Probleme de evoluţie a reţelei de văi din Munţii Plopişului

Probleme de evoluţie a reţelei de văi din Munţii PlopişuluiLucian BLAGA, Dorina Camelia ILIEŞKey-words: Bistra, Barcău, Rhodanic orogenesis, capture network, antecedence, epigenesisEvolution problems of the valley in Plopiş Mountains. The oldest drainage network which can be identified withinthis area belongs to Bistra catchment, whose springs are situated in the Eastern part, to which are in upper streams ofTopliţa, Boului and Tusa rivers. The Rhodanican phase imposes the upstream erosion development of the riversflowing from the Plopiş flanks, so that the valleys from Iaz, Luşor and Valea Mare behead successively the Bistravalley. The last manifestation of this orogenic phase finds Barcău slided over the piemontane cone from the Northenpart of Nuşfalău and over the crystalline spur from Marca. Therefore its overimposing and its antecedence arerealised.Prezentul articol încearcă să aducă o serie deprecizări referitoare la evoluţia reţelei hidrograficedin spaţiul montan şi limitrof al Plopişului.În acest scop, am pornit de la ipotezeleconstruite de Ficheux R. (1921,1971), Paucă M.(1964), Savu Al. (1965), Posea A. (1977),Orghidan N. (1969) şi Benţe F. (1975), care au învedere schimbările şi ajustările de la nivelulrâurilor din arealul Vlădeasa – golful Borodului –Plopiş – Oşteana – golful Şimleului. Primii patrusunt adepţi ai captărilor succesive, iar ultimii aiepigenezei şi antecedenţei. Toate teoriile pornescde la o evidenţă de paleodinamică demonstrată înnumeroase lucrări de geologie şi geomorfologie:existenţa unei hidrografii vechi din Vlădeasa carese drena spre golful Şimleului. Deoarececercetările lui Savu şi Benţe sunt mai aproape despaţiul nostru de studiu, vom prezenta succintnumai ipotezele lor.Savu A., în demersul său pentru explicareaevoluţiei reţelei hidrografice din depresiuneaŞimleului, afirmă din start că „în rama cristalină aPlopişului, unele din arterele hidrografice suntvechi, schiţându-se încă din faza de exondaresarmatic superioară – ponţiană, pe suprafaţa vechiiplatforme piemontano – litorale badenian –sarmatice, pentru a se supraimpune cristalinuluidin bază”. Oferă ca şi exemple pe Bistra şisectoarele superioare ale Topliţei, Iazului, VăiiMari şi Frunţii (la acestea ulterior, Benţe adaugăDrighiul, Aleuşul, Cerişa şi Valea Mică, iar noispecificăm că în mod sigur Drighiul). Reţeauahidrografică, iniţial consecventă evoluează destulde repede spre faza de subsecvenţă pe liniile decontact dintre cristalin şi sedimentarul badenian –sarmatic, părţi din ele încastrându-se epigenetic înmetamorfic. Schimbările radicale în configuraţiaacestor sisteme de drenaj apar la sfârşitulromanianului. Ele au în vedere captările Crişuluicare blochează aportul de ape dinspre Vlădeasa şiimpun conturarea unei reţele unitare cu o singurăarteră principală: Crasna amplasată atunci pe V.Caliţca de astăzi. Toate râurile de pe rama nordesticăa Plopişului se drenau înspre ea. Barcăul nuexista încă în dacian (autorul s-a referit la traseulactual al râului). Exista un Barcău mijlociu cuizvoarele sub Dealul Mărin (actuala V.Borumlaca), ca afluent al Bistrei. Ulterior (sfârşitulromanianului după Paucă), acesta influenţat de oarie de subsidenţă din Câmpia Tisei pătrunderegresiv peste sedimentarul ce acoperea pintenulcristalin de la Marca, fapt ce-i şi conferă un surplusde vigurozitate faţă de Crasna care era dejaîncleştată epigenetic. Ca urmare, el a decapitatsuccesiv afluenţii Crasnei ce coborau din Plopiş, peun traseu apropiat de rama cristalină, care ar urmao linie aproximativ dreaptă ce uneşte sectorulepigenetic de la Preoteasa – Subcetate cu cel de laMarca (fig. 1). Bucla mare a Barcăului din prezent,dintre cele două sectoare amintite, s-ar datoraîmpingerii spre dreapta de către afluenţii săi dinPlopiş. Argumentele în sprijinul acestei ipotezeaduse de către Savu şi Paucă sunt: existenţa unorînşeuări pe dreapta Barcăului, în sectoarele deobârşie ale afluenţilor de stânga ai Crasnei (Ratin,Pupoş, Corhani, Huseni), câteva petece deRevista de geomorfo logie – vol. 10, 2008, pp. 89-94

