Asigură-ţi valorile cu RPG.
Asigură-ţi valorile cu RPG. Asigură-ţi valorile cu RPG.
O pasiune ÎNCERCĂM SCHIMBAREA PERCEPŢIEI PUBLICE ASUPRA FIRMELOR DE SECURITATE Prin tot ceea ce facem încă din prima zi a RPG-ului, vrem să schimbăm percepția publică față de necesitatea serviciilor oferite de �rmele de pro�l. Din păcate, încă din anii ‘90, publicul nu a avut percepția corectă asupra acestor �rme de pază. Ba au fost confundate cu vechea securitate mascată sub o noua formă, ba au fost implicate în diverse scandaluri, mai mult sau mai puțin publice. Încercăm să schimbăm percepția publică chiar prin intermediul acestei publicații, astfel încât publicul să ne cunoască şi să vadă că succesul se poate atinge rămânând în continuare “om”, păstrându-ți echilibrul. Cei din RPG, care contribuie la succesul nostru de piață, nu sunt decât nişte oameni normali, cu plusuri şi minusuri. Încercăm să eliminăm minusurile şi să creştem plusurile. N-am spus niciodată că suntem fără cusur, n-am spus că noi le ştim pe toate, chiar mai devreme am menționat faptul că învățam în �ecare zi, din experiențe din ce în ce mai variate, iar concurența ne impulsionează. Asta cred că ar trebui să �e abordarea noastră pentru a continuă dezvoltarea, căci auto mulțumirea este primul pas către eşec. Cine încetează să se dezvolte, încetează să mai �e bun. Facem analize de securitate mai complexe de la an la an, propunem soluții de securitate pentru clienții noştri mai evoluate, totodată ne punem “in pielea” clientului, încecând să menținem balanța între calitate şi preț. VREM SĂ DEMONSTRĂM CĂ SE POATE ŞI ALTFEL Da, motorul principal pentru care am în�ințat RPG Security a fost dorința de a demonstra că 4 se poate ajunge aici, folosind nu o rețetă cu scandaluri şi pumni, ci folosind… creierul! Întrucât segmentul “pumni” este destul de ocupat în branşă, am considerat ca �ind o adevărată provocare folosirea unei rețete diferite. O rețetă de succes, după cum se pare, întrucât am ajuns printre primele �rme din domeniu, alegând totuşi un alt drum. Din sport am învățat principiul folosit de samurai – “dacă scoți sabia, taie, căci dacă o �uturi prin aer oboseşti, ba chiar ajungi să te tai singur” -, iar din experiență va spun că în 80% dintre cazuri, rezolvi o situație con�ictuală cu mintea şi nu cu pumnul. Faptul că am ajuns aici, urmând astfel de norme, arată ca principiile veri�cate de alții se veri�că şi în cazul nostru. Nu spun cu asta că meseria noastră este de balerină, dar… În facultate mi-a plăcut un vechi principiu de drept care spune aşa : “cine poate mai mult, poate şi mai puțin”. În drept, acest principiu se interpretează în sensul de a crea in conştiința celui care judecă şi posibilitatea de a pedepsi mai puțin, chiar dacă el are dreptul să dea pedeapsa cea mai grea. Noi nu pedepsim, nu judecăm, dar suntem zi de zi confruntați cu decizii şi încercăm mereu să alegem calea cea bună. Dacă reuşim sau nu, clienții noştri vor judeca.
ABORDARE POZITIVĂ Atunci când văd o �rmă care deține un sistem de pază umană sau electronică, mă bucur şi gândesc aşa: faptul că RPG nu asigură acel client acum, este doar o chestie de timp; vom � acolo mâine. RPG - O NOUA ETAPĂ ÎN EVOLUŢIE Nu vă spun tot, dar venim cu o mulțime de noutăți pe piață în viitorul apropiat. Sisteme de localizare auto şi/sau persoane, noi sisteme de avertizare, mergând până la avertizare seismică, un sistem de reducere a cheltuielilor pentru sistemele de pază umană, captarea imaginilor din teren în dispecerat în timp real, monitorizarea paralelă, sunt doar câteva din planurile noastre pe care le vom pune în practică pe termen mediu. Deja am început planul investițional, iar la ora actuală peste 60 de maşini RPG au instalate sisteme de urmărire prin GPS. Până acum, avem 80 de clienți cu �otele lor, monitorizați permanent de RPG - trasee, consumuri de carburanți -, cu rezultate clare în e�cientizarea parcurilor auto. Peste 50 de clienți au achiziționat deja noul sistem de localizare GPS Tracking Device, astfel că părinții ştiu în permanență unde le sunt copiii. Orice ieşire din zonă delimitată (grădiniță, şcoală) este semnalizată imediat în dispeceratul nostru. Echipajele se pot deplasa la locul indicat de dispecerat, cu o precizie de 3 metri, în maximum 6 minute. Sistemul are o aplicabilitate nelimitată: poate � folosit în cazul bătrânilor cu diverse afecțiuni medicale, de către alpinişti, sportivi, ambarcațiuni sportive etc. Sistemul are avantajul că poate � interogat din Dispecerat la intervale prestabilite de timp sau poate � alarmat de către proprietar. Este un fel de gardă de corp la purtător, iar dimensiunile dispozitivului sunt mici, de mărimea unei brichete. Poate � folosit în localizarea genților cu bani, a diverselor obiecte de valoare etc. Toate acestea pe fondul continuării investițiilor în logistică, dotări şi echipamente, pentru a ține pasul cu nevoile crescânde ale clienților noştri, actuali şi viitori. VIITORUL STĂ ÎN SECURITATEA ELECTRONICĂ Asta credem noi, judecând după jurisprudența occidentală a domeniului în care activăm. 5
- Page 1 and 2: Revista RPG Numărul 1/2009 Bodygua
- Page 3 and 4: CUPRINS pag 02 De ce RPG? O abordar
- Page 5: RPG SECURITY - O PASIUNE Ştefan Cr
- Page 9 and 10: PRIMUL PAS CĂTRE O VIAŢĂ MAI SIG
- Page 11 and 12: NIMIC NU E CEEA CE PARE Aveam să-m
- Page 13 and 14: Revoluționarul , �delul şi micu
- Page 15 and 16: Mi-am amintit că ai mei, când mi-
- Page 17 and 18: Livia Jianu Livia Jianu - stânga,
- Page 19 and 20: „Atac” la Clubul Diplomatic U n
- Page 21 and 22: Avem relații de colaborare cu RPG
- Page 23 and 24: “Entertainment” înseamnă pent
- Page 25 and 26: O mică parte din clienţii RPG POR
- Page 27 and 28: RPG SECURITY - CA DATORIE Gilda Coa
- Page 29 and 30: NOI SUNTEM INIMA RPG Alo, bună ziu
- Page 31 and 32: RPG şi Steaua George Mihalovici -
- Page 33 and 34: RPG Braşov BUCURESTI PLOIESTI BRAS
- Page 35 and 36: Căsătorie din dragoste Dan Cristu
- Page 37 and 38: Puterea de a forma oameni Emilian P
- Page 39 and 40: Pregătiţi pentru orice! 021.9534
ABORDARE POZITIVĂ

