia hormonului,
ceea ce explică variaţiile de activitate terapeutică şi de
35
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 110;
36
Ibidem;
37
Ibidem, p. 109;
38
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-6;
39
Ibidem;
112

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
efecte secundare de la o pacientă la alta pentru aceeaşi doză
administrată” 40 ;
− doar un procent de 60% din hormoni va trece în sânge şi va
fi folosit de către organism, restul (40%) se depozitează în ficat
(impregnare hepatică) 41 ;
− fixarea intensă a etinilestradiolului în ficat este responsabilă
de efectele metabolice (efecte secundare) observate în timpul administrării
42 ;
− din cauza efectelor sale de a bloca ovulaţia prin inhibiţia
hormonilor hipofizari (acţiune antigonadotropă), etinilestradiolul
este estrogenul exclusiv al contraceptivelor combinate 43 ;
− diferite modificări în structura chimică a progestativelor sintetice
modifică activitatea lor biologică. Din acest motiv, acţiunea farmacologică
a contraceptivelor nu poate fi prevăzută pe baza cantităţii
existente în preparat 44 .
− nu este suficient să fie evaluată cantitatea contraceptivului administrat,
ci este necesară şi evaluarea activităţii biologice a acestuia 45 .
Comentarii
Hormonii sintetici au un metabolism modificat, nefiind
inactivaţi în întregime şi într-un interval scurt de
către organism, ei stocându-se în ficat şi acţionând vreme
îndelungată; în acest fel se explică de ce şi după întreruperea
consumului lor, reacţiile secundare continuă
să existe( tromboflebitele profunde, etc.).
Progesteronul sintetic, numit progestativ, are compoziţia
chimică modificată, motiv pentru care nu posedă
calităţile hormonului natural. Astfel, progesteronul
natural poate induce o sarcină, cel sintetic niciodată 46 .
40
Ibidem;
41
Ibidem;
42
Ibidem;
43
Ibidem;
44
Ibidem, p. 5-9;
45
Ibidem;
46
Renate Böl, op. cit., p. 6;
113

Dr. Christa Todea-Grosss
Redau concluziile la care a ajuns dr. Betty Kamen, renumită
pentru tratamentele ei naturiste cu hormoni naturali,
respectiv progesteron natural:
– orice schimbare a configuraţiei moleculare a hormonilor
sexuali modifică efectele acestora;
– progestativele de sinteză au o mulţime de efecte secundare;
– toate progestativele sunt hormoni de sinteză, foarte
apropiaţi ca structură de cei naturali, dar diferiţi în multe
privinţe faţă de aceştia; de aceea, termenul de tratament
progesteronic este folosit pentru a descrie mai degrabă
administrarea terapeutică a progestativelor de
sinteză, decât adevăratul tratament hormonal; din progesteronul
natural se formează ceilalţi hormoni, nu acelaşi
lucru se întâmplă în cazul hormonilor artificiali; singura
asemănare între progesteronul natural şi cel artificial
este aceea că ambii pot determina secreţia mucoasei
uterine; dacă se compară efectul progesteronului natural
cu efectul celui sintetic, se observă că progesteronul
natural îmbunătăţeşte metabolismul lipidic şi amenoreea
fără tulburări ale mucoasei uterine şi fără efecte
secundare; un hormon natural nu poate fi brevetat
de nicio companie farmaceutică, dar cea mai mică variaţie
a hormonului natural poate fi brevetată! Aşa se explică
oare popularitatea hormonilor de sinteză promovaţi de
fabricile de medicamente Ar putea conducerea unei companii
farmaceutice să aloce milioane de dolari ca să producă
o substanţă pentru terapia hormonală, dacă nu ar
fi protejată prin brevetarea substanţelor în cauză” 47 .
Deşi hormonii estrogeni din plante (fitoestrogeni) au
pentru organismul uman o acţiune estrogenică foarte
slabă, aceste preparate nu sunt neglij abile. Ele se găsesc
în soia şi în alte plante. Clasa cea mai importantă
o reprezintă clasa izoflavonelor. Ajunse în organismul
47
Betty Kamen, Terapia hormonală de substituţie DA sau NU, SC „Ştiinţă şi Tehnică”
SA, Bucureşti, 1995, p.33;
114

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
uman, ele pot acţiona ca substanţe care imită estrogenii.
De aceea, mai sunt denumite estrogen-mimetice. Medicina
populară a exploatat empiric mereu aceste proprietăţi
ale plantelor 48 . S-a observat că asiaticii au o incidenţă
scăzută a osteoporozei şi a cancerelor estrogen-dependente,
epidemiologii sugerând drept cauză
(după numeroase cercetări) alimentaţia lor cu soia [...].
Colective de cercetare din SUA, Japonia şi Finlanda
au început studii experimentale în ceea ce priveşte folosirea
fitoestrogenilor în tratamentul cancerului de
sân 49 .
Acţiunea pilulei. Efectul contraceptiv şi abortiv
a) Estrogenul sintetic:
− inhibă ovulaţia prin suprimarea (inhibiţia) hormonilor hipofizari
(FSH şi LH). Astfel, aceşti hormoni hipofizari nu mai
stimulează ovarul să secrete hormoni estrogeni endogeni, deci
ovarul este, practic, pus în repaus 50 ;
− inhibă nidaţia (implantarea) embrionului în uter, prin alterarea
mucoasei uterine 51
− accelerează transportul embrionului prin trompa uterină
52 .
Comentarii
– estrogenul sintetic nu este administrat niciodată singur
(fără progesteron) din cauza unei proliferări exagerate a
mucoasei uterine, cu efectele ei secundare grave; de aceea,
se combină cu un progestativ;
– am explicat efectele lor separat pentru o mai bună înţelegere;
48
Anca Dragomirescu, Izoflavonele estrogen-mimetice, Editura Universitatea
Medicală, Timişoara, 2003, p. 9;
49
Ibidem, p. 10;
50
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-11;
51
Ibidem;
52
Ibidem;
115

Dr. Christa Todea-Grosss
– primul efect descris – inhibiţia ovulaţiei – este unul
contraceptiv, deoarece în lipsa ovulaţiei, nu există nici
ovul care sa poată fi fecundat;
– al doilea efect – inhibiţia nidaţiei – descris ca fiind
contraceptiv, este de fapt un efect abortiv din cauza faptului
că estradiolul (împreună cu progestativul din pilulă)
„usucă” mucoasa uterină prin degradarea glandelor
secretoare de glicogen, care ar fi trebuit să hrănească
embrionul. Acesta, ajungând în uter, nu găseşte un
mediu prielnic să se implanteze şi va fi eliminat, deci
avortat;
– termenul de „inhibiţie” a nidaţiei este deseori schimbat
cu termenul de „interceptare” care înseamnă „împiedicarea
unei sarcini prin blocarea nidaţiei oului
fecundat” 53 ;
b) Progestativul (Progesteron sintetic)
− inhibă ovulaţia prin suprimarea (inhibiţia) hormonilor hipofizari
(FSH şi LH). Astfel, aceşti hormoni hipofizari nu mai
stimulează ovarul să secrete hormoni progesteroni naturali, endogeni,
deci ovarul este, practic, pus în repaus 54 ;
− produce o gleră cervicală densă, vâscoasă (glera fiind secreţia
colului uterin) care împiedică înaintarea spermatozoizilor
spre uter 55 ;
− împiedică capacitaţia spermei, adică împiedică procesul de
maturaţie pe care îl suferă spermatozoizii în mod normal în ascensiunea
lor către trompa uterină (este un fenomen spontan,
dar este mediat şi de către celulele foliculare din jurul ovulului,
celule care au fost stimulate de hormoni) 56 ;
− inhibă activitatea enzimelor, care permit spermatozoizilor
să penetreze ovulul, deci împiedică fecundarea.
53
Renate Böl, op. cit., p. 16;
54
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-11;
55
Ibidem;
56
Ibidem;
116

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Comentariu:
aceste 4 efecte sunt contraceptive, deoarece previn concepţia!
− creează un endometru nefavorabil implantării embrionului,
deci împiedică implantarea embrionului în uter (în stadiul de
blastocist): mucoasa uterină este slab dezvoltată, cu glande atrofiate
(distruse), cu scăderea glicogenului (care ar fi trebuit să
hrănească embrionul) din glande 57 ,
− încetinesc transportul ovocitului prin trompa uterină şi modifică
secreţiile din trompă 58 .
Comentarii
– aceste 2 efecte sunt abortive;
– progestativele creează un mediu nefavorabil implantării
în uter a embrionului; acesta nu se va putea hrăni
şi va muri, fiind eliminat;
– încetinirea transportului embrionului prin trompa
uterină (factorul tubar) va duce la o hrănire insuficientă
a embrionului, precum şi la imposibilitatea de a ajunge
la timp în uter, fiind mari şansele de a muri şi de a fi
eliminat, deci avortat; dacă va supravieţui în trompa
uterină, va avea loc aşa-numita sarcină extrauterină (tubară);
embrionul nu va fi viabil, trompa se va rupe, dacă
nu se intervine la timp, iar hemoragia poate fi fatală
pentru femeie;
– acelaşi lucru îl putem deduce şi din informaţia pe
care ne-o prezintă Schering – Information: „Estrogenii şi
progestagenii influenţează mobilitatea tubelor şi, astfel,
transportul ovulului, încât ovulul nu mai ajunge în timp
util la endometru pentru a găsi condiţii favorabile implantării.
În afară de aceasta, se modifică şi compoziţia
secreţiilor tubului şi, ca urmare se modifică şi maturizarea
ovulului” 59 .
57
Ibidem;
58
Ibidem;
59
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mij loace anticoncepţionale.
117

Dr. Christa Todea-Grosss
c) Combinarea celor doi hormoni: estrogen şi progesteron
Prin combinarea lor rezultă pilula combinată, respectiv
contraceptivele orale combinate (COC).
Acţiunea lor:
− suprimarea (inhibarea) ovulaţiei, prin suprimarea secreţiei
hormonilor hipofizari FSH şi LH;
− blocarea penetrării glerei cervicale de către spermatozoizi, care
nu mai pot pătrunde în uter,
− crearea unui endometru nefavorabil implantării embrionului
în uter, care, astfel, va fi eliminat 60 .
Comentarii
Primele două efecte sunt contraceptive, cel de-al treilea
este abortiv; modul de acţiune a fost descris anterior;
Rata de eşec a contraceptivelor este în funcţie de concentraţia
de hormoni, variabilă sau nu:
– la preparatele combinate, trei faze (concentraţie variabilă
a progestativului şi a estrogenului în toate cele
trei faze) – 1,87%; la aceste preparate nu se dă ca sigură
inhibarea ovulaţiei; în unele condiţii, este posibil să
se producă în medie o ovulaţie la fiecare 4 luni;
– la preparatele combinate, două faze (primele 7 zile
cu estrogen, următoarele 14 zile cu progestativ) –
3,7%;
– minipilula (concentraţie mică de hormoni estrogen
şi progestativ) – 13,7%;
– pentru minipilulă, Ludwig a găsit în mod regulat
corpul galben recent, adică în mod regulat au loc ovulaţii
61 ;
Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul
de vedere al unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p.
18;
60
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-11;
61
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mij loace anticoncepţionale.
118

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
– minipilula duce de 5 ori mai frecvent la sarcini nedorite
decât ceilalţi inhibitori ai ovulaţiei. Deoarece la un
procent de 30-60% dintre femeile care folosesc minipilula
apar tulburări menstruale, ea este rar administrată
62 ;
– blocarea implantării embrionului în uter (efectul
abortiv) este cel mai frecvent observată în cazul „minipilulei”,
când, adeseori, nu este inhibată ovulaţia. „Deoarece
în cazul utilizării acestor metode contraceptive
(minipilula) se observă des apariţia sarcinii, se poate
presupune că minipilula poate îngreuna implantarea în
uter a oului fecundat, dar nu o şi face neapărat” 63 .
Toate contraceptivele ce conţin hormoni sunt, de fapt, şi
metode abortive. Dar acest avort (hormonal) are loc în cazurile
în care are loc şi ovulaţia. Acest lucru se întâmplă în
cazurile de eşec al pilulelor cu doze mai mari de hormoni,
iar în cazul micropilulei şi al minipilulei (care au doze
mici de hormoni), avortul hormonal este o regulă.
Însăşi Firma Shering, una din marile companii producătoare
de contraceptive, a recunoscut acest efect al pilulei, chiar
şi al „pilulei uşoare” (micropilula). Într-o scrisoare adresată
redactorului ziarului „Informatorul” din Viena, Firma
Shering scria: „La fel ca şi toate celelalte contraceptive
estrogenice şi progesteronice, şi pilula „uşoară” (micropilula)
are aceleaşi efecte fiziologice care împiedică
implantarea embrionului în mucoasa uterină. Efectul ei contraceptiv
constă nu doar în aceea că inhibă ovulaţia şi
împiedică ascensiunea spermatozoizilor spre trompa
uterină, ci împiedică şi dezvoltarea ciclică şi normală a
mucoasei uterine” 64 .
Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul
de vedere al unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 15;
62
Roland Süssmunth, Hrsg, Empfängnisverhüting- Fakten, Hintergründe, Zusammenhänge,
Hänssler- Verlag, 2000, p. 37;
63
Renate Böl, op. cit., p. 17;
64
Manfred Müller, Mehr Licht. Die Heilung nach der Abtreibung, Wien, 2006, p.
3;
119

Dr. Christa Todea-Grosss
Efectele secundare ale contraceptivelor hormonale orale
combinate (COC) asupra întregului organism
Comentarii
Efectele secundare ale contraceptivelor hormonale
combinate (COC) sunt deseori minimalizate în literatura
de specialitate, fiind subliniate mai mult avantajele
lor, adică efectele contraceptive. Nu am evidenţiat în
acest capitol avantajele contraceptivelor deoarece nu
consider că ele există în cazul unei planificări familiale.
Hormonii sunt utili în diferite tratamente, dar nu
putem vorbi de un real tratament hormonal, deoarece
utilizăm hormoni sintetici, diferiţi de cei naturali, atât
ca structură, cât şi ca acţiune şi efecte secundare. De
aceea, nici chiar atunci când e vorba de anumite afecţiuni
(tulburări ale ciclului menstrual, sindrom premenstrual,
acnee, unele chiste ovariene), nu putem vorbi
atât de avantajele, cât mai ales de dezavantajele cauzate
de multiplele lor efecte secundare. Aceste afecţiuni
beneficiază oricum şi de tratamente alternative.
Mi-am propus, în cele ce urmează, să descriu amănunţit
efectele secundare ale contraceptivelor hormonale
pe care, alături de Prof. Dr. R. Ehmann, le-a descris
în mod exhaustiv şi Dr. Manfred van Treek le-a descris în
mod exhaustiv în cartea sa intitulată „Sindromul hormonal
contraceptiv” 65 .
1.) Aparatul cardiovascular
− asupra aparatului vascular, contraceptivele hormonale
combinate (COC) au un efect negativ major, răspunzător de
creşterea cu 40% a incidenţei bolilor cardio-vasculare 66 .
A. Boala tromboembolică venoasă şi arterială
− contraceptivele orale combinate favorizează apariţia bo-
65
Manfred van Treek, Das Kontrazeptions-Syndrom: Gesundheitsschädigung durch
die Anti-Baby-Pille; unter dem Aspekt der Beeinträchtigung der Monatsblutung
durch die Pille, 2. Aufl. Abtsteinach/Odw.: Derscheider, 1997;
66
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 127;
120

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
lii tromboembolice venoase şi arteriale: a.) 50-75% din cazurile de
tromboflebită profundă la femei (afectarea venelor) sunt direct legate
de utilizarea contraceptivelor orale 67 ; teoretic, riscul mortalităţii
prin embolii pulmonare la aceste femei este apreciat a fi crescut;
b.) afectarea arterelor: creşte riscul trombozelor arteriale cu 4,4
% şi a bolii Raynaud cu 1,7 %;
− doza mai mare de estrogen creşte tendinţa de coagulare şi
de încetinire a circulaţiei sângelui. Astfel, are loc o agregare (lipire)
a trombocitelor, care formează un tromb (cheag sanguin)
care va adera, se va lipi de peretele venos. Ulterior, prin creşterea
acestui cheag, întregul vas va fi obstruat declanşând tromboză
venoasă şi embolie pulmonară. Mecanismul acestor reacţii
încă nu este pe deplin explicat. Riscul acestor tromboze şi embolii
este mai mare de 3-11 ori la femeile care utilizează contraceptive
orale combinate (COC) faţă de cele care nu le folosesc 68 .
− acest lucru este descris în mod asemănător şi de alţi autori:
estrogenii sintetici duc la formarea de cheaguri în sânge (prin
hiperagregare plachetară – adică se adună trombocitele formând cheagul
sanguin); de asemenea, ei induc şi formarea de anticorpi de către
organism împotriva lor (a estrogenilor sintetici) şi care determină
formarea cheagului sanguin (prin agregare plachetară) 69 ;
− atunci s-a încercat scăderea dozelor de estrogen sintetic, dar
nu s-a constatat o modificare în patologie. Astfel, Schindler
(1985) recunoaşte: „Această reducere a ethinylestradiolului (estrogenul
sintetic din pilulă) a promovat ideea că şi efectele secundare
vor scădea remarcabil. Dar în 1980, Böttinger şi colaboratorii
au stabilit că trecerea de la aşa-numitele anticoncepţionale
hormonale cu doză ridicată de estrogen la aşa-numitele
anticoncepţionale hormonale cu doză redusă de estrogen nu
a condus la niciun fel de modificare semnificativă a efectelor secun-
67
Ibidem;
68
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-20;
69
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 129;
121

Dr. Christa Todea-Grosss
dare vasculare. Aceasta deschide problema efectelor secundare
ale progestagenilor” 70 ;
− femeile care iau micropilula Marvelon (contraceptiv hormonal
cu estrogen şi progestativ în cantitate foarte mică) par
să aibă un risc de tromboze sau embolii mai ridicat decât cele ce iau
alte pilule, cu doze mai mari de hormoni. Aceste noi pilule cu puţin
estrogen şi progestagen au fost considerate de mulţi medici
drept un mare progres datorită speranţei că ar prezenta un risc
mai redus de tromboze şi embolii şi au fost prescrise cu zel în
ultimii trei ani 71 ..
Comentarii
– noi studii epidemiologice (World Health Organisation
Collaborative Study of Cardiovascular Disease
and Steroid Hormone Contraception. Venous thromboembolic
diseses and combined oral contraceptives:
results of international multicentre case – control study,
1995 – World Health organisation collaborative Study
of Cardiovascular Disease and Steroid Hormone
Contraception. Effect of different progestogens in low
oestrogen oral contraceptives on venous thromboembolic
disese, 1995-JICK et al., 1995- SPITZER et. al, 1996)
arată că „riscul de a dezvolta un trombembolism venos
este de 2-3 ori mai mare în cazul contraceptivelor din
generaţia a 3-a comparativ cu cele din generaţia a 2-a;
asta înseamnă că pilula din generaţia a 3-a NU trebuie
administrată femeilor sub 30 de ani!” 72 . În studiul prezentat
este vorba de „micropilulă”, în special preparatele
Femovan, Marvelon şi Minulet;
– Micropilula este o pilulă monofazică (fără variaţii
ale concentraţiei hormonale pe timpul celor 21 de zile),
70
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte
secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al
unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 22;
71
Ibidem, extras din „Oberösterreichische Nachrichten vom 20.9.1990, p. 24;
72
Roland Süssmuth, op. cit., p. 169;
122

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
cu doze mici de estrogen sintetic (30-35 micrograme).
Cele mai recente micropilule conţin doar 20 micrograme
de Estradiol, denumite şi pilule „Ultra-low-dose” 73 .
B. Cardiopatia ischemică
− studiile epidemiologice relevă o mortalitate prin infarct
miocardic de 3,4 ori mai mare la femeile care folosesc contraceptivele
orale 74 ;
− riscul cardiopatiei ischemice atribuit contraceptivelor orale
depinde de vârsta femeii, fiind de 3 ori mai mare la femeile
sub 40 de ani şi de 5,7 ori mai mare la femeile între 40-44 ani,
posibil şi datorită frecvenţei mai crescute la această vârstă a
factorilor care predispun la cardiopatia ischemică (diabet zaharat,
obezitate, dislipidemii) 75 ;
− fumatul asociat contracepţiei estroprogestative creşte, de
asemenea, riscul cardiopatiei ischemice la femeile între 38-44
de ani; riscul infarctului miocardic la fumătoare (peste 20 ţigări / zi)
este de 39 de ori mai mare!
− riscul cardiopatiei ischemice persistă şi după întreruperea
tratamentului! 76
Comentariu
„Inima bolnavă de pilulă” este denumirea dată bolii
cardiace din cauza multiplelor modificări ce au loc după
utilizarea contracepţiei; este vorba nu doar de tulburările
cardiace; aceste femei au senzaţia că inima le „sare
din loc”. Din cauza faptului că nu se constată modificări
EKG, nu rareori ele sunt trimise la medicul psihiatru
77 .
73
Renate Böl, op. cit., p. 6;
74
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 128;
75
Ibidem;
76
Ibidem;
77
Manfred van Treek, Das Kontrazeptions-Syndrom: Gesundheitsschädigung durch
die Anti-Baby-Pille; unter dem Aspekt der Beeinträchtigung der Monatsblutung
durch die Pille, 2. Aufl. Abtsteinach/Odw.: Derscheider, p. 14;
123

Dr. Christa Todea-Grosss
C. Hipertensiunea arterială
− deşi estroprogestativele sunt responsabile de creşterea
valorilor tensiunii arteriale, în medie cu 5-7 mmHg pentru tensiunea
sistolică şi cu 1-3 mmHg pentru cea diastolică, apariţia
unei hipertensiuni artriale adevarate (HTA) se observă doar la 5%
dintre femei 78 ;
− estrogenii din componenta contraceptivelor sunt consideraţi
factorul determinant în geneza HTA 79 ;
− un procent de 4-5% , dintre femeile care folosesc COC, va
dezvolta hipertensiune arterială (HTA, formă medie), după o perioadă
de 5 ani. Mecanismul este cel de creştere a nivelului de
angiotensină, din cauza estrogenului, la niveluri asmenănătoare celor
din timpul sarcinii. Progestativul pare să contribuie şi el la hipertensiune.
Acest risc creşte cu vârsta 80 .
Comentarii
Hipertensiunea arterială este de două ori mai frecventă
la femeile care utilizează pilula din cauza faptului că hormonii
influenţează sinteza adrenalinei,care este crescută; angiotensina
din sânge este, de asemenea, crescută; toate acestea
au ca efect reţinerea apei în organism care contribuie la creşterea
tensiunii arteriale (MSED, S. 1996) 81 .
2). Efecte asupra metabolismului
A. metabolismul lipidelor
− contracepţia hormonală estroprogestativă sau progestativă
simplă determină dislipidemii; creşterea colesterolemiei totale
(LDL şi VLDL – fracţiuni dăunătoare care se depun pe vasele sanguine
şi provoacă ateroscleroza) şi scăderea HDL-ului (fracţiunea bună
78
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 131;
79
Ibidem;
80
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-23;
81
Manfred van Treek, Das Kontrazeptions-Syndrom: Gesundheitsschädigung durch
die Anti-Baby-Pille; unter dem Aspekt der Beeinträchtigung der Monatsblutung
durch die Pille, 2. Aufl. Abtsteinach/Odw.: Derscheider, 1997, p. 8;
124

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
a colesterolului) constituie factori de risc în patogenia vasculară;
scăderea dozei estrogenilor şi a progestativelor diminuă
acest risc 82 ;
− administrarea de COC produce modificări ale lipoproteinelor:
creşte LDL – colesterolul şi scade HDL-colesterolul 83 .
Comentariu
Creşterea colesterolului duce la aterogeneză, adică
la depunerea de grăsimi pe arterele pe care le înfundă,
declanşând o serie de boli, precum AVC (accident vascular
cerebral), IMA (infarct miocardic acut ), HTA (hipertensiune
arterială) etc.
B. metabolismul glucidic
− estroprogestativele sau progestativele simple folosite cu
scop contraceptiv modifică metabolismul glucidic, generând
scăderea toleranţei la glucoză; acest lucru este evidenţiabil prin
proba hiperglicemiei provocate clasice 84 ;
− scăderea toleranţei la glucoză se observă atât la femeile sănătoase,
cât şi al cele cu factori de risc diabetogen 85 ;
− frecvenţa apariţiei unui diabet clinic după administrarea
estroprogestativelor este apreciată ca fiind între 3,5-4% 86 ;
− contraceptivele pot intensifica un diabet preexistent sau pot
deveni factori diabetogeni, inducând apariţia formei clinice a bolii
la femeile predispuse. Această scădere a toleranţei la glucoză
este influenţată de componenta estrogenică, dar şi de cea
progesteronică a pilulei combinate. Studii asupra COC au demonstrat
creşterea nivelului de glucoză (glicemie crescută) şi
scăderea toleranţei la glucoză. Această rezistenţă la insulină
82
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 133;
83
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., pp. 5-13 –
5-14;
84
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 134;
85
Ibidem; p. 135;
86
Ibidem;
125

Dr. Christa Todea-Grosss
(doze normale de insulină nu mai scad glicemia şi nu o pot
menţine la valori normale) determină la rândul ei şi alte boli,
precum: hipertensiunea arterială / obezitatea / cardiopatia ischemică
/ dislipidemii 87 .
C. metabolismul proteinelor
− componenta estrogenică alterează producţia de proteine de către
ficat;
− prin modificarea proteinelor hepatice, se modifică şi proteinele
răspunzătoare de coagularea sângelui. Astfel (prin creşterea
fibrinogenului, a factorilor II, VII, IX, X sau prin inhibiţia coagulării),
se va crea fie o stare de hipercoagulabilitate a sângelui
cu creşterea riscului trombozelor, fie apariţia complicaţiilor hemoragice.
Aceste efecte depind de doza de estrogen, dar este
importantă şi doza şi tipul de progesteron folosit 88 ;
− ca şi în sarcină, scade concentraţia aminoacizilor din sânge
şi cresc, în schimb, globulinele hepatice (o fracţiune proteică
ce este responsabilă de formarea de anticorpi împotriva propriilor
formaţiuni) provocând bolile autoimune 89 .
− în funcţie de doza de hormoni, creşte angiotensinogenul
(substanţă responsabilă de creşterea tensiunii arteriale), dezvoltând
aşa-numita „hipertensiune a pilulei” 90 .
D. Apa şi electroliţii
− COC reţin sarea (Na) în organism, în consecinţă, este reţinută
şi apa; din acest motiv, unele femei dezvoltă edeme şi creştere
în greutate.
− cresc retenţia de azot în organism;
− COC sunt „anabolizante”, deci, ca şi în sarcină, se observă
o creştere în greutate (tendinţă spre obezitate) 91 .
87
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-14;
88
Ibidem; pp. 5-16 – 5-17;
89
Ibidem, p. 5-17;
90
Ibidem;
91
Ibidem;
126

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
E. Vitaminele
− COC scad producţia vitaminei B6 (piridoxina) din cauza
estrogenului 92 ;
− scade şi producţia de vitamine B2, B12, acid folic şi vit. C 93 .
Comentariu
Majoritatea vitaminelor cunosc o scădere sanguină după
utilizarea contraceptivelor: transformarea vit. D3 inactive în
forma activă este afectată; scade concentraţia vit. B12 şi B6 94 ;
MSED: MEYLER´S SIDE EFFECTS OF DRUGS.
3). Aparatul genital
− COC inhibă ovulaţia prin suprimarea secreţiei hormonilor
hipofizari FSH şi LH de către hormonii estrogeni şi / sau hormonii
progestativi din pilulă. Ca urmare, nu mai are loc ovulaţia,
menstruaţia fiind puţin abundentă sau lipsind. Ce se întâmplă
Ciclul menstrual normal dispare în timpul folosirii contraceptivelor
orale. Ovarele nu mai prezintă activitate foliculară (nu se
mai dezvoltă foliculii ovarieni şi nu se mai maturizează ovulele)
pe perioada administrării pilulelor, deci se produc cantităţi
foarte mici, ineficiente de hormoni estrogeni şi progesteroni
naturali (endogeni). Producţia de hormoni hipofizari şi producţia
de hormoni estrogen şi progesteron de către ovar nu este complet anulată,
dar nivelurile de hormoni din sânge sunt foarte mici. Dezvoltarea
mucoasei uterine, sub acţiunea hormonilor sintetici, este incompletă.
Ca urmare, sângerarea (menstruaţia) nu va fi aceeaşi ca o menstruaţie
apărută după o dezvoltare completă a mucoasei uterine sub
influenţa hormonilor naturali, ci va fi mai redusă, dar suficientă pentru
a simula o menstruaţie normală 95 .
92
Ibidem;
93
Ibidem;
94
Manfred van Treek, Das Kontrazeptions-Syndrom: Gesundheitsschädigung durch
die Anti-Baby-Pille; unter dem Aspekt der Beeinträchtigung der Monatsblutung
durch die Pille, 2. Aufl. Abtsteinach/Odw.: Derscheider, 1997, MSED (MSED:
MEYLER´S SIDE EFFECTS OF DRUGS), p. 8;
95
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-12;
127

Dr. Christa Todea-Grosss
Şi alţi autori descriu în mod similar efectul de inhibiţie a
ovulaţiei de către COC. Astfel, Dr. V. Luca descrie blocarea secreţiei
hipotalamo-hipofizare ca fiind efectul predominant al estrogenilor
care stă, în fapt, la baza contracepţiei hormonale. Acest efect
poate persista până la 6 luni după întreruperea contracepţiei,
ceea ce se exteriorizează clinic prin lipsa ovulaţiei cu sau fără
menstruaţie. [...] Efectul de inhibiţie a ovulaţiei al COC pune
în repaus funcţional ovarul. Acelaşi efect se obţine şi prin administrarea
injectabilă a progestativelor retard (Depo Provera).
Contracepţia progestativă este, însă, urmată uneori de apariţia
chisturilor foliculinice (ovariene). În concluzie, efectul contraceptivelor
la nivelul organelor ţintă trebuie privit ca o însumare a acţiunii
hormonilor sintetici şi a celor naturali. În acest context, se constată
frecvent tulburări de ritm sau flux menstrual de la amenoree
(lipsa menstruaţiei) până la menstruaţii frecvente cu menoragii
96 .
− COC blochează penetrarea glerei cervicale de către spermatozoizi,
care, astfel, nu mai pot pătrunde în uter 97 ;
− COC creează un endometru nefavorabil implantării embrionului
în uter, embrionul fiind, astfel, eliminat 98 ;
128
Comentarii
Primele două efecte sunt contraceptive, cel de-al treilea
este abortiv (vezi acţiunea COC descrisă anterior).
Sterilitatea: nu puţine femei suferă de aşa-numita
„sterilitate post-contraceptivă”, aceasta instalându-se după
mai mulţi ani de folosire a contraceptivelor; după întreruperea
lor, nu mai rămân însărcinate; după mai mulţi
ani de utilizare a CO se instalează şi riscul avorturilor
spontane 99 .
96
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., pp. 136-137;
97
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-11;
98
Ibidem;
99
Manfred van Treek, Das Kontrazeptions-Syndrom: Gesundheitsschädigung durch
die Anti-Baby-Pille; unter dem Aspekt der Beeinträchtigung der Monatsblutung

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
4). Sistemul endocrin
− hormonii estroprogestativi stimulează sinteza de hormoni
tiroidieni, observându-se o creştere a hormonilor tiroidieni T3
şi T4, fără corespondent clinic la nivelul organelor ţintă 100 .
− alţi autori explică aceste modificări în felul următor: la femeile
care utilizează contraceptive orale combinate (COC), au fost
identificate modificări metabolice similare celor din sarcină. Astfel,
tiroxina plasmatică (hormonul tiroidian) şi proteinele plasmatice
care transportă hormonii tiroidieni cresc 101 .
− COC cresc riscul de adenom hipofizar (tumoră benignă a
hipofizei) 102 .
5). Pielea şi fanerele (păr, unghii)
− Contraceptivele estroprogestative orale pot genera modificări
la nivelul pielii, sub formă de eczeme, urticarie, edem alergic,
hirsutism (apariţia în exces a părului în locuri unde, în mod normal,
nu avem păr), acnee, seboree (transpiraţii abundente), herpes
şi boli autoimune, precum lupus eritematos cutanat, porfirie cutanată
etc. 103 ;
− cloasma gravidică (o hiperpigmentare a pielii la nivelul feţei
specifică gravidelor) apare după expunere la soare a femeilor
care utilizează COC 104 ;
− fotosensibilitatea este un fenomen comun tuturor COC (contraceptivelor
orale combinate), odată apărută, ea tinde să devină
permanentă chiar şi după întreruperea administrării lor 105 .
6). Organe de simţ (ochiul)
− folosirea contracepţiei orale poate fi larg implicată în patologia
oculară, putând provoca apariţia trombozelor şi a hemoragiei
vaselor retiniene; dezlipirea de retină cu orbire constituie o
durch die Pille, 2. Aufl. Abtsteinach/Odw.: Derscheider, 1997, p. 20;
100
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 137;
101
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-12;
102
Ibidem, p. 5-24;
103
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 140;
104
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-24;
105
Ibidem;
129

Dr. Christa Todea-Grosss
complicaţie majoră datorată trombembolismului vaselor retiniene
106 ;
− tromboza şi hemoragia pot duce la pierderea vederii la unul
dintre ochi 107 .
7). Sistemul imunitar
− contraceptivele orale, prin conţinutul lor în steroizi sexuali
(hormonii sexuali estrogen şi progesteron fiind derivaţi din
colesterol), au o influenţă complexă asupra răspunsului imun
al organismului, cu efect clinico-biologic adesea contradictoriu;
în acest context, s-a observat scăderea anticorpilor (imunglobulinele
IgA, IgG, IgM) în primele luni de la administrarea
COC, ceea ce este considerat a fi efect estrogenic; astfel, s-a constatat
o sensibilitate crescută faţă de infecţii prin scăderea răspunsului
imun sub influenţa COC; s-a evidenţiat şi o scădere
a funcţiilor limfocitelor T, element cu rol important în apariţia
bolilor autoimune (când organismul reacţionează împotriva unor
structuri proprii (Lupus eritematos etc.) 108 ;
Comentariu
Contraceptivele orale combinate (COC) scad apărarea
organismului împotriva infecţiilor. Înmulţirea infecţiilor
legate de folosirea pilulei are ca rezultat, pe de o
parte, creşterea sterilităţii, iar pe de alta, sporirea sarcinilor
tubare (extrauterine) şi, cu aceasta, o rată crescută
de naşteri premature, împreună cu toate posibilele vătămări
şi maladii, cum ar fi: tulburări respiratorii, hemoragii
cerebrale, pneumonii ale nou-născutului care îl
pun în primejdie. Rata de circa 70% infecţii chlamydice
printre cele ce folosesc inhibitorii de ovulaţie capătă o
semnificaţie imensă şi plină de consecinţe. Diquelon şi
colab. consideră că spermatozoizii devin posibili purtători
ai chlamydiei şi vehiculează infecţia la embrion. Ne putem
106
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 141;
107
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-24;
108
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 141;
130

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
chiar imagina că un spermatozoid infectat reuşeşte fecundarea
şi, deci, embrionul va fi a priori infectat...” 109 .
8). Sistemul hepatobiliar
− ficatul este implicat în metabolismul estroprogestativelor.
Acestea, prin acumulare excesivă, pot afecta integritatea morfofuncţională
a ficatului. La rândul ei, disfuncţia hepatică, prin
diminuarea metabolismului hormonal, amplifică potenţialul
nociv al preparatului hormonal la nivelul celulelor hepatice,
realizându-se astfel un cerc vicios. Patogeneza afectării hepatice
sub tratament cu contraceptive este legată de efectul toxic
celular produs de un metabolit al estrogenilor pe un teren genetic determinant.
Factorul genetic incriminat în acest efect este reprezentat
de o tulburare în eliminarea unei substanţe (BSP) care
constituie o modificare transmisă ereditar. Cea mai frecventă
manifestare clinică (simptom) a disfuncţiei hepatice este icterul
colestatic însoţit de mâncărime 110 .
− COC predispun şi la formarea de calculi biliari (pietre la fiere),
prin mai multe mecanisme, precum alterarea contractibilităţii
colecistului, a creşterii insolubilităţii colesterolului în bilă
care astfel precipită şi se formează calculul etc. 111 .
− hepatita cronică asimptomatică poate fi agravată de CO, devenind
simptomatică 112 ;
− efectul vascular negativ al estroprogestativelor se poate manifesta
şi la nivelul vaselor hepatice prin apariţia sindromului
Budd-Chiari, adică tromboza venelor suprahepatice 113 ;
− adenomul hepatic este o tumoră benignă de ficat care poate
apărea ca urmare a unui consum prelungit de contracepti-
109
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte
secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al
unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 25;
110
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 141;
111
Ibidem;
112
Ibidem, p. 142;
113
Ibidem;
131

Dr. Christa Todea-Grosss
ve 114 . Acelaşi lucru este descris şi de alţi autori care arată că are
loc dezvoltarea unei hiperplazii nodulare focale hepatice şi a
unor formaţiuni tumorale benigne după folosirea unor doze crescute
de estrogeni. Prin ruperea acestor formaţiuni, se poate produce
o sângerare masivă cu şoc hemoragic, care, uneori, este
fatală 115 .
Comentarii
Cercetările experimentale indică grave şi ireversibile
vătămări ale hormonului de metabolizare P-450 din sistemul
enzimatic al ficatului, produse de progestagenul sintetic
conţinut de Femovan / Gynovin / Minulet. Mai mult: „Anticoncepţionalele
conţinând gestoden puse acum la dispoziţia
publicului sunt supravegheate. La administrare
individuală sau pe mai multe luni, ele conduc la nivele de
hormoni excesiv de înalte, care nu sunt necesare pentru siguranţa
anticoncepţională. De acest fenomen sunt, probabil,
legate o serie de efecte dăunătoare ale pilulei, cum ar fi hipertensiune
arterială şi risc de tromboembolie. Cine prescrie
Femovan / Gynovin / Minulet trebuie să aibă certitudinea
că tratamentul cu această „micropilulă” e de neînlocuit.
Producătorii acestui preparat nu pot răspunde convingător
la atât de întemeiatele dubii ştiinţifice ale momentului
actual” 116 .
9). Aparatul urinar
− administrarea COC creşte riscul apariţiei infecţiilor urinare
de 1,22 – 1,54 ori la vârste cuprinse între 35-40 ani 117 ;
10). Cancerul
− COC favorizează apariţia anumitor tipuri de cancer şi re-
114
. Ibidem;
115
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-24;
116
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte
secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al
unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 23;
117
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 142;
132

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
duc riscul apariţiei altora; astfel, studiile epidemiologice au evidenţiat
o creştere a riscului cancerului de sân, de col uterin, a cancerului
de ficat (dar şi a tumorilor benigne hepatice) şi a cancerului
de piele, precum şi o scădere a riscului cancerului uterin şi ovarian
118 ;
− majoritatea studiilor atestă administrarea COC ca factor
de risc pentru cancerul de sân, mai ales în prezenţa unor condiţii
speciale:
● prezenţa tardivă a primei sarcini (după vârsta de 25 ani)
şi folosirea contraceptivelor pentru prevenirea acestora;
● un număr crescut de avorturi precoce până în luna a
3-a;
● folosirea îndelungată a contraceptivelor combinate (peste
8-10 ani!);
● avorturi precoce multiple;
● utilizarea COC la femeile peste 30-35 ani 119 .
− cancerul de col uterin poate apărea după un consum prelungit
de COC de peste 5 ani. Riscul apariţiei acestui tip de cancer
creşte cu 1,3 – 1,8 %. Studiul Oxford / FPA arată o creştere
a frecvenţei tuturor formelor de cancer de col uterin raportat
la durata de utilizare a COC 120 ; afirmaţii asemănătoare găsim
şi la alţi autori: „evoluţia spre cancer a leziunilor date de HPV
comportă probabil activarea sau inactivarea unor gene necunoscute,
poate sub influenţa unor cofactori ca administrarea de contraceptive
orale, tabagism şi alţi factori mai puţin cunoscuţi” 121 .
Comentarii
– Joyeux Montpellier vede o legătură directă între
inhibitorii de ovulaţie şi carcinomul mamar: „Cancerul
de sân nu se manifestă chiar din primul an următor ad-
118
Ibidem; p. 143;
119
Ibidem, p. 144;
120
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-24;
121
Traian Ciucă, Boli transmisibile pe cale sexuală, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1993, pp. 61-63;
133

Dr. Christa Todea-Grosss
ministrării de hormoni, ci zece sau chiar mai mulţi ani
mai târziu. De aceea, nu se constată apariţia sa. În perioada
actuală, asistăm la o creştere explozivă a cazurilor
de cancer ovarian şi de sân...” 122 .
– după Forman şi colab., 1986, administrarea de inhibitori
de ovulaţie creează un risc relativ sporit de 3,8
ori de apariţie a carcinomului celulelor hepatice. Iar o
administrare de 8 sau mai mulţi ani creşte riscul relativ
la 20,1 ori 123 .
– Beral şi colab. au constatat în 1977 că femeile care
au luat timp îndelungat inhibitori de ovulaţie prezintă
rate mai înalte de melanoame maligne şi alte carcinoame
ale pielii, decât femeile care nu au luat niciodată pilula.
Creşterea numărului de carcinoame se limitează la
membrele inferioare 124 .
11). Malformaţii
În „materialul de avort” al femeilor care au rămas însărcinate
în timpul administrării pilulei sau în primele 6 luni după
administrare se pot constata:
− tulburări cromozomiale (triploidie şi monosomie X) în
48% din cazuri;
− polipolidie (multiplicarea seriei cromozomiale peste numărul
normal) în 30% din cazuri.
Aceste cifre sunt clar superioare celor de la femeile care au
rămas însărcinate fără să fi luat pilula (22%) şi, respectiv, (5%).
Fülgraff şi Palm menţionează în „Manual de Farmacoterapie-Farmacologie
clinică”, la capitolul „Situaţii speciale în terapia
medicală din perioada de sarcină şi de menopauză” anumite
efecte ale administrării de anticoncepţionale: aspect anor-
122
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte
secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al
unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 26;
123
Ibidem, p. 27;
124
Ibidem;
134

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
mal exterior pentru sexul respectiv, anomalii în masa corporală
a membrelor, inimă, esofag, trahee şi rinichi 125 .
După Kabarity şi Mazrooei (1984), anumiţi inhibitori de ovulaţie
induc aspecte inhibitoare ale diviziunii celulare, care au ca urmare
profaze anormale şi un considerabil număr de micronuclee.
După tipul de progestageni, diferă şi exprimarea mai tare sau
mai slabă a acestor modificări. Pinto descria în 1986 rupturi (întreruperi)
cromozomiale în limfocite corelate cu administrarea
pilulei. Aceste constatări făcute in vivo (pe viu) arată o creştere
semnificativă de aberaţii cromozomiale. Liu şi Ding reuşeau
să stabilească în 1987, prin experienţe pe animale, apariţia de
modificări cromozomiale la sarcinile timpurii în urma administrării
de inhibitori de ovulaţie. Ei trag concluzia că la om, în
urma eşecurilor pilulei, există un potenţial efect mutaţionist ca
pericol pentru făt. Dovada rupturilor cromozomiale ne face să
presupunem cu îndreptăţire urmări teribile pentru generaţiile
următoare 126 .
12). Sistemul nervos central
− modificările produse la nivel de SNC se manifestă clinic
prin: cefalee; migrenă; depresie nervoasă; scăderea sau creşterea libidoului;
hiperexcitabilitate cu nervozitate 127 ;
− cefaleea: este legată atât de retenţia apei în organism din cauza
estroprogestativelor, cât şi de un accident vascular cerebral;
la epileptici, se poate declanşa o criză epileptică 128 ;
− depresia şi tulburările neuropsihice se pare că se datorează
scăderii producţiei unei substanţe cerebrale (serotonina). Se
ştie că această substanţă ne dă o stare de bine, psihică şi neurologică
129 ;
125
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte
secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al
unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 28;
126
Ibidem;
127
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 139;
128
Ibidem;
129
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-18;
135

Dr. Christa Todea-Grosss
136
Comentarii:
Medici din Occident au remarcat o serie de modificări
neurologice şi psihice date de contraceptivele hormonale
şi care sunt practic ignorate de către medicii de
planificare familială. Redau mai jos unele dintre aceste
modificări patologice:
A. Tulburări neurologice
– în ultimii 10 ani, s-a observat o creştere a frecvenţei
simptomelor şi a sindroamelor neurologice (un grup de boli
cu simptome comune) la fete tinere şi la femei care folosesc
contraceptive hormonale mai mulţi ani; cauza
acestor simptome o reprezintă modificările vasculare (mai
ales trombotice) pe care le produc contraceptivele hormonale
la nivelul creierului 130 ;
– s-a realizat o stadializare a acestor simptome:
● stadiul I (forma uşoară): tulburări ale funcţiilor cerebrale
precum o tulburare de vedere pentru scurtă durată
(vedere înceţoşată), vedere „dublă”, ameţeli, dureri
de cap. După oprirea administrării de contraceptive,
aceste simptome dispar;
● stadiul II: prezintă simptome mai clare precum hemipareze
(paralizia unei jumătăţi de corp) frecvent reversibilă
după oprirea contracepţiei şi reapărând după
o nouă administrare a acesteia;
● stadiul III: tulburări neurologice grave (paralizii)
cu sechele cronice;
● stadiul IV: moarte prin complicaţii. Postmortem s-au
constatat edeme cerebrale, hemoragii cerebrale etc. 131 .
– Sub acţiunea pilulei, apar frecvent tulburări ale
sensibilităţii pielii, sub formă de senzaţii de amorţeală
(hipoestezie), care sunt probabil rezultatul deficitului
vitaminic 132 .
130
Roland Süssmunth, op. cit., p. 309;
131
Ibidem, pp. 310-311;
132
Manfred van Treek, Das Kontrazeptions-Syndrom: Gesundheitsschädigung durch
die Anti-Baby-Pille; unter dem Aspekt der Beeinträchtigung der Monatsblutung
durch die Pille, 2. Aufl. Abtsteinach/Odw.: Derscheider, 1997, p. 24;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
B. Tulburări psihice:
Despre efectele pilulei, Peterson (1978) se pronunţă
astfel: „Înspăimântătoarea înrăutăţire a afectivităţii (stare
sufletească şi impulsivitate) şi a relaţiilor interumane
la grupa celor ce folosesc pilula este produsă, fără
îndoială, într-o bună măsură de psihosindromul endocrin
(M. Bleuer) provocat de acţiunea hormonilor; dar
şi motivaţia anticoncepţională ambivalentă, neclară, a
multor femei le dezechilibrează foarte mult”. Pornind
de la propria lor experienţă, femeile spun următoarele:
stare de spirit depresivă, mergând până la depresiunea
propriu-zisă. De asemenea, ele remarcă prin auto-observaţie
modificări de personalitate bine marcate 133 .
Concluzii
Interesele companiilor farmaceutice: la un simpozion
psihofarmaceutic al Federaţiei Republicane a Industriei
Farmaceutice(BPI), s-a recunoscut faptul că deseori
Medicina urmăreşte alte scopuri decât cele ale apărării
vieţii şi menţinerii sănătăţii oamenilor. Este important
de ştiut că multe studii şi strategii publicitare sunt organizate
şi finanţate chiar de către producătorii de contraceptive.
„Pentru fiecare nouă pilulă contraceptivă introdusă pe
piaţă se iau măsuri strategice (simpozioane, congrese,
conferinţe de presă, Workshops şi simpozioane satelite)
care sunt organizate şi parţial sponsorizate chiar de
către aceste companii producătoare de contraceptive”
(Psychopharma-Symposium, BPI, 1983); chiar şi literatura
de specialitate este finanţată parţial de către aceste
companii. Spre exemplu, cartea „Contracepţia şi hormoni”
de Taubert şi Kuhl a fost cerută şi finanţată de
către firma producătoare de contraceptive Shering
AG 134 .
133
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte
secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al
unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 28;
134
Renate Böl, op. cit., p. 35;
137

Dr. Christa Todea-Grosss
Indicaţiile medicale ale contraceptivelor hormonale în
diferite afecţiuni
Literatura de specialitate recomandă administrarea de contraceptive
în anumite afecţiuni care necesită tratament hormonal, fără
un scop contraceptiv:
A. Contracepţia combinată (estroprogestativă) este indicată în
următoarele afecţiuni:
− dismenoree;
− tulburări de ritm menstrual;
− chist ovarian;
− endometrioză;
− sindrom premenstrual (dureri de sân, abdominale);
− fibromatoză uterină (fibromul uterin fiind o tumoare benignă
a uterului) 135 .
B. Contracepţia monohormonală progestativă
− progestativele injectabile se recomandă femeilor care necesită
un tratament progestativ de lungă durată: endometrioză,
premenopauză, tulburări menstruale 136 .
Comentarii
– aşa cum am mai precizat, tratamentul cu contraceptive
(hormoni sintetici) nu poate fi numit tratament
hormonal, deoarece structura şi acţiunea hormonilor
este modificată;
– preparatul hormonal „Pilula” este un preparat chimic,
prin care se intervine intenţionat în ciclul natural
de reglare hormonală a corpului feminin, deconectându-l
de la ritmul natural, cu efecte importante asupra
întregului organism. Acest tip de produse chimice face
parte din clasa steroizilor (de care aparţin şi preparatele
cu cortizon), cu toate avantajele şi dezavantajele
lor 137 .
135
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 150;
136
Ibidem;
137
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efec-
138

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
– beneficiul adus de către contraceptive în aceste afecţiuni
este neînsemnat în comparaţie cu efectele lor secundare;
– trebuie cunoscut faptul că există alternative de tratament
al acestor afecţiuni: naturiste, homeopate, medicamente
etc. Astfel, medicamentele antiinflamatoare
pot rezolva anumite afecţiuni precum sindromul premenstrual
(vezi cap. Ciclul menstrual. SPM). Literatura
însăşi ne specifică faptul că, după un timp mai îndelungat,
consumul de CO poate favoriza chiar apariţia
de chiste ovariene foliculare şi tulburări de ciclu menstrual:
astfel, pilula cu progesteron duce frecvent la lipsa
menstruaţiei (amenoree) şi la chiste ovariene (funcţionale),
cu repercusiuni asupra fertilităţii 138 .
– există tratamente alternative pentru tratarea afecţiunilor
sus amintite: tratamente naturiste sau cu hormoni
sub formă naturală (progesteron sub formă de
ulei, creme, estrogeni din plante precum soia etc.), toate
acestea neavând efecte secundare.
Contraindicaţiile CO
A) Contraindicaţiile estroprogestativelor (pilula ce conţine estrogen
sintetic şi progestativ):
1). afecţiuni vasculare
− prezenţa trombozei arteriale sau venoase sau predispoziţie
pentru aceste afecţiuni;
− boli de inimă (cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială
etc.);
− migrenă persistentă,
− tulburări ale circulaţiei cerebrale cu atacuri ischemice
tranzitorii, AVC în antecedente etc.
2). afecţiuni hepatice
te secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al
unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 14;
138
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 5-45;
139

Dr. Christa Todea-Grosss
− icter în timpul unei sarcini anterioare;
− hepatită virală;
− alte ictere congenitale;
− adenom hepatic,
− porfirie etc.
3). efecte secundare apărute la o administrare anterioară a
contraceptivelor hormonale:
− alergie;
− cancer hormonodependent;
− cancer de sân.
4). alte boli cu indicaţii relative
− herpes genital recidivant;
− otoscleroză;
− depresie severă;
− migrenă;
− diabet;
− afecţiune renală cronică;
− boala Crohn;
− malabsorbţie;
− astm bronşic;
− boli de sânge;
− artrită reumatoidă;
− boala Hodkin;
− dislipidemii;
− sindrom Raynaud preexistent,
139
− obezitate etc.
B) Contraindicaţiile progestativelor:
1). absolute
− Prezenţa unor afecţiuni vasculare severe sau un risc crescut
faţă de acestea;
− Dislipidemii;
− Cardiopatia ischemică;
139
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., pp. 151-152;
140

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− Boala tromboembolică;
− Efecte secundare apărute în cazul administrării contraceptivelor
combinate (estroprogestative) fără a fi legate exclusiv
de componenta estrogenică;
− Adenom hepatic;
− Sângerare genitală nediagnosticată,
− Molă hidatiformă recentă.
2). relative
− HTA;
− Chist ovarian funcţional;
− Afecţiuni hepatice;
− Cancer dependent de hormoni sexuali (cancer de sân),
140
− Malabsorbţie etc.
Comentarii
– Contraceptivele orale, după cum le spune şi denumirea,
sunt fabricate şi administrate în majoritatea cazurilor
cu scopul de a preveni o sarcină, deci pentru efectul
lor contraceptiv; rămâne un mic procent de cazuri
în care ele sunt administrate ca medicament în diferite
afecţiuni (tulburări de ciclu menstrual, chiste ovariene,
endometrioză etc.);
– datorită multiplelor interferenţe metabolice, dar şi al
efectelor secundare numeroase şi grave, aceste preparate
nu ar trebui administrate niciodată ca metodă contraceptivă
(implicit şi abortivă, cele două efecte neputând fi despărţite!),
ci doar în anumite afecţiuni, dar şi în aceste cazuri
după o prealabilă consultaţie şi o evaluare foarte
minuţioasă a stării de sănătate a pacientei, pentru a elimina
multiplele riscuri la care se supune;
– când se prescrie un preparat cu COC, nu se cunoaşte
dacă acea persoană este predispusă la accident vascular
cerebral, prin existenţa unor mici malformaţii ale
vaselor sanguine cerebrale (anevrisme). Acestea sunt
140
Ibidem, p. 152;
141

Dr. Christa Todea-Grosss
142
mici dilataţii congenitale ale vaselor sanguine cerebrale
care se pot rupe, fie datorită unei tensiuni arteriale
crescute, fie datorită modificărilor produse de estrogen,
provocând accidente vasculare hemoragice grave, frecvent
letale (hemoragia subarahnoidiană). Acest risc este
crescut la femeile de peste 35 de ani. Riscul unei hemoragii
cerebrale este la fumătoare de 5,7 ori mai mare decât
la nefumătoare; la cele ce iau pilula şi sunt nefumătoare
e de 6,5 ori mai mare, iar la cele ce iau pilula şi
totodată fumează, de 22 ori mai mare. Chiar şi după renunţarea
la pilulă, riscul relativ de hemoragie cerebrală
rămâne de 5,3, deci semnificativ mai ridicat 141 .
– De asemenea, nu putem cunoaşte dacă acea persoană
este predispusă la diabet zaharat, dar prin administrarea
îndelungată de estrogen putem declanşa acest
diabet care, în alte cazuri, probabil că nu s-ar fi declanşat
niciodată, iar acestea sunt exemple valabile şi pentru
alte boli.
II. Contraceptive şi abortive hormonale injectabile
A). numai cu progesteron sintetic – progestativ;
B). combinate: estro-progesteronice
A) conţin numai progesteron de sinteză, în doze mari
− se administrează prin injecţii, existând două produse:
DMPA (Depo-Provera – 150 mg/flacon) şi NET-EN (Noristerat
sau Doryaxis – 200 mg/flacon);
− DMPA s-a folosit iniţial (anul 1960) pentru prevenirea
naşterii premature, în ameninţarea de avort şi cancer de mucoasă
uterină, când s-a observat că induce o sterilizare prelungită,
de câteva luni după întreruperea tratamentului,
− DMPA se administrează la 3 luni, iar NET-EN la 2 luni;
141
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte
secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al
unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 22;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− rata de eşec (indicele Pearl) este de 0-1 sarcini / 100 femei /
an, fiind mai crescută la femeile tinere şi la cele slabe;
− în studiile OMS, 15% din femei au întrerupt administrarea
din cauza modificării menstruaţiei şi 12% din cauza amenoreei
(lipsa menstruaţiei) 142 .
Cum acţionează aceste preparate
− după administrare, particulele de progesteron sunt eliminate
lent în circulaţie şi evită calea absorbţiei intestinale;
− ele sunt apoi transformate în substanţă activă;
− după administrare, concentraţia lor este mare, ea scade
apoi până atinge un nivel care blochează ovulaţia,
− cea mai importantă şi mai dificilă problemă este variabilitatea
concentraţiei hormonale la paciente de la o zi la alta, în
raport cu diverse circumstanţe cum ar fi dieta, activitatea fizică,
stress-ul, medicamentele (care variază şi în cazul folosirii
CO orale) 143 .
Efectele secundareale DMPA (Depo-Provera)
a) comune:
Modificări ale ciclului menstrual
− spottinguri (sângerări uşoare);
− sângerări abundente: rare;
− amenoreea (lipsa menstruaţiei): normală;
Creştere în greutate:
− în medie 1-2 kg/an;
b) întârzierea revenirii fertilităţii:
− până la scăderea nivelelor sanguine de DMPA (cu aproximativ
4 luni mai greu în comparaţie cu femeile care au folosit
CO obişnuite);
c) alte reacţii:
− la unele femei produce: greţuri, cefalee, senzaţii de tensiune
la nivelul sânilor, indispoziţie, căderea părului, scăderea
142
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., pp. 6-1 – 6-2;
143
Ibidem; 6-4 – 6-5;
143

Dr. Christa Todea-Grosss
apetitului sexual, acnee 144 ;
Acţiunea lor contraceptivă
− inhibă ovulaţia (ca şi contracepţia orală) prin suprimarea
hormonilor hipofizari şi prin efectul lor antiestrogenic;
− în plus faţă de contraceptivele orale, cele injectabile cu doze
mari de progesteron au un efect de blocare a secreţiei estrogenilor
şi lipsa maturării foliculului ovarian şi, implicit, a ovulului;
− creşte vâscozitatea secreţiilor colului uterin, care împiedică
înaintarea spermatozoizilor spre uter; inhibă la acest nivel şi capacitaţia
(un ultim proces de maturare a spermatozoizilor în
drumul lor spre trompă) 145 .
Comentariu
Aceste două efecte sunt contraceptive (vezi comentariile
anterioare).
− încetineşte transportul ovocitului (embrionului) prin trompa
uterină; acest lucru duce la o hrănire insuficientă a embrionului,
precum şi la imposibilitatea de a ajunge la timp în uter, deci
sunt mari şansele de a muri şi de a fi eliminat, deci avortat;
− creează un endometru nefavorabil implantării embrionului,
deci împiedică implantarea embrionului în uter; endometrul,
adică mucoasa uterină devine subţire, fără arteriole, cu stază
venoasă, cu glande mici, împiedicând nidarea (aderarea) embrionului
şi dezvoltarea lui (lipsindu-i hrana necesară).
Comentarii
– aceste două efecte sunt abortive;
144
Robert A., Hatcher, M.D., Contracepţia. Ghid practic, Population Information
Program, Center for Communication Programs, The John Hopkins School of
Public Health, Traducere realizată de UNFPA şi SECS în cadrul Proiectului
ROM/95/PO1 SSA Nr. UK05/1996, pp. 5-7;
145
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., pp. 6-20 –
6-21;
144

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
– rata de eşec a acestor preparate există, iar, în cazul
în care se produce o sarcină, nu se poate întrerupe acţiunea
preparatului. Ca urmare, va fi avortat acel copil,
fie spontan prin faptul că mucoasa uterină este atrofiată
sub acţiunea îndelungată a hormonului, fie femeia
va recurge la avort chirurgical.
– doza mare a preparatului, deci concentraţia crescută
a hormonului la începutul administrării, nu poate avea
decât efecte secundare mai mari decât în cazul administrării
sale în doze mici. Acest fapt va avea efect în
special asupra mucoasei uterine pe care o atrofiază.
B) combinate (estro-progesteronice)
− Siegel le descrie, în anul 1963, prin combinarea celor doi
hormoni estrogen şi progesteron;
− au fost folosite aproape exclusiv în CHINA (!);
− există puţine date clinice şi preclinice despre aceste preparate,
ultimul descris fiind Cyclofem.
− noua generaţie de injectabile combinate sunt folosite doar
în câteva ţări din America Latină şi China. În 1993, aprox. 2 milioane
de femei au folosit aceste medicamente,
146
− în România NU se folosesc aceste preparate .
Comentarii
– rata de eşec a acestor preparate există, iar, în cazul
în care se produce o sarcină, nu se poate întrerupe acţiunea
preparatului. Ca urmare, va fi avortat acel copil,
fie spontan prin faptul că mucoasa uterină este atrofiată
sub acţiunea îndelungată a hormonului, fie femeia
va recurge la avort chirurgical.
– doza mare a preparatului, deci concentraţia crescută
a hormonului la început (adică imediat după administrare,
când este absorbit în sânge) nu poate avea decât
efecte secundare mai mari decât în cazul administrării
146
Ibidem;
145

Dr. Christa Todea-Grosss
sale în doze mici. Acest fapt va avea efect în special asupra
mucoasei uterine pe care o atrofiază.
III). Implanturi hormonale (Norplant)
− Sistemul Norplant a fost dezvoltat în 1974 de Comitetul
Internaţional pentru Cercetare Contraceptivă din Consiliul Populaţiei,
New York, cu marca înregistrată Norplant. El a fost
introdus în programele de planificare familială în 1983. Este înregistrat
şi în România 147 ;
− ele conţin un progestativ (levonorgestrel) de depozit, înglobat
într-o capsulă care se introduce sub piele (subdermal) 148 ;
− hormonul este eliberat gradat şi sistematic;
− implantele hormonale se clasifică după: tipul de suport
(care poate fi neresorbabil sau biodegradabil) / nr. de capsule
(de la 1 la 6 capsule) / timpul de eficienţă (de la 6 luni la 5 ani);
- Norplant-ul conţine 6 capsule, pe un timp de 5 ani;
− rata de eşec este de 0,2-0,3 sarcini / 100 femei / an şi de 4% pe
o perioadă de 5 ani, deoarece între al 3-lea şi al 5-lea an de utilizare
scade concentraţia hormonului din sânge şi, implicit, frecvenţa
inhibiţiei ovulaţiei 149 .
− reversibilitatea, adică revenirea fertilităţii după îndepărtarea
Norplantului, este întârziată;
− mecanismul de acţiune este acelaşi ca şi în cazul utilizării
progesteronului sintetic pe cale injectabilă: inhibă ovulaţia /
creşte vâscozitatea secreţiei colului uterin / modifică mucoasa uterină
făcând-o incompatibilă implantării embrionului;
− interacţiunile medicamentoase afectează metabolismul
hormonului eliberat de Norplant şi face metoda mai puţin eficientă
în prevenirea sarcinii (antibiotice, antiepileptice,
fenilbutazonă) 150 .
147
Ibidem, p. 7-1;
148
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit.
149
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 7-1;
150
Ibidem, pp. 7-2 – 7-3 – 7-4;
146

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Comentariu
În cazul implanturilor, acţiunea şi efectele secundare
sunt asemănătoare cu cele ale preparatelor injectabile.
IV). Contracepţia de urgenţă, postcoitală (de a doua zi)
= ABORTIVĂ
1). Definiţie:
Aceste metode urmăresc prevenirea unei sarcini după un act
sexual neprotejat, posibil fertil. Obiectivul ei este prevenirea sarcinii
încă din stadiul de implantare 151 .
Comentarii
- am arătat la începutul capitolului că sarcina nu este
recunoscută ca atare de literatura de specialitate decât
după implantarea embrionului în uter. Acesta este şi
motivul pentru care unele contraceptive de urgenţă sunt
trecute atât ca metode contraceptive, cât şi abortive. Astfel,
dacă ele acţionează (ex.: RU 486) înainte de implantarea
în uter, sunt recunoscute ca fiind contraceptive,
iar dacă acţionează şi / numai după implantare, ele sunt
trecute ca fiind abortive. Ştim că antiprogesteronul RU
486 acţionează în special după nidare (zilele 14-49 de la
concepţie), fiind îndreptat împotriva placentei, deci este
abortiv. El este însă considerat a fi şi contraceptiv deoarece
acţionează şi înainte de implantare…
- dacă fecundaţia a avut deja loc, nu mai poate fi vorba
de o prevenire a sarcinii! Din acest moment, orice metodă
folosită va fi exclusiv abortivă! Am arătat că medicina
nu recunoaşte existenţa sarcinii decât după implantare.
Până atunci nu este sarcină. Atunci ce este Embriologii
au demonstrat că este totuşi o sarcină, un embrion,
un om în dezvoltare, din momentul concepţiei!
- contracepţia de urgenţă este considerată a fi un „tratament
de urgenţă”, fără a avea de fapt un scop de vin-
151
Ibidem, p. 11-1;
147

Dr. Christa Todea-Grosss
decare, ci dimpotrivă, are scopul de a ucide o viaţă abia
începută. Ne întâlnim din nou cu situaţia unui avort hormonal
(timpuriu).
- în cazul folosirii DIU (steriletul), avortul este produs
atât din cauze mecanice (din cauza materialului din
care este confecţionat), cât şi din cauze hormonale (prin
impregnarea cu progesteron sintetic a steriletului).
2). Frecvenţa folosirii contracepţiei de urgenţă
− debutul precoce al activităţii sexuale creşte numărul sarcinilor
nedorite;
− consecinţele sociale şi medicale legate de sănătatea tinerilor
aflaţi la vârsta fertilă au fost recunoscute ca probleme majore
în multe ţări,
− în prezent 42% din cei care folosesc această metodă au sub 20
ani, iar 28% au sub 25 ani 152 .
3). Riscul de sarcină
− riscul de concepţie (sarcină) variază în funcţie de momentul
actului sexual faţă de momentul ovulaţiei. În timpul ovulaţiei,
riscul este de 30% sau mai mare, fapt care depinde de
fertilitatea intrinsecă a cuplului. În zilele mai puţin fertile sau
nefertile riscul este de 0-10%;
− trebuie luat în considerare faptul că spermatozoizii supravieţuiesc
în tractul genital câteva zile, fiind capabili de fertilizare
cel puţin 4 zile după actul sexual 153 .
4). Clasificare
a.) D.I.U. – descrise mai jos;
b.) metode hormonale;
c.) alte metode 154 .
a.) DIU (steriletul) este descris mai jos, la punctul V.
152
Ibidem, p. 11-2;
153
Ibidem;
154
Ibidem, p. 11-5;
148

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
b.) Metodele hormonale se administrează în primele 72 de
ore de la contactul sexual;
Clasificare:
● Combinaţii estrogeni-progestative:
− Regimul Yuzpe este o asociere între 0,2 mg estrogen (etinilestradiol)
şi 2 mg progestativ (levonorgestrel) 155 . Este cea mai
folosită metodă la ora actuală! OMS recomandă folosirea acestui regim
prioritar! Eficienţa este în medie de 75% şi nu este atât de
mare ca în cazul estrogenilor în cantitate mare, dar efectele secundare
sunt şi ele mai puţine.
− Regimul Ovran, Ovidon etc.
● Estrogeni în doze mari: se începe tratamentul în primele 3
zile de la contactul sexual neprotejat. Se foloseşte Etinilestradiol
5 mg / zi timp de 5 zile sau Premarin 10 mg/zi timp de 5 zile 156 .
Doza este mare şi poate fi comparată cu doza de estrogeni
pe care ar folosi-o femeia timp de 2-3 ani dacă ar lua pilulele
cu 30 micrograme stinilestradiol per pilulă 157 .
● Progestativele: preparatul Postinor (Ungaria): 2 tb. de câte
0.75 mg levonorgestrel administrate la interval de 12 ore 158 sau
Norethisteron (China): 5 mg/zi, timp de 10-14 zile 159 ;
Rata de eşec: 0,3- 1,6% pentru estrogeni în doze mari şi
0,2-2,35 % pentru combinaţia estro-progestativă 160 .
Alte metodecontraceptive de urgenţă
● Danazol (etiniltestosteron): 2 doze de 400 mg la un interval
de 12 ore, în primele 3 zile. Nu se cunoaşte bine modul de
acţiune. Este în studiu. La ora actuală, se foloseşte în endometrioză
161 .
● Antiprogestative (Mifepriston): RU 486.
155
Ibidem;
156
Ibidem, p. 11-9;
157
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 211;
158
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., pp.11-5;
159
Ibidem;
160
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., pp. 11-14;
161
Ibidem; 11-13;
149

Dr. Christa Todea-Grosss
− denumirea RU 486 (Mifespristone/Mifegyne) vine de la firma
franceză Roussel
162
− Uclaf care l-a sintetizat pentru prima dată în 1980 ;
− în SUA, este folosit Epostane, un inhibitor al sintezei progesteronului
163 .
− este un compus chimic, un antiprogesteron 164 ;
− Deoarece progesteronul (hormon natural feminin) joacă
un rol cheie în procesul reproductiv (influenţând mai multe
etape ale procesului de implantare a embrionului prin dezvoltarea
endometrului), orice substanţă care împiedică acţiunea hormonului
progesteron asupra organelor genitale (mai ales asupra
mucoasei uterine), are activităţi antifertile. Ca urmare, poate
să întârzie dezvoltarea endometrului 165 .
− Se administrează timp de 5 zile după un contact sexual
neprotejat 166 .
Comentarii
În acest caz, concepţia a avut deja loc, deci embrionul
există şi îşi începe drumul prin trompa uterină spre uter.
În primele 3-5 zile, când se administrează aceşti hormoni,
el ar trebui să se hrănească din secreţiile mucoasei
uterine şi să se dividă, pentru a ajunge în stadiul de
16 celule, când ajunge în uter. Doza mare de hormoni
administraţi (prin regimul Yuzpe) va provoca, însă, mari
modificări la nivelul trompei uterine, „uscând-o” pentru
a nu mai putea să hrănească embrionul. De asemenea,
este încetinit transportul lui prin trompă, deci nu
va putea supravieţui. Dacă moare în trompa uterină, va
162
Dr. Med. R. Ehmann, Ist die „Pille“ wirklich nur ein Verhütungsmittel, Medizin
und Ideologie. Informationsblatt der Europäischen Ärzteaktion, dec. 1991,
pp. 12-13;
163
Ibidem;
164
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 11-14;
165
Ibidem;
166
Ibidem;
150

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
fi expulzat, deci avortat. Dacă supravieţuieşte şi rămâne
în trompă, se va implanta aici şi se va produce aşa-zisa
sarcină extrauterină, tubară, fără nicio şansă de supravieţuire,
dar foarte periculoasă pentru femeie. Trompa
se poate rupe (dacă nu se intervine la timp) şi poate
provoca o hemoragie gravă, deseori fatală. Dacă embrionul
va supravieţui şi va ajunge în uter, aici va întâlni
aceeaşi mucoasă atrofiată de hormoni şi nu se va putea
implanta, deci va fi avortat. Este vorba, din nou, de un
avort timpuriu.
– Pilula de urgenţă „nu acţionează asupra embrionului,
ci asupra mucoasei uterine şi influenţează transportul
lui prin trompa uterină, încetinindu-l. Embrionul,
în cele 10 – 14 zile de la concepţia lui (denumit
pre-embrion de către literatura de specialitate), nu se
mai poate nida, ceea ce duce la moartea lui. Deci efectul nu
este direct, ci indirect” 167 ;
– O contraindicaţie pentru „pilula de urgenţă” o reprezintă
sarcina extrauterină! Dar aceasta nu poate fi identificată
înainte de 1 lună. Dacă nu are loc avortul, copilul
se va naşte cu malformaţii. Rata de eşec a acestei metode
este în medie de 20% 168 .
– RU 486 este o substanţa cu acţiune antiprogesteronică,
după cum îi spune şi denumirea, şi are o acţiune inversă
decât progesteronul (care ar trebui să dezvolte
mucoasa uterină şi să o pregătească pentru implantarea
embrionului). Ca urmare, acest lucru nu se mai întâmplă,
deci va avea loc distrugerea embrionului, în decurs
de 2-4 zile, însoţită fiind de o sângerare; cu cât sarcina
este mai mare, cu atât sângerarea va fi mai importantă
(până la 1 litru). Alt risc este cel al unei infecţii 169 .
167
HLI – Report, Human Life International, Schweiz, Nr. 57, Dezember 2006, p.
6;
168
Dr. Rudolf Ehmann, Ist die „Pille” wirklich nur ein Verhütungsmittel Zur nidationshemmenden
Wirkung eines Hormonpräparates, Medizin und Ideologie. Informationsblatt
der Europäischen Ärzteaktion, 2/2007, p. 6;
169
Ibidem, p. 12;
151

Dr. Christa Todea-Grosss
Acest preparat chimic abortiv este descris şi în cap. VI
despre avortul chimic şi medicamentos.
V). Dispozitive intrauterine (D.I.U.) – Steriletul
Definiţie:
Este o piesă mică, fabricată din metal sau masă plastică, ce
are diferite forme şi ce se introduce în uter în scop contraceptiv
170 .
Comentarii
În realitate, acţiunea principală a D.I.U. este aceea
de a împiedica implantarea embrionului în uter prin
modificările pe care le produce la acest nivel. În consecinţă,
va provoca eliminarea embrionului, deci un avort
timpuriu! Din acest motiv, denumirea de metodă contraceptivă
nu este cea reală, fiind o metodă în primul rând
abortivă!
DIU îmbogăţite cu hormoni pot avea şi un efect contraceptiv
în cazul în care progestativul din sterilet previne
fecundaţia, fie prin împiedicarea spermatozoizilor
în drumul lor spre trompele uterine, fie prin inhibiţia
ovulaţiei.
Istoric
− primul dispozitiv intrauterin a fost cel atribuit doctorului
Richard Richter din Germania, în anul 1909. Materialul folosit
a fost argintul. După anii 1959-1960, metalul este înlocuit cu
plastic-polietilen-material biologic „inactiv” – spun medicii –
dar se va demonstra că nu este tocmai aşa 171 ;
− în 1962, D.I.U. vor fi folosite pe scară largă în New
York 172 ;
− în 1975, apar pe piaţă primele sterilete îmbogăţite cu hor-
170
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 8-1;
171
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 81;
172
Ibidem;
152

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
moni, respectiv progesteron 173 ;
− în 1976, aceste dispozitive cu progesteron vor fi aprobate
şi în S.U.A.;
− în 1986, la al XII-lea Congres mondial asupra fecundităţii şi
sterilităţii recomandă D.I.U. drept cea mai utilizată metodă
contraceptivă 174 ;
− cea mai înaltă rată de folosire a D.I.U. în lume o are China
care foloseşte 70% din producţia mondială, ceea ce reprezintă
72 milioane de femei 175 .
− în România, începerea oficială a programului naţional de
contracepţie are loc în anul 1990, imediat după Revoluţia din
decembrie 1989; din acest an, DIU a devenit una dintre metodele
cele mai populare în România 176 ;
Rata de eşec: 1-3 sarcini / 100 femei / an 177 .
Clasificarea DIU
1.) active şi medicate: a.) cupru,
b.) substanţe hormonale
2.) inerte: a.) plastic,
b.) oţel
DIU inerte sunt confecţionate din aceste materiale fără adaos
de hormoni. Ele sunt de domeniul trecutului.
DIU active şi medicate au un adaos de cupru şi hormoni, pentru
a le creşte eficienţa şi a amplifica reacţia de corp străin 178 .
Folosirea în locul cuprului a unor metale nobile (aur, argint,
platină), nu măreşte eficienţa contraceptivă 179 .
Durata lor de acţiune este de 10 ani 180 .
173
Ibidem;
174
Ibidem;
175
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 8-1;
176
Ibidem, p. 8-2;
177
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 86;
178
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 8-5;
179
Ibidem;
180
Ibidem;
153

Dr. Christa Todea-Grosss
Mod de acţiune:
− provoacă o reacţie de corp străin la nivelul uterului, care este
accentuată de prezenţa cuprului 181 ;
− previne fertilizarea, prin acţiunea lui contraceptivă: afectează
integritatea spermatozoizilor, transportul lor spre trompele
uterine. Studii efectuate în Chile, pe două loturi de femei,
unul de purtătoare de DIU şi altul care nu folosesc această metodă,
care au avut contacte sexuale în timpul ovulaţiei, demonstrează
că ovulele recoltate de la lotul cu DIU nu au semne de
fecundaţie şi nici de dezvoltare a unui embrion normal 182 ;
− modificările de la nivelul uterului descrise de către Prof. Dr.
V. Luca sunt: biochimice (inflamatorii, vasculare, de sângerare),
traumatice (atrofia, adică uscarea mucoasei uterine), mecanice
(ocupă cavitatea uterină şi nu are loc oul pentru nidaţie), imunologice
(scade toleranţa uterului la prezenţa ovulului fecundat,
a blastocistului), hormonale (produse de progesteron) 183 ;
− DIU medicate (cu progesteron) afectează mucoasa uterină
la fel ca şi preparatele contraceptive hormonale cu progesteron
şi inhibă ovulaţia 184 .
Complicaţiile D.I.U.:
− hemoragiile: 4,4-15%;
− infecţia: bariera complexă antiinfecţioasă reprezentată de
mucusul colului uterin este parţial distrusă prin inserţia steriletului
şi a prezenţei unui corp străin, care este firul steriletului,
astfel, microorganismele colonizează ascendent mucoasa
uterină, sterilă în condiţii normale, şi scade, aşadar, şi apărarea
antiinfecţioasă a mucoasei; în continuare, colonizarea se
produce şi la nivelul trompelor uterine, putând genera o infecţie
gravă, a întregii regiuni genitale numită pelviperitonită sau
chiar peritonită;
181
Ibidem, p. 8-6;
182
Ibidem;
183
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 84;
184
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 8-6;
154

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− perforaţia: în timpul introducerii intrauterine sau ca urmare
a migrării lui transuterine, accidente posibile mai ales
dacă se introduce steriletul după un avort sau în utere cicatriciale
(după cezariană, cicatrici postavort sau postinfecţii etc.),
− expulzia: prin contracţii uterine apărute imediat după inserţie,
organismul încercând să elimine acest corp străin, cu o
rată de minim 20 expulzii / 100 de femei / an!
− sarcina ectopică: minim 3/100 femei an! 185
− fragmentarea steriletului (ruptura materialului din cupru):
după 3-5 ani de la inserare, la 3,8 – 5,4% din cazuri se rupe materialul
confecţionat din cupru 186 ;
Dezavantajele şi efectele secundare
− durerea: survine după inserţia DIU, sub formă de contracţii
uterine. Durează o săptămână, alteori poate persista şi mai
mult, din cauza apariţiei unor complicaţii, mai ales dacă sunt
însoţite de secreţii şi sângerări.
− menstruaţii abundente: toate tipurile de DIU produc o creştere
de volum a sângerării menstruale.
− hemoragia: este o sângerare între menstruaţii, în cantităţi
mici.
− scurgerea vaginală: este o secreţie vaginală apoasă.
− Infecţia: boala inflamatorie pelvină (BIP), definită ca fiind
orice infecţie ascendentă de la col la uter, trompe şi ovare (cu
diferite cauze: boli cu transmitere sexuală, infecţii survenite
după avort sau naşteri), este favorizată şi de folosirea DIU cu
un risc de 1,5-2,6 ori mai mare decât la femeile care nu îl folosesc;
studiul Oxford FPA arată că femeile peste 25 de ani, căsătorite,
au o frecvenţă a BIP de 2 / 100 femei / an.
− Perforaţia uterină: cu o frecvenţă de 1 la 1000 de cazuri. Survine
la aplicarea DIU, când poate fi parţială sau totală când DIU
trece prin grosimea peretelui uterin în cavitatea peritoneală.
185
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., pp. 91-96;
186
Roland Süssmunth, op. cit., p. 119;
155

Dr. Christa Todea-Grosss
− Expulsia după inserţie: contracţiile uterine pot mobiliza
DIU, expulzându-l, rata de expulzie fiind de 1-10%.
− Naşteri premature.
− Sarcini extrauterine: riscul la purtătoarele de DIU (atât inerte,
cât şi cu hormoni) este cu 50% mai mare decât la cele care
nu-l folosesc. O sarcină din 30 va fi extrauterină, comparativ
cu riscul general de sarcină extrauterină care este de 1 la 125.
DIU favorizează in mod direct declanşarea infecţiilor şi inflamaţiilor
trompelor uterine, modificând astfel transportul oului fecundat
către uter
− Sarcina (rata de eşec) : frecvenţa sarcinilor la femeile purtătoare
de DIU este de 1-2%. Riscul de avort este mare 187 .
Comentarii
– aceste dispozitive (metalul, în special cuprul) sunt
recunoscute de către organism ca un obiect străin împotriva
căruia reacţionează pentru a-l elimina. Astfel, apar
modificări la nivelul uterului, a colului uterin şi a trompelor
uterine;
– ce este reacţia de corp străin Cuprul este un obiect
străin organismului, care nu îl recunoaşte, şi care provoacă
o serie de reacţii pentru a-l elimina; în consecinţă,
scade posibilitatea de reacţie a mucoasei uterine la
hormonii naturali estrogeni şi progesteroni (secretaţi
de ovar), care ar trebui să pregătească uterul pentru implantarea
embrionului; dacă are loc o sarcină, aceasta
va fi eliminată 188 ;
– medicina recunoaşte că steriletul are un efect antinidatoriu
(împotriva implantării embrionului în uter), dar
menţionează în continuare că este o metodă contraceptivă,
nu şi abortivă. Se naşte întrebarea: „ce este acest ou
fecundat, acest embrion în timpul celor 10 – 14 zile de
la concepţie până la implantare”. El totuşi există. Răs-
187
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., pp. 8-8 – 8-9;
188
Roland Süssmunth, op. cit., p. 119;
156

