Actualitatea crestina nr. 11, 2017

CUPRINS 

Actualitatea creștină • Publicație a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București • Anul XXVIII, Nr. 11/2017 

3 

5 

6 

7 

8 

12 

13 

14 

15 

16 

PĂSTORUL ARHIDIECEZEI 

Sfințenia 

VATICAN 

Papa Francisc. Trei cuvinte 

Știri din Vatican 

L’Osservatore Romano 

FOCUS 

Eveniment 

Jubileul aparițiilor s-a încheiat. 

Devoțiunea continuă 

Consiliul Pastoral. 

Întâlnirea anuală 

Biserica iubește Europa 

Știri ARCB 

Știri interne/externe 

Biserică și societate 

Vederi din Roma 

De la Elisa pentru 

Anna, cu iubire 

Res-publica 

Angajarea socială 

Excelență în slujire 

I-am ajutat, 

după puterile noastre! 

Suflet tânăr 

17 Despre teama de a uita 

Reportaje 

Știri/Anunțuri 

21 

22 

23 

UNIVERSUL FAMILIEI 

ABC-ul credinței 

Căsătorie reuşită 

sau nereuşită? 

Check-in, în suflet, lui Isus 

SPIRITUALITATE 

24 Sfânta Scriptură 

Sfinţirea Bazilicii din Lateran 

(9 noiembrie) 

25 Din catehezele Papei Francisc 

Speranţă şi răbdare vigilentă 

26 Minuni şi sfinţi 

„Sfântul” (San Vincenzo Grossi) 

27 Pagina Ghika 

Femeia adulteră – 

O inimă nouă 

DIALOGURI CU DICHIS 

28 Moartea 

Între frică, superstiții și 

trecerea la Viață 

10 

28 

CULTURĂ 

32 Ce mai (re)citim 

Eseuri spirituale 

33 File de istorie 

Arhiepiscopul Netzhammer 

Părintele Alois Gonska 

34 Idei pentru timpul liber 

35 

36 

ETCETERA 

De pe net 

Anunțuri 

COPERTA 

ACTUALITATEA CREŞTINĂ, NR. 11/2017 

3

Mesajul redacției 

Pe 6 noiembrie, Păstorul Arhidiecezei noastre, 

Arhiepiscopul Mitropolit de București 

dr. Ioan Robu, împlinește 73 de ani de viață. 

La ceas aniversar, îl asigurăm de recunoștința, 

dragostea și rugăciunea noastră. Totodată, îi 

mulțumim pentru grija pe care o arată față de 

turma ce i-a fost încredințată. 

Vatican: Îngerul Domnului, cu Papa - 22.10.2017 

La mulți ani, Înaltpreasfințite! 

Ani mulți rodnici de păstorire și de viață! 

Numărul din luna noiembrie al revistei Actualitatea creștină se deschide 

cu editorialul Sfințenia, o chemare pentru toți, în care PS Cornel 

Damian, Episcop Auxiliar de București, ne aminteşte că sfinţenia nu 

este rezervată doar unui grup, ci este o vocaţie universală. 

Rubrica Focus tratează despre Adunarea Plenară a Consiliului 

Conferințelor Episcopale Europene, care s-a desfășurat în Belarus, 

despre încheierea în Arhidieceză a Jubileului aparițiilor Sfintei 

Fecioare la Fatima şi despre întâlnirea anuală a Consiliului pastoral 

al ARCB. Dialogurile cu dichis ne invită la o reflecţie cu titlul Moartea, 

între frică, superstiții și trecerea la Viață. 

Nici în această lună, din revista noastră nu lipsesc paginile de știri 

din țară, de la Vatican și din lume, semnalări ale unor evenimente 

culturale și ale unor noi apariții de carte, idei pentru timpul liber. 

Vă dorim lectură plăcută! 

EDITOR 

Centrul de Comunicații Sociale 

Angelus Communicationis 

Redacție 

Iulia Cojocariu 

Pr. Francisc Doboș 

Pr. Fabian Măriuț 

Pr. Tarciziu Șerban 

Cristina Șoican 

Pr. Francisc Ungureanu 

Corectură 

Paula Iosif 

Crenguța Nicolae 

Colaboratori 

Pr. Marian Blaj 

Oana Viviana Dimcev 

Dănuț Doboș 

Anca Mărtinaş Giulimondi 

Cristina Grigore 

Claudia Stan 

Layout GRAFIC 

Angelus Communicationis 

Coperți 

Roxana Elekes 

Distribuție și abonamente 

Petreș Tereza 

Librăria Sf. Iosif 

Str. G-ral Berthelot 19, 

010164, București 

Tel. 021/2015457, libraria@arcb.ro 

www.librariasfiosif.ro 

Tipar 

Tipografia Everest 2001 SRL 

www.everest.ro 

© 2017 de Tomás de Zarate 

Actualitatea creștină 

Publicație a Arhidiecezei 

Romano-Catolice de București 

Str. G-ral Berthelot 19, 

010164, București 

Tel. 021/2015470, 021/2015411 

redactie@actualitatea-crestina.ro 

www.actualitatea-crestina.ro 

ISSN 1221 - 7700


Sfințenia 

o chemare pentru toți 

„Tu ne dai astăzi bucuria 

de a privi cetatea din 

ceruri, Ierusalimul cel 

sfânt, care este mama 

noastră, unde frații și surorile noastre, 

deja adunați împreună, cântă și 

preamăresc numele tău. Noi, cei care 

călătorim pe pământ, ne grăbim spre 

patria cerească, bucurându-ne de 

soarta fericită a membrilor Bisericii, 

pe care ni i-ai dat ca modele și prieteni 

de viață”. Cu aceste cuvinte cântă 

Biserica, în sărbătoarea Tuturor 

Sfinților, sărbătoare care marchează 

începutul lunii noiembrie. 

Termenul sfânt indică prezența 

în persoane a unei forțe divine și 

benefice, forță care le permite să se 

distanțeze de ceea ce este imperfect, 

slab, efemer. Dintre toți oamenii 

care au fost pe acest pământ, numai 

Cristos Domnul a avut în plinătatea 

sa această forță și numai El poate să 

fie proclamat sfânt, așa cum cântăm 

la Gloria: „Tu singur ești sfânt, tu 

singur Domn”. 

Însă și noi putem să ne înălțăm 

spre El și să participăm la sfințenia 

Lui. De altfel, Cristos a venit în 

această lume pentru a ne însoți 

spre sfințenia lui Dumnezeu, spre 

acea finalitate pe care ne-a indicat-o 

îndemnându-ne: „Fiți desăvârșiți, 

precum Tatăl vostru ceresc este 

desăvârșit” (Mt 5,48). 

Sfinții manifestă în diverse moduri 

puterea Celui Înviat; s-au lăsat 

atrași de Cristos în așa măsură încât, 

în viața lor, au putut afirma cu 

Sfântul Paul: „nu mai trăiesc eu, ci 

Cristos trăiește în mine” (Gal 2,20). 

A urma exemplul lor, a alerga la 

mijlocirea lor, a intra în comuniune 

cu ei - așa cum ne învață Constituția 

dogmatică despre Biserică Lumen 

gentium a Conciliului Vatican II - 

„ne unește cu Cristos, de la care, ca 

de la Izvorul și Capul său, izvorăște 

orice har și însăși viața Poporului 

lui Dumnezeu” (nr. 50). 

În virtutea acestei comuniuni cu 

sfinții, înțelegem mai bine că toți 

creștinii - în virtutea Botezului primit 

- au aceeași demnitate în fața lui 

Dumnezeu, uniți fiind de aceeași 

vocație: chemarea la sfințenie. 

Căci sfințenia nu este un privilegiu, 

o prerogativă doar a unor 

persoane anume, sfințenia este un 

dar al lui Dumnezeu, pe care El îl 

NOIEMBRIE 2017 | ACTUALITATEA CREȘTINĂ 

3


oferă tuturor, nu exclude pe nimeni. 

Uneori suntem tentați să ne gândim 

că sfințenia este rezervată unui 

grup, eventual celor care au posibilitatea 

de a se dedica exclusiv rugăciunii. 

Nu aceasta este sfințenia! 

Putem deveni sfinți trăind cu iubire 

propria vocație - de persoane consacrate, 

de laici - și dând mărturie 

de o autentică viață creștină și evanghelică 

în fiecare zi. 

Conciliul Vatican II ne învață 

că „toți creștinii, de orice stare sau 

condiție, sunt chemați la plinătatea 

vieții creștine și la desăvârșirea 

iubirii” și că „prin această sfințenie 

se va ajunge la un mod de viață 

mai uman și în societatea pământească”. 

„Așadar, toți credincioșii 

sunt chemați și datori să tindă spre 

sfințenie și spre desăvârșirea proprie 

stării lor” (nr. 40, 42). 

Ne putem întreba: cum putem 

străbate acest drum al sfințeniei, 

pentru a răspunde chemării noastre? 

Putem realiza oare acest lucru 

cu propriile forțe? Răspunsul 

este clar: o viață sfântă nu este, în 

primul rând, rodul efortului nostru, 

al faptelor noastre, pentru că 

Dumnezeu, Cel de trei ori sfânt 

(cf. Is 6,3), este acela care ne face 

sfinți, acțiunea Duhului Sfânt este 

cea care ne animă din interior, viața 

lui Cristos Înviat este cea care ni 

se transmite și care ne transformă. 

Spun Părinţii Conciliari: „Cei care 

îl urmează pe Cristos, chemați de 

Dumnezeu și îndreptățiți în Isus 

Domnul nu după faptele lor, ci după 

hotărârea și harul lui, au devenit, în 

botezul credinței, cu adevărat fii ai 

lui Dumnezeu și părtași la natura 

divină și, prin aceasta, realmente 

sfinți. Ei trebuie, așadar, să păstreze 

și să desăvârșească în viața lor, 

cu ajutorul lui Dumnezeu, sfințenia 

pe care au primit-o” (Lumen 

gentium, nr. 40). 

Prin urmare, sfințenia își are rădăcinile 

în harul Botezului, care ne 

introduce în Misterul Pascal al lui 

Cristos. Însă, așa cum amintea Papa 

Benedict al XVI-lea, „Dumnezeu 

respectă mereu libertatea noastră 

și ne cere să acceptăm acest dar 

și să trăim exigențele pe care el 

le presupune; ne cere să ne lăsăm 

transformați de acțiunea Duhului 

Sfânt, conformând voința noastră 

cu voința lui Dumnezeu” (Audiența 

generală, 13 aprilie 2011). 

Am afirmat mai sus că, în virtutea 

Botezului primit, toți creștinii 

sunt chemați la sfințenie. Acest lucru 

ar însemna că sfințenia este posibilă 

numai în interiorul Bisericii. 

Și, într-un anumit sens, s-ar putea 

răspunde afirmativ. Dar, numai în 

parte. Conciliul Vatican II vorbește 

clar despre chemarea universală 

la mântuire, deci și a celor care nu 

sunt botezați și nu fac parte din 

Biserică. Afirmația se bazează pe 

faptul că nu poate fi exclus nimeni 

de la ceva care depășește meritul și 

alegerea omului. „Dumnezeu vrea 

ca toți oamenii să se mântuiască - 

spune Sfântul Paul - și să ajungă la 

cunoașterea adevărului” (1Tim 2,4). 

Iar Biserica - așa cum sintetizează 

Pr. José-Damián Gaitán, o.c.d. - „a 

recunoscut mereu, dar mai ales în 

ultimii ani, posibilitatea și valoarea 

unei vieți trăite în mod corect 

de cei nebotezați sau de membrii 

altor religii, și de toți cei care îl caută 

pe Dumnezeu cu o inimă sinceră” 

(cf. La santità: una chiamata per 

tutti, în „Unità e carismi”, Ed. Città 

Nuova, p. 12). 

Cu ocazia unei audienţe de 

miercuri, Papa Francisc i-a invitat 

pe cei prezenţi la o examinare a 

conştiinţei: Cum am răspuns până 

acum la chemarea lui Dumnezeu 

la sfinţenie? Vreau să devin mai 

bun? Să fiu un creştin mai bun? 

„Acest lucru înseamnă un drum de 

sfințenie”, a explicat Papa, și a dat și 

câteva exemple. Două vecine se întâlnesc 

la piață și încep să vorbească 

și, din una în alta, ajung și la bârfă. 

„Nu, nu. Eu nu vorbesc de rău pe nimeni”, 

spune una dintre ele. „Acesta 

este un pas spre sfințenie, te ajută să 

devii mai sfânt”, explică Papa. Sau: 

o mamă, un tată ajung acasă de la 

serviciu, iar fiul vrea să povestească 

despre întâmplările lui copilărești. 

Dar tata, mama sunt obosiți și-l resping. 

„Tu așază-te și ascultă-ți fiul 

- spune Papa. Ascultă-l cu răbdare: 

și acesta este un pas spre sfințenie”. 

Sau: ziua e pe sfârșite, întreaga familie 

e obosită și vine ceasul rugăciunii 

de seară. „Să ne rugăm. 

Și acesta este un pas spre sfințenie”, 

a zis Sfântul Părinte. 

În prima scrisoare a sa, Sfântul 

Petru ne oferă un frumos program 

de urmat pe drumul sfințeniei: „Ca 

niște buni administratori ai harului 

de multe feluri al lui Dumnezeu, fiecare, 

după carisma pe care a primit-o, 

să vă slujiți unii pe alții. Dacă 

cineva vorbește, cuvintele lui [să fie] 

ca ale lui Dumnezeu; dacă cineva 

slujește, să o facă după puterea pe care 

i-a dăruit-o Dumnezeu, pentru ca 

în toate să fie preamărit Dumnezeu 

prin Isus Cristos, căruia să-i fie 

gloria și puterea în vecii vecilor” 

(1Pt 4,10-11). 

Iar celor care citiți aceste rânduri, 

doresc, în final, să vă adresez 

fiecăruia în parte această urare, 

care se regăsește printre „gândurile” 

Fericitului Vladimir Ghika: „Fie ca 

sfințenia ta să crească și ca viața ta 

să devină bucuria fraților tăi, pe 

pământ precum în Cer”. 

PS Cornel Damian 

Episcop auxiliar de București 

4 ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017

VATICAN 

PAPA FRANCISC. TREI CUVINTE 

Păcatul este un act de 

rebeliune împotriva Domnului 

Compasiune. Euharistie. Păcat 

Marți - 19 septembrie 2017 

Compasiune. Citim în Evanghelie 

(v. Lc 7,11-17) că Isus, văzând-o 

pe văduvă, a avut compasiune 

pentru ea. Compasiunea este un 

sentiment care ne implică, un sentiment 

al inimii, ne implică total. Nu 

e același lucru cu mila, sau cum zic 

unii: „Păcat, sărmanii oameni!”. Nu e 

același lucru. Compasiunea, de fapt, 

ne face să ne implicăm. Înseamnă 

„a pătimi cu” cineva. Iar Isus se implică 

în viața unei văduve și a unui 

orfan. Pentru el erau mai importanți 

acea văduvă și acel orfan mort, decât 

acea mulțime căreia îi vorbea și care 

îl urma. Pentru că inima lui era implicată. 

A avut compasiune. 

Apoi, compasiunea l-a îndemnat 

să se apropie. Apropierea este un 

semn al compasiunii. Eu pot să văd 

multe lucruri, dar să nu mă apropii. 

Poate simt o durere... of, sărmanii 

oameni... . Și totuși, a se apropia este 

cu totul altceva. Evanghelia adaugă 

un detaliu. Isus îi spuse femeii: „Nu 

plânge”. Iar mie îmi place să mă 

gândesc că, atunci când Domnul 

i-a spus aceste cuvinte femeii, a 

mângâiat-o. A atins femeia și a atins 

sicriul. Trebuie să ne apropiem și să 

atingem realitatea. Să o atingem, nu 

să o privim de la distanță. 

Să ne întrebăm: Eu sunt capabil 

de compasiune? Când văd toate 

tragediile pe care mass-media mi le 

aduce în casă, mă implic? Pătimește 

și inima mea cu acele persoane sau 

spun doar „sărmanii oameni” și 

atât? Să cerem: „Doamne, dă-mi 

harul compasiunii!”. 

Duminică - 1 octombrie 2017 

Euharistie. De la pâinea euharistică 

începe totul. În Euharistie 

întâlnim Biserica: nu în bârfe și în 

articolele din ziare, ci în Trupul lui 

Cristos ce se împarte celor păcătoși 

și în nevoi, dar care se simt iubiți și, 

atunci, doresc să iubească. De aici 

pornim și ne regăsim de fiecare dată, 

acesta este începutul indispensabil 

al ființării ca Biserică. O proclamă 

„cu glas tare” Congresul Euharistic: 

Biserica se adună astfel, se naște și 

trăiește în jurul Euharistiei, cu Isus 

prezent și viu, care trebuie adorat, 

primit și dăruit în fiecare zi. 

Vineri - 6 octombrie 2017 

Păcat. De multe ori mergem 

la spovadă cu lista de păcate - urâte, 

e adevărat - şi le spunem pe toate 

în faţa preotului şi-apoi rămânem 

liniştiţi. Dar mă întreb: unde e 

Domnul? Ne-am gândit că acest păcat 

este împotriva Domnului? Ah, 

nu mi-a trecut prin minte. Păcatul 

nu este o pată de scos. Dacă ar fi o 

pată, ar fi suficient să mergem la curăţătorie, 

să ne curăţăm. În schimb, 

păcatul este un act de rebeliune 

împotriva lui Dumnezeu: e urât 

în sine, dar urât şi că e împotriva 

Domnului, care este bun. Dar dacă 

îmi văd astfel păcatele, în loc să intru 

în depresie, simt un mare sentiment: 

ruşine. Iar a simţi ruşine în 

faţa Domnului este un har. Fiecare 

să răspundă în inima sa: am simţit 

ruşine în faţa lui Dumnezeu, din cauza 

păcatelor mele? Domnul să ne 

vindece pe toți, pentru că rușinarea 

este poarta vindecării. Să ne 

rușinăm, deci, pentru ce am făcut, 

și să cerem iertare cu umilință: El 

este atotputernic, ne îmbrățișează, 

ne mângâie și ne iartă. 

Twitter: @Pontifex 

Caritatea nu este cu sens unic, e mereu circulară; toți dăruiesc și primesc ceva. 

Papa Francisc 


5

VATICAN 

ȘTIRI DIN VATICAN 

Dialog internațional 

organizat de Sf. Scaun 

Catehismul 

Bisericii 

Catolice 

În perioada 27-29 octombrie, Sfântul Scaun a organizat dialogul 

internațional (Re)Thinking Europe, în colaborare cu COMECE 

(Comisia Episcopatelor din Comunitatea Europeană). 

La evenimentul care a marcat 

cea de-a 60-a aniversare a 

Tratatelor de la Roma, a participat 

și o delegație din partea 

Conferinței Episcopilor Catolici 

din România. Inițiativa a urmărit să 

faciliteze o discuție deschisă între 

reprezentanții diferitelor ambiente 

geografice, culturale, religioase și 

lingvistice pentru a pune în practică 

motoul UE: Unitate în diversitate. 

Animați de dorința de a pune în 

centrul politicilor publice demnitatea 

persoanei umane, participanții 

au fost chemați să caute noi căi de 

implicare a tuturor protagoniștilor 

din societate cu respectivele răspunderi 

religioase sau politice. 

În discursul adresat participanților, 

Papa Francisc și-a reiterat angajamentul 

în reflecția comună despre 

viitorul Uniunii Europene și a subliniat 

participarea Bisericii Catolice la 

realizarea acestui proiect de pace. 

Finalitatea dialogului (Re)Thinking 

Europe este aceea de a susține procesul 

de autoconștientizare a Europei 

cu privire la responsabilitatea de a 

înțelege rolul ei în fața lumii și a propriilor 

cetățeni, găsind modalități 

adecvate de a implica bărbații și femeile 

timpului nostru. 

Pe 11 octombrie a fost celebrată 

a XXV-a aniversare a 

Catehismului Bisericii Catolice 

(CBC). 

Cu această ocazie, a fost organizată 

o comemorare solemnă 

şi o expoziție cu edițiile lingvistice 

ale Catehismului și Compendiului 

acestuia. De asemenea, a fost prezentat 

un nou Comentariu teologic 

al CBC, într-o ediție care încorporează 

într-un singur volum 

Comentariul, prefațat de Papa 

Francisc, și Catehismul. 

Traducerea în limba română a 

Catehismului Bisericii Catolice a văzut 

lumina tiparului în 1993, fiind a 

patra limbă la nivel mondial în care 

importantul text al învățăturii catolice 

a fost pus la dispoziția credincioșilor 

și a oamenilor de bunăvoință. 

Sinod dedicat regiunii Amazonului 

Papa a anunțat o Adunare Specială a Sinodului Episcopilor pentru 

regiunea panamazoniană, ce va avea loc în octombrie 2019. 

Anunțul a fost făcut pe 15 octombrie, în cadrul rugăciunii Angelus, şi 

a fost primit cu deosebită bucurie de episcopatul din regiune. Scopul 

principal al acestei convocări, ce va avea loc peste doi ani, la Roma, este 

acela de a găsi noi căi pentru evanghelizarea acelei porțiuni a poporului 

lui Dumnezeu, în special a indigenilor, adesea uitați și lipsiți de perspectiva 

unui viitor pașnic, în special din cauza crizei climatice și de mediu. 


VATICAN 

L’OSSERVATORE ROMANO 

Orașul ideal 

De la Babel la noul Ierusalim 

L’Osservatore Romano, 1 octombrie 2017 

L’Osservatore Romano 

este oficiosul Sfântului 

Scaun, fondat în 1861. Este 

un cotidian politic religios. 

www.osservatoreromano.va 

nevoie de o politică 

a primirii și 

a integrării, care să 

„Avem 

nu-i lase la periferii 

pe cei care sosesc pe teritoriul 

nostru”, a afirmat Papa Francisc în 

discursul adresat primarilor reuniți 

în Asociația națională a primăriilor 

italiene, primiți la Vatican sâmbătă, 

30 septembrie. Pontiful a spus că 

înțelege „disconfortul multor cetățeni 

în fața sosirii masive de emigranți și 

refugiați”, dar a adăugat că este sigur 

că acesta „poate fi depășit”. De aceea 

a salutat „toate acele inițiative care 

promovează cultura întâlnirii”. [...] 

Papa le-a oferit primarilor o 

reflecție biblică despre contrastul 

dintre Babel, simbolul „orașului neterminat”, 

și noul Ierusalim, „cort 

care extinde posibilitatea dobândirii 

cetățeniei”, în care „se intră în măsura 

în care se contribuie la crearea 

de relații de fraternitate și comuniune”. 

Este semnificativ, a comentat 

Pontiful, „faptul că Scriptura recurge 

la acest simbol. Imaginea orașului 

arată că societatea umană poate sta 

în picioare numai când se sprijină pe 

o adevărată solidaritate, în timp ce 

acolo unde sporesc invidii, ambiții 

nemăsurate și spiritul de ostilitate, ea 

se condamnă la violența haosului”. 

Iată, deci, orașul ideal pentru Papa 

Francisc: orașul care „nu admite sensurile 

unice ale unui individualism 

exasperat, care disociază interesul 

privat de cel public”; care „nu acceptă 

străduțele ascunse ale corupției, 

unde se cuibăresc rănile dezintegrării”, 

nici „nu cunoaște zidurile privatizării 

spațiilor publice, unde noi 

devine un slogan”. Pentru că „orașul 

este un organism viu, unde, dacă o 

parte respiră greu, e și pentru că nu 

primește de la celelalte părți suficient 

oxigen”. Gândul Pontifului s-a 

îndreptat apoi spre „situațiile reale în 

care calitatea serviciilor este slabă și 

unde se formează noi zone de sărăcie 

și marginalizare. În aceste situații, 

orașul se mișcă pe bandă dublă: pe de 

o parte, e autostrada celor care aleargă 

oricum supragarantați; pe de alta, 

sunt străduțele înguste ale săracilor și 

ale celor fără ocupație, ale familiilor 

numeroase, ale emigranților”. 

Papa Francisc i-a îndemnat pe edili 

să nu înceteze să frecventeze „periferiile, 

urbane, sociale și existențiale”: de 

fapt, „punctul de vedere al celor din 

urmă este cea mai bună școală, ne face 

să înțelegem care sunt nevoile reale” 

și „ne oferă pulsul nedreptății”, indicându-ne 

„și calea pentru a o elimina”. 

(Trad. Cristina Grigore) 

Pontifii și 

cinematografia 

În perioada 2-18 octombrie 

2017, la Milano a 

avut loc expoziția „Papi 

in soggettiva. I pontefici, 

il cinema, l’immaginario” 

(Papii în termeni subiectivi. 

Pontifii, cinematografia, 

imaginarul). 

Expoziția a inclus un parcurs 

multimedia, cu panouri, 

cadre de film, prime pagini 

de ziar, documente adesea 

inedite. Pe de o parte, s-a 

amintit ceea ce a spus Biserica 

despre audiovizual, pe de alta, 

modul în care cinematografia 

și televiziunea au reprezentat 

Biserica și pe succesorii 

lui Petru. Expoziția a avut trei 

secțiuni: „Papii și cinematografia”, 

„Papii în cinematografie” și 

„Biopic: de la om la Petru, de la 

Petru la om”. 


7

FOCUS 

EVENIMENT 

„... decretăm 

recunoașterea 

devoțiunii către Sf. 

Fecioară Maria de la 

Fatima, ce se ține în 

biserica Sf. Elena, din 

București, în ziua de 

treisprezece a fiecărei 

luni, și încurajăm 

poporul credincios 

al Arhidiecezei de 

București să participe la 

această devoțiune.” 

(ÎPS Ioan Robu, 15 noiembrie 2015) 

Jubileul APARIȚIILOR 

S-A ÎNCHEIAT 

DEVOȚIUNEA CONTINUĂ 

Pe 13 octombrie, în Arhidieceza Romano-Catolică de București s-a 

încheiat Jubileul aparițiilor Sf. Fecioare la Fatima, prilejuit de centenarul 

aparițiilor Maicii Domnului celor trei păstorași, la Cova da Iria. 

În perioada 13 mai - 13 octombrie, 

pe durata Jubileului, 

în parohiile Arhidiecezei au 

avut loc diferite inițiative care 

au marcat centenarul aparițiilor 

Sf. Fecioare la Fatima: concerte 

în cinstea Maicii Domnului, conferințe, 

predici și cateheze tematice, 

dedicate apariţiilor de la Fatima. Tot 

în contextul Anului jubiliar, în luna 

august, un grup de credincioși de la 

Biserica Italiană și de la alte parohii 

din București a făcut un pelerinaj 

la cele mai cunoscute Sanctuare 

Mariane din România: Cacica, 

Șumuleu Ciuc, Maria Radna și Scăiuș. 

Pentru a marca încheierea Jubileului, 

în bisericile Arhidiecezei, Sf. 

Liturghii au fost celebrate în cinstea 

Sf. Fecioare Maria de la Fatima, iar 

înainte de celebrările liturgice, preoții, 

alături de comunitățile pe care le păstoresc, 

s-au rugat Sfântul Rozariu și 

au cântat litania în cinstea Mariei. 

Aceste momente deosebite închinate 

Sf. Fecioare au avut o încărcătură 

spirituală deosebită la biserica 

Sf. Elena, unde, de mai bine de 70 

de ani, în ziua de 13 a fiecărei luni, 

se celebrează devoţiunea dedicată 

Sfintei Fecioare Maria de la Fatima, 

o devoțiune care în anul 2015 a fost 

recunoscută prin decret, de către ÎPS 

Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit 

de București. De aceea, în această biserică, 

Sfânta Liturghie de încheiere 

a Jubileului a fost un eveniment deosebit, 

care s-a bucurat și de prezenţa 

Păstorului Arhidiecezei. ÎPS Ioan, 

înainte de binecuvântarea solemnă, 

şi-a exprimat mulţumirea şi bucuria 

pentru că a participat la celebrare şi 

le-a amintit celor prezenţi să trăiască 

mereu credinţa lor şi să-i permită 

Mariei să apară în fiecare zi, prin rugăciune, 

în viaţa şi în inima lor. 

Jubileul aparițiilor Sf. Fecioare 

la Fatima s-a încheiat, dar nu și 

devoțiunea poporului lui Dumnezeu 

față de această manifestare plină de 

iubire a Maicii lui Dumnezeu față de 

noi. Iar credincioșii din București au o 

modalitate în plus de a o practica: participând 

în ziua de 13 a fiecărei luni, 

la biserica Sf. Elena, la devoțiunea către 

Sf. Fecioară de la Fatima. Pentru 

că aici se deschide „o fereastră spre 

milostivirea lui Dumnezeu, prin 

Sf. Fecioară Maria”, așa cum spunea 

Părintele Petru Husariu, parohul comunităţii 

de la Sf. Elena. 


FOCUS 

EVENIMENT 

Consiliul Pastoral 

este un organism 

diecezan consultativ 

permanent, format 

din preoţi, membri ai 

institutelor de viaţă 

consacrată şi din laici 

(cf. can. 511-514), 

care are scopul de a 

contribui la promovarea 

acţiunii pastorale 

diecezane. 

Consiliul Pastoral 

Întâlnirea anuală 

Pe 9 octombrie, a avut loc întâlnirea Consiliului Pastoral al 

Arhidiecezei Romano-Catolice de București, convocat de 

ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București. 

Întâlnirea a început cu rugăciunea 

psalmului 15, cu reamintirea 

temelor generale de la 

întâlnirea Consiliului Pastoral 

din 2016, cu prezentarea modului în 

care s-au căutat subiectele noi de pe 

ordinea de zi și cu citirea canonului 

511 din Codul de drept canonic: 

„Consiliul Pastoral, sub autoritatea 

Episcopului, să caute să descopere 

problemele legate de activitățile pastorale 

în dieceză, să le examineze și 

să propună soluții practice”. 

Încă de la începutul întâlnirii, 

Păstorul Arhidiecezei a subliniat câteva 

aspecte practice, vorbindu-le 

preoților despre importanța ca ei 

Text: Pr. Daniel Bulai 

să fie martori autentici „în familia 

preoțească” și în comunitățile parohiale, 

deoarece din mărturia tuturor 

preoților izvorăște adevăratul dinamism 

pastoral! 

Pe ordinea de zi au fost abordate 

următoarele teme generale: 1. 

Cunoașterea activităților și a programelor 

generale din Centrele 

Diecezane pentru Anul Pastoral 

2017-2018; 2. Identificarea noilor 

provocări în cadrul anumitor centre 

pastorale din Arhidieceză; 3. 

Propuneri actuale din partea unor 

membri ai Consiliului Pastoral; 

4. Chestiuni de comunicare în 

Arhidieceză și de administrare în 

parohii; 5. Fixarea normelor liturgice 

pentru încheierea Anului Jubiliar 

al aparițiilor Sfintei Fecioare Maria 

de la Fatima. 

Arhiepiscopul Ioan Robu a pus 

accentul pe următoarele subiecte: 

formarea permanentă a preoților; 

importanța legăturii dintre preoți 

și ministranți, tineri și familii; formarea 

și prudența tuturor atunci 

când se au în vedere postările pe 

Facebook; instituirea și formarea 

grupurilor de lectori în parohii; 

înființarea unei comisii pentru conservarea 

patrimoniului cultural în 

Arhidieceză; constituirea de consilii 

parohiale; contactul părinților parohi 

cu autoritățile civile; 2018 – împlinirea 

a cinci ani de la beatificarea 

Mons. Vladimir Ghika; importanța 

Comisiei de Cateheză, formată din 

4-5 preoți, care să vină în ajutorul 

copiilor, al tinerilor și al adulților, 

pentru a-i învăța cum se face cateheza 

și ce se învață la cateheză etc. 

La final, s-a comunicat data următoarei 

întâlniri a Consiliului Pastoral 

din Arhidieceza Romano-Catolică 

de București: luni, 8 octombrie 2018. 


9

FOCUS 

EVENIMENT 

Republica Belarus, în pofida 

anilor de ateism de 

stat, trăiește o vivacitate religioasă 

deosebită. Mulți au 

fost botezați în secret și nu 

au fost înregistrați. Putând 

să redescopere în libertate 

rădăcinile lor spirituale, 

acum umplu bisericile din 

țară, şi sunt cu preponderenţă 

tineri, așa cum nu 

se întâmplă în multe țări 

occidentale. 

(după L’Osservatore Romano, 

29 septembrie 2017) 

© 2017 - Pr. Doru Popovici, Radio Maria 

Biserica iubește 

Europa 

Europa: o îndatorire spirituală 

Între 28 septembrie şi 1 octombrie, s-a desfăşurat la Minsk, 

în Belarus, Adunarea Plenară a Consiliului Conferințelor 

Episcopale Europene. Din partea Conferinței Episcopilor Catolici 

din România a participat ca delegat PS Cornel Damian, Episcop 

auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București. 

În acest an, la invitația Excelenței 

Sale Tadeusz Kondrusiewicz, 

Arhiepiscop de Minsk-Mohilev, 

întâlnirea Adunării Plenare a 

Consiliului Conferințelor Episcopale 

Europene a avut loc în Belarus. Cu 

această ocazie, episcopii participanți 

au întâlnit comunitatea catolică 

locală, împreună cu care au celebrat 

aniversarea a 500 de ani de la 

tipărirea Bibliei, prima carte tipărită 

în limba bielorusă, și 950 de ani de la 

prima menționare a orașului Minsk 

în cronicile primare. 

Înainte de deschiderea oficială a 

lucrărilor, Episcopii l-au întâlnit pe 

președintele Republicii, Aleksander 

Lukashenko. Importanța întâlnirii 

de la Minsk a fost întărită și de faptul 

că printre participanți la sesiunea de 

deschidere s-au aflat: Exarhul patriarhal 

al întregului Belarus, Mitropolitul 

Pavel de Minsk și Zaslavl; viceprimministrul 

Republicii Belarus, Vasily 

Zharko; primarul orașului, Andrei 

Shorets; reprezentanți ai altor religii. 

La Minsk, ca punct central al 

lucrărilor, Episcopii au examinat 

tema tinerilor, în particular figura 

tânărului de astăzi, dorințele, nevoile, 

temerile, așteptările și relațiile 

lui, provocările pe care lumea de 

astăzi le pune înaintea Bisericii în 

munca pastorală și în proclamarea 

Evangheliei către această categorie 

de persoane, ce constituie viitorul 

Bisericii. Plenara de la Minsk 

a fost o oportunitate în pregătirea 

Sinodului Episcopilor, pe tema tinerilor, 

din toamna anului 2018. 

A doua temă ce s-a aflat în centrul 

lucrărilor a fost aceea a Europei, în 

particular, contribuția și misiunea 

Bisericii la construirea unei case 

comune europene. Episcopii au discutat 

despre cum să fie proclamată 

Evanghelia lui Cristos în Europa. 

Papa Francisc le-a transmis participanților 

un mesaj, în care și-a exprimat 

speranța ca „întâlnirea să 

contribuie la întărirea legăturilor 

de unitate și de comuniune dintre 

episcopii europeni, dând un ulterior 

și curajos impuls misiunii Bisericii 

în Europa, în special în favoarea 

tinerilor, pentru a-i ajuta să descopere, 

în lumina credinței, propria 


FOCUS 

vocație în comunitatea creștină și în 

societate” și i-a încurajat „să continue 

importanta operă destinată găsirii 

căilor de colaborare pastorală dintre 

diferite țări, valorificând diversitatea 

și promovând inițiative de 

solidaritate și fraternitate”. 

Episcopii catolici europeni, în 

mesajul de la finalul lucrărilor, au 

afirmat că „Biserica iubește Europa 

și crede în viitorul ei. Mai mult 

decât un pământ, Europa înseamnă 

o îndatorire spirituală… În ciuda 

tendințelor ce duc spre izolare, noi 

credem în acea unitate de idealuri 

spirituale și etice, care dintotdeauna 

este inima și destinul Europei”. 

„Biserica crede cu tărie în tineri 

și, asemenea unei mame față de 

fiii săi, nutrește față de ei stimă și 

încredere”, după cum este scris în 

mesajul final. 

Adunarea Plenară anuală a 

Consiliului Conferințelor Episcopale 

Europene s-a încheiat duminică, 

1 octombrie, cu participarea Episcopilor, 

împărțiți în grupuri, la 

Liturghii în diferite parohii din 

Minsk, cu scopul de a favoriza întâlnirea 

cu comunitatea locală. 

© 2017 – CCEE 

Mulţi tineri sunt tributari tradiţiei. 

Trebuie să lucrăm la maturizarea credinţei lor 

Se constată o oarecare îndepărtare a tinerilor de 

credinţă, de Biserică. În acest context, s-a subliniat 

importanța familiei, deoarece copiii şi tinerii, în 

ceea ce priveşte credinţa, sunt educaţi în primul rând 

în familie. Dacă familia este deficitară în ceea ce priveşte 

practica religioasă, nu putem să ne aşteptăm la 

o viaţă plină de fervoare din partea tinerilor. Şi s-a 

subliniat faptul că ar trebui să ne gândim la o strategie 

în care să acordăm mai multă atenţie familiei. În 

acest sens, mi-a plăcut remarca unui episcop care a 

subliniat faptul că Dumnezeu a instituit mai întâi familia, 

şi apoi Biserica; ca atare, în familie se primesc 

elementele fundamentale ale credinţei, care ulterior 

se dezvoltă prin practică, prin trăire. 

În țara noastră, una dintre problemele cu care se 

confruntă tinerii este migraţia: mulţi tineri pleacă 

în Occident şi acolo se constată o îndepărtare de 

practicile religioase. Apoi, nu întotdeauna credinţa 

tinerilor este matură. Sunt mulţi tineri tributari 

unei tradiţii, unor obiceiuri: merg la biserică pentru 

că aşa au fost învăţaţi în familie. Trebuie să lucrăm 

la maturizarea credinţei lor şi ca să facilităm o 

întâlnire personală cu Cristos. Biserica trebuie să fie 

mereu deschisă şi să meargă ea, prin slujitorii ei, în 

întâmpinarea tinerilor. Trebuie să găsim noi strategii 

pastorale, predicându-l pe Cristos şi, mai ales, dând 

mărturie despre credinţa noastră prin trăirea creştină 

de fiecare zi. 

(din interviul pe care PS Cornel Damian, 

prezent la Minsk, l-a acordat postului Radio Maria) 


11

FOCUS 

ȘTIRI ARCB 

Brăila 

Sf. Mir 

Pe 15 octombrie, ÎPS 

Ioan Robu s-a aflat în 

comunitatea Adormirea 

Maicii Domnului, unde 

a conferit Mirul la 15 

adolescenți și tineri, 

cărora le-a vorbit despre 

importanța comuniunii 

ce se realizează 

cu ajutorul Duhului Sf. 

și al roadelor Duhului: 

iubirea, bucuria, pacea, 

răbdarea. 

București 

Conferință 

Asociaţia Medicilor 

Catolici București a organizat 

pe 6 octombrie 

conferinţa Revoluţia 

contraceptivă. Aspecte 

morale, biologice şi demografice, 

susţinută 

de doctor Oscar Botta, 

din Argentina. 

București 

Rugăciune 

Comunitatea spaniolă 

s-a rugat pentru victimele 

cutremurului 

din Mexic, din 19 septembrie, 

în cadrul unei 

Liturghii celebrate de 

Pr. Javier Quesada, responsabilul 

comunității, 

și Pr. Eugen Blaj, care a 

înmânat Ambasadorului 

Mexicului, prezent la celebrare, 

o scrisoare de 

condoleanțe din partea 

ÎPS Ioan Robu. 

Octombrie 

misionar 

Inițiative dedicate nevoilor comunităților 

catolice din țările de misiune. 

Conferința 

Fatima, 

100 de ani 

Conferința anuală a Facultăților 

Octombrie este cunoscut în Biserică de Teologie Romano-Catolică 

şi ca luna misiunilor. În acest din România. 

context, în Arhidieceza noastră Pe 13 și 14 octombrie, a avut loc 

s-au desfășurat mai multe inițiative conferința Fatima 100. O sută de 

dedicate nevoilor comunităților catolice din ani de la aparițiile Fecioarei Maria la 

țările de misiune și Misiunii catolice din Fatima, organizată de Facultatea de 

Sololo (Kenya), administrată de doi preoţi ai Teologie Catolică a Universității din 

Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. București, în colaborare cu Facultatea 

În biserici a fost expusă Cutia misionară, de Teologie Catolică a Universității 

unde credincioșii au depus oferta lor pentru 

susținerea misiunii din Sololo. Pe 21 oc- 

cu Facultatea de Teologie Catolică a 

Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, și 

tombrie, la Facultatea de Teologie Romano- Universității Alexandru Ioan Cuza, 

Catolică, a fost inaugurată Expoziția de fotografie 

itinerantă Destinație Sololo, Kenya. După Cuvântul de deschidere 

din Iași. 

Pe 22 octombrie, în Ziua Mondială a al prof. univ. dr. Wilhelm Dancă, 

Misiunilor, în biserici s-a făcut o colectă destinată 

sprijinirii activităților misionare ale conferințele invitaților, dintre care, 

Decan al facultății gazdă, au urmat 

Bisericii. În aceeași zi, doi seminariști care, amintim: Fatima 100. Aspecte istorice, 

a lect. univ. dr. Fabian Doboș 

ca preoți, vor sluji în Arhidieceza noastră - 

Iulian Cochior și Ștefan Lenghen - au plecat (Iași); Maria. Izvor autentic de spiritualitate, 

a conf. univ. dr. Janos Vik 

pentru o experiență misionară de șase luni în 

Misiunea din Sololo. 

(Cluj-Napoca). 

Păstorul între credincioşi 

În luna octombrie a continuat vizita pastorală a Preasfințitului Cornel 

Damian în comunitățile parohiale ale Arhidiecezei noastre. 

n perioada 6-8 octombrie, PS Cornel s-a aflat în mijlocul comunității parohiale 

Sf. Francisc din Assisi, din Târgoviște, iar între 13 și 15 octombrie, în Parohia 

Î 

Adormirea Maicii Domnului, de la Oituz (CT). În acest context, Preasfințitul s-a întâlnit 

cu comunitățile parohiale, a participat la momentele de rugăciune comunitară, 

a fost disponibil pentru spovezi, a vizitat bolnavii, în felul acesta reușind să cunoască 

mai îndeaproape realitățile concrete ale vieții de credinţă din aceste comunități. 


FOCUS 

ȘTIRI INTERNE/EXTERNE 

Heraldica episcopilor 

catolici din Arhidieceză 

Prof. dr. Anton Coşa a prezentat comunicarea Heraldică 

eclesiastică. Stemele arhiepiscopilor romano-catolici de Bucureşti. 

Evenimentul a avut loc pe 10 

octombrie, la filiala din Iași a 

Academiei Române, și s-a înscris 

în seria de comunicări 

lunare din anul academic 2017-2018 

a Comisiei de Heraldică, Genealogie 

şi Sigilografie. Expunerea dr. Coșa a 

reprezentat o continuare a unor demersuri 

similare ce au avut ca obiect 

de studiu stemele episcopale din 

Dieceza de Iași și stema Episcopului 

martir Anton Durcovici. După o introducere 

în tehnica heraldicii eclesiastice, 

prof. Coșa a prezentat stemele 

Arhiepiscopilor romano-catolici 

de București, de la 1883 până în 

zilele noastre. 

Stemele eclesiastice catolice urmăresc 

în compoziția lor, începând 

din sec. al XIX-lea, regulile clasice 

Stema ÎPS Ioan Robu, 

Arhiepiscop Mitropolit de București 

ale heraldicii de tip laic, dar includ 

și elemente de ordin doctrinal, liturgic 

şi canonic. Ele sunt supuse aprobării 

Congregaţiei pentru Cultul 

Divin şi Disciplina Sacramentelor 

şi Colegiului Heraldic, instituit oficial 

în anul 1853, de către Papa Pius 

al IX-lea (1846-1878). 

Personalități 

omagiate 

Nunţiul apostolic, cetăţean 

de onoare al municipiului 

Iaşi. 

Pe 14 octombrie, la Primăria 

municipiului Iaşi, s-a 

desfășurat evenimentul Seara 

Valorilor, la care, pe lângă oficialitățile 

locale, au participat 

şefi de instituţii, personalităţi 

culturale şi religioase, oameni 

de afaceri, politicieni etc. 

Primăria a acordat 13 premii 

unor personalităţi care au avut 

un rol deosebit în promovarea 

Iaşiului, în ultimii 100 de ani. 

Printre cei omagiaţi s-au aflat 

ÎPS Miguel Maury Buendía, 

Nunţiu apostolic şi ambasador 

al Sfântului Scaun în România, 

care a primit titlul de cetăţean 

de onoare al Municipiului Iaşi, 

şi PS Petru Gherghel, care a 

primit premiul Centenar. 

Polonia Ecuador Australia 

Rozarii 

la graniță 

Manifestare 

pro vita 

Diversitate 

intolerantă 

Pe 7 octombrie, catolicii polonezi 

s-au rugat Rozariul de-a lungul graniței 

de peste 3.000 de km, în circa 

4.000 de locuri pe graniță, invocând-o 

pe Sf. Fecioară pentru salvarea 

Poloniei și a lumii. Evenimentul, 

organizat de laici catolici, a fost 

susținut și de autorități ecleziale 

poloneze. Au participat 320 de parohii 

din 22 de dieceze. Premierul 

Beata Szydło și-a arătat sprijinul, 

publicând pe Twitter o imagine cu 

un rozariu și transmițând salutul ei 

participanților. 

Pe 14 octombrie, s-a desfășurat 

un impresionant marș în favoarea 

vieții, sub sloganul: „Nu te amesteca 

între mine și copiii mei!”. 

Inițiativa a fost organizată de comitetul 

laic, Frontul Național pentru 

Familie, cu sprijinul Conferinței 

Episcopale, ca răspuns la prezentarea 

în parlament a unor proiecte 

de legi prin care se încearcă introducerea 

în țară a ideologiei gender 

și a unor teme legate de sănătatea 

reproductivă, printre care răspândirea 

contraceptivelor abortive. 

Pe 15 octombrie, un preot anglican 

a găsit pe biserica sa din Melbourne 

aceste mesaje: Votaţi DA! Răstigniţi-i 

pe cei ce votează NU!. În Australia se 

desfăşoară un vot prin corespondenţă 

referitor la legiferarea „căsătoriei” 

homosexuale, care, chiar 

dacă nu va avea rol obligatoriu 

pentru guvernul conservator, va 

arăta care este voinţa populației. În 

cadrul campaniei, susţinătorii „căsătoriei” 

homosexuale s-au arătat 

ameninţători şi intoleranţi față de 

cei cu păreri opuse. 


13


Vederi din Roma 

De la Elisa 

pentru Anna, cu iubire 

„Ce cadou ţi-a făcut 

mămica ta?” Anna, 

o fetiţă de doar un an 

din localitatea italiană 

Spresiano, de lângă Treviso, va 

putea răspunde la această întrebare 

timp de 18 ani de acum înainte, 

chiar dacă mămica ei, Elisa Girotto, 

s-a stins din viaţă pe 28 septembrie, 

răpusă de un nemilos cancer la sân. 

„Cum, ce fel de cadouri, de vreme 

ce nu există încă serviciul de 

colete din Eternitate?”, s-ar putea 

întreba oricine, pe bună dreptate. 

Răspunsul a venit de la Alessio, soţul 

Elisei, care, interpelat telefonic de 

unii jurnalişti, a istorisit: „Înainte de 

ultima internare, Elisa era conştientă 

că nu s-ar mai fi întors acasă la 

noi, la Spresiano. De aceea, înainte 

de a merge la spital, a dorit să facă 

o ultimă fotografie cu Anna, cu spiritul 

dintotdeauna: cel al surâsului. 

Elisa obişnuia să spună: zâmbeşte 

Text: Anca Mărtinaş Giulimondi 

mereu; zâmbetul face bine celui care-l 

dăruieşte şi celui care-l primeşte! 

Apoi, pe durata ultimei internări, s-a 

ocupat de cadourile pentru Anna.” 

Deşi cu sentinţa de condamnare 

la moarte în buzunar, Elisa a folosit 

fiecare minut rămas pentru a planifica 

şi organiza aspecte legate de viitorul 

fetiţei, al soţului şi al părinţilor 

ei. „S-a gândit la toate. Singurul lucru 

pe care nu a reuşit să-l facă a fost 

înscrierea fetiţei la creşă”, a istorisit 

Alessio, amintindu-şi de momentul 

în care Elisa a descoperit tumoarea. 

Era chiar în ziua în care a adus-o pe 

lume pe fetiţa lor, Anna, ziua cea 

mai frumoasă pentru o mamă. 

Imediat după ce a născut, Elisa a 

fost supusă unei intervenţii chirurgicale 

de urgenţă. În perioada succesivă, 

de convalescenţă şi tratament 

chimioterapic, nu a fost posibil să se 

ocupe de fetiţă aşa cum şi-ar fi dorit. 

La ceasul legănatului, braţele mamei 

au fost înlocuite de cele ale tatălui; 

în locul laptelui matern, fetiţa a primit 

lapte praf, pregătit cu grijă tot de 

tăticul ei, care a învăţat repede să-şi 

hrănească „puiul”, asemenea unui 

pinguin imperial. 

În camera spitalului pentru bolnavi 

în fază terminală, Elisa şi-ar fi 

putut petrece ultimele săptămâni 

plângându-şi soarta cruntă, cu capul 

înfundat în pernă, înverşunată 

împotriva a tot şi a toate. Însă nu, 

ea a avut forţa să-şi trăiască timpul 

din urmă visând la momentele fericite 

din viitorul fetiţei ei, contribuind 

totodată la împlinirea lor. Între 

două perfuzii, în momentele în care 

calmantele reuşeau să-i domolească 

durerile, Elisa stătea la computer, 

căutând pe Internet cadouri pentru 

fiecare Crăciun şi aniversare de 

naştere a fetiţei, până la împlinirea 

vârstei de 18 ani. Aproape zilnic, soţul 

ei, Alessio, primea acasă colete, 

toate conţinând daruri alese cu grijă 

de Elisa pentru micuţa Anna. Lui îi 

revine îndatorirea de a le împacheta, 

de a le păstra şi de a le oferi fetiţei 

în ordinea dorită de mămica ei: mai 

întâi, jocurile didactice; apoi, păpuşa 

Barbie cu bucătărie, încât fetiţa să capete 

pasiunea pentru gătit pe care o 

avea şi mămica ei; mai târziu, globul 

pământesc din plută, pe care să fie 

marcate, cu pioneze, locurile pe care 

Anna ar vrea să le viziteze; de asemenea, 

un puzzle cu podul Golden 

Gate, pentru ca micuţa să înveţe să 

construiască visuri măreţe bucăţică 

cu bucăţică, pas cu pas, zi după zi. 

Lista cadourilor este lungă şi fascinantă. 

Fiecare cadou are un rost, trebuind 

nu doar să o bucure pe Anna, 

dar şi să o înveţe ceva bun pentru 

viaţă. Însă cel mai important lucru 

pe care-l va afla Anna din darurile de 

la mămica ei va fi să iubească pe măsura 

iubirii conţinute de fiecare dintre 

daruri, mai ales de darul vieţii. 



RES-PUBLICA 

Angajarea socială. 

Manualul de utilizare 

Achiziționarea unei prize 

inteligente a fost un 

pas voit spre optimizarea 

consumului de energie. 

Nu era prima dată când instalam un 

instrument electronic, așa că am vrut 

ca, imediat ce am desfăcut ambalajul, 

să o pun la treabă. Însă, cu toată 

experiența mea, nu am reușit să fac 

să funcționeze priza până nu am citit 

broșurica din cutie. Și cred că ni s-a 

întâmplat tuturor aceasta: mult prea 

încrezători în cunoștințele și intuiția 

noastră, am neglijat la început sfaturile 

inventatorului sau ale producătorului 

din manualul de utilizare. 

Deseori, viața însăși ajunge la momente 

când cunoștințele și intuiția 

nu sunt de ajuns pentru a face pasul 

înainte spre împlinire. Sigur că 

sunt multe moduri de a vedea viața, 

dar cred că am conștientizat deja 

că nu suntem noi inventatorii ei și 

nici producătorii ei. Viața este darul 

Text: Pr. Francisc Ungureanu 

imens pe care l-am primit pentru 

noi înșine, pentru că noi am fost 

creați pentru noi înșine (cf. GS 24). 

Așadar, sunt situații în viață când nu 

avem încotro și căutăm manualul de 

utilizare care era la pachet cu darul 

de care ne folosim deja de ceva timp. 

Conștientizarea „vieții reale” 

ca implicare în societatea în care 

trăim poate fi acel moment când 

cunoștințele de acasă și cele de 

la școală nu ajung, și nici intuiția 

nu poate fi suficientă. Implicarea 

creștinului în societate, în vederea 

desăvârșirii vieții de credință în autentic 

spirit misionar, este descrisă 

de Mântuitorul în parabola samariteanului 

milostiv, dar uneori acel 

„Mergi și fă și tu la fel!” pune în dificultate. 

Atunci vrem să deschidem 

manualul de utilizare. 

Ei bine, și manualele acestea 

sunt de multe feluri. Chiar dacă 

este același conținut, în dorința de 

a corespunde modului de percepere 

a realității de către destinatari, formatul 

și genul literar al manualelor 

care facilitează utilizarea darului 

vieții poate diferi. Tinerii sunt cei 

mai exigenți și un manual de utilizare 

pentru această categorie de 

persoane este o provocare. Tocmai 

de aceea, la manualele pentru tineri 

lucrează tinerii înșiși. Așa s-a 

întâmplat și cu seria de manuale de 

utilizare numite pe rând: YOUCAT, 

YOUTH BIBLE, YOUTH PRAYER, 

DOCAT, pentru a le aminti doar pe 

cele traduse și în limba română. La 

fiecare au lucrat grupuri de tineri 

care au pus tot ce aveau mai frumos 

și mai bun pentru cei de vârsta lor 

– creând inclusiv variante pentru 

telefoane și tablete. Ultima apariție 

în această serie a fost voită imperativ 

de Papa Francisc, tocmai pentru 

a pune în mâinile celor mai tineri un 

instrument pentru a putea răspunde 

la întrebarea „Ce trebuie făcut?”. 

Papa Francisc, prefațând DoCat, 

amintește cuvintele lui Isus: „Tot ce aţi 

făcut unuia dintre fraţii mei cei mai 

mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40), 

care au convertit oameni ca Francisc 

de Assisi, Maica Tereza de Calcutta 

sau Charles de Foucauld. Convertirea 

personală este prima mișcare pe care 

o indică și manualul acesta de utilizare, 

pentru ca în pasul următor să putem 

face o lume mai umană. 

Manualul acesta de utilizare a fost 

prezentat anul trecut la Cracovia, în 

contextul întâlnirii mondiale a tinerilor, 

de către Cardinalul Luis Antonio 

Tagle, Arhiepiscop de Manila și 

Președinte al Caritas Internationalis. 

Atât în forma de carte, cât și în cea de 

aplicație, acest instrument este ca o 

„busolă pentru a trece de la rugăciune 

la acțiune”, un alt mod de a spune 

că a fi creștini angajați în societatea 

contemporană este o opțiune doar ca 

formă, nu și în conținut. 


15


EXCELENȚĂ ÎN SLUJIRE 

Misiunea JRS 

România este de 

a însoţi refugiaţii 

şi persoanele 

dezrădăcinate, de a-i 

ajuta şi de a pleda 

pentru cauza lor în 

faţa autorităţilor şi a 

societăţii civile. 

I-am ajutat, 

după puterile noastre! 

În ultimii ani, fenomenul migraţiei 

a luat amploare. Astăzi, 

mulțimi nenumărate de persoane 

sunt constrânse să-și 

abandoneze casele şi familiile din 

cauza persecuţiilor, a violenţei, a 

catastrofelor naturale şi a sărăciei. 

Această realitate, cu importantele 

sale dimensiuni materiale şi 

spirituale, a devenit o problemă 

majoră pentru care trebuie găsite 

soluții. Diferite asociații cu caracter 

umanitar și-au canalizat misiunea, 

competențele și forțele proprii 

pentru a veni în sprijinul persoanelor 

care se află în această situație. 

Asociația Serviciul Iezuiților pentru 

Refugiați (JRS) din România este 

una dintre acestea, iar misiunea sa 

este de a însoţi refugiaţii şi persoanele 

dezrădăcinate, de a-i ajuta şi de 

a pleda pentru cauza lor în faţa autorităţilor 

şi a societăţii civile. 

JRS România şi-a început activitatea 

în 1996, ca Birou naţional 

al Biroului regional JRS Europa, 

cu sediul la Bruxelles. