Hidronimia Republicii Moldova domeniu si obiect de ... - Akademos

AkademosHIDRONIMIAREPUBLICII MOLDOVA,DOMENIU ŞI OBIECTDE CERCETAREINTERDISCIPLINARĂDr. hab. Anatol EREMIAHYDRONYMIE OF THE REPUBLIC OFMOLDOVAThe article treats the problems that belongto the interdisciplinary study-geographic andlinguistic-of hydronymie in the pruto-dnestrianarea. There are underlined on the one side, thephysico-geographic and natural characteristicsof the hydrographic objects, and on the other,the linguistic peculiarities of the anomic unitiesdesignated. For the fi rst time in the Bassarabianonomastic is realized a work with theoretic andapplied/practice character- The HydronymycAtlas of the Republic of Moldova, componentpart of a masterpiece of national resonance-Toponimic Treasure of the Republic ofMoldova.Preliminarii. Republica Moldova dispune deun sistem hidrografic destul de bogat şi variat înceea ce priveşte apele de suprafaţă şi de adâncime.Prin anchete de teren şi din surse cartografice, peteritoriul dintre Prut şi Nistru, au fost înregistratepeste 10 000 de obiecte hidrografice: râuri, râuleţe,pâraie, lacuri, bălţi, iezere, heleşteie, iazuri, fântâni,izvoare etc.Totalitatea surselor de apă din cuprinsul unuiteritoriu constituie h i d r o g r a f i a teritoriuluirespectiv. Prin hidrografi e se înţelege şi ramurahidrologiei care se ocupă cu studiul apelor desuprafaţă şi de adâncime ale unei regiuni. Custudiul numelor de ape se ocupă h i d r o n i-m i a, o ramură a o n o m a s t i c i i, în speciala t o p o n i m i e i, disciplină deja cu tradiţii înlingvistica contemporană. Termenul h i d r o n i-m i e desemnează şi totalitatea numelor proprii deape dintr-o regiune.Între h i d r o g r a f i e şi h i d r o n i m i e existăo legătură strânsă sub aspectul nominaţiei, precumşi un raport de interdependenţă şi reciprocitate, însensul că prima constituie o integritate de entităţihidrografice naturale, iar cea de-a doua reprezintăun complex de nume proprii, de procedee şimijloace lingvistice în planul nominaţiei, ambelecontribuind la identificarea obiectelor desemnate şila evidenţierea particularităţilor lor individuale. Deaici interesul comun al geografilor, pe de o parte,şi al lingviştilor, pe de altă parte, pentru obiectelehidrografice şi domeniile ştiinţifice respective.Acum doi ani, în cadrul Institutului deFilologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei,a fost iniţiat proiectul Hidronimia RepubliciiMoldova, având drept scop cercetarea lingvisticăa unităţilor hidronimice prin utilizarea materialelorşi informaţiilor din domeniile ştiinţifice adiacente:istorie, geografie, etnologie etc.Proiectul îşi propune ca obiective de cercetare:a) identificarea unităţilor hidronimice actualeşi istorice pe baza informaţiilor colectate prinanchete de teren şi din surse documentare;b) localizarea obiectelor hidrografice pe bazasurselor informative istorice, cartografice etc.;c) descrierea obiectelor hidrografice cu indicareaparametrilor geomorfologici: pentru râuri – locul deunde izvorăsc şi unde se varsă, lungimea, direcţiacursurilor de apă, afluenţii; pentru lacuri, iezere,bălţi etc. – poziţia faţă de localităţile învecinate,dimensiunile spaţiale; d) stabilirea vechimiidenumirilor de obiecte hidrografice, cu trimiterila primele atestări documentare; e) determinareaoriginii lingvistice a hidronimelor, arătându-seformele lor iniţiale, intermediar-evolutive şi actuale;f) analiza structural-derivaţională a