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
punsul este mereu acelaşi: Medicina nu recunoaşte oul fecundat
ca fiind o sarcină până la nidaţie, ci doar după!
– acest compromis făcut de Medicină a fost necesar pentru
a nu recunoaşte că provocăm de fapt un avort timpuriu
cu aceste metode (şi altele cu efecte asemănătoare);
– în cazul steriletului, vorbim de un avort realizat prin
două mecanisme: mecanic şi hormonal; avortul mecanic (am
putea să-l numim şi chimic sau toxic fără să greşim) este
indus de cupru, modificările fiind descrise anterior; avortul
hormonal este produs de prezenţa progesteronului sintetic
(numit progestativ), cu care este îmbogăţit steriletul
şi din cauza căruia au loc modificări profunde la nivelul
mucoasei uterine. Astfel, în cazul unui ciclu menstrual
normal, fără sterilet, mucoasa uterină suferă o proliferare
(dezvoltare) în prima perioadă a ciclului menstrual
sub acţiunea estrogenului (primele 14 zile), iar în
a doua parte a ciclului (zilele 15-28) are loc o altă modificare
a mucoasei uterine prin care aceasta este pregătită
să primească embrionul şi să-i asigure condiţiile necesare
de implantare. În cazul steriletului, avem o continuă
modificare unilaterală a mucoasei uterine sub acţiunea
zilnică a progesteronului sintetic de pe sterilet;
astfel, mucoasa uterină nu se mai dezvoltă în lipsă de estrogen,
ci se subţiază, se atrofiază glandele secretoare şi
vasele sanguine din mucoasă; în consecinţă, în primele
luni vor avea loc sângerări mai frecvente, mai prelungite
şi neregulate; în cazul steriletului modern, „Mirena”,
are loc o atrofiere („uscare”) mai accentuată a mucoasei
uterine, ceea ce duce într-un an la lipsa menstruaţiei, nemaiavând
loc modificările ciclice ale mucoasei uterine,
care nu mai reacţionează la stimularea estrogenică 189 ;
– efectul contraceptiv al D.I.U. poate fi concluzionat
astfel: mediul nefavorabil acţionează şi asupra: a). spermatozoizilor,
constatându-se modificări calitative, ei fiind
„captaţi” de către endometrul inflamat şi ajungând
189
Ibidem, pp. 118-119;
157

Dr. Christa Todea-Grosss
doar într-o cantitate redusă în trompe; de asemenea, cuprul
are un efect toxic asupra spermatozoizilor, b). a mucusului
cervical care este îngroşat de către progesteron,
împiedicând astfel înaintarea spermatozoizilor; c). a
trompelor uterine, perturbând şi încetinind migrarea spermatozoizilor
spre trompe 190 ;
– efectul abortiv poate fi rezumat astfel: a). modificările
ovulului fecundat de către mediul hormonal (progesteronul
sintetic) şi inflamator (cupru) de la nivelul mucoasei
uterine; efectul toxic al cuprului în mod direct
asupra embrionului; b). modificările de la nivelul trompelor
uterine prin scăderea contracţiilor acestora, încetinind
astfel transportul embrionului către uter, care va muri
prin sufocare, neavând suficientă hrană şi fiind, în cele
din urmă, avortat; c). modificările hormonale şi inflamatorii
de la nivelul mucoasei uterine descrise mai sus 191 ;
– cu toate că steriletul acţionează şi ca un contraceptiv
prin acţiunea lui nocivă asupra spermatozoizilor şi
a ovulului nefecundat, acţiunea lui principală are loc după
fecundare; astfel, Andersson şi Pascuale descriu o rată de
eşec de 1-3 sarcini la 100 femei purtătoare de sterilet cu
progesteron; rezultate asemănătoare arată şi Van Kets
pentru steriletul din cupru: aproximativ 2 femei din 100
care au sterilet rămân însărcinate în primii doi ani de
la inserarea lui, mai ales femeile tinere la care rata de
eşec este mai mare 192 ;
– alţi autori afirmă o rată mult mai mare de eşec: ei
citează studii care arată că la 12-19% din femeile purtătoare
de sterilet din cupru şi care aveau cicluri menstruale
regulate s-a găsit hormonul HCG care denotă
prezenţa unei sarcini 193 ;
– Spirala (steriletul) este, în primul rând, un mijloc
abortiv timpuriu. Prin producerea intenţionată a unei
190
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., pp. 84-85;
191
Roland Süssmunth, op. cit., pp. 118-121;
192
Ibidem, p. 121;
193
Ibidem; p. 118;
158

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
congestii de iritaţie în ţesutul conjunctiv uterin, implantarea
embrionului este împiedicată, şi acesta moare. Rolul
spermicid al cuprului înglobat în materialul spiralei
moderne nu schimbă hotărâtor acest mecanism de
funcţionare. Tot atât de puţin convingătoare este şi descrierea
mai recentă a spiralei care pretinde că IUD pur
şi simplu ar împiedica fecundarea 194 .
Un Părinte compara acest sterilet cu „UN ŞARPE
CARE SUGE SÂNGELE COPILULUI!”
VI). Sterilizarea
a). feminină (ligatura trompelor uterine)
Definiţie
195
− este metoda cea mai sigură în prevenirea procreaţiei ;
− sterilizarea feminină este un procedeu chirurgical, voluntar,
efectuat la cererea femeii şi care constă în blocarea trompelor
uterine – prin tăiere, cauterizare, inele sau clips-uri – împiedicând
astfel ca spermatozoizi să ajungă la ovul 196 ;
− de obicei, metoda este permanentă, ireversibilă;
− În România, există o hotărâre ministerială care permite sterilizarea
voluntară a femeilor sau cu acceptul familiei în cazul unor deficienţe
intelectuale majore. În cazul unor boli severe asociate sarcinii
sau în circumstanţe obstetricale speciale, se practică sterilizarea
postcezariană 197 .
− Peste 141 milioane de femei din lume au ales această metodă
în 1990 198 ;
− rata de eşec: 0,02-1,3% în primii doi ani de la intervenţie,
perioadă în care apar cele mai multe eşecuri. Dacă sterilizarea eşuează,
cel mai probabil este să apară o sarcină extrauterină 199 .
194
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte
secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al
unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 10;
195
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 12-1;
196
Ibidem;
197
Ibidem;
198
Ibidem;
199
Ibidem; 12-2;
159

Dr. Christa Todea-Grosss
− o refertilizare, adică o repermeabilizare a trompei uterine,
depinde de gradul de afectare a trompei uterine şi de locul
ocluziei.
− reacţii adverse pe termen lung sunt: eşecurile sterilizării tubare
şi tulburările menstruale (menstruaţii mai abundente şi
prelungite).
b). masculină (vasectomia)
Definiţie
− este o metodă contraceptivă permanentă a bărbatului care
constă în blocarea sau secţionarea canalelor / ductelor / vaselor deferente,
care, în mod normal, permit transportul spermatozoizilor
pentru a se amesteca cu lichidul spermatic 200 . Ca urmare,
este împiedicată eliminarea spermatozoizilor 201 ;
− până în anul 1990, aproximativ 40 milioane de bărbaţi au
recurs la această metodă; China şi India au fiecare un număr de
12 milioane de bărbaţi cu vasectomie 202 ;
− rata de eşec este raportată la un procent de sub 1%, prin
recanalizare spontană în primele 4 luni 203 ;
− anestezia este locală, la nivelul scrotului, unde sunt abordate
cele 2 canale deferente; intervenţia este relativ simplă şi
durează maxim 20 minute 204 ;
− după operaţie, bărbatul va avea erecţii şi ejaculări normale,
cu diferenţa că în lichidul ejaculat (spermatic) nu mai
sunt prezenţi spermatozoizi (fapt care poate fi constatat doar
prin efectuarea unei spermograme).
Comentarii
Sterilizarea permanentă a femeii sau a bărbatului le
ia acestora posibilitatea de a mai fi părinţi în mod
voit;
200
Ibidem, p. 12-15;
201
Ibidem;
202
Ibidem;
203
Ibidem, p. 12-16;
204
Ibidem;
160

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Urmările pe termen lung sunt:
– Sarcini extrauterine: Acestea survin în urma unor
eşecuri în sterilizare. Diferite studii indică procente variind
între 13,6 şi 90% din cazuri. Sarcina extrauterină
după sterilizare tubulară este o complicaţie foarte gravă
şi constituie cauza a circa 10% din cazurile de deces
a mamei 205 .
– Tulburări ale ciclului menstrual: o serie de cercetări
descriu în mod repetat tulburări menstruale de diferite
tipuri: hipermenoree (menstre prelungite) şi dismenoree
(dureri la ciclu) urmate de frecvente histerectomii
(extirparea uterului); astfel, s-a observat că se efectuează
20% mai multe histerectomii după sterilizarea
tubară. Sindromul de şoc la tampon apare accentuat
mai frecvent la femeile sterilizate faţă de cele nesterilizate.
Donnez şi colaboratorii au cercetat în 1981 funcţiunea
luteică după sterilizare şi au constatat la 54% din
femei un nivel foarte scăzut al progesteronului după electrocoagularea
tubelor, comparativ cu numai 20% după
sterilizarea cu clipsuri Kulka-Clemens. Acest efect este
atribuit întreruperii continuităţii arterei utero-ovariene. Măcar
parţial, îşi găsesc astfel o explicaţie şi tulburările
menstruale menţionate mai sus. De curând, s-a formulat
supoziţia că la femeile supuse sterilizării tubulare
apare cu frecvenţă mai mare carcinomul mamar; se poate
lua în considerare şi ipoteza că apariţia carcinomului
mamar este legată de tulburările hormonale (dereglarea
ciclului) 206 .
– Tulburări psihice: creşterea de două-trei ori în numai
zece ani a repercusiunilor psihice ale intervenţiei
arată că nu ne este permis să neglijăm nici acest aspect
al problemei 207 .
205
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte
secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al
unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 12;
206
Ibidem;
207
Ibidem, p. 13;
161

Dr. Christa Todea-Grosss
VII). Vaccinuri (CO imunologică)
S-a încercat şi se încearcă în continuare prevenirea sarcinii
prin realizarea unor vaccinuri.
Aceste metode contraceptive se numesc metode imunologice
şi, la ora actuală, se cunosc următoarele tipuri de vaccinuri
208 :
a). vaccinul antispermatic: este îndreptat împotriva spermatozoizilor,
dar nu este suficient de eficient din cauza faptului că
nu se pot neutraliza un număr atât de mare de spermatozoizi,
iar revenirea la o funcţie normală a spermatozoizilor este dificilă;
de asemenea, nu este o metodă uşor acceptată de bărbat;
în consecinţă, s-a propus ca tot femeia să accepte vaccinul.
b). vaccinul antiovul: s-a încercat realizarea unui vaccin anti-zona
pellucida (împotriva membranei ovulului); astfel, organismul
formează anticorpi împotriva acestui vaccin care vor
împiedica pătrunderea spermatozoizilor în ovul, dar împiedică
şi implantarea în uter a oului fecundat.
c). vaccinul anticorionic: este vaccinul care a ajuns deja în
faza de încercări clinice; el este îndreptat împotriva gonadotrofinei
corionice, deci împotriva placentei, care nu se mai poate dezvolta;
după declaraţia OMS, acest vaccin reprezenta în anii 1990
o mare speranţă! 209
Comentarii
– vaccinul antispermatic este contraceptiv;
– vaccinul antiovul este contraceptiv şi abortiv: împiedică
implantarea embrionului în uter;
– vaccinul anticorionic este exclusiv abortiv, fiind îndreptat
împotriva placentei.
Un vaccin, prin definiţie, este o substanţă care se sintetizează
cu scopul de a apăra organismul împotriva unei boli.
Astfel, vaccinul conţine de obicei un virus viu atenuat
208
V. Luca , D. Nanu, M. Nanu, op. cit., p. 196;
209
Ibidem;
162

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
(cu virulenţă scăzută şi care nu poate da boala) care stimulează
organismul să formeze anticorpi împotriva
acelui virus. Dar niciodată în medicină NU s-a realizat un
vaccin care să ucidă un om, un copil, în propriul organism
al mamei!
Dr. R. Ehmann afirmă: „În continuare, vaccinarea anti-baby
(Anti-HCG-inocular) care va apărea curând în
calitate de adaos suplimentar, este tot un mijloc de avort
timpuriu. Cu aceasta, uciderea perfecţionată a copiilor
nenăscuţi îşi continuă drumul „tot mai triumfal” în societatea
noastră, cu urmarea directă a unui veritabil holocaust
al nenăscuţilor. Se poate spune că marea tragedie
a sfârşitului de veac este sărăcirea în vieţi omeneşti,
care ar fi trebuit să-şi facă mai târziu datoria şi au fost
împiedicate de la aceasta” 210 .
CONCLUZII
1). Rezultatele sexualităţii şi contracepţiei moderne
Prof. Dr. Rudolf Ehmann arată efectele dezastruoase
ale sexualităţii şi contracepţiei moderne:
− provocarea hedonismului;
− infidelitatea;
− promiscuitatea;
− adulterul;
− divorţul;
− instabilitatea prieteniei;
− copii nefericiţi;
− boli cu transmitere sexuală: Chlamydia, gonoreea,
sifilis, HIV/SIDA;
− sterilitate;
− avort;
− înjosire morală;
− sinucideri în rândul tinerilor;
− agresiuni sexuale;
− sexualitate prin internet în dimensiuni necunoscu-
210
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte
secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al
unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, p. 31;
163

Dr. Christa Todea-Grosss
te până acum;
− crearea unei mentalităţi contraceptive şi, în consecinţă,
a unei mentalităţi abortive;
− o relativizare a sexualităţii;
− o relativizare a conceptelor morale;
− scăderea populaţiei, în ţările occidentale mai
ales;
− o provocare a avortului;
− ştergerea graniţelor dintre contracepţie şi avort
timpuriu;
− o falsă cântărire a efectelor secundare a contraceptivelor
(o relativizare / inducere în eroare); prin acestea
este lezată femeia, deşi se vorbeşte ca fiind totul în interesul
femeii. Dar, din nou, cele ce suferă sunt femeile
care sunt exploatate într-un mod ruşinos, şi acest lucru
devine evident când este deja prea târziu. Femeia
este exploatată atât din punct de vedere moral, cât şi financiar.
Medicul englez Dr. med. Ellen Grant afirmă: „Sănătatea
femeilor a fost jertfită pe altarul planificării
populaţiei” 211 .
2). Ce datorăm contracepţiei din ultimii 30 de ani
Prof. Dr. Rudolf Ehmann argumentează într-un mod
foarte clar şi concis ce ne-a adus contracepţia modernă:
a. Contracepţia modernă a făcut posibil un libertinaj al
sexualităţii fără frâne, în sensul rupturii dintre sexualitate
şi procreare [...]. Consecinţa directă a fost că vârsta
primelor contacte sexuale la tineri a coborât drastic.
b. Avortul nu a putut fi îndiguit prin contracepţie, frecvenţa
lui a crescut tocmai în ţările cu mai mare acceptare
a anticoncepţionalelor. A devenit şi este necesar ca
mij loc de anulare a cazurilor de eşec în folosirea anticoncepţionalelor.
Datorită faptului că acceptarea inhibitorilor
de ovulaţie şi a spiralei este relativ scăzută
211
Dr. med. Rudolf Ehmann, Konferenz: „Verhütung und Sexualität. Segen oder
Fluch”, 23 Oktober 2000, Zürich;
164

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
chiar şi în ţările industriale, nici după 30 de ani nu se
poate aştepta o îmbunătăţire a situaţiei, în sensul evitării
avortului prin anticoncepţionale. Astfel, încât deviza
„mai bine să previi decât să avortezi” devine tot mai evident
o minciună.
c. Distrugerea fundamentelor morale ale lumii occidentale,
mai ales în ţările creştine, prin revoluţia sexuală şi instituţionalizarea
avortului, mij locul de planificare familială
cel mai des folosit în acest timp (conform OMS,
circa 50 de milioane de avorturi pe an). Prin toate acestea,
s-a realizat mai ales nimicirea moralei tinerilor.
d Creşterea bolilor transmise pe cale sexuală (STD – Sexual
Transmitted Diseases) prin libertinajul sexual, mai
ales a anexitelor. Urmarea acestei situaţii este numărul
sporit de sarcini tubare şi sterilitatea de origine tubară
[...] 212 .
212
Dr. R. Ehmann, în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte
secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al
unui ginecolog, Traducere de către Asociaţia Pro-Vita Sibiu, pp. 30-31;
165

CAPITOLUL VI
AVORTUL SAU PRUNCUCIDEREA
ŞI URMĂRILE LUI
I). Definiţie
Avortul reprezintă terminarea (oprirea) sarcinii prin orice
mijloace, înainte ca fătul să fie suficient dezvoltat pentru a supravieţui
1 .
Definiţia dată de OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii)
este limitată la terminarea (oprirea) sarcinii înainte de 22 săptămâni
de gestaţie, calculată în funcţie de data primei zile a ultimei
menstruaţii şi expulzarea unui făt nou-născut care cântăreşte
mai puţin de 500 grame. În România, această definiţie
se concretizează prin terminarea sarcinii înainte de 28 de săptămâni
de gestaţie, după data primei zile a ultimei menstruaţii
normale şi expulzarea unui făt nou-născut care cântăreşte
mai puţin de 1000 de grame 2 .
Comentarii
– avortul a fost, este şi va fi întotdeauna o pruncucidere,
indiferent de momentul în care este efectuat, în
1
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana, Manual de planificare familială.
Text de referinţă, Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii, ed. 2000-
Universitatea Geneva, Departamentul de Ginecologie şi Obstetrică., p. 13-1;
2
Ibidem;
166

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
prima zi (prin intermediul contracepţiei), la 2 săptămâni
(contracepţie şi sterilet), la 2-3 luni (prin avort chirurgical,
legal) sau mai târziu (avort terapeutic), fie că este
viabil, fie că nu este încă viabil în afara uterului;
– prin avort, curmăm viaţa unui om însufleţit de
Dumnezeu încă din momentul concepţiei;
– Canoanele Bisericii Ortodoxe nu fac nicio distincţie
între avorturile timpurii şi cele târzii. Focalizarea este
pe nevătămarea vieţii umane din pântec. Nu se folosea
nici distincţia între aşa numitele avorturi directe şi indirecte
(spontane), între cele prevăzute şi intenţionate
şi cele prevăzute, dar neintenţionate […]. Canoanele se
referă nu numai la cei ce fac avorturi, ci şi la cei ce asigură
substanţe abortive (…). Canoanele înregistrează o
condamnare limpede şi constantă a avortului şi leagă
această proscriere a avortului intenţionat de omor 3 .
– toţi Sfinţii Părinţi semnalează că, în orice fază ar fi
produs, avortul rămâne pruncucidere. Prin el, se încalcă
porunca divină: „Să nu ucizi” (Ieşire 20, 13). El este
cu atât mai grav, cu cât constituie uciderea unei fiinţe
umane aflate în imposibilitatea de a se apăra [...]. Potrivit
Revelaţiei şi învăţăturii Bisericii (...), Dumnezeu a avut
o grijă deosebită: „omul nu apare la porunca, ci în urma
unui sfat şi a unui act special al Sfintei Treimi, act exprimat
de aghiografi prin termenul de plăsmuire şi de
suflare de viaţă. Viaţa omenească nu este determinată
doar de plăsmuirea omului din pământ, ci şi (sau mai
ales) de suflarea viu-făcătoare a lui Dumnezeu” 4 .
Părerea despre avort a unor profesori renumiţi din trecut
Prof. Dr. V. Luca: „se înţelege prin avort întreruperea intempestivă
a sarcinii, spontană sau provocată, înainte ca produsul
3
H. Tristram Engelhardt jr., Fundamentele Bioeticii Creştine. Perspectiva ortodoxă,
Editura Deisis, Sibiu 2005, p. 362;
4
Site oficial al BOR: avortul: Comisii Sinodale. COMISIA NAŢIONALĂ DE
BIOETICĂ. SECTORUL BISERICA ŞI SOCIETATEA AL PATRIARHIEI ROMÂ-
NE http://www.patriarhia.ro/Site/Comisii/bioetica.html#
167

Dr. Christa Todea-Grosss
de concepţie să se poată adapta condiţiilor de viaţă extrauterină,
pentru supravieţuirea sa. Limita inferioară însă a vârstei
sarcinii corespunzătoare viabilităţii fetale este imprecisă”. El
continuă: „Nu există discuţie asupra momentului acestei întreruperi:
la începutul sarcinii sau în stadiile mai avansate. Inviolabilitatea
embrionului uman este un principiu etern al tuturor ţărilor
avansate” 5 .
În sprijinul acestui principiu, la începutul secolului nostru,
profesorul Prenant, iniţiatorul endocrinologiei sexuale, afirma:
„Embrionul se formează, dacă nu chiar se animează (însufleţeşte),
din momentul în care doi nuclei, mascul şi femel, se
unesc pentru a-i da naştere. Din acest moment, nicio practică nu
mai este anticoncepţională, ci postconcepţională, orice profilaxie
devine atunci un mic asasinat motivat de micimea victimei,
simplă celulă la început, o masă celulară microscopică ulterior”.
El continuă: „Acest asasinat este cu atât mai grav, cu cât
este premeditat şi victima luată prin surprindere, mai odios
decât un altul pentru că victima este lovită în întuneric şi pentru
că ea nu poate scoate nici chiar un strigăt, un plânset, pentru
a-şi apăra dreptul său la existenţă, de a implora milă de la
mama care îl omoară…” 6 .
Profesorul Dolèris spunea: „De la practica anticoncepţională
la suprimarea unei sarcini incipiente este o pantă fatală, irezistibilă”,
iar profesorul Mina Minovici, în celebrul său tratat de
medicină legală apărut în 1930, spunea că: „o propagandă anticoncepţională,
prin repercusiune este o propagandă criminală
în favoarea avortului, atunci când dau greş mijloacele întrebuinţate
pentru împiedicarea impregnării” 7 ;
În fine, spune Dr. V. Luca, „întreruperile de sarcină şi consecinţele
lor nu sunt acte sau accidente individuale ci, în afara
5
Dr. Vasile Luca, Avortul provocat, „Medicina pentru toţi”, nr. 69, Editura Medicală,
Bucureşti, 1987, p.7
6
Ibidem, p. 9;
7
Ibidem, p. 10;
168

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
faptului că afectează doi indivizi (mamă-făt), ele se repercutează
şi asupra familiei. Practica anticoncepţională şi avortul au
depopulat şi au îmbătrânit comune, regiuni, ţări. Este un al
treilea aspect al crimei întreruperii sarcinii: crima împotriva societăţii,
a umanităţii 8 .
Comentarii
De ce nu mai auzim voci de medici care să combată
avortul cu atâta vehemenţă cum au făcut-o cei amintiţi
mai sus Sau de ce unii şi-au schimbat brusc părerea
după revoluţia din decembrie 1989 Ce ne-a adus
aşa-zisa „epocă modernă” Nu că am dori o întoarcere
în timp a persecuţiilor comuniste. Nicidecum. Dar o
altă orientare spre viaţă nu s-a putut găsi într-o sfântă
zi de Crăciun Inspiraţia celor care au dat această lege
a fost o orientare spre moarte, şi nu moartea oricui, ci
a copiilor noştri, a neamului nostru românesc.
E adevărat că nicio lege nu poate împiedica o femeie
să-şi nască sau să-şi omoare copilul, dar o încercare
de schimbare a mentalităţii trebuia şi trebuie să existe,
o schimbare în concepţia noastră despre o viaţă umană,
nenăscută, care există şi pe care nu o mai poate contesta
nimeni, luând în considerare ultimele cuceriri ale
ştiinţei în domeniu (ecografie, teste genetice etc.). Această
schimbare a concepţiei despre viaţă se impune a fi
necesară în rândul tinerelor (elevelor şi studentelor),
dar şi al familiei, medicilor, asistentelor medicale, farmaciştilor,
profesorilor şi a celor care sunt la conducerea
ţării şi sunt în măsură să schimbe o lege. În numele
acestei legi, crimele continuă să fie perfect „legale”,
iar jurământul lui Hipocrate a fost uitat cu desăvârşire.
Este pentru prima dată în lumea medicală când relaţia
medic-pacient nu are o finalitate normală, taumaturgică,
de vindecare a pacientului, ci este o relaţie inversată,
când cei doi pacienţi – mama şi copilul – se prezin-
8
Ibidem, p. 11;
169

Dr. Christa Todea-Grosss
tă sănătoşi la medic, iar finalitatea este una patologică,
unul din pacienţi – mama – se întoarce bolnavă acasă,
iar cel de-al doilea pacient – copilul – moare!
II). Istoric
Din antichitate în epoca modernă
− un principiu general a străbătut toate timpurile: avortul
a fost considerat, moral şi juridic, o crimă;
− societăţile primitive nu cunoşteau avortul;
− primul text penal privind avortul se găseşte în legile asiriene
cu privinţă la femeia care avortează voluntar: „se va trage
în ţeapă şi nu se va îngropa femeia…”;
− în India antică, legile lui Manu asimilau avortul omuciderii;
− în Grecia, cu toate că puţini autori vorbeau de avortul provocat,
se pare că era totuşi foarte frecvent. Este interesantă, dacă
nu chiar uimitoare, teoria lui Aristotel care nu considera avortul
o crimă decât după ce fătul a primit „suflul vieţii”. Or, această
perioadă era fixată de la a 14-a la a 24-a zi de la concepţie.
„Cum să nu fim intrigaţi de stabilirea acestei perioade”, afirma Dr. V.
Luca, „când astăzi, în experimentele pe embrioni umani pentru fertilizarea
in vitro, limita superioară este stabilită a 14-a zi, dată embriologică
a apariţiei sistemului nervos!”.
− Hipocrate, în celebrul său jurământ, care a constituit regula
de conduită medicală de-a lungul secolelor, interzisese
practica avorturilor: „eu nu voi da nimănui otravă dacă mi se
cere, nici nu voi avea iniţiativa unei astfel de sugestii; la fel, eu
nu voi da niciunei femei un pesar abortiv”;
− la Roma, avortul era practicat clandestin în special de
„matroane”, moaşe empirice. Legile pedepseau sever provocarea
de avort. Numeroşi împăraţi au luptat împotriva „crimei
extraordinare”. O lege a împăratului Valentinian aplică pedeapsa
cu moartea, iar Justinian, pe lângă pedepsele prevăzute
de legile anterioare, permite repudierea soţiei de către soţ;
170

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− odată cu apariţia creştinismului, concepţia de crimă se
impune şi represiunea se intensifică: avortul este asimilat omuciderii
şi pedeapsa prevăzută nu poate fi decât aceea a asasinilor
9 ;
În epoca modernă
În România:
− înainte de revoluţia din decembrie 1989, avortul provocat
era pedepsit în România cu închisoarea, conform Codului penal
10 . În alte ţări, unde nu era permis avortul, se aplicau diferite
pedepse, dar şi cu o serie de circumstanţe atenuante care rezultă
din condiţiile sociale, de interpretare, de conjunctură. Ca
o situaţie generală, spune Dr. V. Luca, „toate orânduirile, statele
şi religiile condamnă avortul ca o crimă; chiar dacă avortul
se admite în unele ţări, principiul medical al epocii noastre este
înscris în Jurământul de la Geneva din 1948: Voi avea respectul
absolut al vieţii umane, chiar din momentul concepţiunii!” 11 .
− în data de 26 decembrie 1989, după revoluţie, s-a legalizat
avortul şi în România.
În lume, la ora actuală, există următoarele tipuri de legislaţie
cu privire la avortul chirurgical:
1). Legislaţia permisivă, prin care avorturile sunt premise la
cerere, adoptată în 51 de ţări, ceea ce însumează 40,8% din populaţia
lumii; aici este inclusă şi România.
2). Legislaţia semirestrictivă: avorturile sunt premise numai
în anumite condiţii:
● motive de sănătate fizică şi pentru a salva viaţa femeii;
este în vigoare în 34 de ţări (9,9 % din populaţia lumii);
● motive de sănătate fizică şi mentală şi pentru a salva viaţa
femeii, în 20 de ţări, (însumând 2,6 % din populaţia lumii);
9
Ibidem, pp. 11-13;
10
Ibidem, p.8.
11
Ibidem; p. 12;
171

Dr. Christa Todea-Grosss
● motive de sănătate fizică şi mentală, pentru a salva viaţa
femeii şi motive socio-economice; este în vigoare în 14 ţări
(1,82% din populaţia lumii);
3). Legislaţia restrictivă: adoptată în 73 de ţări (26% din populaţia
lumii), prin care avorturile nu sunt premise sau sunt
premise doar pentru salvarea vieţii mamei 12 .
Comentarii
– Fiecare guvern are dreptul şi obligaţia de a proteja
vieţile tuturor cetăţenilor săi, indiferent de gradul de
dependenţă, de perfecţiune, de vârstă, de sex, de locul
de reşedinţă (fie că este în interiorul sau în afara uterului).
Protecţia ar trebui să fie garantată prin Constituţie
[…]. În cazul avortului, există discriminarea împotriva
unei clase întregi de fiinţe umane, pe bază de vârstă
(sunt prea mici) şi domiciliu (în uter) 13 .
– despre situaţia avortului în România, preotul Nicolae
Tănase afirmă: „la ora actuală neamul românesc nu se mai
înmulţeşte sau se înmulţeşte într-un ritm îngrijorător” 14 .
Despre aşa zisa „înnoire” a vieţii sexuale şi despre
avort, Părintele ne spune: „şi ce s-a mai schimbat Copiii
acum sunt omorâţi (şi am ajuns la 11 milioane în 10
ani). ...şi noi înotăm în sânge până la brâu (zic până la
brâu, pentru că asta înseamnă jumătate de corp şi pentru
că 11 milioane înseamnă jumătate din populaţia actuală
ţării)” 15 .
III). Prevalenţă
În lume, se fac anual între 30 şi 55.000.000 avorturi provocate
(la cerere), corespunzând la o rată a avorturilor de 70 la
12
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori); op. cit., p. 13-2;
13
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, Avortul. Întrebări şi răspunsuri. Să-i iubim
pe amândoi, Editura Pro Vita Media, Bucureşti, 2007, p. 71;
14
Pr. Nicolae Tănase, Hristos sau idolii secolului XXI Tinerii la răscruce, Editura
Agaton, Colecţia „Ortopraxia”, Făgăraş, 2006, p. 130;
15
Ibidem, p. 91;
172

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
1000 femei la vârsta fertilă şi la o proporţie de 300 de avorturi
la 1000 de sarcini cunoscute, făcând avortul unul din cele mai
răspândite mijloace de control al fertilităţii utilizate astăzi 16 .
În România, s-au efectuat în anul 1990 un număr de 992.965
de avorturi la cerere. Metodele folosite sunt avortul chirurgical
prin dilataţie şi chiuretaj şi prin aspiraţie. În condiţiile socio-economice
actuale din România, planificarea familială devine
o practică medicală curentă aflată în continuă creştere.
După o practică de 6 ani (1990-1996) a metodelor anticoncepţionale
şi a liberalizării avortului, asistăm la o catastrofală scădere
a natalităţii cu pericolul îmbătrânirii acesteia […] 17 .
La Clinica de Obstetrică-Ginecologie I din Cluj-Napoca, în
cadrul consilierilor făcute de Proiectul „Pentru Viaţă” (coordonat
de subsemnata), cu aprobarea regretatului Prof. Dr. Surcel
Ioan, în perioada 1 octombrie 2001 – 1 martie 2002, am constatat
că se efectuează în medie 8 avorturi pe zi (cu variaţii între 5 şi 15,
rar mai puţine sau mai multe), ceea ce înseamnă aproximativ
2000 avorturi / an. Din acest număr, din statistica făcută de noi,
un procent de 15% au fost eleve şi studente! Vârsta elevelor care
solicitau avort în această perioadă era cuprinsă între 16-18 ani.
În următorii ani, a scăzut rapid, astfel ca la finele anului 2005 vârsta
cea mai mică era de 13 ani. Este vârsta fiziologică (cu variaţii
între 11 şi 14 ani) la care debutează menarha (primul ciclu
menstrual), ajungându-se astfel la limita inferioară de vârstă.
Comentarii
De ce s-a ajuns la astfel de cifre enorme, zguduitoare
- În România, după legalizarea avortului din 26 decembrie
1989, s-a practicat un număr impresionant de
avorturi: 11.000.000 în 10 ani (1990-2000). Lumea din
16
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori); op. cit., p. 13-3;
17
Dr. Coralia Carp, Implicaţiile metodelor anticoncepţionale şi a avortului în planificarea
familială, Teză de doctorat, Facultatea de Medicină „Carol Davila” Bucureşti,
1996, p.10;
173

Dr. Christa Todea-Grosss
Occident prezenta situaţia ţării noastre şi ale altor ţări
socialiste în felul următor: „exista un monopol ideologic
în ţările socialiste, precum România şi China: statul
socialist considera embrionul ca o „proprietate” a lui,
având dreptul să hotărască asupra soartei lui; pe baza
acestei ideologii, femeile însărcinate din România erau
obligate să-şi menţină sarcinile, iar în China ele erau
obligate să avorteze. (…) Când Partidul Comunist lua
o hotărâre, indiferent care era aceasta, orice critică adusă
ei era considerată a fi un act de trădare a statului
(…) 18 ; după anul 1989, aici, în România, unde avorturile
erau interzise, se observă, ca o reacţie aşteptată, o
creştere a ratei avorturilor” 19 . Această caracterizare a
situaţiei corespunde tristului adevăr din perioada comunistă
pe care a traversat-o ţara noastră.
În România „democrată” observăm o mutare a problemei
de la un pol la celălalt. Acum, femeia are libertatea
şi dreptul de a deveni „proprietarul embrionului”, de
a decide pentru viaţa lui. Zilnic, femeile iau decizii şi
sunt omorâţi copii. Femeia din România şi-a dorit să nu
mai fie îngrădită de o lege, de o ideologie. Cuplurile
nu-şi mai doresc mulţi copii, ci o viaţa mai bună, lipsită
de griji, o comoditate şi o stare materială de care doar
auziseră că există în Occident. Dar această libertate a
fost greşit înţeleasă. Inevitabil, împreună cu toate aceste
„drepturi” a pătruns şi la noi în ţară revoluţia sexuală
din Occident. Părintele Prof. Dr. J. Breck afirmă: „Dacă experienţa
sexuală printre adolescenţi nu mai este ceva
nou, numărul tinerilor care sunt „activi sexual” a crescut
dramatic în ultimele trei decenii. [...] Totuşi, de-a lungul
anilor, atât experienţa pastorală cât şi mass-media
au arătat că revoluţia sexuală a adus în societatea americană
mai mult confuzie decât libertate, mai mult libertinaj
decât eliberare. Odată ce televiziunea şi-a intrat în
18
Roland Süssmunth, Hrsg, Empfängnisverhüting-Fakten, Hintergründe, Zusammenhänge,
Hänssler-Verlag 2000, p. 652;
19
Ibidem, p. 653;
174

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
rol, iar producătorii au început să realizeze puterea sexualităţii
în vânzarea produselor, a început reeducarea
socială în masă privind valorile sexuale, aceasta ducând
la o importantă restructurare a rolurilor sexuale tradiţionale.
O consecinţă majoră a fost dărâmarea vechilor tabuuri
legate de pornografie, sex extraconjugal şi copii
nelegitimi. De la jocurile inocente ce caracterizau relaţiile
(publice) dintre bărbat şi femeie din prima jumătate
a secolului, s-a trecut la comportamentul dezinvolt şi la
epidemia sarcinilor la adolescente” 20 . Asistăm neputincioşi
acum la aceleaşi evenimente şi în România.
În perioada 1990-1996, chiuretajul uterin (avortul chirurgical)
a rămas pentru majoritatea drept principala
metodă de planificare a naşterilor de copii. Promotorii
contraceptivelor dau vina pe lipsa educaţiei sanitare, comoditate
etc. Ei au iniţiat o serie de programe şi proiecte
pentru a promova contracepţia în toată ţara, în toate
mediile sociale. Ministerul Sănătăţii a înfiinţat cabinete
de planificare familială. Unde nu există cabinete de planificare,
acest lucru poate fi efectuat de către medicii de
familie şi ginecologi. Cu toate acestea, a scăzut doar într-o
mică măsură numărul avorturilor chirurgicale. Sterilizarea
temporară (folosirea steriletului) şi sterilizarea
definitivă (ligatura trompelor uterine) au contribuit în
mare măsură la această scădere. Contracepţia hormonală
mai puţin, constatându-se o neîncredere în aceste
metode, mai ales la populaţia de la ţară. Aceste metode
sunt mai des folosite de tinerele de la oraşe, mai ales în
urma consultării cabinetelor de planificare familială.
În ultimii ani (2000-2008) se constată, însă, o creştere
a folosirii metodelor contraceptive hormonale în toate
mediile sociale. Promotorii contraceptivelor afirmă
că: „Interesul pentru „planificarea familială” a început
să ia o amploare deosebită, pe de o parte datorită nece-
20
Preot Prof. Dr. John Breck, Darul sacru al vieţii, Editura Patmos, Cluj-Napoca,
2001, p. 35;
175

Dr. Christa Todea-Grosss
sităţii respectării acestui drept fundamental al omului,
iar pe de altă parte datorită necesităţii de a păstra echilibrul
între populaţia mondială – în continuă creştere
şi resursele naturale – indispensabile componente a stării
de prosperitate a omului. „Federaţia Internaţională
pentru planifi carea familială” care a luat fiinţă în acest
sens are ca scop promovarea în lume a planificării familiale
şi procreării liber alese […]” 21 .
Se pune întrebarea: „Oare nu s-a pornit de la premise
greşite” Greşeala fatală nu este tocmai acest drum
pe care am pornit, asemănător cu cel al avortului Răspunsul
meu este: Da, cu siguranţă. Dar să vedem şi alte
răspunsuri:
1). „Anticoncepţia şi avortul se află în strânsă legătură.
Nu numai în planul mecanismului de acţiune, ci mai
ales din punct de vedere ideologic şi psihologic. O anticoncepţie
eficientă urmăreşte să prevină: Ceea ce trebuie
să fie împiedicat este tocmai copilul. Astfel, se formează
şi se dezvoltă intensiv o concepţie negativă despre
copil, se cristalizează rapid imaginea copilului-duşman.
Dar, întrucât în toate acestea este implicată sexualitatea,
un instinct dominant al umanităţii, era absolut
inevitabil ca sexualitatea să ajungă rapid prioritară
faţă de copil. Copilul a devenit tot mai mult fenomenul
nedorit ce însoţeşte sexul. Şi atunci când, în ciuda anticoncepţionalelor,
acest fenomen asociat se produce, el este
respins şi îndepărtat prin avort. Promotorilor contracepţiei
le era bine cunoscută realitatea că niciun anticoncepţional
nu poate oferi garanţie absolută, ultima soluţie
fiind numai avortul. Astfel încât avortul este necesar ca
asigurare a contracepţiei şi tocmai de aceea este propagat în
mod egal. Din cazul Californiei aflăm că 40% din cele
300.000-500.000 avorturi dintr-un an sunt legate de rateuri
ale contraceptivelor. Deosebit de semnificativă este
şi observaţia că tocmai în ţările care au acceptat în stil
21
Dr. Coralia Carp, op. cit., p. 1;
176

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
mare contracepţia, numărul de avorturi nu numai că
nu a scăzut, ci, dimpotrivă, a crescut masiv exact în aceeaşi
perioadă de timp. Situaţia din Iugoslavia ne dovedeşte
că pentru mulţi oameni o perfidă schimbare de
mentalitate înlocuieşte în cele din urmă contracepţia cu
avortul. Iar, în ceea ce îi priveşte pe planificatorii populaţiei,
în final şi ei îl recomandă ca mijloc curent de
„control al naşterilor”. În acest sens, descifrează cei mai
mulţi medici infama înşelătorie: „mai bine să previi decât
să avortezi”. [...] Cele mai recente statistici din Anglia dovedesc
falsitatea teoriei mereu repetate că folosirea anticoncepţionalelor
ar conduce la scăderea numărului de avorturi,
teorie exprimată direct prin cuvântul de ordine „mai bine să
previi decât să avortezi”. Anglia face parte dintre ţările
cu cel mai înalt nivel de acceptare a pilulei: acolo 43%
(!!) din femei iau pilula; aproape jumătate! Dacă folosirea
anticoncepţionalelor ar conduce la scăderea numărului
de avorturi, atunci cota de avorturi din Anglia ar
trebui să coboare în mod corespunzător. Dar nu este
aşa. Conform cifrelor oficiale oferite în 1988 de guvernul
britanic, cota avorturilor din Anglia a ajuns la un
nivel record. Numărul avorturilor a crescut din 1969 în
1988 de la 7% la 20%. Este o creştere de aproape 300%! Între
adolescenţi, numărul lor a crescut chiar de la 9 la 36%,
deci de patru ori. În Scoţia, cifra uciderii copiilor în trupul
mamei lor totaliza 16% din cazuri. Avortul a fost legalizat
în Marea Britanie din 1967, iar în 1989 termenul
limită pentru uciderea nepedepsită a copilului nenăscut
a coborât de la 28 la 24 de săptămâni [...]. În concluzie,
avortul nu a putut fi îndiguit prin contracepţie” 22 ;
22
Dr. R. Ehmann (medic primar ginecologie obstetricală spitalul cantonal Stans,
Elveţia, CH – 6370) în colaborare cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale.
Efecte secundare fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere
al unui ginecolog, Articolul este textul lărgit şi revăzut al conferinţei susţinute
de dr. Rudolf Ehmann pe 22.09.1990 la Dresda, la Congresul internaţional
„World Federation of Doctors Who Respect Human Life”. Traducere de către
Asociaţia Pro-Vita Sibiu, pp. 3-4;
177

Dr. Christa Todea-Grosss
178
2). Relaţia dintre avort şi contracepţie: „interesant este
că la început, cu toate că se folosea contracepţia (anii
1970-1974), avorturile nu doar că nu au scăzut, ci chiar
au crescut! Asta înseamnă că doar acele femei au trecut
la folosirea contracepţiei care până atunci foloseau alte
metode de prevenire a naşterilor. După această perioadă,
este tot mai mult vehiculată ideea că de fapt contracepţia
este, alături de avort, un mijloc de scădere a naşterilor
(...). În ţări precum Slovacia şi Cehia, odată cu
creşterea consumului de contraceptive, creşte în paralel
şi numărul avorturilor; se constată că această relaţie
(de creştere paralelă a contracepţiei si a numărului de
avorturi) nu se schimbă nici prin folosirea unor metode
de creştere a numărului de naşteri, nici prin propagarea
contracepţiei… 23 ; Nu avem astfel de date statistice
şi în România, dar, cu toate că planificarea familială ia
tot mai mare amploare în special în mediul urban, numărul
avorturilor continuă să fie crescut, atât în rândul
femeilor căsătorite, cât mai ales în rândul tinerelor şi
adolescentelor.
3). Biserica Ortodoxă a considerat totdeauna drept păcat
foarte grav, egal cu avortul în gravitate, şi luarea de medicamente
cu scop avortiv. Prin urmare, tot atât de grave
ca şi avortul chirurgical sunt barierele mecanice (steriletul
şi anumite pilule, inclusiv RU 486) prin care se urmăreşte
împiedicarea nidării ovulului fecundat pe pereţii
uterului (acestea sunt tot practici avortive) şi medicamentele
contraceptive, care, la rândul lor, au consecinţe
nebănuite pentru trupul femeii. Avortul şi toate
practicile avortive sunt păcate grele pentru că:
a) prin ele se ucide o fiinţă umană;
b)prin ele este afectată demnitatea femeii;
c) ele prezintă riscul mutilării trupului femeii, al îmbolnăvirii
şi morţii premature a mamei şi a femeii tinere 24 .
23
Roland Süssmunth, op. cit., p. 659;
24
Site oficial al BOR – avortul: Comisii Sinodale. COMISIA NAŢIONALĂ DE
BIOETICĂ. SECTORUL BISERICA ŞI SOCIETATEA AL PATRIARHIEI ROMÂ-

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Canoanele Bisericii Ortodoxe condamnă pe cei ce folosesc
şi administrează substanţe abortive: „Pe cele care
dau doctorii lepădătoare de făt şi pe cele care primesc
otrăvuri pierzătoare de prunci, le supunem pedepsei
ucigaşului” 25 . Condamnarea ortodoxă a etosului contraceptiv
e înrădăcinată în respingerea oricărei sexualităţi conjugale
ce priveşte căsătoria ca pe o simplă chestiune de
autorecompensare, care nu recunoaşte sexualitatea conjugală
ca bine rânduită doar în întoarcerea ascetică dinspre
sine spre iubirea de Dumnezeu, a soţului, a copiilor
şi a celorlalţi şi care respinge încrederea în providenţa
lui Dumnezeu 26 .
IV). Clasificare şi descriere
Comentariu
Pentru o înţelegere mai bună, am clasificat avortul
după două criterii: tehnica folosită şi mecanismul de
producere. Atât tehnicile, cât şi metodele sunt cele descrise
în literatura de specialitate. Doar comentariile includ
şi alte descrieri, respectiv ale membrilor Pro-Life
din Occident.
A). După tehnica folosită
1). Avortul chirurgical
− aspiraţia menstruală;
− vacuum-aspiraţia;
− dilatarea şi chiuretajul;
− dilatarea şi evacuarea,
− laparatomie sau operaţie cezariană.
2). Avortul medicamentos (trim. I şi II de sarcină) 27
NE, http://www.patriarhia.ro/Site/Comisii/bioetica.html#;
25
H.Tristram Engelhardt jr., op. cit., p. 362;
26
Ibidem, nota 104, p. 392;
27
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., pp. 13-3 – 13-4
– 13-13;
179

Dr. Christa Todea-Grosss
B). După mecanismul de producere
1). Avortul „la cerere”/ legal;
2). Avortul terapeutic / medicamentos (cauze materne şi fetale);
3). Avortul spontan,
4). Avortul empiric.
Comentarii
Din cauza faptului că am considerat şi contracepţia
hormonală ca fiind abortivă (fapt explicat în cap. V), am
adăugat la clasificare şi avortul hormonal.
Avortul medicamentos (din clasificarea literaturii de
specialitate) l-am redefinit ca fiind un avort chimic.
În final, am realizat o re-clasificare a avortului, cu specificarea
că această clasificare va fi folosită probabil doar
de către cei care se alătură concepţiilor noastre creştine
despre viaţă.
Re-clasificare:
A). După tehnica folosită
1). Avortul hormonal, provocat de contraceptive;
2). Avortul chirurgical;
- aspiraţia menstruală;
- vacuum-aspiraţia;
- dilatarea şi chiuretajul;
- dilatarea şi evacuarea,
- laparatomia sau operaţia cezariană.
3). Avortul medicamentos = avort chimic.
B). După mecanismul de producere
1). Avortul legal sau „la cerere”, care este o pruncucidere
legalizată, când atât personalul medical, cât şi
femeia ies de sub incidenţa legii după o crimă efectuată
cu premeditare asupra unui copil nevinovat, fără nicio
apărare;
2). Avortul terapeutic / medicamentos = avort provocat
(cauze materne şi fetale);
180

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
3). Avortul spontan (fără nicio intervenţie din exterior);
4). Avortul empiric (efectuat în condiţii ilegale).
În continuare, voi descrie toate tipurile de avort folosind
literatura de specialitate din ţară, precum şi materialele
unor medici din străinătate.
A). După tehnica folosită
1). Avortul hormonal
Comentarii
– acest termen nu apare în literatura de specialitate;
motivele le-am descris în cap. V.
– am definit avortul hormonal ca fiind acel „avort
produs de către pilula contraceptivă hormonală (estrogen
şi / sau progesteron), avort ce are loc timpuriu, în
primele 10-14 zile de viaţă a embrionului, deci înainte
de implantarea lui în uter”;
– efectele abortive ale contraceptivelor hormonale
sunt descrise în cap. V: Metode contraceptive şi abortive.
– Dr. Wilke îl numeşte micro-avort 28 ;
– efectul de „ucidere a ovulului fecundat” de către
contraceptivele hormonale este descris de către Prof. Dr.
R. Ehmann (şi mulţi alţi autori din Occident) în diferitele
lui scrieri, expuneri şi conferinţe (vezi cap. V.).
2). Avortul chirurgical
Avortul chirurgical se efectuează prin diferite tehnici chirurgicale:
a). Aspiraţia menstruală;
b). Vacuum-aspiraţia;
c). Dilatarea şi chiuretajul;
d). Dilatarea şi evacuarea,
28
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., p. 315;
181

Dr. Christa Todea-Grosss
e). Laparatomia (histerotomie / operaţie cezariană) 29 .
a). Aspiraţia menstruală (endometrială / miniavort)
Este o variantă de vacuum-aspiraţie şi reprezintă o metodă
chirurgicală a începutului anilor 1970 (…). Procedeul se
practică în primele 2 săptămâni de amenoree şi, în general, decurge
fără anestezie (…). Pentru că procedeul are loc înainte ca
testul de sarcină să fie pozitiv, un număr mare de aspiraţii menstruale
s-au făcut la paciente care nu erau gravide 30 .
b). Vacuum – aspiraţia
Acest chiuretaj a fost descris pentru prima dată de Simpson
din Edinburgh în 1860, dar timp de un secol după aceea
principala tehnică a fost dilatarea şi chiuretajul prin raclare,
până în 1960, când a fost popularizată vacuum-aspiraţia 31 .
Vacuum aspiraţia (electrică sau manuală) este procedeul
chirurgical preferat pentru sarcini de 6-14 săptămâni (trim. I
de sarcină), prin intermediul căruia conţinutul cavităţii uterine
este evacuat cu ajutorul unei chiurete speciale. Se dilată colul
uterin. Dilataţia este cel mai dificil pas al acestei metode.
Dilatatorul cervical este cel mai uzual instrument responsabil
de perforaţia uterină, iar prin dilataţia forţată pot rezulta leziuni
ale colului uterin. Se introduce în uter o pensă atraumatică
pentru a rupe membranele. Pentru aspirare electrică, se foloseşte
presiunea negativă produsă de o pompă electrică la
care se ataşează chiureta prin tubul de secţiune, folosind un
mâner metalic cu un pasaj pentru aer. Uterul se aspiră cu o
chiuretă din plastic de diametru aproximativ egal cu numărul
de săptămâni de sarcină. Ţesutul fetal aspirat trebuie examinat
de operator pentru a reduce cât mai mult posibilitatea de
retenţie a unor resturi, a hemoragiei, a infecţiei şi a reevacuării
ulterioare 32 .
29
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 13-3;
30
Ibidem, p. 13-5;
31
Ibidem;
32
Ibidem, p. 13-6;
182

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Imagine: http://www.abtreibung.de/absaug.htm
Comentarii
- această metodă este cea mai des folosită în Occident;
- se efectuează între săptămânile 6-12 (trim. I de sarcină),
când copilul este deja destul de bine dezvoltat:
mâinile, picioarele, faţa şi toate organele sunt prezente,
ele doar trebuie să mai crească;
- tehnica: prin colul uterin dilatat, medicul introduce
în uter o canulă flexibilă din plastic; cu ajutorul unei
pompe electrice sub presiune, este aspirată placenta şi
copilul, care, astfel, va fi rupt în bucăţi. Deoarece capul
este mai mare, el se detaşează de trunchi şi va fi sfărâmat
cu un instrument special pentru a fi apoi aspirat.
Deseori, nu se poate distinge în această grămadă de
sânge, resturi de placentă şi copil, dacă au mai rămas
resturi în uter. Aşa cum ne-a demonstrat Dr. Bernhard
Nathanson în filmul lui impresionant „Strigătul mut”, copii
avortaţi sunt deja în măsură să simtă durere şi panică
în timpul avortului, când viaţa lor este pusă în pericol
33 .
−
c). Dilatarea şi chiuretajul
metoda este folosită în trim. I de sarcină;
33
Text: http://www.pro-leben.de/abtr/abtreibung_methode.php;
183

Dr. Christa Todea-Grosss
− dilatarea şi chiuretajul (DC), procedeu folosit înainte de
introducerea vacuum-aspiraţiei, se asociază cu un risc crescut
de complicaţii.
Se efectuează sub anestezie, se dilată colul uterin şi se evacuează
prin raclaj produsul de concepţie în afara cavităţii conţinătoare
(chiuretă ascuţită) 34 .
Imagine: http://www.abtreibung.de/ausschabung.htm
Comentariu
A fost metoda cea mai frecvent folosită la noi în ţară
în cazul avortului „la cerere”. Ea tinde să fie înlocuită
cu cea prin aspirare, dar încă sunt multe centre în ţară
care folosesc exclusiv această metodă.
d). Dilatarea şi evacuarea
Metoda este folosită în trim. II de sarcină. După 16 săptămâni
de gestaţie, se practică dilatarea şi evacuarea (în cadrul
avortului terapeutic). Tehnica constă în dilatarea largă a orificiului
cervical, urmată de distrucţia mecanică şi evacuarea părţilor
fetale. După eliminarea completă a fătului, se foloseşte o
vacuum-chiuretă cu lumen larg pentru îndepărtarea placentei
şi a resturilor rămase. Riscurile de perforaţie uterină sunt crescute
din cauza fătului mare şi a pereţilor uterini mai subţiri.
Aceste avorturi de vârstă mai mare sunt neplăcute pentru me-
34
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 13-7;
184

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
dici şi personalul mediu şi periculoase pentru femeia care suferă
procedeul 35 .
Comentarii
„Naşterea parţială” (partial-birth-abortion) este o altă
metodă chirurgicală utilizată în trim. II de sarcină; ea nu
este folosită la noi în ţară, dar este utilizată în Occident;
Tehnica: se induce naşterea prin provocarea contracţiilor
uterine (medicamentos). De ce naştere, şi nu avort
Fiindcă fătul este deja viabil! Medicul întoarce copilul
în aşa fel, încât să se prezinte cu picioarele înainte (ca
într-o naştere pelviană); el scoate copilul trăgându-l de
un picior, după care, cu ajutorul unei foarfeci, deschide
regiunea cervicală şi cu un aspirator special aspiră
creierul 36 .
e). Laparatomia sau operaţia cezariană
Histerotomia (incizia uterului sau operaţie cezariană), se
preferă uneori atât avortului prin dilatare şi chiuretaj, cât şi celui
indus medical (…). Acestea devin uneori necesare din cauza
unei inducţii medicale eşuate în al doilea trimestru de sarcină.
Tehnicile folosite sunt similare cu cele de la naşterea prin
operaţie cezariană, cu excepţia inciziilor abdominale şi uterine,
care sunt mai mici 37 .
Imagine: http://www.abtreibung.de/hormon.htm
35
Ibidem;
36
http://www.pro-leben.de/abtr/abtreibung_methode.php
37
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., pp. 13-7 –
13-8;
185

Dr. Christa Todea-Grosss
Comentariu
- prin „histerotomie” se deschide uterul printr-o intervenţie
chirurgicală, asemănătoare cu cea din operaţia
cezariană, iar copilul este aruncat. Aproape toţi copiii
sunt vii, ulterior ei sunt omorâţi fie printr-o injecţie
letală care le induce un stop respirator, fie fiind lăsaţi
să moară singuri (după ore de suferinţă).
Concluzie
Avortul chirurgical este o operaţie, dar nu este una
obişnuită, pe „câmp deschis”, ci este o operaţie „oarbă”,
bazată pe o tehnică specială. Tocmai din acest motiv,
anume că medicul nu vede şi nu poate urmări cu
ochii ceea ce efectuează cu mâna, se pot întâmpla incidente,
adică există pericolul perforării uterului cu aparatura
folosită sau pot rămâne resturi, atât placentare,
cât şi ale produsului de concepţie în uter, care provoacă
nu rareori infecţii uterine şi duc apoi la cicatrici şi
sterilitate. Cel mai mare pericol este, însă, moartea mamei,
din cauza unei rupturi uterine, urmate de o hemoragie
masivă, care duce la şoc hemoragic şi deces sau a
unei infecţii grave – septicemie – care, de asemenea, este
frecvent o cauză de deces. Complicaţiile fizice ale avortului
sunt descrise la capitolul respectiv.
3). Avortul medicamentos = avort chimic
Definiţie: Avortul medicamentos este un avort voluntar efectuat
prin administrarea unor regimuri de medicamente pe diferite
căi: oral, parenteral, intravaginal, intracervical (în colul
uterin) 38 .
Comentariu
Am redefinit acest avort ca fiind un avort chimic. De
ce După definiţie, un medicament este „o substanţă
naturală sau de sinteză, utilizată pentru a vindeca, a
ameliora sau a preveni o boală” 39 . Nu acelaşi lucru îl
38
Ibidem; 13-13;
39
***, DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclo-
186

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
putem spune despre o substanţă sintetizată în laborator,
indiferent de compoziţia ei (hormon, antihormon
etc.) care are ca scop distrugerea unui embrion, respectiv
curmarea unei vieţi însufleţite. Aici nu prevenim o
boală, nici nu o vindecăm, ci distrugem o viaţă. Cu totul
altceva este când distrugem celule canceroase sau
un ţesut nociv pentru a salva viaţa unui om sau a-l menţine
în viaţă.
Prevalenţă
Avortul medicamentos este utilizat în Europa din 1989 şi
aproximativ 200.000 de femei au ales această metodă în locul
chiuretajului.
Mifepristone este utilizat de rutină în 16 ţări europene, primele
fiind Franţa, Marea Britanie şi Suedia, apoi urmate de
China, Israel, Africa de Sud, Tunisia şi recent SUA.
În România, regimul mifepriston / mifepristol a fost folosit
pentru prima oară în Târgu Mureş pe 150 paciente, în cadrul
unui studiu OMS 40 .
Clasificare
A). după vârsta gestaţională:
< 9 săptămâni de sarcină;
9-14 săptămâni de sarcină,
> 14 săptămâni de sarcină.
B). după substanţele utilizate:
soluţie salină hipertonă;
uree;
rivanol;
prostaglandine;
antiprogestative,
combinaţii.
pedic, 1998, p. 616;
40
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 13-14;
187

Dr. Christa Todea-Grosss
Comentariu
Am subliniat cele două substanţe: prostaglandine şi
antiprogestative (inclusiv combinaţia lor) folosite cel mai
frecvent la ora actuală pentru inducerea unui avort medicamentos
(chimic).
C). după modul de administrare
sistemică (intravenos),
locală (intravaginal, intracervical, intraamniotic,
extraamniotic) 41 .
Perioada în care se efectuează avortul medicamentos (chimic):
1). Primul trimestru de sarcină (sub 12 săptămâni);
2). Al doilea trimestru de sarcină ( 12-24 de săptămâni) 42 .
1). Trimestrul I de sarcină (sub 12 săptămâni)
Avortul poate fi indus medicamentos în primele 63 de zile
de sarcină 43 .
Regimuri de medicamente (substanţe chimice) folosite pentru
inducerea unui avort medicamentos în trimestrul I de sarcină:
a). Prostaglandine şi analogi (substanţe asemănătoare)
Mecanismul de acţiune constă în stimularea muşchilor uterini,
provocând contracţiile acestuia indiferent de vârsta gestaţională.
Provoacă o maturare a colului uterin (dilatare), asemănătoare
cu cea din timpul avortului spontan 44 .
Istoric:
− folosirea Prostaglandinelor (acizi graşi care provoacă contracţii
uterine şi induc avortul în special în al doilea trimestru
de sarcină) la începutul anilor 1970 a fost descurajatoare, folosindu-se
pe cale endovenoasă sau intravaginal, efectele secundare
(gastro-intestinale) fiind mari. Atunci, s-a recurs la folo-
41
Ibidem, pp. 13-14 – 13-15;
42
Ibidem; p. 13-18;
43
Ibidem, p. 13-19;
44
Ibidem, p. 13-15;
188

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
sirea lor intrauterină pentru a reduce efectele secundare, însă
utilizarea clinică a acestei metode a rămas redusă 45 .
Prostaglandinele au fost printre primele substanţe folosite
în avortul provocat medicamentos, dar din cauza multiplelor
efecte secundare, mai ales gastro-intestinale (voma, diareea), durerea
uterină şi bronhospasmul, a fost limitată folosirea lor 46 .
b). Antiprogestative (RU 486 şi Epostane)
Aceste substanţe se împart în 2 grupe, având ca efect comun
oprirea formării de progesteron (hormon feminin) necesar
în sarcină.
Inhibitorii receptorilor de progesteron: mifepriston (RU
486), lilopristone (ZK 98734) şi onapristone (ZK 98.299). Mifepristonul
(RU 486) este un derivat de 19 nortestosteron care
blochează acţiunea progesteronului la nivel celular, prin legarea
de receptorul de progesteron. Mifepristonul posedă amândouă
activităţile: antiglucocorticoidă (adică antisteroidiană) şi
antiprogestaţională 47 .
Inhibitorii biosintezei hormonilor steroizi(a progesteronului):
aceste substanţe inhibă sinteza (opresc formarea) progesteronului
într-o fază a producerii lui din colesterol (vezi cap.
IV). Cei mai bine cunoscuţi inhibitori de hormoni steroizi (inclusiv
progesteron) sunt inhibitorii de 3 beta HSD, incluzând
azastene, trilostane şi Epostane. Deoarece 3 beta HSD se află şi
în suprarenală, inhibarea ei afectează şi sinteza cortizolilor 48 .
Cel mai activ produs este Epostane, care a fost sintetizat de
compania farmaceutică Sterling-winthrop din Anglia 49 . Epostane
este folosit pentru inducerea avortului, dar el necesită administrări
repetate pe o perioadă de câteva zile 50 .
45
Ibidem, pp. 13-14 – 13-15;
46
Ibidem, p. 13-19;
47
Ibidem, p. 13-18;
48
Ibidem;
49
Ibidem;
50
Ibidem, p. 13-20;
189

Dr. Christa Todea-Grosss
Mecanismul de acţiune al antiprogestativelor constă în:
− inhibarea biosintezei (formării) progesteronului (vezi cap.
IV: Hormonii sexuali feminini), care este esenţial pentru funcţia
reproductivă normală. Progesteronul joacă un rol important
în ovulaţie, facilitează transportul oului fertilizat prin trompa
uterină şi pregăteşte mucoasa uterină, adică endometrul, pentru
a se putea implanta şi hrăni produsul de concepţie 51 .
− în timpul sarcinii, progesteronul păstrează uterul într-o
stare de pasivitate (necontractil) care este esenţială pentru dezvoltarea
normală a fătului. Privarea (lipsa) de progesteron previne
astfel implantaţia. RU 486 transformă uterul inactiv într-unul
activ prin declanşarea contracţiilor uterine într-un interval
de timp de 24 până la 36 de ore. De asemenea, creşte sensibilitatea
la efectul prostaglandinelor (descrise mai sus) de
aproximativ 5 ori 52 .
− administrarea de RU 486 duce la o sângerare continuă
pentru aproximativ 10 zile după avort, iar cantitatea de sânge
pierdut este similară cu cea din timpul avortului chirurgical
prin aspiraţie 53 .
Când RU 486 este administrat singur, avortul este incomplet
în 20% din cazuri sau mai mult, motiv pentru care se combină
cu analogi de prostaglandine care cresc contracţia musculaturii
uterine 54 .
În România, metoda de avort medicamentos cu mifepriston
(RU 486) şi misoprostol (Prostaglandine) a fost introdusă
în 1999 în Tg. Mureş, cu ocazia unui studiu OMS 55 .
Efecte secundare: durerea uterină este cel mai frecvent efect
secundar, iar complicaţiile infecţioase apar în 1, 5% din cazuri 56 .
51
Ibidem, p. 13-16;
52
Ibidem, pp. 13-16 – 13-17;
53
Ibidem, p. 13-20;
54
Ibidem;
55
Ibidem, 13-21;
56
Ibidem;
190

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Epostane are efecte secundare ce constau în special în greaţă,
raportată în 75% din cazuri, care a dus la întreruperea tratamentului
de către unele dintre femei 57 .
Imagine: http://www.abtreibung.de/ru486.htm
c). Metotrexat este un medicament citotoxic (distruge celulele)
care, administrat unei gravide, va omorî produsul de concepţie
şi rezultatul va fi avortul. OMS a respins utilizarea acestei
metode pentru întreruperea sarcinii, dar ea este totuşi utilizată
în SUA 58 .
Comentarii
– Literatura de specialitate recunoaşte că se intervine
în procesul de implantare al embrionului: „deoarece
progesteronul (hormon natural feminin) joacă un rol
cheie în procesul reproductiv (influenţând mai multe
etape ale procesului de implantare a embrionului), orice
substanţă care împiedică acţiunea hormonului progesteron
asupra organelor genitale (mai ales mucoasa
uterină), are activităţi antifertile. Ca urmare, întârzie dezvoltarea
endometrului” 59 .
– RU 486 este o substanţă cu acţiune antiprogesteronică,
aşa cum îi spune şi denumirea şi are o acţiune inversă
decât progesteronul (care ar trebui să dezvolte mucoasa
uterină şi să o pregătească pentru implantarea
57
Ibidem, 13-20;
58
Ibidem, p. 13-22;
59
Ibidem, 11-14;
191

Dr. Christa Todea-Grosss
embrionului). Ca urmare, acest lucru nu se mai întâmplă,
deci va avea loc distrugerea embrionului în decurs de
2-4 zile, însoţită fiind de o sângerare; cu cât sarcina este
mai mare, cu atât sângerarea va fi mai importantă (până
la 1 litru). Alt risc este cel al unei infecţii 60 ;
– Întrucât contracepţia modernă, din cauza efectelor
secundare şi a cotei de eşecuri, nu oferă satisfacţie, se
caută metode de planificare familială noi şi mai bune
(„perfecte”). În prezent, acestea se prezintă sub forma
RU 486 (progesteron antagonist) şi Epostane (inhibitor
al sintezei progesteronului), în combinaţie cu prostagladine.
Acestea permit avortul pe cale medicamentoasă
şi în faze înaintate ale sarcinii şi pot înlocui în mare
măsură avortul chirurgical, în multe privinţe o intervenţie
incomodă sau împovărătoare 61 .
În concluzie, aceste substanţe chimice „sufocă” embrionul
care nu se mai poate hrăni din placenta distrusă prin
lipsa de progesteron. Acest lucru se întâmplă după ce
concepţia a avut loc, ba chiar după ce implantarea embrionului
în uter a avut loc, deci când şi Medicina recunoaşte
că avem deja o sarcină cu un copil viabil. De aceea,
putem vorbi de un avort, o crimă efectuată cu premeditare
într-o fază de început de dezvoltare embrionară
(vezi cap. II: Dezvoltarea embrionară şi fetală).
2). Trimestrul II de sarcină (12-24 săptămâni)
Regimurile de avort medicamentos (chimic) folosite în trimestrul
II de sarcină (12-24 săptămâni) sunt:
a.) Metode invazive: administrarea medicamentului (a substanţei
chimice) pe cale intrauterină (intraamniotic);
60
Dr. Rudolf Ehmann, Ist die „Pille” wirklich nur ein Verhütungsmittel Zur nidationshemmenden
Wirkung eines Hormonpräparates, Medizin und Ideologie. Informationsblatt
der Europäischen Ärzteaktion, 2/2007, p. 12;
61
Dr. med. Rudolf Ehmann, Mijloace anticoncepţionale. Efecte secundare fatale
despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al unui ginecolog,
Conferinţă susţinută pe 22.09.1990 la Dresda, la Congresul internaţional „World
Federation of Doctors Who Respect Human Life”, p. 31;
192

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
b.) Metode non-invazive: administrarea pe cale sanguină sau
intravaginal;
Combinate 62 .
Comentariu
Aceste metode nu se folosesc în ţara noastră în cazul
avortului legal din trimestrul II de sarcină, dar ele
sunt folosite în cazul avortului terapeutic, când se solicită
de către mamă în cazul unei boli care îi pune viaţa
în pericol sau în cazul în care copilul are o afecţiune
gravă. Cu toate acestea, rămâne dureros faptul că ne
gândim doar dacă sunt sau nu invazive pentru mamă,
ştiind că pentru copil ele sunt fatale!
Descrierea metodelor
Administrarea intrauterină, intra-amniotică( în sacul placentar)
− ser clorurat hiperton 20%;
− prostaglandine,
− uree hiperosmolară.
Administrarea intrauterină, extraamniotică (în afara sacului placentar)
− ser clorurat, hiperton sau izoton;
− prostaglandine,
63
− rivanol .
Serul clorurat hiperton 20% (serul hiperton este o substanţă
cu presiune osmotică mai mare decât cea a plasmei) se injectează
pentru a stimula contracţiile uterine şi pentru a dilata colul
uterin (asemănător ca la o naştere având în vedere că avem
de-a face cu un copil mare, în trimestrul II de sarcină); metoda
a fost introdusă de Aburel în 1957; se injectează transabdominal
serul în cavitatea amniotică, după ce a fost extrasă o cantitate
de 100-200 ml lichid amniotic; soluţiile hipertone distrug
membranele fetale; contracţiile uterine apar în 2 ore de la admi-
62
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 13-22;
63
Ibidem;
193

Dr. Christa Todea-Grosss
nistrarea substanţei, iar avortul se produce între 24 – 72 de ore,
mimând o naştere în miniatură; metoda poate duce la mari
complicaţii, inclusiv moartea, de aceea indicaţiile sunt foarte
restrânse; complicaţiile pot fi: criza hiperosmolară, insuficienţă
cardiacă, şoc septic, peritonită, hemoragie, coagulare intravasculară
diseminată 64 .
Comentariu
Nu mai putem vorbi de o naştere normală, nici măcar
în miniatură, ci de o eliminare, avortare a unui copil
mort, distrus de aceste substanţe chimice.
Ureea hiperosmolară este instilată intraamniotic după extragerea
a 200 ml de lichid amniotic; este metoda preferată de câteva
instituţii din SUA pentru inducerea avortului în trimestrul
II de sarcină; ureea traversează membrana celulară şi acţionează
ca un diuretic; este relativ nedăunătoare (pentru mamă)
şi este asociată cu o perfuzie cu Prostaglandine; aceste combinaţii
măresc rata de succes la 95% pe parcursul a 24 de ore;
complicaţiile sunt comune tuturor metodelor de avort din trimestrul
II de sarcină 65 .
Comentariu
Metoda poate nu este atât de dăunătoare mamei, dar
omoară copilul care, după cum ştim, are deja dezvoltate
simţurile în trimestrul II de sarcină, inclusiv pe cel
al durerii. Deci este o pruncucidere dureroasă.
Rivanolul este o bază slabă, cu slabe proprietăţi antiseptice;
în urma studiilor efectuate de către OMS, s-a constatat prezenţa
unei toxicităţi acute; compusul se instilează în afara sacului
amniotic, cu ajutorul unei sonde care trece prin canalul cervical;
în 90% din cazuri, se provoacă avortul în 72 de ore prin
64
Ibidem, p. 13-23;
65
Ibidem;
194

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
adăugarea unei perfuzii ociticice; frecvenţa leziunilor colului
uterin este mai mică decât în cazul folosirii serului clorurat sau
a prostaglandinelor 66 .
Prostaglandine (PG) se administrează extraamniotic în vagin,
sub formă de ovule sau printr-un cateter, sub formă de gel în
canalul cervical sau se poate administra intraamniotic (în sacul
amniotic) prin amniocenteză; ca procentaj, 20% din femei nu
avortează după 24 de ore de la intervenţie; în SUA se utilizează
injectarea intraamniotică a unei doze PG repetată la un interval
de 6 ore; durata sângerării este de 1-2 săptămâni; în medie,
cantitatea de sânge pierdut este de 61,7 ml; poate apărea
febra (7%), necesită analgezice (32-55%); intervalul dintre intervenţie
şi avort este de 19-22 de ore, iar placenta este reţinută
la mai mult de 1/3 din paciente; toate acestea au limitat metoda.
Datorită frecvenţei mari a reacţiilor secundare, în special
gastro-intestinale, se preferă administrarea intraamniotică a
PG 67 .
Imagine: http://www.abtreibung.de/hormon.htm
Comentariu
Când PG (prostaglandinele) se injectează direct în
sacul amniotic (metoda invazivă), ele de fapt pătrund
în musculatura uterină determinând contracţia acesteia
pentru a elimina fătul; acesta nu moare întotdeauna,
66
Ibidem;
67
Ibidem, p. 13-24;
195

Dr. Christa Todea-Grosss
ci deseori el se „naşte” viu şi va deceda ulterior prin hipotermie
(de frig) 68 .
Combinate: Mifepristone (RU 486) şi Prostaglandine (PG): într-un
studiu pe 20 de femei cu sarcini viabile de 16-18 săptămâni,
s-a demonstrat că, prin administrarea unei singure doze
de Mifepristone cu 24 de ore înainte de administrarea de Prostaglandine
(în doze mai mici), duce la scurtarea perioadei de
expulsie a fătului, motiv pentru care se pare că această combinaţie
va deveni o metodă de rutină în inducerea avortului în trimestrul
II de sarcină 69 .
Comentariu
RU 486 este folosit, deci, în 3 situaţii în care provoacă
avortul: contracepţia de urgenţă sau „de a doua zi”, care
este exclusiv abortivă, în avortul medicamentos (chimic)
indus în trimestrul I de sarcină şi în avortul medicamentos
(chimic) indus în trimestrul II de sarcină. Efectul
lui antiprogesteronic nu este îndreptat direct împotriva
embrionului şi a fătului, ci împotriva placentei pe
care o distruge, copilul murind practic din lipsă de oxigen
şi substanţe nutritive (pe care le primea prin intermediul
placentei). În ultimele 2 cazuri, este vorba de o
pruncucidere dureroasă.
La noi în ţară a fost introdus recent această Substanţă
abortivă, fiind etichetat ca „medicamentul minune” care
poate provoca un avort. Este regretabil că Ministerul
Sanătăţii a găsit încă o modalitate „mai comodă” pentru
femeie de a-şi omorî pruncul.
B). AVORTUL după mecanismul de producere
1). Avortul „la cerere” (provocat / voluntar / legal)
Avortul voluntar sau electiv este întreruperea sarcinii la
68
http://www.abtreibung.de/hormon.htm
69
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 13-24;
196

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
cererea femeii, dar nu pentru motive de afectare a mamei sau
de suferinţă fetală. Acesta se poate efectua conform legislaţiei
în cazul sarcinilor sub 12 săptămâni, adică în trimestrul I de
sarcină. Este legal şi se efectuează doar în clinici şi cabinete de
ginecologie, în condiţii de asepsie. Metoda folosită este cea chirurgicală,
printr-una din variantele descrise anterior 70 .
Comentarii
Am spus despre acest avort că este o „pruncucidere
legalizată” când, atât personalul medical, cât şi femeia,
ies de sub incidenţa legii după o crimă efectuată
cu premeditare asupra unui copil nevinovat, fără nicio
apărare.
Este pentru prima dată în istoria Medicinii când o
întreagă ramură a ei, cea de Obstetrică-Ginecologie, este
obligată, în virtutea unei legi, să încalce jurământul lui
Hipocrate. Nu cred că ar fi suficientă o „anulare” a acestui
jurământ în cazul medicilor ginecologi (aşa cum au
cerut deja medicii din Franţa) sau chiar a tuturor medicilor,
deoarece crima tot crimă rămâne, fie că este sau
nu acoperită de o lege pământească.
2). Avortul terapeutic sau medical (provocat)
Avortul terapeutic sau medical este întreruperea sarcinii din
motive medicale – materne sau fetale – indiferent de vârsta gestaţională
(trimestrele I şi II de sarcină) 71 .
Comentariu
Am denumit acest avort „avort provocat” (deoarece
nu este spontan şi dacă nu l-am provoca, el nu ar
avea loc) prin mijloace chirurgicale (avort chirurgical)
sau cu substanţe chimice (avort chimic). Pe acestea din
urmă, literatura de specialitate le numeşte „regimuri
medicamentoase”.
70
Ibidem, p. 13-1;
71
Sorin Marius Bunescu, Avort terapeutic în trimestrul II de sarcină, Teza de doctorat,
UMF Cluj-Napoca, 2000, p. 12;
197

Dr. Christa Todea-Grosss
Pentru avortul terapeutic din trimestrul I de sarcină
este folosită metoda chirurgicală. Acesta nu trebuie
justificat medical deoarece este legal în această perioadă.
Rămâne de justificat medical avortul terapeutic din
trimestrul II de sarcină, fie din cauze materne, fie fetale.
În acest caz, metodele folosite sunt fie inducerea naşterii,
fie „mica” cezariană.
Cauzele materne şi fetale care au dus la avort terapeutic în
trimestrul II de sarcină, după un studiu ce a fost realizat la Clinica
de Ginecologie I din Cluj 72 :
1). Cauze materne de avort terapeutic: 126 cazuri (91,97%)
afecţiuni cardiace
39 cazuri
boli infecţioase (rubeolă)
22 cazuri
tuberculoza pulmonară
14 cazuri
sifilis
13 cazuri
endocrinopatii (boli hormonale) 11 cazuri
boli neurologice
6 cazuri
boli psihice
6 cazuri
boli renale
4 cazuri
tratamente sau investigaţii cu potenţial
teratogen, adică malformativ 4 cazuri
alte boli
7 cazuri
2). Cauze fetale de avort terapeutic: 11 cazuri (8,03%)
anencefalie
7 cazuri
hidrocefalie
3 cazuri
polimalformaţii
1 caz.
În concluzie, până în anul 2000, cauzele avortului terapeutic
erau în marea lor majoritate afecţiunile materne.
Acest lucru s-a modificat radical după anul 2000, când au
devenit tot mai răspândite metodele de diagnostic prenatal al
bolilor fetale.
72
Ibidem;
198

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Autorul studiului specifică faptul că „se constată în ultimii
2 ani o tendinţă netă de deplasare a indicaţiilor dinspre matern spre
fetal – de la 2% în primii 5 ani ai studiului, la 20,5% în ultimii 2 ani
–, aceasta prin diagnosticarea ecografică antenatală a anomaliilor
structurale fetale majore” 73 .
Dinamica avorturilor în funcţie de mecanismul de producere:
Redau mai jos un studiu efectuat în altă Clinică din ţară,
privind dinamica avorturilor, limitându-mă la avortul terapeutic.
Din analiza retrospectivă (1994-2000) a avortului în Spitalul
Clinic de Obstetrică Ginecologie „Traian Vuia” din Arad, se
constată o menţinere aproape constantă a numărului de avorturi
terapeutice în condiţiile unei evidente scăderi a numărului
global de avorturi 74 .
Anul 1994: 4464 avorturi, din care 14 a. terapeutice;
Anul 2000: 1866 avorturi, din care 18 a. terapeutice 75 .
În concluzie, cu toate că a scăzut numărul avorturilor în cei
6 ani de la 4464 la 1866, deci la mai mult de jumătate, a crescut
numărul avorturilor terapeutice (în loc să scadă la sub 7!).
Diagnosticul histopatologic al sarcinii pe materialul de chiuretaj
în cazul avortului terapeutic:
− Există posibilitatea ca, prin examinarea (histopatologică)
a unor ţesuturi (inclusiv de embrion sau făt) să se stabilească
într-un procent destul de mare cauza decesului.
− Avortul terapeutic, din motive medicale (copil sănătos şi mamă
bolnavă sau copil bolnav şi mamă sănătoasă) sau sociale (mamă
sănătoasă şi copil sănătos) nu pune probleme de diagnostic. De
ce În literatura de specialitate, se precizează că, în condiţiile
73
Ibidem;
74
Dr. Mahmoud Moutlak, Avortul toxico-septic, Teză de doctorat, UMF Cluj-Napoca,
1988, p. 7;
75
Ibidem, extras din tabel;
199

