fenomenalizări ale omonimiei şi ambiguităţii sintactice - Dacoromania

FENOMENALIZĂRI ALE OMONIMIEI ŞI AMBIGUITĂŢII SINTACTICE 69restricţii (constrângeri) contextuale care blochează apariţia structurilor de suprafaţă,,rău-formate” (≠ ,,bine-formate”), cauză a omonimiei sintactice. Pentru a detectaenunţurile ,,rău-formate” (agramaticale), vorbitorii unei limbi posedă capacitateaintuitivă de distingere (,,simţire”) a enunţurilor gramaticale de cele agramaticale,numită de Noam Chomsky competenţă lingvistică.Structurile ambigue sunt o consecinţă a aşa-numitului fenomen de economielingvistică. Aceasta apare atunci când se transmite un volum de informaţie folosindcât mai puţine structuri, iar receptorul (cititorul) are dificultăţi în a înţelege mesajul(scris sau oral). Astfel că se vorbeşte de omonimie şi ambiguitate mai ales lanivelul scris al limbii. În cadrul unei comunicări orale, ambiguitatea este destul deredusă.Faptul că fiecare limbă posedă anumite mijloace de dezambiguizare şi căambiguitatea sintactică apare, în majoritatea cazurilor, la nivelul scris al limbii, neîndreptăţeşte să considerăm potenţială omonimia sintactică 2 . Poate că de aceeaomonimia sintactică nu este tratată în multe lucrări de specialitate.Se poate vorbi despre omonimie şi ambiguitate sintactică în următoarelesituaţii (tipare sintactice):● construcţiile cu pronume reflexiv;● construcţiile cu predicativ suplimentar gerunzial;● construcţiile cu genitivul (genitivul subiectiv vs genitivul obiectiv);● construcţiile cu forme cazuale de genitiv şi dativ (omonimia morfologică G/D) ş.a.Acestea sunt cele mai întâlnite tipare sintactice care generează ambiguitateasintactică.1. Genitivul subiectiv vs genitivul obiectivÎn limba română, genitivul are numeroase valori: genitivul posesiv (posesorulpropriu-zis, apartenenţa, dependenţa), genitivul subiectiv, genitivul obiectiv, genitivulcalităţii, genitivul denumirii etc. (GLR, vol. I, p. 75–76). Semnificaţia sa generalăeste de caz al posesiei (notele elevului).În ceea ce priveşte originea sintactică a construcţiei cu genitivul, lucrările despecialitate disting între un genitiv subiectiv, ocurent în vecinătatea unor substantivedenumind acţiuni sau stări, şi un genitiv obiectiv, ocurent în vecinătatea unuiabstract verbal. Genitivul subiectiv arată cine face acţiunea, corespunzând astfelsubiectului din structura de adâncime şi actualizând rolul de AGENT: sosireaelevului < Elevii au sosit/sosesc (sosirea este un substantiv de origine verbală).2 Vezi, în acest sens, Sorin Stati (1966, p. 389): Ca şi omonimia lexicală şi morfologică, ceasintactică există numai din punctul de vedere al celui care care recepţionează un mesaj(ascultătorul), căci pentru emiţător (vorbitor) orice enunţ rostit la un moment dat nu poate fi decâtrealizarea unei singure structuri propoziţionale. În mintea vorbitorului nu există ambiguitate,echivocul ia naştere abia după ce mesajul a fost rostit.