ZARA - AGENT DE ASIGURARE SRL Nu uita! - Sibiu 100

10 INTERVIU Anul III, nr. 125, 15 - 21 ianuarie 2011 Anul III, nr. 125, 15 - 21 ianuarie 2011
TIMP LIBER 11
Andra Victoria, prima sibiancă născută liberă
Între 22 şi 25 decembrie 1989, cu 21
de ani în urmă, în acele zile de foc
şi sânge au venit pe lume 80 de bebeluşi
în tot judeţul Sibiu. În ziua de 22
decembrie 1989, la ora 12 şi 15 minute,
când la televizor se anunţa fuga cuplului
dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu,
la aceeaşi ora istorică, la maternitatea
din Sibiu venea pe lume Andra
Victoria, primul cetăţean liber al Sibiului.
Înainte de a veni pe lume, cuplul
tinerilor Mariana şi sg. maj. Marian
Ciobanu, hotărâseră că dacă bebeluşul
va fi fetiţă îi vor pune numele Andra.
Însă, trăind bucuria venirii pe lume în
ziua istorică a Victoriei din 22 decembrie
1989, i-au mai adăugat şi al doilea
prenume, cel de Victoria, simbolizând
Victoria Revoluţiei.
,,Când Andra Victoria Ciobanu a
văzut lumina zilei pentru prima dată,
pe la geamurile maternităţii şuierau
gloanţele. Mamele stăteau speriate pe
hol, cu copiii în braţe sau ascunse pe
sub paturi în saloane. Eram cuprinse
de groază pentru viaţa noastră şi a noilor-născuţi”,
îşi reaminteşte cu emoţie
Mariana, bibliotecară la Academia Forţelor
Terestre ,,Nicolae Bălcescu” din
Sibiu.
,,Când soţiei i-a venit sorocul, eu
eram în consemn la U.M. 01512 şi nu
am avut posibilitatea să o conduc la
maternitate şi nici să fiu alături de ea
la externare, trei zile mai târziu. Nu am
putut nici să trăiesc bucuria de a-mi întâmpina
soţia şi fiica acasă, în calitatea
mea de soţ şi tată. Noroc cu vecinii care
i-au fost aproape şi cărora le-am mulţumit
şi le voi mulţumi toată viaţa”, se
destăinuie tatăl fetei, Marian, plutonier
la Baza 2 Logistică Sibiu.
Pentru că a fost primul copil născut
liber al Sibiului, micuţa Andra Victoria,
când a împlinit un an de la naştere, a
primit o telegramă de felicitare din
partea domnului Ion Iliescu, preşedintele
de atunci al României.
Anii au trecut şi Andra Victoria a
fost la grădiniţă, a urmat Şcoala Generală
nr. 19 din Sibiu, fiind premiată
cu diplome şi coroniţe. A absolvit printre
primii Liceul Pedagogic ,,Andrei
Şaguna” din Sibiu. În aceşti ani ea s-a
bucurat de o educaţie aleasă din partea
părinţilor, a dascălilor şi a profesorilor.
În prezent este studentă în anul II la
Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu,
Facultatea de medicină ,,Victor Papilian”,
specializarea Tehnică Dentară şi se
remarcă prin rezultatele sale.
Acum, în vârstă de 21 de ani, Andra
Victoria a avut amabilitatea să ne împărtăşească
gândurile şi trăirile sale de
până acum, dar şi proiectele de viitor şi
speranţele sale. În semn de respect faţă
de generaţia sa – 22 Decembrie 1989, dar
şi în memoria celor căzuţi pe baricadele
Revoluţiei, Andra Victoria ne transmite
un mesaj şi se confesează în interviul
care urmează.
Reporter: Ai venit pe lume în cea mai
sângeroasă zi din calendarul neamului,
22 Decembrie 1989. A fost un semn
divin sau o întâmplare?
Andra Victoria Ciobanu: Este un dar
de la Dumnezeu pentru mine şi familia
mea că am venit pe lume într-o zi în
care poporul nostru scria o nouă pagină
în istoria sa. Un copil este un dar de
la Dumnezeu şi cred că nimic nu este
întâmplător în viaţă.
