Maria Cenusa – Inceputu amarului - Despre demnitate

În contradicţie cu multe din cele pomenite mai sus, este înduioşător că bărbatul acela cât unmunte, l-am numit pe Constantin Cenuşe, când este să se adreseze nevestei, găseşte pentru dânsavorbe de alint cum rareori are parte o femeie de la soţu-i legiuit. Ele vădesc o mare iubire şipreţuire, ca şi acceptarea necondiţionată a stăpânirii femeii asupra aceluia care-şi încredinţează viaţaei. Cu atât mai mare va fi surpriza creată de condeiul acestui mare prozator realist numit MarioaraCenuşă, ce ne este rezervată către final. Tot în această ordine de lucruri, voi exclama, sărind nişteetape: civilizată specie de ţăran aceasta bucovineană! Băgaţi de seamă că a frecventa farmaciile eralucru obişnuit pentru familia de faţă, ca şi strângerea la sân a giuvaerelor, pentru zile negre.Bagajul de fapte adus cu sine de naratoare, ca şi calităţile sale de reţinere cu sufletul la gurăa atenţiei cititorului în multe ocazii ne-a îndemnat să curmăm firul naraţiunii pentru a face loc unorpresupuneri personale biografice şi psihologice. Însă expunerea originală ni se pare atât de preţioasăîncât nu ne-am lăsat pentru nimic în lume antrenat într-o astfel de nepioasă întreprindere, cu atâtmai mult cu cât rostul întâmplărilor expuse ne apare ca uşor de dedus.Mai doresc să impun atenţiei cititorului faptul că bună parte din reprezentanţii lumii vechi(aceea pentru care şi-au vărsat sângele Constantin Cenuşe şi atâţia alţi ţărani patrioţi), nu meritaaceste jertfe, ci stârnea revolta prin nechibzuinţă şi imoralitate. Nu numai că pătura conducătoare azilelor apuse şi-a pregătit decimarea, dar ea a constituit şi cel mai prost exemplu de conducere aunui stat (excepţie făcând guvernarea României în timpul războiului). Dealfel nu constituie oremarcă inedită să subliniez faptul că burghezia română a chemat asupră-i mânia acelora carepriveau spre ea cu încredere şi nădejde, ca să nu-i pomenim pe cei lipsiţi de orice criterii alerespectului.Cu uimire constatăm excelenta memorie a scriitoarei bucovinene.Aducem prinosul recunoştinţei noastre, ca şi a literaturii române, d-nei Oltea Nistor, fiicaneuitatului Nichifor Robu, care, iubitoare a Bucovinei natale, a încurajat scrierea paginilor publicateaici, le-a păstrat şi s-a luptat ca ele să vadă lumina tiparului, încredinţându-ni-le şi înţelegându-ne cugenerozitate şi înţelepciune întârzierea tipăririi lor în dificilele condiţii ale zilelor aculturaleprezente.Nu ne rămâne, înainte de a continua, decât să ne amintim o incantaţie de acelaşi Al.Philippide, pe care s-o închinăm eroului acestei naraţiuni.“Fie-ţi viaţa veşnică poveste,Cu începutul veşnic nenceput;Să nu mai ştii ce-a fost, nici ce mai este;Să curgă-ntr-una basmul neştiut.Să fii mereu la mijloc de poveste!”