90Lucian B LA GA, Dorina Camelia ILIE Şpietrişuri de cuarţ în unele înşeuări, absenţanivelului de terasă de 90 – 110 m pe Barcău şiprezenţa lui pe Crasna, existenţa piemontuluilevantin (romanian) dezvoltat la sud-est deNuşfalău şi absenţa acestor structuri pe dreaptaBarcăului.Benţe F., în lucrarea sa de doctorat, analizeazăaceste argumente şi ajunge la concluzii care diferăde cele menţionate mai sus: înşeuările sunt deobârşie (conform şi unor cercetări ulterioareefectuate de acelaşi Savu împreună cu Mac I.),piemontul romanian de acumulare al Cosniciuluieste de fapt o platformă piemontan-litoralărezultată din retragerile mării ponţiene (pe bazacartărilor lui Paucă), terasa de 90 – 110 m există şipe Barcău fiind identificată în locul numit„Pădurea Lapişul”, la nord de Drighiu, precum şi lasud-est de Marca, iar cele două defilee (Marca şiCeheiu) au aceeaşi vârstă sau datează din perioadeapropiate, deoarece intersectarea cristalinului s-arealizat la altitudini absolute apropiate şi în fine,umerii semnalaţi de Savu în defileul de pe Crasna,la 180 – 200 m, sunt prezenţi şi la Marca (fig. 2, 3).Ambele defilee sunt epigenetice şi antecedente.Din ceea ce expune Benţe, rezultă că este un adeptal antecedenţei, teorie care însă nu poate explica înnici un caz traseul unor cursuri supraimpuse încristalinul Plopişului, la care vom face referire maijos. Ambii autorii menţionaţi subliniază importanţaderanjamentelor rupturale şi implicit a mişcăriloroscilatorii în orientarea reţelei hidrografice de aici.În continuare vom prezenta propriile noastreopinii cu privire la modificările ce apar înasocierea sau disocierea reţelelor de drenaj dinPlopiş şi spaţiul vecin.Cea mai veche reţea de văi care poate fiidentificată în Plopiş aparţine Bistrei, la careadăugăm segmentele superioare supraimpuse alevăilor Topliţa, Boului, Tusa. Ele sunt de vârstăbadeniană, fiind probabil un rest al reţeleihidrografice ce drena aşa-numitul „uscattransilvan”, însă în această din urmă problemă nune putem pronunţa, deoarece elemente de repersunt prea puţine.Fig. 1Fig. 2 Profil transversal prin defileul de la Ceheiu

Probleme de evoluţie a reţelei de văi din Munţii Plopişului 91Fig. 3 Profil transversal prin defileul de la MarcaFig. 4 Profilul longitudinal al văii Bistra în sectorul montanTraseul Bistrei în sectorul montan (cu orientaregenerală SE – NV, conform cu a culmiiprincipale), care nu se leagă de condiţiilemorfogenetice sarmaţiene şi nici de accidente detipul faliilor, combinat cu poziţia bazinului pe clinanord-estică (cumpăna sudică nu depăşeşte liniacelor mai mari înălţimi), forma în plan cu meandreîncătuşate şi profilul longitudinal evoluat (fig. 4),relativ uniform (singurele flexurări fiind impuse debazinetul Pădurea Neagră şi structura magmaticăsubhercinică din proximitatea lui), justificăafirmaţia noastră.Dacă traseul ei n-ar fi fost conturat înainte desarmaţian (de fapt din badenian) ar fi avut înprezent aceeaşi orientare pe care o au Cerişa,Drighiul, Valea Mare şi Iazul pe cursurile lormijlocii şi inferioare. Pentru perceperea mai clară asituaţiei generale, mai trebuie să adăugăm faptul călinia celor mai mari înălţimi nu a fost încăstrăpunsă regresiv de râurile de pe flancul sudvestic(Peştiş, Omul, Răchiteasca), excepţie făcândsectorul de la est de Şerani – Valea Ferchii. Chiarde la izvoarele actuale (de sub Vf. Văratec, dinapropiere de Şinteu), valea are în profil transversalun aspect de maturitate, iar singurul segment cutrăsături de vale tipic montană se găseşte dupăieşirea râului din Pădurea Neagră. Aceste izvoareau fost