Atunci când văd o �rmă care deține un sistem

de pază umană sau electronică, mă bucur şi

gândesc aşa: faptul că RPG nu asigură acel

client acum, este doar o chestie de timp; vom �

acolo mâine.

RPG - O NOUA ETAPĂ ÎN EVOLUŢIE

Nu vă spun tot, dar venim cu o mulțime de

noutăți pe piață în viitorul apropiat. Sisteme de

localizare auto şi/sau persoane, noi sisteme de

avertizare, mergând până la avertizare seismică,

un sistem de reducere a cheltuielilor pentru

sistemele de pază umană, captarea imaginilor din

teren în dispecerat în timp real, monitorizarea

paralelă, sunt doar câteva din planurile noastre pe

care le vom pune în practică pe termen mediu.

Deja am început planul investițional, iar la ora

actuală peste 60 de maşini RPG au instalate

sisteme de urmărire prin GPS. Până acum,

avem 80 de clienți cu �otele lor, monitorizați

permanent de RPG - trasee, consumuri de

carburanți -, cu rezultate clare în e�cientizarea

parcurilor auto. Peste 50 de clienți au

achiziționat deja noul sistem de localizare GPS

Tracking Device, astfel că părinții ştiu în

permanență unde le sunt copiii. Orice ieşire din

zonă delimitată (grădiniță, şcoală) este

semnalizată imediat în dispeceratul nostru.

Echipajele se pot deplasa la locul indicat de

dispecerat, cu o precizie de 3 metri, în

maximum 6 minute. Sistemul are o

aplicabilitate nelimitată: poate � folosit în cazul

bătrânilor cu diverse afecțiuni medicale, de către

alpinişti, sportivi, ambarcațiuni sportive etc.

Sistemul are avantajul că poate � interogat din

Dispecerat la intervale prestabilite de timp sau

poate � alarmat de către proprietar.

Este un fel de gardă de corp la purtător, iar

dimensiunile dispozitivului sunt mici, de

mărimea unei brichete. Poate � folosit în

localizarea genților cu bani, a diverselor obiecte

de valoare etc.

Toate acestea pe fondul continuării investițiilor

în logistică, dotări şi echipamente, pentru a ține

pasul cu nevoile crescânde ale clienților noştri,

actuali şi viitori.

VIITORUL STĂ ÎN

SECURITATEA ELECTRONICĂ

Asta credem noi, judecând după jurisprudența

occidentală a domeniului în care activăm.

5