download - Memoria.ro

cu George am conchis cǎ cele douǎ persoane care erau ajutate sǎ
meargǎ erau persoane politice care au fost rǎpite.“
Eu știu prin ce a trecut Paul Bandu, ca sǎ fie constrâns sǎ mǎ
confrunte în tribunal, astfel încât sǎ fiu acuzat de ceva de care
știam numai noi doi. Dupǎ ședinţa de la tribunal, toţi am fost duși
la mașina care ne-a transferat la închi soarea militarǎ, toţi la un
loc, unde am stat așteptând sǎ ni se comunice sentinţa.
Dupǎ vreo câteva zile au sosit doi plutonieri și un locotenent
și ne-au comunicat urmǎtoarele sentinţe: Dumitru Constantin, 10
ani M.S.(muncǎ silnicǎ), Valentin Istrate D. Sarry (zis George
Englezu) 15 ani M.S., Paul Bandu, 20 de ani M.S., Pincu Clain,
20 de ani M.S., Sami Sabah, 25 de ani M.S., Emil Brown, 25 de
ani M.S., Traian Ghiţeanu, 25 de ani M.S.
Acum așteptam sǎ vedem unde ne vor duce dupǎ condamnare.
Dupǎ o sǎptǎmânǎ am fost scoși toţi și sub escortǎ am
fost încǎrcaţi într-o dubǎ, cu care ne-au dus la penitenciarul
Tataia. Acolo, dintr-o totalǎ neglijenţǎ, ne-au bǎgat într-o
încǎpere foarte mare, amestecaţi cu deţinuţi de drept comun. Nu
a trecut mult timp și fiecare dintre noi și-a gǎsit cunoștinţe printre
deţinuţii de drept comun, gata care mai de care sǎ ne ajute cu
bucate de care nu mâncasem de mult: salam, brânzǎ, carne
afumatǎ și diferite feluri de biscuiţi. A fost pentru noi o zi de
sǎrbǎtoare. Erau cam înspǎi mântaţi, de când aflasem de
condamnǎrile noastre. Între cei de la drept comun era unul singur
cu condam narea de zece ani, restul primiserǎ de la câteva luni la
maxim cinci ani.
Plecarea spre Aiud
Era sfârșitul lunii aprilie când într-o dimineaţǎ ne auzim strigaţi
pe nume, fiecare. Cât timp am stat la închi soarea militarǎ și
mai târziu aici, am cerut sǎ ni se dea câte o carte poștalǎ, sǎ
scriem familiilor noastre sǎ ne aducǎ haine. Însǎ totul fusese în
zadar. Nici nu au vrut sǎ ne asculte. Cei strigaţi pe nume eram noi
șapte. Scoși afarǎ în curtea penitenciarului am fost legaţi de
62
mâini cu cǎtușe doi câte doi și am fost încǎrcaţi în mașina-dubǎ,
cu direcţia gara Constanţa. În afara gǎrii pe o cale feratǎ izolatǎ
era un vagon-dubǎ. Mașina tip dubǎ care ne adusese aici trase
aproape de vago nul-dubǎ. Noi suntem descǎrcaţi din duba
mașinǎ și încǎrcaţi în vagonul-dubǎ. La fiecare ne-au dat trei
bucǎţi de pâine și niște bucǎţele de slǎninǎ râncedǎ. În acest
vagon-dubǎ mai erau circa treizeci și cinci–patruzeci de deţinuţi
care, ca și noi, nu știau de soarta lor. Nu știam unde ne vor duce.
Târziu, noaptea, duba noastrǎ este atașatǎ de un tren care dupǎ
scurt timp începe sǎ miște. Deși eram atât de înghesuiţi, cǎ de
abia ne puteam mișca, la Cernavodǎ tre nul se oprește și în duba
noastrǎ sunt împinși înǎuntru încǎ cincizeci de deţinuţi. Eram ca
niște sardele, nu mai era aer. Dacǎ cineva simţea nevoia sǎ
meargǎ la singura toaletǎ care exista în dubǎ, era forţat sǎ-și facǎ
nevoile pe el. Întu nericul contribuia la mizeria cǎzutǎ pe capul
nostru. Noi, cei din grupul nostru am reușit sǎ fim unul lângǎ
altul. Mai târziu când a început sǎ se lumineze de ziuǎ am început
sǎ vedem feţele celorlalţi. Toţi eram transpiraţi și însetaţi. Nu
exista niciun pic de apǎ în dubǎ.
Noi nu aveam niciun fel de bagaj, însǎ erau alţii care aveau
multe bagaje. Pe deasupra noastrǎ, în plasele unde de obicei se
pun bagaje se cǎţǎraserǎ oameni care stǎteau lungiţi. În alte
locuri erau bagaje. Pe unul dintre aceste bagaje vǎd scris „Sarry“.
Mǎ uit mai bine și vǎd cǎ nu mǎ înșelasem, era scris „Sarry“. Mǎ
uit la toţi cei cǎrora am putut sǎ le vǎd faţa, dar nu am putut sǎ
recunosc pe nimeni. Pânǎ la urmǎ am strigat întrebând al cui este
bagajul acela. Un om cu pǎrul cǎrunt îmi rǎspunde întrebându-mǎ
dacǎ mǎ supǎrǎ bagajul lui. I-am spus cǎ nu, dar vreau
sǎ știu ce cautǎ numele meu pe bagajul lui. „Eu stau pe strada
Sublocotenent Achile Sarry“. Era fratele tatǎlui meu care murise
în Primul Rǎzboi Mondial. Numele omului de pe strada Achile
Sarry era Brandemburg Grigore. Câţiva ani mai târziu ne-am întâlnit
la mina de plumb Baia Sprie.
Nu știu cât a mers trenul nostru. Tot ce știu, ca și ceilalţi din
dubǎ, este cǎ întreaga cǎlǎtorie a fost un calvar. Seara trenul se
oprește. Grupul nostru și alţi câţiva deţinuţi suntem coborâţi, puși
63