LUCIAN BLAGA ŞI INEFABILUL FEMININ - Centrul Cultural „Lucian ...

LUCIAN BLAGA ŞI INEFABILUL FEMININ(1895-1961)Fenia DRIVAA fost cunoscut ca mare taciturn, dar dacă scorneşti în hrisoavele care scriu despreBlaga, afli că el a fost un om cu multiple coordonate sufleteşti: distant ori afectuos,reţinut ori în vervă, ponderat ori pătimaş şi un îndrăgostit de permanenţelemioriticului atunci când nu mai era citadin.Pe soţia sa, Cornelia Brediceanu, a cunoscut-o la Braşov, apoi s-au reîntâlnit în salade lectură a Bibliotecii Universitare din Viena în 1916-1917.Dialogurile supra lui Verlaine, Rimbaud, Hamsun, Claudel, Ibsen, dejunuri laMaximillian Keller, ceaiul în Kunstlerkafee, un concert audiat împreună, toateacestea fac să se înfiripe între cei doi o dragoste profundă care va dăinui. La 16decembrie 1920 cei doi se căsătoresc la Cluj. Am mai spus-o şi în „Lucian Blaga.Dicţionar”, deoarece reiau finalul din „Hronicul şi Cântecul vârstelor”, unde mi separe că iubirea lor „irumpe” atât de frumos:- De când eşti la Viena?- De la începutul lui septembrie!...- Mi-ai telegrafiat? face Cornelia mirată. La oficiu mi s-a spus tot timpul cănu s-au reluat legăturile poştale. În ultimele două săptămâni n-am mai trecutpe acolo…Haide, liniştete-te acu!Nu înţelegi? Am sosit.Nu te bucuri? Sunt aici.(Lucian Blaga. Oprere vol.6, pag.247)Chiar dacă mai târziu în viaţa poetului a existat acel „inefabil feminin”, fapt ce-lmărturiseşte însuşi Lucian Blaga, Doamna Cornelia Blaga cu multă înţelepciune aspus:„L-au mângâiat multe femei. Toate le-am înţeles, dar în braţele mele a murit”. Aşadarsă urmărim ce a însemnat ficare domniţă în viaţa şi opera poetului.Într-o conversaţie cu un amic, Lucian Blaga spune: „Am aflat de la Măriuca, Hossule,că ai fost la Braşov şi ai vizitat-o pe Domniţa, marea mea dragoste. Ştii că„Nebănuitele trepte” este dedicată Domniţei! Haide, Hossule, să sedem subnebănuitele trepte şi să vorbim de Domniţa.”Lucian Blaga a cunoscut-o în 1937, în timpul drumului spre ţară, unde avea să-şirostească discursul de recepţie la Academia Română, pe Domniţa – revirimentexistenţial şi simbol al unei rodii, sub care creaţia sa avea să cunoască o nebănuităînflorire. Cu această iubire a sa, poetul a urcat pe „nebănuitele trepte”.Visătoarea Domniţă de sub poalele Tâmpei era o fiinţă ieşită din comun, cu opersonalitate puternică, fascinantă, cu o gingăşie sufletească, putere de sesizare, dereceptare a liricului cu putere de stimulare şi inspirare a acestuia dincolo de orizont.Citind din Ciclul „Nebănuitele trepte” putem reface cu multă uşurinţă portretulDomniţei din fragmentele unor poezii:Schimbarea zodiei. Cuvinte către fata necunoscută din poartă, Domniţele, Epitaf. Ei îisunt dedicate versurile din „Dumbrava Roşie”:

