Lucian Blaga - Traducatorul

5Blaga prezintă la Secţia de Istorie Literară şi Folclor a Academiei Române, Filiala Cluj,comunicarea Reiner Maria Rilke la treizeci de ani de la moartea sa. Evocarea este plinăde amintiri despre viaţa şi moartea poetului „pricinuită de o septicemie provocată de unghimpe de trandafir ”muiat în azur”. Evocarea despre Rilke 15 este plină de elogii laadresa poeziei lui Rilke, „care este numai sunet şi melodie”. „Poezia lui Rilke rămânepână la urmă sunet şi melodie, dar ea se adânceşte mereu, de la Cartea orelor până laElegiile duineze şi până la Sonetele către Orfeu [...] O poezie a sensibilităţii metafizice, aobscurului şi aceasta în aşa măsură, că versurile rilkiene au fecundat într-un fel, cum întimpul vieţii poetului, încă nu se putea bănui, filosofia modernă 16 .În volumul din Lirica universală (1957), Lucian Blaga reproduce două poeziitraduse din lirica rilkeiană: Amiază şi Epilog. Cităm din poezia Epilog formată doar dindouă catrene:Mare e moarteapeste măsură.Suntem ai ei,cu râsul în gură.Când, arzătoare, viaţane-o credem în toi,moartea, în miezul fiinţeiplânge în noi. 17Se ştie că, Lucian Blaga a tradus şi alte opere, de mai mari dimensiuni, cum esteFaust de Goethe (1955), precum şi două volume din operele lui Lessing (1956). Acestetraduceri au constituit pentru Lucian Blaga, în ultimii săi ani, un nepreţuit sprijin moral,dar şi material, într-o perioadă când creaţia personală avea statul de literatură de sertar.Fireşte, dintre toate traducerile realizate de Lucian Blaga, cea care l-a solicitat celmai mult a fost Faust al lui Goethe. Aceasta, şi din cauza marelui efort de muncă, peste12. 000 de versuri, la elaborarea cărora însuşi Goethe a lucrat aproape 60 de ani. În aldoilea rând, Lucian Blaga îşi punea problema, dacă limba română era capabilă sărecepţioneze o operă în care se reflectă clasicismul şi romantismul german.Lucian Blaga era conştient de aceste greutăţi, şi, înainte de a se angaja, îşi analiza,într-o „lungă epistolă” adresată lui Mihail Sadoveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilordin Republica Populară Română, şi posibilităţile personale de a realiza „o nouă traducerea tragediei Faust de Goethe” :„Cunoştinţele de limba germană, pregătirea filosofică ce-o am şi experienţapoetică, ce mi-am însuşit-o, în curs de peste trei decenii de activitate literară, îmi dauîndrăzneala să cred că aş putea să întreprind o asemenea lucrare. Opera e grea şi efortulce mă aşteptă este enorm. Dar „Faust” este pentru mine o veche problemă.” 18Ceea ce nu bănuia Blaga, la începutul angajării sale în traducerea lui Faust, eraunumeroasele „tracasări şi umilinţe”, pe care Ion Bălu le sintetizează în capitolul întitulat15 Reprodus în volumul Lucian Blaga, Izvoade, Ed. Minerva, 1972, p. 125-12816 Lucian Blaga, Izvoade, p. 12717 Lucian Blaga, Opere, vol. 3, Tălmăciri, Editura Minerva, Bucureşti, 1975, p. 10618 Apud. Ion Bălu, Viaţa lui Lucian Blaga, vol. 4, p. 192

6„Odiseea unei traduceri” 19 , care reproduce în cele aproape 100 de pagini, atâtintervenţiile răuvoitoare ale unui Tudor Arghezi, şi mai ales Mihai Beniuc, dar şiaprecierile pozitive ale lui Tudor Vianu, care semnează o elogioasă prefaţă la Faust.Germanistul Mihail Isbăşescu aprecia traducerea lui Blaga „inegală ca formă, împletindpeisaje inspirate şi minunat realizate, cu altele, infidele ritmurilor şi metricii lui Goethe.Pătrunzând în adâncimea textului şi redându-l de cele mai multe ori cu metoda exhaustivăa unui adevărat comentator în proză, Blaga filtrează pe alocuri imaginile şi ideilegoethiene, prin prisma unor viziuni personale. Aceasta a făcut ca uneori textul original săfie sporit cu un număr însemnat de versuri, întrucât posibilităţile de expresie ale limbiiromâne sunt mai analitice, prin comparaţie cu concentrarea şi forţa de sintetizare a limbiigermane. Iar Blaga n-a voit să facă concesii în dauna redării exacte şi just formulate afondului, numai pentru a respecta cu sfinţenie metrica originalului”. 20Pentru poetul Ştefan Augustin Doinaş, întâia lectură din Faust, „făcută în 1955”,pe când se afla profesor la Gurahonţ, a fost „entuziasmată”. Lucian Blaga oferea „oversiune românească, de mare frumuseţe poetică în ansamblu, cu unele pasajeextraordinare”. Dar, totodată, constată că „textul românesc e mai mult blagian decâtgoethian”. Aceeaşi opinie o comunică şi Victor Iancu într-o scrisoare către Tudor Vianu.Lucian Blaga avea despre traducere în general, şi despre traducerea poeziilor înspecial, propriile sale concepţii. „A traduce – nota el într-un aforism – înseamnă a anexa.Un popor poate să anexeze alt popor, traducând literatura acestuia în limba sa. Poporulanexat, nu pierde nimic, iar cel care anexează creşte şi se înalţă”. 21Ideea a fost reluată nuanţat: ”O poezie tradusă trebuie să fie în primul rând„poezie” şi numai în al doilea rând traducere. Fireşte că această operaţie implică uneoririscuri: poezia tradusă ar putea fi mai frumoasă decât originalul, prin ceea ce„traducătorul” devine de fapt „autor”. 22Comentarii la specificul traducerilor, ne oferă Blaga şi în studiul „Faust şiproblema traducerilor”, apărut în volumul Izvoade 23 , dar şi în conferinţa ţinută laBiblioteca Universităţii din Cluj, în aprilie 1957.Succesul obţinut de Lucian Blaga prin traducerea lui Faust a fost consemnat şiîntr-o notă informativă de la Securitate, redactată la 18 aprilie 1956: „Recenta traducerea operei Faust de scriitorul clasic german I. W. v. Goethe de către Lucian Blaga aprovocat în Transilvania o stare de spirit, de naţionalism foarte pronunţat; toată păturaintelectuală a comentat în mod viu faptul că Lucian Blaga a făcut nu numai o traducereextraordinară, dar a demonstrat că nu s-a băgat în scrieri politico-socialist comuniste şipentru acest fapt, reacţiunea îl dă ca exemplu”. 24Conferinţa întitulată Întâlniri cu Goethe, ţinută la Biblioteca Centrală aUniversităţii, în aprilie 1957, a însemnat primul contact real cu publicul, cu reacţiile luiimediate, la aproape nouă ani după ce fusese destituit din Universitate şi la doisprezeceani de la apariţia ultimului său volum original. 2519 Op. cit., p. 189-27620 Apud. I. Bălu, Op. cit., p. 26921 Lucian Blaga, Elanul insulei, apărut postum, 1977, p. 17722 Ibidem23 Lucian Blaga, Izvoade, Editura Minerva, 1972, p. 113-12424 I. Bălu şi Dorli Blaga Bugnariu, Cluj, Editura Apostrof, 1999, Apud. I. Bălu, Op. cit., vol. IV, p. 270.25 I. Bălu , vol. 4, p. 315