hidronimelorformate pe teren propriu, în limba română; g)evidenţierea particularităţilor fonetice şi gramaticaleale hidronimelor de diferită origine; h) determinareaariilor de răspândire teritorială a diverselor categoriide nume şi fenomene hidronimice.Pentru prima dată în onomastica naţionalăse realizează o lucrare de toponimie hidrograficăelaborată pe baza materialelor colectate prin anchetede teren şi din surse documentare. Noutatea cercetăriipropuse constă în utilizarea unui inedit material defapte, cules pe teren din graiul viu al populaţiei, dotatdocumentar şi fondat din punct de vedere ştiinţific,precum şi în modul de descriere şi de prezentare afenomenelor şi faptelor, în multitudinea de principiişi metode de cercetare.Valoarea teoretică a lucrării rezidă în substanţa eiconceptuală, în principiile şi metodele ştiinţifice decercetare aplicate, în înseşi rezultatele investigaţiei,materializate în studii complexe de onomasticăcontemporană. Lucrările vor pune la dispoziţiaspecialiştilor materiale şi informaţii de utilizareaplicativă în diferitele domenii ale ştiinţei şi sfereide activitate umană practică.94 - nr. 2(17), iunie 2010

LingvisticăÎn final, vor fi realizate studii hidronimice desinteză, acestea constituind părţi componente aleunei opere de proporţii şi de prestigiu naţional –Tezaurul toponimic al Republicii Moldova. Pentruanii 2011-2014 se prevede elaborarea şi editareaunei lucrări cu caracter lingvistic-cartografic:Atlasul hidronimic al Republicii Moldova.Note de hidrografie istorică. Reţeauahidrografică a Moldovei este unitară în felul ei,deoarece majoritatea râurilor şi râuleţelor izvorăscpe teritoriul republicii, au în fond o direcţie descurgere, de la nord-vest spre sud-est, şi sunt situate încuprinsul unui singur bazin acvatic general – MareaNeagră. Apele lor sunt colectate de principalelerâuri Dunăre, Nistru, Prut şi apoi de Marea Neagră,unele dintre ele vărsându-se direct în mare prin niştelacuri-limane. Cele mai multe lacuri naturale se aflăîn zonele din prejma Dunării. Lacurile şi bălţiledin lunca Nistrului şi Prutului au fost în mare partesecate în urma ameliorării terenului.Caracterul apelor curgătoare a fost determinatde relieful şi clima regiunii. Râurile mari au aproapeaceeaşi „vârstă” cu munţii şi zonele colinare.Relieful este variat şi constă din mai multe formegeomorfologice, cu dimensiuni fizico-geograficediverse: înalte (munţii), medii (colinele, dealurile),joase (câmpiile, luncile, deltele). Formele derelief au condiţionat apariţia văilor mai îngusteşi adânci în munţi şi în zonele colinare şi mailargi şi întinse în câmpii. Clima este temperatcontinentală:temperată pentru că republica noastrăeste situată în zona temperată a globului pământescşi continentală datorită poziţiei sale geografice, înmijlocul continentului Europa. Un alt factor care ainfluenţat clima este relieful, acesta manifestânduseprin modul de orientare a culmilor colinare şiprin altitudine, tipurile de climă locală fiind, deci,de deal şi de câmpie.Procesele de demerizare şi de continentizarea spaţiului carpato-danubiano-pontic au începutacum 40–70 de milioane de ani, în era paleozoicăşi cea mezozoică. Eliberarea teritoriului deapele preistoricilor mări Badeniană, Sarmaţiană,Meoţiană şi Ponţiană a avut loc pe rând, treptat înera cainozoică, 4–12 milioane de ani în urmă. Înperioada cuaternară, aproximativ 2 milioane de aniîn urmă, s-a format relieful şi clima regiunii, ceeace ulterior, acum 300–350 mii de