de fapt ale unui afluent, iar izvoareleiniţiale trebuie căutate mult mai la est, în sectoarelesuperioare supraimpuse şi cu orientare SE – NVale văii Iazului, Lucşoarei (afluent al Văii Mari) şiValea Mare (fig. 7). Pentru a merge mai departe,trebuie să precizăm că diastrofismul eostiric(începutul badenianului) reactivează vechile liniide falii şi practic, asistăm în continuare la oevoluţie relativ diferită a Plopişului pe douăsectoare situate la vest şi la est de aliniamentulTusa – Cetea.Pentru vechimea segmentelor din arealul Tusa– Ciucea pledează depozitele badenian superioarecu stratificaţie încrucişată (Nicorici, 1972), grosimimari şi cu elemente rare de eruptiv (este posibildeci ca la geneza lor să participe şi râuri dinVlădeasa, ceea ce ar însemna că începutul legăturiimorfodinamice cu muntele amintit se plasează înbadenian).Mişcările stirice noi (care transmit de faptimpulsul energetic pentru geneza pietrişurilor şinisipurilor ) şi cele de la finalul badenianuluiantrenează pozitiv Plopişul, însă spaţiile din jurrămân tot cu funcţie de bazin. Râurile din Vlădeasaîmpreună cu cele din extremitatea estică aPlopişului construiesc piemontul Oşteana pe toatădurata sarmaţianului. Tot în această perioadă seconturează reţeaua hidrografică de flanc (nordesticşi sud-vestic), în condiţiile unui relativ calmtectonic. Mişcările de ridicare – basculare de lasfârşitul sarmaţianului, cu redresare mai puternicăa clinei sud-vestice induc încă o dată potenţialenergetic pentru râurile din Plopiş, cu excepţiaBistrei ce era încastrată în cristalin. Începeinsinuarea lor regresivă şi o adâncire în propriile

92Lucian B LA GA, Dorina Camelia ILIE Şstructuri de la baza muntelui. În Oşteana sepăstrează legătura cu Vlădeasa, dar râurile încep săse înpotmolească în propriile aluviuni.Transgresiunea ponţiană blochează temporardinamica erozională a morfohidrosistemelor dinPlopiş.Mişcările pozitive rhodanice aduc cele maispectaculoase modificări în structura reţelei de văidin acest areal. Legătura Oştenei cu râurile dinVlădeasa se încheie. Râurile din flancurilePlopişului se adâncesc în depozitele generateanterior şi se dezvoltă în lungime în două sensuri:spre depresiuni, prin eroziune directă, şi înspreculmea interfluvială majoră, prin eroziuneregresivă. În Şimleu, datorită configuraţiei sale degolf larg deschis, direcţia de retragere a niveluluide bază a fost iniţial nord – nord-vestică. Esteposibil ca pentru o perioadă de timp, până lainterceptarea deranjamentelor rupturale dinsectorul Tusa, râurile din acest areal (Topliţa, V.Boului) să se fi drenat spre Crasna. Interceptarea,judecând după profilul de la Preoteasa (fig. 5) aavut loc la altitudinea de 550 – 600 m.Fig. 5 Profil transversal prin defileul Tusa - PreoteasaFig. 6 Profil transversal prin defileul de la SubcetateMai la vest, V. Iazului, Lucşoara (Luşor) şiValea Mare au decapitat succesiv cursul superior alBistrei. Mărturie stă un întreg aliniament desegmente cu orientare SE – NV (fig. 7). Procesulnu este încă terminat, Drighiul şi un afluent al VăiiMari atacă în prezent cumpăna dinspre Bistra, îndreptul localităţii Şinteu, diferenţa altimetricădintre ele nedepăşind în multe locuri 20 m.În aceste condiţii, V. Iazului, Valea Mareîmpreună cu Drighiul, Cerişa şi Valea Mică aşterndepozitele piemontane ale căror urme se regăsescla contactul cu rama montană, la altitudini de 300 –400 m. Acelaşi lucru îl realizează reţeaua de râuridin sectorul de izvoare a Barcăului, altitudinele derepauzare fiind însă diferite: 500 – 600 m la Tusa,sub platoul calcaros Ponor, 400 – 420 m, în arealulPreoteasa, pe dreapta Barcăului. Vârsta lor nu esteîncă foarte clară: romaniană sau cuaternară(pleistocen inferior). La nivelul lor, Barcăulinterceptează accidentele rupturale din sectorulTusa (fapt indicat şi de profilele transversale de laPreoteasa şi Subcetate, fig. 5 şi 6), fiind coordonatde nivelul de bază cu retragere înspre vest – nordvest,schimbare care apare datorită subsidenţeiactive din bazinul panonic, combinată cu efectul deinsulă a Plopişului.Ultimul paroxism rhodanic sau prima fazăvalahă găsesc Barcăul alunecat pe conurilepiemontane de la nord de Nuşfalău, la nivelulaliniamentului teraselor superioare, şi deasuprapintenului cristalin de la Marca, în ridicare. Caurmare are loc supraimpunerea lui şi implicitantecedenţa. Bucla ulterioară pe care o realizeazărâul între Valcău şi Ip este un efect al combinării

Probleme de evoluţie a reţelei de văi din Munţii Plopişului 93mai multor cauze: subsidenţa din depresiuneaNuşfalău, interceptarea ulterioară a unoraliniamente de falii, parţial puse în evidenţă şi deizvoare termale, la care se adaugă fenomenul deîmpingere realizat de afluenţii ce coboară dinPlopiş. De fapt, această neotectonică depresionarăşi de bordură este deja bine cunoscută în literaturade specialitate.Pe rama sud-vestică, evoluţia reţelei de văiautohtone post-rhodaniene este una simplă, tipicăregiunilor de contact morfostructural de tip masivvechi – bazin sedimentar prin bazine perifericelocale, cu formare de conuri de dejecţie a cărorvârstă descreşte înspre vest, după direcţia deretragere a apelor panonice. Aliniamentele de falii,contactul sedimentar – cristalin şi abaterile pepropriile conuri explică satisfăcător sectoarele dereorientare ale văilor.Vârsta râurilor din sectorul montan şi colinarde tranziţie de aici este conformă cu cele din parteanord-estică, astfel încât nu mai intrăm în detalii. V.Borodului propriu zisă, cu traseul aproape paralelcu cel al Crişului Repede pe cca. 12 km, este multmai recentă (cuaternară), fiind un rezultat alconstrângerilor impuse de morfologia preexistentă,după fixarea Crişului pe aliniamentul actual(Podişul Beznea, continuat prin conul de dejecţie alCrişului, obligă râul la acest traseu).În concluzie, putem afirma că în spaţiulorosistemului Plopiş pot fi conturate trei mari etapede evoluţie paleomorfohidrografică:− etapa badeniană, în care Bistra eraprincipala arteră hidrografică;− etapa sarmaţiană, când se contureazăreţeaua văilor de flanc (nord-estic şi sudvestic)din Plopiş, iar râurile din Vlădeasa,în principal, construiesc PiemontulOşteana;− etapa post – rhodaniană, remarcabilă princaptările succesive pe care le suportăBistra şi prin fenomenele de antecedenţă şiepigeneză ale Barcăului.Fig. 7

94Lucian B LA GA, Dorina Camelia ILIE ŞBIBLIOGRAFIEBENŢE F. (1975), Tipuri de relief în Depresiunea Şimleului, Lucrări Ştiinţifice, seria A;BLEAHU M. et al. (1976), Geologia Munţilor Apuseni, Editura Academiei, Bucureşti;BERINDEI I. (1973), Evoluţia paleogeografică a depresiunilor golf din vestul României, Realizări în Geografia României,Editura Ştiinţifică, Bucureşti;FICHEUX R. (1929), Remarques sur le réseaux hidrograpiyque du Bihor Septentrional;HANTZ LAM I. (1968) – Depresiunea Vadului, Studiu fizico-geografic, Rezumatul tezei de doctorat;MĂHĂRA Gh. (1973), Evoluţia Câmpiei de Vest, Realizări în geogr. României, Editura ştiinţifică, Bucureşti;NICORICI E. (1972), Stratigrafia neogenului din sudul Bazinului Şimleu, Editura Academiei, Bucureşti;ORGHIDAN N. (1969), Văile transversale din România, Ed. Academiei, Bucureşti;PAUCĂ M. (1964), Bazinul neogen al Silvaniei, An. Com. Geol., XXXIV;PAUCĂ M., ISTOCESCU D., ISTOCESCU F. (1968), Bazinul neogen al Vadului, D. S. Inst. Geol., LIV;POSEA A. (1977), Bazinul Crişului Repede, în „Cercet. în Geogr. României”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;POSEA G. (1997), Câmpia de Vest a României, Ed. Fundaţiei „România de mâine”;SAVU Al. (1965), Aspecte de relief în Depresiunea Şimleului, Comunicări de Geografie, vol. III, Cluj;Universitatea din OradeaDepartamentul de Geografie, Turism şi Planificare Teritorială