Dr. Christa Todea-Grosss
unui avort terapeutic, „chiuretajul furnizează produsul de concepţie
complet: sac vitelin, vilozităţi coriale, ţesut decidual, embrion”
(primele 3 sunt componente ale placentei) 76 .
− Ţesutul placentar rezultat în urma unui avort terapeutic
poate oferi date exacte despre vârsta sarcinii, bazate pe studiul
dezvoltării acestuia: astfel, în jurul zilei a 9-a (embrionul de 9
zile se implantează în uter), se formează lacunele (în structura
marginală a embrionului) prin contactul acestuia cu sângele
matern; în ziua a 13-a de sarcină, apar vilozităţile primare (părţi
ale placentei), care în ziua a 15-a se transformă în vilozităţi secundare,
iar în ziua a 20-a se transformă în vilozităţi terţiare
(când placenta este formată); în funcţie de stadiul în care se află
dezvoltate aceste vilozităţi (părţi ale placentei), vom cunoaşte
vârsta embrionului. În ziua a 17-a de sarcină, placenta are grosimea
de 1 cm. Ca urmare a dezvoltării rapide a placentei şi a
blastocistului (embrionului), în avort se observă deja modificarea
şi descompunerea placentei; apariţia zonelor de necroză
pune problema diferenţierii unui avort septic de unul terapeutic
(în avortul septic, necrozele sunt mai extinse) 77 .
Comentarii
În avortul terapeutic efectuat din cauze fetale, inclusiv
în cazurile diagnosticate prin diagnostic genetic prenatal
(pentru sindrom Down etc.), se poate constata,
prin intermediul diagnosticului histopatologic descris
anterior dacă s-a pus un diagnostic fals, iar copilul avortat
a fost sănătos. Aceste cazuri, în care avortăm un copil sănătos
sunt destul de frecvente, mai ales în trimestrul I
de sarcină (lunile 1-3). Nu este considerată o culpă medicală
şi nici nu există la noi în ţară studii în acest sens,
ci doar în ţările occidentale. (vezi cap. VII: Sarcina cu
risc major. Avortul terapeutic).
76
Maria Florescu, Nicolae Cernea, Cristina Simionescu, Endometrul. Ciclul menstrual
normal şi patologic, Editura Medicală, Bucureşti, 1998, p. 292;
77
Ibidem, pp. 293-294;
200

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Avortul terapeutic a luat amploare odată cu avortul
chirurgical, după legalizarea acestuia din decembrie
1989; un studiu efectuat în Clinica de Ginecologie I din
Cluj (redat anterior) arată faptul că până la Revoluţie
procentul cauzelor materne pentru care s-a efectuat
avort era de 91,9% şi de doar 8% cel al cauzelor fetale;
după legalizarea avorturilor se constată o tendinţă netă
de deplasare a indicaţiilor dinspre matern spre fetal, de
la 2% în primii 5 ani ai studiului la 20,5% în ultimii 2
ani, aceasta prin diagnosticarea ecografică antenatală a
anomaliilor structurale fetale majore. Iată, deci, cum societatea
începe să elimine prunci bolnavi. (vezi cap. VII)
Părintele Juvenalie îl denumeşte „avort eugenetic”, afirmând
că se insinuează motivaţii de natură socio-economică
şi hedonistică 78 .
Care este poziţia BOR în privinţa avortului, inclusiv a
avortului terapeutic
Avortul terapeutic este doar atunci admis de BOR
(Biserica Ortodoxă Română) când viaţa mamei este în
pericol (cancer, sarcină extrauterină etc.), dar nu este
admis atunci când copilul suferă de anumite boli dovedite
prin diagnosticul prenatal;
a). Daca viaţa mamei este pusă realmente în pericol
prin sarcină sau naştere, ar trebui să fie acordată prioritate
vieţii femeii, nu pentru că viaţa ei are o valoare
mai mare în sine, ci datorită relaţiilor şi responsabilităţilor
faţă de alte persoane, care depind de ea.
b). În cazul în care investigaţia genetică descoperă
un copil nenăscut anormal, recomandarea este de a naşte
copilul, respectându-i dreptul la viaţă, dar decizia o
va avea familia, după ce acesteia i s-au adus la cunoştinţă
de către medic şi de către duhovnic toate implicaţiile
morale şi de întreţinere. Toate acestea trebuie rezolvate
din perspectiva semnificaţiei mântuitoare a pre-
78
Părintele Juvenalie, Teroriştii uterului. Terorism ştiinţific şi etica începuturilor
vieţii. Eseu de bioetică a gestaţiei, Editura Anastasia, Bucureşti, 2002, p. 271;
201

Dr. Christa Todea-Grosss
zenţei unei fiinţe handicapate în viaţa fiecărei persoane
şi în viaţa comunităţii.
c). Riscul avortului datorat violului sau incestului
trebuie evitat mai întâi la nivelul educării cu privire la
necomiterea acestor păcate. În cazul în care starea de
graviditate s-a produs, copilul va trebui născut şi, după
caz, înfiat.
d). Avortul nu poate fi niciodată justificat moral de
starea economică a familiei, de neînţelegerile dintre parteneri,
de afectarea carierei viitoarei mame sau a aspectului
fizic 79 .
Profesorul de Bioetică H. Tristram Engelhardt jr.
afirmă:„Poziţia Bisericii în condamnarea avorturilor de
către Canoanele Bisericii are implicaţii dramatice pentru
practica medicală contemporană. Ea duce la o fermă
condamnare a screeningului prenatal şi a avortului.
Acestea au ajuns să ceară evaluarea copiilor nenăscuţi
şi avortul lor în cazul în care se dovedesc a fi malformaţi.
Acest lucru încurajează părinţii să nu înfrunte provocarea
iubirii şi îngrijirii unui copil cu defecte sau handicapuri
severe […]. În faţa legii, medicii au ajuns responsabili
dacă nu oferă părinţilor informaţiile necesare
ca aceştia să poată decide dacă doresc să-şi ucidă copilul
încă nenăscut. […] Tradiţia Bisericii nu are nicio
simpatie pentru argumente de felul celor ce afirmă că
un asemenea copil va fi lezat prin aceea că e lăsat să trăiască
cu o malformaţie gravă. Întrucât perspectiva e viaţa
veşnică, nu doar o suferinţă temporară, copilului i se
dă întotdeauna un bine uriaş odată cu viaţa trecătoare,
dată fiind posibilitatea experienţei Tainelor Bisericii, în
ciuda vătămărilor asociate cu defectul, handicapul sau
boala lui” 80
79
Site oficial al BOR – avortul: Comisii Sinodale. COMISIA NAŢIONALĂ DE
BIOETICĂ. SECTORUL BISERICA ŞI SOCIETATEA AL PATRIARHIEI ROMÂ-
NE, http://www.patriarhia.ro/Site/Comisii/bioetica.html# ;
80
H.Tristram Engelhardt jr., op. cit., p. 363;
202

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
3). Avortul spontan
Definiţie: Avortul spontan reprezintă întreruperea sarcinii
spontane (neimpusă, indiferent de voinţa femeii) în perioada
de până la 22 de săptămâni de graviditate. Statistica arată ca
15-20% din sarcinile dorite se termină cu avort spontan 81 .
Cauzele
A). fetale
B). materne
A). Cauze fetale: Mai mult de jumătate din aceste avorturi
sunt legate de factorii genetici. Cel mai des, acestea sunt dereglările
numărului sau calităţii cromozomilor în celulele fătului. O parte
din aceste modificări cromozomiale apar ca rezultat al unei
greşeli apărute pe parcursul dezvoltării intrauterine a fătului.
De asemenea, aceste schimbări cromozomiale se pot transmite
de la părinţi.
B). Cauze materne: O alta cauză a avorturilor spontane sunt
problemele legate de organismul mamei (fizice):
a) prezenţa infecţiei persistente în organismului matern:
infecţii virale, bacteriene, micotice ş.a;
b) boli cronice cum ar fi: hipertensiunea arterială cronică,
diabetul zaharat;
c) dereglarea imunităţii, incompatibilitatea rezus-factor al
fătului cu Rh-ul mamei;
d) probleme ginecologice (hipoplazia uterului, sept al uterului,
tumoare a musculaturii uterine, deformarea uterului, insuficienţa
colului uterin etc.);
e) tulburări endocrine, hormonale din partea ovarelor (hipofuncţie
ovariană ş.a);
f) factorii psihogeni (stres, nervozitate excesivă) care cel
mai adesea sunt ca nişte mecanisme declanşatoare pe fondul
bolilor existente enumerate mai sus,
81
Ibidem, p. 12;
203

Dr. Christa Todea-Grosss
g) Intoxicaţiile acute şi cronice apărute în primele săptămâni
de graviditate, de asemenea pot duce la declanşarea avortului
spontan 82 .
Diagnosticul histopatologic al sarcinii pe materialul de chiuretaj:
− Există posibilitatea ca, prin examinarea (histopatologică)
a unor ţesuturi (inclusiv de embrion sau făt), să se stabilească
într-un procent destul de mare cauza decesului.
− În toate avorturile spontane, oul (embrionul) prezintă
anomalii (fie de poziţie a embrionului, fie de dezvoltare a placentei
etc.) 83 .
− Cauzele declanşatoare ale avortului spontan în primele
3 luni de sarcină sunt predominant genetice, hormonale, imunologice
sau infecţioase; în următoarele luni, cauzele sunt legate
de patologia placentei sau de contractilitatea uterină 84 ;
− Cauzele avortului spontan sunt multiple, dar nu se pot
pune în evidenţă decât în 60% din cazuri. Se admite că 2/3 din
acestea s-ar datora cauzelor embrionare (anomaliei oului): liza
(moartea oului), anomalii ale embrionului (diferite boli genetice);
degenerarea vilozităţilor (distrugerea placentei), iar 1/3
ar avea cauze materne: anomalii uterine, infecţii bacteriene
etc.
− Avorturile prin anomalii de implantare a embrionului în uter
pot apărea şi din cauza unor factori locali: endometrul (mucoasa
uterină) cu proliferare neregulată, endometrul insuficient secretor.
În cele mai multe din aceste cazuri, implantarea nu se produce,
se produce avortul menstrual, toate acestea trecând neobservate.
Din acest motiv, ele nu se pot înregistra ca avorturi spontane.
− Constatările făcute de Langhans în 1901 şi Hitschmann
în 1904 sunt valabile şi astăzi; ei au observat că histopatologic
în avort eliminarea conţinutului uterin nu se produce ca într-o
82
Ibidem;
83
Maria Florescu, Nicolae Cernea, Cristina Simionescu, op. cit., p. 294;
84
Ibidem;
204

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
menstruaţie fiziologică sau ca la o naştere, ci prin necroza situată
în stratul superior al deciduei (parte a mucoasei uterine
din timpul sarcinii care se elimină odată cu placenta.). Placenta
sau decidua prezintă frecvent modificări regresive 85 .
Comentarii
Aceste avorturi spontane, fără nicio intervenţie din
afară, sunt definite în literatura creştin-ortodoxă ca fiind
avorturi imprevizibile. Într-adevăr, de cele mai multe
ori, mama nu este vinovată de avort, când fie copilul
bolnav a murit, fie bolile mamei au dus la moartea copilului.
Totuşi, şi în aceste cazuri Biserica a rânduit o
rugăciune de dezlegare sau molitfă, care se citeşte de
către preot, după trecerea zilelor de curăţenie 86 .
Cu toate acestea, nu ne poate induce în eroare acel procent
mare de 20% de sarcini dorite şi totuşi pierdute. De ce
Sunt descrise şi în literatura de specialitate (prin intermediul
examenului histopatologic) o serie de cauze materne,
deloc inocente, care pot duce la avorturi spontane:
uter cu mucoasa uterină modificată, atrofiată („uscată”)
din cauza contraceptivelor sau a steriletului(în
literatura de specialitate este denumit endometru insuficient
secretor); uter cu cicatrici sau sinechii (lipirea pereţilor
uterini) în urma unui avort (sau a mai multor)
în antecedente; insuficienţa colului uterin (frecvent în
urma unui avort complicat etc.). La aceste cauze, putem
adăuga infecţiile datorate avorturilor din antecedente
sau bolilor cu transmitere sexuale, motive pentru
care se fac vinovaţi de obicei ambii parteneri.Însuşi
sindromul postavort nevindecat (depresii nervoase etc.)
poate duce la un avort spontan. Cauzele pot continua
(…).
Aşa cum este menţionat anterior, histopatologic un
avort timpuriu (înainte de implantare) nu este etiche-
85
Ibidem;
86
Părintele Juvenalie, op. cit., p. 272;
205

Dr. Christa Todea-Grosss
tat drept un avort spontan. Atunci ce este Se pierde totuşi
un embrion de aproximativ 10 zile. El este denumit
avort menstrual. Dar este vorba doar de o simplă
menstruaţie, de sânge menstrual El conţine totuşi acel
embrion mic, nedecelabil cu ochiul liber, care, examinat
la microscop (histopatologic), ar fi văzut. Prin descrierea
modificărilor histopatologice de către autori,
apare o contradicţie. Chiar ei recunosc că modul în care
se produce eliminarea conţinutului uterin (aici se subînţelege:
sânge, placentă şi embrion) este diferită de cea
din menstruaţie sau naştere! Nici nu poate fi altfel, fiindcă
nu este vorba nici de o menstruaţie, nici de naşterea
unui copil viu, ci este vorba de un avort! În concluzie,
avortul „menstrual” este totuşi un avort adevărat,
spontan.
4). Avortul provocat empiric
Avortul provocat empiric este întreruperea cursului normal
al sarcinii prin orice mijloace în afara condiţiilor admise medical sau
de lege 87 .
Înainte de legalizarea avortului din decembrie 1989, acest
avort mai era denumit avort provocat sau criminal. Avortul legal
se făcea doar în anumite condiţii (…).
Comentarii
Acest avort este, desigur, condamnabil fiindcă şi viaţa
femeii este pusă în pericol. Dacă ea decedează, este
considerată o moarte în păcate grele (păcat de moarte)
fără să mai aibă timp pentru pocăinţă.
Avorturile empirice continuă să fie efectuate chiar
şi după legalizarea avortului din decembrie 1989; nu
este deloc un paradox, ci este un fenomen explicabil:
prin promovarea metodelor contraceptive, dar şi a dreptului
la avort legal, s-a încurajat foarte mult viaţa sexuală
la tineri, mai ales în rândul adolescenţilor. După sta-
87
Dr. Mahmoud Moutlak, op. cit., p. 7;
206

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
tisticile efectuate, aceştia îşi încep viaţa sexuală la o vârstă
tot mai fragedă. Deseori, elevele rămân însărcinate,
dar tăinuiesc acest fapt familiei, profesorilor, prietenilor
etc., riscând deseori să-şi provoace un avort empiric
sau să nască, aruncând apoi copilul în tomberonul
de gunoi. Nu putem vorbi în aceste cazuri doar de lipsa
educaţiei, ci şi de imaturitatea lor, ele nefiind în măsură
să ia o decizie corectă în astfel de cazuri. Noi, adulţii,
părinţii, dăm greş. Doar prin exemplul nostru personal
mai putem să-i educăm sau să-i reeducăm pe tinerii
noştri în aceste condiţii. Dacă părinţii, însă, folosesc
şi ei metodele de planificare familială, inclusiv sterilet
sau chiar avortul chirurgical, atunci vom asista în
continuare la astfel de avorturi…
Revoluţia sexuală din Occident a pătruns şi la noi
în ţară. Părintele Prof. Dr. J. Breck din America afirmă:
„Dacă experienţa sexuală printre adolescenţi nu mai
este ceva nou, numărul tinerilor care sunt „activi sexual”
a crescut dramatic în ultimele trei decenii. [...] Totuşi,
de-a lungul anilor, atât experienţa pastorală cât şi
mass-media au arătat că revoluţia sexuală a adus în societatea
americană mai mult confuzie decât libertate,
mai mult libertinaj decât eliberare. Odată ce televiziunea
şi-a intrat în rol, iar producătorii au început să realizeze
puterea sexualităţii în vânzarea produselor, a
început reeducarea socială în masă privind valorile sexuale,
aceasta ducând la o importantă restructurare a
rolurilor sexuale tradiţionale. O consecinţă majoră a
fost dărâmarea vechilor tabuuri legate de pornografie,
sex extraconjugal şi copii „nelegitimi”. De la jocurile
inocente ce caracterizau relaţiile (publice) dintre bărbat
şi femeie din prima jumătate a secolului, s-a trecut la
comportamentul dezinvolt şi la epidemia sarcinilor la
adolescente” 88 .
88
Preot Prof. Dr. John Breck, op. cit., p. 35;
207

Dr. Christa Todea-Grosss
V). Complicaţiile avortului
Complicaţiile avortului chirurgical (prin vacuum-aspiraţie,
dilatare şi chiuretaj, dilatare şi evacuare)
A). Imediate: survin în primele 3 ore de la avort
− hemoragia uterină: definiţiile hemoragiei merg de la 100
la 1000 de ml de sânge pierdut. Ele sunt cauzate de retenţii placentare,
atonie uterină (lipsa contracţiilor uterine care produc
o hemostază bună) sau boli de coagulare a sângelui. Anestezia
generală, de asemenea, poate cauza hemoragii în primul trimestru
de sarcină, deoarece aceşti agenţi induc o relaxare uterină.
Riscul de deces prin hemoragie creşte cu vârsta pacientei,
cu vârsta gestaţională mai mare de 20 de săptămâni, existenţa
perforaţiei uterine, a rupturii uterine sau a avortului incomplet
(cu resturi fetale sau placentare);
− perforaţia uterină: este o complicaţie de temut, ea poate
apărea în timpul histerometriei (măsurarea uterului cu ajutorul
histerometrului), a dilatării sau a chiuretajului. Factorii determinanţi
ai acestei complicaţii sunt lipsa de experienţă a medicului
şi poziţia în retroversie a uterului. Pericolul mare constă
în urmările perforaţiei: hemoragia şi lezarea organelor interne
abdominale (vezică urinară, intestin, trompă uterină), cele
mai grave fiind provocate de chiureta ascuţită.
− leziunea colului uterin: este o complicaţie frecventă şi
foarte serioasă, care poate să apară în timpul chiuretajului, mai
ales în timpul dilatării colului. Aceste leziuni se pot extinde lateral,
unde se află vasele mari de sânge ale uterului, şi pot cauza
o sângerare foarte mare, care uneori necesită histerectomie
(extirparea uterului).
− complicaţiile anesteziei: folosirea anesteziei generale se
asociază cu rate crescute de leziune cervicală, perforaţie uterină
şi tratamentul acestor complicaţii, dar convulsiile sunt mai
frecvente când se foloseşte anestezia locală.
208

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− embolismul: pot apărea după avort 3 tipuri de emboli letali:
trombi sanguini, aer şi lichid amniotic. Moartea intervine
prin colaps cardiovascular, hemoragie şi comă.
− naştere de feţi vii: este, desigur, mai frecventă în al doilea
trimestru de sarcină (făt de 3-6 luni). Se întâmplă când medicul
a subestimat vârsta sarcinii, iar aceasta este mare 89 .
B). Precoce: apar după primele 3 ore, până la 28 de zile după
avort
− retenţia produsului de concepţie: rămâne una din cele
mai importante cauze ale morbidităţii prin avort (cauză de boală),
având ca rezultat infecţia sau sângerarea sau ambele.
− infecţia este deseori asociată retenţiei de ţesuturi fetale şi
este cea de-a doua complicaţie importantă din cele precoce. Microorganismele
răspunzătoare de infecţia genitală din timpul
şi de după avort sunt reprezentate în mod curent de flora endogenă
vaginală, precum şi de gonococ, producător al gonoreei
90 . Avortul infectat poate avea ca rezultat avortul septic sau
chiar toxico-septic; este o complicaţie foarte gravă, frecvent
mortală. Ascensiunea spontană a microbilor în cursul avorturilor
spontane, dar mai ales aportul lor exogen cu ocazia avorturilor
provocate, determină infectarea cavităţii uterului, iar
progresiunea infecţiei poate cuprinde mucoasa uterină, trompele
uterine, ovarele, ţesutul celular periuterin; este posibilă şi
generalizarea infecţiei spre septicemie, ducând la apariţia avortului
toxico-septic. Frecvenţa mare a cazurilor, gravitatea deosebită,
sechelele în timp la femei tinere, în plină activitate genitală
şi decesul pe care-l determină, fac din această formă de
infecţie un esenţial element în morbiditatea şi mortalitatea obstetricală
91 .
C). Tardive: apar după 28 zile de la avort
89
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., pp. 13-8 – 13-9
– 13-10;
90
Ibidem, p. 13-8;
91
Ibidem, p. 13-10;
209

Dr. Christa Todea-Grosss
− anomaliile menstruale: apar din cauza manevrelor instrumentale
uterine destinate inducerii avortului, dereglările consecutive
ale menstrelor fiind posibile ca urmare a retenţiei unor
resturi intrauterine;
− infertilitatea sau sterilitatea secundară: este posibilă prin
inflamaţia postavort a trompelor uterine cu ocluzia (închiderea)
acestora.
− avortul spontan: riscul de insuficienţă cervicală (col uterin
deschis) după dilatări de calibru mare (la feţi de peste 14
săptămâni) şi proceduri de chiuretaj cu chiuretă ascuţită poate
duce la avorturi spontane sau la naşteri premature.
− sarcina ectopică: aproximativ 1% din avorturile provocate
vor avea o infecţie postavort, ceea ce predispune la un risc
crescut de sarcini ectopice la o concepţie ulterioară, mai ales
cele infectate cu Chlamydia Trachomatis sunt predispuse spre
boala pelvină inflamatorie.
− prematuritatea: naşteri premature menţionate mai sus;
− imunizarea Rh: se poate dezvolta la femeile Rh negative
prin pătrunderea hematiilor fetale în circulaţia maternă în timpul
actului operator. Acest risc creşte odată cu creşterea vârstei
gestaţionale,
− efectele psihicesunt caracterizate prin remuşcări obsesive
sau sentimentul de vinovăţie. Apariţia lor este legată de anumite
sentimente moral-religioase (…) 92 .
Dr. Vasile Luca defineşte tulburările psihice ca fiind „consecinţa
şocului emoţional, a sechelelor organice ale avortului
sau a complexului psihic rezultat din interpretarea suferinţelor,
complicaţiilor postabortum, a consecinţelor lor personale,
familiale şi sociale, a fricii de o nouă sarcină etc. Se pot întâlni
adevărate psihoze depresive cu idei de culpabilitate, stări anxioase,
complexe sexuale, frigiditate etc. 93
92
Ibidem; pp. 13-10 – 13-11 – 13-12;
93
Dr. Vasile Luca, Avortul provocat, „Medicina pentru toţi”, nr. 69, Editura Me-
210

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
D). Mortalitatea
Rata decesului după avort este de 0-2 decese / 100.000 proceduri,
cauzele majore fiind: infecţia (23%), embolism (23%),
hemoragie (23%) şi complicaţii ale anesteziei locale sau generale
(16%) 94 .
Comentarii
Efectele avortului se clasifică în 2 mari grupe: fizice
şi psihice. În literatura de specialitate, ele sunt grupate
la modul general, după timpul la care se produc, iar
cele psihice sunt încadrate la cele tardive.
1). Mă voi referi, pentru început, la efectele psihice
pe care le produce avortul şi care, după cum este redat
mai sus, sunt tratate mai mult decât superficial.
Oameni, inclusiv medici, care au fost interesaţi de
efectele psihice grave pe care le lasă în urmă un avort,
şi aici mă refer în special la membrii primelor asociaţii
provita romano-catolice care au apărut în Occident, au
grupat aceste simptome psihice în sindromul postavort.
Ei l-au denumit Post-Abortion-Syndrom (PAS).
Voi încerca să definesc acest sindrom folosindu-mă
de experienţa mea din numeroasele consilieri. M-am
convins într-un timp relativ scurt de existenţa acestui
sindrom şi l-am denumit la fel. Am constatat, însă, în
acelaşi timp, importanţa mai mare, predominantă, a laturii
lui moral-spirituale, decât a celei medicale.
Ce reprezintă sindromul postavort din punct de vedere
spiritual
El reprezintă o exteriorizare, prin intermediul simptomelor
psihice, a stării de păcat în care se află persoana respectivă,
după un avort provocat. Cu alte cuvinte, este vorba de
o suferinţă sufletească, sufletul fiind bolnav după săvârşirea
păcatului. Aceste simptome psihice sunt variate,
de la cele mai uşoare până la cele mai grave, inclusiv
dicală, Bucureşti, 1987, p. 76;
94
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 13-12;
211

Dr. Christa Todea-Grosss
suicid din cauza deznădejdii (simptomele sunt descrise
mai jos). Cel mai important lucru este însă faptul că
femeile care regretau mult acest păcat şi doreau o vindecare
o aflau şi o găseau, dar nu la medic, nu la mine,
fiindcă eu eram doar un intermediar. Vindecarea o găseau
numai la duhovnic. În ce fel Vindecarea rănilor
sufleteşti produse de acest mare păcat necesită pocăinţă,
nerepetarea păcatului, iar apoi iertare prin Sfânta
Taină a Spovedaniei şi Împărtăşaniei. Părintele Prof. Dr.
Ilie Modovan, preşedintele Asociaţiei Provita Ortodoxă
din Sibiu, îmi spunea: „pocăinţa trebuie să fie pe măsura
păcatului săvârşit, iar în cazul unui avort, care este
un păcat mare, de moarte, pocăinţa trebuie să fie la fel
de mare pentru a putea fi iertat omul de către Dumnezeu”.
Am constatat că are dreptate şi am văzut din fericire
multe femei vindecate.
Ce este sindromul postavort din punct de vedere medical
Este vorba de acelaşi sindrom şi aceleaşi simptome,
dar medicina încearcă întotdeauna să explice afecţiunile,
inclusiv pe cele sufleteşti, doar din punct de vedere
medical; din nefericire, termenul de sindrom postavort
nu este recunoscut ca atare de către Medicină.
Ce este un sindrom Dicţionarul explicativ al limbii
române defineşte sindromul ca fiind „totalitatea semnelor
şi a simptomelor care apar împreună în cursul
unei boli, dându-i nota caracteristică” 95 .
În acest context, putem defini sindromul postavort
ca fiind totalitatea simptomelor psihice apărute imediat
sau la un anumit interval de timp după avort.
Unde putem integra din punct de vedere medical
acest sindrom Medicina modernă a introdus în „Clasificarea
Internaţională a maladiilor”, revizia a 10-a
(CIM 10), la capitolul „Tulburări nevrotice legate de factori
de stress şi tulburări somatice” un subcapitol inti-
95
***, DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic,
1998, p. 991;
212

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
tulat „Stare de stress post-traumatic” (PTSS) definit astfel:
„această tulburare constituie un răspuns diferit sau
prelungit la o situaţie sau la un eveniment stresant (de
scurtă sau lungă durată), în mod excepţional, ameninţător
sau catastrofal şi care ar provoca simptome evidente
de disperare la cele mai multe persoane” 96 .
Stressul posttraumatic era definit înainte ca o „nevroză
traumatică”. Termenul de traumatism a fost împrumutat
din patologia chirurgicală pentru a sublinia
prezenţa unui eveniment brutal şi violent (primele accidente
pe calea ferată) ce irupea în viaţa psihică şi o
bulversa. Evenimentul traumatizant poate fi şi o agresiune,
o tentativă de omor, un viol (…) 97 .
Manualul de diagnostic CIM 10 clasifică aceste tulburări
în trei tipuri: reacţia acută la un factor de stress; starea
de stress posttraumatică şi tulburarea de adaptare 98 .
Toţi autorii care au scris cărţi despre Sindromul postavort
l-au introdus în a doua categorie, respectiv Starea
de stress posttraumatic (PTSS).
Simptomele tipice din Starea de stress posttraumatic
descrise în CIM 10 cuprind: renaşterea repetată a
evenimentului traumatic în amintiri invadante („flashbacks”),
vise sau coşmaruri; ele survin într-un context
durabil de „anestezie psihică” şi de slăbire emoţională,
de detaşare în raport cu alţii, de insensibilitate
la mediu, evitarea activităţilor sau a situaţiilor care ar
putea redeştepta amintirea traumatismului. Simptomele
se însoţesc şi de insomnie, anxietate, depresie sau ideea
sinuciderii. Perioada care separă apariţia traumatismului
de cel al tulburării poate varia de la câteva săptămâni
la câteva luni. Evoluţia este fluctuantă şi merge
în cele mai multe cazuri spre vindecare. În unele cazuri,
96
***, Ministerul Sănătăţii. Centrul de calcul şi statistică sanitară. Clasificarea internaţională
a maladiilor, Revizia a 10-a a O.M.S., vol. I, Ed. Bucureşti 1992, p. 304;
97
Mircea Alexandru Birţ, Psihiatrie. Prolegomene clinice, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2001, p. 290;
98
Ibidem, p. 291;
213

Dr. Christa Todea-Grosss
tulburarea poate prezenta o evoluţie cronică, să dureze
numeroşi ani şi să antreneze o modificare durabilă
a personalităţii” 99 .
În anii 1971, existau puţine voci care să vorbească despre
problemele post-avort. Se acorda o atenţie mai mare
urmărilor negative ale avortului din punct de vedere fizic.
În 1985, vătămarea fizică a avortului, deşi reprezenta
o problemă majoră, nu se mai bucura de o atenţie atât
de mare din partea cercetătorilor; aceştia investigau atent
consecinţele negative psihologice ale avortului 100 .
Când apare acest sindrom
El apare cu întârziere; reacţia de la început este un
sentiment de uşurare în majoritatea cazurilor; apoi, prin
reprimare şi negare, femeia evită problemele, de regulă
timp de câţiva ani – de obicei 5 ani – dar e posibil ca
această perioadă să dureze 10 sau chiar 20 de ani! Mai
apoi, la unele femei, sentimentele negative se acumulează
şi ies la suprafaţă. Adesea, acest eveniment care
le precipită este naşterea unui copil (de către ea sau o
rudă) cu care intră într-o legătură emoţională strânsă.
De asemenea, ea poate descoperi că a rămas sterilă (!)
după avort, dar şi alte evenimente şi traume pot precipita
aceste sentimente 101 .
Care sunt simptomele psihice ale sindromului
post-avort
Am grupat simptomele descrise de mai mulţi autori
(medici şi membrii ai Asociaţiilor Provita):
1. depresii nervoase cu tentative de suicid;
2. tulburări de somn; insomnii şi vise terifiante
(căderi în gol, urmăriri, naştere de copii morţi, rupţi sau
înfometaţi etc.);
3. tulburări în alimentaţie;
99
***, Ministerul Sănătăţii. Centrul de calcul şi statistică sanitară. Clasificarea internaţională
a maladiilor, Revizia a 10-a a O.M.S., vol. I, Ed. Bucureşti 1992, pp.
309-310;
100
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., p. 49;
101
Ibidem, p. 50;
214

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
4. tulburări afective, sentimente de frustrare; atacuri
frecvente de plâns şi strigăte disperate;
5. gânduri / tentative de sinucidere izvorâte din
tristeţe, lipsă de speranţă, inutilitate;
6. destrămarea relaţiilor interpersonale, cu partenerul,
cu copiii, cu prietenii;
7. răceală emoţională, pesimism;
8. atacuri de panică;
9. tulburări de memorie;
10. dificultăţi de concentrare; pierderea interesului
pentru activităţile desfăşurate;
11. sindromul „aniversării”;
12. psihoze acute;
13. reacţii schizofrenice;
14. sentimentul de vinovăţie;
15. predispoziţie pentru boli de dependenţă; consum
de alcool sau / şi droguri;
16. dereglări sexuale,
102
17. insomnii şi vise terifiante etc. .
Din consilierile efectuate timp de 5 ani în Cluj (2 ani
la Clinicile de Obstetrică şi Ginecologie şi 5 ani la cabinetul
Proiectului „Pentru Viaţă” din cadrul Policlinicii
„Sf. Pantelimon” am constatat următoarele:
– aceste simptome psihice sunt mult mai accentuate
la adolescente, care au un psihic mai labil, motiv pentru
care sunt mult mai frecvente sinuciderile în rândul
elevelor şi studentelor; ele nu găsesc un sprij in, neavând
familie, iar teama de părinţi, de prieteni, profesori
duc în cele din urmă la curmarea vieţii;
102
Dr. med. Antun Lisec, Conferinţa „Iubeşte copilul şi lasă-l să trăiască, Sibiu, 2000;
/ Dr. med. Claudia Kaminski: www.alfa-aktion lebensrecht fuer Alle e.V. – Post
– Abortion – Syndrom (PAS) / Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., p.
50; / Dr. med. Rudolf Ehmann, Mijloace anticoncepţionale, Efecte secundare fatale
despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de vedere al unui ginecolog,
Conferinţă susţinută în 22.09.1990 la Dresda, la Congresul internaţional „World
Federation of Doctors Who Respect Human Life”, p.28; / Dr. Todea-Gross
Christa; CD nr1 – Curs pentru elevi: Avortul;
215

Dr. Christa Todea-Grosss
216
– simptome psihice pot apărea la toţi cei care contribuie
la un avort (!): tată, medic, asistentă medicală etc.
Am cunoscut un medic ginecolog care a recunoscut că
are atacuri de panică apărute după o traumă psihică în
urma efectuării unui avort complicat la o pacientă, fiind
dependent de un tratament medicamentos. Alt ginecolog
a recunoscut că după ce efectuează un avort
simte că preia asupra lui o „greutate” imensă. Unii se
plâng de coşmaruri şi, mai ales, de depresii nervoase.
Alţii nu mai fac avorturi la ora actuală din aceste motive,
dar au fost nevoiţi să părăsească Clinicile de Ginecologie
unde, inevitabil, sunt obligaţi (cel puţin în gărzi)
să le efectueze. Cunosc mulţi ginecologi în Occident
care nu mai efectuează niciun fel de avort la ora actuală,
dar nici nu prescriu contraceptive! Exemplele pot
continua şi în rândul asistentelor, soţilor etc. care suferă
de acest sindrom deoarece au luat parte fie la încurajarea
femeii de a face avort, fie la efectuarea avortului.
Constatăm că frecvent sunt afectaţi şi copiii născuţi
din aceste familii, ei fiind afectaţi mai ales de boli nervoase
sau psihice. Unii autori l-au denumit „sindromul
supravieţuitorului”. Aceşti copii se simt vinovaţi că doar
ei au supravieţuit şi ceilalţi fraţi ai lor au fost omorâţi.
Se citează tentative de suicid la aceşti copii. Tratamentul
medicamentos simptomatic la care se recurge în sindromul
postavort (posttraumatic), respectiv în aceste
depresii cronice, psihoze sau chiar reacţii schizofrenice
(anxiolitice, barbiturice, psihoterapie) sau tratamentele
psihiatrice mai traumatizante precum şocuri electrice
(care se efectuau într-un număr mare în urmă cu
câţiva ani) nu este eficient. Femeile sau tinerele afirmă
că şi după ani de zile au coşmaruri cu copii avortaţi,
sânge etc.
– am constatat că, după ce o femeie face mai multe
avorturi, ea intră într-o oarecare răcire emoţională, nu
mai are putere să se lupte împotriva acestui păcat şi,
dacă se rupe de Sfintele Taine ale Bisericii, ea nu mai

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
ajunge la o căinţă sinceră, se deprimă mai mult şi, în
cele din urmă, ajunge la deznădejde. De aici, mai este
doar un pas până la alcoolism, droguri sau sinucidere.
Am consiliat femei cu 20 de avorturi şi erau adevărate
epave sufleteşti. De aceea, un psiholog nu mai este în
măsură să combată un astfel de sindrom, ci doar un preot,
fiindcă această boală este una pur sufletească şi nu
una trupească, medicamentul vindecător fiind tot unul
sufletesc. Niciun şoc electric şi niciun medicament nu
va putea vindeca o conştiinţă încărcată de un păcat de
moarte.
2). Doctorul Antun Lisec din Croaţia relatează despre
consecinţele avortului asupra mamei, familiei, societăţii şi a
personalului medical. Aici sunt incluse atât cele fizice, cât
şi cele psihice şi mai ales moral-spirituale:
a). Pierderea copilului. Fiecare copil este mai preţios
decât orice bogăţie materială din lumea aceasta.
b). Urmările fizice asupra mamei (din care unele pot
provoca moartea):
– leziunea colului uterin, perforaţia uterului, hemoragii,
lezarea intestinelor sau a altor organe abdominale
ale mamei, inflamaţia uterului, a trompelor, a pelvisului
şi a întregii cavităţi abdominale, starea septică
(„otrăvirea sângelui”), tromboembolie (cheaguri de sânge
care blochează vasele sanguine);
– obturarea trompelor uterine, sterilitate, hemoragii
uterine neregulate, endometrioză, creşterea frecvenţei
sarcinilor extrauterine, cicatrici şi îngustarea colului
uterin, creşterea frecvenţei avorturilor „spontane”, predispoziţie
la naşteri premature, prelungirea naşterii, dereglări
în perioada a treia a naşterii, atonia uterului, izoimunizare,
insuficienţa placentei.
c). Urmările psihice. Depresii, sentiment de vinovăţie,
tristeţe, insomnii şi vise grele, atacuri de anxietate,
frustrare, pierderea respectului faţă de sine, distrugerea
psihicului propriu, apariţia răcelii emoţionale şi a
pesimismului, pierderea motivaţiei, dereglări sexuale.
217

Dr. Christa Todea-Grosss
218
Pot apărea şi dereglări comunicaţionale cu alţi oameni,
precum şi cu partenerul de căsătorie şi cu copiii deja
născuţi. Câteodată apar şi reacţii psihotice acute, reacţii
schizofrenice, psihoză afectivă, depresie, pierderea
memoriei, dificultăţi de concentrare, pierderea interesului
pentru activităţile desfăşurate, predispoziţie pentru
bolile de dependenţă, schimbări dramatice ale persoanei,
predispoziţie pentru plâns. Dacă şi tatăl a participat
la omorârea copilului, aceste urmări apar şi la
el.
d). Urmări asupra familiei. Datorită urmărilor fizice
sau psihice care apar la părinţi, apar, evident, şi dereglări
ale relaţiilor dintre membrii familiei. Pierderea
motivaţiei, „răceala” emoţională, dezamăgirile şi alte
stări nevrotice sau psihotice cauzate de omor sunt simţite
şi copiii născuţi.
e). Urmări asupra societăţii. Societatea ar fi mult mai
fericită dacă membrii ei nu ar fi răniţi de traumatismul
uciderii copiilor nenăscuţi. Orice boală fizică sau psihică
a indivizilor se reflectă asupra întregii societăţi. În
afară de aceasta, uciderea copiilor nenăscuţi a dus la o
scădere dramatică a natalităţii. Care poate fi viitorul
pentru cei ce renunţă la copii
f). Urmările întreruperii vieţii copilului nenăscut
asupra celor care au participat la îndeplinirea acestui act.
Persoanele care au făcut această crimă, cum ar fi unii
doctori, surori medicale sau farmacişti sunt afectaţi de
tulburările psihice deja enumerate. Toate acestea se răsfrâng
negativ şi asupra familiilor lor, după cum recunosc
ei înşişi.
g). Întreruperea vieţii unui copil nenăscut vine în
contradicţie cu normele etice. Porunca lui Dumnezeu este:
„Să nu ucizi!”. Această poruncă este întipărită în însăşi
conştiinţa omului. Fiecare medic, înainte de a primi în
mână diploma, a depus un jurământ public. Formularea
de la Geneva a jurământului lui Hipocrate conţine
următoarea expresie: „Voi respecta în mod absolut via-

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
ţa umană încă din momentul concepţiei sale… declar
aceasta liber şi în deplină cunoştinţă de cauză, făcând
apel la onoarea mea!” 103 .
3). Preot Nicolae Tănase: „la ora actuală neamul românesc
nu se mai înmulţeşte sau se înmulţeşte într-un
ritm îngrijorător” 104 .
Este recunoscut sindromul post-avort în România
Nu am găsit în literatura de specialitate decât o superficialitate
în tratarea problemelor emoţionale de după
avort; sunt descrise în special sentimentele de eliberare,
mai puţin cele psihice negative; efectele psihice sunt
caracterizate ca fiind complicaţii tardive care se manifestă
prin„remuşcări obsesive sau sentimentul de vinovăţie,
care sunt puţin frecvente. Apariţia lor poate fi legată
de anumite sentimente moral-religioase. Inducerea
avortului în sine nu traumatizează sănătatea psihologică
a femeii. Reacţiile după avort pot varia, depinzând
de vârsta pacientei, trecutul ei religios, vârsta sarcinii,
gradul de suport social şi alţi factori […]” 105 .
Este sindromul post-avort recunoscut de către Asociaţia
Psihologică Americană
Asociaţia Psihologică Americană a avut mereu o poziţie
fermă în favoarea avortului şi asta spune totul despre
modul în care gândesc membrii ei. În ultimele două
decenii, însă, au existat zeci de conferinţe naţionale despre
sindromul post-avort. Există foarte multe articole
profesioniste şi peste 20 de cărţi scrise pe această temă,
ce aduc tot mai multe dovezi şi cunoştinţe despre existenţa
acestui sindrom 106 .
Există studii valabile despre acest sindrom
Există mai multe studii din care redau două, grăitoare
în acest sens.
103
Dr. med. Antun Lisec, Conferinţa „Iubeşte copilul şi lasă-l să trăiască”, Sibiu,
2000;
104
Pr. Nicolae Tănase, op. cit., p. 130;
105
Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana (Editori), op. cit., p. 13-11;
106
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., p. 51;
219

Dr. Christa Todea-Grosss
James Rogers, după ce a examinat cu atenţie peste
400 de studii publicate, a evidenţiat utilizarea aproape
universală a unei „metodologii şi a unor proiecte de
cercetare slabe” şi a „caracteristicilor ce nu corespundeau
deloc standardelor de competenţă”. El a ajuns la
concluzia că „întrebarea privind sechelele psihologice
lăsate de avort rămâne deschisă” 107 .
Rezultatele altor cercetări arată că studiile existente
au grave deficienţe de metodologie, iar femeile care
avortează au rezultate mai proaste decât cele care nasc
copii.
VI). Beneficiile naşterii
Numeroase afecţiuni sau tulburări sunt vindecate sau preîntâmpinate
de existenţa sarcinii duse la termen.
Se cunoaşte faptul că femeile cu mai mulţi copii alăptaţi la
sân, cu prima naştere sub 25 de ani, sunt mai protejate de cancerul
de sân, care se dezvoltă în special la femei care nu au născut,
la celibatare sau la femei cu puţini copii 108 .
Cancerul de corp uterin este, de asemenea, mult mai frecvent
la femeile care nu au avut copii, după cum sterilitatea sau
absenţa naşterilor se găsesc în antecedentele celor mai multe
femei cu fibroame uterine 109 ;
Sunt numeroase afecţiuni genitale care se vindecă sau se
ameliorează după naştere: fibromul uterin, dismenoreea (menstruaţia
dureroasă), tulburările premenstruale, hemoragiile disfuncţionale,
frigiditatea, unele tulburări de poziţie uterină, ovarita
sclerochistică, durerile pelviene etc. 110
107
Ibidem, p. 52; Dr. J. Wilke a extras acest studiu din J.Rogers at al., „Validity of
Existing Controlled Studies Examining the Psyhological Sequelae of Abortion. Perspectives
on Science and Christian Faith”, vol.39 , no.1, martie 1987, p. 20-29;
108
Dr. V. Luca, Avortul provocat, „Medicina pentru toţi”, nr. 69, Editura Medicală,
Bucureşti, 1987, p. 14;
109
Ibidem;
110
Ibidem, p. 15.
220

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Comentariu
Astăzi auzim tot mai puţin astfel de voci care să scoată
în evidenţă beneficiile naşterii, nu doar pe cele fizice,
ci şi pe cele psihice, iar despre drepturile copilului nenăscut
nu auzim nimic; în schimb, auzim tot mai frecvent
despre drepturile femeii, inclusiv cel de a avorta,
de planificare a naşterilor etc., dar ne plângem în acelaşi
timp de scăderea numărului de copii şi de îmbătrânirea
societăţii. Cu durere în suflet îmi pun întrebarea:
„Încotro te îndrepţi, române
221

CAPITOLUL VII
SARCINA CU RISC CRESCUT. SCREENING-UL
ŞI DIAGNOSTICUL PRENATAL. AVORTUL
TERAPEUTIC
222
Comentarii
Constatând o creştere impresionantă a numărului
de avorturi terapeutice efectuate în ultimii ani din
cauze fetale (procentajul fiind în continuă creştere),
am considerat necesar să aloc un capitol aparte acestei
probleme majore, strâns legate de existenţa metodelor
moderne menite să descopere îmbolnăvirile
copilului din viaţa intrauterină şi să „elimine” copii
cu handicapuri grave.
Nu mă voi referi aici la avortul terapeutic din cauze
materne (majoritatea lor fiind boli cronice ale mamei
precum: hipertensiunea arterială, diabetul zaharat,
boli cardiovasculare etc.)
Ce este avortul terapeutic
− este întreruperea sarcinii din motive medicale – materne
sau fetale – indiferent de vârsta gestaţională (vezi cap. VI. Avortul).
− el se aplică în cazul sarcinilor cu risc major, din cauze materne
sau fetale: genetic, imunologic etc.

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Comentariu
Am denumit avortul terapeutic ca fiind un „avort
provocat” (deoarece nu este spontan, şi dacă nu l-am provoca,
el, poate, nu ar avea loc) prin mijloace chirurgicale
(avort chirurgical) sau cu „regimuri medicamentoase”
(avort medical) (vezi cap. VI. Avortul).
Ce este sarcina cu risc crescut
Riscul crescut în sarcină (sarcina cu risc crescut) reprezintă
un concept sintetic de mare utilitate practică, ce se referă
la un substrat patologic heterogen.
Dintre numeroasele condiţii care pot interfera cu evoluţia
normală a sarcinii, cele mai importante statistic sunt:
1. sarcina cu factori de risc psiho-sociali;
2. sarcina cu risc genetic;
3. sarcina cu risc determinat de disfuncţii imunologice;
4. sarcina şi bolile cu transmitere sexuală (BTS).
Denumirea de sarcină cu risc crescut acoperă situaţiile
determinate de factori care induc un risc obstetrical direct,
precum şi o vastă patologie maternă preexistentă sarcinii şi care
influenţează evoluţia acesteia (...) 1 .
Comentarii
– riscul unei sarcini în acest context (cele 4 situaţii
amintite) este considerat a fi crescut doar pentru făt;
– mama nu este expusă unor riscuri, ea fiind sănătoasă;
– în cazul unui avort terapeutic nu eliminăm boala
(fiind imposibil), ci eliminăm purtătorul (fătul);
– consecinţa este un avort, o pruncucidere, din imposibilitate
de vindecare, şi nu din imposibilitatea supravieţuirii.
1
R. Vlădăreanu, Alina Veduta, A. Filipescu, Sarcina cu risc crescut. Concept cu
utilitate practică în reducerea mortalităţii şi morbidităţii materne şi perinatale,
Spitalul Universitar de Urgenţă “Elias”, Bucureşti, PulsMedia.ro / Gineco.ro /
Vol 2, Nr. 6, 2006 / Obstetrică, http://gineco.pulsmedia.ro/article--Obstetrica ;
223

Dr. Christa Todea-Grosss
Dintre cele 4 categorii de sarcini cu risc crescut, mă voi opri
la descrierea a 2 categorii în care se indică frecvent avortul terapeutic:
1). sarcina cu risc determinat de disfuncţii imunologice:
incompatibilitate Rh;
2). Sarcina cu risc genetic.
Sarcina din cadrul bolilor cu transmitere sexuală (BTS) este
descrisă la cap. X.: BTS.
Sarcina cu risc psiho-social constituie o situaţie aparte, în
majoritatea cazurilor fiind considerată o sarcină nedorită. Din
acest motiv, deşi par a fi riscuri „minore”, totuşi se constată
frecvent „accidente” care duc la avort. Medicii specialişti
consideră că „aceste cazuri ar trebui prevenite prin scăderea numărului
de sarcini folosind metodele contraceptive”. Ei spun că,
odată apărută, sarcina cu risc este o situaţie dificil de manageriat:
la nivel personal, este riscant ca o pacientă să continue o
sarcină pe care nu o doreşte, iar la nivel social, este relevantă
din acest punct de vedere experienţa din ţara noastră, din perioada
când au fost interzise întreruperile de sarcină” 2 .
224
Comentarii
– sarcina cu risc psiho-social crescut apare nu doar
la femeile sărace, ci mai ales la elevele şi studentele care
rămân însărcinate şi recurg, disperate, la avort sau
îşi nasc copilul, după care îi iau viaţa, aruncându-l.
Asistăm tot mai frecvent la astfel de cazuri, când aceste
tinere ajung la închisoare pentru mulţi ani. În aceste
cazuri, este nevoie într-adevăr de o prevenţie primară
(după cum menţionează şi specialiştii în domeniu),
dar nu prin metode contraceptive sau avort „la
cerere”, ci printr-o educaţie premaritală pe măsură,
bazată pe principiile moral-creştine. Este o orientare
total greşită educaţia sexuală practicată în şcoli care încurajează
adolescenţii spre o viaţă sexuală timpurie
2
R. Vlădăreanu, Alina Veduta, A. Filipescu, op. cit., http://gineco.pulsmedia.ro/
article--Obstetrica;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
folosind prezervativul sau contracepţia hormonală.
Dacă, totuşi, tinerele rămân însărcinate, este nevoie
de o consiliere psihologică şi spirituală, pentru a se
lua o decizie corectă. După naştere, există alternativa
adopţiei, existând numeroase familii fără copii
dispuse să-i adopte;
– se pleacă de la premise greşite, căutând o rezolvare
a cazurilor de sarcini cu risc psiho-social într-un
mod foarte comod pentru societate, dar nu şi pentru
familie, cu atât mai puţin pentru copilul care are
dreptul de a trăi, sănătos sau bolnav; soluţia nu o reprezintă
metodele contraceptive, nici avortul, ci sprijinul
familiei: financiar, medical şi moral-spiritual;
– din nefericire, sprijinul familiei de către stat, în
cadrul unei asistenţe sociale bine organizate, este
încă un obiectiv foarte îndepărtat, probabil nerealizabil
în ţara noastră la ora actuală.
1). Sarcina cu incompatibilitate de Rh
Unul dintre primele teste care se efectuează încă de la începutul
sarcinii este determinarea grupei şi a Rh-ului sanguin.
Ce este factorul (antigenul) Rh
− Acest antigen este o proteină care se află la suprafaţa hematiei
(globulele roşii din sânge);
− A fost descoperit în 1940 de Landsteiner şi Wiener la maimuţele
Macacus Rhesus (de unde şi denumirea de factor Rhesus
sau, prescurtat, Rh) şi, apoi, la om;
− Antigenul Rh se găseşte în rândul populaţiei ţării noastre
şi, în general, la populaţiile caucaziene la 85% din indivizi,
conferindu-le caracterul Rh pozitivi; acest procentaj creşte la 95%
în rândurile populaţiei de culoare de origine africană şi la 100%
la asiatici (China, Japonia);
− persoanele care nu au acest factor Rh (antigen Rh) la nivelul
globulelor roşii, sunt Rh negativi (aproximativ 15% din populaţia
ţării noastre);
225

Dr. Christa Todea-Grosss
− În constituirea sistemului Rh, intervin cel puţin 3 grupe
de gene, dintre care gena D (numit şi factorul Rh 0 sau factor D)
este dominantă, cea mai frecventă şi determină o mare putere
antigenică (adică o puternică reacţie alergică), motiv pentru care
deseori vom întâlni termenul „factor D” în loc de „factor Rh”,
semnificând acelaşi lucru 3 .
226
Comentarii
– Izoimunizarea Rh la făt este destul de rară în prezent,
deoarece screeningul prenatal al grupei şi a Rh-ului
sanguin sunt obligatorii în cazul tuturor gravidelor, astfel
că se poate realiza profilaxia acestei afecţiuni;
– profilaxia se realizează prin administrarea de imunoglobuline
specifice „anti D” (anticorpi care anulează
efectul factorului Rh, deci previn distrugerea hematiilor
fetale) femeilor cu Rh-negativ, administrarea acestora
trebuie să se facă întotdeauna în primele 72 de ore de
la o posibilă imunizare (cu sânge Rh pozitiv) de la o
transfuzie, avort, sarcină extrauterină etc.;
– aceste imunizări nu se fac la ora actuală în caz de avort;
numărul avorturilor fiind tot mai mare la adolescente,
ne vom confrunta într-un viitor apropiat cu multe femei
imunizate anterior prin avort, prezentând sarcini
cu acest risc imunologic.
Ce se întâmplă în incompatibilitatea feto-maternă Rh
− persoanele care nu au factorul Rh (proteina alergică de pe suprafaţa
hematiilor) sunt Rh-negative; aşa cum am specificat anterior,
un procent de 15% din populaţia României este Rh negativă;
proporţia cuplurilor soţ-soţie incompatibile Rh este, de
asemenea, în jur de 15% din totalul cuplurilor;
− acest lucru poate deveni o problemă în cazul în care este
necesară o transfuzie de sânge (pot primi sânge doar de la donatori
Rh-negativi) şi în cazul naşterii;
3
Ştefan Chiovschi, Incompatibilităţile sanguine feto-materne, Litera, 1980, pp.
11-12;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− dacă mama are Rh negativ, iar copilul are Rh pozitiv vorbim de
incompatibilitate de Rh între mamă şi copil; factorul Rh apare la copil
deja de la vârsta embrionară, el fiind detectat la 38 de zile de viaţă 4 ;
− conflictul imunologic va apărea doar în momentul în care
mama va produce anticorpi (substanţe menite să ne apere de
altele străine, distrugându-le) îndreptate împotriva antigenului
Rh fetal (de pe hematiile copilului), pe care nu îl recunoaşte
şi îl consideră ca parte străină a corpului. Consecinţa acestui
fenomen imunologic este distrugerea hematiilor copilului şi
apariţia anemiei hemolitice la făt, care poate dezvolta complicaţii
grave dacă nu este diagnosticată şi tratată la timp.
− Rh-ul copilului nu poate fi efectuat până la naştere decât prin amniocenteză
care, însă, este o metodă ce comportă un risc mare.
Cum se produce conflictul imunologic
− după introducerea de sânge Rh pozitiv de la copil la mamă,
iniţierea conflictului imunologic nu este o regulă 5 . Probabilitatea
iniţierii imunităţii după expunere este subunitară şi creşte proporţional
cu doza de antigen (factor Rh). Din 100 de femei Rh
negative purtătoare a unei sarcini Rh pozitive, doar 17% se imunizează
anti-Rh în cazul în care fătul este compatibil în sistemul
de grup sanguin (ABO) cu mama (ambii au aceeaşi grupă sanguină)
şi numai 2% când există şi o incompatibilitate feto-maternă
în sistemul de grup sanguin ABO (mama şi copilul având grup
sanguin diferit) 6 . Alţi autori prezintă procente asemănătoare:
din 100 de cupluri incompatibile, izoimunizarea apare numai la
5%; incidenţa izoimunizării Rh este redusă de incompatibilitatea
de grup ABO între mamă şi făt, când hematiile fetale trecute
în circulaţia maternă sunt distruse de alţi anticorpi, naturali,
ai mamei (aglutinine naturale) 7 .
4
Ibidem, p. 17;
5
Ibidem;
6
Ibidem, p. 21;
7
I.Negruţ, O. Rusu, Ginecologie şi Obstetrică vol. II, Editura Didactică si Pedagogică,
Bucureşti, 1981, p. 372;
227

Dr. Christa Todea-Grosss
− răspunsul imunologic complet (care duce la formarea de anticorpi),
constând într-un răspuns primar la o expunere iniţială
la antigenul Rh (perfuzie cu sânge Rh pozitiv sau sarcina cu un
copil cu Rh pozitiv) şi un al doilea răspuns tardiv, la o a doua stimulare
antigenică (sarcină), necesită cel puţin câteva luni pentru
dezvoltarea sa completă. Astfel, la o mamă Rh negativă care
după prima sarcină naşte un copil Rh pozitiv şi a fost imunizată,
anticorpii apar numai la câteva luni după naştere (până la
6 luni). Expunerea la transfuzii este rară în ziua de azi, fiindcă
este obligatorie efectuarea grupei sanguine şi a Rh-ului în cazul
unei transfuzii de sânge; o transfuzie de 500 ml sânge Rh
pozitiv imunizează aproximativ 90% din receptorii Rh negativi
ai mamei. Sarcina cu un copil Rh pozitiv este cea mai frecventă
cale de imunizare a mamei prin microtransfuziile de sânge
de la copil la mamă în timpul sarcinii
− a doua sarcină va putea fi afectată în cazurile în care a
fost imunizată mama în prealabil prin: transfuzie, hemoterapie
sau avort (subiectiv sau obiectiv nerecunoscut, sarcină ectopică
sau molară) 8 .
− când doza de antigen (factor) Rh a ajuns suficient de mare, hematiile
copilului vor fi distruse, rezultând anemia hemolitică.
− Anticorpii mamei (Ig G), numiţi „imunglobuline anti-Rh”
traversează rapid placenta provocând distrugerea hematiilor
fetale 9 .
Comentariu
În mod normal, în timpul sarcinii, sângele matern nu
intră în contact cu sângele fetal, doar un număr mic de
hematii traversează placenta. Fătul intră în contact cu
sângele matern doar in timpul naşterii. Din aceasta cauză,
incompatibilitatea de Rh nu apare în mod normal la prima
sarcină, ci doar la următoarele. După cum am menţionat
8
Ibidem, p. 43;
9
Ibidem, p. 18;
228

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
anterior, este nevoie, chiar şi după imunizare, de câteva
luni pentru formarea de anticorpi. Excepţie fac cazurile
în care gravida a fost expusă anterior unei surse
de sânge Rh pozitiv: manevre ginecologice, chiuretaje, avort
spontan sau indus. Acest lucru se întâmplă frecvent la
ora actuală, deoarece a crescut numărul avorturilor în
rândul adolescentelor. Acestea, nefiind căsătorite, deci
necunoscând dacă sunt sau nu Rh negative, vor afla
acest lucru ulterior când doresc să nască un copil şi au
pierdut şansa de a face o profilaxie cu imunglobuline.
Această imunizare care trebuie făcută în primele 72 de ore
de la avort nici nu se poate efectua dacă nu se cunoaşte
Rh-ul tinerei, dacă nu se cunoaşte numărul avorturilor
din antecedente. În felul acesta, tinerele noastre riscă să
nu mai poată deveni mame, deoarece cu fiecare avort
creşte şansa de a fi imunizate mai mult, ceea ce duce la
consecinţe foarte grave asupra sarcinii ulterioare.
Bolile pe care le poate produce la făt acest conflict imunologic:
Este vorba de boala hemolitică a fătului sau a noului-născut,
care se poate manifesta sub diferite forme (sindroame) care se
întrepătrund şi se completează:
− sindromul anemic: o anemie hemolitică rezultată din dis
trugerea hematiilor copilului, de la forme uşoare până la forme
foarte grave;
− sindromul icteric (coloraţia în galben a pielii): rezultat în
urma distrugerii hematiilor,
− de la forme uşoare la forme foarte grave;
− sindrom edematos: cu edeme uşoare până la forme foarte
grave, care pot duce la anasarcă feto-placentară (cu insuficienţă
cardiacă, stare gravă şi deces);
− sindromul insuficienţei cardio-circulatorii;
− sindromul hemoragic;
− sindromul neurologic: icter nuclear cu leziuni ale creierului 10 .
10
Ştefan Chiovschi, op. cit., p. 44;
229

Dr. Christa Todea-Grosss
−
Consecinţa formelor grave: moartea intrauterină
Cum şi când se manifestă boala la făt
− afectarea hemolitică a fătului în timpul sarcinii se manifestă
rareori în primele luni de evoluţie a acesteia – cu excepţia imunizărilor
foarte severe – determinând moartea intrauterină şi
avort; afectarea se produce de obicei în ultimele 3 luni de sarcină;
în formele grave, se produce anasarca feto-placentară (edeme
grave cu insuficienţă cardiacă) şi moarte intrauterină sau
naşterea unui făt grav afectat 11 ;
− la gravidele imunizate prin sarcini anterioare, dinamica titrului
de anticorpi (variaţiile lor în timp) ne dă relaţii cu valoare
diagnostică şi prognostică:
● dacă anticorpii lipsesc la începutul sarcinii, dar apar în următoarele
luni de sarcină, fătul poate fi afectat;
● dacă anticorpii prezenţi în primele 12 săptămâni de sarcină
cresc semnificativ ca titru, afectarea va fi, în general, severă;
● scăderea titrului de anticorpi în timpul evoluţiei unei sarcini
este mai puţin semnificativă, ea putând fi dată de fixarea anticorpilor
pe hematiile fetale sau poate fi vorba de o sarcină cu
Rh negativ, deci un făt neafectat (!) şi o prezenţă anamnestică a
anticorpilor 12 .
Th. Boreau arată că, deşi nu se poate afirma un paralelism
între titrul de anticorpi şi gradul afectării produsului de concepţie,
se poate totuşi considera că:
− există rareori titru crescut de anticorpi în categoria cu feţi
uşor afectaţi;
− maximum de titruri ridicate (64%) apare la categoria cu
feţi foarte gravi afectaţi;
− niciodată nu se constată un titru scăzut la categoria cu
feţi foarte gravi afectaţi;
11
Ibidem, pp. 46-47;
12
Ibidem, pp. 54-55;
230

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− titru scăzut: urme până la 1:4;
− titru mijlociu: 1:8 – 1:32;
13
− titru ridicat: 1:64 şi mai mare .
Cum apreciem riscul afectării fătului
Aprecierea se face în 2 etape:
1). aprecierea riscului unei afectări fetale;
2). aprecierea gravităţii afectării fetale;
1). Dacă principalul indiciu al riscului unei afectări fetale
este titrul anticorpilor materni şi dinamica acestora (în practică, limita
critică este de 1:64 pentru prima sarcină afectată şi 1:32
pentru cazurile cu antecedente încărcate privind boala hemolitică
a feţilor precedenţi), o serie de date clinice pot contribui
la precizarea acestui aspect: sensibilizarea prin hemoterapie,
adică perfuzia cu sânge Rh pozitiv, este considerată mai severă şi, deci,
cu risc crescut pentru copil de la prima sarcină; caracterul familial;
severitatea afectării la primul nou-născut afectat);
2). Aprecierea severităţii afectării intrauterine a fătului se
realizează, pe de o parte, prin metode care evidenţiază hemoliza
fetală – amnioscopia şi amniocenteza –, pe de altă parte, prin
diferite investigaţii: amniografie, cistografie şi arteriografie pentru
localizarea placentei, precum şi termografia, ecografia şi metode
radioizotopice.
Amnoscopia permite observarea unei coloraţii galbene a lichidului
amniotic bogat în bilirubină.
Amniocenteza (puncţia cavităţii amniotice) cu extragere de
lichid amniotic permite dozarea exactă a bilirubinei 14 .
Comentariu
În ultimii ani, au apărut metode noi, neinvazive, de
monitorizare a fetuşilor cu risc crescut de a dezvolta anemie
hemolitică. Astfel, ecografia Doppler, prin măsurarea
pulsaţiilor arterei cerebrale mij locii, ne oferă indicaţii
13
Ibidem, p. 55;
14
Ibidem, pp. 57-59;
231

Dr. Christa Todea-Grosss
importante despre afectarea copilului. Această metodă este
accesibilă şi la noi în ţară în majoritatea spitalelor.
Conduita terapeutică în boala hemolitică a fătului şi
noului născut prin imunizare maternă anti Rh
1). În primele 12 săptămâni de sarcină:
a). dacă gravida Rh negativă nu este imunizată, metodele de
titrare a anticorpilor fiind negative, se ţine sarcina sub observaţie;
se repetă determinarea anticorpilor în săptămânile 28 de
sarcină, apoi la naştere şi, în caz de absenţă a acestora, se va
aplica imunoprofilaxia anti-Rh (în primele 72 de ore de la naştere);
b). dacă gravida Rh negativă este imunizată, titrul anticorpilor
fiind sub 1:64, iar în antecedente nu au fost afectări grave,
hemolitice ale născuţilor, se va ţine sub observaţie gravida prin
dispensarizare, se repetă determinarea anticorpilor în săptămâna
20 de sarcină;
c). dacă gravida Rh negativă este sever imunizată, cu titrul anticorpilor
peste 1:64, şi / sau are în antecedente naşteri cu feţi
sever afectaţi hemolitic, se recomandă întreruperea sarcinii. Excepţia
o fac cazurile în care şi tatăl este Rh negativ, deci copilul
poate avea un Rh negativ şi să fie neafectat, motiv pentru
care se aşteaptă până în săptămâna 20-22 de sarcină pentru a
putea evidenţia o eventuală afectare a fătului 15 .
Comentariu
Din nefericire, avortul terapeutic este calea de rezolvare
a acestor cazuri grave în primele 3 luni de sarcină.
Ne întrebăm de ce Fiindcă mama are posibilitatea de
a duce sarcina până la sfârşit, indiferent de finalitatea
ei. Dacă copilul este foarte grav bolnav şi va muri, fie
în timpul sarcinii, fie după naştere, mama va fi nevinovată
de această moarte pe care nu a provocat-o. Dacă, însă,
15
Ibidem; pp. 85-87;
232

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
va decide să avorteze, copilul fiind încă viu, ea se va
face vinovată de pruncucidere, avortând-ul. Va trăi în
continuare cu acest păcat şi cu această traumă psihică
(sindromul postavort) (vezi cap. VI. Avortul. Sindromul
postavort).
2). În săptămânile 13-20 de sarcină
− posibilităţile terapeutice sunt puţine; doar „ plasmafareza
intensivă” este o posibilitate de tratament prin înlocuirea unei
cantităţi de plasmă bolnavă (până la 2000 ml) cu plasmă sănătoasă;
autorii metodei afirmă o scădere marcată a anticorpilor
şi naşterea de feţi vii care au supravieţuit în bune condiţii 16 .
− În mod obişnuit, se recomandă în această perioadă urmărirea
gravidei, a dezvoltării sarcinii 17 ;
Comentariu
Din proprie experienţă, am observat că deseori medicul
ginecolog nu pune problema în felul următor, ci
o sfătuieşte pe mamă să avorteze, mai ales dacă a avut
antecedente de feţi afectaţi sau morţi prin boala hemolitică.
Cred că de fiecare dată există o şansă pentru acest
copil, iar pentru mamă trauma psihică este mai mică
dacă duce sarcina la sfârşit (copilul murind la naştere)
decât dacă avortează. Părinţii suportă foarte greu emoţional
avortarea unui copil cu handicap; un studiu raporta
depresia maternă la 92% şi cea paternă la 82%, (sindromul
postavort) plus o incidenţă de 30% de separare
a părinţilor după avort 18 . Trauma este mult mai uşor
suportată dacă copilul este lăsat să se nască, iar apoi,
deşi moare, părinţii au posibilitatea să boteze copilul la
naştere (să-l încreştineze) şi să-şi ia, împăcaţi cu el şi cu
ei înşişi, rămas bun şi să-l înmormânteze creştineşte.
16
Ibidem, pp. 87-88;
17
Ibidem, p. 88;
18
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, Avortul. Întrebări şi răspunsuri. Să-i iubim
pe amândoi, Editura Provita Media, Bucureşti, 2007, p. 218;
233

Dr. Christa Todea-Grosss
Alături de consilierea medicală (genetică), consilierea
spirituală are un rol important în aceste cazuri.
3). Între săptămânile 21- 35 de viaţă intrauterină
Metodele terapeutice posibile
a). transfuzia intrauterină cu sânge Rh negativ a fătului între
săptămânile 21-34 de sarcină 19 ; transfuzia se poate repeta la un
interval de 14-18 zile, până fătul ajunge la 35 de săptămâni,
când poate fi declanşată naşterea 20 ;
b). declanşarea naşterii după 34 săptămâni de sarcină sau prin
operaţie cezariană 21 .
Comentariu
Aceste metode terapeutice, respectiv transfuzii, pot
salva copilul, dându-i posibilitatea să se nască viu şi sănătos.
Orice mamă ar trebui informată asupra acestor posibilităţi,
existând la ora actuală o lipsă de informare în
acest sens, majoritatea mamelor folosind diferite metode
contraceptive după prima naştere (inclusiv avortul)
de teamă că al doilea copil va fi grav afectat.
Tratamentul la naştere
− formele uşoare: nu necesită exsanguinotransfuzie,
− forme grave: necesită exsanguinotransfuzie,
− forme deosebit de grave (anasarca feto-placentară): necesită exsanguinotransfuzie,
dar nu întotdeauna este eficientă 22 .
Comentarii
Prin exsanguinotransfuzie se înlocuieşte o parte a sângelui
copilului (care este Rh pozitiv) cu un sânge Rh negativ.
Această terapie reuşeşte să stopeze hemoliza autoimună
care continuă şi după naştere (datorită prezenţei an-
19
Ibidem, p. 88;
20
Ibidem, p. 94;
21
Ibidem.
22
Ştefan Chiovschi, op. cit., p. 103;
234

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
ticorpilor) şi previne complicaţiile grave ale bolii (depunerea
bilirubinei rezultate din hemoliza hematiilor
la nivelul centrilor nervoşi, cu apariţia unor simptome
neurologice grave). În timp, hematiile Rh-negative transfuzate
vor muri, lăsând Rh-ul copilului pozitiv, însă,
până în momentul respectiv, vor dispărea şi anticorpii
anti Rh (anti D) care pot declanşa hemoliza autoimună;
- Rh-ul copilului nu se poate determina decât la naştere
sau după amniocenteză. Aceasta din urmă, însă, este o
examinare ce comportă un risc;
- Profilaxia imunizării este foarte importantă! Administrarea
imunoglobulinelor specifice „anti D” (anticorpi
antifactor D) femeilor cu Rh-negativ este necesar
să se facă întotdeauna în primele 72 de ore în următoarele
cazuri:
●avort spontan;
●sarcina ectopică;
●efectuarea unor manevre invazive precum amniocenteza
sau biopsia de vilozităţi coriale;
●sarcina prelungită (gestaţie care depăşeşte 40 de săptămâni);
●prezentaţia pelviană a fătului;
● traumatism abdominal pe parcursul sarcinii.
– cazurile de avort terapeutic în sarcinile cu risc imunologic
sunt destul de rare în comparaţie cu cele din
sarcinile cu risc genetic, care au luat amploare în ultimii
ani.
2). Sarcina cu risc genetic
Ce este screeningul şi diagnosticul prenatal Care sunt capcanele
testărilor genetice
− „recentele descoperiri din cercetarea genetică au făcut posibilă
identificarea bazelor genetice ce determină unele boli
umane, deschizând calea pentru individualizarea unor strategii
de prevenire, detectare precoce şi tratament; dar în acelaşi
235

Dr. Christa Todea-Grosss
timp informaţia genetică poate fi folosită incorect pentru discriminarea
sau stigmatizarea individului” (de exemplu, unor oameni
li se pot refuza locuri de muncă sau beneficii din cauza
posesiei unor caractere genetice etc.). Testarea genetică reprezintă
analiza AND-ului şi ARN-ului, cromozomilor, proteinelor
şi a unor metaboliţi umani pentru detectarea bolilor transmise ereditar,
mutaţiilor, identificarea purtătorilor, stabilirea diagnosticului
sau prognosticului prenatal şi clinic, monitorizarea şi screeningul
prenatal şi al noilor născuţi” 23 .
− Screeningul prenatal (SPN) permite identificarea prezumtivă
a unei afecţiuni fetale grave prin aplicarea la femeile gravide
a unor proceduri simple şi fără risc (triplul test şi ecografie);
el nu asigură un diagnostic definitiv, ci permite numai aprecierea
riscului şi selectarea unui grup de gravide cu risc suficient
de mare pentru aplicarea unor proceduri de diagnostic
prenatal 24 ;
− Diagnosticul prenatal (DPN) este un act medical complex,
înalt informativ, al cărui obiectiv este diagnosticarea unui fetus
cu o afecţiune genetică; el furnizează părinţilor şi medicilor
informaţii privind sănătatea fătului (în scopuri medicale) şi
oferă o valoroasă opţiune reproductivă cuplurilor cu risc crescut
ce pot evita naşterea unui copil cu afecţiune genetică sau malformativă
serioasă 25 .
− Decizia introducerii unor programe de SPN şi DPN se bazează
pe factori medicali, etici, financiari şi politici evaluaţi de
comitetele de bioetică şi recomandările altor experţi. De obicei,
programele de screening sunt iniţiate de furnizorii serviciilor de
sănătate pentru a justifica testele de diagnostic şi tratamentul
ulterior 26 .
23
Revista Română de Bioetică, vol.2, nr.2 aprilie-iunie 2004, Editura Colegiul
Medicilor din Iaşi, p. 3;
24
Ibidem, p. 44;
25
Ibidem, p. 45;
26
Ibidem;
236

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Consimţământul informat
Principiul autonomiei implică pentru pacient dreptul de a
decide singur, fără nicio constrângere, participarea la SPN şi
DPN, iar pentru medic responsabilitatea de a asigura înainte de
testare (oral sau scris) toate informaţiile necesare asupra procedurii,
pentru ca pacientul să poată face o opţiune informată
şi să poată lua o decizie informată privind participarea la test,
fie dându-şi consimţământul, fie refuzând 27 .
1). Screeningul matern prenatal presupune informarea completă
şi corectă înaintea aplicării testului cu privire la scopul,
beneficiile testării, la şansele unei predicţii complete (posibilitatea
unor rezultate ambigue, fals pozitive sau fals negative).
Orice test pozitiv va fi confirmat prin DPN (dar numai cu consimţământul
părinţilor).
2). Diagnosticul prenatal. Cuplul va fi informat complet asupra
procedurilor, inclusiv asupra unor riscuri:
− riscul ca fătul să fie afectat, precum şi şansele unui făt normal;
− informare despre bolile ce pot fi diagnosticate, severitatea
lor, posibilităţi reduse de tratament postnatal, surse de sprijin
în îngrijirea copilului;
− toate alternativele (ecografie, amniocenteză, biopsie de
corion), inclusiv dreptul de a nu face testele şi consecinţele
lor;
− calităţile, riscurile (pentru făt şi mamă), eficacitatea şi limitele
testului acceptat; şansa unui diagnostic cert, posibilitatea
unor rezultate ambigue, soluţii;
− alternative după diagnosticarea unui făt afectat;
− confidenţialitate;
28
− costuri, rambusuri .
Câteva concluzii
27
Ibidem, p. 47;
28
Ibidem, p. 48;
237

Dr. Christa Todea-Grosss
− capacitatea de a detecta prezenţa unui număr din ce în
ce mai mare de gene mutante ridică probleme etice legate de
diagnosticul anomaliei genetice în trei perioade distincte: prenatală,
copilărie şi maturitate. Maniera de abordare a unui rezultat
pozitiv este specifică fiecărei perioade. În perioada prenatală,
avortul terapeutic reprezintă o opţiune îndreptăţită legal,
dar controversată etic. Dacă privim din perspectiva relaţiei viaţă
– moarte, a dreptului unui produs de concepţie de a se naşte, avortul,
chiar şi terapeutic, reprezintă o crimă, dar dacă luăm în considerare
calitatea vieţii după naştere şi refuzul societăţii de a-i
acorda unei persoane cu dizabilităţi drepturi egale cu toţi indivizii,
atunci avortul poate fi o soluţie salvatoare de la suferinţă 29 .
Din păcate, diagnosticul prenatal al anomaliilor cromosomiale
conduce la întreruperea de sarcină fără a exista posibilitatea unui tratament.
El ar trebui să fie dublat de sfatul genetic consecutiv
consultului genetic, care ar putea evita drama naşterii copilului
cu handicap. Nu putem interveni în viaţa familiei pentru că nu
avem certitudinea că acest copil se va naşte cu o anomalie şi
atunci nu avem dreptul indicării avortului 30 .
238
Comentarii
– motivaţia pentru care se recurge la diagnostic prenatal
în cazul sarcinilor cu risc genetic priveşte selecţionarea
embrionilor, deci a copiilor afectaţi de boli genetice;
– scopul este prevenirea naşterii unor copii anormali, prin
tratarea acestora (dacă este posibil, în cazurile fericite) sau
„eliminarea” lor dacă boala este netratabilă; vorbim, în acest
caz, de avort terapeutic;
– avortul terapeutic este un termen care ne pune în
faţa unui paradox: dorim să facem un bine printr-o fap-
29
Ibidem, p. 43;
30
Mariela Miltaru, Diagnosticul prenatal al bolilor cromosomiale, Teză de doctorat,
Conducător Ştiinţific, Prof. univ. dr. Ariana Protase, UMF „Iuliu Haţieganu”,
Cluj-Napoca, 2003, p. 2;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
tă rea – lucru imposibil din punct de vedere creştin (singura
excepţie fiind situaţia în care viaţa mamei este pusă
în pericol, dar şi în acest caz ea are dreptul de a alege,
chiar de a-şi jertfi viaţa pentru salvarea pruncului.). Prin
uciderea unui suflet nevinovat – pruncuciderea – dorim
să facem bine mamei, familiei, societăţii. Avortul nu
este şi nu va fi niciodată o soluţie. Cu atât mai puţin
una „salvatoare de la suferinţă”. Interesele egoiste şi
materiale primează în acest caz, şi nu interesele lui Dumnezeu.
Societatea modernă a cerut o orientare modernă a
Medicinii care a dus la desacralizarea ei. În consecinţă, acest
„avort terapeutic” sau „avort selectiv” va fi considerat,
din nefericire, un succes pe plan medical şi social, iar
societatea nu va trebui să mai suporte cheltuieli pentru
a trata şi a creşte pe aceşti copii; în calitate de medic creştin,
consider că asistăm la un real regres moral şi spiritual;
– premisele de la care se pleacă sunt greşite, deoarece
există interes doar pentru omul născut, pentru interesele
lui materiale şi economice (salariu etc.), iar celor
nenăscuţi nu li se oferă absolut nicio şansă de a trăi dacă
ei sunt bolnavi din punct de vedere genetic. Nu mai lăsăm
să lucreze „selecţia naturală” (prin avort spontan),
ci realizăm o „selecţie artificială” a copiilor noştri (naştem
doar pe cei sănătoşi) graţie descoperirilor moderne
ale ştiinţei, înlocuindu-l astfel pe Dumnezeu…
– părintele Juvenalie, în cartea „Teroriştii uterului”,
afirmă: „diagnosticul prenatal este orientat în mod programat
către identificarea deficienţelor genetice care, în
diverse etape de vârstă, ar putea determina apariţia
unor boli cu suport genetic. Noile progrese ale ingineriei
genetice fac posibile intervenţiile asupra patrimoniului
genetic al embrionului încă din primele faze de
vârstă. Însă, cel mai adesea, în cazul unui rezultat nefericit
al diagnosticului prenatal, părinţii sunt sfătuiţi sau
decid ei înşişi să recurgă la întreruperea sarcinii aplicând
aşa-zisul „avort selectiv” care, prin sine însuşi, re-
239

Dr. Christa Todea-Grosss
flectă o mentalitate eugenetică sau, cum a numit-o altcineva,
o „concepţie selecţionistă” despre viaţă. Adesea,
avortul selectiv se aplică cu complicitatea legilor în vigoare
în cele mai multe dintre state” 31 .
– despre poziţia BOR vezi cap. VI. Avortul.
1). Screeningul prenatal pentru bolile genetice. Teste
neinvazive (fără riscuri pentru făt)
Majoritatea copiilor cu boli genetice se nasc din părinţi fără
niciun istoric famililal de boală genetică, motiv pentru care se
indică testul screening. În mod curent, screeningul se realizează
pentru 2 boli genetice: sindromul Down şi defectele de tub neural
32 .
În cazul screeninigului prenatal, se folosesc metode neinvazive
pentru făt şi mamă.
A). Ecografia fetală, ecografia Doppler, ecografiile 3D şi 4 D;
B). Triplul test (analize din sângele mamei)
A). Ecografia fetală
Ecografia fetală reprezintă o metodă neinvazivă pentru mamă
şi copil, care poate detecta anumite afecţiuni ale fătului, fără a
oferi însă un diagnostic definitiv.
În primul trimestru de sarcină (lunile 0-3), ecografia fetală
în sarcina cu risc genetic are următorul scop:
- estimarea riscului de prezenţă a defectelor cromozomiale,
ca de exemplu sindromul Down
− identificarea defectelor de tub neural: malformaţii congenitale
care afectează creierul sau măduva spinării (spina bifida
şi anencefalia).
− ne oferă şi alte indicii despre sarcină: evoluţia sarcinii; numărul
de feţi; estimarea vârstei gestaţionale (vârsta fătului).
31
Părintele Juvenalie, Teroriştii uterului. Terorism ştiinţific şi etica începuturilor
vieţii. Eseu de bioetică a gestaţiei, Editura Anastasia, Bucureşti, 2002, p. 251;
32
Mariela Miltaru, op. cit., p. 42;
240

