download - Memoria.ro

care rǎmânea permanent la suprafaţǎ, iar celǎlalt care intra în
minǎ, ori în șutul de noapte, ori în șutul de zi, depinde de cum era
trimis de ofiţerul politic. Amândoi primeau informaţii de la
turnǎtorii care erau printre noi și le dǎdea mai departe ofiţerului
politic. Cel de la suprafaţǎ se numea Steanţǎ Dumitru,
condamnat la muncǎ silnicǎ pe viaţǎ. Fǎcea parte din lotul
„Sumanele Negre“. Era ca sǎ zic așa, contabilul coloniei. Cel
de-al doilea era Petrescu Gheorghe, zis Muftiu, cǎpitan de jandarmi,
fost șef al gǎrzii de pazǎ al grupului format din: mareșalul
Ion Antonescu, generalul Constantin Pantazi, Mihai Antonescu,
Piki Vasiliu și colonelul Mircea Elefterescu. Toţi deţinuţii din
colonie știam cine fusese cǎpitanul Petrescu (Muftiu). Aici
amândoi erau oamenii de încredere ai ofiţerului politic
Alexandru și nu se fereau sǎ se știe, nici nu negau cǎ sunt cine
sunt. Chiar și turnǎtorii cei mici erau cunoscuţi în colonie, așa cǎ
știam de cine sǎ ne ferim; erau puţini la numǎr.
Mulţi dintre studenţii veniţi cu loturile de la Gherla, trecuţi
prin Pitești și care continuaserǎ la Gherla cu torturile, aveau prieteni
și cunoștinţe și chiar rude la Baia Sprie. La început, când
credeau cǎ vor continua și aici violenţele de la Pitești, nu voiau sǎ
asculte de sfaturile celor apropiaţi. Ba mai mult de atât, când erau
întrebaţi ce s-a întâmplat cu ei rǎspuneau: „Vǎ rog sǎ nu mǎ mai
întrebaţi“. Erau timoraţi de traumele prin care trecuserǎ și le era
fricǎ sǎ nu ajungǎ din nou la Pitești. Cu timpul și-au dat seama cǎ
aici nu se poate repeta ceea ce s-a întâmplat la Pitești și la Gherla.
Aici sub pǎmânt, la cinci sute de metri se putea întâmpla orice,
mai ales cǎ erau în minoritate și nu în celule, ajutaţi de gardieni
la ordinul ofiţerului politic. La fiecare echipǎ unde au fost repartizaţi,
încet-încet au putut fi convinși cǎ aici nu se va întâmpla ce
s-a întâmplat la Pitești și Gherla. Majoritatea studenţilor au putut
fi recuperaţi și acceptaţi în cercurile celorlalţi deţinuţi. Foarte
puţini dintre ei nu au înţeles acest lucru și au continuat sǎ fie
turnǎtori, însǎ nu sǎ batǎ cum fǎceau la Pitești și Gherla.
Dimpotrivǎ, dacǎ vreun turnǎtor ar fi îndrǎznit sǎ loveascǎ pe
cineva, ar fi sǎrit toatǎ colonia pe el.
82
În echipa mea îl aveam pe studentul Gheorghe Andrișan. Ca și
ceilalţi studenţi nu vorbea, nu voia sǎ ne spunǎ ce se întâmplase
la Pitești și Gherla. Între timp noi aflasem câte ceva de la unii,
care aflaserǎ și ei, la rândul lor, tot de la un student. Cu timpul,
cunoscându-ne mai bine și dându-și seama cǎ aici în minǎ nu se
puteau repeta cele întâmplate la Pitești și Gherla, Andrișan a
început sǎ vorbeascǎ de cele întâmplate. Primul cuvânt a fost:
„Uitaţi-vǎ la gâtul meu“. Avea o cicatrice. Se putea observa cǎ
fusese o tǎie turǎ. A început sǎ ne povesteascǎ: fusese bǎtut zi de
zi la Pitești de alţi studenţi, ca sǎ spunǎ ce nu declarase la
anchetǎ. „Dupǎ douǎ sǎptǎmâni de bǎtaie zile în șir ca sǎ spun ce
voiau ei, am cedat și le-am spus lucruri ce nu spu sesem la
Securitate, chiar și lucruri neadevǎrate, numai ca sǎ se opreascǎ
din bǎtut. Am crezut cǎ s-a terminat cu bǎtutul. M-au lǎsat într-o
celulǎ cu încǎ cinci despre care mai târziu aflasem cǎ erau și ei
bǎtuţi ca sǎ spunǎ despre cei care încǎ nearestaţi, pe care-i
cunoștea. Dupǎ trei zile am fost scos din celulǎ, dus în altǎ celulǎ
goalǎ și torţionarul principal, Ţurcanu, cu încǎ trei studenţi care
mǎ bǎtuserǎ cu o sǎptǎmânǎ înainte, au început sǎ-mi spunǎ cǎ
dacǎ nu fac ce-mi spun ei, o vor lua de la început cu bǎtǎile.
Mi-au spus cǎ este un bandit care nu a spus tot la anchetǎ și vor
ca eu sǎ-l bat și sǎ-l fac sǎ spunǎ tot ce știe. Iar ei vor asista sǎ
vadǎ cum bat și dacǎ nu voi bate bine îmi vor arǎta din nou cum
se bate“ Ţurcanu a ieșit din celulǎ și s-a întors cu un tânǎr. Se
vedea cǎ era proaspǎt arestat. A început sǎ îl întrebe pe acest tânǎr
ce nu a spus la anchetǎ. Tânǎrul nu știa ce se întâmplǎ. Ţurcanu
îi dǎ coada de mǎturǎ lui Andreșan și îi spune: „Dǎ-i!“. Andrișan
ezitǎ și spune cǎ el nu poate face asta. Toţi patru au sǎrit pe
Andrișan și l-au bǎtut cu cozile de mǎturi și cu cureaua cu care o
purta la pantaloni Ţurcanu (nimeni în închisori nu avea dreptul sǎ
poarte curea la pantaloni sau șireturi la încǎlţǎminte). Dupǎ zece
minute s-au oprit și din nou i-au pus în mânǎ o coadǎ de mǎturǎ.
I-au spus: „Dǎ-i!“. Și de data asta a refu zat sǎ-l loveascǎ pe acel
tânǎr. De data asta i-au dat tânǎrului o coadǎ de mǎturǎ și i-au
ordonat sǎ-l loveascǎ pe Andrișan. Tânǎrul a refuzat. Atunci toţi
patru s-au nǎpustit asupra tânǎrului și asupra lui Andrișan. În tot
83