Muşchiul reavăn, negrul murei/Ţine cumpăna căldurei,/Ieşi zeiţă din sandale/Vrereae-a măriei tale! /Şi rămâi desculţă-n rouă / Tremură prelung în glas/Întrebarea de-iaievea/Astă clipă de popas.Se mai pot adăuga cele două scurte fragmente din Ardere şi din Veghe, citate ca motocare sunt mult mai semnificative, ele concentrează cu mai multă pregnanţă esenţaprezenţei Domniţei în viaţa şi opera poetului.În intervalul 1941-1945, paşii profetului s-au îndreptat adesea spre Braşov dar a venitşi o vreme în care poetul şi-a dat seama, aşa cum a mărturisit-o de fapt: „căutasem înea (Domniţa) în primul rând izvoarele poeziei, artei, ea în schimb căuta poeţii, artiştii,nu pe cineva anume ci prietenia acestora”.Nu de puţine ori când Lucian Blaga poposea la Braşov, Domniţa invita în casa eiliteraţi, artişti, profesori, fapt ce-l mâhnea pe poet. Explicabile sunt versurile dinÎncântare: „Domniţă din ţară bârsană, /Lumină sunt, inimă, rană/…Din visuri născuteîn zori/trimite-ţi-aş negrele flori/dar teamă îmi e că le pui/la soare-n răscrucea oricui”Într-o sinceritate totală Lucian Blaga mărturisea. „Pentru asta s-au tocit rând pe rândfiorii, pentru asta mi s-au rărit drumurile la Braşov…”.În acea perioadă plină de mâhnire pentru „Domniţa, marea mea dragoste” căreia i-adedicat aşa cum aminteam „Nebănuitele trepte”, în preajma poetului putea fi văzutătot mai des Eugenia Mureşan, femeia care îşi impusese prezenţa nu numai în viaţa, cişi în poeziile sale, cum ar fi: Dacă m-aş pierde, Drum prin cimitire, Zi şi noapte, Prier.În familia protopopului Florea Mureşan, Lucian Blaga află o elevată atmosferă deintelectualitate, protopopul fiind un om citit iar soţia sa Eugenia (Geni, cum i sespunea) era o fiinţă cu multă receptivitate faţă de literatură, ea însăşi scria poezie şiavea volume publicate. Mai târziu, ea, s-a recăsătorit cu profesorul D.D.Roşca de careLucian Blaga s-a simţit foarte apropiat.În casa familiei Mureşan se citea poezie iar discuţiile purtate de cei prezenţi eraufoarte aprinse, Lucian Blaga dă unele sugestii şi sfaturi. La una dintre aceste întâlniri,Lucian Blaga, face următoarea mărturisire: „mă simt foarte bine în această casă, încare port discuţii frumoase despre problemele filozofice cu Florea Mureşan, dar maiales m-atrag conversaţiile pe teme literare şi cotidiene cu Geni. Ce minte arcuită, cecascade de idei la această femeie. La puţine femei găseşti aşa fântână de dar. Înpreajma ei m-au inspirat multe lucruri şi i-am scris multe poezii”.Dar şi Geni Mureşan se confesează spunând următoarele:„Sânt prietenă de mai mulţi ani a domnului Blaga, cel mai mare filozof şi poet, aşacum Veronica Micle a fost prietena lui Eminescu”.Tot atunci ea spune că i-a inspirat lui Blaga multe poezii dar şi ea i-a scris multeversuri.Erau în anii 1946-1950 când aproape în fiecare după amiază „paşii profetului”ajungeau în str. Bisericii Ortodoxe, nr.10 din Cluj, unde poetul găsea o ambianţă ce-lstimula în opera pe care a scris-o atunci.O altă apariţie feminină este în perioada anilor 1948-1960, când nu a mai fostpublicat cu poezii în reviste. Lucian Blaga lua contact într-o arie restrânsă cu publiculcare-i dorea poezia în anumite familii clujene.Aşa s-a întâmplat şi cu familia dr. Leon Daniello – conu Leon, cum i se spunea, undemaestrul îşi prezenta din poezia sa şi din cele tălmăcite de el din literatura universală.Aceeaşi ambianţă plăcută şi în casa acestui amfitrion, om de cultură şi rafinat cu gustpentru literatura română şi universală.

Doctoriţa Livia Armeanu a fost pentru Blaga o confidentă inteligentă, sensibilă,generoasă care niciodată nu a dezvăluit ce credea poetul despre ea, dar încrederea pecare o avea omul Blaga prin confesiunile care i le făcea şi comunicarea spirituală ceexista între cei doi era de netăgăduit. Ea, călca discretă în umbra poetului.Poeziile originale autograf dăruite Liviei de către poet, poezii originale, copiate deLivia şi corectate de Lucian Blaga, traduceri autograf dăruite de poet şi traduceritranscrise de Lucian, sunt mărturii care vin să se aşeze la baza acestei relaţii.„Câinele din Pompei”, „Ullise”, „Suprema ardere”, „Cuib de rândunică” sunt poeziiledăruite cu atugraf iar „Noapte la mare” este poezia originală cu autograf dăruită deLucian Blaga, Liviei de ziua ei – 25 dec. 1959”.Grav bolnav, aflat pe patul de spital, Blaga, o roagă pe Livia să-i recite poezia„Greeruşa”, spunându-i că se simte foarte aproape de această poezie:„Să mă-npace cu sfârşitul/cântă-n vatră greeruşa/mai uşoară ca viaţa e cenuşa, ecenuşa”.După aceste mărturisiri de fapt, o parte din ele făcute de trifoiţe se cuvine să amintimşi de confesiunea făcută de Cornelia Blaga – să-l simţim pe Poet şi mai aproape desufletul oricărui îndrăgostit:„Nici o soţie a unui mare creator – cum a fost Lucian – nu poate avea pretenţia de-aface să-i vibreze lira până la sfârşitul vieţii. Mie îmi aparţin „Poemele luminii” şi altecâteva poezii din volumele ulterioare. L-am înţeles perfect pe Lucian şi arta lui. Chiardacă uneori n-a fost uşor… Dacă aş fi poetă, aş spune că am constituit o constelaţie,fireşte terestră. Numai că în jurul ei s-au ivit alte stele, care au luminat zarea poetuluiîn căutarea de comori ale vieţii şi lumii. Repet, am înţeles realitatea situaţiei, şi loculdin mijlocul iniţialei constelaţii neştirbit a rămas”!