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
În trimestrul al doilea de sarcină (lunile 3-6), ecografia fetală
ne poate oferi următoarele indicii despre sarcină:
− detectarea defectelor de tub neural şi malformaţii cardiace;
− moartea fetală (lipsa bătăilor cardiace);
− sarcina ectopică (sarcina se dezvoltă în exteriorul uterului);
− sarcina molară (sarcina conţine ţesut anormal în locul fătului
normal);
− vârsta gestaţională (o estimare a vârstei fătului);
− Ecografia fetală este necesară în testele invazive (amniocenteza
etc.), când determină poziţia fătului, a cordonului ombilical
şi a placentei.
Ecografia Doppler este o metodă mai modernă, prin care se
poate evidenţia circulaţia sângelui la nivelul cordonului ombilical,
precum şi a vaselor mari ale fătului.
Ecografiile 3D şi 4D sunt metode moderne, recent folosite
şi la noi în ţară, prin care se pot evidenţia anumite anomalii ale
fătului. Ele oferă şi o imagine mai clară a fătului, spre satisfacţia
părinţilor.
Precizări:
− rezultatele normale obţinute la ecografia fetală nu garantează
un copil normal, sănătos;
− ecografia nu întotdeauna evidenţiază malformaţiile congenitale;
Comentarii
– nu s-a relatat o influenţă negativă a ultrasunetelor
(pe care le foloseşte metoda ecografică) asupra sarcinii;
– nu s-a putut detecta vreo legătură între expunerea
la ultrasunete în timpul sarcinii şi leucemie; această concluzie
a fost trasă de Institutul Karalinska într-un studiu
publicat în British Medical J. (1-28-00) care a comparat
toţi copiii născuţi în Suedia în perioada 1973-1989 33 .
33
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., p. 218;
241

Dr. Christa Todea-Grosss
B). Triplul test
Triplul test sau „testul markerilor serici” este o analiză de
sânge efectuată la mamă la începutul trimestrului II de sarcină,
între săptămânile 16 -18 de sarcină. Acest test poate evidenţia
prezenţa unor afecţiuni genetice şi anomalii congenitale la făt:
sindromul Down şi defecte de tub neural (spina bifida, anencefalia).
Triplul test măsoară nivelurile sanguine materne ale unor substanţe:
alfa-fetoproteinei (AFP), gonadotrofina corionică umană
(HCG) şi estriolul neconjugat (uE3). Date recente arată existenţa
unui nou marker – inhibina A care are valoare crescută
în cazul sarcinilor cu feţi prezentând anomalii cromosomiale
(trisomia 18, monosomia X, triploidia, trisomia 16, moartea fetală)
şi se poate doza în trimestrul II de sarcină 34 . În acest caz,
vorbim de cvadruplul test.
Comentariu
O modificare a triplului test nu semnifică neapărat
prezenţa unei anomalii congenitale, având o valoare doar
orientativă, şi nu diagnostică. În acelaşi timp, un triplu
test nemodificat, negativ, nu exclude o boală genetică.
1). Sindromul Down (Trisomia 21)
− În sindromul Down (trisomia 21), fiecare celulă a organismului
posedă trei cromosomi 21. Acest cromosom în exces provine
din ovul sau spermatozoid. Se presupune că, în timpul formării
celulelor sexuale (ovul sau spermatozoid), cei doi cromosomi
21 nu se separă (nondisjuncţie). În timpul fecundaţiei, la unirea
dintre ovul şi spermatozoid (în mod normal fiecare cu 23 cromosomi)
unul va avea un cromosom în plus în poziţia 21 (având
24 de cromosomi) rezultând în final o celulă cu 47 cromosomi
(în loc de 46). Această celulă, odată cu dezvoltarea embrionului,
se multiplică, fiecare celulă din organism având 47 cromosomi
în loc de 46, dezvoltându-se, astfel, sindromul Down.
34
Mariela Miltaru, op. cit., p. 46.
242

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− triplul test se indică pentru evidenţierea sindromului Down la
femeile peste 35 de ani şi este doar un test screening, orientativ;
− utilizând însă combinaţia celor trei markeri (triplul test) şi
vârsta mamei, se poate aprecia riscul afectării fătului de trisomie
21; astfel, în sindromul Down, AFP (alfafetoproteina) şi estriolul
liber sunt scăzute, iar HCG (gonadotrofina corionică) este
crescută;
− un studiu efectuat între anii 1989-1991 pe un lot de 25.207
femei a arătat un screening pozitiv la 1661 de femei (6,6%). Dintre
acestea, au acceptat amniocenteza (o metodă invazivă) 760
de femei şi au fost descoperite 20 de cazuri de sindrom Down
(1 caz la 39 de amniocenteze). Dintre aceste femei, doar 5% au avut
vârsta peste 35 de ani 35 .
Comentarii
– deducem din studiul făcut că un procent de 95%
din femeile cu test pozitiv pentru sindrom Down au sub 35
de ani;
– nu numai mama este cauza; în aproape 30% din cazuri
tatăl este responsabil pentru cel de-al 21-lea cromozom
în plus în sindromul Down; cu cât tatăl este mai
în vârstă, cu atât procentul este mai ridicat 36 ;
– Alte studii arată procente asemănătoare: dintre toate
gravidele testate, 3-5% vor avea un triplu test modificat
(anormal), dar doar 10% dintre gravidele cu valori
anormale ale triplului test vor avea un copil cu o malformaţie
genetică, specificitatea şi sensibilitatea investigaţiei
fiind destul de mici. Rezultă că în 90% din cazuri, rezultatul
este fals pozitiv. Pe de altă parte, un test negativ nu
garantează 100% sănătatea viitorului copil, deoarece nu
poate identifica decât o parte dintre bolile genetice;
– una dintre tendinţele cu adevărat îmbucurătoare
din ultimii 50 de ani este faptul că oamenii cu sindro-
35
Mariela Miltaru, op. cit., p. 45;
36
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., p. 214;
243

Dr. Christa Todea-Grosss
mul Down sunt integraţi pe deplin în societate 37 ;
– aceşti oameni plăcuţi şi activi au în prezent o speranţă
de viată de 55 de ani. Numai 2% se nasc cu defecte
fatale de cord şi sub 5% se nasc cu retard mintal sever. Majoritatea
pot duce în prezent o viaţă semiindependentă
sau complet independentă şi pot să se integreze în
câmpul muncii într-un anume tip de activitate susţinută.
Alţii au slujbe normale, fiind angajaţi pe bază de concurs
38 .
2) Defectele de tub neural
− în ziua a 14-a de la concepţie, apare „linia primitivă” a embrionului,
din care se formează 3 straturi de celule diferenţiate:
ectoderm, mesoderm şi endoderm. Din aceste trei straturi
de celule, se vor dezvolta toate părţile corpului uman. Din stratul
extern (ectoderm) se dezvoltă tubul neural din care vor lua naştere
măduva spinării, nervii şi creierul, precum şi pielea şi glandele
sebacee şi sudoripare La 4 săptămâni, se distinge foarte
clar că omul este un „vertebrat”. De o parte şi de alta a tubului
neural, se formează 40 de segmente mici. Din aceste segmente,
32 sau uneori 33 se transformă în vertebre, iar ultimele
segmente, adică „coada”, vor regresa (vezi cap. I. Dezvoltarea
embrionară şi fetală).
Se descriu 2 defecte de tub neural: spina bifida şi anencefalia;
− spina bifida: înseamnă un defect al tubului neural sau al
oaselor care îl acoperă (vertebre) prin lipsa de sudură a celor
două părţi ale coloanei vertebrale, fenomen ce are loc în perioada
de embriogeneză între săptămânile 22-28 de la concepţie.
Există diferite forme de spina bifida, de la forme uşoare precum
spina bifida ocultă (ascunsă, închisă) în care nu există o comunicare
între măduva spinării şi exterior, fiind asimptomatică în
cele mai multe cazuri şi nu necesită tratament şi forme mai gra-
37
Ibidem, p. 215;
38
Ibidem;
244

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
ve, precum spina bifida manifestă (deschisă), cu cele două forme:
meningocel sau mielomeningocel. În meningocel, ies prin deschizătura
dintre vertebre, membranele (meningele) care acoperă
măduva spinării, sub forma unui sac. În mielomeningocel
herniază prin acest orificiu atât membranele (meningele),
cât şi măduva spinării. Aceste ultime două forme necesită tratament
chirurgical (intrauterin sau după naştere).
− Anencefalia: este cel mai grav defect al tubului neural, defect
ce apare înainte de săptămâna 28 de sarcină şi constă în
lipsa în mare parte a encefalului, a cerebelului, lipsa trunchiului
cerebral la 3/4 din cazuri etc. Este incompatibilă cu viaţa,
copilul decedând imediat după naştere sau la câteva zile. Copilul
posedă posibilitatea de a respira, circulaţia este prezentă,
la fel şi reglarea temperaturii. Uneori, sunt prezente şi unele
reflexele, inclusiv durerea. Frecvent, copilul este însă inconştient
şi sucombă în scurt timp.
− cele două malformaţii congenitale (spina bifida şi anencefalia)
sunt cele mai comune, cu o frecvenţă de 1-2 / 1000 de
nou-născuţi vii 39 .
− doar 10% din copiii cu defecte de tub neural sunt născuţi
din cupluri cunoscute a avea un istoric familial cu anomalii de
tub neural; în restul cazurilor, nu se cunoaşte cauza;
− ecografia 3D este o metodă de screening care poate depista
acest defect;
− markerul seric care detectează aceste defecte încă din timpul
vieţii intrauterine este alfafetoproteina (AFP) care, fiind crescută
peste 2,5 din valoarea mediană, detectează 88% din cazurile
de anencefalie şi 79% din cazurile de spina bifida;
− în 3% din cazuri, se obţin rezultate fals pozitive: creşterea în
sânge a AFP şi lichidul amniotic nu este specifică pentru defectele
de tub neural, putând exista şi alte cauze ale acesteia: transfuzie
feto-maternă, moarte intrauterină, iminenţă de avort, omfalo-
39
Mariela Miltaru, op. cit., p. 47;
245

Dr. Christa Todea-Grosss
cel, sindrom Turner, sarcina gemelară, nefroză congenitală, boli
hepatice materne etc. 40 .
Comentarii
– Dr. D. Mc Lone şi colegii săi au relatat despre o serie
de aproape 1000 de cazuri neselectate de spina bifida,
copii care au fost supuşi unui tratament intensiv.
Dintre aceştia: 75% aveau inteligenţă normală; 80% au învăţat
să meargă până la împlinirea vârstei şcolare; 90%
îşi puteau controla activitatea intestinelor şi a vezicii
urinare până la vârsta şcolară; 99% din părinţi au fost
satisfăcuţi de tratament 41 .
– ipoteza că oamenii handicapaţi se bucură de viaţă
mai puţin decât persoanele „normale” s-a dovedit a fi
falsă. O investigaţie bine documentată a arătat că nu
este nicio diferenţă între persoanele handicapate şi cele
„normale” în ceea ce priveşte modul de receptare a satisfacţiei
vieţii, modul de receptare a viitorului apropiat
şi vulnerabilitatea la frustrare. Dintr-o serie de 150
de adolescenţi cu spina bifida aleşi la întâmplare, toţi au
fost întrebaţi dacă handicapul lor le făcea viaţa mai puţin
valoroasă încât să nu merite să fie trăită şi dacă ar fi
trebuit să „fie lăsaţi să moară” după naştere. Răspunsul
lor unanim a fost ferm: doreau să trăiască! De fapt,
ei au considerat întrebarea total absurdă 42 .
– Universitatea Vanderbilt este un centru de pionierat
în domeniul chirurgiei în uter. În august 1999, când
efectua o operaţie de reparare a spinei bifida, micuţul
Sam a scos mânuţa prin incizie şi a apucat degetul chirurgului
43 . Copilul Samuel trăieşte. El a fost operat în
săptămâna a 21-a de sarcină. La 19 săptămâni după operaţie
(2 decembrie 1999) la Tennesse, USA, se naşte sănătos.
Poza din timpul operaţiei:
40
Ibidem;
41
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., pp. 213-214;
42
Ibidem; p. 212;
43
Ibidem, p. 214;
246

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Imagine: http://www.pro-leben.de/abtr/beruehmtebabys.php
Concluzie
Dacă cele două metode de screening prenatal – ecografia fetală
şi triplul test – arată modificări (rezultate pozitive), medicul
va recomanda în continuare (cu consimţământul familiei), efectuarea
testelor invazive pentru a pune un diagnostic prenatal.
2). Diagnosticul prenatal pentru bolile genetice. Teste
invazive (cu risc pentru făt)
Identificarea pacienţilor cu risc (sarcinile cu risc genetic) pentru
boli congenitale la descendenţi se face pe baza:
− istoricului familial privind bolile genetice,
− screeningului seric matern (triplul test) şi
44
− modificărilor ecografice .
Diagnosticul genetic prenatal poate evidenţia alături de sindromul
Down şi defectele de tub neural şi o serie de alte boli genetice.
Noţiuni de genetică
a). Cromosomii umani (din limba greacă chromo - nuanţă şi
soma - obiect) sunt situaţi în nucleul fiecărei celule şi conţin
ADN-ul nuclear. Acesta este alcătuit din gene care conţin infor-
44
Mariela Miltaru, op. cit., p. 28;
247

Dr. Christa Todea-Grosss
maţia genetică a celulei. (schematic: nucleu – cromozom – ADN
– genă – informaţie).
Cromosomii sunt unităţi microscopice prezente în toate celulele
corpului. Ei conţin toată informaţia genetică necesară pentru
ca, prin fecundare, ovulul fertilizat să se constituie într-o
fiinţă umană. Un cromosom în plus sau în minus produce perturbări
ale dezvoltării embriofetale.
Cariotipul reprezintă totalitatea cromosomilor unei celule,
dispuşi într-un set complet (caracteristic fiecărui organism în
parte) şi într-un anumit aranjament. Fiecare cariotip are o pereche
de cromosomi heterosomi (X, Y) şi mai multe perechi de
cromozomi autozomi, în dependenţă de specie (22 la om). Cariotipurile
sunt folosite pentru a studia aberaţiile cromosomale.
Cariotipul uman conţine 23 perechi de cromosomi: 22 autozomi
şi doi cromosomi sexuali (la femei 22 + XX, la bărbaţi 22
+ XY). Fiecare celulă din organism – celulele somatice – posedă
deci 46 cromosomi cu excepţia celulelor sexuale (ovul/spermatozoid)
care au jumătate din setul cromosomial (ovulul: 22+X,
spermatozoidul: 22+X sau 22+Y) 45 .
La unirea dintre spermatozoid şi ovul, va rezulta o celulă
cu un set complet cromosomial (44+XX sau 44+XY).
Imagine: cariotipul uman (sex feminin: 44 +XX)
45
Dina Coprean, Genetica Medicală, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 1998, p.42;
248

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
b). ADN-ul se găseşte practic în orice celulă (de la organisme
unicelulare, cum ar fi bacteriile, protozoarele, până la organismele
pluricelulare, fungi, animale sau vegetale), precum
şi în structura internă a unor virusuri. Structura ADN-ului este
unică nu numai pentru o specie anume, ci şi pentru orice individ al
oricărei specii animale sau vegetale.
ADN-ul este purtătorul informaţiei genetice 46 .
c). Gena reprezintă un fragment din ADN şi este unitatea
elementară de informaţie genetică 47 .
În timpul reproducerii, materialul genetic este transmis de la părinţi
la copii. Materialul genetic poate fi transmis şi la indivizi
neînrudiţi (de exemplu la virusuri). Genele codează toată informaţia
necesară pentru construcţia substanţelor chimice, precum
proteinele, hormoni, factori de creştere etc., necesare funcţionării
organismului.
Genele sunt „cartea cu instrucţiuni cu care ne naştem” – fără
instrucţiunile corecte stocate în genele noastre, organismele nu
se pot dezvolta normal sau supravieţui. Aproape în fiecare săptămână
se descoperă noi gene defecte responsabile pentru un
anumit tip de îmbolnăvire. Bolile genetice fac parte din categoria
bolilor umane a căror etiologie implică existenţa unor mutaţii (cromosomiale,
genice, genomice) 48 .
Genele se clasifică în mai multe categorii precum genele
esenţiale care funcţionează în toate tipurile de celule (ele codifică
proteinele ce sunt esenţiale pentru vitalitatea celulară); genele
mitogene sau protooncogene care controlează desfăşurarea
normală a diviziunii celulare (în anumite condiţii acestea devin
oncogene şi determină dezvoltarea cancerului); „genele morţii”
care controlează îmbătrânirea şi moartea celulei iar mutaţia
acestor gene determină sindroamele progeroide (progeria
46
Ibidem, p. 12;
47
Ibidem, p. 20;
48
Mariela Miltaru, op. cit., p. 4;
249

Dr. Christa Todea-Grosss
este o afecţiune genetică rară care apare la copii şi este caracterizată
prin îmbătrânire accelerată, prematură; genele mutagene
care au rolul de a asigura integritatea informaţiei genetice (mutaţiile
lor generează o replicare ineficientă a ADN-ului) etc. 49 .
Prin genom se înţelege totalitatea informaţiei genetice conţinute
în celulele organismului şi reprezintă întreaga cantitate de ADN
din nucleu şi mitocondrie 50 .
d). Ce sunt mutaţiile
Mutaţiile sunt modificări ereditare ale informaţiei genetice produse
de acţiunea factorilor mutageni exogeni (din afara organismului:
radiaţii ionizante şi mutageni chimici) şi endogeni
(din interiorul organismului). Majoritatea mutaţiilor provin
însă din erori spontane.
În funcţie de domeniul genetic afectat mutaţiile pot fi:
− genice, ce afectează structura şi funcţiile genei;
− cromosomiale, produse de modificări în structura cromosomilor;
− genomice, determinate de aberaţii numerice ale setului diploid
cromosomial 51 .
Clasificarea bolilor din punct de vedere genetic
Sindroame cromosomiale: modificările sunt la unul sau mai
mulţi cromosomi, în toate celulele organismului sau numai în
unele linii celulare. Mai mult de 50% din toţi produşii de concepţie
au o aberaţie cromosomială, însă doar la 0,6% din nou-născuţi
apar aceste aberaţii 52 . Asta înseamnă că se produce un avort spontan
cu ceilalţi feţi bolnavi genetic. Cauza aberaţiilor cromozomiale
o reprezintă, în majoritatea cazurilor, accidentele mitotice
(de diviziune celulară) din timpul embriogenezei şi organo-
49
Dina Coprean, op. cit., p. 26;
50
Ibidem, p. 12;
51
Ibidem, p. 43;
52
Ibidem, p. 31;
250

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
genezei care au, în cele mai multe cazuri, urmări foarte grave,
în special, avortul spontan 53 .
a). avorturi spontane foarte precoce: 30-70%
b). avorturi spontane înainte de 22 săptămâni: 30%
c). avorturi spontane după 22 săptămâni: 5-7%
d). moarte neonatală: 5-7%
e). malformaţiile congenitale (13% cardiopatii) 54 : 4-8%
Studii făcute de către Bouè pe embrionii umani avortaţi
(1973, 1974, 1975), pe un lot de 1500 de cazuri, au arătat că
60-70% dintre ei au avut anomalii cromosomiale, cele mai frecvente
fiind trisomia 16 şi monosomia X. Circa 50% dintre produşii
de concepţie sunt eliminaţi 55 .
Comentariu
Avorturile spontane foarte precoce sunt considerate
acele avorturi care se produc la vârsta la care încă nu
poate fi stabilită sarcina, deci mai puţin de 30 de zile de
la concepţie. Nu ştim dacă embrionul s-a implantat deja
în uter sau nu, înainte de a fi avortat, dar se presupune
că avortul are loc înainte de nidaţie, deci în primele 7-10
zile de la concepţie. Cele mai frecvente avorturi spontane
din cauza anomaliilor genetice nu sunt din cauza
sindromului Down sau a defectelor de tub neural (care sunt
deseori compatibile cu viaţa), ci din cauza altor anomalii
cromozomiale, mai grave, deseori incompatibile cu viaţa
(din studiul descris anterior, rezultă că este vorba de
trisomia 16 şi monosomia X). Prin „selecţia naturală” sunt
eliminaţi embrionii care nu pot supravieţui. În aceste
cazuri, mama nu se face vinovată de pruncucidere.
1. Bolile genetice somatice: în genomul nuclear, pot coexista
modificări moştenite cu modificări dobândite, ultimele, ală-
53
Mariela Miltaru, op. cit., p. 9;
54
Ibidem, p. 31;
55
Ibidem, p. 32;
251

Dr. Christa Todea-Grosss
turi de factorii de mediu, fiind decisive ca etiologie. Din această
categorie fac parte majoritatea cancerelor;
2. Bolile genetice ereditare: sunt cele care apar din cauza mutaţiilor
ce se produc la nivelul unei gene sau a mai multor gene.
Ele cuprind trei categorii de boli:
a) .bolile monogenice sau mendeliene, în care o singură genă
din genom este implicată;
b). bolile multifactoriale determinate de interacţiunea unui
număr mare de gene cu anumiţi factori ecologici (diabet zaharat,
boli autoimune etc.)
c). bolile mitocondriale, cauzate de mutaţii ale genelor mitocondriale
şi ale genelor nucleare ce codifică sinteza unor proteine
membranare cu rol în sinteza AND-ului şi a ARN-ului mitocondrial
56 .
În cazul diagnosticului prenatal al bolilor genetice, pentru depistarea
bolilor genetice, se folosesc metode invazive pentru făt.
A. Fetoscopia;
B. Cordocenteza;
C. Amniocenteza;
D. Biopsia de corion;
E. Biopsia fetală,
F. Analize genetice (metoda citogenetică, tehnici de genetică moleculară)
A. Fetoscopia
− este metoda care permite vizualizarea directă a fătului cu
ajutorul unui endoscop introdus, după o prealabilă anestezie
locală, prin cervix în cavitatea uterină;
− este o metodă invazivă, traumatizantă pentru gravidă, cu risc
de avort spontan crescut, de aproximativ 2-6% 57 ;
56
Ibidem, p. 5;
57
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., p. 221;
252

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− se efectuează între săptămânile 16-20 de sarcină, fiind precedată
de ecografie;
− cu ajutorul acestei metode, pot fi diagnosticate o serie de
anomalii congenitale externe: despicăturile labiale şi labiopalatine,
anomalii ale membrelor, omfalocelul;
− fetoscopia permite şi efectuarea unor investigaţii mai dificile,
cum ar fi: biopsia de corion, biopsie fetală (hepatică sau de piele
fetală, prin prelevarea de fragmente de ţesut sub control precis
endoscopic), prelevare de sânge din vena ombilicală (pot fi diagnosticate
câteva din bolile hematologice ereditare: thalasemia,
hemaglobinoza S, hemofilia).
B. Cordonocenteza
− se efectuează cu ajutorul fetoscopiei (descrisă anterior),
sub ghidaj ecografic, după săptămâna 18 de sarcină, prin puncţionarea
cordonului ombilical şi recoltarea a 1 ml sânge din vena ombilicală;
− metoda este utilizată în cazurile de urgenţă în diagnostic
(48-72 ore) în suspiciunea de afecţiuni hematologice, anomalii
de coagulare, anomalii ale trombocitelor sau pentru detectarea
infecţiilor 58 ;
− metoda se poate folosi pentru terapie intrauterină (transfuzii
de sânge sau transplant de măduvă) 59 .
C. Amniocenteza
− metoda constă în puncţionarea sacului amniotic, transabdominal,
sub ghidaj ecografic, prin care se extrag 10-20 ml lichid
amniotic;
− din acest lichid, se vor putea face: a). teste biochimice (dozarea
alfafetoproteinei, acetilcolinesterazei); b). examinări citogenetice
(cariotip simplu, bandat, FISH, cromatina sexuală) sau
c). tehnici de genetică moleculară 60 .
58
Mariela Miltaru, op. cit., p. 30;
59
Ibidem;
60
Ibidem;
253

Dr. Christa Todea-Grosss
− metoda se efectuează în săptămânile 12-14 de sarcină sau,
clasic, în săptămâna 16 de sarcină 61 ;
− riscul unui avort spontan în amniocenteză este de 1%; în
2001, cercetătorii de la Şcoala de Medicină St. Bartolomeu, Londra,
au examinat 40.000 de femei care au făcut amniocenteză.
Au fost descoperite 100 de cazuri cu sindrom Down (un procent
de 0, 25%), însă în urma testului, 400 de copii normali au
murit prin avort (un procent de1%) 62 .
− Metoda este recomandată în următoarele condiţii: la femei de
peste 35 de ani (cu cât înaintează în vârstă, femeile riscă mai mult
să dea naştere unor copii cu sindrom Down sau cu alte anomalii
cromozomiale) / când ancheta familială arată că un membru
al familiei sau o rudă apropiată este purtătoare a unei anomalii
cromozomiale, gravida riscând să nască un copil cu aceeaşi
anomalie (în această situaţie, nu contează vârsta maternă şi este
recomandată amniocenteza pentru testarea cromozomilor) /
când screeningul prenatal, respectiv ecografia obişnuită, trezeşte
suspiciunea unui posibil defect (se recurge la examenele ecografice
mai complexe, iar dacă acestea confirmă anomalia, se
recomandă amniocenteza);
Comentarii
Având în vedere că peste 80% dintre copiii cu sindrom
Down se nasc din mame tinere, sub 35 de ani, amniocenteza
nu este justificată la procentul mic de femei
care nasc la o vârstă trecută de 35 de ani; metoda este
cu atât mai periculoasă pentru făt, cu cât mama este
mai în vârstă; un studiu din Grecia arată că din 500 femei
care au făcut amniocenteză la vârsta de 35-39 de
ani, 3,4 % au pierdut sarcina după test, iar, în cazul femeilor
de peste 40 de ani, un procent de 5,1% au pierdut
sarcina 63 .
61
Ibidem, p. 29;
62
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., p. 219;
63
Ibidem, p. 220;
254

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
În 2001, cercetătorii de la Şcoala de Medicină St. Bartolomeu,
Londra, au examinat 40.000 de femei care au
făcut amniocenteză. Au fost descoperite 100 de cazuri
cu sindrom Down (un procent de 0,25%), însă, în urma
testului, 400 de copii normali au murit prin avort (un
procent de 1%) 64 .
– părinţii suportă foarte greu emoţional avortarea
unui copil cu handicap; un studiu raporta depresia maternă
la 92% şi cea paternă la 82% (sindromul postavort),
plus o incidenţă de 30% de separare a părinţilor după
avort 65 . Trauma este mult mai uşor suportată dacă copilul
este lăsat să se nască, iar apoi moare, părinţii având
astfel posibilitatea să boteze copilul la naştere (să-l încreştineze)
şi să-şi ia, împăcaţi cu el şi cu ei înşişi, rămas
bun. Alături de consilierea medicală (genetică), consilierea
spirituală are un rol important în aceste cazuri.
D. Biopsia de corion / trofoblast / vilozităţi coriale (parte a placentei)
− Prima biopsie datează din 1983;
− se efectuează în săptămânile 11-13 de sarcină, prin recoltarea
unui fragment de trofoblast de origine fetală prin aspirare
sau biopsie ghidată ecografic: aspirare cu cateter transcervical
(prin colul uterin) sau cu ac transabdominal (prin peretele abdominal)
sau transvaginal 66 .
− Se obţine, astfel, un mic fragment de corion, adică ţesutul
din jurul copilului. Acest ţesut are aceeaşi formaţiune genetică ca şi
cea a copilului 67 .
− analiza celulelor recoltate (examenul citogenetic) presupune
identificarea anomaliilor cromozomiale sau a defectelor biochimice
şi moleculare.
64
Ibidem, p. 219;
65
Ibidem, p. 218;
66
Mariela Militaru, op. cit., p. 67;
67
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., p. 221;
255

Dr. Christa Todea-Grosss
− cariotipul efectuat pe celule din corion (celule cu diviziune
rapidă) poate fi obţinut în 24-48 de ore 68 ;
− obţinem informaţii cu privire la aberaţiile numerice ale cromozomilor,
dar mai puţin şi asupra celor structurale;
− riscul de avort spontan este de 2-4%. De asemenea, un studiu
britanic arată că 3% din aceste teste sunt fals pozitive, deci
3% dintre copiii normali au fost omorâţi 69 .
Comentarii
– un studiu britanic arată că 3% din rezultate sunt
fals pozitive, adică copii selectaţi ca fiind bolnavi sunt
de fapt sănătoşi şi, totuşi, omorâţi;
– o altă cauză de avort, este faptul că această metodă
duce uneori la pierdere de lichid amniotic lent şi
continuu, şi, apoi, la avort spontan la 4-12 săptămâni;
– Studii efectuate la Oxford, Milano şi Taiwan au
descoperit o serie de defecte la naştere la copii care au
fost supuşi unui asemenea test. Acestea includeau braţe
şi degete lipsă sau mai scurte, guri malformate şi anomalii
ale creierului. 3,3% din copii aveau malformaţii
congenitale grave 70 .
– Biopsia de trofoblast se poate efectua in săptămânile
8-9 de sarcină, dar are atât risc de avort spontan (2-4%),
cât şi risc de naştere a unui copil malformat (posibile malformaţii
craniofaciale şi hipoplazii ale membrelor);
– când testul este pozitiv, deci copilul are Sindromul
Down, şi familia alege să păstreze sarcina, se impune efectuarea
unei ecografii fetale în săptămâna 20 de gestaţie
pentru identificarea eventualelor malformaţii cardiace,
care apar uneori în cadrul acestui sindrom. O nouă ecografie
este indicată la 28-32 de săptămâni pentru evaluarea
creşterii fetale şi detectarea atreziei duodenale,
altă entitate patologică frecventă, care necesită intervenţie
chirurgicală.
68
Mariela Militaru, op. cit., p. 67;
69
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., p. 221;
70
Ibidem;
256

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
E. Biopsia fetală
− se poate efectua după săptămâna 20 de sarcină în unele
boli genetice nedectabile prin examinarea lichidului amniotic,
a vilozităţilor coriale sau în sângele fetal;
− se poate efectua biopsie fetală cutanată, hepatică sau musculară
(boli dermatologice, afecţiuni metabolice, distrofii musculare);
− nu sunt date concrete despre riscul acestei metode, dar se
pare că este mult mai mare decât la amniocenteză: aproximativ
5% 71 .
F. Analize genetice
Se împart în 2 grupe:
1). Metoda citogenetică: analizează cromozomii din celule.
a). Testul Barr: permite determinarea cromosomilor X ai sexului
feminin;
b). Cariotipul simplu: permite diagnosticul anomaliilor cromosomiale
numerice: trisomia 21, trisomia 18, trisomia 13, monosomia
X etc.;
c). Cariotipul prin marcaj în benzi: permite diagnosticul anomaliilor
cromosomiale structurale. Pentru diagnosticul prenatal, se
pot utiliza ţesuturi embrionare (embrioni avortaţi), ţesuturi din corion
(placentă) sau din lichidul amniotic 72 .
Pentru metoda citogenetică (analiza cromozomilor din celule),
în cazul diagnosticului prenatal, se folosesc celulele prelevate
prin metode invazive: amniocenteză, biopsia de vilozităţi
coriale, biopsie fetală (piele) şi recoltare de sânge fetal (din cordonul
ombilical) 73 .
Aceste metode permit stabilirea rapidă a unui diagnostic
prenatal, respectiv între 1 şi 15 zile 74 .
71
Ibidem, p. 30;
72
Ibidem, p. 16;
73
Ibidem, p. 55;
74
Ibidem;
257

Dr. Christa Todea-Grosss
2). Tehnici de genetică moleculară: analizează ADN-ul în vederea
stabilirii diagnosticului bolilor ereditare sau în scop de cercetare
75 .
Bolile ereditare diagnosticate pot fi: mucoviscidoza, miopatia
Duchenne, hemofiliile, amiotrofia spinală infantilă, drepanocitoza
şi talasemia 76 .
Pentru analiza ADN-ului, este nevoie de izolarea lui din: vilozităţi
coriale, lichid amniotic sau sânge periferic 77 .
Precizare: majoritatea mamelor, care au un făt cu o afectare genetică,
recurg la avort.
Comentarii
– Se naşte întrebarea: „În favoarea cui, în cele din urmă,
este acest diagnostic prenatal, a mamei sau a copilului”.
Pentru protejarea psihologică a părinţilor, se alege moartea
copiilor. Se ţine astfel cont de interesele părinţilor,
care sunt clienţi, iar cele ale copilului trec pe planul
doi.
– Pentru un creştin care este convins că viaţa umană
începe din momentul conceperii, când Dumnezeu îl
şi însufleţeşte, acest avort echivalează cu o ucidere, deci
cu un păcat.
Ca urmare, diagnosticul prenatal are o profundă dimensiune
eugenetică. Părinţii îşi aleg proprii copii. Profesorul
american convertit la ortodoxie, Tristram Engelhardt,
autorul cărţii „Fundamentele bioeticii creştine”,
afirmă că „actualmente, scanarea prenatală este, în primul
rând, o sursă a ispitei de a comite avort” 78 .
– Mă întreb dacă noi, medicii, mai promovăm dreptul
la viaţă Nu cred că avem dreptul să excludem pe
nimeni. Ştim că este o „selecţie naturală” şi, de multe
75
Ibidem, p. 22;
76
Ibidem, p. 40;
77
Ibidem, p. 83;
78
Tristram Engelhardt jr., Fundamentele Bioeticii Creştine. Perspectivă ortodoxă,
Editura Deisis, Sibiu, 2005, p. 359;
258

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
ori, au loc avorturi spontane, precoce, de care nici nu
ştim, majoritatea fiind cauzate (după ultimele studii
medicale) de către defecte genetice, cromozomiale. Dar
Dumnezeu ştie de ce lasă ca unii dintre ei să se nască şi
trebuie, atunci, să primim această cruce ca din mâna lui
Dumnezeu, o cruce mântuitoare. Ori, întorcând spatele
acestei cruci, ne pierdem mântuirea pe care ne-a dorit-o
Dumnezeu. Cât de greu ne este să explicăm acest
lucru mamelor şi taţilor zilelor noastre, când, de multe
ori, nu se doreşte nici naşterea unui copil sănătos, darmite
bolnav. Atât de frumos scrie Părintele Juvenalie despre
acest fapt în cartea sa „Teroriştii uterului”: „Noi construim
ziduri în faţa tainei vieţii însăşi, eliminând pe cei mai
slabi de la masa acestui banchet al vieţii la care Creatorul i-a
invitat pe toţi” 79 .
– Medicii insistă ca aceste teste invazive să fie făcute
pentru a nu-şi pierde clientela şi pentru a-şi proteja
veniturile. Ei au fost daţi în judecată în alte ţări pentru
că nu fac asemenea teste şi nu descoperă fătul cu handicap,
motiv pentru care le fac şi pentru a se proteja de
eventuale procese juridice 80 .
– Iată că ajungem la avort terapeutic din motive socio-economice
şi hedoniste (după cum afirma părintele
Juvenalie) care sunt, din nefericire, rezultatul necredinţei
noastre. Asistăm la desacralizarea medicinii, iar
evoluţia ingineriei genetice este doar la început de
drum.
79
Părintele Juvenalie, op. cit., p. 251;
80
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., p. 222.
259

CAPITOLUL VIII
FERTILIZAREA „IN VITRO”(FIV) ŞI
DIAGNOSTICUL GENETIC DE
PREIMPLANTARE. SELECTAREA EMBRIONILOR
SĂNĂTOŞI ŞI „ELIMINAREA” CELOR BOLNAVI
Comentarii
– dacă diagnosticul genetic prenatal (descris în cap. VII)
urmăreşte o „analiză genetică” a embrionului deja implantat
în uter sau a fătului (avem o sarcină în evoluţie
după o fecundare naturală), în cadrul diagnosticului de
preimplantare se urmăreşte o „analiză genetică” a embrionului
fecundat „in vitro” (în afara uterului, în condiţii de
laborator);
– ambele metode de diagnostic urmăresc detectarea
unor posibile boli genetice şi „eliminarea” embrionilor bolnavi;
– FIV se efectuează atât în cazurile de infertilitate (a
femeii, a bărbatului sau a cuplului), cât şi în cazurile în
care cuplul poate procrea în mod natural, dar are boli genetice
în antecedente (în familie). Din acest motiv, aceste
cupluri recurg la FIV din dorinţa de a naşte doar copii
sănătoşi prin selectarea embrionilor sănătoşi şi eliminarea
celor bolnavi. Această distrugere a embrionilor
bolnavi este o altă formă de avort care nu se deose-
260

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
beşte în esenţă cu nimic de un avort timpuriu intrauterin
ce are loc înainte de implantarea embrionului.
I. Ce sunt tehnicile de reproducere asistată
Sunt tehnici de fertilizare artificială (unirea spermatozoidului
cu ovulul este provocată prin diferite mijloace) şi se împart în 4 categorii:
1. fertilizare in vitro (FIV), descrisă în acest capitol;
2. inseminare de spermă (IUI): inseminare intravaginală, intracervicală
sau intrauterină, cu spermă preparată în laborator
pentru o mai bună calitate; este o metodă rar folosită astăzi, cu
şanse de succes în doar 5% din cazuri;
3. transferul intrafalopian de gameţi (GIFT): transfer de spermatozoizi
în trompa uterină, „ocolind” obstacolul pe care îl reprezintă
trompa înfundată;
4. tehnici de micromanipulare a gameţilor: spermatozoizii sunt
injectaţi în ovule prin diferite metode: procedeu de zona-opening
/ inserţie subzonală de celule spermatice / microinjectarea
spermei în ooplasmă. Aceste metode sunt folosite în infertilitatea
masculină , menite să îmbunătăţească capacitatea spermatozoizilor
de a fertiliza 1 .
Comentariu:
mă voi referi în continuare doar la fertilizarea in vitro
(FIV), care este metoda cea mai utilizată la ora actuală.
II. Când este indicată FIV de către specialişti
A). FIV este indicată în cazurile de infertilitate date de:
Boala tubară (absenţa trompelor uterine sau înfundarea
acestora) 2 ;
1
Dr. Denisa Marina Protopopescu, Infertilitatea. Fertilizarea in vitro şi reproducerea
asistată, Editura Meteora Press, Bucureşti 2001, p. 284;
2
Ibidem, p. 289;
261

Dr. Christa Todea-Grosss
Endometrioza (o boală a organelor genitale feminine ce reprezintă
cauza a 20-40% din cazurile de infertilitate, după Webster
şi colab. -1987) 3 ;
Infertilitatea de cauză masculină (alterarea calităţii sau a cantităţii
spermatozoizilor) 4 ;
Cauze imunologice: prezenţa anticorpilor antispermatici în
tractul reproductiv feminin sau la suprafaţa spermei. Aceşti
anticorpi, sintetizaţi de organismul femeii şi îndreptaţi împotriva
spermatozoizilor, pe care îi recunoaşte ca un corp străin,
alterează motilitatea lor (prin acţiune pe piesa intermediară a
spermatozoidului) sau interacţiunea dintre ou şi spermatozoid
(prin acţiune pe capul spermatozoidului) 5 .
Alte cauze (neexplicate): 10-15 % din cazuri 6 .
B). La ora actuală, FIV este folosită şi în alte condiţii, precum:
cazuri de donări de oocite (ovuli); la unele paciente cu ovare
micropolichistice (PCO) la care inducţia ovulaţiei este asociată
cu un risc crescut de hiperstimulare ovariană (OHSS) 7 .
262
Comentarii
– infertilitatea a constituit mereu o provocare pentru
oamenii de ştiinţă, care au încercat să găsească unele metode
pentru a veni în ajutorul pacientului, pentru a-i
oferi ceea ce el nu-şi poate împlini în mod natural; ei
însă au neglijat aspectul moral al acestor metode şi, inevitabil,
s-a ajuns la o manipulare a celulelor sexuale şi a
embrionilor, lucru ce nu poate fi acceptat de canoanele
Bisericii 8 ;
– părintele Juvenalie ne oferă un răspuns moral-spiritual
la această problemă: „atunci când soţii se găsesc în
3
Ibidem, p. 291;
4
Ibidem, p. 289;
5
Ibidem, p. 292;
6
Ibidem;
7
Ibidem, p. 289;
8
Părintele Juvenalie, Teroriştii uterului. Terorism ştiinţifi c şi etica începuturilor
vieţii. Eseu de bioetică a gestaţiei, Editura Anastasia, Bucureşti, 2002, p. 180;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
imposibilitatea de a aduce pe lume un fiu, tradiţia ne
învaţă că ei nu sunt lipsiţi cu totul de posibilitatea de
a-şi desfăşura şi aplica vocaţia lor de părinţi, inerentă
tainei căsătoriei şi că pot apela la adopţie sau înfiere, angajându-se
cu această ocazie să găzduiască şi să înconjoare
cu dragoste şi dăruire copilul care le este oaspete, ca
şi cum ar fi rodul pântecelui lor” 9 .
III. Etapele fertilizării in vitro
a) Selectarea pacienţilor cu infertilitate: sunt cele descrise anterior
(punctele A.-B.);
b) Inducerea creşterii foliculare:
Comentariu
Inducerea creşterii foliculare înseamnă stimularea
prin mijloace medicale (hormonale) a creşterii mai multor
foliculi din ovar (în loc de unul, cum se întâmplă în
mod normal în fiecare lună, fiecare folicul conţinând
câte un ovul) pentru a avea mai multe ovule maturizate,
apte pentru fecundarea in vitro.
La început (anul 1981), se foloseau oocite (ovuli maturi pentru
fecundare) din ciclul natural nestimulat, dar dezavantajele
metodei erau mari: necesitatea măsurării frecvente a unui hormon
din sânge sau urină; necesitatea prezenţei personalului şi
a tehnologiei timp de 24 de ore şi şanse mici de a aspira cel puţin
un oocit şi, în total, un număr foarte mic de oocite per pacient.
Procedura a fost abandonată în 1981, când s-a folosit pentru
inducerea ovulaţiei o altă substanţă, numită Clomiphene Citrat
(CC), astfel rezultând prima sarcină gemelară. Apoi, au apărut
alţi agenţi cum ar fi: hMG, FSH urinar, FSH recombinat, GnRH
cu agoniştii şi antagoniştii săi, hormonul de creştere etc. 10
9
Ibidem;
10
Dr. Denisa Marina Protopopescu, op. cit., p. 292;
263

Dr. Christa Todea-Grosss
Monitorizarea clinică a inducerii ovulaţiei este o altă etapă
necesară cunoaşterii şi evaluării nu doar a creşterii foliculare, ci
şi a acţiunii directe a estradiolului şi a progesteronului asupra endometrului
(mucoasei uterine) pentru a-i induce modificări
morfologice şi funcţionale compatibile cu o implantare a embrionului
11 .
Colectarea de ovule:
− după ce s-a reuşit o creştere foliculară adecvată, se trece
la colectarea de ovule mature;
− colectarea de ovule se face (începând cu anul 1984) cu un
ac special cu ghidaj al sondei transvaginale, ataşat la o pompă
automatsucţiune care menţine o presiune de 100-120 mm HG;
− cu acul respectiv, se puncţionează foliculul ovarian cel
mai apropiat şi se goleşte (el conţine un ovul matur);
− lichidul folicular obţinut va fi predat imediat embriologului
pentru a identifica oocitul (ovulul);
− lichidul este pus de obicei în cutie Petri şi se caută oocitul
sub un stereomicroscop;
− complicaţiile aspirării oocitelor transvaginal sunt: infecţii,
sângerare, formarea unui abces uterin (colecţie purulentă);
perforarea intestinului sau a vezicii urinare, ruptura unui chist
endometrial (uterin) şi perforarea apendicelui 12 .
1. Cultura de embrioni
Comentariu
Limbajul cu totul inadecvat, umilitor şi nedemn pentru
naşterea unei fiinţe umane precum „cultura de embrioni”
ne duce cu gândul la o „cultură de plante neînsufleţite”
sau a unei „culturi de microbi”, dar nicidecum la naşterea
unui om creat după „chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu”.
11
Ibidem, p. 299;
12
Ibidem, pp. 300-301;
264

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
a) Mediul de cultură şi mediul înconjurător (laborator):
− după studii îndelungate ale metabolismului embrionilor,
s-au dezvoltat mediile de cultură, de la simpla soluţie de ser
fiziologic la medii complexe; acestea încearcă să „imite” condiţiile
din trompa uterină unde, în mod normal, are loc fecundarea;
− embrionii se cresc, apoi, într-o atmosferă cu 5% bioxid de
carbon sau în prezenţa unei presiuni reduse de oxigen (5% bioxid
de carbon, 2,5% oxigen şi 90% nitrogen), ambele în condiţii
ridicate de umiditate;
− atât tipul de incubator, cât şi vasele de cultură sunt foarte
importante 13 .
b) Colectarea şi maturarea oocitelor:
− după aspirarea lichidului folicular, aspiratul este pus în
vase Petri şi examinat la stereomicroscop pentru evidenţierea
oocitelor;
− se spală sângele din jurul oocitelor;
− oocitul găsit se va curăţa, se va aspira în pipetă Pasteur
şi se va transfera într-o placă unde, din nou, este spălat rapid
pentru a fi trecut într-un mediu de inseminare; se acoperă plăcuţa
şi se introduce în incubator;
− toate aceste manevre trebuie să dureze maxim un minut;
− în timpul puncţiei ovariene, soţul sau partenerul pacientei
va produce într-un recipient steril, prin masturbare, sperma
necesară;
− complicaţiile aspirării oocitelor transvaginal sunt: infecţii,
sângerare, formarea unui abces uterin (colecţie purulentă);
perforarea intestinului sau a vezicii urinare, ruptura unui chist
endometrial (uterin) şi perforarea apendicelui;
− sperma se prepară prin eliminarea supernatantului (lichidul
rămas la suprafaţă) după centrifugare, se adaugă şi alte
substanţe etc.
13
Ibidem, p. 302;
265

Dr. Christa Todea-Grosss
− la 4-6 ore de la colectarea de ovule, se face inseminarea
(punerea în contact a ovulelor cu spermatozoizii) prin adăugarea
spermei rezultate; plăcuţa se repune în incubator;
− controlul fertilizării se face la 16-18 ore după inseminare:
astfel, se controlează la microscop dacă oul prezintă cei doi pronuclei
(care formează un embrion);
− embriotransferul se efectuează la 44-48 de ore de la inseminarea
oocitelor;
− se aleg cei mai buni embrioni şi, cu acordul pacientei, se
implantează 3-4 embrioni în uter, aceştia fiind în stadiul de 4-6
celule (blastocist) 14 ;
Comentarii
– prin „alegerea celor mai buni embrioni” se înţelege o
selecţie a embrionilor, cei sănătoşi fiind implantaţi în
uter (cei în exces congelaţi), iar cei bolnavi fiind distruşi;
– în unele cazuri, se face diagnosticul de preimplantare:
la cuplurile care au tare genetice în familie şi recurg
la FIV pentru a fi selectaţi doar embrionii sănătoşi din
punct de vedere genetic.
− pacienta şi pacientul pot vizualiza micii embrioni pe monitoarele
speciale;
− transferul intrauterin se face cu un cateter special şi cu o
seringă de tuberculină în care se trag embrionii + ser. Cateterul
este introdus până aproape de fundul uterin şi, astfel, sunt
transferaţi embrionii;
− pacientei i se introduc 3 ovule de utrogestan (progesteron)
în vagin;
− pacienta va aştepta două săptămâni, după care, dacă nu
apare menstra, va face determinarea de hormon Hcg (hormon
ce apare în urină dacă femeia este însărcinată). Dacă testul de
14
Ibidem, pp. 302-304;
266

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
sarcină este pozitiv, va urma evoluţia unei sarcini 15 .
c) Prepararea şi inseminarea spermei:
− sperma este obţinută prin masturbare într-un recipient
steril;
− se face spermograma (o analiză amănunţită a spermatozoizilor,
care ne arată calitatea şi cantitatea);
− se urmăreşte obţinerea unui specimen cu un număr cât
mai mare de spermatozoizi cu motilitate bună, lipsit de contaminare
microbiană;
− nu se cunoaşte densitatea minimă de spermatozoizi necesară
pentru fertilizare; inseminarea se efectuează la o concentraţie
de 50.000-200.000 spermatozoizi/ml 16 .
− sperma obţinută poate fi de la partener/soţ sau poate fi „donată”
de o altă persoană.
Comentarii:
– masturbarea (malahia sau onania) este considerată
păcat de Biserică. Sfântul Apostol Pavel spune: „Nu ştiţi
oare că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu
Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii
la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici
furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii
nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (1 Corinteni
6, 9-10);
– în cadrul metodei de fertilizare artificială, acest lucru
este descris într-un mod foarte elocvent de către
Prof. Dr. Tristram Engelhardt: „intimitatea stimulării soţului
de către soţie şi a soţiei de către soţ, primirea de
către soţie a spermei soţului şi hrănirea de către soţie a
copilului lor în pântecele ei caracterizează unirea într-un
singur trup a soţului şi soţiei: în afara acestei uniri,
ne îndepărtăm de ţintă. Nimeni în afară de soţie nu-l
poate stimula pe soţ fără a implica o anumită formă de
15
Ibidem;
16
Ibidem, p. 304;
267

Dr. Christa Todea-Grosss
adulter. Nimeni în afară de soţ nu poate penetra soţia
pentru a introduce spermă în soţie şi îndeosebi sperma
altcuiva decât a soţului fără a comite o formă de adulter
(...)” 17 .
– „În privinţa donării de spermă şi a existenţei unei
bănci de spermă, se insinuează şi tendinţa eugenică
pentru achiziţionarea de „spermă selecţionată” 18 .
d) Fertilizarea:
− fuzionarea spermatozoidului cu oul reprezintă punctul
culminant al unor multitudini de procese; aceste procese (etape)
sunt descrise în cap. I. Fecundaţia şi implantarea oului în
uter;
− oul, la rândul lui, înainte de fecundare este curăţat şi introdus
în incubator, după care este apt pentru fecundare;
− oul este examinat apoi pentru evidenţierea prezenţei a
celor doi pronuclei (dacă a avut sau nu loc fecundarea) 19 .
e) Calitatea embrionului
− după 48 de ore de stat în incubator, oocitele fecundate ajung
la stadiul de 4 celule;
− se face apoi evaluarea embrionilor pentru transfer şi pentru
crioprezervare, tehnică efectuată sub microscop;
− evaluarea se face după diferite criterii: rata de clivaj, numărul
de blastomeri per embrioni, mărimea blastomerelor şi
gradul de fragmentare şi granulaţie 20 .
Comentariu
Această evaluare a embrionilor, efectuată la microscop,
este oarecum „orientativă”, adică nu pot fi puse
în evidenţă cu exactitate unele boli ale embrionilor şi
17
H. Tristram Engelhardt jr., Fundamentele Bioeticii Creştine. Perspectivă ortodoxă,
Editura Deisis, Sibiu, 2005, p. 337;
18
Cristina Gavrilovici, Introducere în Bioetică, Editura Junimea, Iaşi, 2007, p. 84;
19
Dr. Denisa Marina Protopopescu, op. cit., Ibidem, p. 305;
20
Ibidem, p. 306;
268

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
nicidecum cele genetice. Există, astfel, un risc de a distruge
embrionii sănătoşi şi de a-i implanta pe cei bolnavi.
Aşa cum am menţionat anterior, în unele cazuri
se efectuează şi analiza genetică a embrionilor (diagnosticul
genetic de preimplantare).
f) Co-culturile de embrioni
− este nevoie de un sistem de co-cultură pentru a ajuta maturarea
şi dezvoltarea embrionilor; astfel, creşte numărul de
celule per embrion şi se permite unui număr mai mare de embrioni
să atingă stadiul de blastocist, comparativ cu embrionii de
control crescuţi în medii standard 21 ;
g) Aspectele genetice ale FIV
− studiul cariotipului oocitelor nefertilizate a dus la concluzia
că frecvenţa oocitelor cu anomalii cromozomiale variază între 24 şi
35%. Cele mai comune erori sunt: anomaliile cromozomiale de
număr (aneuploidia şi diploidia) şi anomaliile cromozomiale
de structură; aceste studii s-au efectuat toate pe oocite care nu
au fertilizat şi nu s-au inseminat 22 ;
− studiul genetic al embrionilor se efectuează pe embrionii rezultaţi
prin FIV, înainte de a fi implantaţi în uter. Acest studiu
se realizează prin diagnosticul genetic de preimplantare.
Ce este diagnosticul genetic de preimplantare
Diagnosticul genetic de preimplantare este folosit de cuplurile
cu risc crescut de transmitere a unui defect genetic, care
doresc să se asigure de naşterea unui copil sănătos 23 . Nu este
vorba doar de cuplurile infertile, ci şi de cele care pot procrea în
mod natural, dar care au în antecedente boli genetice sau când mama
are peste 35 de ani.
21
Ibidem, p. 305;
22
Ibidem, p. 307;
23
Ibidem, p. 322;
269

Dr. Christa Todea-Grosss
Diagnosticul genetic al preimplantării implică analiza unei
singure celule recoltate prin biopsia unui embrion obţinut in vitro 24 .
Alţi autori afirmă că se extrag uneori şi 2 sau 3 celule.
Comentariu
Prin diagnosticul de preimplantare, se distrug şi
multe aşa-numite celule „cu potenţial letal” sau „genele
morţii” care controlează îmbătrânirea şi moartea
celulei, iar mutaţia acestor gene determină sindroamele
progeroide (progeria este o afecţiune genetică
rară care apare la copii şi este caracterizată prin îmbătrânire
accelerată, prematură); de asemenea, se distrug
şi alte gene importante ale celulei extrase, mai
ales în stadiul de morulă (embrion cu 8-10 celule); FIV
duce frecvent la apariţia unei boli, dar şi la multe malformaţii
ale copilului, deoarece sunt distruse şi celule
sănătoase 25 .
Biopsia embrionului se poate efectua în diverse stadii de dezvoltare
înaintea implantării sale în uter.
Metodele folosite în diferite stadii de dezvoltare sunt:
A) analiza genetică a gameţilor (oocite nefertilizate);
B) biopsia de blastomere (embrion);
C) biopsia de blastocist (celule extraembrionare, genetic
identice) 26 .
A). Analiza genetică a gameţilor se referă la studiul cariotipului
oocitelor nefertilizate (a ovulelor mature pregătite pentru
fecundare). Prin determinarea genotipului oocitului, se poate
evita fecundarea acestuia dacă are anomalii genetice. Această metodă,
însă, nu dă relaţii despre defectele paternale (ale tatălui),
24
Ibidem, p. 318;
25
Dr. Claudia Kaminski, Conferinţa Internaţională Pro-Life din 10-12 octombrie
2002 de la Viena, intitulată Medicul încearcă să ia locul lui Dumnezeu – Rătăcirile
Medicinii Moderne;
26
Mariela Militaru, Diagnosticul prenatal al bolilor cromozomiale, Teza de doctorat,
UMF Cluj-Napoca, 2003, p. 41;
270

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
motiv pentru care se recurge frecvent la biopsia embrionului în
stadiu de blastomer 27 .
B). Biopsia de blastomere
− este metoda cea mai frecvent utilizată;
− se realizează asupra embrionului în stadiul de 6-10 celule
(cel mai frecvent la 8 celule) 28 ;
− Din cauza materialului genetic redus, s-au căutat metode
sensibile cu marjă mică de eroare. Cele mai utile sunt metodele
de genetică moleculară: reacţia lanţului C polimerază (PCR)
şi hibridizarea fluorescentă in situ (FISH) 29 ;
− metoda PCR poate pune în evidenţă o varietate de mutaţii
la nivel de genă, cauzând boli genetice precum: distrofia musculară
Duchene, anemia hemolitică sickle cell, hemofilia A, sindromul
Lesh-Nyhan, fibroza chistică şi tipul de RhD (permite transferul
intrauterin doar a embrionilor Rh negativi la mame cu Rh
negativ, evitând astfel complicaţiile date de incompatibilitatea
Rh materno-fetală) 30 ;
− tehnica FISH poate fi utilizată atât pentru detectarea anomaliilor
cromozomiale (numerice şi structurale), cât şi pentru identificarea
cromozomilor sexuali în vederea determinării sexului.
Cele mai frecvente anomalii cromozomiale detectabile sunt:
aberaţii ale cromozomilor de sex (monosomia X) şi trisomiile: 13,
18 şi 21 (sindromul Down) 31 .
− într-un studiu efectuat pe 68 de embrioni umani, utilizând
tehnica FISH, au fost identificate aberaţii ale cromozomilor
de sex în aproximativ 32% din cazuri. Rata erorilor în metoda
PCR este de 10-20% (de exemplu, o celulă descuamată de la
cel care efectuează analiza poate influenţa rezultatul) 32 .
27
Denisa Protopopescu, op. cit., p. 323;
28
Mariela Militaru, op. cit., p. 41;
29
Denisa Protopopescu, op. cit., p. 324;
30
Ibidem;
31
Ibidem;
32
Mariela Militaru, op. cit., p. 41;
271

Dr. Christa Todea-Grosss
C). Biopsia de blastocist: în acest stadiu (mai tardiv), se pot extrage
10-30 celule extraembrionice (celule trophoectodermice),
dar genetic identice, din ţesutul care înconjoară embrionul. În
mod curent, această metodă nu se aplică în practică fiindcă puţini
embrioni fecundaţi „in vitro” ajung la stadiul de blastocist şi
numai un număr mic dintre ei reuşesc să se implanteze în uter 33 .
Comentariu
Prin fertilizarea in vitro (FIV), obţinem mai mulţi
embrioni pentru un singur cuplu, după care urmărim
cu tenacitatea unui „medic detectiv” o eventuală „tară
genetică” a embrionilor pentru a-i putea „elimina”. În
acest mod, noi devenim adevăraţi „medici poliţişti” ce
efectuăm numeroase avorturi care nu ar fi avut loc în
mod normal. Cu toate acestea, ne considerăm medici
care acţionează spre „binele omului şi al societăţii”.
h) Crioprezervarea (îngheţarea embrionilor)
− este etapa ce urmează după „selectarea” embrionilor sănătoşi
prin diagnosticul de preimplantare;
− embrionii în „exces” şi sănătoşi, care nu vor fi transferaţi
în uter, vor fi congelaţi în condiţii speciale; există bancă de ţesut
ovarian uman unde sunt stocate aceste oocite;
− s-a dezvoltat această tehnologie de crioprezervare care permite
depozitarea embrionilor pe termen lung;
− embrionii vor fi îngheţaţi în nitrogen lichid, ei au putut fi
transferaţi de la stadiul de zigot până la blastocist, ducând la creşterea
numărului de sarcini;
− se fac studii despre potenţialul genetic după crioprezervare,
respectiv posibila deteriorare a embrionului la temperatura camerei
după dezgheţare, crescând riscul aneuploidiilor (boli cromozomiale
prin aberaţii numerice) 34 .
33
Denisa Protopopescu, op. cit., pp. 323-324;
34
Ibidem, pp. 307-308;
272

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Comentarii
– dintre embrionii criogenizaţi în zilele 1, 2, 3, 4, 5,
numărul celor care au supravieţuit decongelării a fost:
87%, 33%, 43%, 12% şi, respectiv, 0% 35 ;
– şansele de supravieţuire a unui embrion criogenat
sau congelat, iar apoi dezgheţat, care putea să devină
mai apoi sarcină diagnosticată clinic, erau de 15% 36 .
i) Maturarea in vitro. Dezavantaje
− unul din cele mai mari dezavantaje în FIV este hiperstimularea
ovariană controlată cu riscul de a nu obţine un embrion;
− un alt dezavantaj este necesitatea existenţei unor oocite proaspete,
sănătoase, nedeteriorate, competente pentru diviziune, fapt ce
dezavantajează femeile ale căror ovare nu mai funcţionează
normal din cauza vârstei, diferitelor boli sau a insuficienţei ovariene
premature 37 .
j) Embriotransferul – ET
− un procent de 87,5% dintre pacientele la care s-au colectat
ovule sunt capabile de embrio-transfer, dar numai 21,1%
dintre ele vor procrea;
− etapele ET sunt:
1. transferul se face de la ziua 1 după colectarea de ovule
până la ziua 5 în stadiul de blastocist;
2. este foarte important stadiul dezvoltării endometrului;
şansa cea mai mare de implantare o are în zilele de 17-19 ale
ciclului;
3. numărul embrionilor transferaţi este important, căci astfel
rata sarcinilor multiple este în concordanţă cu numărul de
embrioni de bună calitate transferaţi; în prezent, marea majoritate
a clinicilor limitează numărul embrionilor transferaţi la
35
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, Avortul. Întrebări şi răspunsuri. Să-i iubim
pe amândoi, Editura Provita Media, Bucureşti, 2007, p. 110;
36
Ibidem;
37
Denisa Protopopescu, op. cit., p. 308;
273

Dr. Christa Todea-Grosss
2 pentru pacientele sub 35 de ani şi la 3 pentru cele trecute de
35 de ani, dar se ţine cont că la pacientele în vârstă şansa obţinerii
unei sarcini scade;
4. embrionii sunt transferaţi în cateter într-un mediu vâscos
pentru a facilita transferul;
5. locul de transfer embrionar în cavitatea uterină este în
partea joasă a uterului, crescând rata sarcinii; embrionii trebuie
să fie aproximativ la 1 cm proximal de fundul uterin; (transferul
în partea de sus a uterului duce la creşterea riscului sarcinilor
extrauterine);
38
6. după transfer, cateterul se scoate cu grijă .
Comentarii
– începând cu prelevarea ovulului matur şi până la
naştere, o mare parte din embrionii creaţi se pierde în
diferite stadii ale evoluţiei lor dificile. Astfel, marea majoritate
a fiinţelor umane create prin metoda FIV mor înainte
de naştere 39 .
– după statisticele organizaţiilor pro-vita, un procent
redus de embrioni care variază între 1,6 şi 1,7 % , ajunge
să aibă un proces normal de gestaţie 40 ;
– urmărindu-se criteriul „eficienţei”, la început sunt
creaţi mai mulţi embrioni decât sunt necesari, unii dintre
ei fiind o rezervă pentru un viitor tratament sau pentru
experimente 41 ;
– se cunosc cazuri în care embrionii în exces sunt utilizaţi
pentru obţinerea de produse cosmetice; alţii sunt păstraţi
prin congelare, fiind o rezervă pentru alte nereuşite
ale procreaţiei asistate 42 .
38
Ibidem; pp. 308-310;
39
Larisa Ciochină, Constantin Iftimie, O viziune asupra vieţii, Editura Provita
Media, Bucureşti, 2003, p. 76;
40
Ibidem;
41
Ibidem, p. 77;
42
Ibidem;
274

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Rezultate
− rata sarcinii este de 25-30% prin Gift faţă de 12-19% prin
FIV-ET şi, în prezent, nu se cunosc îmbunătăţiri substanţiale;
− sarcinile ectopice după ET (embriotransfer), au loc în proporţie
de 4-5%;
− rata sarcinii creşte cu numărul de embrioni transferaţi,
dar creşte şi numărul de sarcini multiple;
− riscul naşterii premature (26-28 săptămâni) este de 12,8%;
− procentul de operaţii cezariene în FIV este de 45-55%;
− mortalitatea perinatală în FIV este de 45/1000 naşteri în Australia,
27 în Marea Britanie etc.;
− procentul malformaţiilor congenitale în FIV nu diferă faţă
de cel al populaţiei generale 43 .
Concluzii
1). Care este rata de eşec în FIV
Dr. Claudia Kaminski (medic ginecolog din Germania,
preşedintele mişcării „Dreptul la viaţă”), la Conferinţa
Internaţională Pro-Life din 10-12 octombrie 2002
de la Viena, intitulată „Medicul încearcă să ia locul lui
Dumnezeu – Rătăcirile Medicinii Moderne”, relatează
despre un studiu realizat în 26 de Centre de diagnostic de
preimplantare din Europa, Australia şi SUA în perioada
1993-2000 la 886 de perechi care au recurs la FIV, unde
s-au constatat următoarele:
– s-au născut 162 de copii din 123 de sarcini (multe fiind
gemelare);
– au fost folosite 47 de ovule fecundate pentru fiecare
naştere, deci pentru cele 162 de sarcini s-au fertilizat
artificial 9102 de embrioni!
– în total, s-au creat pe cale artificială 9102 de embrioni,
dintre care s-au născut doar 162 de copii, deci un procent
de 1,8% (rata de eşec fiind de 98,2%);
43
Denisa Protopopescu, op. cit., pp. 311-312;
275

Dr. Christa Todea-Grosss
– în 132 de cazuri, s-au făcut alături de Dg. de preimplantare
şi alte metode invazive şi s-au constatat şi embrioni
bolnavi. Astfel, s-au făcut 7 avorturi terapeutice
timpurii, în primele 3 luni de sarcină, şi alţi 9 copii au
fost practic distruşi în timpul gravidităţii printr-o tehnică
numită „reductivă”. Pentru această tehnică, se foloseşte
o substanţă numită clorură de calciu, care se injectează în
inima copilului şi care îi va fi fatală. Alţi 2 copii au murit în
timpul sarcinii. S-au născut şi 2 copii bolnavi. Deci, 18
copii au murit din cei 132, un procent de 13%; una dintre
mame a avut 5 embrioni, dintre care au fost „reduşi”2;
la altă mamă, care a avut 3 embrioni, s-a făcut o „reducere”,
rămânând cu 2 copii, dar a făcut o infecţie în săptămâna
a 22-a de sarcină şi i-a pierdut şi pe ceilalţi 2 44 .
În perioada 1989-1999, în Marea Britanie, peste 70.000
de embrioni umani au murit pe parcursul aplicării metodei
FIV, născându-se 8.300 de copii pe această cale în
aceeaşi perioadă. Literatura medicală prezintă aceste
situaţii mult mai optimist 45 .
2.) Există efecte negative pe termen lung asupra femeilor
care recurg la procedura FIV
– un studiu din 1993, efectuat de Universitatea Stanford,
sugera că femeile cărora li se administrează medicamente
pentru fertilitate, necesare în metoda FIV, erau supuse
unui risc de 3 ori mai mare de a face cancer ovarian 46 ;
– Dr. Claudia Kaminski afirmă:
„S-a constatat o rată crescută a unor boli precum diabet
zaharat şi preeclampsia (o HTA gravă care duce rapid
la comă şi la moartea mamei). De asemenea, creşte
rata sarcinilor multiple, în mod normal există un procent
de 1,2% al sarcinilor gemelare, dar, prin FIV, acesta creşte
de 20 de ori! Iar în 3% din cazuri există tripleţi. Doar
în Germania în ultimii 20 de ani s-au născut 9.000 de
gemeni. O femeie poate purta, în mod normal, doar un
44
Dr. Claudia Kaminski, op. cit.;
45
Larisa Ciochină, Constantin Iftimie, op. cit., p. 76;
46
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., p. 110;
276

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
copil, cu puţine excepţii mai mulţi. De aceea, FIV a dus
la mari riscuri în cazul sarcinilor multiple (diabetul zaharat,
preeclampsia, depresii nervoase etc.)” 47 .
3). Copiii creaţi prin FIV pot fi bolnavi
Prin diagnosticul de preimplantare, se distrug şi multe
aşa-numite celule „cu potenţial letal”; aceste celule se
pot distruge mai ales în stadiul de morulă (embrion cu
8-10 celule); FIV duce frecvent la apariţia unei boli cum
ar fi mucoviscidoză, boală letală în timp, dar şi la multe
malformaţii, deoarece sunt distruse şi celule sănătoase 48 .
Dr. Wilke ne arată date asemănătoare, foarte îngrijorătoare:
„în naşterile prin FIV au fost înregistrate handicapuri
majore congenitale în proporţie de 2,2% în comparaţie
cu 1,5% în concepţiile normale. Din 633 de embrioni
concepuţi „in vitro” de către cea mai bună echipă
în domeniu, sub conducerea dr. Alan Trounson, doar
45 sau 7% din embrioni au trăit până la naştere. Adică
a existat o pierdere de embrioni de 93% sau 12 din 13
embrioni au murit. Printre copiii născuţi prin FIV, există
de şase ori mai multe cazuri de transpoziţie cardiacă
faţă de media naţională şi de cinci ori mai multe cazuri
de spina bifida. Decesele la naştere şi decesele în
primele trei luni de la naştere depăşesc de trei ori media
naţională” 49 .
4). Ce se întâmplă în sarcinile multiple
– în cazul sarcinilor multiple, se recurge la aşa-zisele
„reduceri”, prin omorârea copiilor „în exces”. În acest scop,
se foloseşte o substanţă numită clorură de calciu, care se
injectează în inima copilului şi care îi va fi fatală. Frecvent,
apar depresii nervoase la mamă după aceste ucideri 50 ;
– sarcinile multiple realizate prin FIV implică şi reducţia
embrionară; asta înseamnă că mulţi embrioni
sunt eliminaţi ca să se îmbogăţească şansele de supra-
47
Dr. Claudia Kaminski, op. cit.;
48
Ibidem;
49
Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., pp. 110-111;
50
Dr. Claudia Kaminski, op. cit.;
277

Dr. Christa Todea-Grosss
vieţuire a unuia sau a doi embrioni; actul de eliminare
din organism în mod programatic a unor embrioni reprezintă
un avort, un homicid 51 .
5). Aspectul moral al FIV
– Fecundarea in vitro e inacceptabilă prin însuşi faptul
că se consumă în afara trupului uman; suprimarea embrionilor
supranumerari este o crimă, ca şi avortul 52 ;
– Prof. H. Tristram E., în cartea „Fundamentele Bioeticii
Creştine”, arată problema morală a producerii în
exces de embrioni: „cea mai evidentă chestiune morală
pusă în joc de fertilizarea in vitro e legată de producerea
în „exces” de zigoţi şi embrionii timpurii care riscă
să fie congelaţi sau distruşi”. Îl dă exemplu pe Sfântul
Vasile cel Mare care susţine că: „ucigaş este cel ce ucide
un embrion neformat sau imperfect , întrucât acesta
deşi nu e încă o fiinţă completă, era menit să se desăvârşească
în viitor, potrivit succesiunii neapărate a
legilor firii” 53 ;
– „Începutul fiinţei umane se petrece deci, prin unirea
nu doar biologică, ci şi spirituală a părinţilor prin legătura
căsătoriei. Un act de procreare lipsit de expresia
fizică este privat de comuniunea interpersonală dintre
cele două corpuri fizice. Caracteristica iubirii conjugale
este totalitatea şi deplinul dăruirii celor două persoane,
de aceea, substituirea actului corporal cu tehnica determină
o reducere a lui la simplitatea unui gest tehnic. Fertilizarea
extracorporală a fost astfel asimilată cu fecundarea
extraconjugală. Părinţii sunt doar o terminologie
în cazul fertilizării in vitro. Cine împlineşte faza decisivă a
procreării este un străin sau o echipă de străini, în locul cuplului.
Din acest motiv, se înţelege de ce actul de iubire
conjugală este considerat în învăţătura Bisericii ca unica
modalitate demnă de procreare umană” 54 .
51
Larisa Ciochină, Constantin Iftimie, op. cit., p. 77;
52
Părintele Juvenalie, op. cit., p. 203;
53
H. Tristram Engelhardt jr., op. cit., p. 339;
54
Cristina Gavrilovici, op. cit., p. 84;
278

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
– FIV, ea însăşi o metodă imorală, a deschis din nefericire
drumul şi spre alte metode cu totul imorale, precum
donarea de ovule, donarea de embrioni, surogatul, experienţe
pe embrioni etc.
Alte aspecte ale fertilizări in vitro (FIV)
1. donarea de oocite (ovule);
2. donarea de embrioni,
3. surogat.
1. Donarea de ovule
Cazurile în care se recurge la donare de oocite:
− prima donare de oocite s-a făcut în 1983 55 ;
− iniţial, s-a efectuat la pacientele cu insuficienţă ovariană primară,
apoi s-a extins procedeul şi la alte grupuri de paciente,
precum cele în vârstă şi pacientele purtătoare de boli genetice 56 ;
− cuplurile purtătoare de boli genetice sau anomalii cromozomiale
au dreptul de a cere donare de oocite; diagnosticul prenatal permite
cuplurilor să recurgă la FIV, biopsia embrionului preimplantat
şi transferul de embrioni normali 57 ;
Sursa de oocite donate
− în Anglia, legislaţia permite donori sub 35 de ani.
− nu se folosesc donorii în vârstă din cauza riscurilor anomaliilor
genetice; donorii sunt voluntari, adică femei care doresc
să ajute pacientele necunoscute sau prietenele;
− donatori pot fi şi femeile sterilizate prin legarea trompelor
uterine;
− donarea de la o rudă (soră sau altă rudă foarte apropiată)
permite recipienţilor să aleagă cine va da materialul genetic
pentru copil şi permite donorilor să cunoască sau nu copilul în
urma tratamentului 58 ;
55
Dr. Denisa Protopopescu, op. cit., p. 330;
56
Ibidem;
57
Ibidem, p. 331;
58
Ibidem, p. 332;
279

Dr. Christa Todea-Grosss
− după FIV, pot rămâne oocite în exces pe care cuplurile le pot
dona altor cupluri străine 59 ;
− donatoare „profesioniste” sunt cele care îşi vând oocitele; acest
fapt este interzis în unele ţări, cum ar fi Anglia, în scopul prevenirii
exploatării comerciale şi din respect pentru demnitatea
umană; în SUA, plata oocitelor donate este permisă legal cu
scopul compensării morale a efortului, timpului şi riscului asumat
de donori 60 ;
− donorii de oocite sunt testaţi genetic şi de boli infecţioase
pentru a preveni transmiterea unor boli (SIDA, hepatita B, hepatita
C etc.) 61 .
− primitoarele de oocite sunt, de asemenea, testate pentru
aceste boli; sunt, de asemenea, efectuate şi alte teste precum
grupul sanguin şi factorul Rh, glicemia, testul Papanicolau,
imunitatea la rubeolă 62 .
− statutul legal al copilului rezultat după donare de oocite
este clar în Anglia, dar nesigur în alte ţări; decizia de a spune sau
nu copilului despre originea sa genetică aparţine familiei 63 .
2. Donarea de embrioni:
− în 1983, Leeton şi colab. au descris prima sarcină după
transferul de embrioni donaţi;
− în prezent, transferul de embrioni este o formă a reproducerii
asistate implementată cu succes la cuplurile la care ambii parteneri
sunt subfertili 64 ;
− unic în această formă de reproducere asistată este că se
transferă un embrion unui cuplu cu care acesta nu are nicio legătură
genetică 65 ;
59
Ibidem;
60
Ibidem;
61
Ibidem, p. 333;
62
Ibidem;
63
Ibidem, p. 334;
64
Ibidem, p. 335;
65
Ibidem;
280

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− cazurile la care se indică transferul de embrioni sunt: purtători
de boli genetice sau anomalii cromozomiale; insuccesul
repetat al FIV; partener subfertil (insuficienţă testiculară primară
sau afecţiuni genetice) şi femei cu insuficienţă ovariană
primară, insuficienţă ovariană secundară chimioterapiei, radioterapiei
66 .
Donorii de embrioni:
− cupluri care au efectuat cicluri de fertilizare in vitro (FIV)
şi au embrioni în plus crioprezervaţi (congelaţi);
− în America, cuplurile care donează embrioni trebuie să
aibă vârsta cuprinsă intre 18 şi 36 de ani;
− donorii (la fel şi primitorii) de embrioni sunt testaţi pentru
boli în acelaşi mod ca şi donorii de oocite 67 .
3. Surogatul
− Când un cuplu îşi doreşte copii, dar femeia nu poate menţine
o sarcină din motive de boli uterine (absenţa uterului, uter
operat şi scos din diferite motive de boală), el recurge la o gazdă
surogat;
− Prin metoda FIV se vor „crea embrioni” cu bagajul genetic
al cuplului; apoi embrionii vor fi transferaţi la o gazdă;
− Femeia care primeşte aceşti embrionii creaţi de un cuplu prin
metoda FIV (prin mixarea ouălor cu sperma soţului) se numeşte gazdă
surogat sau gazdă; mama surogat trebuie să fie sănătoasă, să
aibă sub 38 de ani şi să aibă cel puţin un copil 68 ;
Comentarii
FIV omoloagă se referă la situaţia în care concepţia se
realizează între cei doi gameţi (ovul şi spermatozoid)
provenind de la părinţii biologici;
FIV heteroloagă se referă la situaţia în care intervine
şi a treia persoană. Putem avea trei situaţii distincte: a).
66
Ibidem;
67
Ibidem;
68
Ibidem, pp. 336-337;
281

Dr. Christa Todea-Grosss
282
când este folosit un oocit (donare de ovul) provenind
de la un donor, iar copilul va avea genele tatălui biologic
şi genele donorului; b). când se recurge la o mamă
gazdă (surogat) care va purta embrionii unui cuplu, iar
copilul va avea genele ambilor părinţi, fiind, însă, „găzduit”
de mama surogat; c). când se face transferul unui
embrion străin unei mame (cuplul primitor), care nu
are nicio legătură genică cu acest copil 69 . Aceste situaţii
pun anumite probleme de natură etică:
– statutul cuplului este ameninţat de două ori: întâi
prin interferenţa unei a treia persoane şi, în al doilea
rând, prin faptul că fecundaţia se consumă în afara uterului
matern 70 ;
– identitatea nenăscutului: consecinţele sunt grave şi stranii.
Când se face recurs la o bancă de embrioni, care sunt
implantaţi după moartea tatălui, vorbim de aşa-zişii „copii
de dincolo” (când femeia văduvă doreşte un copil de
la soţul mort); dacă se face recurs la o bancă de spermă şi
se nasc mai mulţi copii de la acelaşi donator, aceştia riscă
să devină consangvini dacă se vor căsători între ei, neştiind
că sunt fraţi după un părinte 71 ;
– mamele surogat: situaţia copilului este complicată –
în timp ce moşteneşte patrimoniul genetic de la două
persoane care sunt părinţii biologici, el este hrănit şi
„adăpostit” în uterul altei femei, mama surogat sau gazdă
72 ; mama surogat, după naştere, trebuie să abandoneze
copilul permiţând astfel părinţilor biologici să-l
înfieze, după ce aceştia l-au luat în îngrijire ca asistenţi
sociali. Abandonul însă este restrictiv, se pedepseşte
după lege, iar o femeie sau un bărbat, dacă nu sunt căsătoriţi,
nu-l pot înfia. Nu avem date despre felul în care
sunt rezolvate aceste dileme în România pe fondul unei
lipse a legislaţiei în domeniul fertilizării artificiale 73 .
69
Părintele Juvenalie, op. cit., p. 197;
70
Ibidem, p. 197;
71
Ibidem, p. 198;
72
Ibidem, p. 199;
73
Larisa Ciochină, Constantin Iftimie, op. cit., pp. 78-79;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
FIV şi experimentele pe embrioni. Inginerie genetică.
– legislaţia unor state aprobă utilizarea embrionilor şi
chiar şi a feţilor obţinuţi prin avort spontan sau provocat
în scopuri experimentale. Motivaţiile sunt două: embrionilor
umani li se neagă caracterul uman şi se invocă
raţiuni de tip ştiinţific „terapeutic” 74 .
– o parte din embrionii în exces şi congelaţi sunt cedaţi
laboratoarelor de cercetare şi pot fi folosiţi pentru obţinerea,
prin clonare terapeutică, de ţesuturi sau organe de
rezervă, necesare operaţiilor de transplant 75 .
– „Prin inginerie genetică, se înţelege ansamblul de tehnici
prin care omul intervine asupra codului genetic.[...].
Efectele tehnologiei ADN-ului recombinat este mult
mai mare decât în cazul fertilizării artificiale. Eventuale
schimbări ale codului genetic care trebuie înţeles ca un
patrimoniu al întregii omeniri, presupun schimbări care
ar putea afecta în timp generaţii întregi. Toate tehnicile
uzuale, specifice ingineriei genetice, urmăresc transferul
unei informaţii genetice noi în structura celulară
a unei fiinţe vii. Este vorba de recunoaşterea şi izolarea
unor gene care determină diverse boli genetice urmărindu-se
prevenirea lor sau se opreşte evoluţia şi transmiterea
lor la urmaşi [...]. Hărţile genetice permit localizarea
genelor, a cromozomilor şi a enzimelor. Acestea
sunt necesare pentru localizarea genelor asociate cu
anumite maladii 76 .
– Toate cercetările şi aplicaţiile din domeniul genetic
ar trebui să fie orientate în sensul salvării vieţii şi identităţii
genetice a oricărui individ uman. Alterarea patrimoniului
genetic al unei persoane, pericol care a devenit
iminent, reprezintă o gravă ofensă adusă umanităţii şi
se cuvine să fie înţeleasă ca un semn al dominaţiei omului
asupra altui om. În această categorie, intră şi schimbarea
sexului embrionului prin injecţie de ADN 77 .
74
Părintele Juvenalie; op. cit., p. 200;
75
Larisa Ciochină, Constantin Iftimie, op. cit., p. 76;
76
Ibidem, p. 83;
77
Ibidem, p. 84.
283