Rep.: Ce sentimente trăieşte Andra
Victoria când filele calendarului, în
derularea lor, ajung la ziua de 22 Decembrie?
A.V.C.: În fiecare an, de ziua mea, sunt
copleşită de tot felul de trăiri, de emoţii…
Ştiu că mama mea s-a dus la spital
pe jos, însoţită de o doamnă cu suflet
mare – Elena Samoilă, pentru că tatăl
meu, fiind cadru militar, era la unitate.
Mai ştiu de la mama că am fost adusă
acasă cu ajutorul vecinilor, din acelaşi
motiv şi mai ştiu că tata m-a văzut pentru
prima dată după o săptămână. Sunt
trăiri care nu se pot descrie, cuvintele
sunt prea sărace. Probabil că sentimentele
mamei sunt mult mai intense, ea a
trăit acele zile de foc temându-se pentru
viaţa mea, a tatălui meu şi, nu în
ultimul rând, pentru viaţa ei.
Rep.: Ziua de 22 Decembrie 1989, în
care ai venit pe lume şi după care părinţii
ţi-au dat numele de Andra Vic-
Turneu de succes al orchestrei
Filarmonicii de Stat Sibiu
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu s-a întors din turneul pe care îl face an de
an în timpul sărbătorilor de iarnă în Italia (Mantova) şi Franţa (Salon de Provence,
Nevers). Sub conducerea dirijorului François Robert Girolami şi însoţiţi de
corul Filarmonicii ,,Transilvania” din Cluj, membrii orchestrei sibiene au prezentat
publicului din cele două ţări un program special ce a cuprins valsuri, uverturi,
coruri din operete şi polci semnate de J. Strauss, G. Rossini sau G. Verdi.
Foto: Prestaţia muzicienilor sibieni a fost reliefată şi
de presa franceză prin articole şi recenzii publicate în
această perioadă.
toria, ţi-a marcat în vreun fel
viaţa?
A.V.C.: Da, părinţii mei mi-au
dat numele de Victoria ca amintire
a zilei de 22 Decembrie, Ziua
Victoriei, şi a fost o alegere care
mă onorează. Pentru fiecare dintre
noi data naşterii are o importanţă
deosebită, marcându-ne
viaţa pentru totdeauna. Cu atât
mai mult o dată cu asemenea
semnificaţie pentru toţi românii:
ziua în care poporul român s-a
eliberat de sub regimul comunist.
Viaţa mea a fost marcată
prin faptul că m-am născut cu libertatea
de a fi eu însămi, necenzurată
de un sistem bazat pe falsitate,
demagogie şi totalitarism.
Pe măsură ce m-am maturizat
am realizat ce înseamnă pentru
mine şi generaţia mea ziua de 22
Decembrie.
Rep.: Te bucuri din plin de libertăţile
deschise generaţiilor
tinere de Revoluţia din Decembrie
1989?
A.V.C.: Da, mă bucur de toate libertăţile
şi oportunităţile oferite
generaţiei mele. Cred că este foarte important
să-ţi poţi exprima liber opiniile,
trăirile, să poţi alege, fără a ţi se impune,
drumul pe care vrei să-l urmezi
în viaţă.
Rep.: Ţi-ai ales profesia de tehnician
dentar. De ce această alegere şi dacă
ai încredere în practicarea ei în România?
Ai încredere în viitor?
A.V.C.: Mi-am ales această profesie
pentru că îmi place. Îmi place să ajut
oamenii, să fiu alături de ei, să fiu în
slujba lor, să dau oamenilor tot ce este
mai bun în mine. Mă bucur că am întâlnit
oameni care au încredere în mine,
mă susţin în tot ce fac şi îmi îndrumă
paşii în profesia pe care mi-am ales-o.
Mulţumesc mentorilor mei: doamnei
doctor stomatolog Badea Dana Maria
şi domnului Tiplic Sorin de la laboratorul
DentalSib. Mulţumesc de aseme-
nea profesorilor mei de la Facultatea de
Medicină care nu fac rabat la calitate
pentru a ne ajuta să devenim buni specialişti.
Am încredere în practicarea în
România a profesiei alese de mine însă
nu exclud nici varianta unei experienţe
în străinătate.
Rep.: Cum ar arăta un mesaj de suflet
transmis de Andra Victoria către generaţia
sa venită pe lume acum 21 de
ani?
A.V.C.: Tuturor celor din generaţia mea
le doresc să nu îşi piardă speranţa niciodată,
să aibă încredere în forţele lor,
să ia din viaţă tot ce-i bun şi frumos,
iar iubirea, încrederea, înţelepciunea şi
generozitatea să le călăuzească paşii în
viaţă.
col. (r) Victor Neghină
Rocker made in Sibiu
Dragoş Florian Dicu este probabil
unul dintre personajele principale
ale Sibiului, despre care cititorii
ziarului nostru nu prea au avut
cum să audă/citească în alt context în
afara aceluia în care ar fi pasionaţi de
muzica rock şi frecventează concertele
de gen. Tocmai dintr-un simplu motiv:
nu toţi au avut gusturile educate în
acea direcţie, una nu deloc uşoară de
urmat datorită culturii muzicale greoaie
pe care o solicită şi nu toţi se pot
lăuda că o au. Pe scurt: omul de rând
se mulţumeşte cu clipurile superficiale
de la televizor, în care activitatea
principală e „dezbrăcatul” (femeilor în
principal şi mai nou şi al bărbaţilor) cu
sunete comune mizând pe acelaşi principiu:
mult, prost şi fără rost.
BIO
Nume complet:
Dragoş Florian Dicu
Data şi locul naşterii:
04.04.1988, Sibiu
Ocupaţie:
chitarist al formaţiei Sign Of Agony
Timpul sonor – muzica
Începuturile sale cu muzica au venit
ca o urmare firească a mediului creativ
în care s-a învârtit de când era mic.
„Întotdeauna am fost înconjurat de sunete
şi imagini, chestii care mă fascinau
încă de mic, am încercat şi ceva pictură,
m-am lăsat, pe la şcoala generală am făcut
ceva instrument (flaut), aşa la nivel
de începător, nu m-am ţinut nici de ăla,
apoi, pe la 12 ani, muzica am redescoperit-o
ca un mijloc de expresie, şi experimentez
cu sonorităţi încă de pe atunci”,
ne spune Dragoş, amintindu-şi paşii lui
către chitară. Este foarte mult influenţat
de lumea din jurul său, „şi când zic lume
nu mă refer la un înveliş exterior superficial,
ci la trăirile ei, cele mai ascunse,
rezonanţa internă a persoanelor. Cântăm
o muzică agresivă şi uneori brutală
Foto: Dragoş (dreapta) cu trupa
deoarce pentru oameni ca noi lumea nu
este un loc roz, noi vedem pata de noroi
de pe o pânză albă”, ne spune Dragoş. A
început să cânte ca orice aspirant, învăţând
de la anumiţi profesori, de la care a
avut mai multe sau mai puţine de învăţat,
dar consideră că cea mai bună şcoală
a sa a fost chiar cântatul în sine, în mod
repetat, pentru că „doar aşa vezi unde
mai trebuie lucrat. Mă chinui să zdrăngăn
la sârme de la 12 ani”.
Proiecte noi şi vechi
Face parte ca şi chitarist din trupa
Sign Of Agony care a luat naştere la 1
august 2009, după ce au ales încheierea
unui alt proiect muzical important, Betrayer,
trupa alături de care a cântat 6-7
ani de zile. „Am zis să încheiem deoarece
în Sign of Agony, se afla şi fostul meu
coleg de trupa din Betrayer, Peter Szoke,
care ocupa tot poziţia de vocal. Formula
a fost completată de Alex Pah la chitară/bass
şi de Vali Oancea la tobe. Nu de
mult timp ne-am încheiat colaborarea
cu Vali, el având o altă direcţie artistică
şi muzicală faţă de viziunea trupei”.
Trupa Sign Of Agony se poate încadra în
mare în genurile stoner sludge, genuri
mai puţin abordate pe la noi prin ţară.
Pentru cei care vor să-şi facă o idee despre
ei, se poate spune
că aceştia urmează,
cu paşi umili,
un drum deschis
de Black Sabbath,
Down, Pantera,
Led Zeppelin etc.
„Cel mai bine ne
ascultaţi direct pe
paginile noastre:
facebook.com/
signofagony şi
myspace.com/
signofagony”,
spune Dragoş.
Deşi teoretic sunt
o trupă tânără,
fiecare dintre ei
are în spate câţiva
ani de experienţă,
care şi-au făcut
simţită prezenţa
în momentul
conceperii proiectului
Sign Of
Agony.
Astfel în primul
an de existenţă au reuşit să scoată
2 discuri demo, au apărut pe o compilaţie
americană de profil şi au avut un
număr de aproximativ 20 de concerte,
două dintre ele foarte speciale: „Primul
dintre ele, şi consider asta a fi cea mai
mare realizare pe 2009, este participarea
la festivalul Artmania, unde am avut 2
reprezentaţii: un concert electric, showul
nostru normal la sute de watti scoşi
de chitări bariton în staţii pe lampă, iar
altul acustic, unde am cântat o parte din
piesele noastre în varianta unplugged,
dar şi nişte cover-uri de blues, acest stil
muzical având o amprentă importantă
în conceptul Sign Of Agony”. Al doilea
moment muzical special a fost transmiterea
integrală pe internet a unui concert
Sign Of Agony. Fiind adepţii conceptului
D.I.Y (do it yourself) au pus mâna
pe nişte camere de filmat, au amenajat
un studio video, au filmat un concert şi
apoi l-au transmis pe internet într-un
interval orar. Tot în acest prim an, au
lansat şi 2 videoclipuri: „Încercăm să ne
menţinem tot timpul ocupaţi cu câte o
chestie legată de trupă, fie de compunerea
de noi cântece, sau legat de concerte
sau promovare. Întotdeauna e ceva de
făcut”. Deocamdată concerte au avut în
mare parte în zona Ardealului, în oraşe
precum Mediaş, Cluj, Deva, pentru a
testa apele.
Trăiri personale
Dragoş este o persoană ce trebuie să
fie înconjurată tot timpul de ceva creativ,
de o exprimare
artistică, altfel
nu poate exista
ca şi om/artist.
„Dacă nu cânt
în diferitele proiecte
secundare
din care mai
fac parte, atunci
mă întorc către
partea de foto/
video, unde
sunt fascinat de
manipulare tot
ca o formă de
a-mi afişa întrun
anumit mod
trăirile interioare”.
Îi place să
meargă la filme,
concerte pentru
a simţi din când
în când o escapadă
din rutina
haosului cotidian,
pentru că
altfel simte că
şi-ar îngusta într-un fel viziunea asupra
anumitor stări, momente, situaţii
etc. exprimate printr-o plajă largă de
sonorităţi. Ultimele sale cărţi citite sunt:
„The Works of William Blake” şi o carte
despre H.R. Giger. Cât despre fanii trupei,
Dragoş spune: „Noi sperăm că avem
fani în toată ţara. Feedback-ul pozitiv a
venit din toate părţile ţării. Internetul
e o unealtă deşteaptă”. Tinde să creadă
că muzica a devenit deja o extensie a sa,
aceasta fiind singurul lucru care nu l-a
dezamăgit niciodată.
Pe lângă muzică, Dragoş a reuşit şi să
termine studiile superioare fiind licenţiat
în marketing turistic şi administrarea
afacerilor, dar peste tot, pentru el, fiecare
experienţă din cadrul unui concert
este importantă, fie ea şi pe un stadion
sau într-un club de 30 de oameni, „cel
mai bine mă simt când sunt înconjurat
de oameni care rezonează cu mine şi cu
ceea ce fac eu, fie ei pe scenă sau în faţa
ei”. Cel mai mult pentru el în viaţă contează
„Echilibrul între suflet, gândire şi
material”.
Mihaela Anghel