ani, a favorizatapariţia primelor grupe de oameni primitivi (înpaleolitic), prezenţa cărora a fost descoperită înpeşterile din malurile stâncoase ale râurilor Prut (laDuruitoarea, Brânzeni) şi Nistru (la Ofatinţi) [1, p.21 şi urm.].Formarea munţilor Carpaţi şi ridicarea zonelorprecarpatice de est au generat procesele de coborârea regiunilor limitrofe de sud şi de sud-vest, mareaurmând să regreseze treptat spre chiuveta ei deastăzi. În aceste condiţii paleografice, urmatede fenomenele glaciare şi postglaciare (topireagheţarilor şi zăpezilor, scurgerea apelor spre mare)s-a format reţeaua hidrografică apropiată de ceaactuală [1, p. 29, 32].Actualmente relieful republicii ocupăextremitatea de sud-vest a Câmpiei Europei de Est,teritoriul ei având înclinaţia de la nord-vest spre sudest,fapt ce a determinat direcţia generală a cursuluiapelor, altitudinea lui medie fiind de aproximativ150 m deasupra nivelului mării.Cele mai multe râuri şi râuleţe se întâlnesc înpartea de nord a republicii, acestea reprezentândafluenţii şi coafluenţii fluviilor Prut şi Nistru, maipuţine – în partea de sud şi sud-est, apele cărora suntrecoltate atât de Prut şi Nistru, cât şi de râurile ce sevarsă direct în Dunăre şi în Marea Neagră. În parteade nord, unde precipitaţiile atmosferice sunt maibogate şi frecvente, râurile au un debit mai mare, încomparaţie cu cele de sud, unde precipitaţiile suntmai sărace şi rare.Regimul râurilor e influenţat de climă: sunt maibogate în apă în perioada de topire a zăpezilor şi înperioada ploilor abundente (aprilie-iunie) şi cu maipuţină apă spre sfârşitul vierii (august), când ploilesunt rare. Ploile torenţiale provoacă vara inundaţii şiviituri, iarna toate râurile îngheaţă.După locul de formare, lacurile naturale seîmpart în: lacuri de câmpie, lacuri de luncă şi lacuride ţărm. Dintre cele de câmpie s-au păstrat foartepuţine, ele aflându-se situate în rare locuri, pe şesulvăilor largi şi întinse, ca cele de la Iezăreni (rn.Sângerei), de la gurile râurilor Bâc şi Cuciurgan.Astfel de lacuri se găsesc şi în sudul Basarabiei (reg.Odesa, Ucraina): Catlabug, Sofian, Chitai ş. a.Mai numeroase au fost lacurile de luncă, de pecursurile inferioare ale Prutului şi Nistrului, careînsă au fost secate în mare parte prin anii 60–70ai secolului XX, în scopul obţinerii de noi terenuriagricole. Din salba lacustră de odinioară dreptreminiscenţe ne-au rămas lacurile Beleu, Rotundu,Dracile (din lunca Prutului), Iezerul, Tudora (de pevalea Nistrului), precum şi multe bălţi şi iezere depe aceleaşi văi. Numele lacurilor dispărute le-aupreluat, de regulă, terenurile agricole apărute înlocul lor.nr. 2(17), iunie 2010 - 95

AkademosLacurile de ţărm se găsesc la vărsarea unorrâuri sudice în Marea Neagră, ele fiind despărţitede aceasta prin pragurile de nisip depuse de valurilemării. Pe ţărmul Mării Negre s-au format lacurileSasâc, Şagan, Alibei ş. a. Apa lor este sărată pentrucă sunt alimentate în fond de apele mării.Bălţile reprezintă un alt tip de bazine acvaticenaturale. Ele s-au format pe locul unor depresiunisau în vechile albii de râuri din luncile Prutului,Nistrului, Răutului, Bâcului.Bazinele de apă artificiale (lacurile de acumulare,iazurile) au apărut în număr considerabil în perioadapostbelică, ele fiind construite pentru asigurareacu apă a aşezărilor omeneşti, pentru necesităţileîntreprinderilor industriale, pentru irigaţii, pescuitetc. Cele mai mari lacuri de acumulare de pe teritoriulrepublicii sunt cele de la Costeşti (Costeşti-Stânca),Dubăsari, Vatra (Ghidighici), Ialoveni, Comrat,Congaz. În aceeaşi perioadă au fost construite şinumeroase iazuri (circa 3000), acestea având scopulasigurării cu apă a unor anumite localităţi.Un rol important în asigurarea populaţiei cuapă potabilă îl au sursele acvatice subterane. Peteritoriul republicii există mii şi mii de fântânişi izvoare atât în perimetrul localităţilor, cât şi înafara lor (pe câmpuri, în păduri). Cu toate acestea,rezervele lor sunt limitate. Sunt exploatate deja şiunele izvoare cu apă minerală potabilă, precum şicu ape minerale cu calităţi curative, pe baza căroraîn unele localităţi funcţionează sanatorii şi staţiunibalneologice (Cahul, Camenca, Hârjauca).Aspecte ale hidronimiei istorice şi actuale.Obiectele hidrografice, îndeosebi fluviile şi râurilemari, au o vechime de milioane şi milioane deani, în timp ce numele lor datează din perioademult mai târziu, având o „vârstă” de numai câtevamii, iar unele, precum microhidronimele – doarde câteva sute sau chiar de câteva zeci de ani.Originea lingvistică a numelor de ape, vechimea,structura şi semnificaţia iniţială, evoluţia, repartiţialor teritorială, principiile de nominaţie şi gradul demotivare lexical-derivaţională sunt obiectivele decercetare ale hidronimiei ca disciplină a onomasticii,în special a toponimiei.Cele mai vechi nume de ape curgătoare dinspaţiul nord-pontic basarabean sunt Dunărea,Nistrul şi Prutul. Ele datează din epoci preistorice,având origini indoeuropene sau preindoeuropene, înlimba noastră fiind moştenite de la geto-daci. Acestenume diferă de formele lor de origine, dat fiind că,pe parcursul vremii, în limbile prin care ne-au fosttransmise, au suferit esenţiale modificări fonetice şide structură.Deosebit de numeroase sunt hidronimeleromâneşti propriu-zise şi datând, în foarte multecazuri, cu începere din epoca de formare a limbiişi poporului român (sec. V–IX), aceasta referindusela întreg spaţiu dacoromân (carpato-danubianopontico-nistrean).Cele mai vechi hidronimeromâneşti de pe teritoriul pruto-nistrean au „vârsta”primelor comunităţi autohtone româneşti din acestareal (sec. VIII–XII şi urm.). Faptul că primeleatestări de nume de râuri le avem începând din sec.XIV–XV nu exclude prezenţa lor în perioadele maitimpurii. Însă documentele mai vechi nu s-au păstratşi, în plus, sursele documentare totdeauna întârziesă fixeze în scris realităţile şi evenimentele istorice.Sursele de apă, după cum s-a subliniat deja, au omare importanţă economică în viaţa oamenilor. Deaceea locurile din preajma apelor totdeauna au fostmai dens populate, aşezările umane respective fiindaici unele dintre cele mai vechi. În genere, cu câtmai mari ca dimensiuni sunt obiectele hidrografice,cu cât mai importantă este valoarea lor practică, cuatât mai verosimilă e presupunerea că denumirilelor au o mare vechime.Condiţiile geografico-naturale şi socialeconomiceau făcut ca populaţia băştinaşă să-şiîntemeieze satele şi oraşele în văile râurilor, înpreajma lacurilor şi bălţilor. În baza unui calculstatistic preventiv, s-a stabilit că circa 200 delocalităţi din republică sunt situate pe valea Nistrului,150 – pe valea Prutului, 75 – pe valea Răutului, 45– pe vale Bâcului. Multe dintre localităţile riveranepoartă numele apelor respective. Mai fiecărui numede râu şi lac îi corespunde unul sau mai multenume de localităţi. Dar nu numai apele mari, ci şicele minore (pâraiele, iezerele etc.) au determinatapariţia unor toponime.Hrisoavele slavo-româneşti din sec. XV–XVIatestă numeroase nume de ape (râuri, lacuri, bălţi,izvoare etc.) din arealul pruto-nistrean: Apa Neagră/ Ciorna, râu, afluent pe dreapta al Nistrului laRezina (1470), Balta (Iezerul) Chişinăului (1517),Bâc (1436), Bucovăţ (1420), Beleu (1518), Bezin,pârâu în ţin. Orhei (1436), Bogatu, ezer pe Prut,în ţin. Tigheci (1459), Boiştea, lac în ţin. Tigheci(1502), Bolata, râu în ţin. Soroca (1570), Botna(1429), Budoaiele / Budoiul, lac pe Prut, lângă s.Goteşti, rn. Cahul (1473), Bujorul, pârâul satuluicu acelaşi nume, afluent pe stânga al Nârnovei, ţin.Lăpuşna (1482), Bursucul, gârlă în lunca Prutului,ţin Tigheci (1543), şi Bursucul, pârâu la Bursucani,96 - nr. 2(17), iunie 2010

Akademosapă curgătoare; pârâiaş”, pruteţ „afluent mic alPrutului”, „lac într-o veche albie a Prutului”, rovină(rogină, rojină) „groapă cu apă şi mâl; mlaştină,mocirlă”, „băltoacă”, „teren mlăştinos”, zăcătoare„apă stătută; mlaştină”.Hidronimele compuse au ca termen secund, decele mai multe ori, un adjectiv propriu-zis sau o altăparte nominală de vorbire cu valoare de adjectiv,exprimând diverse particularităţi şi însuşiri aleobiectului desemnat de primul element (dimensiunile,forma, culoarea, materia, vechimea, apartenenţa etc.).Să se compare denumirile: Apa Neagră, Balta Lată,Balta Mare, Barcul Lemnos, Barcul Mare, BulhaculRotund, Gârla Comunală, Izvorul Roşu, Lacul Lung,Ochiul Mare, Pruteţul Vechi etc.Însuşirile, calităţile şi particularităţile fizicogeograficeşi naturale ale surselor de apă şi a apei caatare sunt reflectate în numeroasele lor nume proprii.Acestea vizează: (1) poziţia geografică a obiectelorhidrografice faţă de localitate sau faţă de alte obiectetopografice: Balta din Sus, Fântâna din Vale, Gârladin Jos, Izvorul din Pădure, Lacul din Poiană,Ochiul din Stuhărie, Pruteţul de peste Gârlă etc.: (2)configuraţia, forma: Cotita, Lata, Lunga, Rotunda,Strâmba, Strâmta etc.; (3) componenţa chimică saumaterială: Burcuta, Lutoasa, Nămoloasa, Nisiposul,Ruginoasa, Sărata, Tinosul etc.; (4) culoarea: Alba,Cernita, Galbena, Neagra, Roşia etc.; (5) vegetaţia:Ciulineţul, Curnuţul, Lacul cu Plomână (plomână„nufăr”), Răchiţele, Salcia, Taulaua (taula „o speciede salcie”), Ţipirigul, Urzicuşul etc.; (6) lumeaanimală: Bătcăria (batcă „pelican”), Bâtlăniţă,Bribariul, Broscăria, Bursucul, Crapul, Hidrariul(hidră = vidră), Plătica, Răcariul, Ştiuca etc.; (7)alte particularităţi: Afumata, Împuţita, Putreda,Râioasa, Râposul (Râpoasa), Saca etc.Toponimia noastră include şi hidronimede origine slavă, acestea prezentând fenomenefonetice caracteristice idiomurilor slave orientale:plenisonia (-oro-, -olo-, -ere-, -ele-, -elo-, înloc de -ra-, -la-, -re-, -le-: Berezovca, Soloneţ,Vărăncău / Voroncău, Voroteţ, Zolotievca; õ (on)> u, în loc de în / îm şi un: Dubău, Hulboaca,Hulbucioc, Zalucea, g > h: Halahora, Hlincea,Pohoarna, Zahorna etc. Tratamentul plenisonieişi transformarea lui õ în u sunt specifice limbilorrusă şi ucraineană, trecerea lui g la h fiind unfonetism specific ucrainean. Aceste nume topiceapar, de regulă, în zonele de influenţă est-slavă şinu sunt mai vechi de sec. X–XII, de când dateazăfenomenele fonetice respective. Aria toponimelorsud-slave cuprinde Câmpia Română şi teritoriiledin vestul Carpaţilor Orientali. Comp.: Brezova/ Breazova, Slanic / Slănic, Zlatna; Dimbova,Dâmboviţa, Râncacev; Glâmboca, Zagra.Următoarele hidronime sunt de origineturcică: Bâc < büük „lung; mare”, Cainar