Lucian Blaga - Traducatorul

5Blaga prezintă la Secţia de Istorie Literară şi Folclor a Academiei Române, Filiala Cluj,comunicarea Reiner Maria Rilke la treizeci de ani de la moartea sa. Evocarea este plinăde amintiri despre viaţa şi moartea poetului „pricinuită de o septicemie provocată de unghimpe de trandafir ”muiat în azur”. Evocarea despre Rilke 15 este plină de elogii laadresa poeziei lui Rilke, „care este numai sunet şi melodie”. „Poezia lui Rilke rămânepână la urmă sunet şi melodie, dar ea se adânceşte mereu, de la Cartea orelor până laElegiile duineze şi până la Sonetele către Orfeu [...] O poezie a sensibilităţii metafizice, aobscurului şi aceasta în aşa măsură, că versurile rilkiene au fecundat într-un fel, cum întimpul vieţii poetului, încă nu se putea bănui, filosofia modernă 16 .În volumul din Lirica universală (1957), Lucian Blaga reproduce două poeziitraduse din lirica rilkeiană: Amiază şi Epilog. Cităm din poezia Epilog formată doar dindouă catrene:Mare e moarteapeste măsură.Suntem ai ei,cu râsul în gură.Când, arzătoare, viaţane-o credem în toi,moartea, în miezul fiinţeiplânge în noi. 17Se ştie că, Lucian Blaga a tradus şi alte opere, de mai mari dimensiuni, cum esteFaust de Goethe (1955), precum şi două volume din operele lui Lessing (1956). Acestetraduceri au constituit pentru Lucian Blaga, în ultimii săi ani, un nepreţuit sprijin moral,dar şi material, într-o perioadă când creaţia personală avea statul de literatură de sertar.Fireşte, dintre toate traducerile realizate de Lucian Blaga, cea care l-a solicitat celmai mult a fost Faust al lui Goethe. Aceasta, şi din cauza marelui efort de muncă, peste12. 000 de versuri, la elaborarea cărora însuşi Goethe a lucrat aproape 60 de ani. În aldoilea rând, Lucian Blaga îşi punea problema, dacă limba română era capabilă sărecepţioneze o operă în care se reflectă clasicismul şi romantismul german.Lucian Blaga era conştient de aceste greutăţi, şi, înainte de a se angaja, îşi analiza,într-o „lungă epistolă” adresată lui Mihail Sadoveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilordin Republica Populară Română, şi posibilităţile personale de a realiza „o nouă traducerea tragediei Faust de Goethe” :„Cunoştinţele de limba germană, pregătirea filosofică ce-o am şi experienţapoetică, ce mi-am însuşit-o, în curs de peste trei decenii de activitate literară, îmi dauîndrăzneala să cred că aş putea să întreprind o asemenea lucrare. Opera e grea şi efortulce mă aşteptă este enorm. Dar „Faust” este pentru mine o veche problemă.” 18Ceea ce nu bănuia Blaga, la începutul angajării sale în traducerea lui Faust, eraunumeroasele „tracasări şi umilinţe”, pe care Ion Bălu le sintetizează în capitolul întitulat15 Reprodus în volumul Lucian Blaga, Izvoade, Ed. Minerva, 1972, p. 125-12816 Lucian Blaga, Izvoade, p. 12717 Lucian Blaga, Opere, vol. 3, Tălmăciri, Editura Minerva, Bucureşti, 1975, p. 10618 Apud. Ion Bălu, Viaţa lui Lucian Blaga, vol. 4, p. 192