CAPITOLUL IX
HOMOSEXUALITATEA (INVERSIUNE SEXUALĂ
/ SODOMIE / PERVERSIUNE SEXUALĂ)
284
1). Istoric:
− din cele mai vechi timpuri, vin mărturii care atestă comportamentul
homosexual, etichetat ca anormal;
− nu acelaşi lucru s-a putut constata în ţări necreştinizate
precum Grecia antică, pe vremea când oamenii mai credeau încă
în zei. Vechea Grecie, mai mult decât oricare altă civilizaţie,
acorda un loc oficial iubirilor masculine. Comportamentul sexual
al vechilor greci a fost pe rând motiv de stânjeneală, de
denigrare sau, din contră, de elogiu pentru istorici 1 .
− în Europa: încă din primele secole ale erei creştine, oamenii,
în general, şi teologii, în special, au condamnat în mod absolut
relaţiile homosexuale. Termenul sodomie denumeşte domeniul
imens al actelor sexuale lipsite de finalitate procreatoare,
pe care Biserica le denunţă: coitus interruptus, masturbarea,
felaţia, coitul anal heterosexual şi homosexual etc. 2 . „Există însă
un motiv mai profund al învăţăturii creştine care justifică împotrivirea
faţă de actul homosexual: înclinaţia unora pentru
1
Sorin Spineanu-Dobrotă, Homosexualitatea: Normal sau patologic, Editura Tritonic,
Bucureşti, 2005, pp. 50-51;
2
Ibidem, p. 60;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
unirea fizică cu persoane de acelaşi sex este contrară proiectului
divin, dispreţuind Creaţia şi încălcând diferenţele stabilite
de Dumnezeu. Astfel, în Levitic sau a Treia Carte a lui Moise
(din Vechiul Testament), apare termenul de ticăloşie, iar în unele
traduceri chiar de crimă pentru a desemna relaţia homosexuală,
una din negările pactului dintre Dumnezeu şi oameni” 3 .
Creştinul cunoaşte foarte bine episodul distrugerii Sodomei şi
Gomorei, prefăcute în cenuşă de mânia divină pentru excesele
comise de locuitorii Sodomei, socotite a fi de tip homosexual;
− în Evul Mediu: Biserica se arată intolerantă faţă de eretici,
la fel fiind consideraţi şi homosexualii, lupta împotriva ereticilor
şi infidelilor fiind mai aprigă în perioada 1150 – 1250. Primul
conciliu care condamnă sodomiţii este cel de la Naplus în
1220 în Ţara Sfântă, cel mai important fiind însă cel de la Latran
în 1179, care condamnă sodomia şi îi excomunică pe laicii
vinovaţi de crime împotriva naturii;
− Iluminismul şi „păcatul filozofic” : în sec. al VII-lea, mai marii
regatului îşi ascundeau cu greu gusturile sexuale. Revoluţia
din 1789 a şters, însă, pentru totdeauna această noţiune de
„crimă contra naturii” atribuită homosexualilor în secolele medievale.
Se cunoşteau mulţi regi şi prinţi cu astfel de înclinaţii
sexuale, atât în Anglia cât şi în Franţa. În acest secol al iluminismului,
homosexualitatea era denumită „păcat filozofic”.
Acest păcat nu era doar unul al elitelor, ci era prezent în toate
mediile sociale. În timp, condamnările şi procesele pentru sodomie
au dispărut, iar execuţiile prin foc au devenit evenimente
foarte rare. În 1787, Austria reducea condamnarea homosexualilor
de la pedeapsa cu moartea la pedeapsa cu închisoarea
pe viaţă 4 .
Homosexualitatea astăzi
− Preşedintele S.U.A., G. Bush, semna în 1990 o lege care pro-
3
Ibidem;
4
Ibidem; p. 65;
285

Dr. Christa Todea-Grosss
tejează homosexualii din punct de vedere juridic împotriva violenţelor
comise de persoane homofobe 5 .
− i-au urmat alţii, cu predominanţă în ţările anglo-saxone,
spre deosebire de ţările latine care au rămas mai conservatoare.
Motivul principal a fost predominanţa în ţările latine a Bisericilor
Ortodoxe şi Catolice care întotdeauna s-au opus cu
vehemenţă acestui păcat care nu trebuie privit ca o stare de normalitate,
ci ca una împotriva firii. Cu timpul, însă, Guvernele
acestor ţări nu au mai ascultat de vocile Bisericii, acţionând în
numele „democraţiei” şi oferind tot mai multe drepturi acestei
minorităţi sexuale;
− în Suedia, pe parcursul ultimilor 10 ani, politicile oficiale
şi legislaţia au întărit drepturile legale ale homosexualilor, cerând
toleranţă faţă de acest grup 6 .
− România a fost încurajată să abroge art. 200 din Codul Penal.
În mai 1998, Preşedinţia Uniunii Europene saluta iniţiativa
legislativă a Guvernului României de amendare a Codului
Penal în ceea ce priveşte dezincriminarea relaţiilor homosexuale.
S-a trecut la fapte în 21 iunie 2001, când Guvernul României
a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 89/2001, care a abrogat articolul
200 din Codul Penal şi a modificat textele altor articole
care se referau la infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, pentru
a elimina orice discriminare pe motiv de orientare sexuală din
Codul Penal 7 .
Legislaţie. Drept şi homosexualitate în lume
− nu există discriminări legale în 36 de state americane, precum
nici în alte ţări, dintre care şi România şi Moldova;
− în Uniunea Europeană, fenomenul homosexualităţii nu mai
este reprimat, dar există diferenţe în materie de sancţiune a ho-
5
Ibidem, p. 71;
6
Dr. Genoveva Tudor, Bolile homosexualilor – un documentar medical la zi, Editura
Christiana, Bucureşti 2005, p. 36;
7
Sorin Spineanu-Dobrotă, op. cit., p. 183;
286

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
mosexualilor, în reglementarea căsătoriei gay şi în privinţa adopţiei
copiilor de către cuplurile de homosexuali 8 .
La ora actuală: procentul homosexualilor din populaţie creşte îngrijorător.
Cifra majoritar acceptată este în jur de 10%, deşi cifra
este disputată de ambele tabere. O idee mult mai răspândită
este aceea că cifra de 10% este cea conservatoare, în realitate
ea fiind mai mare. Cele mai mari estimări ajung la 25% 9 .
2). Abordare psihologică şi psihiatrică: evoluţia
homosexualităţii de la „boală” la „normalitate”
A). Homosexualitatea ca boală
Homosexualul a fost considerat un suferind, medicii şi psihiatrii
folosind diferite terapii pentru vindecarea homosexualităţii:
intervenţii chirurgicale (extirparea unui lob al creierului,
considerat a fi centrul activităţii sexuale), electroşocuri, injecţii
cu hormoni şi substanţe psihodepresive cu rol în inhibarea
apetitului sexual etc.
Sigmund Freud, în 1905, a readus în discuţie teoria conform
căreia homosexualitatea ar fi înnăscută şi a considerat-o un rezultat
al unui „blocaj în stadiul infantil”. Afirmând teoria de bisexualitate
originară a fiinţei umane, teoria freudiană a contribuit
la o mai mare toleranţă. În Franţa, această teorie a avut un
mare ecou, în mediile intelectuale fiind considerată un mare
succes. Mai mult decât psihiatrii sau psihanaliştii, medicii progresişti
au contribuit la evoluţia mentalităţilor. Englezul de origine
americană Havelock Ellis îşi publica în 1897 lucrarea „Sexual
Inversion” (Inversiune Sexuală), ajutat de prieteni şi militanţi homosexuali,
devenind un nume de referinţă în ceea ce priveşte
caracterizarea homosexualităţii: „homosexualitatea dobândită
8
Ibidem; p. 162;
9
Dr. Evelyn Cristescu, Comportamente sexuale – ROMEDIC, ghid medical online;
287

Dr. Christa Todea-Grosss
este foarte rară”. Astfel, el devine primul autor care simpatiza
homosexualii. I-au urmat alţi scriitori, precum germanul Magnus
Hirschfeld, medic şi militant homosexual, care dezvoltă
teoria expusă de Karl Ulrich, care consideră că homosexualul
este „un suflet de femeie prizonier într-un corp de bărbat” 10 .
În România, până nu demult, homosexualitatea era considerată,
din punct de vedere psihiatric, o tulburare majoră de comportament
sexual, caracterizată prin realizarea actului sexual între
indivizi de acelaşi sex.
− pentru homosexualitatea masculină, termenii folosiţi erau
sodomia şi pederastia, iar pentru homosexualitatea feminină, lesbianismul
şi sofismul;
− homosexualitatea poate fi totală, periodică sau numai pentru
o singură perioadă,
− unii homosexuali pot fi şi bisexuali, adică întreţin şi relaţii
heterosexuale 11 .
Cauzele homosexualităţii
− sunt probleme încă neclarificate,
− după V. Săhleanu, homosexualitatea este un „fenomen
omogen” şi invertirea libidoului poate avea multiple cauze şi
mecanisme, unele constituţii somato-psihice şi endocrine fiind mai
predispuse la această deviaţie de comportament sexual;
− homosexualitatea, pe lângă devierea propriu-zisă a comportamentului
sexual, se caracterizează şi prin modificarea în
general a comportamentului, această categorie prezentând un caracter
antisocial şi o patologie de adaptare 12 .
− la ora actuală, homosexualitatea nu mai este considerată o
moştenire genetică, ci o consecinţă a convieţuirii cu părinţi homosexuali,
o consecinţă a incestului, a abuzului moral în copilărie sau a
relaţiilor cu profesori homosexuali care nu sunt nici pe departe in-
10
Sorin Spineanu-Dobrotă, op. cit., pp. 71-73;
11
Petrache Vârtej, Ginecologie, Editura ALL, Bucureşti, 1997, p. 324;
12
Ibidem;
288

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
ofensivi. A apărut, astfel, un nou capitol, cel al bolilor care decurg
din practica homosexualităţii sau care sunt mult mai frecvente
ca urmare a homosexualităţii 13 .
Homosexualitatea masculină are 5 forme (tipuri) de manifestare:
a) inversiunea reală: caracterizată prin repulsie evidentă şi
manifestă faţă de sexul opus, ei căutând realizarea sexuală doar
cu indivizi de acelaşi sex;
b) inversiunea facultativă, adică ambisexualitatea, în care indivizii
au relaţii sexuale normale, heterosexuale, dar au şi relaţii
homosexuale. Este forma care contribuie în cea mai mare măsură
la proliferarea infecţiei cu HIV-Sida.
c) inversiunea de circumstanţă, în care deviaţia sexuală se
manifestă numai în anumite condiţii, în restul timpului individul
fiind aparent normal;
d) inversiunea latentă este forma încă nemanifestată a homosexualităţii
care poate evolua fie către forma de circumstanţă,
fie către cea facultativă sau spre cea reală. Depistată la timp
şi tratată, poate readuce individul la o viaţă normală;
e) inversiunea simptomatică este forma în care homosexualitatea
este o sechelă a unor afecţiuni de tipul psihozei maniaco-depresive,
encefalitelor, schizofreniei etc. (Stoica T.) 14 .
Tratamentul era considerat necesar! Era un tratament de psihanaliză,
iar, la nevoie, şi psihiatric.
Despre homosexualitatea feminină nu se vorbeşte decât foarte
rar, nefiind considerat necesar un tratament 15 .
B) Homosexualitatea – normalitate
Fenomenul homosexualităţii a suscitat o serie de confruntări
care au avut ca principal obiect menţinerea apartenenţei
13
Dr. Genoveva Tudor, op. cit., pp. 6-7;
14
Petrache Vârtej, op. cit., p. 325;
15
Ibidem;
289

Dr. Christa Todea-Grosss
acestei orientări sexuale în cadrul domeniului medical al psihiatriei,
deci al patologiei umane sau, dimpotrivă, plasarea ei
în domeniul normalităţii antropologice. Încadrarea nosologică şi
taxonomică a homosexualităţii este reflectată în evoluţia Diagnostic
and Statistic Manual of Mental Disorders (DSM), instrumental taxonomico-diagnostic
şi statistic oficial 16 .
1). În DSM (Diagnostic and Statistic Manual of Mental Disordres
– Manualul de Diagnostic şi Statistică al Bolilor Mentale),
homosexualitatea este pentru prima dată scoasă din clasificarea
care o încadra la perversiuni sexuale majore. Astfel, în DSM-I
din 1952, homosexualitatea devine o tulburare de personalitate
sociopată, una dintre multiplele forme de deviaţie sexuală.
2). În DSM-II din 1968, homosexualitatea este exclusă şi din
categoria tulburărilor de personalitate, dar rămâne o deviaţie sexuală,
alături de fetişism, pedofilie, travestitism, exhibiţionism, sadism
sau masochism 17 .
3). În DSM-III din 1980, homosexualitatea este exclusă din
categoria parafiliilor şi face acum parte dintr-un cadru rezidual
numit „alte tulburări psihosexuale”.
4). În DSM-III R din 1987, continuă procesul de scoatere a
homosexualităţii din cadrul patologiei psihice, devenind o tulburare
sexuală nespecifică, luând formularea de „suferinţă persistentă
şi marcată privind propria orientare sexuală”.
5). În continuare, în toate ghidurile psihiatrice, precum ICD
(Clasification of Mental Disorders, ghidurile de clasificare a bolilor
Mentale ş.a), homosexualitatea nu mai este considerată o deviaţie
sexuală (în ICD – 10 din 1990), ci este considerată „o tulburare
psihologică asociată cu dezvoltarea şi orientarea sexuală, în acest
ultim cadru fiind marcată orientarea sexuală egodistonică”. Dar nici
homosexualitatea egodistonică nu mai este o tulburare mintală decât
în anumite condiţii, respectiv când pentru individ ea devine pro-
16
Sorin Spineanu-Dobrotă, op. cit., p. 74;
17
Ibidem; p. 75;
290

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
blematică, adică atunci când individul doreşte să fie diferit de
ceea ce este de fapt, situaţie cauzată de o serie de tulburări psihologice
şi comportamentale asociate, motiv pentru care poate
solicita tratament.
6). Actualele sisteme de clasificare, DSM-IV şi ICD–10, exclud
homosexualitatea din rândul tulburărilor psihopatologice psihiatrice,
considerând-o variantă particulară a opţiunii sexuale 18 .
Alte opinii moderne
Sexologia mondială modernă pune din ce în ce mai mult problema
domeniului normalităţii, care se defineşte nu în funcţie de
o cultură umană imuabilă, ci în funcţie de normele sociale în
schimbare. Homosexualitatea nu este în sine o boală mintală care
să necesite un tratament. Intervenţia medicului sau a psihologului
nu se justifică decât dacă subiectul suferă de conflicte interioare
sau de dificultăţi relaţionale. Scopul terapiei nu va fi acela
de modificare a comportamentului celui asistat, ci de a-l ajuta să regăsească
echilibrul interior” 19 .
În opoziţie cu această „abordare modernă”, o recentă organizaţie
americană are o cu totul altă părere despre tratarea
homosexualilor. „NARTH” (National Association for Research
and Therapy of Homosexuality) este o asociaţie neguvernamentală,
cu sediul în Encino, California, SUA, înfiinţată în anul
1992 de către psihologul Joseph Nicolosi, împreună cu psihologul
Charles Socarides şi profesorul de Psihiatrie Benjamin
Kaufmann. Ei consideră că această orientare sexuală poate fi schimbată
cu ajutorul unui tratament şi că ei suferă, de fapt, de un deficit
al identităţii sexuale care necesită o „reparaţie stringentă” 20 .
O părere mai pesimistă o are psihologul Haldemann, care
consideră că nu există o terapie reparatorie, după cum afirmă cei de
la NARTH, şi că ea reprezintă o ştiinţă falsă. El consideră că nu
18
Ibidem, p. 71;
19
Sorin Spineanu-Dobrotă, op. cit., pp. 61-70;
20
http://de.wikipedia.org/wiki/NARTH ;
291

Dr. Christa Todea-Grosss
există nicio terapie funcţională care să poată schimba o orientare
sexuală care durează de un timp mai îndelungat 21 .
Concluzia la care ajunge sociologul Sorin Spineanu-Dobrotă
este surprinzătoare, chiar şocantă: „…majoritatea bărbaţilor sunt
posibili bisexuali, fie că o ştiu sau nu, fie că îşi valorifică posibilităţile
sexuale sau nu. A fi potenţial bisexual este aşadar un dat, iar a deveni
heterosexual este cazul cel mai răspândit” 22 .
Comentarii
– omul, cea mai importantă fiinţă de pe acest pământ,
trebuie considerat a fi o fiinţă ce posedă un suflet, deci
o fiinţă spirituală. Ca urmare, premisele Medicinii clasice
sunt total greşite. Orice boală sufletească are repercusiuni
şi asupra trupului şi invers, orice boală trupească
se răsfrânge într-o oarecare măsură şi asupra sufletului.
– din nefericire, nici psihologii (Freud ş.a.), nici psihiatrii
nu au luat şi nu iau în seamă această realitate,
tratând omul ca pe o fiinţă animalică, ce este doar cu raţiunea
şi limbajul superior acestora. Ei nu văd în om „creaţia
lui Dumnezeu după chipul şi asemănarea Lui”;
– această rătăcire a existat şi va exista mereu la toţi
medicii care nu sunt creştini, fie ei sociologi, ginecologi,
psihologi sau psihiatri, motiv pentru care nici boala psihică
nu va putea fi înţeleasă sau tratată ca atare, rezultatul
fiind fie un tratament aplicat greşit trupului când suferim
cu sufletul, fie lipsa unui tratament când nu găsim nicio
boală trupească (organică). Acest lucru se întâmplă în cazul
homosexualităţii. Ei suferă cu sufletul, dar tratament
medical nu este pentru această boală sufletească, ea necesitând
tot un leac sufletesc. Aici intervine rolul Bisericii,
al preotului duhovnic. De asemenea, pentru cei
21
D. Haldeman, The Pseudo-science of Sexual Orientation Conversion Therapy,
Angles, 4 (1), 1–4. Washington, DC: Institute for Gay and Lesbian Strategic
Studies;
22
Sorin Spineanu-Dobrotă, op. cit., p. 221;
292

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
mai puţin sau deloc credincioşi, Dumnezeu a lăsat pe
psihologi să trateze această afecţiune, dar puţin sunt acei
psihologi care abordează problema în mod creştin, încercând
schimbarea „unei orientări greşite” şi salvarea
acelui suflet;
– dacă omul se naşte cu un potenţial bisexual (concluzia
la care ajunge autorul cărţii citate în acest capitol),
atunci ce rost ar mai fi avut ca Dumnezeu să ne facă
„bărbat şi femeie”, când puteam fi amândouă, schimbându-ne
înclinaţiile sexuale, dar şi sexul când dorim
noi să o facem, adică bietul copil să aibă uneori o mamă,
iar la scurt timp să-i fie tată şi invers. Ar fi supravieţuit
omenirea unui astfel de haos Categoric, nu!
– scăderea credinţei în lumea Occidentală sau rătăcirea
lor în diferite secte a dus la înmulţirea cazurilor de homosexuali,
lipsind educaţia creştină a copiilor care sunt
expuşi acestui viciu. Negăsind leac, ei caută să-i convingă
şi pe cei din jur (adică pe majoritatea normală) că
orientarea lor sexuală este firească şi perfect normală.
Psihologii se contrazic atât la cauzele acestei afecţiuni, cât
mai ales la terapie, unii considerând-o necesară şi cu posibilă
vindecare (NARTH), alţii, dimpotrivă, necrezând
că este necesară o tratare a acestei orientări sexuale. Ca
urmare, trebuie doar ajutaţi să rămână şi să trăiască cu
ea, dar în mod echilibrat (...). Cu alte cuvinte sunt încurajaţi…
– această minoritate sexuală reprezintă un grav atac la
familia creştină, la integritatea ei. Se încearcă să ni se impună
alte valori decât cele cu care ne-am născut şi cu
care a reuşit să existe omenirea până în zilele noastre.
– căsătoria între homosexuali este rezultatul încurajării
lor de către organele de conducere a unor ţări care au
scos de sub incidenţa legii această boală, dar şi a marilor
greşeli făcute de către medicii psihiatri care au făcut
un grav compromis nerecunoscând homosexualitatea
ca afecţiune psihiatrică, fiindcă nu s-au mai opus
presiunilor care s-au făcut de-a lungul timpului asupra
293

Dr. Christa Todea-Grosss
294
lor. Au catalogat-o, în cele din urmă, într-un cadru de
normalitate, fiind mai comod pentru toţi…
– adoptarea de copii, următorul pas al homosexualilor,
va fi începutul unor generaţii de copii cu o moralitate
îndoielnică, cu traume psihice, cu repercusiuni grave
în viaţa lor de adult, ajungând în final, cu mare probabilitate,
şi ei homosexuali.
– în final, vom avea o societate bolnavă, care uită cu
desăvârşire că cei mai mari sfinţi, poeţi, oameni de ştiinţă
etc. s-au născut din familii normale (având tată şi mamă),
familii creştine cu copii cu o sănătate morală de netăgăduit.
O abordare psihologică creştină
Dr. Thomas Brecht (psiholog)
– Trebuie să ţinem cont de faptul că Asociaţia de Psihiatrie
din America a declarat acum câţiva ani că homosexualitatea
nu reprezintă o problemă psihiatrică sau emoţională,
decât în cazul în care pacientul o consideră ca atare. Această
declaraţie este acum luată în discuţie în multe cercuri
psihiatrice şi psihologice, mulţi terapeuţi refuzând să
trateze homosexualitatea ca pe o tulburare mentală;
– Aceasta este o inversare interesantă de roluri pentru
specialiştii care ţin la funcţia lor de diagnostician.
De fapt, ca titlu neoficial, putem menţiona faptul că mulţi
specialişti în boli mentale, care au participat la congresul
în care homosexualitatea a fost scoasă de pe lista de diagnostice,
au confirmat faptul că organizaţiile de homosexuali au
făcut mari presiuni asupra delegaţilor. Această activitate
de lobby-ing a început chiar în momentul în care delegaţii
au intrat în sală pentru a vota! Un delegat şi-a manifestat
chiar indignarea faţă de modul în care Convenţia
a fost manipulată – de parcă ar fi posibil ca o boală
să nu se mai bucure de atenţia terapeuţilor numai pentru
că majoritatea a votat aşa!
– În general, pacienţii homosexuali pe care i-am consultat
în anii în care am practicat psihoterapia se împart
în două categorii: în prima categorie intră cei care nu sunt
mulţumiţi cu această situaţie, iar în a doua, cei care sunt con-

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
vinşi că homosexualitatea face parte din „identitatea” lor. În
ambele cazuri, există o nemulţumire ascunsă, astfel încât
chiar şi al doilea tip de pacient – şi el vine pentru tratament
– simte inconştient că ceva nu este în regulă. Este
vorba aici, pur şi simplu, de influenţa grupurilor de homosexuali,
care se erij ează în terapeuţi liberali de alinare
a conştiinţelor, dar şi de o biserică a homosexualilor
care susţine astfel de înclinaţii şi care a dat satisfacţie
homosexualilor în problema lor, care nu este una
reală. O astfel de satisfacţie iluzorie are tot atâta logică
pe cât are neutralizarea unei nenorociri printr-un vot
majoritar;
– În tratarea pacienţilor homosexuali, am recurs adesea
mai întâi la un punct de vedere behaviorist. Impulsul
homosexual pe care aceştia îl încearcă este în esenţă
neutru din punct de vedere al evoluţiei personalităţii
lor, astfel că el se poate concentra fie asupra sexului,
fie asupra unui proces creativ, nesexual. Cu alte cuvinte,
„homosexualitatea” poate fi percepută ca un răspuns dobândit
– unul care este în mod tragic consolidat de cei care prezintă
această condiţie ca pe o stare „naturală” sau o „alternativă”
pozitivă. Pacientul homosexual trebuie tratat ca şi
cum energia sa a fost greşit direcţionată, iar terapiile care
pornesc de la această ipoteză chiar dau rezultate.
– Mai există, desigur, şi dimensiunile psihodinamice ale
homosexualităţii, cum ar fi ura faţă de sine, faţă de familie şi
de societate. Comportamentul sexual aberant este astfel
folosit pentru a-i pune pe ceilalţi într-o situaţie jenantă
şi umilitoare sau pentru „a le plăti cu vârf şi îndesat”
celorlalţi. Dar comportamentul homosexual se învaţă şi se
consolidează. El poate fi canalizat într-o altă direcţie. Odată
realizat acest lucru, putem să luăm în consideraţie cu
seriozitate factorii psihodinamici care duc la un comportament
aberant.
– Ca să rezumăm, vom spune că homosexualitatea este
strâns legată de impulsurile psihologice greşit direcţionate,
de modurile de comportament nepotrivite şi de proble-
295

Dr. Christa Todea-Grosss
mele psihodinamice care ating profunzimile personalităţii.
Este o boală, în sensul strict al acestui cuvânt.
– În ceea ce priveşte homosexualitatea şi semnificaţia
morală a acesteia, trebuie să subliniem faptul că Biserica
Ortodoxă există pentru reînnoirea omului, pentru readucerea
lui la o stare sănătoasă, dumnezeiască. Tot ceea ce este
imoral ţine nu de nerespectarea unei legi, ci de încălcarea
legilor „naturale” ale fiinţei umane. Nimic nu poate
fi mai imoral ca pângărirea chipului dumnezeiesc al
omului, pângărire care îl acoperă de păcat. De aceea, caracterul
extrem de imoral al homosexualităţii trebuie
înţeles din punctul de vedere al degradării umane (...).
– Niciun creştin ortodox nu ar trebui să-i condamne pe
cei care au căzut în păcat. El ar trebui să încerce să îl readucă
la sănătatea spirituală pierdută. În cazul homosexualităţii,
cine neagă faptul că, din punct de vedere moral,
această înclinaţie este greşită, îşi asumă cumplitul risc
de a îndruma greşit o fiinţă umană, respingând astfel
posibilitatea de vindecare a celor care au nevoie de tratament
23 .
O abordare moral-spirituală
Sfânta Scriptură
În Sfânta Scriptură, găsim mai multe argumente împotriva
homosexualităţii, care este considerată păcat şi
urâciune în faţa lui Dumnezeu:
– În Vechiul Testament, ni se spune: „Să nu te culci cu
bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic
18, 22) şi tot aici este cunoscut cazul celor două cetăţi
Sodoma şi Gomora care au pierit din cauza acestor
aberaţii, pervertiri ale făpturii umane (Facere 19,
4-28);
– În Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola
lui către Romani, spune: „De aceea, Dumnezeu i-a
dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească
trupurile lor între ei, Ca unii care au schimbat
23
http://www.orthodoxphotos.com/readings/trupul/homosexualitatea.shtml
296

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi
au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat
în veci, amin! Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat
unor patimi de ocară căci şi femeile lor au schimbat fireasca
rânduială cu cea împotriva fi rii; asemenea bărbaţii lăsând
rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în
pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea
şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Romani
1, 24-27).
Poziţia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) faţă de homosexualitate
– Canoanele Bisericii Ortodoxe pedepsesc grav toate formele
păcatului trupesc: desfrânarea, preadesfrânarea sau
adulterul, incestul, concubinajul, sodomia sau homosexualitatea,
lesbianismul sau perversiunile sexuale întâlnite toate
în practicarea prostituţiei, prescriind oprirea de la
sfânta împărtăşanie pe perioade mari de ani, din dorinţa
de îndreptare a păcătosului si de întoarcere a lui pe
adevăratul drum de vieţuire creştină (Pr. prof. dr. Nicolae
D. Necula, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă
– Universitatea din Bucureşti: „Poate fi de acord
Biserica Ortodoxă Română cu legalizarea prostituţiei).
– Biserica ortodoxă dezaprobă marşul homosexualilor: „În
ciuda aderării României la Uniunea Europeană, Biserica
Ortodoxă îşi menţine reputaţia de instituţie conservatoare
care întârzie să se adapteze progresului”, scrie
cotidianul francez „Le Monde”. Ziarul face referire la
opoziţia BOR faţă de manifestaţia minorităţilor sexuale
de sâmbătă din Bucureşti şi la poziţia vehementă a
BOR împotriva înlăturării icoanelor din şcoli. „Românii
nu sunt toleranţi în privinţa minorităţilor sexuale,
iar reacţia BOR a confirmat puterea enormă pe care o
are Biserica în România”, scrie „Le Monde…” 24 .
24
Biserica Ortodoxă, conservatoare şi influentă (de V.A.M.), Ziarul „Adevărul”,
14.06.2007;
297

Dr. Christa Todea-Grosss
– Patriarhia consideră că marşul programat este „un
atentat la moralitatea vieţii publice, la instituţia sacră a familiei
şi un pericol pentru formarea generaţiilor tinere, prin
expunerea lor la corupere morală”, a spus episcopul vicar
Ciprian Câmpineanul. „Este foarte dureros pentru noi că
în atmosfera praznicului Înălţării Domnului şi în zi naţională
de cinstire a eroilor a trebuit să vorbim despre
astfel de aberaţii faţă de care Biserica întotdeauna s-a
exprimat vehement, condamnându-le”, a spus episcopul
vicar Ciprian Câmpineanul, citat de Mediafax, el
mai precizând că Biserica nu condamnă oamenii, ci păcatul.
Patriarhia a dat un vot de blam autorităţilor locale
care au aprobat marşul din cadrul GayFest. Potrivit prelatului,
Biserica interpretează marşul homosexualilor
ca fiind anticonstituţional pentru că ar încălca prevederea
din Constituţie ce interzice manifestările obscene
care lezează moravurile publice. „O astfel de paradă
este o invitaţie mascată, adresată mai ales tinerilor, copiilor
care nu au discernământ, de a încerca astfel de
experienţe. De aceea, Biserica ia atitudine”, a spus episcopul
Ciprian Câmpineanul 25 .
3). Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, (California)
– Homosexualitatea este o boală despre care este greu
să scrii. Oamenii sunt nişte fiinţe fragile şi nemiloase,
iar slăbiciunile lor le dictează adesea forma de atac asupra
celorlalţi. Identitatea sexuală este, de asemenea, un
lucru fragil. Omul căzut este chinuit continuu de nesiguranţă.
Când această nesiguranţă rezultă din structura
generală a experienţei umane, ea produce adesea maladii
sociale grave care, până nu demult, stăteau ascunse
la umbra conştiinţei sociale. Homosexualitatea este
una din aceste boli. Ea este atât de temută de societate
în general, încât indivizii învaţă să se teamă de ea în
străfundurile minţii lor. Şi atunci când ei au izbucniri
25
Biserica Ortodoxă dezaprobă Marşul homosexualilor,.Ziarul „Ziua”, Nr. 3639 de
vineri, 2.06.2006;
298

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
de violenţă faţă de ceilalţi, îşi iau ca armă mentală acele
lucruri pe care le consideră cele mai periculoase şi
mai hidoase. De aici rezultă arma devastatoare a acuzării
celorlalţi de homosexualitate
– Homosexualitatea ia amploare pe măsură ce mândria,
egocentrismul, aroganţa şi dragostea de sine îşi
fac loc în societate, pătrunzând chiar şi pe tărâmul Bisericii.
Acest lucru este simplu de explicat. O teorie clasică
a homosexualităţii leagă această boala de narcisism,
adică de dragostea excesivă faţă de sine. Cu cât această
dragoste este mai mare, cu atât este mai mare posibilitatea
ca individul să îşi exprime dragostea sexuală
faţă de cineva asemenea lui, deci faţă de o persoană de
acelaşi sex. Nu este deci de mirare, ci este cât se poate de logic,
că unul dintre cele mai mari păcate spirituale capitale,
trufia, duce la una dintre bolile morale cele mai îngrozitoare,
homosexualitatea.
4). Preot Prof. Dr. Ilie Moldovan
– Sodomizarea, urmare a desfrâului generalizat din vremea
noastră. Vorbind despre homosexualitate, ne referim
la un păcat care, potrivit Sfintei Scripturi, cere o anumită
pedeapsă, o sancţiune încă din viaţa aceasta. Şi încă
una groaznică. Să zicem că statul nu vine să pedepsească
acest viciu, dar natura este mai severă aici ca orice alt
judecător pământean. Din cauza desfrâului, a nimicit
potopul viaţa pe pământ şi din cauza homosexualităţii,
în special, a nimicit focul de pucioasă pe locuitorii Sodomei
şi Gomorei (de unde şi denumirea păcatului, „sodomie”);
iar, în zilele noastre, o pedeapsă şi mai groaznică
decât a apei şi a focului, este pierderea conştiinţei
păcatului în noua lume ce se profilează în viitor şi pierderea
sănătăţii trupeşti prin îmbolnăvire cu virusul HIV.
În ceea ce priveşte prima pierdere, este de remarcat faptul
că homosexualul de astăzi a alungat din conştientul
forului său lăuntric ideea nefirescului vieţii sale, în întunericul
inconştientului, unde stăpânesc monştri. De
aici şi năzuinţa lui de a impune şi altora stilul său de a
299

Dr. Christa Todea-Grosss
300
fi, crearea unor structuri sociale proprii, constituite sub
forma unor asociaţii ce organizează manifestări, congrese,
asociaţii de tip satanist sau rock, cu scopul de a
perpetua răul în societatea umană. Nedumerit poate de
acest trist spectacol ce ţi se deschide în faţa ochilor, ai
avea iarăşi dreptul să te întrebi, cum a devenit posibilă
apariţia acestui fenomen de masă în sânul civilizaţiei
contemporane Nu în alt fel, decât drept urmare a desfrâului
generalizat în zilele noastre, păcat nespovedit şi
nepocăit. Unde sunt în vremea noastră canoanele Sfinţilor
Părinţi Cât despre pedeapsa îmbolnăviri cu virusul
HIV, ţi-am vorbit, cred, suficient într-o convorbire a
noastră anterioară. Niciuna dintre pedepsele ce survin
în urma săvârşirii păcatului nu are evidenţa aceea pe
care o are SIDA. De aceea, te-aş îndemna să reţii aceste
cuvinte, pe care chiar aş voi să ţi le fixez cu litere de foc
în cugetul tău: O răzbunare groaznică îl poate lovi pe
acela care cu viaţa sa nelegiuită pângăreşte frumuseţea
firii omeneşti! Sodomia poate să-ţi ruineze conştiinţa,
să-ţi distrugă sănătatea şi să te ducă în mormânt încă
din fragedă vârstă. Deci, atenţie! (VIIB 15);
– Mişcarea sodomistă provocatoare de revoltă împotriva
tradiţiei familiale creştine. Nu aş vrea să omit a-ţi spune
nici aceea că în străinătate activitatea activiştilor homosexuali
din Şcoală se conjugă cu a educatorilor sex, despre
care ţi-am vorbit mai mult. Pe lângă intenţia acestor
activişti de a iniţia pe elevi în practicile sodomiste,
în cazul că reuşesc, au planul de a-i porni la ură împotriva
părinţilor, de a-i face să vadă în ei nişte părinţi bigoţi,
retrograzi, homofobi, precum şi nişte terorişti de
dreapta, exploatând din plin criza în care se găsesc adolescenţii
la vârsta lor. Un elev câştigat de ei va contesta
valorile şi chiar existenţa familiei sale. Rupându-se de
propriul său cămin părintesc, chiar numai ca un homosexual
în devenire, el nu va mai avea nici identitate personală
şi nici una etnică, nu va ţine de o tradiţie şi nu
se va simţi solidar cu nicio cultură. Activiştii despre

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
care vorbim mai ştiu şi cât de aproape sunt practicile
onaniste de cele sodomiste, prin care nu se urmăresc
decât satisfacţiile plăcerilor senzuale. Un alt punct din
acelaşi program priveşte crearea în sufletul elevului a
unei revolte împotriva tradiţiei familiale şi a ordinii
creştine a vieţii, care condamnă, amândouă, starea păcătoasă
în care ajunge să se complacă cel în cauză. În
vederea realizării acestui deziderat, una şi aceeaşi mişcare
sodomistă caută să înregimenteze pe adolescent
într-un curent de opinie care susţine că păcatul şi răul
nu există ca atare şi că el nu rezidă decât în părerile oamenilor
şi, prin urmare, oricând poate fi considerat o
virtute sau chiar o stare de graţie a lumii. Iată ce vrea
să însemne pentru sodomism un adolescent: un om cu
o gândire desfrânată, corupt şi pervers, bun consumator
de plăceri, uşor de condus, instabil din punct de vedere
emoţional şi intelectual, într-un cuvânt lipsit de
idealul şi de moralitatea ce i-o conferă viaţa de familie
26 .
26
Preot Prof. Ilie Moldovan, Adolescenţa – preludiu la poemul iubirii curate, Editura
Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001;
301

CAPITOLUL X
BOLILE CU TRANSMITERE SEXUALĂ (BTS) ŞI
BOLILE PROPRII HOMOSEXUALILOR
Definiţie: BTS sunt afecţiuni contagioase a căror transmitere
se face predominant sau aproape în exclusivitate pe calea
actului sexual 1 .
Frecvenţa
− dacă bolile clasice, precum sifilisul şi gonoreea, au rămas
cu o frecvenţă staţionară, alte boli transmise pe cale sexuală se înmulţesc
îngrij orător, precum cele determinate de Chlamydia
şi Papilomavirus (au crescut cu 30% până în 2002);
− numărul de agenţi patogeni recunoscuţi ca sexuali transmisibili
(bacterii, paraziţi, ciuperci şi virusuri), este, de asemenea,
în creştere;
− are loc o înlocuire gradată a infecţiilor bacteriene curabile (tratabile)
cu infecţii virale incurabile 2 .
Incidenţa
− Bolile cu transmitere sexuală (BTS) sunt cele mai frecvente
boli în anumite ţări, având cea mai mare răspândire în Afri-
1
.Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C. Diaconu, Dermato-Venerologie. Pentru studenţii
facultăţilor de medicină generală, medici rezidenţi şi medici de familie, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999, p. 459;
2
Traian Ciucă, Boli transmisibile pe cale sexuală, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1993, p. 10;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
ca, Asia de Est şi America Latină, iar pe grupe de vârstă, frecvenţa
cea mai mare aparţine adolescenţilor între 15-19 ani. La minori,
numărul de cazuri este net superior la fete 3 .
− „Erotismul juvenil este amplificat în zilele noastre de o literatură
incitantă, filme porno etc., ceea ce duce la o începere prematură
a vieţii sexuale (14-16 ani) cu consecinţe negative, în mai
multe sensuri: favorizarea libertinajului, randament scăzut la şcoală
sau chiar abandonarea ei, sarcini nedorite şi abandonul familial,
contactarea de boli venerice, inclusiv HIV/SIDA, prostituţia etc.” 4 .
Clasificare
I. Sifilisul;
II. Ulceraţii genitale, în afară de cele produse de sifilis:
1. Şancrul moale;
2. Limfogranulomatoza inghinală benignă;
3. Granulomul inghinal.
III. Infecţii cu virusuri:
1. Virusul imunodeficienţei umane (HIV);
2. Herpesul;
3. Infecţia cu Citomegalovirus;
4. Mononucleoza infecţioasă;
5. Vegetaţii veneriene (Condiloamele acuminate), date de
Papilomavirus (HPV);
6. Virusul hepatitei B.
IV. Infecţii determinate de Chlamydia Trachomatis;
V. Infecţia cu Mycoplasme;
VI. Gonoreea;
VII. Lepra;
VIII. Vaginita nespecifică;
IX. Candidoza genitală (Micoză / Ciupercă);
3
Ibidem, p. 11;
4
Dumitru Bulucea, Augustin Cupşa, Infecţia cu HIV/SIDA – o criză a sănătăţii
mondiale, Editura EIUS, Craiova, 1995, p. 96;
303

Dr. Christa Todea-Grosss
X. Infecţii parazitare:
1. Trichomoniaza;
2. Pediculoza pubiană (Ftiriaza);
3. Scabia (Râia).
XI. Microorganisme intestinale transmise sexual – Bolile
proprii homosexualilor:
1. Amibiaza intestinală
2. Lambliaza (Giardoza);
3. Oxiuroza;
4. Bacteriile intestinale;
5. Virusul hepatic A 5
.
Grupul acestor boli este împărţit de Organizaţia Mondială
a Sănătăţii (OMS) în 2 categorii:
1). Boli cu transmitere sexuală „majore”: sifilis, infecţiile gonococice,
şancrul moale, granulomul inghinal, limfogranulomatoza
inghinală şi infecţia HIV/SIDA (care a fost inclusă ulterior,
provocând o epidemie de proporţii pe plan mondial –
pandemie).
2). Boli cu transmitere sexuală „minore”: infecţii cu Chlamydia,
infecţii cu micoplasme, trichomoniaza uro-genitală, candidoza
uro-genitală, herpesul genital, vegetaţiile veneriene,
scabia (râia) şi pediculoza pubiană 6 .
Căi de transmitere
a) Calea sexuală: este cea mai frecventă, motiv pentru care au
şi fost numite boli cu transmitere sexuală,
b) De la mamă la făt: în timpul sarcinii, la naştere sau după
naştere: sifilisul, SIDA, gonoreea, herpes, Chlamydia ş.a.
c) Prin sânge infectat şi prin produse de sânge infectate (în timpul
transfuziilor): SIDA, hepatita virală B.
5
Traian Ciucă, op. cit., pp. 5-7;
6
A. Popescu, Bolile cu transmitere sexuală, Editura Medicală, Bucureşti, 1982, pp.
11-12;
304

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
d) Prin instrumente nesterile: ace şi seringi (cel mai frecvent
la toxicomani, la efectuarea tatuajelor şi piercing!): SIDA 7 .
Consecinţele grave ale BTS
− se estimează că 8 până la 20% dintre femeile cu infecţie
gonococică sau cu Chlamydia vor dezvolta, dacă nu se tratează, o
boală inflamatorie pelvină (o infecţie a uterului, trompelor şi ovarelor);
după OMS, 13% dintre femei rămân sterile după un singur
episod de boală inflamatorie pelviană, 36% după două infecţii
şi 75% după trei infecţii; chiar şi după un tratament corect
efectuat pot avea o sarcină extrauterină sau pot rămân sterile;
− aceste consecinţe nu pot fi prevenite uneori deoarece multe
dintre boli evoluează fără simptome (asimptomatic), peste 50%
dintre bolnave nefiind conştiente de infecţia lor;
− un studiu arată că din 340 de femei investigate pentru sterilitate,
82% prezintă o obstrucţie tubară, adică o înfundare a trompelor
uterine (autorii din Gabon la al II-lea Congres Mondial
de BTS din 1986) 8 .
Alte consecinţe grave
− generalizarea infecţiei în organism (în cadrul bolilor precum
sifilis şi SIDA);
− malformaţii ale fătului (în sifilis, SIDA sau infecţii cu Chlamydia);
− cancer de col uterin (în infecţii cu Papilomavirus, Chlamydia
Trachomatis şi Trichomonas vaginalis),
− creşterea rezistenţei la antibiotice (gonococul la Penicilină
etc.) 9 .
Comentarii
1). Bolile cu transmitere sexuală (BTS) nu mai reprezintă
de mult apanajul vârstei adulte, ci au devenit o
7
Ibidem, p. 155;
8
Traian Ciucă, op. cit., p. 13;
9
Ibidem, pp. 14-15:
305

Dr. Christa Todea-Grosss
306
problemă reală în rândul adolescenţilor.
După predarea cursurilor despre bolile cu transmitere sexuală
timp de 2 ani în 11 licee din Cluj-Napoca, am ajuns la
următoarele concluzii:
– adolescenţii încep viaţa sexuală la o vârstă tot mai
fragedă (fetele la 14-16 ani, băieţii la 17 ani), motiv pentru
care a crescut mult frecvenţa bolilor cu transmitere
sexuală în rândul lor; netratarea sau tratarea incorectă
mai ales când au mai mulţi parteneri / partenere favorizează
cronicizarea acestor boli şi, în final (după ani de
zile), duc la o sterilitate secundară (prin înfundarea trompelor
uterine la fete şi prin afectarea calităţii şi/sau cantităţii
spermatozoizilor la băieţi);
– folosirea contraceptivelor hormonale de către elevele
care îşi încep viaţa sexuală este încurajată de către medicii
ginecologi şi cabinetele de planificare familială;
contraceptivele favorizează însă apariţia unor boli cu
transmitere sexuală precum Candidoza, Chlamydia şi Trichomonaza,
la care se adăugă multiplele efecte secundare
nocive asupra sănătăţii lor (efecte neglijate frecvent);
– folosirea prezervativului, o altă metodă recomandată
de către Planning şi ginecologi la tineri, atât pentru
prevenirea unei sarcini nedorite, cât şi a bolilor cu transmitere
sexuală, încurajează pe elevi să înceapă viaţa sexuală
mai repede şi „fără grij i” , dar, în acelaşi timp,
aceste metode nu previn 100% boli grave precum HIV/
SIDA, iar sarcinile nedorite sunt tot mai frecvente la eleve
(vezi cap. V. Metode contraceptive şi abortive);
– este momentul când elevele se pot infecta cu papilomavirus
(HPV); în mod frecvent, primul contact sexual
are loc la o vârstă fragedă, când organele genitale încă
nu sunt maturizate complet, inclusiv colul uterin; acest
lucru favorizează infectarea cu papilomavirusul care se
cantonează definitiv la nivelul colului uterin (virusul intră
şi rămâne în celulă) producând modificări locale care,
în cele din urmă, pot provoca cancerul de col uterin.

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
2). La adulţi
– prostituţia (11%) şi homosexualitatea (1-28%) ocupă
un loc alarmant pentru contaminarea masculină 10 ;
– frecvenţa BTS este mai mare la celibatari şi la cei
care au mai mulţi parteneri.
3). Apariţia de noi tipuri de BTS (virale în special) greu
tratabile sau netratabile: ne confruntăm cu boli virale cu
consecinţe grave asupra sănătăţii organismului (HPV,
HIV/SIDA) precum şi cu boli proprii homosexualilor (infecţii
digestive).
I). SIFILISUL (LUES)
Definiţie: Sifilisul este o infecţie care se transmite pe cale
sexuală, cu o evoluţie cronică şi intermitentă care afectează mai
multe organe: piele, inimă, vase sanguine, sistemul nervos, sistemul
osos 11 .
Etiologie: infecţia este dată de Treponema Pallidum, o bacterie
care trăieşte în ţesuturivii 12 ;
Clinic: infecţia evoluează în diferite stadii, progresiv, cu
perioade latente între ele (perioade fără niciun simptom).
Clasificare: se descriu două forme de sifilis:
1. Sifilisul dobândit (câştigat în timpul vieţii);
2. Sifilisul congenital (înnăscut), prin transmitere de la mamă
la copil 13 .
1). Sifilisul dobândit (câştigat în timpul vieţii):
Incubaţia, adică timpul scurs de la infecţie şi până la primele
simptome, este de 21 zile, după care apare prima leziune
(şancrul sifilitic).
10
A. Popescu, op. cit., p. 23;
11
Rodica Cosgarea, Dermeto-Venerologie clinică, Editura Medicală Universitară
„Iuliu Haţieganu”, Cluj- Napoca, 2003, p. 167;
12
Ibidem;
13
Ibidem; p. 169;
307

Dr. Christa Todea-Grosss
Stadiile sifilisului. Se descriu trei stadii:
a). Sifilisul primar (faza primară): constă într-o leziune numită
„şancru sifilitic” însoţită de inflamaţia ganglionilor inghinali.
Leziunea (şancrul sifilitic) se localizează în 90% din cazuri
în regiunea inghinală (poate fi localizată şi la nivelul gurii) şi
este o rană rotundă sau ovalară, mică de 0,5-2 cm diametrul,
cu contur regulat, de culoare roşu închis, nedureroasă, nepruriginoasă
(nu produce mâncărime), situată pe penis sau scrot
la bărbaţi şi pe labii, clitoris sau lângă uretră la femei. Această
leziune se cicatrizează în 4-6 săptămâni chiar şi în absenţa tratamentului.
Ganglionii din zona inghinală se măresc la o săptămână
după apariţia leziunii şi sunt de o consistenţă dură şi
nedureroşi 14 .
b). Sifilisul secundar (faza secundară): apare după 6 săptămâni
(42-45 de zile) de la apariţia primei leziuni. Leziunile din această
perioadă sunt erupţii care apar pe piele şi mucoase şi se numesc
sifilide. Aceste sifilide pot avea aspecte variate şi, în funcţie
de evoluţie, se descriu 4 categorii de sifilide secundare cutanate:
1). rozeole sifilitice ce apar pe piele sub forma unor pete roz,
palide, rotunde sau ovalare, de 3-10 mm, cu margini difuze, neînsoţite
de mâncărime, dispuse pe abdomen şi torace (uneori pe
întregul corp, inclusiv faţă şi gât) şi dispar spontan după 1-2 luni
de evoluţie, fără să lase urme; 2). sifilidele papuloase apar între a
4-a şi a 12-a lună a bolii, dar sunt leziuni mai ridicate, de culoare
roşie-cărămizie, cu dimensiunea de 3-10 mm, localizate la mâini
(palme), picioare şi fronto-temporal (la implantarea părului,
numită şi „coroana Venerei” la femei); 3). sifilidele pigmentare,
dispuse ca nişte pete pigmentare de 0,5-0,2 cm, rotunde sau ovalare,
dispuse în jurul gâtului, semănând cu un şirag, motiv pentru
care s-au numit „colierul Venerei”; 4). sifilide ulceroase sunt
erupţii tardive ale sifilisului secundar sub formă de ulceraţii (lipsă
de ţesut) superficiale sau profunde, rotunde, acoperite de
14
Ibidem, pp. 169-170;
308

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
cruste. La nivelul mucoaselor (gură, gât, ochi, nas, genital, anal),
sifilidele secundare sunt ulceraţii foarte contagioase 15 .
c). Sifilisul terţiar (faza terţiară) apare după o lungă perioadă
de linişte aparentă, care poate varia de la 2-4 ani până la 30-40 de ani
de la stingerea perioadei secundare, în cursul căreia infecţia continuă
să persiste în organism, putându-se apoi exterioriza pe plan
clinic prin leziuni caracteristice profunde, distructive. Leziunile
cutanate şi mucoase îmbracă 2 forme: 1). sifilide tuberculoase
care sunt noduli fermi, de 3-5 mm, roşii-arămii, grupaţi în
plăci, localizate la nivelul feţei şi a scalpului, a toracelui, a mâinilor
şi picioarelor care, în final, lasă cicatrici; 2). goma sifilitică,
solitară (unică) de obicei, localizată la nivelul feţei, scalpului şi
a membrelor, care se vindecă după o evoluţie de câteva săptămâni
sau luni, lăsând cicatrici. În acest stadiu, sunt afectate sistemul
osteo-articular şi organele (aparatul cardio-vascular, sistemul
nervos etc.) 16 .
Neurosifilisul: este cea mai gravă formă de sifilis, care se încadrează
în stadiul terţiar de evoluţie a sifilisului, apărând după
mai mulţi ani de evoluţie a infecţiei. Apare mai ales la pacienţi
de vârstă mai tânără. Se manifestă sub patru forme:
a) neurosifilis parenchimatos (cu paralizii, manifestări de
afectare a nervilor cranieni, manifestări oculare);
b) neurosifilis meningovascular (hemoragii);
c) neurosifilis meningeal (meningită acută);
d) neurosifilis asimptomatic (fără simptome, dar cu prezenţa
modificărilor lichidului cefalorahidian) 17 .
2). Sifilisul congenital
Sifilisul congenital se transmite prin placentă de la mama
bolnavă la făt (bacilul trece prin placentă).
15
Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C. Diaconu, op. cit., pp. 469-470;
16
Ibidem;
17
Rodica Cosgarea, op. cit., p. 173;
309

Dr. Christa Todea-Grosss
Transmiterea transplacentară a bolii se face doar după trei
luni de sarcină (în trim. II) deoarece placenta nu este suficient
dezvoltată. În acest caz, la făt nu se va mai produce leziunea
primară a sifilisului (şancrul sifilitic), ci leziuni mai grave, echivalente
cu cele din faza a doua sau a treia a sifilisului. Dacă infecţia
se face mai timpuriu, în lunile 4-5 de sarcină se vor produce leziuni
grave care vor determina de obicei un avort spontan 18 .
Perioada cea mai periculoasă pentru transmiterea transplacentară
a infecţiei sifilitice grave o reprezintă sifilisul recent
al mamei, în special în primul an de infecţie 19 .
Forme clinice
a) sifilisul congenital precoce, când boala se manifestă de la naştere
sau în primii 2 ani de viaţă. Leziunile sunt aceleaşi ca în sifilisul
secundar (faza secundară). Copilul se naşte cu greutate mică,
cu o faţă de „bătrân”, cu manifestări la nivelul pielii (palmo-plantare),
mucoaselor, osos (osteomielie – infecţia osului), visceral (al
organelor interne – leziuni ale ficatului, rinichilor, ochilor, meningite
etc.) şi malformaţii congenitale prin deformarea craniului,
feţei şi a picioarelor 20 .
b) sifilisul congenital tardiv, când boala apare după 2 ani de la
naştere, când se manifestă cu leziuni cutanate, osteo-articulare
şi viscerale (oculare, auditive, neuropsihice). Aceste leziuni sunt
echivalente celor din sifilisul terţiar (faza terţiară), fiind deci o
formă gravă de sifilis care lasă sechele definitive. Pot apărea şi
alte manifestări precum distrofiile (tulburări) dentare etc. Această
formă reprezintă 70% din totalul cazurilor de sifilis congenital
din ţara noastră 21 .
Diagnosticul sifilisului
− se pune prin teste de laborator ( VDRL – Veneral Disease
Research Laboratory; anticorpi etc.), fiind abandonată vechea me-
18
Ibidem, pp. 173-174;
19
Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C. Diaconu, p. 471;
20
Ibidem, pp. 472-473;
21
Ibidem, pp. 473-474;
310

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
todă RBW (reacţia Bordet-Wassermann) care dădea reacţii fals
pozitive;
− reacţia VDRL se pozitivează la 12-20 de zile de la apariţia primei
leziuni sifilitice (şancrul sifilitic). Este un test bun pentru
screening (depistarea bolii). Testul are sensibilitate crescută, de
până la 87% în infecţia sifilisului primar şi peste 90% în sifilisul
secundar 22 ;
− diagnosticul în sifilisul primar se pune pe baza datelor epidemiologice
(contact, sursă de infecţie) şi/sau clinice (leziunea
– şancrul sifilitic), confirmat prin microscopie (în acest stadiu
încă nu s-a pozitivat examenul VDRL) 23 .
− diagnosticul în sifilisul secundar se pune pe baza datelor clinice
(erupţiile caracteristice) şi examenul VDRL care este intens
pozitiv. Testele pot fi negative la pacienţii infectaţi cu HIV (SIDA) 24 .
− diagnosticul în sifilisul terţiar şi cel congenital tardiv se pune
pe aspectul clinic al leziunilor, confirmat prin teste serologice
(VDRL etc.) care sunt intens pozitive 25 .
Tratamentul: sifilisul este o boală care trebuie declarată obligatoriu
(inclusiv contacţii sexuali şi sursa infectantă) şi necesită
internare în Clinici de Dermatovenerologie şi tratament specific
cu antibiotice, respectiv Penicilină în doze suficiente (cei
alergici la Penicilină vor fi trataţi cu Eritromicină sau alte
macrolide) 26 .
Profilaxia (prevenirea): după ordinul nr. 190 / 1975 dat de OMS
(Organizaţia Mondială a Sănătăţii), se face în mod obligatoriu
examen clinic şi serologic pentru sifilis la: angajare, înainte de
nuntă (ex. prenupţial), la gravide când sunt luate în evidenţă
de către medicul de familie, la elevi şi studenţi în mod periodic,
la donatori de sânge, la cei care lucrează în alimentaţia pu-
22
Rodica Cosgarea, op. cit., pp. 174-176;
23
Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C. Diaconu, op. cit., p. 476;
24
Ibidem;
25
Ibidem, p. 477;
26
Rodica Cosgarea, op. cit., pp. 178-179;
311

Dr. Christa Todea-Grosss
blică, la hotelieri, în creşe şi cămine, la examenul de conducere
auto etc. Prevenirea bolii la nou-născuţi se face prin tratarea
precoce, din timp, a gravidei contaminate. La gravidele netratate
există nu doar riscul infecţiei fătului, ci şi riscul unui avort
spontan sau al unei naşteri înainte de termen (prematur) 27 .
312
Comentarii
- multe ţări din Europa de Est, printre care şi România,
începând cu 1990, s-au confruntat cu epidemiile de
sifilis, fenomen inexistent în Europa de Vest, unde incidenţa
acestei boli a scăzut mult […]. În România, fostul
ministru al Sănătăţii şi Familiei, D-na Daniela Bartoş,
anunţa triplarea numărului bolnavilor de sifilis în perioada
1999-2002. Printre aceştia, se înmulţeşte numărul
celor cu sifilis congenital 28 .
- având în vedere că boala trebuie declarată obligatoriu
(inclusiv sursa de contaminare), am constatat că
în cazurile de infidelitate, bolnavii (bărbaţii mai ales) recurg
la tratamente „după ureche”, din teama de a fi
„descoperiţi” şi, în cele din urmă, ajung la medic în stadiul
II sau III de sifilis; sursa de infecţie (partenera) nu
este descoperită în acest timp, infectând şi pe alţii; observ
un comportament asemănător şi la celibatari.
- frecvenţa acestei boli a crescut şi în rândul tinerilor,
atât din cauza începerii vieţii sexuale mai timpuriu, cât
şi a schimbării frecvente a partenerelor;
- prostituţia şi homosexualitatea sunt alte două situaţii
care ocupă un loc alarmant în transmiterea acestei boli.
II). Ulceraţii genitale, în afară de cele produse de gonococ
1). Şancrul moale
− este o boală cu transmitere sexuală majoră, produsă de streptobacilul
Haemophilus Ducreyi;
27
Traian Ciucă, op. cit., p. 36;
28
Larisa Ciochină, Constantin Iftimie, O viziune asupra vieţii, ed. Provita Media,
Bucureşti, 2003, p. 155;

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− este o boală mai răspândită în ţările lumii a treia;
Clinic: boala debutează după maxim 7 zile de la contactul
sexual şi se manifestă mai ales la bărbaţi, femeile fiind purtătoare
asimptomatice; după contactul sexual apare o rană de 1-2
cm la nivelul penisului la băieţi sau la nivelul labiilor la femei,
însoţită de o inflamaţie a ganglionilor inghinali; uneori, leziunea
se poate localiza şi extragenital: perianal, mamar, pe degete;
− se vindecă cu tratament (antibiotice);
− este o boală care trebuie declarată obligatoriu (la fel ca
sifilisul) 29 .
2). Limfogranulomatoza inghinală benignă (Nicolas Favre)
− este o boală cu transmitere sexuală majoră, produsă de
Chlamidia Trachomatis, serotipurile L1, L2 şi L3;
− este rară în ţara noastră, fiind mai răspândită în unele zone
în Africa, Asia şi America de Sud;
Clinic: boala debutează după o perioadă de 3-30 de zile de
la contactul sexual şi se manifestă ca o mică leziune (rană) roşie,
nedureroasă, care se resoarbe spontan şi nu lasă cicatrici
(asemănător cu faza primară din sifilis); această leziune primară
(şancrul) poate trece uneori neobservată; după două săptămâni,
apare etapa secundară, care se manifestă prin inflamaţia
ganglionilor inghinali care evoluează spre abces (puroi); acesta
se elimină, iar vindecarea se produce spontan în 2-3 luni
(uneori ani) cu cicatrici neregulate; localizările extragenitale sunt
rare şi se situează la nivelul gurii cu inflamaţia ganglionilor locali
submaxilari sau cervicali;
Complicaţii: infecţii la nivelul rectului cu stricturi ale acestuia
(mai ales la femeie);
Diagnosticul: se pune pe testul IDR Frei, identificarea anticorpilor
etc.
29
Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C. Diaconu, op. cit., p. 492;
313

Dr. Christa Todea-Grosss
Tratamentul: se efectuează cu antibiotice.
Boala trebuie declarată obligatoriu 30 .
3). Granulomul inghinal
− este o boală cu transmitere sexuală majoră produsă de o bacterie
numită Calymmatobacterium granulomatosis;
− contagiozitatea este redusă;
Clinic: se manifestă după o perioadă de 9-50 de zile de la
contact sub forma unui nodul ulcerat situat genital, fără inflamaţia
ganglionilor şi care evoluează cronic mărindu-se sau
multiplicându-se; localizarea extragenitală poate fi: perianal
(lângă anus), la buze, în gură, gât, la faţa, la mâini şi picioare;
Tratamentul: se vindecă prin administrare de antibiotice 31 .
III). Infecţii cu virusuri
1). Infecţia cu HIV / SIDA
Definiţie: SIDA (Sindromul de Imunodeficienţă Dobândit)
este un sindrom caracterizat prin boli precum infecţii şi tumori,
secundare imunodepresiei celulare severe, produsă de virusul
imunodeficienţei umane (HIV) 32 .
Comentariu:
– virusul HIV distruge definitiv, într-un anumit interval
de timp, imunitatea organismului, lăsându-l fără
apărare faţă de infecţii şi tumori. În cele din urmă, bolnavul
moare în urma acestor infecţii grave (sau tumori).
Istoria şi originea geografică a HIV/SIDA
− în 1981, în SUA, au fost depistate primele cazuri de SIDA
30
Ibidem, p. 493;
31
Ibidem, p. 494;
32
Ibidem, p. 495;
314

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
(sarcomul Kaposi – un cancer al vaselor sanguine) în rândul homosexualilor
şi, mai târziu, o epidemie cu pneumonii date de
„Pneumocystis Carinii” la Los Angeles (acesta fiind un microb
care infectează bolnavii în stadiul de SIDA şi favorizează pneumonii
grave).
− în septembrie 1982, s-a elaborat prima definiţie a SIDA de
către Centrul de Control al Bolilor (CDC) din Atlanta, iar în decembrie
1982 s-a diagnosticat în SUA primul caz de SIDA la copii
(postransfuzional).
− în 1988, a avut loc prima întâlnire a miniştrilor Sănătăţii
cu privire la SIDA, în vederea stabilirii unei strategii de prevenire
şi combatere a infecţiei cu HIV 33 .
Originea geografică a virusului HIV: rămâne încă in discuţie.
Primele cazuri de SIDA au apărut simultan în SUA, Haiti şi
Africa. Majoritatea studiilor situează originea acestei boli în
Africa Centrală, încă din 1970. Extinderea spre Haiti, SUA şi Europa
s-a făcut prin „deplasări de populaţie, favorizate şi de comportamente
sexuale aberante (homosexuali, bisexuali), precum şi de toxicomanie,
transfuzii de sânge infectat cu virus” care au dus treptat
la răspândirea infecţiei pe plan mondial – pandemia actuală
34 .
Comentariu:
– pandemie înseamnă o epidemie mondială, care a
reuşit să se extindă pe întregul glob.
Frecvenţa infecţiei HIV/SIDA:
− SIDA a fost declarată ca boală de sine stătătoare cu aspect
de pandemie la 1 decembrie 1981 35 .
− Începând cu anul 1981 şi până în anul 2005, au murit de
33
Dumitru Bulucea, Augustin Cupşa, Infecţia cu HIV / SIDA – o criză a sănătăţii
mondiale, Editura AIUS, Craiova, 1995, 13;
34
Ibidem, p. 14;
35
http://ro.wikipedia.org/wiki/SIDA
315

Dr. Christa Todea-Grosss
SIDA 25 milioane de oameni. De aceea, infecţia HIV/SIDA este
considerată cea mai răspândită şi mai distrugătoare epidemie
din lume. În anul 2005, numărul celor infectaţi cu virusul HIV era
de 40,3 milioane de oameni (deci dublu comparativ cu anul 1995).
Între anii 2003-2005, numărul oamenilor infectaţi a crescut în
toate regiunile lumii 36 .
Repartiţia cazurilor de SIDA pe plan mondial la mijlocul anului
1994:
− > 67 % în Africa;
− 12% în America de Sud, Centrală şi Canada;
− 10% SUA;
− 6% Asia,
37
− 4% Europa .
În România:
− la 31 decembrie 1994 (Buletin OMS, 70-5-12/1995), au fost
înregistrate 3119 cazuri de SIDA, dintre care 2885 copii şi 234
adulţi. Dintre aceştia, 1154 persoane au decedat: 87 adulţi şi
1067 copii 38 ;
− numărul de cazuri de SIDA la femei este în creştere: de
la 10% în 1985 la 20% în 1994 39 ;
− studiile arată că majoritatea copiilor din România au fost infectaţi
(ca şi în ţările din Europa de Est şi ţările slab dezvoltate)
cu tratamente parenterale multiple (injecţii, perfuzii, transfuzii),
intervenţii chirurgicale, ORL, ginecologice, stomatologice
etc. 40
36
Joint United Nations Programme on HIV/AIDS (UNAIDS), World Health
Organization (WHO): Die AIDS Epidemie. Status-Bericht 2005 (PDF-Version:
5.700 KB); Deutsche AIDS-Stiftung; United Nations Children’s Fund (UNICEF),
http://www.bpb.de/wissen/O2JNDW,,0,AIDSEpidemie.html ;
37
Mircea şi Lidia Nanulescu, Infecţia cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) la
copil, Editura Dacia, Cluj-Napoca , 1996, pag. 16;
38
Ibidem, p. 17;
39
Ibidem;
40
Dumitru Bulucea, Augustin Cupşa, op. cit., p. 29;
316

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Ce este virusul HIV Cum se produce infecţia şi cum are loc trecerea
de la starea de infecţie la cea de boală SIDA
− virusul HIV este un „retrovirus”, adică un virus care determină
infecţii virale lente şi se menţine în organism timp îndelungat
în stare de provirus, integrat în celulă;
− se cunosc 2 tipuri: virusul HIV 1 şi virusul HIV 2;
− Virusul HIV este limfocitotrop, adică are afinitate pentru
limocitele ajutătoare T4 sau „helper” (celulele albe din sânge
care ne apără de infecţii, având deci un rol important în imunitate).
Virusul pătrunde în aceste celule şi le distruge. Pe măsură
ce numărul limfocitelor ajutătoare T4 (helper) scade la < 500
elemente/mm cub, începe prăbuşirea imunităţii, iar omul infectat
trece de la stadiul de infecţie (seropozitivitate) la stadiul de boală
SIDA 41 .
Căile de transmitere a infecţiei cu HIV: sunt trei modalităţi de
transmitere.
a) Transmiterea sexuală (homosexual sau heterosexual)
− infecţia HIV/SIDA este principala sursă a epidemiei la nivel
mondial. În Europa şi SUA, homosexualii masculini au reprezentat
50% din cazurile de SIDA după debutul epidemiei (80%
contaminaţi pe cale sexuală);
− extinderea infecţiei la heterosexuali este în creştere în ţările
dezvoltate (20% în 1990);
− în unele zone din Africa Centrală şi Orientală, proporţia prostituatelor
seropozitive din marile centre urbane este de > 50%;
− se transmite prin: spermă, care este un fluid biologic cu cel
mai mare coeficient de risc şi secreţiile vaginale şi cervicale (ale
colului uterin) 42 ;
La nivel individual extensia infecţiei este favorizată de anumiţi
factori:
41
Ibidem; pp. 15-20;
42
Mircea şi Lidia Nanulescu, op. cit., p. 19;
317

Dr. Christa Todea-Grosss
− practica sodomiei (sexul anal) pentru cuplurile homo/heterosexuale,
în care partenerul masculin este infectat 43 . Rectul nu
este construit pentru a rezista la un raport sexual, provocându-se
uşor leziuni şi sângerări. De asemenea, penetraţia
intra-anală prezintă un risc triplu deoarece în zonă se află
efectiv o armată de limfocite T4. Deci infectarea se produce
prin 3 mecanisme: a) sângerarea peretelui rectal; b) contactul
cu limfocitele din zonă şi c) contactul cu sperma infectată
44 .
− raporturi sexuale în timpul ciclurilor menstruale, în cazul cuplurilor
heterosexuale, în care partenerul feminin este infectat
45 ;
− stadiul clinic al infecţiei creşte dacă partenerul infectat
este într-o stare mai avansată a bolii (stadiul SIDA sau
deficit imunitar important) 46 ;
47
− - existenţa asociată a unor boli cu transmitere sexuală .
b) Transmiterea pe cale sanguină (parenterală):
− Toxicomania: schimbul de seringi nesterilizate în momentul
injectării drogurilor este cauza extinderii epidemiei la toxicomani
în Europa, Coasta de Est a SUA, Asia şi Thailanda;
− Transmiterea prin sânge şi produse de sânge în mediul sanitar
(factorii de coagulare la tratamentul hemofilicilor);
− Transmiterea în mediul spitalicesc: persoane medicale infectate,
manopere „invazive” etc.
− Transmiterea materno-fetală: de la mama infectată la făt 48 .
c) Transmiterea materno-fetală (perinatală şi postnatală):
− transmiterea perinatală înseamnă infectarea cu HIV de la
mamă la făt înainte, în timpul sau imediat după naştere;
43
Ibidem, p. 20;
44
Dumitru Bulucea, Augustin Cupşa, op. cit., pp. 23-24;
45
Mircea şi Lidia Nanulescu, op. cit., p. 20;
46
Ibidem;
47
Ibidem;
48
Ibidem, pp. 19-20;
318

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− transmiterea postnatală înseamnă infectarea cu HIV de la
mamă la nou-născut după naştere prin lapte matern, riscul fiind
mult mai mic 49 .
HIV nu se transmite prin tuse, strănut, lacrimi, suflatul nasului,
scuipat, sărut, obiecte de lenjerie şi îmbrăcăminte, la folosirea veselei
şi a WC-ului, a prosoapelor şi săpunului. Periuţa de dinţi şi
trusele de bărbierit vor fi strict individuale deoarece prin atingere
pot provoca sângerări, cu riscul contaminării 50 .
Evoluţia infecţiei HIV:
1). Momentul infectant:
− infecţia cu HIV este în relaţie de proporţionalitate cu cantitatea
de virus pătrunsă în organism şi cu receptivitatea gazdei;
astfel, un flacon de sânge infectat cu HIV şi transfuzat va determina
cu siguranţă infecţia, dar în cazul unei înţepături accidentale
şi superficiale cu un ac contaminat, probabilitatea de
infecţie este mică, riscul estimându-se la 2-3% 51 .
2). Fereastra de seronegativitate:
− de la momentul infectant şi până la seroconversie (când
în sângele pacientului depistăm prin metode de laborator prezenţa
anticorpilor îndreptaţi împotriva HIV existent în sânge),
există o perioadă de la 2 la 6 luni de seronegativitate, purtătorul
fiind infectat cu HIV şi infectant (poate infecta deja pe alţii), dar
seronegativ 52 ;
3). Seroconversia (infecţia HIV depistată în sânge):
− după o perioadă de 2-6 luni de la data infectării cu HIV,
în sângele subiectului infectat apar anticorpii anti-HIV, care se
testează, subiectul seropozitivându-se (testul ELISA şi WES-
TERN-BLOT);
49
Dumitru Bulucea, Augustin Cupşa, op. cit., p. 24;
50
Ibidem, p. 55;
51
Ibidem; p. 35;
52
Ibidem;
319

Dr. Christa Todea-Grosss
− de obicei, această fază trece neobservată, subiectul nu prezintă
niciun simptom. Uneori apare o „stare gripală” cu febră,
dureri musculare şi articulare, somnolenţă, timp de 3-14 zile 53 .
4). Perioada de latenţă (fără simptome):
− urmează o perioadă variabilă ca durată, în care subiectul
infectat şi seropozitiv nu prezintă niciun semn de boală;
− această perioadă poate dura de la câteva luni de zile (sugari)
la ani de zile, uneori chiar 10-15 ani sau mai mulţi 54 .
5). Semne timpurii de infecţie cu HIV:
− după o perioadă variabilă de timp, apar următoarele semne:
febră până la 38 grade Celsius, tuse persistentă, ganglionii
măriţi, slăbire în greutate, diaree cronică, oboseală, transpiraţii
nocturne. Toate aceste semne au valoare pentru diagnosticul
de SIDA numai dacă au o durată de cel puţin 1-3 luni şi fără
altă cauză.
− în sângele infectat cu HIV, depistăm o scădere a numărului
de limfocite T4, anemie etc.
− ulterior, mai pot apărea şi alte boli, premergătoare bolii
SIDA: stomatită (candidoză bucală), infecţia pielii cu herpes
Zoster, tuberculoză etc. 55 .
6). Boala SIDA manifestă:
− apariţia şi instalarea bolii SIDA constă în prăbuşirea imunităţii
organismului (a capacităţii de apărare împotriva infecţiilor)
datorită scăderii numărului de limfocite T4 la sub 500 / mmcub 56 ;
− această prăbuşire a imunităţii determină apariţia de infecţii
şi tumori canceroase (cancer al pielii) precum şi semne
din partea sistemului nervos central (SNC);
Infecţiile cele mai frecvente care apar în SIDA sunt:
− infecţii ale sistemului nervos: encefalitele – mai frecvente
la adult;
53
Ibidem;
54
Ibidem, p. 36;
55
Ibidem;
56
Ibidem, p. 39;
320

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− infecţii pulmonare: pneumonii grave (cu Pneumocystis
Carinii);
− infecţii digestive: diaree infecţioasă trenantă (cu Salmonella
etc.);
− infecţii cu ciuperci: candidoze;
− infecţii bacteriene: tuberculoză reactivată etc.,
57
− infecţii virale: cu herpes, citomegalovirus .
Aceste infecţii sunt localizate la nivelul organelor interne, dar
pot fi şi generalizate. Organismul nu se mai luptă împotriva acestor
microbi care, în mod obişnuit, există în organism şi care nu dau
boli la un individ cu o imunitate normală, motiv pentru care aceste
infecţii se mai numesc infecţii oportuniste 58 .
Decesul:
− Decesul survine practic la aproape toţi indivizii infectaţi
cu HIV;
− toţi cei infectaţi cu HIV reprezintă un rezervor de virus
pentru semenii lor, mai ales dacă nu sunt cunoscuţi;
− punerea diagnosticului de SIDA (prin metoda Western
Blot şi altele) este un moment dramatic pentru individ, asemănător
cu cel de cancer;
− boala implică probleme familiale, dar mai ales sociale, fiind,
spre deosebire de cancer, o boală infecţioasă 59 ;
Infecţia HIV/ SIDA la copil:
La copii, căile de transmitere a infecţiei HIV sunt:
1. parenterală (injecţii cu ace şi seringi nesterilizate, intervenţii
chirurgicale, ORL, stomatologice cu instrumentar nesterilizat);
2. abuzul sexual (viol) asupra copilului;
3. calea transplacentară (în timpul sarcinii): infecţia fătului se
produce începând cu săptămâna a 15-a de sarcină (3 luni şi
jumătate) 60 .
57
Mircea şi Lidia Nanulescu, op. cit., pp. 50-55;
58
Dumitru Bulucea, Augustin Cupşa, op. cit., pp. 36-37;
59
Ibidem; p. 40;
60
Ibidem, p. 51;
321

Dr. Christa Todea-Grosss
Se ridică problema dacă nou-născutul poate fi contaminat şi
în timpul contracţiilor uterine din timpul naşterii, cunoscându-se
posibilitatea de trecere a limfocitelor materne în sângele fetal
în această etapă. Acest risc nu este încă precis cunoscut. HIV a
fost izolat în secreţiile colului uterin la 25% din femeile seropozitive
care s-au aflat într-un stadiu avansat de boală 61 .
Unele studii au demonstrat (C. Rouzioux, 1994) că transmiterea
se realizează în momentul naşterii în proporţie de 65%
sau la sfârşitul gravidităţii, în special în ultimele doua luni
(35%) 62 .
Alăptarea a fost pusă în discuţie ca posibil mijloc de transmitere
63 .
Conduita faţă de femeia gravidă infectată cu HIV
− dacă mama infectată are un deficit imunitar sever (este
într-o fază înaintată de boală), este sfătuită să facă avort terapeutic
(se consideră că viaţa mamei este pusă în pericol);
− dacă mama infectată este asimptomatică (nu prezintă
simptome) şi cu o stare de imunitate bună, decizia îi aparţine;
− dacă este necesar un tratament, acesta se va începe;
− dacă mama este în al doilea trimestru de sarcină, avortul terapeutic
se va efectua la cererea mamei şi cu avizul medicului
specialist;
− în trimestrul al treilea, se pune problema modalităţii de
naştere, fiind indicată de obicei cezariana 64 .
Infecţia HIV/ SIDA la adolescenţi şi adulţi:
Adolescenţii şi tinerii reprezintă grupa de vârstă cea mai expusă
la infecţia cu HIV şi boala SIDA pe întregul glob datorită următoarelor
aspecte: insuficienţa informării cu privire la infecţia HIV/
SIDA; libertinajul favorizat de abundenţa unei literaturi pornografice
şi a altor informaţii „mass media” şi Internetul unde se
61
Ibidem, p. 51;
62
Mircea şi Lidia Nanulescu, op. cit., p. 28;
63
Ibidem;
64
Ibidem, p. 25;
322

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
uzează abuziv de problemele legate de sex (filme, casete, poze,
planşe, site-uri web etc.); turismul peste hotare, toxicomania
etc. 65 .
Tratamentul:
În prezent, nu există un tratament antiviral prin care infecţia
să poată fi eliminată din organism; se folosesc medicamente care
stimulează imunitatea organismului, medicamente antivirale
(care scad înmulţirea virusului, dar nu-l elimină din organism)
şi se tratează infecţiile oportuniste 66 .
Vaccinarea împotriva HIV:
− s-au încercat mai multe forme de virus, dar un vaccin eficient
nu s-a descoperit încă, datorită variabilităţii antigenelor
virale ale HIV (adică a unor formaţiuni de la nivelul membranei
externe a virusului care îşi modifică mereu configuraţia şi
împotriva cărora trebuie acţionat pentru a putea distruge
virusul) 67 .
Comentarii
– apariţia acestei boli este inevitabil legată de răspândirea
homosexualităţii, a prostituţiei şi a drogurilor;
– răspândirea bolii a lovit inevitabil şi în copii nevinovaţi;
avortul terapeutic nu rezolvă practic nimic: nici
pe copil şi nici problema sănătăţii mamei (este o traumă
dublă: fizică, ce scade imunitatea, şi psihică). Avortul
rămâne o crimă în orice condiţii. Naşterea copilului, chiar
cu riscul de a muri, lasă în schimb o conştiinţă curată.
– originea acestei boli (la homosexuali) ne duce cu gândul
la o „pedeapsă venită de la Dumnezeu pentru fărădelegile
oamenilor”. Sodomia este un păcat strigător la cer.
Avem multe argumente biblice în acest sens: „Zis-a deci
Domnul: Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul
lor cumplit de greu” (Facere 18, 20); „De se va cul-
65
Dumitru Bulucea, Augustin Cupşa, op. cit., p. 59;
66
Ibidem, p. 63;
67
Ibidem, p. 64;
323

Dr. Christa Todea-Grosss
ca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut
nelegiuire şi să se omoare, că sângele lor asupra lor este”
(Levitic 20, 13); „Pentru aceea Dumnezeu i-a dat unor
patimi de ocară căci şi femeile lor au schimbat fireasca
rânduială cu cea împotriva firii; Asemenea şi bărbaţii
lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti s-au
aprins în pofta lor unii pentru aţii, bărbaţii cu bărbaţii,
săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii
lor” (Romani 1, 26-27).
– Nu există, la ora actuală, „leac” pentru această boală.
Se va descoperi probabil atunci când va fi şi voia lui
Dumnezeu care întotdeauna ne aşteaptă pocăinţa...
2). Herpesul genital
Definiţie. Frecventă.
− este una din cele mai frecvente boli ale aparatului genital
68 ;
− este dată de virusul herpetic uman simplex (HVS) tip 2; HVS
tip 1 produce rar infecţii ale aparatului genital (în 12% din cazuri,
restul fiind produse de HVS tip 2);
− exceptând herpesul genetic al nou-născutului care nu survine
în urma unui contact sexual, numeroase argumente pledează
în favoarea transmiterii sexuale a herpesului genital: femeile
care au raporturi sexuale cu mai mulţi parteneri au mai
frecvent herpes; un studiu făcut de Adler şi Storthz arată că
frecvenţa serologiei pozitive cu virusul herpetic tip 2 pe de o
parte creşte cu vârsta (5% la 19 ani, 10% între 20-22 de ani şi
17% peste 22 de ani), iar pe de altă parte creşte cu numărul partenerilor
(22% pentru femeile cu cel mult 4 parteneri şi 30%
pentru cele cu mai mulţi parteneri) 69 ;
− se remarcă o creştere a frecvenţei de la an la an a herpesului
genital, ca de altfel a tuturor bolilor cu transmitere sexu-
68
Traian Ciucă, op. cit., p. 45;
69
Ibidem, p. 47;
324

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
ală, cauzele fiind: libertatea sexuală, schimbarea frecventă a partenerului,
extinderea folosirii contraceptivelor care a favorizat o frecvenţă
mai mare a raporturilor sexuale etc. 70 .
Clinic: deosebim o infecţie primară (de început) şi una recidivantă;
− infecţia primară apare sub forma unei erupţii însoţită de
mâncărime, arsură şi durere. După câteva ore apar vezicule cu
conţinut lichid clar, care apoi se tulbură, se formează o crustă
care cade şi lasă o pată pigmentată care apoi dispare. La bărbaţi,
apare la penis, iar la femei pe labii, vagin, col uterin şi în
jurul anusului. Infecţia durează între 3-20 de zile 71 .
− infecţia recidivantă (cronică) apare la 1/3 din cazuri (2/3 se
vindecă). Rana apare întotdeauna în acelaşi loc. Recidivele sunt
răni (leziuni) mai mici, durează mai puţin, se cicatrizează mai
repede. Factorii care declanşează aceste pusee recidivante sunt:
contacte sexuale abuzive, menstruaţia, asocierea altei boli cu
transmitere sexuală etc. 72 .
Complicaţii:
1). a fătului: avort sau naşteri premature, malformaţii (hidrocefalie,
microcefalie), întârziere mintală şi psihică,
2). a mamei: cancer de col uterin, dat în special de virusul herpes
tip 2 73 .
Tratament:
− nu există în prezent un tratament specific antiviral a infecţiilor
cutanate sau mucoase cu HSV 74 ;
− cremele în general întârzie cicatrizarea, contribuind la
propagarea virusului şi la formarea de noi leziuni (Comitet
OMS, 1981) 75 ;
70
Ibidem, p. 48;
71
Ibidem, p. 49;
72
Ibidem, p. 50;
73
Ibidem, p. 51;
74
Ibidem, p. 53;
75
Ibidem;
325

Dr. Christa Todea-Grosss
− Aciclovirul este în prezent singurul antiherpetic eficace
şi se face pe cale generală; acest tratament este eficace în 85%
din cazuri pentru primul episod de infecţie; vindecarea survine
în medie în 8-10 zile faţă de 21 de zile în medie fără tratament;
pentru herpesul recidivant se prescrie Aciclovir pe gură
timp de 5 zile 76 ;
− Herpesul genital este o boală uneori cronică, recidivantă,
invalidantă şi greu de suportat de către pacient 77 .
Mijloacele de prevenire a herpesului genital sunt în prezent
limitate; prevenirea absolută constă în a evita contactul cu leziuni
active sau secreţii genitale infectate 78 .
Comentarii:
Mijloace eficiente de prevenire sunt:
– evitarea folosirii contracepţiei hormonale care predispune
la herpes;
– relaţii sexuale cu un singur partener;
– castitate până la căsătorie;
– fidelitate etc.
3). Infecţia cu Citomegalovirus
Definiţie. Frecvenţă:
− este dată de citomegalovirus (CMV) care produce rar îmbolnăviri,
dar în ultimul deceniu s-a arătat că acest virus constituie
cea mai frecventă cauză virală a infecţiilor intrauterine
(0,5-2% din totalul naşterilor) fiind transmisă de la mama infectată
la făt; infecţia cauzează întârzierea mintală la copii; boala apare
la copil nu doar congenital, ci şi în condiţii socio-economice
precare (lipsa igienei etc.);
− citomegalovirusul face parte din grupul herpes virusuri;
76
Ibidem;
77
Ibidem, p. 54;
78
Ibidem;
326

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− este considerat virusul paradoxurilor; are o potenţialitate
letală, dar în unele împrejurări prezenţa sa în organism nu
determină niciun simptom;
− boala pe care o produce se numeşte „ boala incluziilor citomegalice”
care este un diagnostic de laborator (boala nu prezintă
de obicei simptome);
− la adult, boala se transmite în special pe cale sexuală şi, în
puţine cazuri, prin obiecte contaminate: mănuşi, lenjerie de corp,
cearşafuri etc.
− după infecţie, virusul poate fi răspândit mult timp prin
salivă, urină, secreţii cervico-vaginale, spermă, lapte, lacrimi şi
sânge;
− în SUA şi Europa, infecţia cu CMV este în creştere, evidenţiindu-se
prezenţa anticorpilor la adulţi (care certifică prezenţa
unei infecţii în trecut) într-un procent de 20-80%;
− la femei cu vârsta între 26-30 de ani, CMV se află într-un
procent de 2,5% în vagin şi col uterin,
− autorii din Porto Rico au comunicat la Congresul Mondial
de Maladii Sexual Transmisibile (Paris, 1986) că au detectat
anticorpi anti-HCV la 74 din 75 de prostituate, iar autorii din
Paris i-au constatat la 32% din 90 homosexuali.
Clinic: boala este aproape întotdeauna asimptomatică, în
mai puţin de 1% din cazuri apar simptome: febră, dureri articulare
şi musculare, oboseală, faringită. Simptome grave apar la cei
cu imunitate scăzută; manifestări grave s-au observat în special
la tineri homosexuali cu imunitate scăzută.
Diagnosticul se pune cu ajutorul testelor de laborator, virusul
fiind izolat din urină, din secreţia vaginală sau spermă.
Complicaţii: în cursul sarcinii, infecţia se transmite fătului,
iar nou-născutul are manifestările clinice (în 10% din cazuri) a
unor afecţiuni hepatice / encefalită / pneumonie / surditate / întârziere
mintală. Frecvent se produc avorturi spontane;
Tratament: nu există un tratament specific.
327

Dr. Christa Todea-Grosss
Prevenirea: este importantă la gravide. Trebuie prevenită infectarea
fătului. Prezenţa virusului în vaginul femeii antrenează
avorturi, embriopatii (malformaţii cardiace, microcefalie, surditate,
lipsa căilor biliare), moartea intrauterină a fătului, septicemie
la nou-născut, icter intens, mărirea ficatului şi a splinei, anemie,
convulsii 79 .
Comentarii:
– boala, neavând simptome, devine periculoasă prin
complicaţiile pe care le produce, în special la copilul nenăscut
(embrion, făt), la nou-născut (prin transmitere intrauterină)
şi la cei imunodeprimaţi (HIV/SIDA, homosexuali
etc.);
– boala este mai frecventă la homosexuali: un studiu
efectuat în iunie 1984 la 262 bărbaţi infectaţi (132 homosexuali,
108 heterosexuali şi 20 bisexuali ) a evidenţiat
anticorpi anti-virus citomegalic (CMV) la 92% dintre homosexuali,
80% dintre bisexuali şi 56% dintre heterosexuali.
S-a concluzionat că „orientarea sexuală s-a dovedit
a fi cel mai important determinant în titrul anticorpilor
anti-CMV în această populaţie” 80 .
– boala este mai frecventă la bărbaţii heterosexuali care
prezintă şi alte boli cu transmitere sexuală, precum uretritele
nespecifice 81 ;
– atât la heterosexuali cât şi la homosexuali, gonoreea
este mai frecventă la pacienţii cu titruri ridicate de
anticorpi anti CMV (au infecţii recente cu acest
virus) 82 .
– este mai frecventă la prostituate.
79
Traian Ciucă, op. cit., pp. 54-55;
80
Dr. Genoveva Tudor, op. cit., p. 72;
81
Ibidem; p. 73;
82
Ibidem; p. 72;
328

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
4). Mononucleoza infecţioasă:
Comentariu:
această boală este studiată şi încadrată în rândul bolilor
infectocontagioase. Nu se transmite prin contact sexual,
ci prin sărut, motiv pentru care autorul a introdus-o
în clasificare. Cu toate acestea voi face o scurtă descriere
deoarece este mai frecventă la tineri.
Definiţie. Frecvenţă:
− este o boală cu răspândire universală, afectând în general
adolescenţii şi tinerii între 15 şi 25 de ani,
− este dată de virusul Epstein – Barr, din grupul Herpes virus,
fiind asemănător virusului herpetic;
− incidenţa : 45 cazuri / 100.000 locuitori,
− contaminarea nu are loc prin contact sexual ci prin sărut, pe
cale bucală, direct prin salivă, de aceea mai este numită «boala
sărutului» sau „boala îndrăgostiţilor”; este totuşi considerată
de către autor ca fiind o boală cu transmitere sexuală fiindcă se
transmite între parteneri.
− este o maladie a adolescenţei şi a adultului tânăr (80% din cazuri);
Clinic: virusul pătrunde în gură şi se localizează în faringe;
după 15-75 de zile de la infecţie apare febra, dureri musculare,
eritem faringian (gât roşu), tumefierea ganglionilor cervicali,
hepatomegalie (ficat mărit) şi splenomegalie (splina mărită);
Complicaţiile sunt rare, sub formă de tulburări neurologice,
cardiace, etc. La făt pot produce naşteri premature, malformaţii
sau avort;
Tratament: nu există un tratament specific ci doar simptomatic
(repaus la pat, cortizon la nevoie); vindecarea se produce
în 1-3 săptămâni 83 .
83
Traian Ciucă, op. cit., pp. 57-58;
329

Dr. Christa Todea-Grosss
5). Vegetaţiile veneriene. Infecţia cu papilomavirus
(HPV)
Definiţie:
− vegetaţiile veneriene sunt frecvente şi contagioase, date
de papilomavirusul uman (HPV);
− acest virus s-a descoperit destul de recent, în 1954,
− frecvenţa infecţiilor cu HPV a crescut în ultimii 15 ani cu
500% în SUA;
− este considerată o „maladie a viitorului”,
− există 46 de tipuri de virus HPV, fiecare fiind asociat cu o
leziune; HPV 1 produce veruca plantară profundă; HPV 2 produce
veruca plană iar tulpinile care produc vegetaţii veneriene
şi sunt oncogene (producătoare de cancer de col uterin) sunt:
HPV 6, 11, 16, 18 şi 33 84 .
Transmiterea este sexuală în principal, dar există şi factori favorizanţi
care scad imunitatea organismului şi predispun la
această infecţie: diabetul zaharat, sarcina, afecţiuni ale sângelui,
tratament cu cortizon, lipsa igienei, etc.(idem).
Frecvenţa:
− infecţia apare mai frecvent la femei care au şi alte boli cu
transmitere sexuală: gonoree, candidoză, trichomoniază 85 ;
− frecvenţa bolii este de 6 % din totalul bolilor cu transmitere
sexuală 86 ;
− în 2003, în România, au fost înregistrate 3.268 de noi cazuri
de cancer de col uterin 87 ;
− din 79 de cazuri internate în Cluj, transmiterea sexuală a
fost constatată la 42% din cazuri 88 .
84
Ibidem, p. 59;
85
Ibidem;
86
Ibidem;
87
Revista „Curentul”-16. octombrie 2006;
88
Consfătuirea anuală de Dermatologie din Arad – octombrie 1985;
330

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Comentarii:
– cancerul de col uterin apare la femeile activ sexual,
nu la fetiţe;
– infecţia cu HPV apare de obicei pe un «col receptiv»,
care a fost « pregătit înainte de alte boli cu transmitere
sexuală (gonoree, candidoză, trichomoniază)
precum şi de alţi factori favorizanţi precum fumatul;
– modificările produse la nivelul colului uterin vor
determina o modificare la nivelul genelor oncogene, provocând
formarea cancerului;
– obiceiurile sexuale sunt un factor determinant în infecţia
HPV. S-a identificat o frecvenţă relativ înaltă a infecţiei
cu HPV (prezenţa ADN-HPV care certifică existenţa
unei infecţii în trecut) la prostituate (39%) faţă de femeile
căsătorite (14%); la prostituate tipul prevalent este
HPV-16 care are risc oncogenic înalt; la femeile căsătorite
tipul prevalent este HPV-6 care se asociază cu risc
scăzut de cancer cervical; infecţia este mai frecventă la
femeile tinere; reducerea incidenţei infecţiei cu HPV la
femeile vârstnice prin modificarea comportamentului
89 .
Clinic:
− incubaţia ( timpul scurs de la infecţie până la apariţia primelor
simptome), durează de la 3 săptămâni la 8 luni (în medie
3 luni);
− simptomele, de obicei discrete, nu le regăsim decât în 30%
din cazuri şi constau în: senzaţie de mâncărime, mici hemoragii,
aspectul condiloamelor (leziunilor) fiind variat, cu suprafaţă
neregulată, cu mai multe localizări, cele mai frecvente fiind cele
perianale (49%), urmate de alte localizări: 25% pe labii, 20% pe
vagin, 3% pe penis, şi 1,2% pe scrot. Ulterior leziunile se măresc,
luând formă de „creastă de cocoş”, de consistenţă moale 90 .
89
Dr. Genoveva Tudor, op. cit., pp. 102-103;
90
Traian Ciucă, op. cit., pp. 61-63;
331

Dr. Christa Todea-Grosss
Complicaţii:
− leziuni precanceroase şi canceroase ale organelor genitale,
cea mai frecventă fiind cancerul de col uterin 91 ;
− evoluţia spre cancer a leziunilor date de HPV comportă
probabil activarea sau inactivarea unor gene necunoscute, poate
sub influenţa unor cofactori ca administrarea de contraceptive
orale, tabagism şi alţi factori mai puţin cunoscuţi 92 ;
− autorii germani au ajuns la concluzia că femeile care fumează
fac mai frecvent cancer de col uterin deoarece la ele se produc
modificări în celulele întregului organism, inclusiv în celulele
de la nivelul colului uterin care devin mai receptive la virusurile
oncogene transmise pe cale sexuală. Tabagismul partenerului
multiplică de 1,5 până la 12 ori riscul neoplasmului de
col, tabacul jucând rol prin efectul nicotinei din sperma fumătorilor
asupra colului 93 .
− la gravide: condilomatoza se poate transmite la nou-născut
la care poate avea localizări dificil de tratat (de ex. la
laringe) 94 .
− progresia de la infecţia iniţială la leziunile preinvazive şi,
ulterior, cancer invaziv necesită o perioadă îndelungată, frecvent
de peste 10 ani. Pe lângă implicarea în etiologia cancerului
de col uterin, HPV este implicat în proporţii diferite şi în
geneza carcinoamelor anale, vulvovaginale, peniene şi orofaringiene
95 ;
Diagnosticul: este uşor de pus, după aspectul leziunilor 96 .
Tratamentul infecţiei: este chirurgical (extirparea) sau de cauterizare
a leziunii 97 .
91
Ibidem, p. 64;
92
Ibidem, p. 66;
93
Ibidem;
94
Ibidem;
95
http://medic.pulsmedia.ro/article--x Studiu_Clinic_Preventia_prin_vaccinare_a_
cancerului_de_col_uterin,_de_la_deziderat_la_realitate--3394.html ;
96
Traian Ciucă, op. cit., p. 64;
97
Ibidem, p. 66;
332

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Vaccinarea: În momentul de faţă există 2 tipuri de vaccin anti-HPV
bazate pe particule pseudovirale: bivalent – Cervarix
(conţine genotipurile 16 şi 18) şi tetravalent – Gardasil (conţine
în plus şi genotipurile 6 şi 11, implicate în etiologia verucilor
genitale).
Tabelul 1. Principalele caracteristici ale vaccinurilor profilactice
anti-HPV 98
Tipul vaccinului Bivalent Tetravalent
Denumire comercială Cervarix
Gardasil
Genotipuri 16, 18 16, 18, 6, 11
Concentraţie
20 μg HPV 16 + 20 μg HPV 20 μg HPV 6 + 40 μg HPV 11+
18
40 μg HPV 16 + 20 μg HPV 18
Adjuvant imun
AS04
(hidroxid de aluminiu +
monofosforil lipid A)
AAHS
(sulfat amorf de aluminiu
hidroxifosfat)
Doză (ml) 0,5 0,5
Schema de vaccinare 0,1 şi 6 luni
0,2 şi 6 luni
Producător Glaxo-Smithkline Merck
Până în prezent sunt disponibile rezultatele a 4 studii randomizate
cu vaccinuri anti-HPV, dintre care 3 cu vaccinul tetravalent.
Din rezultatele acestor studii am extras câteva date mai importante:
„[...] Studiile sugerează că vaccinarea la o vârstă cuprinsă
între 9 şi 15 ani generează titruri superioare de anticorpi specifici
comparativ cu vaccinarea la o vârstă mai mare, ceea ce ar
putea mări durata protecţiei şi ar putea elimina necesitatea unei
doze boost (doză suplimentară). [...] În plus, ultimele studii relevă
un înalt grad de eficienţă (peste 95%) în prevenţia CIN
(modificările de început ale cancerului când poate fi tratat şi
vindecat) , deşi urmărirea pacienţilor este încă scurtă. În momen-
98
http://medic.pulsmedia.ro/article--x Studiu_Clinic_Preventia_prin_vaccinare_a_
cancerului_de_col_uterin,_de_la_deziderat_la_realitate--3394.html ;
333

Dr. Christa Todea-Grosss
tul de faţă nu există încă date care să dovedească eficienţa vaccinării
anti-HPV în prevenţia cancerului invaziv (cancer în fază tardivă,
nevindecabil de obicei) şi va trece încă destul timp până
astfel de date vor deveni disponibile, pentru că perioada de la
infectarea cu HPV până la apariţia cancerului invaziv este frecvent
de peste 10 ani [...]” 99
Efectele secundare ce pot apare după vaccinare: mâncărime,
roşeaţă sau durere la locul injecţiei, febră, greţuri 100 .
334
Comentarii:
Acest vaccin a fost introdus recent şi în ţara noastră;
Scopul este să prevină infecţia cu papilomavirusul
uman (HPV, tipurile oncogene); vaccinul nu vindecă o
infecţie deja existentă;
Din studiile făcute la noi în ţară nu avem date despre
efectele secundare grave ale acestui vaccin, ci doar
despre eficienţa lui în ceea ce priveşte prevenirea infecţiei
cu cele patru tulpini oncogene ale virusului papiloma
(HPV); aceste studii ne sunt prezentate într-un mod
foarte optimist;
La ora actuală avem însă prea puţine date şi despre
efectele pe termen lung ale acestui vaccin (au trecut 4 ani
de folosinţă în SUA), motiv pentru care nu ne putem lăsa
încurajaţi să-l folosim; la această precauţie ne îndeamnă
în special multiplele efecte secundare constatate atât în
SUA cât şi în alte ţări europene;
Redau o parte din efectele secundare care ne-au atras
atenţia ( relatate de către mamele îngrijorate şi disperate
ale fetelor vaccinate în Germania):
1.) şoc anafilactic şi epilepsie;
2.) paralizii;
3.) atacuri de panică şi tulburări circulatorii;
99
Ibidem;
100
http://sanatate.ele.ro/Vaccin_impotriva_virusului_ce_cauzeaza_cancer_
uterin_--a(-5235.html, 2006-11-21

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
4.) stare de rău, greţuri, dureri de cap şi de spate;
5.) căderea părului şi amenoree secundară (lipsa menstruaţiei);
6.) greţuri, tulburări de sensibilitate, dureri articulare,
erupţii pe piele , oboseală accentuată, ameţeli,
7.) lipsa poftei de mâncare, depresie, ameţeli.
8.) ameţeli, tremurături, parestezii ( senzaţie de arsură)
la picioare şi la faţă;
9.) meningită virală;
etc. 101
Premizele de la care se pleacă pentru prevenirea cancerului
de col le consider greşite deoarece nu sunt luate
în consideraţie şi eliminate cauzele directe ale infecţiei:
relaţiile sexuale de la o vârstă fragedă; parteneri
multiplii; contactarea bolilor cu transmitere sexuală (gonoree,
etc.) care favorizează producerea cancerului de
col uterin; efectul nociv al fumatului; folosirea contraceptivelor;
prostituţia, etc. În locul eliminării cauzelor
riscăm să ne îmbolnăvim copii (fetele) cu un vaccin încă insuficient
studiat şi mai ales cu multe efecte secundare
despre care nu se vorbeşte.
Investiţia mare în aceste vaccinuri ar trebui redirecţionată
spre efectuarea testului Babeş Papanicolau de două
ori pe an la toate femeile care au început activitatea sexuală.
Costul ar fi mai mic iar eficienţa mult mai
mare.
6.) Hepatita virală B
Definiţie: este dată de virusul hepatitic tip B (H BV),
Transmiterea
− virusul este prezent în sânge şi în secreţii precum: salivă,
secreţie vaginală, spermă, fapt ce explică multiplele modalităţi
de transmitere;
101
http://www.sanego.de/Medikament_Gardasil ;
335

Dr. Christa Todea-Grosss
− transmiterea infecţiei se face pe mai multe căi: sexuală (hetero-
şi homosexuală); prin sânge şi derivate de sânge; la toxicomani
care îşi administrează droguri cu seringi nesterile; prin piercing
în condiţii nesterile etc. 102 .
− grupurile de risc sunt: personalul medical, bolnavii cu
spitalizări prelungite, contacţii apropiaţi cu bolnavii de hepatită
acută şi cronică, homosexualii, toxicomanii care-şi injectează
drogurile cu seringi nesterile 103 ,
− transmiterea sexuală se face de la purtătorii sănătoşi, motiv
pentru care se mai numeşte «hepatită conjugală». După unii
autori este ca frecvenţă a treia boală cu transmitere sexuală,
după gonoree şi sifilis. Riscul de a contacta o infecţie cu HBV creşte
cu numărul partenerilor sexuali. Bărbaţii purtători de virus hepatitic
B sunt contagioşi pentru parteneră dar nu şi pentru restul
familiei. Un studiu efectuat în SUA în 1977 arată că 38% din
partenerii sexuali ai subiecţilor cu HBV au contactat aceasta
boală în timp ce transmiterea la ceilalţi contacţi din casă a fost
minimă 104 .
Frecvenţa bolii:
− numai în SUA se apreciază că apar anual 200.000 cazuri
noi, dintre care numai 1/4 au icter (îngălbenirea pielii);
− frecvenţa la homosexuali este mai mare. Statistica făcută
în Franţa arată că dintre homosexuali 30% au HBV şi dintre
heterosexuali numai 5% 105 ,
− alte studii arată procente asemănătoare: prevalenţele infecţiilor
VHB la homosexuali au fost de 34,4%. Comportamentul
sexual este un factor plauzibil care explică transmiterea sexuală
a VHB printre bărbaţii homosexuali 106 ;
102
Traian Ciucă, op. cit., p. 68;
103
Ibidem, p. 69;
104
Ibidem, p. 71;
105
Ibidem, p. 67;
106
Dr. Genoveva Tudor, op. cit., p. 54;
336

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
Clinic:
− după infectarea cu HBV virusul pătruns în sânge, ajunge
la ficat unde se înmulţeşte, provocând lezarea celulelor hepatice;
− timpul scurs de la infecţie până la apariţia primelor simptome
(incubaţia) este în medie de 60-90 de zile; singura deosebire
între hepatita B contactată prin sânge şi cea cu transmitere sexuală
este faptul că cea din urmă nu se însoţeşte de icter (îngălbenirea
pielii), sau este foarte puţin intens şi apare tardiv. Evoluţia hepatitei
B (indiferent de modul de transmitere) este lungă, dificilă,
spre vindecare sau cronicizare. Uneori evoluează spre ciroză
hepatică (cancer) 107 .
Hepatita B şi sarcina:
− sarcina nu influenţează cursul HBV şi în marea majoritate
a cazurilor hepatita evoluează simplu, fără pericol pentru făt;
prognosticul este legat de gravitatea atingerii ficatului şi este întotdeauna
mortal în caz de hepatită fulminantă, gravă care
pune în pericol şi viaţa mamei (aceste cazuri sunt rare);
− dacă hepatita survine în cursul trim. I de sarcină ( primele
trei luni), ea nu antrenează afecţiuni ale fătului. Dacă survine
în cursul trim. II sau III, sarcina continuă normal fără riscul
avortului, mortalităţii în uter sau întârzierea creşterii intrauterine;
− riscul este mare de a fi contaminat fătul cu virusul hepatitic B
în momentul naşterii; din acest motiv se vaccinează la ora actuală
fiecare nou-născut împotriva HBV, prin 3 doze succesive(la
naştere, la 2 luni şi la 6 luni) 108 .
Tratament: nu există un tratament specific antiviral pentru
HBV. Maladia poate fi benignă, cronică sau mortală fără ca vreun
medicament să poată modifica evoluţia. Tratamentul este
simptomatic: repaus la pat, dietă echilibrată în factori nutritivi,
107
Ibidem, p. 72;
108
Ibidem, p. 73;
337

Dr. Christa Todea-Grosss
medicamente simptomatice, dar nici un medicament nu modifică
convingător evoluţia bolii 109 .
Profilaxie (prevenire):
− prevenirea transmiterii materno-fetale: presupune în primul
rând identificarea mamelor care prezintă hepatită acută în cursul
trimestrul II sau III de sarcină sau imediat după naştere.
Sunt mai greu de depistat gravidele purtătoare cronice de virus.
Vaccinul administrat nou-născutului este eficace, protejându-l
împotriva virusului. Nou-născutul nu necesită izolare şi nu trebuie
separat de mamă dar nu va fi alăptat fiindcă laptele poate
conţine antigen HBs 110 ;
Comentarii
– este necesară o informare corectă a mamelor care
au contactat hepatita B în timpul sarcinii asupra unei
evoluţii normale a ei, fără ca să fie afectat fătul;
– deseori este propus avortul terapeutic în cazurile în
care mama a contactat hepatita acută B în primele 3 luni
de sarcină (trim. I), cu toate că în acest timp boala nu
reprezintă un pericol pentru făt. Fătul nu este afectat
nici în următoarele 6 luni de sarcină, excepţia o face
doar hepatita fulminantă în care este pusă în pericol
viaţa mamei şi dacă aceasta nu ar fi însărcinată. Atunci
implicit va suferi şi fătul. Aceste cazuri sunt însă rare.
IV). Infecţia cu Chlamydia Trachomatis
Definiţie. Frecvenţă
− infecţia cu Chlamydia Trachomatis este considerată cea
mai frecventă cauză a infecţiilor genitale, atât la femei cât şi la
bărbaţi; apare în 30-60% din infecţiile negonococice 111 ;
109
Ibidem, pp. 74-75;
110
Ibidem, pp. 75-76;
111
Traian Ciucă, op. cit., pp. 125-126;
338

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− este produsă de Chlamydia Trachomatis, serotipurile D-K;
serotipuri L1-L3 provoacă altă boală (limfogranulomatoza inghinală
benignă) tratată la „Ulceraţii genitale” 112 ;
− transmiterea se face prin contact sexual (cu excepţia transmiterii
în cursul gravidităţii la făt) 113 ;
− numeroase cazuri sunt asimptomatice (fără simptome);
dintre bărbaţii consultaţi, fără simptome, 1-7% sunt purtători
de Chlamydia Trachomatis şi 5-20% dintre femeile asimptomatice
114 .
− la noi în ţară Atanasiu şi colab. (1984) constată Chlamydii
la 20,6% dintre gravide 115 ;
− contracepţia favorizează apariţia de boli venerice precum
Chlamydia şi Trichomoniaza iar steriletul creşte de 4 ori după
o statistică realizată în SUA 116 .
Clinic: se manifestă sub formă de uretrită la bărbat şi cervicită
la femeie (infecţia colului uterin). Infecţia apare după o perioadă
de 1-4 săptămâni de la contactul sexual 117 ;
a) la bărbat: uretrita se manifestă ca o forma subacută (simptome
mai atenuate), cu secreţie puţin abundentă, clară, redusă
uneori doar la „picătura matinală” sau doar o senzaţie de
arsură la nivelul uretrei. Complicaţii: ele survin în urma unui
episod de uretrită netratată sau rău tratată şi sunt: prostatită
(infecţia prostatei), epididimită (infecţia epididimului cu interesarea
spermatozoizilor, cu risc secundar de sterilitate), proctită
(la homosexuali) 118 . Chlamidia Trachomatis este cauza principală
a epidimitelor la bărbaţii sub 35 de ani şi joacă un rol major în
sterilitatea masculină 119 .
112
Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C. Diaconu, op. cit., pp. 488-489;
113
Traian Ciucă, op. cit., p. 126;
114
Ibidem;
115
Ibidem, p. 127;
116
Ibidem, pp. 147-148;
117
Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C. Diaconu, op. cit., pp. 488-489;
118
Ibidem;
119
Traian Ciucă, op. cit., p. 130;
339

Dr. Christa Todea-Grosss
b) la femei: infecţia se manifestă sub forma unei cervicite (infecţie
a colului uterin) fără simptome, depistată întâmplător (la
examenul ginecologic cu valva) sau prin prezenţa unei secreţii
vaginale (leucoree) mucopurulentă şi sângerări după contact
sexual. Complicaţii: salpingită (infecţia trompelor, cu risc de
sterilitate) şi boala inflamatorie pelviană (cea mai severă complicaţie)
având ca principala consecinţă sterilitatea 120 . Cea mai frecventă
complicaţie rămâne salpingita şi apare mai ales la femeile
tinere. Autori din Camerun într-o lucrare comunicată în 1986
arată că au constatat Chlamidia Trachomatis la 83% dintre femeile
cu boli a trompelor uterine şi cu sterilitate. După unii autori
50% din anexite (infecţii ale trompelor şi ovarelor) sunt determinate
de Chlamydia. Alte complicaţii generale sunt: conjunctivita,
artrite (la nivelul genunchilor), complicaţii cardiace, neurologice,
pulmonare. Localizarea faringiană este frecventă la cei
care practică contacte oro-genitale 121 .
Complicaţii la femeia gravidă: s-a constatat că microorganismul
trece prin placentă, descoperindu-se infecţii cu Chlamyidia
la copii născuţi prin cezariană; în prezent este unanim acceptat
faptul că infecţiile cu Chlamydia la nou-născuţi sunt rezultatul
contaminării lor în timpul naşterii de la mame cu vaginită
chlamydiană 122 .
Diagnosticul: este dificil de pus deoarece majoritatea infecţiilor
sunt asimptomatice. Sunt trei metode care identifică infecţia
cu Chlamydia: examenul direct, efectuarea de culturi a
materialului prelevat de la locul infecţiei şi examenul serologic
(din sânge) 123 .
Tratament: este necesar un tratament prelungit de 10-20 de
zile, în acelaşi timp cu partenerul. Tratamentul unei infecţii cu
Chlamydia la nou-născut nu se limitează doar la acesta ci tre-
120
Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C. Diaconu, op. cit., pp. 488-489;
121
Traian Ciucă, op. cit., p. 130;
122
Ibidem, pp. 131-132;
123
Ibidem, p. 129;
340

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
buie administrat şi părinţilor, purtători ai infecţiei 124 .
Profilaxia (prevenirea): este foarte importantă; la noi în ţară
Chlamydia Trachomatis a fost constatată la 20,6% dintre gravide.
În timpul naşterii, nou-născutul contactează conjunctivită
şi faringită care apoi se complică frecvent cu o pneumonie 125 .
Comentarii
– această afecţiune este foarte frecventă la tineri, dar
de cele mai multe ori este asimptomatică. În lipsa simptomelor
nu se pune diagnosticul la timp şi infecţia se cronicizează
determinând în final sterilitate secundară, atât
la femei cât şi la bărbaţi. Sterilitatea secundară (cauzată
de bolile cu transmitere sexuală) este mai greu de tratat la
bărbaţi decât la femeie. La femei nu este afectat direct gametul
sexual (ovulul) cum se întâmplă la bărbaţi la care
este afectat în mod direct spermatozoidul: fie prin scăderea
numărului spermatozoizilor (oligospermie) până
la lipsa lor (azoospermie), fie prin afectarea mobilităţii
lor (astenospermie) când spermatozoizii nu se pot deplasa
spre trompă la locul de fecundare, fie prin afectarea
formei lor (morfologiei). Aceste modificări sunt
deseori ireversibile iar sterilitatea este greu sau deloc
tratabilă (puţine cazuri pot fi tratate, folosindu-se pentru
fecundare metode de fertilizare artificială). La femei,
sterilitatea secundară este dată în cele mai multe
cazuri de obstrucţia ambelor trompe uterine în urma salpingitelor
(infecţia trompelor);
– infecţia cu Chlamydia este favorizată de folosirea contraceptivelor
care modifică pH-ul vaginal (hormonii din
pilula contraceptivă creează un mediu alcalin favorabil
microbilor, inclusiv a Chlamydiei);
– numărul infecţiilor cu Chlamydia a crescut alarmant
în rândul homosexualilor 126 .
124
Ibidem;
125
Ibidem, p. 133;
126
Dr. Genoveva Tudor, op. cit., p. 73;
341

Dr. Christa Todea-Grosss
V. Infecţia cu Mycoplasme
Definiţie:
− Mycoplasmele (cele mai mici bacterii fără perete celular şi
rezistente la Penicilină din acest motiv) sunt răspunzătoare de
10-20% din uretritele negonococice(infecţii ale uretrei la bărbaţi
şi femei) 127 ;
− Mycoplasmele se împart în două categorii: patogene, adică
producătoare de boli şi comensale, adică nepatogene 128
− - se cunosc 11 mycoplasme patogene pentru om 129 ;
Clinic:
− simptomele apar între 3 şi 30 de zile de la contactul sexual;
− infecţiile pe care le determină la femei sunt: vulvo-vaginite,
uretrite şi sapingite acute 130
Complicaţii:
La femei:
− în timpul gravidităţii: avortul spontan. Avorturile febrile
sunt asociate frecvent cu prezenţa mycoplasmelor. La femeile
gravide mycoplasmele din vagin pot pătrunde în lichidul amniotic
determinând infecţie amniotică şi naştere prematură. În urma
unui studiu efectuat într-un spital din Africa de Sud, din 256
de nou-născuţi la care s-au izolat micoplasme, 45% au prezentat
diferite afecţiuni 131 .
− Sterilitatea
132 ;
− Cancerul de col uterin: în 1989 s-a pus în evidenţă rolul mycoplasmei
în producerea cancerului de col uterin prin doi fer-
127
Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C. Diaconu, op. cit., p. 489;
128
Ibidem;
129
Traian Ciucă, op. cit., p. 135;
130
Ibidem, p. 136;
131
Ibidem, p. 138;
132
Ibidem;
342

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
menţi produşi de aceştia (ureaza şi peroxidaza) care intervin
în cancerogeneză. Rolul Mycoplasmei în producerea cancerului
de col uterin creşte când sunt prezenţi şi alţi microbi sau virusuri
care au scăzut în prealabil imunitatea colului uterin. În
consecinţă, prin tratarea infecţiilor cu mycoplasme scade riscul acestui
cancer 133 .
La bărbaţi:
− balanita;
− prostatita;
− epididimita care duce la sterilitate;
− cistita hemoragică;
134
− artrite (rar) ;
Tratament: se administrează antibiotice de către medicul
specialist 135 .
Profilaxie: profilaxia la gravide este foarte importantă pentru
a împiedica transmiterea infecţiei la făt la care provoacă
avorturi spontane, prematuritate şi afecţiuni respiratorii după
naştere 136 .
Comentarii
– având în vedere că prezenţa mycoplasmelor patogene
este constatată în secreţiile vaginale la 10-30% dintre
gravide 137 cu posibilitatea trecerii microorganismului
din vagin în lichidul amniotic pe care îl infectează,
se poate produce moartea intrauterină a fătului, deci
un avort spontan;
– deşi am tratat separat aceste boli cu transmitere
sexuală, trebuie specificat faptul că ele se asociază în mod
frecvent, ceea ce face mai dificilă diagnosticarea lor; în acelaşi
timp cresc şi numărul de complicaţii; mycoplasmele
133
Ibidem; p. 139;
134
A. Popescu, op. cit., p. 174;
135
Traian Ciucă, op. cit., p. 140;
136
Ibidem, p. 141;
137
Ibidem;
343

Dr. Christa Todea-Grosss
se asociază frecvent cu gonoreea; gonoreea la rândul ei se
asociază frecvent şi cu alte boli, creându-se un lanţ vicios;
netratate corespunzător creşte frecvenţa sterilităţii
secundare, atât la femei cât şi la bărbat;
– nu trebuie neglijat posibilitatea producerii de cancer
de col uterin: infecţia cu Mycoplasme se produce de
obicei pe un col „receptiv”, cu imunitate scăzută, datorită
unei infecţii anterioare cu alţi microbi (cel mai frecvent
Chlamydia). Această suprainfecţie a colului uterin cu mycoplasme
sau uneori cu HPV (Papilomavirus) va duce la
apariţia unor modificări la acest nivel şi în final cancer
dacă nu este depistat şi tratat la timp.
VI). Infecţia gonococică (Gonoreea/Blenoragia)
Definiţie. Frecvenţă. Transmitere.
− gonoreea este e o boală cu transmitere sexuală majoră, produsă
de un microb numit gonococ şi se manifestă la bărbat prin
uretrită acută iar la femei prin infecţia colului uterin (cervicită),
adesea fără simptome 138 ;
139
− este cea mai frecventă boală cu transmitere sexuală ;
− frecvenţa crescută a gonoreei în general se explică prin
scăderea sensibilităţii gonococului la penicilină, tratament insuficient
sau datorită cazurilor nediagnosticate care constituie
surse de îmbolnăvire 140 .
− poate afecta în afara aparatului uro-genital şi alte organe
precum rectul, gâtul ( orofaringe)şi ochiul 141 ;
142
− transmiterea la adult este întotdeauna prin contact sexual ;
− contaminarea se poate produce şi la naştere, când se transmite
de la mama infectată la copil, dar este rară fiindcă gono-
138
Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C. Diaconu, op. cit., p. 482;
139
Ibidem;
140
Rodica Cosgarea, op. cit., p. 179;
141
Ibidem;
142
Traian Ciucă, op. cit., p. 143;
344

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
cocul rezistă foarte puţin timp în afara organismului uman 143 ;
− după expunerea faţă de partenerul infectat, 20-50% dintre
bărbaţi şi 70-90% dintre femei devin infectaţi (contagiozitate
foarte mare) 144 .
− alţi autori redau un procent asemănător: riscul infecţiei
cu gonococ după un singur contact a fost estimat la
23-35% 145 .
Frecvenţa bolii este în creştere datorită mai multor factori favorizanţi:
− mai mulţi parteneri sexuali (în special la tineri);
− infidelitatea, promiscuitatea;
− este mai frecventă la celibatari;
− începerea vieţii sexuale mai timpuriu, în adolescenţă: în SUA
în 1979, 50% dintre adolescentele cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani
din mediul urban începuseră viaţa sexuală; dintre acestea multe
luau pilule anticoncepţionale; la această vârstă numărul femeilor
infectate este de 3 ori mai mare decât al băieţilor în timp
ce între 20 şi 24 de ani numărul băieţilor predomină;
− folosirea tot mai frecventă a pilulei contraceptive şi a steriletului:
dispare frica de sarcină iar contracepţia favorizează apariţia
de boli venerice precum Chlamydia şi Trichomoniaza iar steriletul
creşte riscul acestei boli de 4 ori după o statistică realizată în
SUA 146 ;
Clinic:
a) la bărbaţi: infecţia apare la 2 –5 zile de la contact, producând
o uretrită acută (infecţia uretrei) care se manifestă printr-o
secreţie purulentă galben-verzuie, abundentă însoţită de
mâncărime, dureri şi arsuri în timpul micţiunii (urinatului),
erecţii dureroase. Netratată, apar complicaţii şi se poate croni-
143
Rodica Cosgarea, op. cit., p. 179;
144
V. Ancăr, Ginecologie, Editura Naţional, Bucureşti, 1999, p. 118;
145
Traian Ciucă, op. cit., p. 144;
146
Ibidem, pp. 147-148;
345

Dr. Christa Todea-Grosss
ciza. Complicaţiile sunt locale: balanită, fimoză, parafimoză şi regionale:
orhită (inflamaţia dureroasă a testiculului), prostatită
(infecţia prostatei) şi epididimită, cu risc serios de sterilitate secundară
147 .
b) la femei: majoritatea femeilor cu gonoree nu au simptome;
dacă simptomele există, ele apar la 3-5 zile de la expunere,
ca o vulvovaginită acută (inflamaţia vulvei şi a vaginului) manifestându-se
cu simptome evidente, supărătoare: inflamaţia
labiilor, secreţii purulente, galben-verzui, mâncărime şi senzaţie
de arsură la nivelul vaginului, durere la urinat şi urinare
frecventă iar la examen se constată un col uterin inflamat, roşu
şi sensibil. Uneori infecţia se generalizează putând afecta articulaţiile
(dureri articulare, artrite purulente) sau chiar inima (endocardite)
şi sistemul nervos (meningita gonococică) 148 . Netratată
boala devine cronică, cu puţine simptome (secreţie şi fenomene
subiective moderate, frecvent apreciată ca o scurgere banală).
Peste 50% din cazuri nu au simptome fiind adevărate surse
de infecţie. Complicaţiile: sunt mult mai frecvente la femei
decât la bărbaţi şi sunt următoarele: infecţia acută a glandelor
din labii cu tumefierea acestora, însoţită de febră şi stare generală
alterată; infecţii ale trompelor uterine (salpingite) şi a ovarului.
Afectarea ambelor trompe determină secundar sterilitate. Pelviperitonita
este o altă complicaţie foarte gravă. La fetiţe gonoreea
se produce prin contact indirect (lenjerie, prosoape contaminate
şi baie) şi se manifestă sub forma unei vaginite acute cu
secreţii purulente, şi mâncărime iar prin scărpinat şi atingerea
ochilor se poate produce conjunctivita gonococică. Netratată,
simptomele se atenuează şi infecţia se cronicizează 149 . Autorii sovietici
raportează în 1986 rezultatele unui studiu complex pe
147
Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C. Diaconu, op. cit., pp. 482-483;
148
V. Ancăr, op. cit., p. 119;
149
Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C. Diaconu, op. cit., p. 484;
346

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
1000 de cupluri cu sterilitate; se concluzionează că o cauză a
infertilităţii este gonoreea cronică cu variatele sale complicaţii
care au fost constatate în cuplurile sterile la 58% dintre femei şi
33% din bărbaţi 150 .
La gravide: în timpul ultimului trimestru de sarcină infecţia
gonococică maternă poate provoca ruperea prematură a
membranelor, cu naştere prematură (înainte de termen) şi cu infecţia
fătului; în timpul naşterii gonococul poate produce infecţii
la conjunctive, faringe, aparatul respirator sau canalul
anal al nou-născutului. În acelaşi timp creşte şi riscul complicaţiilor
la mame 151 .
Tratament: se efectuează cu antibiotice. În ultimii ani gonococul
a devenit rezistent la Penicilină (antibioticul de elecţie folosit
în trecut) 152 .
Comentarii
– frecvenţa gonoreei în populaţia generală este în prezent
de trei ori mai ridicată decât a fost la mijlocul anilor
1990 153 .
– în rândul homosexualilor cresc foarte mult cazurile
de gonoree rezistente la Ciprofloxacină (un antibiotic
folosit în tratament) 154 ;
– toate bolile cu transmitere sexuală (inclusiv gonoreea)
cunosc o creştere de la an la an în rândul tinerilor;
unul din motive îl constituie şi orientarea greşită a educaţiei
sexuale din şcolile noastre care încurajează viaţa sexuală
prin răspândirea metodelor contraceptive la elevi
(prezervative, contraceptive hormonale); acelaşi lucru
îl observăm în cabinetele de planificare familială;
– prevenirea gonoreei (profilaxia) se poate realiza doar
prin eliminarea factorilor favorizanţi: educaţia premari-
150
Traian Ciucă, op. cit., p. 155;
151
Ibidem, p. 156;
152
Ibidem;
153
Ibidem; p. 84;
154
Dr. Genoveva Tudor, op. cit., p. 83;
347

Dr. Christa Todea-Grosss
tală corectă a tinerilor în vederea unei vieţi curate până
la căsătorie (în America există programe în şcoli care
promovează abstinenţa); combaterea homosexualităţii, a
promiscuităţii, a prostituţiei etc.
VII). Lepra
− este o boală cu răspândire universală dar cu prevalentă
inegală în diferite arii geografice: frecvenţa mai mare în regiuni
tropicale, în ţările africane şi în unele zone din America de
Sud; în Europa incidenţa bolii este foarte redusă;
− este determinată de o bacterie numită Mycobacterium leprae;
− sursa bolii este omul bolnav care elimină microbul prin
leziuni ale pielii şi prin aerul expirat;
− poate fi studiată în cadrul BTS datorită contaminării conjugale
observată la diferite populaţii ale globului unde se raportează
că 7,5% din cazuri sunt transmise sexual (Africa Ecuatorială,
Antile, insulele din Pacific) 155 .
− diagnosticul se pune prin teste de laborator (serologic);
156
− tratamentul: medical (cu chimioterapie) şi chirurgical .
VIII). Vaginita nespecifică
Definiţie. Frecvenţă.
− vaginita nespecifică este determinată de Gardnerella vaginalis,
cel mai frecvent în asociaţie cu anaerobi (microbi care trăiesc
în lipsa oxigenului);
− Gardnerella produce aminoacizi necesari microbilor anaerobi,
iar anaerobii produc amine care cresc pH-ul vaginal (îl
alcalinizează) fiind favorabil înmulţirii Gardnerellei;
155
Traian Ciucă, op. cit., p. 161;
156
Ibidem, p. 162;
348

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− Vaginita nespecifică este mai frecventă la femeile care au mai
mulţi parteneri;
− în SUA se estimează că 7.500.000 de femei sunt infectate
anual;
− la bărbat Gardnerella nu produce uretrită dar el poate reinfecta
partenera 157 .
Clinic:
a) la femei simptomele apar după 5-7 zile de la momentul
infectant prin contact sexual, cu o secreţie vaginală de un miros
dezagreabil (de peşte) însoţită de mâncărime şi usturime
fiind diagnosticată ca vaginită. Uneori nu există simptome (formă
asimptomatică). Complicaţiile sunt minore, dar la gravide
infecţia poate provoca avorturi, naşteri premature şi uneori stare
febrilă după naştere 158 ;
b) la bărbaţi: acest bacil se poate găsi în uretră fără a produce
nici un simptom. Când este asociat cu alţi microbi şi când
aceştia predomină poate determina infectarea prostatei şi a veziculelor
seminale (care produc sperma) şi implicit infecţia spermei.
În peste 50% din cazuri această infecţie este determinată
de Escherichia Coli (microb care produce cel mai frecvent infecţiile
urinare). La 42% dintre bărbaţii cu infertilitate inexplicabilă se
constată germeni anaerobi 159 .
Diagnosticul: se pune pe aspectul microscopic al celulelor
vaginale, acoperite de microbi 160 .
Tratament: se tratează cu antibiotice (metronidazol, antibioticul
cel mai eficient în tratarea infecţiilor cu anaerobi) 161 .
157
Ibidem, p. 163;
158
Ibidem, p. 164;
159
Ibidem, p. 165;
160
Ibidem, p. 166;
161
Ibidem;
349

Dr. Christa Todea-Grosss
IX). Candidoza genitală ( Micoză/ Ciupercă)
Defi niţie: este o afecţiune cauzată de ciuperci din genul
Candida, cel mai frecvent agent fiind Candida albicans. Din cele
câteva mii de specii de ciuperci, numai câteva zeci pot fi patogene
pentru om (producătoare de boli) 162 .
La nivelul organelor genitale, Candida albicans este comensală
(adică se află în permanenţă la acest nivel, fără a provoca
o boală); doar facultativ, în anumite condiţii devine patogenă (producătoare
de boli) 163 .
Condiţiile în care candina albicans devine patogenă (cauze favorizante):
a) cauze generale: diabet, obezitate, avitaminoze, tulburări
endocrine (estrogenii endogeni, naturali în cantitate crescută), administrare
de antibiotice în cure prelungite (Metronidazol, Penicilină),
administrare de Cortizon, Citostatice sau Imunosupresive;
folosirea anticoncepţionalelor care măresc de 3 ori frecvenţa
candidozelor vaginale (prin creşterea glucocorticoizilor din
sânge, prin prelungirea descuamării epiteliului vaginal şi scăderea
eliminării lui, favorizând astfel dezvoltarea ciupercilor).
La gravide: hipersecreţia de estrogen şi progesteron favorizează
dezvoltarea candidei 164 .
b) cauze locale: traumatisme mici repetate (explorări manuale,
spălături vaginale etc.); malformaţii congenitale (fimoză
congenitală etc.) 165 .
Frecvenţă: Candidozele uro-genitale reprezintă aproximativ
15-20% din infecţiile negonococice 166 .
Transmitere: există 3 căi de transmitere, dintre două extra-
162
Ibidem; p. 167;
163
Ibidem, p. 168;
164
A. Popescu, op. cit., pp. 194-195;
165
Ibidem, p. 196;
166
Ibidem; p. 193;
350

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
sexuale şi una sexuală: a) Candida albicans ajunge în vagin din
tubul digestiv şi regiunea din jurul anusului, în timpul toaletei
(defecaţiei); b) ciuperca se înmulţeşte după un tratament îndelungat
cu antibiotice( mai frecvent la femei); c) de la pielea
infectată din regiunea genitală se transmite la partenerul sănătos
prin contact sexual 167 ;
Calea sexuală este evidentă şi a fost demonstrată de autori.
Ciucă, Tacu, Bodeanschi şi Landesman au găsit leziuni candidozice
la 73,3% din partenerii sexuali ai femeilor bolnave. Dintre
aceştia 53% aveau leziuni tipice iar 47% nu aveau nici un simptom.
Tot ei au găsit candidoze uro-genitale la 69% din partenerele
sexuale ale bolnavilor cu balanită candidozică. Dintre acestea,
67% aveau leziuni tipice şi numai 8% nu aveau nici un
simptom 168 . În consecinţă, femeile aproape întotdeauna prezintă
simptome iar bărbaţii sunt asimptomatici în aproape jumătate
din cazuri.
Clinic:
a) la femei produce o vulvo-vaginită candidozică care se manifestă
prin mâncărime foarte intensă şi permanentă la nivelul
vulvei, însoţită de o secreţie albicioasă (leucoree), foarte abundentă,
cremoasă, cu inflamaţia şi înroşirea vulvei, cu mici leziuni
(răni) 169 ;
b) la bărbaţi produce o uretrită candidozică (inflamaţia uretrei)
cu mâncărime, urinări dese şi dureroase şi balanită candidozică
(inflamaţie la nivelul penisului), cu depuneri albicioase,
cremoase, cu mici leziuni (răni). Leziunile pot duce la fimoză
170 .
Complicaţii:
b) la bărbaţi candidoza se poate extinde la întregul aparat
urogenital producând infecţia prostatei (prostatită), epididimi-
167
Ibidem, p. 169;
168
Ibidem, p. 197;
169
Traian Ciucă, op. cit., p. 170-171;
170
Ibidem;
351

Dr. Christa Todea-Grosss
te (cu repercusiuni asupra spermatogenezei cu risc de sterilitate)
şi uneori pielonefrite (infecţii ale rinichilor).
a) la femei: infecţia urcă rar la uter şi trompe dar scade fertilitatea;
La gravide: produce complicaţii la făt şi nou-născut. La făt
poate produce o candidoză fetală, cea mai gravă fiind forma ei
generalizată la prematur (copil născut înainte de termen) care
poate fi cauza morţii acestuia. La nou-născut candidoza s-a găsit
la 5% din cazuri, cea mai frecventă fiind forma bucală (în
gură), mai rar anală, perigenitală şi excepţional forma generalizată
171 .
La ambele sexe: a) candidoza dă complicaţii la persoanele
cu tulburări metabolice (cu diabet, neoplasme, ciroza), la persoane
cu rezistenţă naturală scăzută (nou-născuţi şi bătrâni) şi
la cei care fac tratamente prelungite cu antibiotice, cortizon şi
citostatice; b) complicaţiile psihice. Datorită mâncărimii intense
şi mai ales a frecventelor recidive, bolnavii sunt adesea obsedaţi
de această infecţie, ei reduc raporturile sexuale şi nu rar
au loc conflicte familiale. Ei trebuie înştiinţaţi că recidivele sunt
benigne, nu sunt periculoase şi pentru prevenirea lor trebuie
înlăturaţi factorii favorizanţi 172 .
Tratamentul: este local (nu general) deoarece medicamentele
antifungice (pentru ciuperci) nu sunt solubile în apă şi nu
pot traversa peretele intestinal, deci nu se absorb în sânge. Tratamentul
oral (pe gură) se face doar în cazul în care candidoza
genitală este asociată cu o candidoză digestivă. Trebuie înlăturaţi
factorii favorizanţi (tratarea diabetului) etc. 173 ;
Profilaxia: este foarte importantă la gravide deoarece candidoza
vaginală este de două ori mai frecventă decât la ele decât
la femeile neînsărcinate. Este necesar un tratament corect al
171
Ibidem, p. 172;
172
Ibidem, p. 173;
173
Ibidem, p. 173;
352

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
acestei infecţii pentru a nu fi transmisă la făt la care, deşi foarte
rar, poate provoca complicaţii grave, inclusiv moartea nou-născutului
174 .
Comentarii
– nu putem să ne limităm doar la profilaxia candidozei
la gravide, diabetici şi alţi bolnavi cronici ci se impune
să o facem şi la tineri; mă confrunt deseori la cabinet
cu cazuri de studente care şi-au început viaţa sexuală
şi prezintă candidoze vaginale recidivante (ca boală cu
transmitere sexuală), greu tratabile;
– folosirea contraceptivelor hormonale favorizează infecţia
precum şi recidivele; tratamentul este ineficient cât
timp se foloseşte pilula;
– bărbatul fiind de obicei asimptomatic nu se tratează
şi reinfectează partenera.
X). Infecţii parazitare
Organele genitale prezintă boli parazitare minore, transmise
îndeosebi pe cale sexuală; cele mai frecvente sunt următoarele
trei:
1. Infecţiile cu Trichomonas Vaginalis (Trichomonaza uro-genitală);
2. Pediculoza (Ftiriaza / Infectarea cu Păduchi).
3. Scabia (Râia) 175
1. Infecţiile cu Trichomonas Vaginalis (Trichomonaza
uro-genitală)
Definiţie. Frecvenţă.
− omul este parazitat de trei specii de Trichomonas. Dintre
acestea, specific pentru tractul uro-genital la om este Trichomonas
vaginalis;
174
Ibidem, p. 175;
175
Ibidem, p. 176;
353

Dr. Christa Todea-Grosss
− Trichomonas Vaginalis este un parazit care se transmite
cel mai adesea prin contact sexual provocând infecţii ale aparatului
genital şi urinar la femeie şi bărbat; practic nu se poate
transmite şi pe cale indirectă prin intermediul obiectelor contaminate,
fiind foarte sensibil la uscăciune.
Clinic:
a) se manifestă mai frecvent la femei, sub forma unei vulvovaginite
cu secreţii spumoase, galben-verzui; alteori se manifestă
ca o uretrită cu durere la urinat; uneori este prezentă doar
o mâncărime vulvară; infecţia este favorizată de menopauză,
de administrarea de estrogen în exces şi de modificările pH-ului
vaginal prin alcalinizarea lui. În mod normal, pH-ul vaginal este
acid datorită lactobacililor de glicogen, având astfel un efect
bactericid (distrug microbii). Prin distrugerea acestor lactobacili
(estrogen în exces etc.), este favorizată agresiunea microbilor.
b) la bărbaţi, evoluează ca o uretrită discretă, cu secreţie puţină,
clară, şi mai rar purulentă, cu durere la urinat. De obicei,
evoluează fără simptome şi uneori se vindecă spontan, alteori
se complică cu infecţia prostatei 176 .
Complicaţii:
a) la femei: inflamaţia glandelor vulvare (bartolinite) şi durere
în timpul actului sexual (dispareunie), salpingite (infecţia
trompelor uterine). La gravide poate provoca avorturi spontane,
ruperea prematură a membranelor şi naştere prematură; b) la
bărbaţi: prostatită (infecţia prostatei) după o uretrită netratată
sau rău tratată 177 .
Tratament:
− antibioticul de elecţie este Metronidazol. La gravide se
face un tratament local. Unii medici prescriu Metronidazol, dar
numai în a doua jumătate a sarcinii.
176
Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C. Diaconu, op. cit., p. 490;
177
Traian Ciucă, op. cit., p. 183;
354

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
178
− Partenerul sexual este tratat obligatoriu .
Profilaxia: la gravide frecvenţa parazitozei este asemănătoare
cu cea constatată la negravide, parazitul fiind prezent la
aproximativ 10% dintre pacientele prezentate la cabinetul de
ginecologie. Prin tratarea parazitozei gravidelor, se previne infectarea
nou-născuţilor în timpul naşterii. Parazitul este mai
frecvent la copii prematuri, subponderali (cu greutate mică la
naştere) şi la fetiţele mamelor cu diabet 179 .
Comentarii:
– prin administrarea pilulei contraceptive cu estrogen,
este modificat (alcalinizat) pH-ul vaginal, favorizând
infecţia cu Trichomonas Vaginalis.
– „Contracepţia favorizează apariţia de boli venerice precum
Chlamydia şi Trichomoniaza, iar steriletul creşte de 4
ori după o statistică realizată în SUA” 180 .
2. Pediculoza pubiană (Ftiriaza pubiană)
Definiţie. Incidenţă.
− Pediculozele (boli date de păduchi) erau considerate afecţiuni
parazitare eradicate (dispărute), dar au început să reapară
fiind semnalate în mai toate ţările globului 181 ; Pediculoza pubiană,
boală contactată aproape totdeauna prin contact sexual
este dată de un parazit numit Phtyrius pubis sau păduche lat, cu
afinitate pentru părul pubian 182 ,
183
− rar poate fi contactată prin lenjerie .
Clinic:
− principalul simptom şi cel mai supărător pentru bolnav
este mâncărimea (prurit), care este intensă şi mai ales nocturnă
178
Ibidem, p. 134-135;
179
Ibidem; p. 186;
180
Traian Ciucă, op. cit., p. 147-148;
181
Ibidem; p. 187;
182
Ibidem;
183
Ibidem;
355

Dr. Christa Todea-Grosss
producând insomnie;
− în urma înţepăturilor pe piele, apar mici pete albăstrui care
sunt specifice pentru această boală;
− localizarea leziunilor este în marea majoritate a cazurilor
în regiunea pubiană, inghinală şi pe faţa internă a coapselor; rar se
localizează în jurul anusului, în părul axilar, în barbă, mustăţi
şi gene sau sprâncene;
− trebuie diferenţiat păduchele lat care se transmite prin contact
sexual de păduchele de cap sau de păduchele de corp 184 .
Tratament: este local, cu antiparazitar (Lindan) 185 .
3. Scabia (Râia)
Definiţie. Frecvenţă.
− este o afecţiune parazitară cutanată foarte contagioasă care e
încadrată între bolile minore cu transmitere sexuală 186 ;
− este dată de Sarcoptes scabiae, un parazit,
− se transmite prin contact sexual, dar şi prin lenjeria intimă,
haine etc.
Clinic:
− responsabilă de simptomele principale ale bolii este femela;
ea trăieşte trei luni, iar masculul trăieşte mai puţin de 2 luni
şi moare imediat după fecundare; femela îşi „sapă” un şanţ în
piele, unde depune ouăle (10-25 la număr) şi moare la capătul
galeriei din care nu mai poate ieşi; din ouă apar larve care ies
la suprafaţa pielii şi apoi ele se transformă în adulţi 187
− simptomele apar după 14 zile de la infecţie, cu o mâncărime
intensă, mai ales noaptea. Se observă pe piele, la nivelul organelor
genitale, coapse, abdomen şi sân, un minuscul „şanţ
acarian” la capătul căruia se evidenţiază vezicule perlate (pro-
184
Ibidem, p. 188;
185
Ibidem;
186
Ibidem, p. 189;
187
Ibidem;
356

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
duse de înţepăturile parazitului) 188 ;
− la persoane cu o igienă foarte bună se constată forme mai
atenuate când diagnosticul este dificil de pus;
− dacă s-au folosit unguente cortizonice, boala nu va putea
fi recunoscută, motiv pentru care nu este indicat ca tratamentul
să se facă fără consultaţia unui medic 189 .
Complicaţii: netratată corespunzător, scabia se poate complica
uşor prin suprainfecţie; aceste colecţii purulente se pot
complica cu afecţiuni renale 190 ;
Tratamentul: este local, pe piele, cu un antiparazitar (Benzoat
de benzil, unguent cu sulf, Lindan). Tratată corect, boala
se vindecă uşor 191 .
Profilaxie (prevenire): prin educaţie sanitară 192 .
XI). Microorganisme intestinale transmise pe cale sexuală.
Boli proprii homosexualilor
Practicarea homosexualităţii masculine expune la un risc infecţios
important prin multitudinea agenţilor patogeni incriminaţi
193 .
La homosexualii masculini, grupă de mare risc pentru bolile
transmisibile sexual, se constată 3 tipuri de infecţii:
1. Boli transmisibile clasice (care sunt mai frecvente la homosexuali
decât la heterosexuali);
2. Infecţia HIV/SIDA (60-90% din bolnavi fiind homosexuali);
3. Infecţii esenţial digestive, proprii homosexualilor masculini
194 .
188
Ibidem, p. 191;
189
Ibidem, p. 192;
190
Ibidem;
191
Ibidem;
192
Ibidem;
193
Ibidem, p.195;
194
Ibidem;
357

Dr. Christa Todea-Grosss
În continuare, voi trata tipul 3:
„infecţiile esenţial digestive, proprii homosexualilor masculini”
− incidenţa acestor infecţii digestive este corelată cu raporturile
sexuale specifice homosexualilor: genito-anale, oro-genitale sau
oro-fecale 195 ;
− homosexualii fac mai frecvent maladii transmise sexual
şi datorită partenerilor multipli 196 ;
− o mare varietate de protozoare (paraziţi intestinali) izolate
din rectul homosexualilor masculini, au o frecvenţă de
10-40 de ori mai mare decât la heterosexuali 197 ;
− comunităţile de bărbaţi homosexuali sunt un rezervor important
de protozoare (paraziţi intestinali) cu potenţial patogen
(producătoare de boli). Într-un studiu controlat, 67,5% din 200
de bărbaţi homosexuali au fost găsiţi infectaţi cu paraziţi intestinali
şi doar 16 % din 100 de bărbaţi heterosexuali 198 ;
Infecţiile digestive la homosexuali sunt date de paraziţi şi
bacterii (în jumătate din cazuri sunt asociaţi mai mulţi paraziţi
intestinali, iar la o treime sunt asociate paraziţii cu bacteriile).
Dintre alte boli digestive care se transmit frecvent între homosexuali,
enumerăm hepatita tip A şi candidoza.
a) Parazitozele intestinale (viermi intestinali) la
homosexuali:
1) Amibiaza intestinală:
− este dată de un parazit intestinal (protozoar) – Entamoeba
Histolitica – cu frecvenţă mare în regiunile tropicale,
− se transmite omului sănătos (heterosexual) prin apă şi alimente
contaminate, la care produce o dizenteria amibiană (diaree foarte
gravă),
195
Ibidem;
196
Ibidem, p. 194;
197
Ibidem, p. 195;
198
Dr. Genoveva Tudor, op. cit., p. 56;
358

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
− pentru prima dată, s-a constatat o frecvenţă crescută a acestei
boli în rândul homosexualilor din New-York,
− bisexualii (homo- şi heterosexualii) transmit boala partenerelor
sexuale care fac la rândul lor vaginita amibiană ce constă
în ulceraţii vaginale, cu hemoragii. Este nevoie de tratarea
simultană a ambilor parteneri,
− la homosexuali, contaminarea are loc prin raporturi sexuale genito-anale,
genito-orale şi oro-anale. Din cavitatea bucală, parazitul
coboară în tubul digestiv şi ajunge în colon (intestinul gros),
unde se înmulţesc în peretele acestuia 199 ;
− Entamoeba Histolitica a fost izolată la 27% din bărbaţii
homosexuali şi la 1% dintre cei heterosexuali 200 .
2) Lambliaza (Giardaza)
− este o parazitoză frecventă, dată de Giardia Lamblia (vierme
intestinal) 201 ,
− clinic: este frecvent asimptomatică (fără niciun semn de
boală); poate produce o boală digestivă sau extradigestivă, mai
gravă sau mai uşoară 202 ,
− transmiterea la omul sănătos (heterosexual): parazitul ajunge
în intestin, prin apa sau alimentele contaminate, înmulţindu-se
în intestinul gros;
− La homosexuali: bărbatul infectat prin apă sau alimente
contaminate, dacă va întreţine relaţii homosexuale, parazitul
se va transmite la partenerul sexual sănătos prin calea genito-anală,
oro-genitală sau oro-anală. În primul caz, prin calea genito-anală,
parazitul din intestinul gros (inclusiv rect) trece uşor
la partenerul sexual. În următoarele două cazuri (oro-genitală
şi oro-anală), parazitul trece din gură în stomac, apoi în intestin,
unde se înmulţeşte rapid 203 ;
199
Traian Ciucă, op. cit., p. 196;
200
Dr. Genoveva Tudor, op. cit., p. 56;
201
Traian Ciucă, op. cit., p. 197;
202
Ibidem;
203
Ibidem, p. 198;
359

Dr. Christa Todea-Grosss
− Giardia Lamblia a fost izolată de la 13% dintre homosexuali şi
de 3% dintre heterosexuali 204 .
3) Oxiuroza:
− boala este determinată de oxiuri, probabil cel mai frecvent
parazit întâlnit în tubul digestiv , un vierme mic care trăieşte
în intestinul gros;
− viermele (femela) migrează către orificiul anal, unde îşi
depune ouăle. Acestea sunt transferate de către homosexuali
de la un partener contaminat la unul sănătos. Numai transmiterea
sexuală poate explica frecvenţa mare a acestei parazitoze la homosexuali;
− frecvenţa acestei boli este de 10 ori mai mare la homosexuali
decât la populaţia heterosexuală 205 ,
b) Bacteriile intestinale la homosexuali
− bacteriile intestinale ocupă locul al 2-lea (după paraziţii
intestinali) printre cauzele infecţiei intestinale, transmise pe cale
sexuală la homosexuali;
− bacteriile patogene cel mai frecvent incriminate sunt: Shigella
şi Salmonella;
− există şi alte bacterii (Clostridium Dificile etc.) şi ciuperci
(Candida albicans), care se transmit pe cale sexuală şi produc
infecţii intestinale, dar mai rar 206 .
1). Shigella;
− la heterosexuali produce dizenterie bacilară (diaree foarte
gravă), cu scaune cu sânge 207 ;
− la homosexuali: bacteriile ajung în organism prin contacte
sexuale genito-anale şi genito-orale. Din cavitatea bucală, ajung în
204
Dr. Genoveva Tudor, op. cit., p. 57;
205
Traian Ciucă, op. cit., p. 198;
206
Ibidem, p. 199;
207
Ibidem;
360

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
intestinul gros unde se înmulţesc şi provoacă leziuni (răni) intestinale
208 .
− un studiu efectuat în Berlin/Germania în anul 2004 a evidenţiat
că dintr-un lot de 29 persoane infestate cu Shigella prin
contact sexual, 24 au fost homosexuale, 17 dintre aceste persoane
având contacte sexuale cu potenţial de risc mare (aproape
toţi homosexualii infectaţi au raportat contact sexual oral-anal
în săptămâna care a precedat starea de rău) 209 .
2). Salmonella:
− determină în mod normal toxiinfecţii alimentare prin ingestia
de apă sau alimente contaminate;
− la homosexuali, infecţia se poate transmite prin contact sexual
genito-anal, oro-genital şi oro-anal 210 .
c). Hepatita A
− este dată de virusul hepatitic A;
− în mod normal, acest virus se transmite pe cale digestivă
(nu sexuală) la copii şi la adulţi heterosexuali,
211
− se transmite pe cale sexuală doar la homosexuali ;
− virusul hepatitic A se află în materiile fecale în cantitate
foarte mare în faza de debut (început) a bolii, înainte de a apărea
icterul, când bolnavul încă nu ştie că are hepatită; în aceasta
fază, contagiozitatea este maximă; după ce apare icterul, cantitatea
virusului eliminat prin scaun scade 212 ;
d) Candidoza
− infecţiile cu ciuperci, cel mai frecvent din genul Candida
se localizează la homosexuali în regiunile bucală şi anală;
208
Ibidem;
209
Dr. Genoveva Tudor, op. cit., p. 51;
210
Traian Ciucă, op. cit., p. 199;
211
Ibidem, p. 200;
212
Ibidem;
361

Dr. Christa Todea-Grosss
− aceste infecţii sunt aproape constant întâlnite la homosexualii
cu SIDA 213 .
Concluzii
− bolile digestive proprii homosexualilor amintite anterior
constituie o mare îngrijorare pentru întreaga societate;
− aceste boli „nu sunt rare datorită contaminării fecal-orale
apărând astfel diarei cu durată prelungită, proctite
determinate de microorganisme rezistente la antibiotice,
alături de boli care se datorează transmiterii sexuale,
aşa cum este cazul hepatitei virale; Comunităţile de
homosexuali sunt un important rezervor de microorganisme
cu potenţial patogen, mai ales atunci când nu sunt respectate
regulile de igienă elementară” 214
− „Când discutăm despre homosexualitatea masculină,
să nu uităm că bărbaţii implicaţi în relaţie pot avea
parteneri de vârste diferite, aceştia fiind copii, adolescenţi sau
adulţi [...], toţi aceşti bărbaţi au preocupări heterosexuale
minime” 215
− Ne vom confrunta în viitor cu situaţii tot mai dificile
în ceea ce priveşte prevenţia BTS, inclusiv în rândul
homosexualilor. Majoritatea bolilor cu transmitere
sexuală (BTS) sunt mai frecvente la homosexuali, cea mai
importantă boală cu risc major fiind infecţia HIV/SIDA.
„Deseori refuzul persoanelor homosexuale de a se proteja
împotriva transmiterii infecţiei HIV este văzut ca o formă
de rezistenţă la fel ca şi atitudinea de implicare în relaţii
sexuale nesigure deşi riscurile infecţiei HIV sunt cunoscute
şi mediatizate pe larg”. Notăm aici atitudinile
frecvente ale homosexualilor în interiorul grupului lor
precum „heteronegativismul, agresivitatea, violenţa,
comportamentul la risc pentru infecţia HIV şi abuzul
de substanţe, trauma şi riscul suicidar la adolescentul
213
Ibidem;
214
Dr. Genoveva Tudor, op. cit., pp. 7-8;
215
Ibidem, p. 6;
362

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
homosexual [...].În fine, neurosifilisul, boală care apare
mai rar, dar care nu poate fi eradicată, precum şi toxoplasmoza
cerebrală apar la pacienţi homosexuali, seropozitivi
sau nu” 216 .
− Soluţia prevenirii acestor infecţii la homosexuali nu
este folosirea prezervativului, ci consilierea lor psihologică
şi, dacă este posibil, moral-spirituală;
− „ Adultul homosexual care a ales deja, cu mult timp
în urmă, e liber să decidă pentru sine, în oricare moment
al vieţii sale, dacă renunţă sau continuă. Dar bine
ar face să se abţină (luptându-se cu egoismul său) de la
presiunea pe care o exercită asupra copiilor sau adolescenţilor.
Pentru că homosexualitatea nu este un dat genetic,
ci o practică sexuală favorizată social, un obicei care se
deprinde din practică, în prezenţa, la îndemnul sau constrângerea
homosexualilor experimentaţi” 217 .
− La tinerii homosexuali, consilierea poate da rezultate
mult mai bune decât la adultul homosexual. Această
practică sexuală la ei este o consecinţă a incestului, a
abuzului sexual în copilărie sau a relaţiilor cu profesori homosexuali
care nu sunt nici pe de parte inofensivi” 218 .
− prevenţia bolilor venerice este necesară şi la lesbiene
care sunt predispuse la cancerul de col uterin prin
infecţia cu papilomavirus (HPV) 219 ; o consiliere a lor este
la fel de importantă ca la homosexualii masculini în vederea
renunţării la aceste practici imorale şi care constituie
un păcat de moarte.
Mă intreb din nou: Încotro te îndrepţi române
216
Ibidem, pp. 7-9;
217
Ibidem, p. 10;
218
Ibidem, p. 6;
219
Ibidem, p. 8;
363

BIBLIOGRAFIE
I. Cărţi
Lucrări de medicină
1. ***, Clasificarea internaţională a maladiilor, Revizia a 10-a a
O.M.S., vol. I, sub egida Ministerul Sănătăţii. Centrul de calcul
şi statistică sanitară, Editura Medicală, Bucureşti, 1992;
2. Ancăr, Prof. Dr. Virgiliu; Ginecologie,. Editura Naţional,
Bucureşti, 1999;
3. Birţ, Mircea Alexandru, Psihiatrie. Prolegomene clinice, Editura
Dacia, Cluj- Napoca, 2001;
4. Blechschmidt, Erich; Verlag, Christiana; Wie beginnt das
menschliche Leben. Vom Ei zum Embryo, 2008, Elveţia;
5. Böl, Renate, Die Wirkung der Anti-Baby-Pille vor und nach
der Empfängnis, D 69518 Abtsteinach/Odw., 3, 2001;
6. Bulucea, Dumitru. Cupşa, Augustin, Infecţia cu HIV/SIDA
– o criză a sănătăţii mondiale, Editura EIUS, Craiova, 1995;
7. Chiovschi, Ştefan, Incompatibilităţile sanguine feto-materne,
Editura Litera Bucureşti, 1980;
8. Ciucă, Traian, Boli transmisibile pe cale sexuală, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1993;
9. Coprean, Dina, Genetica Medicală, Editura Risoprint,
Cluj-Napoca, 1998;
10. Cosgarea, Rodica, Dermato-Venerologie clinică, Editura Medicală
Universitară „Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, 2003;
364

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
11. Diaconu, Prof. Univ. Dr. Dumitru Justin C., Dermato-Venerologie,
Pentru studenţii facultăţilor de medicină generală,
medici rezidenţi şi medici de familie, Editura Didactică şi Pedagogică
Bucureşti, 1999;
12. Dragomirescu, Anca, Izoflavonele estrogen-mimetice. Chimia
compuşilor. Farmacologie. Toxicologie, Editura Universitatea
medicală, Timişoara, 2003;
13. Florescu, Maria; Cernea, Nicolae; Simionescu Cristina;
Endometrul. Ciclul menstrual normal şi patologic, Editura Medicală,
Bucureşti, 1998;
14. Gavrilovici, Cristina, Introducere în Bioetică, Editura Junimea,
Iaşi 2007;
15. Haldeman, D.: The Pseudo-science of Sexual Orientation
Conversion Therapy. Angles, 4 (1), 1–4. Washington, DC: Institute
for Gay and Lesbian Strategic Studies.
16. Hatcher, Robert A., M.D., M.P.H., Contracepţia. Ghid practic,
Population Information Program, Center for Communication
Programs, The John Hopkins School of Public Health, Traducere
realizată de UNFPA şi SECS în cadrul Proiectului
ROM/95/PO1 SSA Nr. UK05/1996;
17. Horga, Mihai; Lüdicke, Frank; Campana, Aldo (Editori),
Manual de planificare familială, Text de referinţă, Institutul Est European
de Sănătate a Reproducerii, Universitatea Geneva, Departamentul
de Ginecologie şi Obstetrică, 2000.
18. Kamen, Betty, Terapia hormonală de substituţie. Da sau Nu,
SC „Ştiinţă şi Tehnică” SA, Bucureşti;
19. Luca, V.; Nanu, D., Nanu, M; Anticoncepţie. Anticoncepţionale,
Editura Medicală, Bucureşti, 1991;
20. Luca, Dr. Vasile; Avortul provocat, Medicina pentru toţi,
nr. 69, 1987;
21. Müller, Manfred, Mehr Licht. Die Heilung nach der Abtreibung,
Wien, 2006;
365

Dr. Christa Todea-Grosss
22. Nanulescu, Mircea şi Lidia, Infecţia cu virusul imunodeficienţei
umane HIV la copil, Editura Dacia, 1996, Cluj-Napoca.
23. Negruţ, I.; Rusu, O. Ginecologie şi Obstetrică, vol. II, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981;
24. Popescu, A., Bolile cu transmitere sexuală, Editura Medicală,
Bucureşti, 1982;
25. POSACI et all, Plasma copper, zinc and magnesium levels in
patients with premenstrual syndrome, Acta Obstetricia et Gynecologica
Scandinavica, 1994;
26. Protopopescu, Dr. Denisa Marina, Infertilitatea. Fertilizarea
in vitro şi reproducerea asistată, Editura Meteora Press, Bucureşti,
2001;
27. Spineanu-Dobrotă, Sorin, Homosexualitatea: Normal sau
patologic, Editura Tritonic, Bucureşti, 2005;
28. Stössel, Pius, Myriam, de ce plângi – Trauma avortului, Editura
Ariel în colaborare cu Fundaţia Pro Vita Medica Timişoara,
1998;
29. Süssmuth, Roland; Empfängnisverhütung. Fakten, Hintergründe,
Zusammenhänge, Christiana Verlag, D-Holzgerlingen,
2000;
30. Tudor, Dr. Genoveva, Bolile homosexualilor – un documentar
medical la zi, Editura Christiana, Bucureşti, 2005;
31. van Treek, Manfred, Das Kontrazeptions-Syndrom. Abtsteinach/Odw.:
Derscheider, 1997;
32. Vârtej, Petrache, Ginecologie, Editura ALL, Bucureşti,
1997;
33. Willke, Dr. John C.; Willke, Barbara H., Avortul – Întrebări
şi răspunsuri. Să-i iubim pe amândoi!, Editura Provita Media, Bucureşti,
2007.
Lucrări de spiritualitate ortodoxă şi bioetică creştină
1. ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi
cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist – Patri-
366

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
arhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al BOR, Bucureşti, 1991;
2. Breck, Preot Prof. Dr. John, Darul sacru al vieţii, Editura
Patmos, Cluj-Napoca, 2001;
3. Chirilă, Prof. Univ. Dr. Pavel; Gavrilă, Prof. Univ. Dr. Lucian;
Gavrilovici, Conf. Univ. Dr. Cristina; Bândoiu, Asist. Soc.
Drd. Andreea; Principii de bioetică – o abordare ortodoxă, Editura
Christiana, Bucureşti, 2008;
4. Ciochină, Larisa; Iftimie, Constantin; O viziune asupra vieţii,
Editura Provita Media, Bucureşti, 2003;
5. Engelhardt jr., H. Tristram; Fundamentele Bioeticii Creştine.
Perspectivă ortodoxă, Editura Deisis, Sibiu, 2005;
6. Hrisostom, Arhiepiscopul de Etna, Elemente de Psihologie
Pastorală Ortodoxă, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003;
7. Juvenalie, Părintele, Teroriştii uterului. Terorism ştiinţific şi
etica începuturilor vieţii. Eseu de bioetică a gestaţiei, Editura Anastasia,
2002;
8. Moldovan, Preot Prof. Ilie, Adolescenţa – preludiu la poemul
iubirii curate, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001;
9. Tănase, Pr. Nicolae; Hristos sau idolii secolului XXI Tinerii
la răscruce, Ed. Agaton, Făgăraş, 2006;
Alte lucrări citate
1. ***, DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura
Univers Enciclopedic, 1998;
II. Articole şi Reviste
1. ***, Warnock Report. Report of the Committee of Inquire
into human fertilization and embryology, Departament of
Health and Social Security, London, 1984;
2. Biserica Ortodoxă, conservatoare şi influentă (de V.A.M.), Ziarul
„Adevărul”, 14.06.2007;
367

Dr. Christa Todea-Grosss
3. Biserica Ortodoxă dezaprobă Marşul homosexualilor,.Ziarul
„Ziua”, 2.06.2006.
4. Ehmann, Dr. med. Rudolf (medic primar ginecologie obstetricală
spitalul cantonal Stans, Elveţia, CH – 6370), în colaborare
cu Otto Döpper, Mijloace anticoncepţionale. Efecte secundare
fatale despre care nu se vorbeşte. Un bilanţ critic din punctul de
vedere al unui ginecolog. (Articolul este textul lărgit şi revăzut al
conferinţei susţinute de dr. Rudolf Ehmann pe 22.09.1990 la
Dresda, la Congresul internaţional „World Federation of Doctors
Who Respect Human Life”. Traducere de către Asociaţia
Pro-Vita Sibiu);
5. Ehmann, Dr. Rudolf, Ist die „Pille” wirklich nur ein Verhütungsmittel
Zur nidationshemmenden Wirkung eines Hormonpräparates,
Medizin und Ideologie. Informationsblatt der Europäischen
Ärzteaktion, 2/2007;
6. Haldeman, D.: The Pseudo-science of Sexual Orientation
Conversion Therapy, Angles, 4 (1), 1–4. Washington, DC: Institute
for Gay and Lesbian Strategic Studies.
7. HLI – Report, Human Life International, Schweiz, nr. 57,
Dezember 2006;
8. Oberösterreichische Nachrichten vom 20.9.1990, aus dem
Buch „Empfängnisverhütung”, Seite 24, von Dr. R. Ehmann;
9. Revista Română de Bioetică, vol.2, nr.2 aprilie-iunie 2004,
Editura Colegiul Medicilor din Iaşi;
III. Conferinţe
10. ***, Consfătuirea anuală de Dermatologie din Arad, octombrie
1985.
11. Ehmann, Dr. med. Rudolf, Verhütung und Sexualität.
Segen oder Fluch, (Konferenz), 23 Oktober 2000, Zürich;
12. Kaminski, Dr. Claudia, Medicul încearcă să ia locul lui Dumnezeu
– Rătăcirile Medicinii Moderne (Conferinţa Internaţională
Pro-Life din 10-12 octombrie 2002, Viena);
368

Concepţiile medicale moderne ẟi concepţiile medical–creẟtine...
13. Lisec, Dr. med. Antun, Iubeşte copilul şi lasă-l să trăiască
(Conferinţă), Sibiu, 2000.
IV. Teze de doctorat
1. Carp, Dr. Coralia, Implicaţiile metodelor anticoncepţionale
şi a avortului în planificarea familială (Teză de doctorat), Facultatea
de Medicină „Carol Davila” Bucureşti , 1996;
2. Bunescu, Sorin Marius, Avort terapeutic în trimestrul II de
sarcină (teză de doctorat:), UMF Cluj-Napoca, 2000;
3. Moutlak, Dr. Mahmoud, Avortul toxico-septic (teză de doctorat),
UMF Cluj-Napoca, 1988;
4. Militaru, Mariela, Diagnosticul prenatal al bolilor cromosomiale
(teză de doctorat), Conducător Stiinţific – Prof. univ. dr.
Ariana Protase, UMF „Iuliu Haţieganu”, Cluj- Napoca, 2003.
V. Site-uri web
1. http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung1.php
2. http://www.pro-leben.de/abtr/entwicklung2.php
3. http://www.pro-leben.de/abtr/beruehmtebabys.php
4. http://www.primulpas.ro.org/decizie/primele12
5. http://www.seximus.ro/articole/ciclu_menstrual.php
6. Site oficial al BOR: http://www.patriarhia.ro/Site/Comisii/bioetica.html#
(Avortul: Comisii Sinodale. Comisia Naţională
de Bioetică. Sectorul „Biserică şi Societatea” al Patriarhiei
Române)
7. Dr. med. Claudia Kaminski: www.alfa-aktion lebensrecht
fuer Alle e.V. – Post – Abortion – Syndrom (PAS);
8. R. Vlădăreanu, Alina Veduta, A. Filipescu, Sarcina cu
risc crescut. Concept cu utilitate practică în reducerea mortalităţii
şi morbidităţii materne şi perinatale, Spitalul Universitar de
Urgenţă „Elias”, Bucureşti, PulsMedia.ro / Gineco.ro / Vol 2,
Nr. 6, 2006 / Obstetrică, http://gineco.pulsmedia.ro/article--Obstetrica
369

Dr. Christa Todea-Grosss
9. Dr. Evelyn Cristescu: Comportamente sexuale – ROME-
DIC, ghid medical online.
10. http://de.wikipedia.org/wiki/NARTH
11. http://www.orthodoxphotos.com/readings/trupul/homosexualitatea.shtml
12. http://www.bpb.de/wissen/O2JNDW,,0,AIDSEpidemie.
html Joint United Nations Programme on HIV/AIDS (UNA-
IDS), World Health Organization (WHO): Die AIDS Epidemie.
Status-Bericht 2005 (PDF-Version: 5.700 KB); Deutsche AIDS-Stiftung;
United Nations Children’s Fund (UNICEF)
13. http://medic.pulsmedia.ro/article--x-Studiu_Clinic-Preventia_prin_vaccinare_a_cancerului_de_col_uterin,_de_la_deziderat_la_realitate--3394.html
14. http://sanatate.ele.ro/Vaccin_impotriva_virusului_ce_cauzeaza_cancer_uterin_--a5235.html
15. http://www.sanego.de/Medikament_Gardasil
370

PARTEA A II-A
DARUL SFÂNT AL VIEŢII ŞI COMBATEREA
PĂCATELOR ÎMPOTRIVA ACESTUIA.
ASPECTE ALE NAŞTERII DE PRUNCI ÎN
LUMINA MORALEI CREŞTINE ORTODOXE

INTRODUCERE
Mai înainte de orice, scrierea de faţă vrea să fie un apel ce
se adresează fraţilor noştri, fii credincioşi ai Bisericii strămoşeşti,
şi mai ales preoţilor ortodocşi din parohiile de la oraşe şi
sate, într-un moment de răscruce a istoriei poporului român.
Un semnal de alarmă. În cauză este existenţa milenară însăşi a
acestui neam. E vorba despre cunoaşterea unui fenomen grav,
înregistrat ca atare de către statisticile oficiale de la noi, privind
numărul întreruperilor de sarcină efectuate în insti tuţiile noastre
de sănătate. În mai puţin de şapte ani, de la revoluţie încoace,
în spitalele de la noi s-au săvârşit peste şapte milioane de
avorturi. La această cifră s-ar mai putea adăuga numărul necunoscut
de avorturi executate în oficinele ucigătoare de prunci
cu caracter particular. Dacă avem în vedere şi faptul că în
aşa-zisele laboratoare de “planificarea familiei”, răspândite în
ultima vreme într-un mod nebănuit, în mai toate oraşele ţării,
se întreprinde o acţiune mai mult contragestivă decât contraceptivă,
avem în fata ochilor întreg tabloul fenomenului asupra
căruia mă văd dator a atrage atenţia. Desigur, un asemenea
bilanţ nu poate fi suportat ca ceva străin de noi înşine.
Ogoarele vieţii se pustiesc. Vistieriile neamului sunt pră date,
păcatul pruncuciderii stăpânind asupra lor. Bezna ia locul razelor
de soare, abdicarea şi ofilirea, destrămarea şi ruina urmează
forţei vitale şi sporirii etnice care ne-au însoţit în tot cursul
veacurilor.
373

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
Cunoaşterea la care suntem chemaţi cu toţii aduce cu sine
însuşirea unei mari răspunderi. Dacă acolo unde se comite o
crimă este prezent un neam întreg şi chiar, într-un anumit fel,
este de faţă întreaga omenire, cu atât mai mult acolo unde avem
de a face cu milioane de crime. Ne aflăm, de fapt, în faţa judecăţii
celor ce ar fi trebuit să fie şi nu mai sunt. Ce se cuvine să
răspundem Căci pentru noi, fiii credincioşi ai Bisericii străbune,
nu sunt lucruri lip site de o reală vină. Problema culpei nu
stă, în cazul de faţă, într-o învinuire ce ne-ar aduce-o alţii, ci
stă în una ce se cuvine să ne-o aducem nouă înşine. în actuala
stare de suferinţă în care ne aflăm, după îndelunga perioadă
de comunism, avem nevoie, în primul rând, să ne recâştigăm
demnitatea şi încrederea în noi, pe care în parte le-am pierdut.
Mumai că acestea două nu se pot dobândi decât cu preţul privirii
în faţă la adevărul ce ne acuză, mai bine-zis, cu preţul însuşirii
unei responsabilităţi autentice în raport cu acest crud
adevăr. Modul în care ne împropriem această răspundere, în
forul nostru interior, constituie temeiul de azi al tradiţionalei
noastre conştiinţe etnice. Este singurul mij loc de a ne regăsi.
Sfânta noastră Biserică ne învaţă că Hristos-Domnul, care se
află cu noi “până la sfârşitul veacului”, are puterea să prefacă
răul în bine. în sensul acesta, contăm pe faptul că în momentele
de sufe rinţă, omul poate deveni mai receptiv faţă de cel mai
important lucru pentru el: să-şi cureţe inima şi să-şi îm prospăteze
propriile sale forţe sufleteşti, apelând la Hristos şi sprij inindu-se
de El. Însuşirea unei răspunderi, căreia să-i urmeze o angajare
hotărâtă de luptă împotriva răului, potrivit unei rânduieli
voite de Dumnezeu, a devenit o exigenţă vitală a sufletului
românesc. Numai conformându-ne acestei exigenţe poate
avea loc acea prefacere lăuntrică fundamentală, în măsură să
mijlo cească reînnoirea fiinţei noastre etnice.
Darul sfânt al vieţii, cu care suntem învredniciţi de Creator,
îl putem pierde sau regăsi. În raport cu acest dar, putem fi
374

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
trădători, precum putem fi şi salvatori. În faţa lui Dumnezeu,
viaţa omului apare drept o valoare absolută, El însuşi dintr-un
elan al dragostei pentru făptură voind a se întrupa din Prea
Curata Fecioară Maria. După cum acest dar al vieţii ne aparţine
fiecăruia ca persoană, ne aparţine şi ca fiinţă etnică. Am fost
răscumpăraţi de “începătorul vieţii” (Fapte 3, 15) cu preţul Sângelui
Său (cf. I Cor. 6, 20; I Petru 1, 19) şi prin baia Botezului,
în etnogeneză (cf. Matei 28, 19), am fost altoiţi pe El (cf. Rom.
6, 4-5; Col. 2, 12), ca nişte ramuri ce-şi trag seva şi rodnicia din
unicul trup dumnezeiesc (cf. Ioan 15, 5). Reînnoiţi lăuntric de
harul Sfântului Duh, “Domnul de viaţă Dătătorul”, am devenit
un popor pentru viaţă, un neam în slujba vieţii. Iubirea de
neam şi promovarea vieţii, departe de a consti tui simple pogorăminte,
sunt în creştinismul românesc principii absolute. Astfel,
în faţa darului sfânt al vieţii, Hristos-Domnul ne întâmpină
cu trei exigenţe: în primul rând ne cere să promovăm integral
viaţa pe care ne-a dăruit-o, constatând că El însuşi are grijă
de ea şi că este interesat de ocrotirea ei, în toate mădularele
Sale, care nu sunt altele decât fiii neamului şi ai Bisericii noastre
strămoşeşti. În această grijă se află copiii şi bătrânii, săracii
şi năpăstuiţii soartei, bolnavii şi neputin cioşii, toţi, purtători şi
ei ai darului preţios al vieţii, sacru şi inviolabil. În al doilea
rând, se cuvine să plinim viaţa care este angajată într-un ritm
propriu al ei şi care izvorăşte, de asemenea, din iubirea divină.
Căci viaţa îşi are sensul în iubirea primită şi dăruită, orizont
în care îşi ating deplinul adevăr datoria conjugală şi naşterea
de prunci. în al treilea rând, se impune obligaţia de a contribui
la sporirea existenţei neamului, care este tot una cu participarea
la marea lucrare de transfigurare a lumii şi a istoriei,
prin crearea unui cer nou şi a unui pământ nou. Rodnicia familiei
înseamnă mai mult decât potenţarea vieţii. Biologic, neamul
omenesc se consumă şi îmbătrâneşte pe zi ce trece. El ar fi
sortit să dispară dacă ar fi lipsit de un continuu proces de re-
375

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
generare spirituală. Un anume “noi” al celor doi soţi din ceasul
sfânt al Cununiei lor se prelungeşte prin lucrarea harului
care se altoieşte pe trunchiul generaţiilor precedente, nu de puţine
ori generaţii de sfinţi, şi apoi se deschide, treptat, spre generaţiile
viitoare. Cu ce gând sau elan al nunţii, cu ce cuvânt
se va putea preamări îmbelşugarea acestui har Prin acest “dar
sfânt al vieţii”, care leagă ca un nod divin generaţiile între ele,
omul îşi depăşeşte firea, devine nemuritor, din efemer devine
veşnic.
Celor trei exigenţe le corespund trei contrafaceri. Ocrotirii
personale a vieţii, din momentul conceperii şi până la adânci
bătrâneţe, îi corespunde distrugerea ei. În sânul unei culturi
a morţii, promovată activ în vremea noastră de puternice curente
culturale, economice şi politice, se desfăşoară primul război
al celor puternici împotriva celor slabi, al celor bogaţi împotriva
celor săraci. Viaţa care ar avea nevoie de mai multă plinire,
iubire şi îngrijire este considerată inutilă sau e considerată
ca o povară insuportabilă şi, prin urmare, este refuzată în
multe feluri. Se dezlănţuie astfel un soi de conspiraţie împotriva
darului sfânt al vieţii. Ceea ce pentru copil este avortul, pentru
bătrân, bolnavul incurabil sau handicapat, înseamnă eutanasie.
Plinirii vieţii îi stă împotrivă nimicirea valorilor iubirii prin
desfrâu, adulter, divorţ. Suntem în faţa unei realităţi mai vaste,
care poate fi considerată drept o structură a păcatului, caracterizată
de impunerea unei culturi afro-disiace, care face din
contracepţie o dimensiune a vieţii conjugale. Căsătoria sfântă,
aleasă şi înălţată mai presus de toate darurile pământeşti, născătoare
a omenirii şi făcătoare de chipuri ale lui Dumnezeu, e
preschimbată într-o oficină ucigătoare de prunci. Viaţa care ar
izvorî din întâlnirea a două inimi devine astfel duşmanul de
evitat cu orice preţ, iar avortul, singurul răspuns posibil care
aduce rezolvare în cazul unui eşec al contracepţiei. În fine, che-
376

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
mării neamului îi stă împotrivă o întreagă lucrare de surpare
a duhurilor rele. Ameninţările vieţii etnice se înteţesc. Ele se
caracterizează prin încurajarea şi programarea unor adevărate
campanii pentru răspândirea aceluiaşi flagel al contracepţiei,
a sterilizării şi a avortului. Piu se poate omite nici adevărul
că mijloacele de comuni care în masă sunt adesea complice la
această conspiraţie împotriva vieţii neamului, într-o colaborare
din cele mai strânse cu ofensivele antihristice sectare. Am
putea omite legalizarea şi depenalizarea acesteia din societatea
politică de la noi Sectarismul şi sincretismul contempo ran
îşi îndreaptă atacurile deopotrivă mai mult decât oricând împotriva
fiinţării neamului. E important însă să precizăm că aceste
curente sunt, în vremea noastră, explicit proavorţioniste. De
fapt între sectarismul de toate nuanţele, având cunoscuta lui
atitudine de dispreţ, iar uneori chiar de blasfemie, faţă de Prea
Curata Fecioară Măria, şi avorţionism nu se poate întrezări nici
o distanţă.
Expunând în lucrarea prezentă doar câteva aspecte ale moralei
naşterii de prunci, din Ortodoxie, am încercat a pune în
evidenţă mai cu seamă denaturările pe care le înregistrează societatea
contemporană surpând darul sfânt al vieţii şi ducând
pustiirea vieţii până la genocid. Se ştie, însă, că în genere practicile
avortioniste îşi au rădăcinile într-o mentalitate degradată
de hedonism, de un cult al plăcerilor, dar în acelaşi timp susţinute
de o gândire profund secularizată, care-şi caută justificarea
prin cunoscutele teorii evoluţioniste, biologiste şi rasiste
moderne. De asemenea, legalizarea avortului de la noi, ca şi
din alte părţi, se sprijină tot pe aceste teorii. Din această cauză
am insistat asupra unor dovezi “raţionale” care se opun respectivelor
teorii şi presupuneri, arătând că adevărul atârnă de cunoscutele
principii ale tradiţiei.
377

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
I.) Darul sfânt al vieţii: COPILUL
1. ) Naşterea de prunci ca scop al căsătoriei
a. ) Taina iubirii divine creatoare descoperită în naşterea
de prunci. În actul iubirii conjugale, pecetluită ca atare
în căsătoria legiuită, se întâlneşte taina acestei sfinte căsătorii
cu taina naşterii de prunci. Iubirea este energie creatoare, ea
cheamă la viaţă şi tinde spre mai multă viaţă. Comunicarea
dintre soţ şi soţie nu impune numai veşnicia iubirii dintre amândoi
sau nedesfacerea legăturii dintre ei, ci aduce cu sine puterea
ziditoare dintru început. Consfinţită de o Sfântă Taină, iubirea
care îşi găseşte expresia în reciproca dăruire a celor două
fiinţe chemate la desăvârşire spirituală, urmează o lege universală
ieşită din plinătatea divină: procrearea. Iubirea pătrunde
până la rădăcinile făpturii umane, prin care aceasta îşi trage
seva din existenţa lui Dumnezeu. De aceea ea este învăluită în
taină. în acest sens se exprimă şi Sfântul Apostol Pavel: “Pentru
aceasta, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru
lisus tlristos, din care îşi trage numele orice neam în cer şi
pe pământ” (Efeseni 3, 14-15). Una şi aceeaşi iubire ieşind de
la Dumnezeu se întoarce tot la Dumnezeu, nu singură, ci cu
spor de viaţă nouă şi sfinţită de o altă taină: copilul. într-adevăr,
copilul este darul sfânt al vieţii. “A ne iubi nu înseamnă a
ne avea drag unul pe altul, a spus Antoine de Saint Exupery,
ci a privi împreună în aceeaşi direcţie”. Iubirea nu este doar
contemplaţie sta tică, ci e mers înainte, este efort spre biruinţă
a vieţii, este participarea la puterea creatoare a lui Dumnezeu
specifi cată de Sfântul Apostol Pavel, prin cuvintele de mai sus.
în iubirea conjugală răsună glasul Sfântului Duh din ziua creaţiei:
“Să fie”. Dacă în iubirea ce leagă pe soţi laolaltă se răsfrânge
o rază din lumina paradisului, în rodul acestei iubiri,
378

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
darul sfânt al vieţii, aceeaşi lumină pregăteşte cu anticipare venirea
împărăţiei lui Dumnezeu.
b. ) Natura iubirii creatoare. Afirmaţia că pruncul este darul
sfânt al vieţii ne obligă să aducem o cuvenită lămurire. Viziunea
ortodoxă privitoare la iubirea creatoare, iubire care este
o “fărâmă” cu care Dumnezeu a zidit lumea, se sprijină pe două
temeiuri din Sfânta Scriptură, remarcate şi de către Sfinţii Părinţi.
Cel dintâi priveşte crearea omului în ziua a şasea. “Şi a
zis Dumnezeu: “Să facem pe om după chipul şi asemănarea
noastră”... şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după
chipul lui Dumnezeu 1-a făcut: a făcut bărbat şi femeie” (Geneză
1, 26-27). Chemarea făpturii umane la existenţă este înainte
de toate un dar al lui Dumnezeu, care îl preîntâmpină pe om
ca subiect liber. Omul, chipul lui Dumnezeu, trebuie să ajungă
la asemănare, care este, în acelaşi timp, întâl nire şi participare,
adeziune la marele ritm trinitar al creaţiei, dar totodată
şi al “procreaţiei”, adică al înmulţirii omului. La încheierea creării
universului, omul apare drept o făptură “flinţial” alcătuită
din trup şi suflet şi se afirmă ca o persoană liberă şi conştientă.
“Cel care a creat omul pen tru a-1 face să participe la propria
Sa plinătate a rânduit natura lui în aşa fel încât ea conţine
principiul a tot ce este frumos şi ca fiecare dintre dispoziţiile
lui să îl poarte spre dorirea însuşirii divine corespunzătoare.
Astfel, Acela nu-l putea lipsi de cele mai bune şi cea mai preţioasă
dintre aceste însuşiri: libertatea” (Sfântul Grigorie de
Nyssa, Marea Cateheză, 5 P.Q. 45, 24). Libertatea, aşadar, constituie
natura intimă a fiinţei create, iar caracterul personal şi conştient
îl face pe om să participe la voinţa divină, să fie un recipient
al harului şi “cooperator” al lui Dumnezeu în procreaţie.
Al doilea temei al înţelegerii copilului ca darul sfânt al vieţii
îl pot constitui cuvintele Mântuitorului Iisus Mristos: “Tatăl
379

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
Meu până acum lucrează şi Eu lucrez” ( Ioan 5, 17). în orice iubire,
care se împărtăşeşte din iubirea lui Dum nezeu, sălăşluieşte
o năzuinţă spre veşnicie. Felul acesteia de a fi, după asemănarea
cu iubirea divină, are un carac ter creator. Da, Tatăl lucrează,
împreună cu Fiul şi în Sfântul Duh. Actul creaţiei este
un fapt exclusiv al lui Dumnezeu în Treime, dar desăvârşirea
universului creat, prin acţiunea promotoare, angajează şi făptura
umană care îi uneşte voia cu lucrarea harului divin. A iubi
nu înseamnă numai a accepta şi a năzui să nu mori, a iubi înseamnă
a inaugura o existenţă fericită. “Aceasta – zice Sfântul
Maxim Mărturisitorul – nu este nicidecum prin fap tul că Dumnezeu,
deplinătatea absolută, a adus la exis tenţă creaturile Sale,
este pentru ca aceste creaturi să fie fericite de a avea parte de
asemănarea Sa şi pentru a se bucura El însuşi de bucuria creaturilor
Sale, în timp ce ele se inspiră în mod inepuizabil din Cel
nesfârşit” (100 capete despre iubire, III, 16, P.G. 90, 434). Orice
iubire adevărată aspiră la fericirea veşnică; în iubirea conjugală,
însă, aceasta se realizează în timp. Copilul este subiectul
aces tei iubiri în care zace dorul după veşnicie. Izvorând nemijlocit
din puterea divină, procreaţia nu mai aparţine spe ciei, în
sensul firii căzute, ci persoanei. Prin copil, viaţa personală a celor
doi soţi creşte, îşi îmbogăţeşte sensul, justificându-se ca o
nouă legătură pe care o primeşte comuniunea permanentă dintre
amândoi. Dar, totodată, şi ca pe o nouă legătură cu Dumnezeu.
Iubirea conjugală apare, astfel, drept o multiplicare a
existenţei după mo delul divin: o nouă icoană a lui Dumnezeu
îşi face loc pe pământ. în această perspectivă, orice naştere înseamnă
o treaptă de spiritualizare, o revărsare de raze din
frumusetea de Sus, o nouă împărtăşire din lumina pură a cerului
care pătrunde în casa părinţilor ca să lămurească hota rele
împărăţiei lui Dumnezeu în lume. Sinteză a două inimi, a două
puteri de viaţă, a două voinţe de depăşire de sine, copilul este
calea deschisă spre veşnicie.
380

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
c. ) Copilul în perspectiva iubirii creatoare. La cele două temeiuri
biblice care ne îndreptăţesc să vorbim despre copil ca
despre un dar dumnezeiesc, putem să adăugăm pe al treilea,
care ridică încă un văl al acestei descoperiri, sporindu-ne în
continuare uimirea. De când Iisus a luat copilul în braţe şi I-a
cuprins în Evanghelia Sa, pentru noi a apărut o nouă exigenţă
a urmării lui Hristos. “Şi chemând la Sine un prunc, 1-a pus în
mijlocul lor şi a zis: Adevărat zic vouă: De n u vă veţi întoarce
şi n u veţi fi ca pruncii n u veţi intra în împărăţia cerurilor”
(Matei 18, 2-3). Copilul pe care Domnul îl înfăţişează ucenicilor
e o mărturie vie, con cretă, despre lumea transcendentă a
luminii, neprihănirii şi bucuriei veşnice. Ridicându-1 deasupra
celor prezenţi şi îmbrăţişându-1, Iisus a întipărit şi mai luminos
în această făptură icoana Sa, chipul Său dumnezeiesc şi al
cerului din care El a pogorât. Copilul nu se va mai despărţi
nici odată de pieptul Mântuitorului. El devine astfel normativ
pentru viaţa contemplativă. Iată ce scrie un autor filocalic:
“Când mintea, întorcându-se, tinde în întregime spre Dumnezeu
şi lucrarea ei văzătoare se scufundă în razele atot-strălucitoare
ale frumuseţii dumnezeieşti... sub adierea Duhului,
ajunge, cu cugetul, în starea vădită a pruncului şi gustă împărăţia
negrăită şi mai presus de fire a lui Dum nezeu” (Calist Catafygiotul,
Filocalia voi. 8, p. 464). în tr-adevăr, în fiecare prunc,
în mod explicit în cel botezat, sălăşluieşte Hristos. Fiecare prunc
este o nouă “întrupare” a lui Iisus. El păşeşte în lume însoţit
de acest cuvânt divin: “Cine va primi un prunc ca acesta în numele
Meu, pe Mine Mă primeşte” (Matei 18, 5). într-o căsătorie
cu adevărat creştină, cei doi soţi, fără nici o îndoială, recunosc
pre zenţa unei bucurii sfinte pe care le-o împărtăşeşte Hristos-Domnul
odată cu venirea copilului nou născut în casa lor.
Dimpotrivă, o căsătorie în care copiii nu sunt doriţi e întemeiată
pe o formă de dragoste egoistă, trupească, prin urmare, imperfectă.
Viaţa umană în întregime vine de la Dumnezeu, pentru
381

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
care lucru omul poartă în el “chipul lui Dumnezeu”, posedă în
mod deosebit răspunderea de a da viaţă altora. Refuzând această
responsabilitate a pro-creaţiei, omul respinge pe Creatorul
său, şi, prin aceasta, alterează propria sa umanitate. în fiinţa sa
curată, ca într-o cupă cristalină, copilul cuprinde prezenţa celor
mai mari iubiri: iubirea lui Dumnezeu şi iubirea părinţilor,
bucuria lui Dumnezeu şi bucuria părinţilor.
d.) Iubirea soţilor raportată la puritatea şi sfinţenia
pruncului. Despre copilărie s-a spus că este “o prelungire pe
pământ a cerului”. Suntem, la drept vorbind, atât de creştini
câtă copilărie pură am izbutit să păstrăm în noi. Fiecare copil e
un ram din paradis, o rază de lumină din lumea îngerilor. “Fiecare
fiinţă spirituală este prin natură un templu al lui Dumnezeu,
creat pentru a primi în el mărirea lui Dumnezeu” (Origen,
Comentarii la Matei 16, 23 P.Q. 13, 1453). Dar fiecare copil aduce
cu sine o normă, o răspundere care priveşte pe cei doi părinţi
ai Iui. naşterea nu este o întâmplătoare invenţie omenească.
Aşa cum Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea
(cf. Efeseni 5, 25), iar soţul îşi iubeşte soţia până la jertfa vieţii
sale, tot aşa amândoi părinţii au datorii care îi leagă de copiii
lor (cf. Efeseni 6, 4). Ei nu sunt liberi să-i accepte sau să-i refuze,
să-i crească sau să-i lase în părăsire. Soţii nu pot suprima intenţia
divină. Copiii sunt ai părinţilor şi ai lui Dumnezeu, deopotrivă.
Binecuvântată “invenţie” a iubirii lui Dumnezeu, copilul
uneşte pe soţi laolaltă, într-un singur cuget şi o singură
simţire. El le verifică iubirea, le-o menţine, le-o face veşnică,
pentru că în el soţii şi-au întru pat iubirea. Copilul dovedeşte că
Dumnezeu însuşi s-a angajat în destinul a două inimi, că prezenţa
Lui nu e străină de iubirile pământeşti, paterne şi filiale.
Cele mai frumoase padini despre duhul de puritate pe care
îl aduc în lumea noastră copiii, deşteptând în noi în calitate de
părinţi setea de sfinţenie, sunt scrise în Evang helie, întoarce-
382

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
rea spre copil echivalează cu luarea în stăpânire de pe acum a
împărăţiei lui Dumnezeu, într-o anumită latură a ei. Aducând
un copil pe lume, părinţii zidesc o nouă biserică lui Dumnezeu.
Lucrarea aceasta îi împovărează cu o mare răspundere,
dar în acelaşi timp îi înalţă la acea vrednicie la care sunt chemaţi
prin Taina Căsătoriei. Copilul e un dar al lui Dumnezeu
încredinţat părinţilor. O comoară pe care ei nu o pot îngropa
în pământ.
Dacă procreaţia înseamnă o binecuvântare a lui Dum nezeu,
ea totuşi nu poate să apară ca singurul scop al căsătoriei, şi nici
chiar scopul principal pe lângă altele, cum ar fi desăvârşirea în
iubire a soţilor. Concepţia Noului Testament despre Taina Căsătoriei,
pe care gândirea orto doxă o priveşte dintr-un centru
de semnificaţii şi profunzimi spirituale, nu este utilitarista: unitatea
dintre soţ şi soţie, după imaginea unităţii dintre Hristos
şi Biserică, nu este doar un mijloc de înmulţire a neamului omenesc,
ci are un scop în sine. Procreaţia rămâne însă o menire
vred nică de împlinit, naturală şi sfântă a vieţii conjugale. Transmiterea
vieţii fiind şi ea o expresie a chipului lui Dumnezeu
din om, soţii, ca buni credincioşi, au datoria de a o spiritualiza,
deodată cu transfigurarea propriei lor condiţii umane. Omul
nu trebuie privit în afară de condiţia sa religioasă specifică,
rupt din legăturile sale fiinţiale. De aceea procrearea nu-şi descoperă
sensul dacă este con siderată exclusiv în ea însăşi, tocmai
pentru că este legată de o realitate mai adâncă. Această realitate
este iubirea conjugală, care, la rândul ei, este o putere
creatoare de istorie şi de viaţă.
e. ) Sensul libertăţii în decizia procreatiei. Problemele
pe care le ridică procrearea sunt numeroase, iar ele aparţin
în primul rând conştiinţei. în viaţa omenească, mai ales în viaţa
religios-morală creştină, conştiinţa are un rol conducător.
Acestui rol i se alătură voinţa personală, amândurora fiindu-le
383

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
străine automatismele vieţii sen zuale, prin care Iubirea e subjugată
pasiunii oarbe. Ade vărata libertate este aceea a persoanei,
iar nu a individu lui, căci persoana este expresia chipului
lui Dumnezeu din om. Un cercetător în materie scrie: “Procreaţia
voluntară este mai nobilă decât aceea care se datoreşte orbeşte
ha z ardului, de cele mai multe ori neprevăzut şi indezirabil”
(P. Evdokimov). Ceea ce nu e liber, ceea ce nu este conştient
nu are valoare personală. Reducerea iubirii con jugale la
instinct şi senzual în procreaţie face ca legăturile dintre soţi să
fie coborâte la un nivel animalic. Dimpotrivă, “Iubirea umană
ridică psihologicul la nivelul darului reci proc al spiritului şi
îmbogăţeşte toată viaţa de armoniile sale. Dragostea include
procrearea, dar aceasta din urmă nici nu o defineşte şi nici nu
o epuizează vreodată” (Idem). Decizia însă nu poate fi identică
cu eludarea, respectiv cu o trădare a persoanei. Spunând că
soţii singuri sunt suverani şi liberi în săvârşirea faptelor lor, că
ei sunt în drept să decidă în faţa lui Dumnezeu şi în faţa propriei
lor iubiri asupra cursului ce-1 oferă procreaţiei, nu înseamnă
că ei ar putea abuza de raporturile lor matrimoniale.
Cu atât mai puţin, de a face din libertate un motiv pentru utilizarea
aşa-zisei practici a “planificării familiale”. Adevărata libertate,
în numele responsabilităţii de care nu poate fi separată,
se opune oricărei forme de hedonism conjugal şi pruncucidere.
Căci libertatea este darul care lucrează în noi ca energie
transformatoare, ca putere de manifestare personală, numai
dacă trăim în Adevăr (cf. Ioan 8, 32), “în Mristos şi în Biserică”
în măsura în care aparţinem Bisericii, făcând loc chi pului lui
Dumnezeu în noi, ni se descoperă, din interior, taina libertăţii
de decizie în ceea ce priveşte naşterea de prunci, ni se luminează
calea adevărului şi ni se deschide calea colaborării cu voia
şi cu puterea lui Dumnezeu. Căci numai Bisericii îi revine rolul
de a restabili puritatea con ştiinţei, după căderea omului în
păcat. O conştiinţă strâmbă va îndrepta iubirea spre ansamblul
384

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
plăcerilor senzuale, introducând întunericul şi perversitatea în
viaţa conjugală, “în Hristos şi în Biserică”, însă, adevărata iubire
poartă cu sine rezolvarea problemelor procreaţiei, văzând
în apariţia copiilor o lucrare cerească. Ei sunt reflexe ale iubirii
divine. A lor este împărăţia Cerurilor. în afara ordinii divine
a vieţii, pe soţi îi paşte căderea în contrafacerile darului sfânt
al vieţii: contraconcepţia şi contragestia.
2. ) Intervenţia divină în actul uman al procreaţiei
a.) Momentul conceperii, eveniment unic şi absolut în existenta
flintei umane. Calendarul Bisericii Ortodoxe cu noaşte patru
sărbători care prăznuiesc nu doar naşterea, ci chiar zămislirea
unuia dintre sfinţi. Dintre toate, cea mai importantă este
Bunăvestirea. De fapt, Bunăvestirea este chiar sărbătoarea conceperii
Mântuitorului în pântecele Maicii Domnului. Pentru a
intra în istorie, Fiul lui Dumnezeu însuşi se supune unei legi a
firii, întrupându-Se în sânul feciorelnic al Măriei, cu exact nouă
luni înainte de naşterea Sa. Aşadar, orice prunc, chiar şi numai
de o zi, odată conceput în trupul mamei, are în el un suflet sau,
după cuvântul Scripturii, “duh de viaţă”. Căci ceea ce s-a petrecut
în paradisul dintâi, mai precis, în ziua a şasea a creaţiei,
când Dumnezeu a făcut pe om, se petrece şi în trupul femeii
mame. Chiar umbletul Domnului Dumnezeu, care se preumbla
în adierea serii în grădina raiului, poate fi pentru noi o imagine
curată care să ne arate, într-un mod tainic, felul în care ia
fiinţă sufletul copilului în sânul matern. Adresându-se propriilor
ei copii, mama Maca-beilor se exprimă astfel: “Piu ştiu cum
v-aţi zămislit în pân tecele meu şi nu v-am dat eu duh şi viaţă
şi închipuirea fiecăruia nu eu am întocmit-o” (II Macabei 7,
22). Exis tenţa, în sânul mamei, a unei suflări de viaţă, din ceasul
conceperii, datorită unei intervenţii divine creatoare, este
pentru gândirea ortodoxă un adevăr absolut. De aceea, orice
385

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
atentat asupra fătului (ou fecundat, morulă, zigot, embrion, fetus)
odată conceput este un atentat asupra unui om întreg, format
din suflet şi trup. Sfântul Qrigorie de Nyssa, făcând o comparaţie
cu bobul de grâu care cuprinde în sine toată specia plantei
respective, spune că “nu e drept a zice nici că sufletul e înaintea
trupului şi nici că trupul este fără suflet, ci amândouă
au un unic început întemeiat, după raţiunea lui mai înaltă, în
voia primă a lui Dumnezeu” (P.Q. XLIV, col. 256). Biserica Ortodoxă,
por nind de la adevărul întrupării, înţelege că naşterea
unui prunc este o taină a colaborării lui Dumnezeu cu părinţii,
în acelaşi timp, însă, ştie că numeroase date ale observaţiei
noastre cuvenite, corecte şi oneste, pot să fie elemente de seamă,
care să aducă un spor de înţelegere la cunoaşterea acestei
taine, întrucât se înscriu în ordinea descoperirii sau a revelaţiei
naturale. E vorba despre acele date care, înainte de a constrânge
conştiinţa, într-un anu mit fel, constrâng raţiunea de a
le constata şi a le accepta.
b. ) Dovada “raţională” a intervenţiei divine în actul
pro-creaţiei. O privire atentă asupra constituţiei umane, ne
obligă să vedem că între suflet şi trup există, în acelaşi timp, o
diferenţă profundă, ca şi o foarte strânsă intimi tate. Simplificând
într-un fel lucrurile, vom constata că sufletul este spirit,
iar trupul este materie (simplificare pe care o facem numai din
motive metodologice). Spiritul este necorporal şi imaterial, ca
atare el nu poate fi tăiat în părţi şi nu poate fi alcătuit din părţi,
precum trupul sau materia. Spiritul este iniţiator, creator şi revendicator,
el constituie elementul activ al chipului lui Dumnezeu
impri mat în fiinţa umană. Până Ia zămislire, nu se poate
vorbi despre o legătură sau despre o întrepătrundere “locală”
dintre spirit şi materie. Sufletul, creat el însuşi de Dumnezeu,
nu se întâlneşte cu trupul, unindu-se ca două cor puri,
deoarece în orice punct al trupului este prezentă întreaga via-
386

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
ţă a sufletului. Legătyra dixitre suflet şi trup, care este mai mult
decât o unitate, fiind însăşi viaţa copilu lui, nu poate fi înţeleasă
decât ţinând seama de realitatea pe care o prezintă fătul ca
embrion din momentul con ceperii. E vorba despre o realitate
stratificată: fizico-chi-mică şi organic-biologică, pe de-o parte,
şi de una spiritu-al-psihică, pe de altă parte. în ceea ce priveşte
stratul organic, el se suprapune peste cel fizico-chimic, dar
toto dată îl şi cuprinde în sine, alcătuind cu el un singur organism.
Ca orice corp, organismul este constituit din atomi, molecule
etc., chiar dacă admitem că este ceva nou faţă de agregatul
material, fizico-chimic. Tiu acelaşi lucru se întâmplă în
cazul unirii sufletului cu trupul. Sufletul – creat de Dumnezeu
din “plămădeala” părinţilor – se suprapune şi el peste cel al organismului,
dar nu integrează în sine organismul ca şi cum celulele
vii, împreună cu atomii lor, s-ar cuprinde în suflet. în privinţa
aceasta, spiritul, care este într-un fel sufletul copilului,
deşi este legat unitar de trup, de toate straturile trupului, nici
nu se /integrează trupului şi nici nu integrează în sine corporalitatea
materi ală. Ca atare, el posedă o existenţă proprie din
momentul zămislirii, o natură ireductibilă la materia trupului.
Dar acest lucru este departe de a însemna o simplă coexis tenţă
dintre suflet şi trup. Sufletul, înţeles iarăşi în felul său, este, precum
spuneam, spirit, sufletul este iniţiator, creator şi revendicator,
dar, precum remarcă gânditorii elini, este şi ordonator.
Din prima clipă a formării sale de către Dumnezeu, el formează
cu trupul un univers nou. în calitate de chip nemuritor al
lui Dumnezeu, el îşi reven dică acest univers ca pe un domeniu
al său, un întreg aparte, distinct şi deosebit de mamă, înainte
de a dobân di autonomia prin naştere, după cele nouă luni de
sălăş-luire în sânul matern. Multe elemente ale manifestării
embrionului ca un organism nou, dar şi ca o persoană autentică,
precum sunt şi contracţiunile vasculare, ritmul inimii sau
pulsul, dovedesc că el este o existenţă indepen dentă a unui
387

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
principiu unificator şi organizator, urmărind nişte scopuri care
sunt ale lui proprii.
c.) Poemul vieţii intrauterine a pruncului, dovada
“bio logică” a intervenţiei divine în actul procreatiei. Minunea
zămislirii unui prunc, în sânul matern, priveşte poemul
şi drama vieţii intrauterine dintre concepere şi implantare (nidaţie).
Cu unirea celor două celule germinative, mas culină şi
feminină, începe un proces complicat, de creş tere şi dezvoltare,
care nu se încheie până la moartea pers oanei respective,
mulţi ani mai târziu. Fenomenul la care ne referim prezintă o
anume dinamică internă. Două pronuclee rezultate, în acest
proces, din cele două celule germinative, cu câte 23 de cromozomi,
se măresc şi-şi pierd membrana. în decurs de 12 ore ele
se unesc de aşa manieră, încât ovulul fertilizat, numit din acest
moment “zigot”, (dar persoană umană propriu-zisă), deţine în
mod necesar 23 de perechi de cromozomi, provenite de la cei
doi părinţi, şi astfel se poate dezvolta, descoperindu-se progresiv
imaginea unui copil. Puţine fapte din biologie sunt mai
emoţionante şi mai importante în implicaţii, prezente şi viitoare,
cum este prima diviziune a zigotului în două părţi egale.
Prin acest proces, dintr-un singur ovul fertilizat vor rezulta mai
multe trilioane de celule ale copilului, de la zămislire şi până
în momentul naşterii. Fiecare celulă fiică este identică, ca atare,
în alcătuirea cromozomială, respectiv în potenţialul ereditar,
cu zigotul originar. Astfel, fiecare celulă a copilului, care se
dezvoltă intrauterin, conţine, chiar de la început, un număr
egal de cromozomi, de la fiecare părinte, şi tocmai aceşti cromozomi
sunt cei care poartă unităţile ereditare, cunoscute şi ele
cu denumirea de “gene”. Codul genetic despre care e vorba
este, prin originea şi structura lui, individual şi, în sensul acesta,
absolut unic în întreaga existenţă. Acest cod mărturiseşte de
la sine, dincolo de unicitatea şi indi vidualitatea sa, indepen-
388

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
denţa copilului faţă de mama în sânul căreia a apărut, el fiind
o persoană umană propriu zisă. Tot prin acest cod, într-o manieră
chiar materială, copilul îşi afirmă dreptul la viaţă, conferit
lui de către Creator. Prima diviziune a zigotului are loc la
aproximativ 36 de ore, iar a doua diviziune este realizată la
două zile de la concepere. în puţine zile, ajunge la un număr
sufi cient de celule pentru a forma o sferă numită “morulă”, înfăşurată,
la rândul ei, într-un înveliş transparent, numit “zona
pellucidă”. E important de subliniat faptul că celulele morulei
sunt integrate funcţional. Ele şi-au pierdut de acum o parte din
independenţa lor şi, dacă o celulă ar fi separată de celelalte, nu
ar mai putea da naştere altor celule individuale separate. Când
numărul celulelor creşte, atunci molecula de pe locul în care a
fost fertilizat ovulul, după aproximativ 3 zile, ajunge, printr-o
deschizătură îngustă, în cavitatea uterină. Această cavitate este,
metaforic vorbind, sânul mamei. Până la implantare, în acest
sân, embrionul îşi trăieşte faza sa numită “embrio-tropă”. în
cazul că, în această fază, intervin substanţele contragestive hormonale
(pilula), se produce aşa-zisa dis trugere a “endometrului”,
membrana internă a uterului, aducând cu sine nimicirea
oului (embrionul). Astfel se împiedică trecerea la o nouă fază
a vieţii umane, cunos cută şi ea sub denumirea de faza “histotropă”.
Ultima fază a vieţii embrionului, căreia îi urmează implantarea,
respectiv nidaţia, este cea “hematotropă”, în care
embri onul ajunge a se hrăni cu sângele mamei.
Este uşor de văzut, urmărind acest poem, că actualul început
al vieţii trebuie considerat a fi, în mod indis cutabil, momentul
conceperii. Implantarea este pur şi sim plu un alt pas
pe drumul stabilit de primul moment al con ceperii. Prin urmare,
putem afirma că nu întâmplător au vorbit în acest sens Sfinţii
Părinţi despre concepere ca origine a vieţii umane intrauterine,
deşi nu cunoşteau din punct de vedere ştiinţific aproape
nimic în această privinţă. Fără microscoape sau tehnologii mo-
389

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
derne, ei cunoş teau prin harul Sfântului Duh că viaţa începe
în momentul miraculos al unirii celor două pronuclee în procesul
fecun daţi ei. Marele Vasile, în numele Sfintei Biserici, a
afirmat categoric necesitatea protecţiei copilului nenăscut, aflat
în diferite etape ale sarcinii, cum este şi aceea “embriotropă”,
cea mai expusă primejdiilor proavortioniste de azi. în felul acesta,
el declară textual: Tioi nu facem o distincţie pre cisă între un
fetus care a fost deja format şi unul care încă nu a fost format”.
Aceste cuvinte, în zilele noastre, sunt confirmate ştiinţific, atestându-se,
cu deplină evidenţă, că viaţa umană începe la zămislire
şi se continuă până la moarte, fie în sânul mamei, fie în viaţa
pe care noi o numim de toate zilele.
II.) Darul sfânt al vieţii în primejdie de a se pierde
1. ) Semnificaţia vieţii în genere
a. ) Viata în perspectiva creaţiei. Cea dintâi idee în măsură
să influenţeze o concepţie de viaţă, în cazul în care ea vrea să
se afirme drept un adevăr şi să ne dea răspunsuri la o mulţime
de întrebări pe care le ridică astăzi problema avortului, este cea
privitoare la originea vieţii şi a semnificaţiei pe care ne-o descoperă
apariţia sa pe pământ. Două viziuni asupra vieţii se află,
de la început, faţă în faţă: una este cea religioasă, creştin-ortodoxă,
iar alta este cea ateistă şi nihilistă în acelaşi timp.
Viziunea religioasă creştin-ortodoxă, pe care neamul nostru
o păstrează ca pe o comoară de mare preţ din etno-geneză,
este cea pe care o aflăm în Scriptură şi Tradiţie, trăită ca atare
în spiritualitatea românească. Astfel, creştinii noştri cred că
Dumnezeu este “Făcătorul cerului şi al pământului al tuturor
celor văzute şi nevăzute” (Crezul). Lumea nu este veşnică, veşnic
este numai Dumnezeu.
390

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
Acesta a creat întreaga lume din nimic, căci “El a zis şi s-a
făcut Ci a poruncit şi toate s-au zidit” (Ps. 53, 9). Viaţa a apărut
pe pământ, în zilele creaţiei, binecuvântată fiind de Dumnezeu.
Toate câte există, mai ales cele înzestrate cu viaţă, au
fost create de Dumnezeu: “bune foarte” (Fac. 1, 31). Lumea,
aşadar, a venit la existenţă în conformitate cu planul lui Dumnezeu
şi într-un moment care se află în voinţa divină mai înainte
de veci. Toate cele din lume sunt rodul iubirii lui Dumnezeu,
toate se sfinţesc în Biserică. Toate au în ele “sămânţa” desăvârşită
(raţiunea divină) şi au fost hărăzite spre viaţă, libere
de stricăciune şi de moarte. Subliniind distincţia dintre Creator
şi creatură, creştinul ortodox nu idolatrizează nici firea dăruită
cu viaţă şi nici pe el însuşi. El ştie însă că misterul prezenţei
divine îmbrăţişează întreaga făptură. Viaţa în sine aparţine
numai lui Dumnezeu.
Pentru ateism, care este o pseudo-credinţă, viaţa nu purcede
datorită miracolului creator, de la Dumnezeu, ci îşi aparţine
sieşi, este o emanaţie a materiei. Printr-o necontenită evoluţie,
lumea în care ne aflăm ar fi ajuns de la sine la armonia
cosmică pe care noi oamenii de astăzi o constatăm ca atare. în
sensul acestei viziuni se afirmă concepţia cunoscută cu numele
de darwinism.
b.) Originea divină a vieţii. Răspuns la contestarea aces tei
origini. Rămânem înmărmuriţi când auzim legenda acestei concepţii
darwiniste, cu pretenţia de a fi ştiinţifică, care vrea să
spună că a ajuns să cunoască originea şi esenţa vieţii. Cum am
putea măcar să ne închipuim un astf el de lucru, când această
gândire se află mult prea de parte de originile vieţii Cum poate
cineva crede că lupta pentru existenţă şi adaptarea la mediu,
cele două mari idei ale lui Darwin, preluate şi de alţi gânditori
evoluţionişti, ar fi în stare să explice cum au ajuns viorelele să
crească pe coline şi ciocârlia să cânte în câmpie Legende de
391

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
acest fel nu pot fi crezute decât de cei ce se află într-un foarte
redus orizont uman de cuget şi simţire, încât pentru ei viaţa,
chiar în esenţa ei, nu este decât o mişcare. Ei bine, acest naturalism
materialist este noapte fără stele, de aceea şi susţine că
în lumea organică domină exclusiv principiul adaptării la mediu
şi că aceasta e cauza armoniei minunate ce o vedem în univers.
Desigur, nu poate fi vorba decât de o gravă eroare, nicidecum
de o cauză care ar putea fi atestată de ştiinţă. Cum să
nu se confrunte fiinţele vii, când în vinele lor curge sânge fierbinte
De asemenea, cum să nu fie o adaptare acolo unde există
viaţa, care produce cu atâta exuberanţă o infinită variaţie de
forme Şi totuşi întrebarea principală rămâne: De unde derivă
protoplasma, sângele, forma,mişcarea... şi însăşi viaţa însoţite
de atâtea necunoscute Nu răspundem decât cu un singur cuvânt:
“de la Dumnezeu!” E vorba de o taină ce are însă darul
să ne confere o cunoaştere mai deosebită, pe care noi creştinii
o numim “revelaţie natu rală”. E descoperirea care ne ajută să
coborâm cu mintea în adâncurile nepătrunse ale naturii, ca din
acele profun zimi să scoatem la lumină înţelegerea sensului şi
a esenţei vieţii. E important totuşi de reţinut, chiar privind existenţa
doar la suprafaţa ei: vedem că o fiinţă vie este aceea care
are o origine, creşte şi se dezvoltă, se maturizează şi îşi înlocuieşte
propriile sale celule moarte. Sigur, o fiinţă vie se înscrie
într-o altă ordine de existenţă decât cea mine rală. Nu putem
spune altceva despre ea decât aceea că originea ei e divină. Natura
şi omul pot face o mulţime de lucruri şi de fapt fac o mulţime
de lucruri extraordinare, dar nu pot face un singur lucru:
să creeze viaţa.
2.) Semnificaţia vieţii umane
a.) Condiţia cunoaşterii naturii umane: credinţa în
Dumnezeu. Luând ca punct de plecare originea divină a vie-
392

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
ţii din sânul naturii, se ajunge şi la înţelegerea obârşiei vieţii
umane, pe care nu vrea să o mai înţeleagă omul de astăzi. Acest
om se străduieşte, cu atâta râvnă, să joace în cultura vremii
noastre rolul bufniţei de noapte, pe care o orbeşte chiar lumina
soarelui. Iată ce se întâmplă cu făptura umană, cu insul ce
se desparte de Dumnezeu. Acest om nu mai are respect de sine
însuşi, cu atât mai puţin faţă de natura înconjurătoare, pentru
că nu crede şi nu simte prezenţa infinitului în sufletul său. El
nu poate cunoaşte preţul vieţii dacă nu constată vibrând în
adâncul fiinţei sale existenţa unor puteri supranaturale, puteri
ale prezenţei şi providenţei divine. Viaţa lui nu va fi numai sufocantă
şi pustie, ci va fi însăşi negaţia vieţii, adică moartea.
Căci fără credinţa în Dumnezeu nu se poate înţelege şi nici accepta
viaţa în conţinuturile ei tainice. Totul se desacralizează
şi se secularizează. în acest fel, omul modern face primul pas
spre drumul morţii, accep tând avortul, sterilitatea şi eutanasia.
O anume concepţie despre viaţă te apropie sau te îndepărtează
de viaţă. Se înţelege, e vorba despre concepţia sau viziunea
prin care se descoperă adevărul fundamental pe care se
reazemă existenţa unei persoane sau chiar a unui neam. Mai
mult decât înţelegerea originii vieţii, considerată în caracterul
ei general, răspunsul la întrebarea: “Care este obârşia şi în ce
constă natura vieţii umane” stă la baza întregii controverse
ce ţine în maximă tensiune cele două poziţii: anti- şi proavorţioniste.
Antiteza dintre aceste două baricade de luptă este ireductibilă.
Având ca punct de plecare preocu parea pentru salvarea
copilului nenăscut, în primejdie de a fi omorât, răspunsul
pe care îl dăm semnificaţiei vieţii umane priveşte întreaga
serie de probleme pe care le ridică în zilele noastre bioética, cu
intenţia de a preîntâm pina eventualele catastrofe istorice. Oricum,
numai atunci suntem în măsură să analizăm conflictul
amintit, să pu nem în lumină drepturile copilului şi drepturile
mamei, când ne vom lămuri în ce constă natura vieţii umane,
393

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
pornind de la originea ei. Şi de data aceasta, două con cepţii
despre originea şi natura vieţii umane stau faţă în faţă. Din fericire,
viziunii creştine i se alătură rezultatele geneticii umane
contemporane.
b. ) Darul sfânt al lui Dumnezeu, specificul existentei
umane. Viaţa pe care Dumnezeu o încredinţează omului,
potrivit concepţiei creştine, care pune mai întâi în valoare datele
revelaţiei vechitestamentare, este diferită şi origi nală faţă
de aceea a oricărei făpturi vii. Deşi trupul e înru dit cu ţărâna
pământului din care s-a luat, omul este în lume cu totul altceva
decât simpla natură, este natura umană. Suntem chemaţi să
recunoaştem în cuvântul “viaţă umană” pe Dumnezeu ca izvor
al ei, singurul care are viaţa în Sine, cu alte cuvinte, viaţa
noastră este miracolul divin în noi. Omul este revelaţie a lui
Dumnezeu în lume, semn al prezenţei Lui, urmă a slavei Lui
(cf. Fac. 1, 26-27). în refe ratul biblic, distingerea omului de celelalte
făpturi este pusă în lumină de faptul că numai crearea
lui este prezen tată ca rod al unei hotărâri speciale din partea
lui Dum nezeu, al unei deliberări care constă în stabilirea unei
legături deosebite şi specifice cu Creatorul: “Să facem om după
chipul şi asemănarea Hoastră” (Fac. 1, 26). “Cuvântul lui Dumnezeu
– ne spune Sf. Qrigorie de Hazianz – a luat o bucată de
pământ nou- creată, a frământat cu mâinile Sale forma noastră
şi i-a împărtăşit viaţa; iar duhul pe care i 1-a insuflat este o suflare
a nevăzutei Dumnezeiri. Astfel, din noroi şi din suflare,
omul a fost creat chip al nemuritorului (...). Aceasta pentru că
în calitatea mea de pământ, eu sunt ataşat de viaţa de aici de
jos, dar purtând de asemenea o bucată a divinităţii, dorinţa lumii
cereşti şlefuieşte în mine inima mea” (Poeme dogmatice,
8, P.Q., 37, 452). Este toc mai ceea ce a vrut să pună în lumină şi
Sf. Irineu, prin cuvintele: “Mărirea lui Dumnezeu este omul
viu” (Adv. haer. IV, 20). Această legătură intimă care îl uneşte
394

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
cu Creatorul său constituie pentru om demnitatea sa supremă
pe pământ. Chipul lui Dumnezeu din făptura omenească este
un dar prin care Dumnezeu împărtăşeşte ceva din Sine acesteia,
încă din momentul zidirii ei. Viaţa umană poartă pecetea
acestei origini, ca şi apariţia ei în sânul matern, cu ocazia oricărei
noi conceperi. Cuvântul “dar” aduce cu sine o relevanţă
proprie, descoperind legătura vieţii umane cu aceea a lui Dumnezeu,
singurul care are viaţa în Sine.
c.) Omul în raport cu lumea înconjurătoare. Specificul
vieţii umane stă în caracterul omului ca făptură deosebită
în raport cu lumea vegetală şi animală în mij locul căreia se
află. într-adevăr, omul, pentru a relua expresia de mai sus a
Sf. Qrigorie de Mazianz, este animat printr-o “suflare a divinităţii”
care îl poartă, îl atrage, îl “şlefuieşte”, dar mai ales îl
îm piedică să se identifice cu pământul din care este plămădit
sau cu oricare alte vietăţi de pe pământ. “Omul întrece infinit
omul”, zicea şi Pascal. Plici una dintre condiţionările sale pământeşti
nu ar putea să-1 definească. Având în vedere fap tul
că omul poate fi considerat un “loc” al lui Dumnezeu, am putea
zice că şi Dumnezeu este un “loc” al omului, tocmai pentru
că el transcende toate datele biologice prin care unii gânditori
materialişti de astăzi caută să-1 definească. Aşadar, el
este o deschizătură prin care Dumnezeu vine să locuiască în
el şi prin care el însuşi se avântă în Dumnezeu. Se ştie că nu
toţi oamenii sunt credincioşi, dar toţi oamenii sunt oameni.
Pentru a fi manevrat şi exploatat, încă din momen tul zămislirii,
se caută înlăturarea în zilele noastre a acestei concepţii creştine
despre om, care se opune oricărei manevrări, şi înlocuirea
ei cu una din ideologiile materialiste şi rasiste, reducţioniste
şi totalitariste.
Felul în care în om străluceşte de la originea existenţei sale
un reflex al realităţii înseşi a lui Dumnezeu se poate constata
395

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
din cartea Facerii. Referatul biblic îl aşază pe om în ziua a şasea,
la sfârşitul lucrării creatoare a lui Dum nezeu, ca o încununare
a ei, la capătul unui proces care din “neîntocmirea” de la
început îl ridică şi îl descoperă drept făptura cea mai desăvârşită.
în creaţie, totul este zidit în vederea omului, totul este pregătit
pentru a fi primit la masa bunătăţilor de pe pământ, la un
adevărat ospăţ (cf. Fac. 1, 28-29). în acelaşi sens a fost aşezat,
de aseme nea, în grădina Paradisului, paznic cu funcţie preoţească:
“A luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care îl făcuse şi
1-a pus in grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească”
(Fac. 2, 15). E de remarcat faptul că omul are stăpânire asupra
tuturor vieţuitoarelor şi lucrurilor şi lui i se încre dinţează răspunderea
peste toate, în timp ce el nu poate fi redus în nici un
chip la simplul rang de obiect apar ţinător doar lucrurilor din
această lume. Acest adevăr este valabil nu doar pentru omul
matur, ci pentru tot omul, inclusiv pentru copilul nenăscut, înzestrat
fiind cu “viată umană” şi aflându-se în legătură de origine
cu Dumnezeu. Copilul este fiul împăratului ceresc.
3. ) Valoarea vieţii umane
şi sensul răspunderii faţă de ea
a.) Sensul creştin ortodox al răspunderii. Responsabilitatea
omului în viată şi pe pământ tine de un anumit simt al prezentei
lui Dumnezeu în lume, de la crearea tuturor lucrurilor care
există şi în primul rând a făpturii omeneşti. Cunoaşterea lţimii
şi cunoaşterea noastră de către noi înşine ne este dată de Dumnezeu,
ca unii ce sun tem chemaţi de El, după căderea în păcatul
strămoşesc, din “întuneric la lumina Sa minunată” (I Petru
1,4), ca unii ce am primit “făgăduinţe mari şi de mare preţ” (II
Petru 1,4). De fiecare dată, şi pentru tot omul de bună-credintă,
răspunderea îi descoperă cine este el, îi descoperă natura
lui la lumina fetei liii Dumnezeu, îi arată locul şi chemarea lui
396

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
în lume; de aceea răspunderea este actul care îl veri fică pe om
în ceea ce are mai sfânt, mai nobil şi mai de pret în el. în răspundere,
noi cunoaştem şi mărturisim înainte de toate izvorul
dumnezeiesc şi chemarea dum nezeiască a vieţii înseşi. în ceea
ce suntem şi în orice săvârşim nu facem altceva decât confirmăm
că Dumnezeu ne-a adus pe noi “din neexistentă la existentă”,
ceea ce înseamnă că ne-a făcut părtaşi nu numai la ce
este de la El, dar şi părtaşi la ceea ce este întrepătruns de prezenta
Lui, de lumina, de înţelepciunea, de iubirea Lui. Este tocmai
ceea ce în teologia ortodoxă corespunde “energiilor dumnezeieşti”,
care fac ca lumea să fie chemată şi să fie capabilă de
înveşnicire, iar omul să-şi ocupe locul pe pământ ca împărat al
făpturii. E important de reţinut acest adevăr, întrucât prin antiteză
am ajuns la societatea de astăzi, când se pune la grea încercare
răspunderea faţă de semenii noştri, născuţi şi nenăscuţi,
să fim conştienţi de valoarea vieţii umane conferite de
Dumnezeu.
b. ) De la desacralizarea vieţii la suprimarea ei. Când
dis pare simţirea tainică a lui Dumnezeu din lume, dispare cunoaşterea
omului de sine, după cum dispare şi răspun derea
faţă de semeni şi de lucrurile înconjurătoare. Mai întâi e vorba
despre întunericul orbitor în care s-a scufundat omul de astăzi
datorită iluminismului, materialismului, ateismului şi nihilismului
de care este dominat. O accentua tă necunoaştere a omului
de sine însuşi însoţeşte tendinţa acestui pionier modern,
care a pierdut pe Dumnezeu, împiedicându-1 să pătrundă în
tainele vieţii umane. Oricât de ciudat s-ar părea, în această epocă
a narcisismului neînfrânat, a unei iubiri morbide de sine, a
“întoarcerii gene rale la sine”, omul modern întâmpină un obstacol
în cunoaşterea vieţii umane chiar din partea lui însuşi.
Căci el este animat de întunecatele intenţii de a se dezumaniza
pe sine. Iar a dezumaniza înseamnă a desacraliza. TJoi sun-
397

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
tem convinşi — scrie Levi-Strausse, un antropolog cu autoritate
recunoscută – că scopul ultim al ştiinţei despre om este nu
de a-1 confirma pe om, ci de a-1 dizolva”. în acelaşi sens se exprimă
şi Michel Foucault: “întreaga noastră gândire antropologică
argumentează fără trudă că omul este o invenţie recentă
şi vesteşte sfârşitul lui” (apud Al. Schme-mann). Nu numai
că omul a murit, adică nu mai există ca om, vor să spună aceşti
urmaşi ai lui Nietzche, ci şi aceea că Dumnezeu însuşi este
mort. Sacralitatea vieţii, astfel, e pusă sub semnul întrebării,
din care decurg consecinţe imprevizibile, în mod sigur dezumanizarea.
Pierzându-şi caracterul sacru, viata umană ajunge sub
ameninţarea dispariţiei sale. închis în orizontul îngust al realităţii
sale fizice, omul nu mai reuşeşte să se perceapă ca o fiinţă
în mod tainic cu totul alta decât celelalte crea turi de pe
pământ, considerându-se doar una dintre ele, cu un organism
care a ajuns, datorită evoluţiei pe scară zo ologică, la un stadiu
foarte înalt de perfecţiune. Un anume caracter transcendent”
al existenţei sale ca “om” devine cu neputinţă de gândit. Aşadar,
dezlegarea tainei vieţii omu lui, în condiţia apostaziei zilelor
noastre, duce nu numai la negarea acestei taine, la declinarea
oricărei răspunderi faţă de această viaţă, ci chiar la suprimarea
ei. Viaţa uma nă nu mai este un minunat dar al lui
Dumnezeu, un depozit de valori sfinte, încredinţat ca atare
unui paznic sacerdo tal, grij ii lui iubitoare şi chiar veneraţiei
lui. Ea devine, ca şi omul luat în întregul lui, un simplu iucru”,
care poate fi revendicat ca o proprietate a cuiva sau poate constitui
subiect de drept public. “După ce autorităţile pământeşti
şi spirituale au izolat un grup de fiinţe umane de cele pentru
care viaţa are un preţ, nu e nimic mai natural pentru un om
decât să ucidă” (Simone Weil).
398

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
III.) Contracepţia, contrafacere a darului sfânt al vieţii şi dimensiune
a vieţii conjugale din vremea noastră
1.) Semnale privind degradarea darului sfânt al vieţii
în societatea contemporană
a.) Premisele istorice ale cunoaşterii modului de dezorganizare
a familiei europene. Dezorganizarea familiei se produce
treptat, urmând drumul decăderii religioase în societatea
europeană. Ţinând la o anumită prezentare istorică, luăm ca
punct de plecare Revoluţia franceză. Naturalismul propriu al
acestei revoluţii a atacat în mod explicit familia în bazele ei. în
decursul secolului al XVIII-lea, filozofii şi scriitorii de literatură
au pregătit calea acestei lovituri, ridiculizând căsătoria şi fidelitatea
conjugală, pro povăduind ireligiozitatea şi dispreţul
tradiţiilor, negând orice raport necesar de dependenţă în familie.
“Părinţii, zice Enciclopedia, nu au dreptul de a porunci copiilor
lor’. Revoluţia franceză a tradus în practică aceste idei.
încer carea a fost împlinită cu ardoare şi o temeritate nemaiauzite:
sub pretext de a distruge tradiţiile, pe care le-au declarat
feudale şi tiranice, ea a suprimat în familie orice autoritate,
nu mai înainte însă de a fi distruse bazele ei spirituale. La aceleaşi
cote de desacralizare a vieţii de fa milie, prin mijloace de
constrângere tiranică, s-a situat şi Revoluţia rusă, care în plus
a adus cu sine şi suprimarea bazelor ei economice, prin etatizarea
proprietăţii familiale, nu numai la oraşe, ci şi la sate.
Revoluţia franceză a început prin a seculariza căsă toria,
considerată de aici înainte ca un simplu contract în afară de
orice caracter religios şi sacramental, declarând indisolubilitatea
ei contrară naturii şi raţiunii. Revoluţia franceză a proclamat
libertatea divorţului, iar autoritatea părinţilor a fost desfiinţată.
Mirabeau şi Danton au spus că copilul aparţine mai întâi
republicii, înainte deci de a fi al părinţilor. Orice ierarhie în
399

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
familie a fost privită ca un soi de tiranie. Urmarea: decăderea
completă a moravurilor fa miliale, odată cu nimicirea tuturor
resorturilor tradiţionale.
În decursul secolului al XlX-lea, modificarea stării so ciale
a lumii vine să completeze acest tablou. Condiţiile sociale şi
economice schimbate au mai zguduit o dată fun damentele familiei.
Această zguduire a fost (şi) efectul introducerii marii industrii,
risipind membrii familiei în diferite uzine, pe cei care
până atunci lucrau sub ocrotirea uneia şi aceleiaşi familii. Cauzele
acestei dezrădăcinări sunt mai multe. Uşurinţa plecărilor
şi deplasărilor a gene rat gustul de schimbare, de instabilitate,
cu privire la condiţiile sociale şi etnice. Dezvoltarea luxului
a întreţinut febra de îmbogăţire, ducând totodată la egoism
şi sterili tate. Campaniile antireligioase au ucis sentimentul de
respect, de datorie, spiritul de devotament şi sacrificiu, indispensabile
pentru existenta familiei. Asistăm la o re naştere a
unul păgânism, unde triumfă egoismul indivi dual, punând
mai presus de toate interesul individului, li bertatea pentru fiecare
de a prefera, înaintea datoriilor esenţiale ale vieţii, plăceri
şi uneori şi cele mai josnice contrafaceri ale vieţii morale.
Literatura veacului apără această stare de lucruri, făcându-se
avocatul unei “des cătuşări a tuturor forţelor”, glorificând cele
mai urâte pasi uni. Legăturile conjugale, cinstea, devotamentul,
jertfelni-cia sunt combătute. Statul burghez se face complice
al acestor tendinţe.
b.) Factorii distructivi ai vieţii matrimoniale şi familiale.
Şcoala romantică a fost lucrătoare a acestei opere de dărâmare
şi “eliberare”. Se cuvine să enumerăm, în tre cere, mulţimea
de factori care au contribuit la slăbirea vieţii familiale moderne
şi contemporane: la libertatea necontrolată a celibatarilor
de sex masculin se adaugă, mai târziu, şi de sex feminin; cu
concursul prostituţiei, al practicilor neomaltuzianiste şi al avor-
400

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
turilor, căsătoria, privită din punct de vedere strict individualist,
este puter nic aşezată pe principiul sterilităţii sistematice şi
găsind, pentru a se menţine sau desface, colaborarea avortului,
a adulterului şi a divorţului. Toate aceste practici, toate
aceste instituţii, nu sunt decât părţi conexe ale unui sis tem complet
coerent care ruinează familia din zilele noas tre, din interior
şi din exterior. Din interior, prin trădarea iubirii, iar din exterior,
prin însuşirea modelelor străine. în unul şi acelaşi complex
intră, mai aproape de noi, porno-filia, homosexualitatea
şi pilula. De asemenea, toate aces tea se constituie în nişte condiţii
noi de viaţă. Astfel, elene apar drept coordonatele unei
“noi civilizaţii”. Avem de a face cu principii şi concepţii, moduri
de a fi şi de a se ma nifesta, susţinute de filozofia vremii,
de ideologie, de lite ratură, mass-media, care contrazic în mod
flagrant con cepţia creştină fidelă naturii imperativelor vieţii
voite de Dumnezeu. Cu multă uşurinţă omul este ispitit să uite
ceea ce constituie esenţa căsătoriei şi a familiei, aşa cum a voit-o
Dumnezeu, şi astfel o consideră o afacere privată. Fiecare
vrea să facă din căsătorie ceea ce consideră el că aceasta ar putea
să fie. Fiecare se caută pe sine în mod egoist. Cuplul devine,
aşadar, un instrument de plăcere. Din mijloc se face un scop
şi se caută căsătoria “perfectă” în metodele cele mai rafinate de
satisfacere a pornirilor subnaturale. Efectele acestei concepţii
trec din familia modernă în cea contemporană, făcând un pas
revolu ţionar, de aceea se cuvine să le urmărim, în capitolele
următoare, potrivit specificului lor.
2. ) Sterilitatea voluntară privită
în conţinutul şi practicile ei
a. ) Sterilitatea voluntară, păcat împotriva firii. în orizontul
de gândire pe care-i creează legătura dintre iubire şi procreaţie,
concepţia ortodoxă afirmă că Dumnezeu a rân duit o
401

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
anume emoţie, specifică datoriei conjugale, voind astfel să-i
lege pe soţi în serviciul scopurilor primordiale ale căsătoriei.
Dar civilizaţia noastră nu mai este în stadiul în care soţii să fie
dispuşi să asculte de imperativele naturii. Ei nu le respectă decât
în măsura în care legile vieţii concordă cu dispoziţiile lor.
Or, nicăieri oamenii de astăzi nu-şi dovedesc independenţa lor,
într-un fel de autonomie “personală”, cum şi-o dovedesc în cazul
aşa-zisei vieţi intime, luând plăcerile alcovului conjugal şi
refuzându-i sarcinile. Nu numai că pentru omul de azi imensele
solicitări ale instinctului procreator nu au ca scop transmiterea
vieţii, dar în majoritate oamenii acestui veac, care participă
la viaţa conjugală, nici nu-şi imagi nează, cel pufin, că un
astfel de rezultat cum e propagarea vieţii poate şi trebuie să fie
legat de ceea ce săvârşesc ei. “Corectând” natura, ei iau toate
precauţiile pentru a-i dejuca planurile. Când, prin imposibil şi
în ciuda precauţiilor ce se iau, viaţa ameninţă să triumfe, intervin
mijloacele radicale.
Sterilitatea voluntară se asigură de cele mai multe ori de
comun acord între amândoi soţii. Dar, cu sau fără asen timentul
unuia dintre soţi, rezultatul este acelaşi. Opera naturii este împiedicată,
sterilitatea se substituie fecun dităţii, în sfera căsătoriei
a pătruns o perturbare care îi neagă însuşi scopul pentru
care a fost instituită. “Concluzia logică la care ajungem, se exprimă
un cercetător în materie, este că aproape în toate menajele
numărul copi ilor este cel care a fost consimţit”.
b. ) Aspecte ale sterilităţii conjugale. Tema sterilităţii voluntare
a precedat şi a precizat termenii morali în care va pune
teologia în genere în discuţie problema reglementării naşterilor.
Cauzele sterilităţii sunt mai multe. Dacă există o sterilitate
care apare ca o consecinţă a viciilor pe seama cărora cineva s-a
lăsat, şi care este pe deplin vinovată, există şi o alta, care nu
poate fi con damnată. Anumite căsnicii sterile, fără copii, nu
402

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
sunt din cauza aceasta mai puţin onorabile decât cele fecunde
şi de o valoare morală ireproşabilă. Câte eforturi concertate nu
se depun de către soţi ca să triumfe asupra acestei sterilităţi,
care constituie disperarea celor loviţi de ea şi cărora le pricinuieşte
torturi negrăite. Mai există şi un alt gen de sterilitate nevinovată,
care se obţine în mod artifi cial printr-o operaţie chirurgicală.
Dacă organele trupeşti, care servesc la transmiterea
vieţii, sunt atinse de vreo boală care pune în primejdie viaţa individului,
se poate recurge, în toată liniştea conştiinţei, să se
facă operaţia, chiar dacă ea are drept urmare involuntară incapacitatea
de a naşte copii. în schimb, dacă operaţia nu are alt
scop decât acela de a împiedica o sarcină periculoasă şi indezerabilă,
care poate fi împiedicată prin abstinenţă, ea nu mai
este îngăduită, de gândirea morală generală, şi chiar este absolut
ilicită. Dar oricât de largă ar fi poarta acestei sterilităţi naturale,
suntem obligaţi să spunem că ea nu-i decât o excepţie,
care fără îndoială este foarte departe de a atinge 20% din nenumăratele
cazuri de sterilitate totală sau parţială.
Sterilitatea voluntară, care pune sub semnul întrebării însuşi
sensul căsătoriei creştine, după una şi aceeaşi gân dire religios
morală, recrutează cupluri pe care le înca drează în mai
multe categorii. Prima este formată din acei soţi pe care o boală
venerică contractată înainte, în timpul sau după căsătorie îi
face incapabili de a transmite viaţa; o altă categorie adună pe
toţi aceia pe care pornirea spre desfrâu sau egoismul fără limită
îi fixează în sterilitatea sis tematică; în fine, ultima, şi cea mai
numeroasă, cuprinde mulţimea imensă a însoţirilor care îşi reduc
la minimum numărul descendenţilor lor. Sustragerea de
la datoria prin cipală a căsătoriei e considerată de către morala
creştină încălcarea unui plan divin, după care de îndată ce soţii
îndeplinesc actul generator de viaţă nu au nici un drept să-i
stăvilească mersul natural. Orice deviere voluntară de la acest
mers firesc al colaborării cu puterea creatoare, de care se leagă
403

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
naşterea de prunci, este un atentat la planul Creatorului şi o
trădare a angajamentelor luate.
c. ) Contracepţia ca eludare a unei legi a căsătoriei. Cea mai
mare vină a sterilităţii voluntare o constituie atingerea unei fidelităţi
datoare, într-un fel, lui Dumnezeu însuşi, cu atât mai
gravă cu cât păcatul nu se săvârşeşte în momente de slăbiciune,
ci e dinainte intenţionat, voit, iar soţii ră mân în perpetuă
contradicţie cu sfinţenia voinţei lui Dum nezeu. Cu privire la
contracepţie, Tertulian se exprimă în felul următor: “Homicidi
festinatio prohibere nasci” (a îm piedica naşterea înseamnă
a te grăbi să ucizi). Folosirea precauţiilor care împiedică naşterea,
s-a observat pe drept cuvânt, nu este nouă în umanitate,
şi, fără a mai fi vorba de exemplul amintit în Biblie, unde Onan
a practicat înşe l ăciunea pentru a nu da urmaşi văduvei fratelui
său, este sigur că la Roma era cunoscut acest păcat. Acest
lucru ni-1 spune Juvenal într-o satiră a sa, unde se vorbeşte de
steri litatea voluntară, produsă de un avort, sau alte precauţiuni
luate de femeile măritate sau de curtezane. Pentru creştini,
încălcarea legii morale a procreatvitătii nu e nu mai o atingere
a conştiinţei umane, ci, în primul rând, a celei creştine, lipsind
pe soţi de participarea la o însuşire divină. De la acest adevăr
nu s-a îndepărtat niciodată gân direa ortodoxă.
Preocupările de teologie morală, în general, scot în evidenţă
întreg cortegiul de nelegiuiri ale atitudinii anticoncepţionale.
Odată cu inaugurarea unei căsătorii oarecare se instalează
practic în alcovul conjugal şi metodele sterilităţii voluntare.
Orice menaj care afirmă dreptul său la plăcere fizică
făcută artificial (steril) afirmă prin aceas ta că bărbatul şi femeia
au dreptul să separe această plăcere de serviciile şi de funcţiunea
pe care natura le-a ataşat de ea. Prin conduita lor, ei profesează
că această plăcere este un scop în sine al legăturii conjugale,
care legitimează intervenţiile capabile să pună piedici
404

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
în calea transmiterii vieţii. Să iei drept scop ceea ce voia lui
Dum nezeu a rânduit să fie un simplu mij loc, înseamnă să-ţi
faci din voluptate un idol şi să desparţi ceea ce Dumnezeu a
împreunat: efectul actului creator, de viaţa menită să fie concepută.
“Opera lui Dumnezeu este stăvilită. Domnul este împiedicat
să-şi desăvârşească visul iubirii”. Teza este pe deplin
ortodoxă.
Iubirea conjugală se descoperă a fi, în această perspectivă,
în mod evident doar: amor concupiscentiae. Elu dând legea căsătoriei,
care are ca ţintă transmiterea vieţii, soţii dovedesc că
nimic nu este mai păcătos decât plă cerea schimbată în scop şi
despărţită de rosturile ei de stimulent şi recompensă. Se pare
că, din acest punct de vedere, logica Fericitului Augustin, deşi
nu este de neîn vins, conţine totuşi un adevăr. Actul conjugal
este un mijloc determinat, dacă nu în întregime, în mod totuşi
esenţial, de către scopul naşterii ce îl are în vedere. “Decus conjugale
est castitas procreandi... hoc est opus nup-tiarum” (Frumuseţea
conjugală este curăţia procreaţiei... aceasta este menirea
căsătoriei). Iată adevărul adevărat: soţii sustrag beneficiul
şi câştigul naturii, al lui Dumnezeu şi al societăţii în care se găsesc,
însuşindu-şi plata neme ritată, dar anticipată pentru lucrarea
de la care s-au sus tras, neîmplinind o îndatorire conjugală
şi neţinând seama de un principiu moral esenţial, care nu
îngăduie ca cineva să se bucure de trup, în alt chip decât în legătură
cu naşterea de prunci, în cazurile normale de fecunditate.
E un punct de vedere comun celor două concepţii teologice,
cea răsăriteană şi cea apuseană.
d. ) Atitudini creştine fată de contraceptie, în trecut şi astăzi.
Ce ar fi în realitate o căsătorie al cărei scop e elu dat, dacă
nu “o formă legală a prostituţiei, o asociere a două pofte trupeşti
înhămate ca să se desfăteze sub ori bile aparenţe, într-un
fel de desfrâu rânduit şi îngăduit de lume”. Recunoaştem uşor,
405

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
în aceste expresii, cuvintele foarte aspre pe care Fericitul Augustin
le adresează “egois mului carnal”. Numind acest păcat
“fraudă reciprocă”, Au gustin refuză să-i numească soţi pe complici,
deoarece căsătoria nu mai păstrează nimic din adevărata
ei menire. “Această cruzime destrăbălată sau destrăbălare
crudă ajunge uneori până acolo încât caută doctorii pentru sterilitate
şi, dacă nu reuşesc, caută să ucidă fătul încă în pân tece”,
în aceşti termeni se pronunţă, în Răsărit, şi Hicodim Aghioritul,
în “Carte folositoare de suflet”.
Piu puţini cercetători, în vremea noastră, au încercat să privească
întreaga sferă asupra căreia se răsfrâng consecinţele funeste
ale gândirii şi practicilor anticoncep ţionale. Aprecierile
pe care le fac aparţin societăţii lumii civilizate de astăzi, pe care
o supun unui amănunţit rechi zitoriu, întocmit însă uneori din
puncte de vedere secula rizate. Totuşi se critică cu seriozitate o
societate care are idealul de a constitui un astfel de tip de gândire
şi de viaţă matrimonială care să fie adaptată gusturilor,
necesităţilor şi moravurilor unor oameni sau credincioşi obişnuiţi
să nu admită uniunea conjugală decât ca o sursă de voluptate,
puţin dispuşi să accepte responsabilitatea unei familii
să nătoase şi viguroase. Aşa cum starea de celibat, în lumea din
zilele noastre, nu implică deloc, în opinia generală, datoria abţinerii
de la relaţii ilicite, tot la fel starea de căsătorie nu mai
presupune obligaţia pentru nici una din datoriile pe care marea
majoritate a soţilor primeau altă dată să le îndeplinească.
Acestei stări i se dă în morala ortodoxă o mare atenţie. Ei i se
opune, în primul rând, tradiţionala asceză răsăriteană. La drept
vorbind, numai această asceză e în măsură să aducă o soluţie
gravelor probleme pe care le ridică astăzi căsătoria.
e. ) Motivele instaurării sterilităţii voluntare şi conse cinţele
lor. Raţiunile pentru care se căsătoresc oamenii societăţii de astăzi
vorbesc de la sine. Oricare pot să fie acestea, numai nu pen-
406

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
tru a avea copii şi a realiza sco purile căsătoriei conferite de morala
tradiţională. Vanita tea, pofta de îmbogăţire, pentru a asocia
două patrimonii, pentru a legitima un copil natural, pentru
a pune în rân-duială o veche legătură, pentru a beneficia de
pensii, pen tru a pune sfârşit unei vieţi licenţioase de care cineva
se satură, acestea sunt motivele celor mai multe căsătorii.
Practicile sterilităţii voluntare aduc ruină tuturor celorlalte discipline
implicate în relaţiile conjugale. în societatea în care mai
multe milioane de menaje asigură prin fraudă sterilitatea legăturii
lor matrimoniale, nu mai e posibil să vorbeşti celor ce se
pregătesc pentru Taina nunţii despre datoria lor strictă de castitate
şi curăţie, despre men ţinerea principiului fidelităţii conjugale
şi a căsătoriei in disolubile. Dreptul la plăcerea făcută artificial
sterilă se descoperă cu inevitabile consecinţe. Nici unul
din peri colele ce ameninţă trăinicia şi sănătatea căsătoriei nu
dis pare, ci, dimpotrivă, toate sporesc, chiar când e vorba despre
unele intervenţii luate în cazuri excepţionale.
Convingerea teologilor şi cercetătorilor serioşi, de toate categoriile,
din trecut şi de azi, a fost aceea că în nici un fel nu
trebuie să fie admise practicile sterilităţii volun tare. Se va abuza
de ele de îndată ce se vor crede permise pentru cazuri excepţionale.
Fiindcă oamenii vor fi întot deauna convinşi că se
află în unul din acele cazuri. De asemenea, toţi moraliştii cinstiţi
ai zilelor noastre ştiu bine că copilul rar când este dorit, de
aceea nu cred pe cei ce spun că copilul trebuie dorit. Despre
practicile sterilităţii voluntare se poate repeta ceea ce s-a zis cu
privire la divorţ: precum simpla posibilitate de schimbare duce
la schimbare, la fel şi simpla posibilitate de instalare a sterilităţii
voluntare duce la sterilitate, iar modul acesta de gândire
şi practică este incomparabil mai general şi mai puternic decât
încurajările date rupturii căsătoriei de către instituţia divorţului.
în adevăr, obţinerea unui divorţ este mult mai complicată
decât folosirea unei “precauţiuni”.
407

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
3. ) Pruncuciderea privită în contextul sterilităţii
voluntare
a.) De la contracepţie la contragestie. în vederea com pletării
tabloului prezentat până aici, şi care constituie premisa majoră
a chestiunii “reglementării naşterilor”, ce se află oarecum în
centrul preocupărilor moraliştilor con temporani, vom schiţa
datele problemei avortului volun tar, pe care le vom completa,
de fapt, în capitolul următor. Atitudinea gândirii creştine tradiţionale,
faţă de această anomalie, ce se observă în intimitatea
alcovului conjugal, a fost totdeauna categorică şi fără echivoc:
“Viaţa trebuie să fie ocrotită cu o extremă grijă încă de la concepere,
pentru că avortul şi infanticidul sunt crime abominabile”.
Din momentul întâlnirii celor două celule vitale, fătul
este zămislit ca un principiu de viaţă de sine stătător, de esenţă
spirituală, ca persoană distinctă de persoana mamei. în pântecul
mamei e o adevărată viaţă omenească, cu însuşirile unei
persoane omeneşti, cu toate drepturile ce revin unei fiinţe spirituale,
cu toate privilegiile pe care nimeni, nicăieri nu le poate
încălca fără a viola totodată legea morală. Viaţa copilului începe
din clipa în care e con ceput, în acel moment Dumnezeu
îi creează sufletul nemuritor. O întreagă viaţă omenească începe
atunci şi porunca lui Dumnezeu “să n u ucizi” se întinde
până acolo. Avortul, ca suprimare ilicită a unei vieţi omeneşti,
consti tuie pentru orice conştiinţă dreaptă, un păcat foarte grav,
comparabil cu masacrul făcut de Irod.
b. ) Contracepţia premergătoare pruncuciderii. Cercetătorii
preocupaţi de problema socială şi morală a avortului, din
viaţa modernă, îl tratează ca atare în cadrul general al sterilităţii
voluntare. “Extensiunea practicilor anticoncep ţionale este
însoţită totdeauna de creşterea numărului avorturilor”. Plici
408

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
nu poate fi altfel. Când din neglijenţă, ţiebăgare de seamă sau
accident, “precauţia” n-a oprit, cum se aştepta, transmiterea
vieţii, e logic să se caute a se corij a greşeala printr-un alt mij -
loc, foarte simplu, devenit aproape inofensiv. Pe de altă parte,
dacă individul are dreptul să separe, în patul conjugal, emoţia
senzuală de scopurile procreatoare către care ea tinde, cum s-ar
putea ca dreptul soţilor asupra fătului, respectiv asupra embrionului,
pe care femeia îl poartă în pântece, să mai fie con testat
Omenirea, în istoria conştiinţei sale, se găseşte la o răscruce.
Cu declararea în Rusia, în 1917, de către pu terea sovietică a “liberalizării
avortului”, apare în lume aşa-zisul drept al mamei
de a dispune de viaţa copilului ei, drept pe care însă mama lui
nu 1-a avut niciodată până atunci. în acelaşi timp, poziţia intransigentă
de condam nare a avortului, ca expresie a sterilităţii
voluntare, se pare că atinge, în istoria acestei conştiinţe umane,
un apogeu. Cu toate acestea, morala profesată de teologii
apuseni se găseşte la o cumpănă a apelor. Unii şi aceiaşi moralişti
inaugurează o altă direcţie, care lasă curs liber aceleiaşi sterilităţi
şi care aduce cu sine şi ideea “reglementării naşterilor”,
atât de mult dezbătută şi, în cele din urmă, în tr-un anumit fel
admisă.
IV.) AVORTUL – nimicirea darului sfânt al vieţii
1. ) Avortul, rana de moarte a vieţii conjugale
a.) Avortul, păcatul care pătrunde în vistieriile vieţii. A vorbi
despre avort înseamnă a ne referi, potrivit moralei ortodoxe,
la cel mai mare păcat pe care îl poate săvârşi cineva în lume.
La începutul creştinismului, trei păcate erau considerate a fi
cele mai grave: apostazia, uciderea şi desfrânarea. Avortul pare
a fi sinteza acestor trei păcate, şi încă ceva mai mult. El e ultima
pecete a condamnării la dispariţie a iubirii conjugale. în în-
409

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
ţelepciunea Sa negrăită, Dumnezeu a hotărât ca un prunc, înainte
de a vedea lumi na zilei, să petreacă vreme de nouă luni în
sânul maicii sale. Acest sân este adăpost şi hrană, pavăză şi mijloc
de apărare în faţa oricărei primejdii. Trupul mamei, sânul
matern, este, fără îndoială, cel mai sigur loc ce poate ocroti o
fiinţă umană. E şi templul iubirii celor doi soţi. Căci asemenea
providenţei divine, acest sân oferă, aşa cum se exprimă profetul
Isaia, “un loc de scăpare în încercări”, “un liman în vremea
furtunii” şi “umbră în plină dogoare” (XXV, 4). Dar mama, căreia
i s-a încredinţat ocrotirea copilului, trădează această îndatorire,
care îi revine prin căsătorie, omorându-şi propriul ei
odor. Uci derea se săvârşeşte tocmai în acest loc, în care este prezentă,
într-un chip deosebit, mâna lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi
ai Bisericii Răsăritene spun că, prin lepădarea voită a copilului,
păcatul pătrunde în vistieriile vieţii. Chiar şi din punct
de vedere raţional, ridicând o problemă ca aceasta: “suntem
sau nu suntem încă în prezenta unei fiinţe uma ne”, înseamnă
că nu ştim ce întrebăm. Gravitatea acestui păcat este maximă.
Faptul în sine priveşte adevărul că Dumnezeu însuşi intenţionează
să creeze o făptură ome nească şi că această făptură, apărută
în sânul mamei, este, prin avort, în mod deliberat, privată
de viată, iar acest lucru nu este altceva decât un asasinat. Orice
crimă este un ultragiu adus persoanei şi trupului omenesc,
însă nici una nu se aseamănă cu pruncuciderea, care secătu-ieşte
tezaurul vieţii, distrugând familia şi ruinând neamul.
b. ) Motivele condamnării avortului de către Biserica Ortodoxă.
Ortodoxia este creştinismul unei religii luptă toare. Ea
nu se mulţumeşte cu descoperirea răului, cu for mularea unei
judecăţi de valoare, care spune răului pe nume, respectiv, ea
nu e împăcată cu declararea avortului drept ucidere, crimă, şi
încă una din cele mai abomina bile. Misiunea ei este de a condamna,
dar tot misiunea ei este de a salva. în cazul de faţă, ea
410

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
nu are numai menirea de a trezi conştiinţa credincioşilor din
comunitatea bise ricească, arătându-le tuturor în ce constă păcatul
avortului şi care este gravitatea lui, ci are şi îndatorirea
de luptă, cu metodele şi forţele ei proprii, pentru respectarea
celui din tâi şi poate cel mai sfânt drept ce revine fiecărui om
din lume şi anume acela de a se naşte. Biserica condamnă avortul
în numele lui Dumnezeu Atotţiitorul care a rânduit apariţia
vieţii omeneşti în clipa creaţiei: “Şi a făcut Dum nezeu pe
om după chipul Său” (Facerea 1, 27); în numele Domnului Savaot,
care a îngrădit această viaţă, pe Muntele Sinai, cu porunca:
“Să n u ucizi” (Ieşire XX, 13); dar mai ales în numele Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, care, venind în lume, şi-a vărsat
propriul Său sânge şi a înviat din morţi, pentru ca omul
“viaţă să aibă şi mai multă să aibă” (Ioan X, 10).
Venim în apărarea copilului, din momentul conceperii sale,
la această oră, în care bilanţul unui sfârşit de secol ne avertizează
că, în societatea noastră de tip european, postcreştină şi
deplin secularizată, sub auspiciile indus triei avortului, crima
colectivă s-a generalizat. într-o ţară, bunăoară, cu aproximativ
douăzeci şi trei de milioane de locuitori, sunt omorâţi prin avort
peste un milion de copii în fiecare an. în faţa acestei situaţii,
creştinii zilelor noas tre, nu pot să rămână în expectativă. E momentul
să se întrebe dacă mai există un drept al copilului. După
cum este momentul să ştie ce au ei de făcut, înainte de a cădea
sub osânda generaţiilor viitoare. Dar, mai înainte încă, sub osânda
lui Dumnezeu.
2.) Avortul – pruncucidere: atentat împotriva vieţii
umane
a.) Avortul, actul reprimării vieţii umane. Cuvântul ‘avort’’
derivă din latinescul aborior, termen opus lui orior (a naşte), şi
înseamnă “a muri” sau a dispare prematur. Important, deo-
411

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
camdată, este că prin acest termen se ex primă ideea morţii premature.
Dar moartea la care se ridică poate să fie un fapt, după
cum poate să fie un act. Vorbim despre un fapt, atunci când
avem de a face cu un avort involuntar, care nu-i nici provocat
şi nici prevăzut. De aceea, el nu poate fi decât o întâmplare profund
regre tabilă. Câtă vreme nu priveşte voinţa liberă a cuiva
în săvârşirea lui, se înţelege că nu poate fi vorba despre nici un
fel de responsabilitate. Dimpotrivă, atunci când avortul este
premeditat şi voit, el nu mai este un fapt, ci un act. Fie că este
săvârşit de mamă cu scopul de a scăpa de copil, fie că este comis
pentru a-şi salva sănătatea, avortul este un act voluntar şi
ca atare condamnabil.
De data aceasta responsabilitatea depinde de femeia în cauză,
dar revine, după gradul de participare la înfăptuirea lui,
şi soţului, după cum revine tuturor celor care, într-un fel sau
altul, incidental sau profesional, con tribuie la săvârşirea acestui
act. Mij loacele prin care se realizează acest act reprobabil
sunt mai multe şi de diferite feluri: provocări mecanice, administrări
de sub stanţe avortive, intervenţii chirurgicale etc, scopul
tuturor însă rămâne acelaşi. Oricum s-ar face, avortul este,
în cazul acesta, un act voluntar, iar efectuarea lui priveşte nemijlocit
porunca: “Să n u ucizi”. Sfânta noastră Biserică nu vede
în el simplul fapt al morţii, ci suprimarea violentă a unei vieţi
omeneşti, numind această faptă “omor’’ sau “ucidere”, consideră
că este încărcată cu întreaga răspun dere a unei acţiuni
condamnabile pe pământ şi în cer. Canonul al doilea al Sfântului
Vasile cel Mare, de exemplu, numeşte pe femeia ce a săvârşit
avortul “ucigaşă”, pre-cizându-i, astfel, răspunderea şi
vina, după cum are în ve dere şi o vină corespunzătoare complicilor
ei.
Noţiunea de ucidere, ce se cuvine să o avem în veâere atunci
când ne referim la avortul voluntar, nu poate fi despărţită de
aceea de vină sau culpă. Vina însă,la rândul ei, este de mai mul-
412

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
te feluri. în legătură cu avortul putem aminti de două feluri de
culpă: culpa religios-morală şi culpa criminală. Prima priveşte
eul personal şi spirituali tatea sufletului din primul moment
al conceperii copilului în sânul matern, iar a doua, dreptul omului
de a se naşte.
b. ) Avortul – opunere vădită la porunca divină a
trans miterii vieţii. Existenţa în sânul mamei a unei suflări de
viaţă, din ceasul conceperii, datorită unei intervenţii divine creatoare,
este pentru gândirea ortodoxă un adevăr abso lut. De
aceea orice atentat asupra fătului odată conceput este un atentat
asupra unui om întreg, format din suflet şi trup. Lepădarea
cu bună ştiinţă a copilului din sânul mamei este unul şi acelaşi
păcat al uciderii, indiferent de timpul care a trecut de la zămislirea
lui. Mai mult, uciderea pruncilor în pântece este un păcat
deosebit de grav şi pen tru că se face împotriva unei fiinţe umane
lipsite de apărare.
Avortul este opunerea premeditată şi categorică la porunca
divină de transmitere a vieţii. El înseamnă egoism şi lipsă
de dragoste, atac şi boicot împotriva vieţii umane. Porunca “să
nu ucizi” îşi află temeiul în dreptul absolut pe care-1 are Dumnezeu
şi pe care îl conferă vieţii omeneşti, ca privilegiu al ei.
Justificările medicale, etico-psihologice, social-profesionale ale
avortului în contextul căsătoriei nu sunt esenţiale. Pentru creştini
a ucide este întotdeauna un rău, oricare ar fi circumstanţele.
Chiar şi aşa-zisul caz al unui avort medical, prin care se încearcă
a se justifica posibilitatea salvării mamei, responsabilitatea
săvârşirii acestui act atrage după sine conştiinţa că uciderea
rămâne veşnic ucidere.
Avortul este păcatul pe care-1 poate săvârşi cineva cu răspundere
faţă de aproapele şi faţă de sine însuşi. Omul nu poate
fî ucis pentru că: a) e creat de Dumnezeu; b) după chipul
Său. Aşa hotărăşte Dumnezeu însuşi, potrivit Sfintei Scripturi,
413

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
de a nu se ucide. în contrast cu dreptul ce-1 dă El oamenilor de
a se hrăni cu carnea animalelor, despre om zice: “De va vărsa
cineva sânge de om, sângele aceluia de mână de om se va vărsa,
că Dumnezeu a făcut omul după chipul Său” (Fac 9, 6).
Interdicţia uciderii se întemeiază pe faptul că este, mai întâi,
o jignire adusă lui Dumnezeu însuşi. Dar voinţa de a nimici
un om nu e numai un dispreţ faţă de chipul lui Dumnezeu
pe care acesta îl poartă, ci voinţa de a nimici chipul lui Dumnezeu
în toate persoanele care îl poartă. Prin urmare a ucide
un om înseamnă a opri revelarea lui Dumnezeu prin actualizarea
umană a întregii Lui fru museţi, care se revarsă din cer
pe pământ.
Cei ce ucid pe copii în pântecele matern sunt împotri va
vieţii create de Dumnezeu, împotriva societăţii ome neşti şi împotriva
mântuirii lor. Toţi care împiedică naş terea de copii, prin
orice fel de mijloace, sunt ucigaşi. Păcatul uciderii este “strigător
la cer” (Fac. 4, 10). El înti nează pământul şi aduce osânda
lui Dumnezeu (Ps. 105, 33). Dumnezeu priveşte cu mânie asupra
celui ucigaş (Ps. 5, 6). Dumnezeu se răzbună pe cei ucigaşi
(Deut. 32, 43) şi cere sânge pentru sânge (Fac. 9, 5-6). Sfântul
riicodim Aghioritul, referindu-se la femeile care avortează, se
ex primă şi el: “Astfel: adevărat drăcesc lucru este acesta pe care
îl întrebuinţează unele mame, cu adevărat înfricoşat şi mare
păcat de moarte este această faptă, pentru că se fac ucigătoare
şi ucid nu unul, doi sau trei oameni, fac atâtea ucideri câţi copii
aveau să nască după urmarea tre buinţei şi a legii fireşti pe
care Dumnezeu a hotărât-o. Că este un lucru drăcesc ni-1 spune
însuşi Domnul: “Voi aveţi pe diavolul de fată şi tineti să faceţi
poftele tatălui vostru. El de la început a fost omorâtor de
oameni”.
Pruncuciderea ce se săvârşeşte prin comiterea avortu lui,
după cum mai spuneam, este cu atât mai mare cu cât uciderea
are loc în pântecele mamei, în locul cel mai sigur în care a fost
414

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
aşezat copilul de însăşi mâna lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi văd
în avort un păcat împotriva Sfântului Duh din mai multe motive:
1. Se distruge fiinţa în care Dum nezeu şi-a pus chipul Său;
2. Se intră cu nelegiuire în drep turile lui Dumnezeu, care este
singurul stăpân asupra vieţii şi morţii; 3. Se răpeşte un drept firesc
al fiecăruia celui ce se naşte – dreptul de a se naşte – şi bunul
de cel mai mare pret dăruit omului de Dumnezeu şi pe care
nimeni nu-1 mai poate da înapoi – viata; 4. Se încalcă porunca
dra gostei; 5. Se ştirbesc drepturile societăţii fată de care fiecare
om are anumite îndatoriri de îndeplinit; 6. Se ucid serii întregi
de urmaşi, care aveau dreptul la viată şi puteau fi de mare folos
societăţii (genii, preoţi, dascăli, muncitori, mame etc).
Prin urmare, uciderea pruncilor în pântece este păcat împotriva
firii omului, împotriva societăţii şi împotriva lui Dumnezeu.
c.) Pruncuciderea privită în extinderea ei. În orice stadiu
al purtării sarcinii şi în orice împrejurare a vieţii, avor tul
provocat reprezintă un omor. Omul este om din momentul conceperii.
Am arătat mai înainte că flinta con cepută în sânul matern
e o fiinţă complet nouă, diferită, unică, independentă, naşterea
înseamnă părăsirea uteru lui matern, tăierea cordonului
ombilical, existenţa fizică a noului născut în afara trupului mamei
şi separat de el. Dar nu este nici o diferenţă între copilul
dinainte şi copilul de după naştere. Oricine ştie că noua fiinţă
concepută va fi curând un copil, în continuare un adolescent,
apoi un adult. Şi dacă se face avortul tocmai acesta este motivul:
se intenţionează suprimarea unei fiinţe care este destinată
să fie un copil, în continuare un adolescent, apoi un adult,
adică suprimarea unei fiinţe omeneşti. Embrionul, la rân dul
său, nu poate fi considerat nici o formă de viaţă vege tală sau
animală care abia într-o fază ulterioară să devină o viaţă umană.
Studiile de ultimă oră ne arată că, datorită programării ge-
415

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
netice care se face, după cum am văzut, în momentul fecundării,
o plantă nu poate face să iasă din ea decât numai ceea ce
este ea, adică o plantă, iar un animal nu poate să dea viaţă decât
numai la ceea ce este el, adică unui animal. Acelaşi lucru
este valabil şi pentru om. Fiinţa umană rămâne fiinţă umană
indiferent de dimensiunile pe care le are şi de “mediul” în care
trăieşte. Or, unde apare o întrerupere a acestei dezvoltări avem
de a face cu o ucidere. Acest lucru este afirmat clar în declaraţia
din 9 aprilie 1972 de către Mitropolitul Irineu, primat al Bisericii
Ortodoxe din America. (Avortul, un document pentru
stu dii: “Tiational Council of Churches” ttew York, 1973). E vorba
despre o pronunţare limpede cu privire la sfinţenia vieţii
copilului, care se extinde şi asupra aşa-ziselor “cazuri dificile”,
cum sunt violul şi incestul. Căci de fapt această poziţie nu contravine
vieţii în sine, după cum nu se împo triveşte nici normelor
acestei vieţi. Ea nu cere moartea vinovatului pentru viol şi
incest. întrebarea e, din ce motiv ar cere sau ar permite moartea
copilului inocent, care este realmente o victimă Morala ortodoxă
nu acceptă moartea drept soluţie de rezolvare pentru
cazurile dificile.
3. ) Avortul, crimă: atentat împotriva persoanei
umane
a. ) Sensul criminal al avortului. Omul este chemat la
o plinătate de viaţă care depăşeşte cu mult dimensiunile existenţei
sale pământeşti. Prin întrupare, Fiul lui Dum nezeu s-a
unit într-un anumit fel cu fiecare om, iar prin această unire fiecare
om este o persoană. în sensul aces ta şi copilul din sânul
matern, din chiar momentul con ceperii sale, este o persoană.
în acest eveniment al mân tuirii divine se revelează într-adevăr
omenirii nu numai iubirea nemărginită a lui Dumnezeu “care
atât de mult a iubit lumea” (Ioan 3, 16), ci şi valoarea incompa-
416

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
rabilă a fiecărei persoane umane. Aşadar, Hristos Domnul face
ca fiecare om să fie o persoană, în mod absolut unică. Astăzi,
această intervenţie a Fiului lui Dumnezeu, prin care viaţa umană
dobândeşte un caracter personal, devine deosebit de relevantă,
tocmai pentru că se înmulţesc şi se ascut în mod impresionant
ameninţările aduse vieţii persoanelor, mai ales atunci
când această viaţă este slabă şi lipsită de apărare. Prin suprimarea
vieţii unei persoane, pruncu ciderea este o crimă. Drepturile
pe care le deţine o persoană nu le-a primit de la părinţi,
de la familie, de la socie tatea în care se găseşte, ci sunt drepturi
conferite de Dumnezeu. întrebarea e, cum reacţionează
membrii unei societăţi pro-avorţioniste în faţa dreptului copilului
ca per soană la viaţă Imaginea ce ne apare este, indiscutabil,
dramatică. Dacă este mai grav şi mai îngrozitor ca oricând
fenomenul atâtor vieţi omeneşti aflate în pragul morţii
prin nesocotirea drepturilor lor la viaţă, nu mai puţin grav şi
îngrozitor este faptul că însăşi conştiinţa, întunecată de către
gândirea seculară a vremii noastre, percepe tot mai greu distincţia
dintre bine şi rău. Ceea ce e mai important în existenţa
unei persoane priveşte valoarea sa fundamentală ca viaţă omenească.
Crima, în această condiţie, a nesesizării ei îşi pierde
gravitatea, dar ea rămâne tot crimă.
b. ) Cine sunt vinovaţii crimei privind avortul Pentru
femeia care a săvârşit un avort (şi a supravieţuit), vina şi
durerea care au urmat acestui act sunt mult mai dureroase şi
mai amare decât orice pedeapsă care ar putea fi pres crisă de
către Biserică. Totuşi, cea mai mare vină îi revine ei. Există preoţi
care relatează despre femei care suferă de pe urma avortului
şi după numeroase Spovedanii şi dez legări. Datoria Bisericii
faţă de aceşti suferinzi sărmani este de a-i aduce la pace cu
ei înşişi şi cu Dumnezeu, curăţindu-i de amăgirea că ar fi nevrednici
de iertarea lui Dumnezeu şi de mântuire. A aduce pa-
417

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
cea lui Dumnezeu unei femei astfel vătămate este o muncă duhovnicească,
spirituală de ani de zile. Acesta este fructul amar
pentru cea de a doua victimă a avortului – femeia. Totuşi, pe
lângă fiecare femeie care a săvârşit avort, mai există sute, poate
mii care au contribuit la păcatul, la suferinţa ei şi la moartea
copilului, şi care poartă, nu mai puţin decât femeia (şi uneori
mai mult decât ea), povara vinovăţiei. Şi aceştia dacă sunt ortodocşi,
trebuie să vină înaintea lui Dumnezeu cel milostiv în
Sf. Taină a Spovedaniei, să se căiască şi să nu repete faptele lor
păcătoase. Aceştia sunt:
1. Corpul medical care îndeplineşte procedurile de avort;
2. Corpul social de menţinere a ordinii, ca şi alţi lucrători din
cabinetele avorţioniste, care toţi permit ca aceste fapte de ucidere
a copiilor şi de desacralizare a femeii să fie săvârşite în continuare;
3. Politicienii care au votat le gislaţia avorţionistă ca şi
cei care sunt prea timizi, nein-teresaţi sau ambiţioşi ca să lupte
pentru menţinerea vieţii; 4. Asistenţii sociali care le-au sfătuit
pe femei să săvâr şească avort, trimiţându-le în mâinile ucigaşilor;’
5. Jude cătorii şi avocaţii care folosesc sistemul judiciar
pentru a promova avortul un “drept” şi care persecută pe aceia
care luptă împotriva uciderii celor nenăscuţi; 6. Membrii
mass-media care ascund realitatea avortului, spunând jumătăţi
de adevăr, şi care mint pentru a adormi poporul, astfel ca acesta
să accepte avortul ca pe “un drept” şi o “necesitate socială”;
7. Cei care sunt “ortodocşi” doar duminică dim ineaţa, iar în restul
timpului, în lumea din afara Bisericii, se consideră “neutri “
sau chiar susţinători ai aşa-zisei “pro-alegeri”, ajutându-i cu
toate resursele lor pe avocaţii avor tului; 8. Cei care sunt directori
de fundaţii, de corporaţii sau de companii şi care susţin cu capital
pe puternicii şi influenţii avocaţi ai avortului, cum ar fi
“Organizaţia naţională a Femeilor” din America; 9. Cei care lucrează
în companiile care fabrică uneltele de aspirat, unelte care au
unica menire de a-i dezmembra şi ucide pe copiii din pân tecele
418

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
mamei; şi, de asemenea, cel care lucrează în crematoriile în care
sunt arse trupurile fetuşilor extraşi; 10. Cei ai căror bani şi resurse
reproduc prostaglandină şi alte mijloace de provocare a avortului,
cum ar fi IUD, apoi a aşa-numitei “pilule de control al
naşterilor”, cât şi pesti-cidul uman RU-486; 11. Cei care promovează,
sfătuiesc, ori/şi efectuează experimente asupra copiilor vii
din pân tecele mamelor, ca şi asupra celor care au fost avortaţi
pentru a fi folosiţi în cadrul aşa-numitelor “cercetări pe ţesut
fetal”; 12. Cei care lucrează şi/sau susţin cabinetele de “planificare
familială”, cabinete care sunt promotorii şi apărătorii cei mai
bogaţi şi mai mari ai avortului din întreag a lume. Mai mult,
este necesar să se descopere dacă cineva susţine o organizaţie,
după cât se pare fără legătură cu avortul, dar care îl sprijină.
c. ) Avortul, rană de moarte a sufletului etnic. Legătura
dintre suflet şi trup, ce se înfiripă cu ocazia zămislirii unui
copil, nu are scop efemer, deşi moartea pândeşte pe copil din
prima clipă. Finalitatea ei este existenţa veşnică. Tiu este vorba
numai de existenţa personală, ci şi de existenţa neamului.
Veşnicia existenţei personale, spre care tinde sufletul, prin însăşi
natura lui spirituală, îi este asigurată, după cădere, de faptul
învierii lui Hristos. Veşnicia nea mului este şi ea o taină pe
care ne-o descoperă, în parte, unul şi acelaşi act al zămislirii
copilului din părinţii soţi. Neamul nici nu este altceva decât o
familie mare. Pe de altă parte sufletul nu este numai sediul eului
personal, ci şi al eului etnic. De aceea suprimarea vieţii în
pântecele matern nu este numai un atentat asupra unei persoane,
ci şi asupra unui neam. Păcatul pruncuciderii este, în acelaşi
timp, omor şi genocid. în sensul acesta ne spun Sfinţii Părinţi
că acest păcat pătrunde în vistieriile vieţii. Cu fiecare concepere,
cu fiecare naştere, cu fiecare zâmbet de copil, neamul
se împrimăvărează, îşi descoperă năzuinţa spre nemurire. În
sânul matern, viaţa lui nu înregistrează doar un simplu popas.
419

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
în acest sân se înnoieşte taina zămislirii: “misterium vitae”, fiind
şi taina perpetuării lui. Primejdia care îl paşte pe copil îl
paşte şi pe el. Uciderea este contrafacerea tainei conceperii, dar
şi a tainei neamului.
4. ) Avortul: genocid, atentat împotriva neamului
a. ) Genocidul avoiţionist – definirea lui. Sub denumirea
de genocid se înţelege, în genere, o faptă săvârşită de cineva
cu scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un popor
sau un grup naţional, etnic, rasial, religios. El ar consta în uciderea
membrilor colectivităţii sau grupului respectiv, vătămarea
gravă a integrităţii fizice sau mintale a acestora, după cum
ar consta şi în supunerea la condiţii de existenţă sau tratament
de natură să ducă la exter minarea fizică a grupului sau neamului
în cauză. Prin geno cid însă, potrivit mai multor dicţionare,
se mai înţelege, de asemenea, şi faptul luării de măsuri
în vederea împie dicării naşterilor. E drept că în cazul fenomenului
pe care urmează să-1 analizăm nu avem de a face cu acte
de crimă provocate de forţe ostile, exterioare unui neam. Crima
respectivă nu ar fi ucidere, ci sinuciderea neamului. Şi totuşi,
se comite omorul, nici un fel de consimţire nu apare din
partea pruncilor ucişi în sânul matern. Suicidul etnic este de
fapt etnocid. Moartea acestor prunci se constituie într-un asasinat
colectiv, premeditat şi executat într-un mod conştient. Mu
este un flagel oarecare, o epidemie, o moarte pasivă dependentă
de o catastrofă naturală. Dim potrivă. E un atentat împotriva
existentei umane, un dig ce se opune cu îndârjire în calea
revărsării şuvoiului vieţii. Iar de aici putem deduce că e vorba
şi de un atentat împotri va lui Dumnezeu.
b.) Gravitatea genocidului avorfionist. Porunca “să nu
ucizi” dobândeşte în creştinism, odată cu răstignirea pe Cruce
420

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
a Mântuitorului, o exigentă unică. în orice împrejurări ar fi comisă,
crima rămâne crimă, supusă judecăţii morale, orice fel
de circumstanţe atenuante s-ar acorda autorului ei. în cazul genocidului,
dacă nu fac tot ce îmi stă în putinţă ca să împiedic o
crimă privind pe conaţio nalul meu, care este un frate bun al
meu, chiar când se află încă în sânul matern, deşi nu sunt eu
autorul acesteia, sunt şi eu vinovat. Omorul, în cazul acesta,
nu este supus judecăţii conştiinţei personale, ci şi conştiinţei
etnice din mine. Faptul că apare aievea acest imperativ necondiţionat
al poruncii “să nu ucizi” în viata comunitară, şi membrii
ei nu pot trăi atunci când de către unul sau altul din tre ei s-a
produs o fărădelege gravă, este dovada cea mai deplină a călăuzirii
lor de către o conştiinţă etnică şi a păstrării în flinta lor
a unei zestre spirituale din etno-geneză. Dar adevărul că o atare
neconditionare nu o mai aflăm astăzi la membrii societăţii
unei tări, cu atât mai puţin în solidaritatea tuturor oamenilor,
ci numai în sânul unor comuniuni tradiţionale, nu schimbă cu
nimic datele consideraţiei prezente. în schimb, face ca acest fapt
să constituie vina noastră, a tuturor.
c. ) Cauza esenţială a genocidului: trădarea sufletului
românesc şi a Legii strămoşeşti. Rădăcinile din care odrăs-leşte
genocidul la care ne raportăm sunt numeroase şi pro funde.
Ar fi prea mult să ne ocupăm de ele. Mai important lucru este
a ne da seama că la cunoaşterea lor nu ajungem doar identificând
diversele împrejurări care fac să apară genocidul ca avort
voluntar în masă. numai surprinderea unor semnificaţii mai
adânci ale acestui asasinat ne poate conduce spre înţelegerea
esenţei lui. Să dăm un exemplu: lipsa bunurilor materiale ar
putea fi considerată drept o cauză a săvârşirii unui avort într-o
familie nevoiaşă. Se ştie insă prea bine că în trecutul destul de
apropiat copiii numeroşi aparţineau tocmai acestor familii sărace.
Deci presupunerea că avortul s-ar datora unor lipsuri ma-
421

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
teriale nu este justificată. La alte rezultate ajungem, în schimb,
urmărind semnificaţia acestui fenomen. Astfel, bunăoară, vedem
limpede că avortul nu este numai în mod simplu ucidere
sau crimă, ci este realmente un genocid. Sensul cel din urmă al
acestei fărădelegi explică, într-un fel, şi celelalte aspecte şi însuşiri
ale sale. într-adevăr, pretutin deni şi totdeauna trădarea
fată de Dumnezeu este şi cauza crimei fată de om. în acest fel,
vom putea ajunge să ne dăm seama de autenticele cauze ale
genocidului. în mod precis, ele sunt de ordin religios-moral.
Toate se referă la trădarea sufletului românesc, precum şi a legii
strămo şeşti, într-adevăr, etnicul românesc este expus surpării
din partea unor însemnate ofensive îndreptate cu vrăjmăşie
diabolică împotriva lui: ateismul iluminist şi indiferentist
(precedat de ateismul comunist de stat), mamonismul materialist,
internaţionalismul secular şi cel religios (sin cretismul),
sectarismul antihristic, coruptionismul, porno-filismul, distructivismul
ecologic, în concordantă toate cu avorfionismul, el însuşi
susţinut de puternice organizaţii mondiale.
5.) Avortul – deicid, atentat împotriva Mântuitorului
Iisus Hristos însuşi
a.) Sensul avortului ca deicid. Păcatul avortului provocat
este atât de mare încât se poate numi şi deicid, respec tiv
uciderea lui Dumnezeu. E un mod metaforic de a vorbi, dar
profund real. Felul în care Hristos-Domnul se identifică oarecum
cu omul, copil sau adult, ne este descoperit de Mântuitorul
însuşi. în pilda judecăţii viitoare, pe care a ros tit-o înainte
de patima Sa, adresându-se celor “de-a stâng a”, destinaţi pedepsei
veşnice, El se exprimă astfel: “Atunci va zice şi celor de-a
stânga: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic,
care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am
fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat
422

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat;
bolnav şi în temniţe şi nu M-aţi cercetat!’ Atunci vor răspunde
şi ei zicând: “Doamne, când te-am văzut flămând, sau
însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu
Ţi-am slujit”. El însă le va răspunde zicând: “Adevărat zic
vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici, nici
Mie nu Mi-aţi făcut” (Matei 25, 41-45). Aceşti (prea mici) sunt
în primul rând copiii avortaţi, care nu au avut parte să fie hrăniţi,
adăpaţi, adăpostiţi, îmbrăcaţi, îngrijiţi şi cercetaţi cu milă
şi cu iubire de mamele lor. Mântuitorul, după cum vedem, se
identifică cu ei. Mama care avortează dove deşte că-L spulberă
pe Dumnezeu din rosturile existenţei sale, nu numai din rostul
primei creaţii, ci şi din a celei de-a doua creaţii. Ea ucide copilul
de două ori: o dată împiedicându-1 să vadă lumina zilei
acesteia, iar a doua oară, lumina vieţii viitoare. învierea lui
Hristos este un act de rezidire a lumii întregi. Toţi oamenii iau
parte la această înviere. Despre înviere, Hristos însuşi ne spune
că El este cel dintâi născut din morţi. învierea ne descoperă
astfel avortul ca fiind deicid. Făcându-se începător al învierii
noastre, El a schimbat condiţiile ontologice ale existenţei în general.
Iată cum, cu fiecare copil care se naşte, se naşte într-un
fel Hristos-Domnul, de aceea şi mamele care-şi ucid copiii îl
ucid pe Hristos în fiecare din aceştia.
b. ) Deicidul, stavilă în calea dobândirii Sfintelor Taine.
Prin avort copilul ce urma să se nască este frustrat de naşterea
din nou, este lipsit mai întâi de taina sfântului Botez. Căci
copilul încă de la concepere este purtătorul chipului lui Dumnezeu
şi destinat a purta şi chipul lui Hristos. Distrugându-se
acest chip, răstignindu-se în pân tecele matern, în copilul nenăscut
se răstigneşte Hristos insuşi. Cu alte cuvinte, vina mamei
este cu atât mai mare in cazul pruncuciderii cu cât copilul
nu poate fi botezat, nu poate avea un paşaport valabil pentru
423

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
cer. Dacă mama naşte copilul, ea zideşte o nouă biserică a lui
Dumnezeu, ea este arhitectul şi ziditorul unui sfânt lăcaş de închinare,
precum zice Sfântul Pavel că “trupurile noastre sunt
tem ple ale Duhului Sfânt” (cf. I Cor. 6, 19). Dimpotrivă, mama
care-şi ucide copilul dărâmă un templu şi săvârşeşte astfel unul
din cele mai mari sacrilegii. Dacă mama născând copilul îl întregeşte
într-un fel pe Hristos, fiind noi mădulare ale Trupului
Lui, “din carnea Lui şi din oasele Lui” (Efes. 5, 30), împlineşte
cuvintele Apostolului: Proslăviţi pe Dumnezeu în trupurile
voastre” (I Cor. 6, 7); mama sa crilegă înlocuieşte proslăvirea cu
o blasfemie.
Cine ucide un orh opreşte dialogul lui Hristos Domnul cu
unul din partenerii Săi pe pământ, dialog care are ca scop să
ridice pe omul respectiv la o înţelegere tot mai mare a lui Hristos.
Cel ce ucide lucrează împotriva acestei voinţe şi a actului
de întrupare a Fiului lui Dumnezeu. Mai mult, cel ce ucide
omoară un mădular virtual sau actual al persoanei Fiului lui
Dumnezeu, căci cel ce omoară pe cineva, luându-i viaţa înainte
de moartea lui naturală, suprimă un mădular al lui Hristos,
“o parte a Lui”.
Tot în sensul deicidului, păcatul uciderii pruncilor îi face
pe părinţi responsabili şi în faţa lui Hristos euharistie. Prin comuniune
cu Domnul ,omul intră în legătură nemij locită cu
Dumnezeu, prin Trupul şi Sângele lui Hristos care se face una
cu trupul şi sângele nostru. Şi din acest sânge se va plămădi fiinţa
umană care este chemată la ospăţul împărăţiei să guste iubirea
lui Dumnezeu şi să devină fiu al acestei iubiri.
c. ) Avortul, pricină de desfigurare. Cu drept cuvânt se
poate spune că a omorî un om, în cazul de faţă un prunc, înseamnă
a omorî ceva din Hristos. Sfântul Apostol Pavel ne spune
că: “Suntem mădulare unii altora” (Rom. 12, 5). Deci a omorî
un mădular al trupului lui Hristos înseamnă a produce o lip-
424

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
să şi o tulburare a întregului trup. De fapt orice ucidere între
creştini opreşte procesul de cunoaştere spirituală a întregului
creştinism, coborând ca atare creş tinismul însuşi şi desfigurându-1
prin săvârşirea unui aten tat împotriva lui Hristos. Căci
orice ucidere săvârşită de un “creştin” este un atentat la adresa
întregului creştinism, se înscrie ca o perturbare cu repercusiuni
generale în exis tenţa lui şi se descoperă ca o piedică pe
calea spre desăvârşirea creştină.
V.) Combaterea pruncucideri la sSinţii Părinţi
şi în canoanele Bisericii Ortodoxe
1. ) Avortul şi combaterea lui la Sfinţii Părinţi
a. ) Prima perioadă creştină. Nu ne putem permite să
aducem drept mărturie pentru cele susţinute până aici numeroasele
atestări ale Sfinţilor Părinţi, de aceea ne rezumăm numai
la unele dintre acestea.
în cercul larg al păcatului uciderii, intră bineînţeles avortul
şi pruncuciderea. Şi pentru că învăţătura Sfinţilor Părinţi o
cunoaştem îndeosebi din scrierile lor, vom prez enta în continuare
poziţia şi atitudinea lor faţă de păcatul avortului, aşa
cum reiese din cele ce s-au scris. La mijlocul primului secol, în
“învăţătura celor 12 Apostoli”, lucrare atribuită Sfinţilor Apostoli,
numită şi Didahia, autorul ne cunoscut, pornind de la porunca
a şasea din Decalog, se exprimă astfel: “Să nu ucizi” îndeamnă
pe fiecare creştin la modul imperativ al cuvântului la
o nouă viaţă morală, zicând: “Să nu strici băieţi..., să nu faci
otrăvuri..., să nu ucizi copil în pântece, nici pe cel născut să
nu-1 ucizi” (Didahia II, 1). în jurul anului 200, un alt autor
necunos cut, prezentând felul de vieţuire a creştinilor, consemnează
în Epistola către Diognet că, de fapt, creştinii “se căsătoresc
ca toţi oamenii, dar nu aruncă pe cei născuţi” (Epistola că-
425

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
tre Diognet V, 6). Certitudinea că embrionul este însufleţit o
dezvoltă Tertulian în lucrarea sa “De anima”, în care contrazice
pe “cei ce afirmă că sufletul nu se zămisleşte în pântecele
mamei concomitent cu dez voltarea fizică a embrionului, ci că
este imprimat din afară în momentul naşterii, când copilul nu
este încă viu” (Despre suflet, XXX, 2).
b. ) Perioada patristică. Perioada marilor confruntări
hristologice a coincis cu aceea a afirmării şi organizării monahismului
răsăritean, în care problemele ridicate de procreare
au devenit mai acute. Din această perioadă se remarcă unele
atitudini caracteristice pe care le vedem în continuare. Copiii
pentru sfântul Clement Alexandrinul, “sunt vlăstarele trupurilor
noastre”, “florile căsătoriei” pe care dumnezeiescul lucrător
le culege din livezile cele trupeşti. “De aceea, se cuvine să
fim cu grijă pentru că întreaga noastră viaţă se va scurge în chip
firesc, dacă ne stăpânim de la început poftele şi nu ucidem cu
mijloacele rele fătul omenesc, făcut să se nască prin dumnezeiasca
purtare de grijă. Femeile care folosesc pentru acoperirea
desfrânării droguri pentru avort scot afară o materie com plet
moartă, dar avortează odată cu fătul şi iubirea de oameni” (Pedagogul
II, 10). Tot cu privire la neînfrânare, el spune că “ar
trebui mai bine să nu se însoare cel care nu doreşte să facă copii,
decât să ajungă ucigaş de copii din pricina neînfrânării poftei;
căci, legea cea bună interzice să se jertfească în aceeaşi zi
puiul şi mama” (Lev. 22, 28). De aici au luat şi românii rânduiala
aceasta: “Dacă este osândită la moarte o femeie însărcinată
nu se executa pedeapsa înainte de a naşte”. Sfântul Ioan Gură
de Aur spune că avortul aduce blestemul morţii în însăşi vistieria
vieţii. După el, aducerea în casa bărbatului a femeii ca
urmare a căsătoriei are loc pentru facerea, creşterea şi îngrijirea
de copii şi administrarea casei (Ep. către Efes., Omilia 20 la
Efeseni). Sfântul Ioan Scărarul, afirmând că: “Sufletul nu-şi ia
426

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
flinta mai înainte de trup, nici după el, ci se naşte deodată cu
crearea acestuia”, consideră că “este ucigaş prin urmare cel care
ucide pruncul în pântece, deoarece din clipa zămislirii chiar
s-a şi însufleţit” (Scara 81, Cuvântul 21).
2.) Combaterea de către sfintele canoane a avortului
provocat
a. ) Combaterea avortului propriu-zis. Asupra avortului
voluntar cade, în morala ortodoxă, cea mai grea osândă,
a împiedicării vieţii. După cum am văzut în alineatele anterioare,
viata copilului începe din clipa în care e conceput, în
momentul tainic al zămislirii, Dumnezeu îi creează sufletul nemuritor.
Avortul este ucidere, crimă, aenocid si deicid. Este o ucidere,
şi încă o ucidere cu premeditare. Este o crimă, cu atât mai
vinovată cu cât ia dreptul la viată unei flinte omeneşti, înainte
de a se bucura de ea şi de a se învrednici de Sfântul Botez. Este
un genocid, pentru că odată cu o viată nimicită, se distrug şi
vieţile urmaşilor posibili ai persoanei ce se cuvine a se bucura
de ea, adică a unui neam. Este deicid, pentru că odată cu sângele
copilului se varsă “Sângele” lui Hristos (E vorba despre o
identitate mistică dintre sângele copilului şi “Sângele” lui Hristos,
pe care o aflăm la Matei XXV, 32-46: “întrucât n u aţi făcut
unuia dintre aceştia, nici Mie n u Mi-aţi făcut”, v. 45). Sfinţii
Părinţi, chiar de ar fi să-i numim doar pe Qrigorie Teologul,
Maxim Mărturisitorul, Atanasie Sinaitul, condamnă în unanimitate
avortul provocat, declarându-1 drept ucidere, deicid. în
canonul 2 al Sfântului Vasile se precizează: “Cea care leapădă
fătul cu voie este supusă judecăţii pentru ucidere”. Canoanele
91 Trulan, 21 Ancira, 2 şi 50 ale Marelui Vasile, consideră doar
un pogorământ oprirea femeii vinovate de săvârşirea avortului,
la 10 ani de la cele sfinte. Astfel, oprirea ar fi pe viată, potrivit
hotărârii canonice de la Elvira. Aceleaşi canoane, şi pen-
427

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
tru complici. De asemenea, canoanele: 66 apostolic, 5 al Sfântului
Qrigorie de Myssa, 13, 14, 55 ale Sfântului Va sile, caterisesc
pe preoţii care sunt vinovaţi de complici tate cu cei ce săvârşesc
crima de avort, fie dezlegând pe cei ce nu au conştiinţa
păcatului la măsura gravităţii lui, în scaunul Mărturisirii, fie
că sunt vinovaţi ei înşişi de această crimă comisă în propriile
lor familii.
b.) Combaterea canonică a practicilor “anticoncepţionale’,
cu efecte contragestive. De încălcarea planului divin
al naşterii de prunci tîne un întreg cortegiu de nelegiuiri, o serie
de acţiuni şi fapte pe care le-am putea împărţi, reve nind
succint asupra lor, în trei mari categorii de păcate: sterilitatea
voluntară conjugală (frauda conjugală), tehnica aşa-zisă “contraceptivă”
(practicile folosirii produselor farm aceutice, din
care face parte mai ales “pilula”, ca şi a altor tertipuri de ordin
mecanic şi chirurgical) şi avortul provocat (pruncuciderea). în
ce priveşte sterilitatea volun tară conjugală, răspândită ca un
sistem generalizat în nu meroase medii sociale, este păcatul ce
se datorează men talităţii actuale anticoncepţionale şi proavortioniste.
După precizările pe care le-am făcut mai sus, soţii au
ajuns să considere plăcerea fizică, vinovată ca atare, drept scop
al legăturilor conjugale. Acest scop ar fi, chipurile, în măsură
să legitimeze orice manevră în stare să împiedice transmiterea
vieţii. Pe Onan, însă, care a săvârşit acest păcat, ne spune Sfânta
Scriptură a Vechiului Testament, Dum nezeu 1-a pedepsit cu
moartea (cf. Fac. XXXVIII, 10). în Legea Nouă, Sfântul Apostol
Pavel scrie: Tiu vă amăgiţi... malahienii n u vor moşteni împărăţia
lui Dumnezeu” (I Cor. IX, 10). Introducerea mij loacelor
artificiale de restricţie încalea fecundităţii, cum sunt acelea a
utilizării produselor farmaceutice, mai ales a “pilulei”, cât şi a
tehnicilor mecanice şi chirurgicale, constituie şi acestea practici
interzise de canoane. Luarea unor substanţe chimice sau
428

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
produse biologice, în speţă hormonale, în mod preventiv, ar
putea fi considerată după maniera de utilizare, ca şi după intenţie,
nu doar un păcat asemănător fraudei sau sterilităţii voluntare
conjugale, ci de-a dreptul păcat de pruncucidere. Substanţele
şi tehnicile mecanice contra ceptive sunt în realitate,
după efectele lor, mai mult con-tragestive, decât contraceptive,
după cum vom vedea, analizând un fenomen pro-avortiv
al vieţii contemporane, în orice caz, o anumită nesiguranţă în
distrugerea celulelor germinative, care ar putea fi mai mult, adică
nimicirea unui embrion format, făcea ca acest păcat să fie
trecut, încă dintr-o perioadă mult anterioară vremii noastre, în
rândul păcatelor de ucidere. Sfântul Vasile cel Mare, în canonul
2, se pronunţă astfel: “Cei care dau medicamente preventive
sunt ucigaşi. Şi ei, şi cele care primesc otrăvuri ucigătoare
de feţi (embrioni)”. în zilele noastre, însă, acţiunea contragestivă
hormonală (pilula) creează un fenomen pe care nu 1-a mai
cunoscut istoria, iar acesta se cuvine să fie analizat şi înregistrat
în toată gravitatea lui. E vorba despre viaţa intrauterină a
copilului, descoperită în zilele noastre, prin mijloace tehnico-ştiinţifice
superioare, dar în acelaşi timp expusă celor mai mari
primejdii tot datorită descoperirilor în cauză.
c.) Aplicarea sfintelor canoane privitoare la pruncucidere.
Dacă din punct de vedere canonic putem vorbi despre acrivie
şi iconomie, din punct de vedere moral şi pastoral aceşti termeni
se traduc prin aceia de rigorism şi laxism. Sfinţii Părinţi
atrag atenţia preoţilor, chemaţi să aplice canoanele privitoare
la viaţa de familie, că ei pot comite două mari greşeli. O greşeală
priveşte iertarea invalidă, din scaunul mărturisirii, în cazul
în care vinovatul se află fără o pocăinţă corespunzătoare,
iar duhovnicul, farâ discernământ. Aflându-se în afara rânduielii
tradiţio nale, unii duhovnici se angajează la dezlegarea unor
mari păcate, adulter, divorţ, dar mai ales avort, pentru că ei în-
429

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
şişi au nevoie de iertare, şi astfel fărădelegea lor să nu fie stingherită,
ci chiar învăţată. A doua greşeală este aceea în care duhovnicul
se arată prea aspru, apelând la o manieră juridică de
utilizare a canoanelor, pentru ca even tual să-şi tăinuiască şi el
propriile sale păcate. în toate cazurile, locul acriviei sau al iconomiei,
respectiv al rigo rismului şi al laxismului, se cuvine să-1
ia realismul. Este tocmai ceea ce prevede şi canonul 102 Trulan,
indicând la aplicarea canoanelor de penitenţă dreapta măsură,
pre cum şi observarea concretă a posibilităţilor de îndreptare
pe care le are penitentul.
Câteva principii privitoare la aplicarea pastorală a sfin telor
canoane, în cazul observării acestora de către duhov nici şi penitenţi,
pot fi utile şi eficiente, a) Păcatul nu se vindecă decât
adăugând la harul lui Dumnezeu exerciţiul virtuţii contrare lui
(accentul pus pe caracterul pozitiv al canonului, iar nu pe cel
negativ); b) Canonul este mijloc de tămăduire mai mult decât
de ispăşire (în nici un caz de “satisfacere”, mijloc de control al
pocăinţei şi măsură de siguranţă a îndreptării); c) La aplicarea
canonului e impor tant să nu fie pocăinţa penitentului mai mică
decât crima săvârşită. De asemenea, să nu se omită principiul
resti-tuţiei: “nu poţi fi iertat păstrându-ţi rolul crimei”; d) Aplicarea
canonului să ţină seama de încadrarea credin ciosului în
ritmul liturgic; e) Mai presus de orice, la apli carea canonului,
păstorul de suflete să-şi descopere întreaga lui dragoste faţă de
penitent.
3. ) Sensul realismului în aplicarea canoanelor privitoare
la pruncucidere
a. ) Responsabilitate şi realism în dezlegarea păcatelor.
Realismul are în vedere trezirea şi educarea conştiinţei
creştine a soţilor ca soţi şi a păcatelor lor ca părinţi în fa milie,
întreaga noastră tactică de severitate sau indulgenţă, la care ne
430

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
îndeamnă canonul 102 Trulan, ne va fi fără de folos dacă nu
vom câştiga conştiinţa soţilor şi părinţilor de partea lui Hristos.
Zadarnice vor fi toate exer ciţiile de voinţă pe care le recomandă
canoanele dacă nu oferim celor în cauză o certitudine,
un sentiment profund al responsabilităţii faptelor lor înaintea
lui Dumnezeu. Restabilirea autorităţii unei vieţi trăite în sfinţenie,
impera tivul suprem al zilelor noastre, nu poate să aibă
loc decât în forul interior al sufletului. Lupta dintre bine şi rău,
între avânturile înalte ale spiritului şi înclinările spre păcat se
dă în conştiinţă. în momentul în care am reuşit să aducem conştiinţa
celor doi soţi înaintea lui Dumnezeu, să le descoperim
adevărul că ei sunt doi într-un duh, nu numai doi într-un trup,
ei se vor bizui pe această certitudine şi se vor simţi în stare să
se smulgă din ispita oricăror tentaţii vinovate.
Realismul despre care vorbim contrastează, după cum am
mai spus, atât cu rigorismul, cât şi cu laxismul. în ce priveşte
acesta din urmă, adică laxismul, prin realism ne dăm seama că
Dumnezeu nu iartă pe păcătos pentru a rămâne păcătos, ci pentru
hotărârea lui de îndreptare. Convingerea că poţi călca orice
lege divină şi omenească, şi totuşi să primeşti iertare, respectiv
poţi să comiţi adul ter sau să ucizi pruncul în sânul matern,
nesocotind canoanele Sfinţilor Părinţi, e un puternic stimul de
imora litate, căreia îi urmează degradarea personală şi socială.
Pe de altă parte, nesocotirea canoanelor este tot una cu nesocotirea
responsabilităţii faţă de faptele săvârşite. Or, să se ştie,
responsabilitatea micşorată micşorează, la rân dul ei, responsabilitatea.
Cu alte cuvinte, accentuează slăbiciunea celor lipsiţi
de voinţă. Mulţi păstori de suflete, cu preocupări vădite de
a-i ajuta pe soţii vinovaţi, nu ştiu câtă cruzime se găseşte în înţelegerea
şi aşa-zisa lor milă, de cât ajutor lipsesc pe aceia pe
care ar voi să-i ajute, dar şi câtă caritate se găseşte în tăria, în
observarea justă a < rtnoanelor. Dacă acest adevăr trece neobservat
aceasta vMc pentru că de prea multe ori severitatea se
431

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
uneşte cu o falsă asprime, respectiv cu observarea juridică a
canoa nelor, pierzând astfel sensul autorităţii Sfântului Duh,
nmtntit mai înainte.
Dar realismul contrastează şi cu rigorismul. Suferinţa este
purificatoare şi ispăşitoare, dar numai dacă este transfigurată
de prezenţa în ea a lui Hristos, dacă ea însăşi devine un dar al
lui Dumnezeu. Timpul acordat penitenţei trebuie văzut şi el
din perspectiva acestui realism. După ce Indică anii de penitenţă,
în canoanele sale, Sfântul Vasile cel Mare precizează următoarele:
“Acestea toate vi le scriem pentru a se încerca roadele
pocăinţei. Fiindcă noi judecăm despre acestea n u după
timp, ci privim la modul pocăinţei’. Orice roadă de pocăinţă
descoperă în ea dobândirea Sfântului Duh.
VI.) Un nou câmp de confruntări
în apărarea darului sfânt al vieţii
1.) Dezorganizarea “revoluţionară” a vieţii familiale
con temporane.
Spre încheierea acestei expuneri, ne întoar cem la problema
“contracepţiei”, aşa cum e formulată în zilele noastre, pentru
a constata apariţia unui nou câmp de bătălie în care se confruntă,
cu forţe sporite, proavor-ţionismul şi antiavorţionismul.
Realmente, demnitatea familiei contemporane se află în
primejdie. “Sănătatea persoanei şi a societăţii, atât umane cât
şi creştine, este strâns legată de prosperitatea comunităţii conjugale
şi familiale”, s-a afirmat şi de către diverşi teologi ai zilelor
noastre. Toţi cercetătorii oneşti constată că, în noul ansamblu
de realităţi, pot fi indicaţi o mulţime de factori care contribuie
la slăbirea vieţii familiale, unii amintiţi şi mai înainte, vizând
căsătoria aşezată pe principiul adulterului şi al divorţului,
al pornofiliei şi corupţiei, dar mai ales al pruncuciderii. Toa-
432

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
te aceste insti tuţii, unele moşteniri directe ale Revoluţiei franceze,
altele noi, după cum iarăşi am mai văzut, nu sunt decât
părţi componente ale unui sistem complet coerent, ale unui
complex de date abuzive, o adevărată cultură a fărădel egii, în
măsură să distrugă familia, făcând-o să piardă şi valorile ce
i-au mai rămas în urma încercărilor prin care a trecut în ultimele
secole. într-adevăr, e cazul să se identi fice şi să se insiste
asupra concepţiilor greşite care con trazic în mod flagrant ideea
naturii căsătoriei creştine, mai mult decât în trecut, precum
sunt egoismul, individualis mul, hedonismul şi senzualismul,
într-un mod exacerbat.
Degradarea “revoluţionară” ce caracterizează ruinarea familiei
în zilele noastre se face prin introducerea în alcovul conjugal
a unor şi mai grave perturbări, odată cu uti lizarea sistemului
mondial de “planificarea familială”, în primul rând a pilulei
anovulatorie. Apariţia acestei pilule are, într-adevăr, ceva
din ceea ce se numeşte “revoluţie”; prin invenţia unor substanţe
hormonale contraceptive şi contragestive, omenirea dispune
de mijloace chimice, la care se adaugă şi cele mecanice care
îi permit să diso cieze sexualitatea de procreaţie. Efectele acestei
revoluţii sunt amplificate de contribuţiile pornografiei
contempo rane, puse la punct prin cele mai subtile şi moderne
mijloace tehnologice. în felul acesta, consorţiul, de care aminteam
şi în capitolul anterior, priveşte o familie trunchiată, mai
bine-zis, un instrument de plăcere, “un egoism în pereche, spre
a se desfăta cât mai deplin unul de celălalt”. Această ebrietate
senzuală a amorului nu sa tisface însă exigenţele adevăratei societăţi
conjugale, înregistrările de ordin negativ, pe care le face
etica socială în ultima vreme, pe de altă parte, se referă la toate
aspectele aşa-zisului “amor liber”, pentru a se insinua că şi
căsătoriile temporare, căsătoriile de încercare, căsătoriilor-prietenie”,
nu sunt decât nume pentru unele şi aceleaşi false
concepţii şi realizări de căsătorie şi familie.
433

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
2. ) Sensul “planificării familiale”.
Imaginea unui nou < âmp de bătălie nu numai dintre două
practici, ci şi dintre două concepţii, se află în legătură cu un
fapt de dimensi uni, în felul lor, după cum spuneam, extraordinare.
Apa riţia pilulei anovulatorie, în contexul civilizaţiei
contempo rane, se manifestă ca o adevărată revoluţie. Cuvântul
“re voluţie” poartă în sine ceva din cutremurarea evenimentelor
sociale ale cunoscutei Revoluţii franceze, dar nu mai puţin
a exploziei bombei atomice, de la Hiroshima, din 6 august
1945. Pentru prima dată în istorie, omenirea dis pune de arme
absolute care permit să disocieze sexuali tatea de procreaţie. E
vorba şi de sensul în care viaţa conjugală primeşte lovitura capitală.
Ce au făcut Pincus şi Rock, inventatori şi descoperitori
ai pilulei, nu au făcut napoleon sau Lenin, Mendel sau Einstein.
E adevărat, re voluţia lui Pincus şi Rock a fost precedată de
altă revoluţie, aceea care s-a petrecut în conştiinţa omenirii odată
cu decretarea liberalizării avorturilor. Aşa-zisul drept de alegere
al mamei nu este altul decât dreptul aceleiaşi femei, cel
mai rece dintre monştri, după o expresie a lui Nietzsche, de a
săvârşi o crimă, pruncuciderea prin avort. De data aceasta, crima
pe care poate să o săvârşească o mamă ajunge să se constituie
drept o crimă perpetuă, tocmai prin folosirea pilulei. Pilula
anovulatorie nu este numai o armă contraceptivă, ci, în speţă,
una contrages-tivă. Deşi posibilitatea întreruperii sarcinii
între concepere şi implantare părea, cu puţin timp înainte,
aproape imposi bilă, acţiunea fiind redusă la o intervenţie chirurgicală,
dezvoltarea industriei şi piaţa planificată a pilulelor
a schimbat completamente situaţia. Pilula ajunge nu doar să
prevină conceperea, ci şi implantarea embrionului, după ce
conceperea a avut loc, iar utilizarea ei să dobândească o extindere
mondială.
Referirea pe care o facem la produsele farmaceutice, de
provenienţă hormonale, nu exclude raportarea la celelalte mij-
434

Darul sfânt al vieţii ẟi combaterea păcatelor împotriva acestuia...
loace, care pe alte căi urmăresc aceleaşi efecte. în noul câmp de
bătălie împotriva copilului, la pilula de “con trol al naşterii”,
care se ia în doze mici şi care se poate găsi peste tot, acţionând
ca un mijloc chimic de avort, se adaugă şi comunul IUD (dispozitivul
intrauterin). Totuşi, e de notat că pilula avortivă
(RU-486) rămâne arma princi pală a pruncuciderii, ea nemaiavând
nici măcar legitimi tatea falsă de a preveni conceperea, ci
este de-a dreptul un medicament, considerat sigur şi eficient
în execuţia avortului. Specificul acestei acţiuni contragestive
devine relevant prin aceea că pilula actuală de gen “morning
after” a ajuns un medicament de întrerupere a sarcinii în funcţie
de care femeia nu va mai şti niciodată dacă a fost sau nu însărcinată.
Este tocmai ceea ce constituie esenţa crimei infantile
neîntrerupte.
3. ) Planningul familial – laborator al pruncuciderii.
Nu putem încheia acest capitol, în care am încercat să discernem
elementele pozitive de cele negative, din morala zilelor
noastre, fără să facem unele precizări de rigoare, cu consecinţe
practice imediate. în raport cu distincţia pe care această
morală o face între “o planificare familială naturală” şi o “planificare
familială artificială”, acceptând ca licită pe prima şi respingând
ca ilicită pe a doua, suntem obligaţi, aşa cum se întâmplă
în romano-catolicismul con temporan, să observăm un
refugiu al acestei gândiri la o cazuistică a mij loacelor contraceptive,
care trişează, bună oară în catolicism, litera doctrinei
oficiale. La drept vor bind, de vreme ce se admite metoda contraceptivă
a cal culului lunar (Ogino-Knaus), hotarul dintre firesc
şi ne firesc, natural şi artificial, respectiv, licit şi ilicit, devine
greu de precizat, cu totul imprecis şi aleatoriu. Pe de-o parte,
actele “prezervate” prin calcularea zilelor, printr-un mijloc
mecanic, ca şi printr-o continenţă voită, dar calcu lată, sunt în
fond acte nefireşti. Pe de altă parte, intenţia de a împiedica naş-
435

Pr. Prof. dr. Ilie Moldovan
terea este una şi aceeaşi, atât pentru mijloacele naturale, cât şi
pentru cele artificiale. Aşadar, problema nu este cea a mijloacelor,
ci problema este a Intenţiei. Păcatul se înfiripă în ordinea
vieţii spirituale. Ca atare, se evită, “fraudele contra naturii”,
dar se comite frau da împotriva dreptei conştiinţe, prin promovarea
judecă ţilor oferite de o conştiinţă strâmbă. Iar aceasta e
mai mult decât o fraudă contra naturii, este o perversiune a
con ştiinţei şi o rănire a iubirii, privind gravitatea acestui păcat.
Iată motivul pentru care problema “planningului familial”
încheie scrierea de faţă: Este ultima şi cea mai de scamă ofensivă
pe care proavorţionismul contemporan o îndreaptă împotriva
fiinţei umane. Lupta are loc pe câm pul de bătălie al conştiinţei.
La apelul consemnat pe prima pagină se adaugă, aşadar,
şi avertismentul de la finele acestor rânduri.
Preot prof. Dr. Ilie Moldovan
– Presedintele de onoare al Federatiei
Organizatiilor Ortodoxe Pro-Vita din Romania
– Preşedintele „Asociaţiei Provita” din Sibiu.
436

ANEXĂ
Statutul şi Carta Federaţiei definesc scopul, obiectul şi
principiile ei teologice, antropologice şi morale :
I.) Scopul Federaţiei îl reprezintă conjugarea eforturilor
tuturor persoanelor şi organizaţiilor ortodoxe în vederea apărării
şi promovării în întreaga societate a învăţăturii de credinţă
ortodoxe cu privire la valoarea vocaţiei parentale pentru viaţa
aceasta şi pentru cea veşnică, la valoarea unică în faţa lui
Dumnezeu a vieţii persoanei umane încă de la concepere, cu
privire la păcatele împotriva acestora, cât şi pentru sprijinirea
materială şi morală a familiilor şi persoanelor care caută să
pună în practică această învăţătură.
II.) Obiectul de activitate al Federaţiei constă în punerea
în practică a învăţăturii de credinţă ortodoxă cu privire la viaţa
persoanei umane şi la vocaţia parentală, prin diferite forme
cum ar fi:
− afirmarea valorilor vieţii persoanei umane şi vocaţiei parentale
încă de la concepere prin conştientizarea şi susţinerea
în acest sens a tuturor celor responsabili, membrii şi structuri
ale Bisericii, instituţii ale statului, ONG-uri, persoane fizice şi
juridice;
437

Pr. Nicolae Tănase
− activităţi de cunoaştere şi comunicare a învăţăturii de credinţă
ortodoxe asupra vieţii persoanei umane şi a vocaţiei parentale;
− sprijinirea reciprocă în realizarea obiectivelor pentru viaţă
şi vocaţie parentală proprii fiecărei organizaţii membre, inclusiv
prin stabilirea unor domenii de competenţă şi serviciu
comunitar (ce poate pune fiecare organizaţie la dispoziţia tuturor);
− întâlniri de lucru tematice anuale (în afara adunării generale,
cu scop organizatoric) în vederea dezbaterii celor mai
actuale probleme ale fenomenelor împotriva vieţii şi a vocaţiei
parentale din ţară şi din lume şi a stabilirii modalităţilor concrete
de acţiune comună în această privinţă;
− realizarea unui program de educaţie a clerului şi viitorului
cler ortodox în privinţa învăţăturii ortodoxe cu privire la
viaţă şi vocaţia parentală şi la păcatele împotriva acestora, precum
şi stimularea şi susţinerea unei pastoraţii eficiente a familiilor
şi persoanelor implicate în acest sens;
− realizarea unor programe alternative de educaţie premaritală
şi conjugală destinate adolescenţilor, tinerilor căsătoriţi
şi părinţilor tineri;
− sprijinirea părinţilor ortodocşi în educaţia copiilor lor cu
privire la viaţa intimă;
− realizarea unei reţele de informare a clerului şi credincioşilor
ortodocşi asupra programelor împotriva vieţii şi a vocaţiei
parentale desfăşurate în ţară;
− amenajarea de cluburi culturale, biblioteci, fonoteci, săli
pentru cursuri şi expoziţii, puncte de prezentare şi desfacere a
producţiilor proprii şi ale colaboratorilor, cu tematică specifică
federaţiei;
− Federaţia îşi rezervă dreptul de a edita, tipări şi difuza
publicaţii, de a produce şi difuza pe suport magnetic sau digital,
înregistrări audio-video cu tematică ştiinţifică, religioasă,
438

Anexă
culturală, artistică, de a organiza întâlniri, conferinţe, simpozioane,
cu tematică specifică;
III.) Principiile teologice, antropologice şi morale din
Carta Federaţiei:
− Este fiinţă omenească orice organism uman viu, având
suflet raţional, chiar dacă manifestarea acestuia nu este încă sesizabilă
(stadiul embrionar) sau nu mai poate fi sesizată (ex.:
comă, agonie) de ceilalţi (atributul uman fiind stabilit prin constituţie
genetică; calitatea de a fi organism viu, prin funcţii somatice
autonome integrate);
− Prin urmare, începutul existenţei unei fiinţe omeneşti coincide
cu începutul organismului ei, deci cu realizarea conceperii,
iar moartea biologică a fiinţei omeneşti coincide cu încetarea
organismului ei (sesizabilă prin încetarea funcţiilor somatice
autonome integrate).
− În virtutea iubirii lui Dumnezeu faţă de fiecare fiinţă omenească,
pe care o creează după chipul Său şi spre asemănarea
cu Sine, aceasta este persoană prin natura sa, iar nu prin voinţa
sa ori a celorlalţi, deşi împlinirea vocaţiei la care este chemată
de Creator (îndumnezeirea) depinde esenţial şi de voinţa sa.
− Vocaţia parentală constituie darul colaborării în iubire cu
Dumnezeu – Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute – în venirea
pe lume a persoanei umane (procreaţie) şi în educarea ei
pentru viaţa veşnică, cu alte cuvinte, în alcătuirea pleromei naturii
umane şi în alcătuirea pleromei Împărăţiei cerurilor.
− Sexualitatea este o caracteristică a naturii umane create
de Dumnezeu care exprimă deopotrivă şi reciproc unitatea, alteritatea
şi interdependenţa fiinţării persoanelor umane: aceeaşi
umanitate subzistă în bărbat şi în femeie şi prin unirea bărbatului
şi a femeii, ei îşi actualizează această unitate.
− Familia întemeiată pe căsătoria heterosexuală şi monogamă
este lucrarea la care Dumnezeu cheamă persoane uma-
439

Pr. Nicolae Tănase
ne pentru a realiza prin acestea obârşia naturii umane, a unităţii,
alterităţii şi interdependenţei persoanelor umane.
− În acest sens, familia întemeiată pe căsătoria heterosexuală
şi monogamă este unicul loc propriu al exprimării iubirii
sexuale şi unicul loc propriu al procreaţiei.
− În intenţia lui Dumnezeu procreaţia este rod al iubirii
conjugale, iar disponibilitatea faţă de intervenţia procreatoare
a lui Dumnezeu în actul sexual conjugal este un criteriu al autenticităţii
iubirii conjugale.
− Fiecare fiinţă omenească, indiferent de modalitatea venirii
ei pe lume, îşi datorează existenţa unei voinţe exprese şi unei
lucrări specifice a lui Dumnezeu în ceea ce o priveşte (procreaţia
nu este un act doar biologic).
− Prin venirea pe lume a unei noi fiinţe omeneşti, Dumnezeu
binecuvântează nu doar pe părinţi, ci, în măsuri diferite,
întregi comunităţi din care va face parte (familia lărgită, parohia,
localitatea, eparhia, naţiunea, ţara şi chiar întreaga umanitate);
prin urmare, toate aceste comunităţi au responsabilităţi
proprii faţă de viaţa şi calitatea, materială şi spirituală, a vieţii
acestei persoane.
− Principala responsabilitate faţă de viaţa şi calitatea vieţii
acestei persoane revine părinţilor; societatea şi comunitatea
eclesială au responsabilitatea de a susţine moral şi material
această responsabilitate părintească, iar în cazul imposibilităţii
exercitării ei, de a o suplini.
− Asistarea medicală a procreaţiei poate fi morală numai
dacă nu lezează iubirea conjugală şi dacă nu atentează la viaţa
altor fiinţe umane (condiţii necesare, nu neapărat suficiente).
− Asistarea medicală a agoniei poate fi morală numai dacă
nu provoacă intenţionat moartea (condiţie necesară, nu neapărat
suficientă).
− Omorârea unei fiinţe omeneşti, indiferent cât de grevată
este existenţa ei de suferinţă fizică şi morală (prin condiţii mate-
440

Anexă
riale şi/sau spirituale precare), este imorală (păcat de moarte).
− Sinuciderea este imorală (păcat de moarte), dar jertfa de
sine, chiar cu riscul morţii, nu este sinucidere întrucât nu urmăreşte
moartea persoanei.
IV.) Organul de execuţie al Federaţiei este Consiliul Director,
compus din:
− Preşedinte: preot Tănase Nicolae, domiciliat în oraşul Vălenii
de Munte, jud. Prahova.
− Vicepreşedinte: dr. Todea-Gross Christa, domiciliată în
Cluj-Napoca, jud. Cluj.
− Membru: prof. Moldovan Sebastian, domiciliat în Mun. Sibiu,
jud. Sibiu.
− Membru: Toma Denis Radu, domiciliat în Mun. Piteşti, jud.
Argeş.
− Membru: Preot Puşcaş Marian Florin, domiciliat în Mun.
Oradea, jud. Bihor.
− Membru: Ionescu George Marinel, domiciliat în Mun. Craiova,
jud. Dolj.
− Membru: Stanciu Bogdan Ioan, domiciliat în Bucureşti,
jud. Ilfov.
Preşedinte de onoare: Preot Prof. Dr. Moldovan Ilie – preşedintele
Asociaţiei Pro-Vita Sibiu.
V.) Organul de conducere al Federaţiei este Adunarea Generală,
compusă din totalitatea organizaţiilor componente:
1. Asociaţia „Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi”, cu sediul
în Vălenii de Munte, jud. Prahova, B-dul Nicolae Iorga Nr.
72, Bl. C, Et. I, Ap. 8, e-mail: asociatiaprovita@hotmail.com , reprezentată
prin Preot Nicolae Tănase în calitate de preşedinte.
2. Asociaţia „Pro-Vita” cu sediul în municipiul Sibiu, Str. Mitropoliei
nr. 20, jud. Sibiu, e-mail: smoldova@yahoo.com, reprezentată
prin Preot Dr. Ilie Moldovan în calitate de preşedinte.
441

Pr. Nicolae Tănase
3. Asociaţia Filantropică Medical Creştină „Christiana”, filiala
Cluj – Proiectul „Pentru Viaţă”- cu sediul în municipiul
Cluj-Napoca, Policlinica Sf. Pantelimon, str. Ion Meşter nr. 10,
jud. Cluj, e-mail: christatodea_gross@yahoo.com, reprezentată
prin Dr. Christa Todea-Gross în calitate de coordonator al Proiectului
„Pentru Viaţă”.
4. Asociaţia „Pro-Vita pentru născuţi si nenăscuţi” – filiala
Craiova, cu sediul în mun. Craiova, Str. Dimitrie Gerota, Bl. D5,
Sc.1, Ap. 6, jud. Dolj, reprezentată prin Dl. George Ionescu în calitate
de preşedinte, e-mail: georgetels@yahoo.com.
5. Asociaţia „Acoperământul Maicii Domnului” cu sediul
în Oradea, str. Parcul Traian, Nr. 15, jud. Bihor, e-mail: prmarianflorin@yahoo.com,
reprezentată prin preot Marian Florin
Puşcaş în calitate de preşedinte.
6. Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, cu sediul în
Alba Iulia, str. Mihai Viteazu, nr. 16, jud. Alba, e-mail: filantropia_ortodoxa@yahoo.com,
reprezentată prin Preot Nicolae Ignat
în calitate de preşedinte.
7. Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” – filiala Tg. Mureş, cu
sediul în Tg. Mureş, str. Mitropolit A. Şaguna, nr. 2A, cod 540090,
jud. Mureş, e-mail: filantropia_mures@yahoo.com, reprezentată
prin Preot Petru Sala în calitate de preşedinte.
8. Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” cu sediul în Mun.
Constanţa, str. Mihăleanu, nr.21, jud. Constanţa, reprezentată
prin Preot Marcel Bouroş în calitate de preşedinte. E-mail: fundatia_smb@yahoo.com.
9. Asociaţia „Sfânta Tatiana” cu sediul în loc. Ciutura, com. Vârvoru
de Jos, jud. Dolj, reprezentată prin Preot Marius Radu Bîrlădeanu
în calitate de preşedinte, e-mail: preot_marius@yahoo.com.
10. Fundaţia Creştin Ortodoxă „Pro Filiis” cu sediul în Municipiul
Piteşti, Str. Bradului, Bl. 30, Sc. B, Ap. 6, Jud. Argeş, reprezentată
de Dna Silva Neagoe în calitate de director, e-mail:
radudenis68@yahoo.com.
442

Anexă
11. Asociaţia „Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi”, filiala
Bucureşti, cu sediul în Str. Grigore Tocilescu, Nr. 57, Sector 5,
Bucureşti, e-mail: provitabucuresti@yahoo.com, reprezentată
prin Dl. Bogdan Stanciu în calitate de preşedinte.
12. Asociaţia „Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi”- Filiala
Gorj, cu sediul în Mun. Târgu-Jiu,str. Unirii nr. 82, jud. Gorj, reprezentată
prin Gavril Leonard în calitate de preşedinte, e-mail:
provitatj@gmail.com.
Alături de aceste 12 asociaţii şi fundaţii provita s-au constituit
încă un număr de 7 care activează după principiile Federaţiei
şi urmează să adere la ea:
1. Asociaţia „Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” – filiala
Constanţa, reprezentată, cu sediul în loc. Cogealac, cod poştal
08780, str. Liceului nr.71, jud. Constanţa, reprezentat prin Preot
Florin Carabuz în calitate de preşedinte, e-mail: provitaconstanta@yahoo.com.
2. „Asociaţia Teodoros”, cu sediul în mun. Arad, reprezentată
prin ing. Dan Popovici, e-mail: episcopiaortodoxaarad@yahoo.com.
3. „Fundaţia Solidaritate si Speranţă” – Centrul InfoAdolescent,
cu sediul în Mun. Iaşi, str. Costache Negri, nr. 48, cod
700071, jud. Iaşi, reprezentată prin preot Narcis Constantin
Axinte, în calitate de preşedinte, e-mail: infoadolescent@yahoo.
com.
4. Asociaţia „Pro-Vita – Sf. Brâncoveanu”, cu sediul în localitatea
Valea Plopului, Com. Poseşti, Jud. Prahova, Cod Poştal:
107449, reprezentat de D-na Valeria Iordănescu în calitate de preşedinte,
e-mail: marian.neagu@yahoo.com.
5. Asociatia „PRO VITA pentru născuţi şi nenăscuţi” – Filiala
Călăraşi, cu sediul în Clălăraşi, str. Prelungirea Bucureşti,
nr. 32, bloc I 39, scara 4, etajul 2, apartamentul 4 , reprezentată
de dr. Elena Gabriela FLOREA în calitate de preşedinte, e-mail:
provitacalarasi@yahoo.com
443

Pr. Nicolae Tănase
6. Asociaţia „Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” – filiala
Galaţi, cu sediul în mun. Galaţi, str. Constructorilor, nr. 4, cod
800360, bl. G1, ap 44, jud. Galaţi, reprezentat prin D-na Sabina
Munteanu în calitate de preşedinte, e-mail: provitagalati@yahoo.com.
7. Asociaţia „Pro-Vita Sf. Brâncoveanu” – Filiala Piteşti, cu
sediul în Piteşti, str. C. Rădulescu-Motru, nr.12, bl. P4a, sc. B,
ap. 16, jud. Argeş, reprezentată prin D-na Anca-Maria Saru în
calitate de preşedinte, e-mail: radudenis68@yahoo.com.
444

CUPRINS
În loc de prefaţă 5
Introducere 8
Partea I Concepţiile medicale moderne şi concepţiile medical–creştine
privitoare la procreaţie 17
Cuvânt înainte 19
Capitolul I Când începe viaţa La fecundaţie sau la implantarea
în uter a embrionului 24
Capitolul II Dezvoltarea embrionară şi fetală.
Statutul embrionului 44
Capitolul III Ciclul menstrual şi dereglările lui datorate
contraceptivelor hormonale 60
Capitolul IV Hormonii sexuali feminini naturali (estrogen şi
progesteron) şi artificiali (pilula contraceptivă): sinteză şi mecanism
de acţiune. asemănări şi deosebiri 77
Capitolul V Metodele contraceptive şi abortive. Efectele secundare
despre care nu se vorbeşte. 99
Capitolul VI Avortul sau pruncuciderea şi urmările lui 166
Capitolul VII Sarcina cu risc crescut. Screening-ul şi diagnosticul
prenatal. Avortul terapeutic 222
Capitolul VIII Fertilizarea „in vitro”(FIV) şi diagnosticul genetic
de preimplantare. Selectarea embrionilor sănătoşi şi „eliminarea”
celor bolnavi 260
Capitolul IX Homosexualitatea (inversiune sexuală / sodomie
/ perversiune sexuală) 284
Capitolul X Bolile cu transmitere sexuală (BTS) şi Bolile proprii
homosexualilor 302
Bibliografie 362
Partea a II-a Darul sfânt al vieţii şi combaterea păcatelor împotriva
acestuia. Aspecte ale naşterii de prunci în lumina moralei creştine
ortodoxe 371
Anexă 437