Așteptările de rol sunt surse extrem de importante ale identităţii personale. În societatea britanică, unele dintre rolurile asociate cu îmbătrânirea sunt de regulă pozitive: lord, senior-consultant, bunic iubitor, vârstnic evlavios, părinte spiritual înţelept.Alte roluri pot fi supărătoare, conducând la scăderea stimei de sine și la izolare. Există stereotipuri de rol extrem de stigmatizante pentru oamenii în vârstă din Marea Britanie; gândiţi-vă la expresii precum „bătrân ţâfnos”, „bătrân nebun”, „bătrân plictisitor”și „bătrân murdar” (Kirkwood, 2001). De fapt, asemenea tuturor celorlalţi, vârstnicii nu îndeplinesc în mod pasiv rolurile sociale desemnate; ei le configurează și le reconfigurează activ (Riley și alţii, 1988).Vom discuta mai târziu în carte despre discriminarea persoanelor în vârstă. Gerontologii sociali au oferit nenumărate teorii cu privire la natura îmbătrânirii în societatea britanică. Unele dintre cele mai vechi teorii pun accentul pe adaptarea individului la rolurile sociale în schimbare, pe măsură ce persoana îmbătrânește. Teoriile mai noi se concentrează pe felul în caresunt structurate social vieţile persoanelor în vârstă și pe conceptul de curs al vieţii. Cele mai recente teorii s-au axat pe mai multe aspecte, în special pe modalităţile în careoamenii în vârstă și-au construit vieţile în contexte instituţionale specifice. Prima generaţie de teorii:funcţionalismul Cele mai vechi teorii ale îmbătrânirii aparţin abordării funcţionaliste, dominantă în sociologie în perioada 1950 – 1960. Ele au pus accentul pe felul în care indivizii se adaptează la rolurile sociale pe măsură ce îmbătrânesc și felul în care aceste roluri erau folositoare societăţii. Primii teoreticieni presupuneau că îmbătrânirea aduce cu sine un declin fizic și psihologic și că schimbarea rolurilor sociale trebuie să ia în considerare această decădere (Hendricks, 1992). Sociologul american Talcott Parsons,unul dintre cei mai influenţi teoreticieni ai anilor 1950, a susţinut că societatea trebuie să găsească roluri pentru persoanele în vârstă care să concorde cu vârsta înaintată. Și-a exprimat îngrijorarea că SUA, îndeosebi,cu accentul pe care îl pune pe tinereţe și evitarea morţii, a eșuat în asigurarea rolurilor potrivite pentru înţelepciunea și maturitatea cetăţenilor săi în vârstă. Mai mult, dată fiind îmbătrânirea societăţii, care era evidentă chiar și în vremea lui Parsons, el a susţinut că acest eșec ar putea conduce la descurajarea persoanelor în vârstă și alienarea lor faţă de societate. Pentru a dobândi o „maturitate sănătoasă”, a susţinut Parsons (1960), persoanele în vârstă trebuie să se adapteze psihologic la circumstanţele modificate în carese află, iar societatea, în același timp, trebuie să le redefinească rolurile sociale. Trebuie abandonate rolurile vechi (precum munca) și <strong>Sociologie</strong> de <strong>Anthony</strong> <strong>Giddens</strong>
identificate noi forme de activităţi productive (precum serviciul de voluntariat). <strong>Sociologie</strong> de <strong>Anthony</strong> <strong>Giddens</strong>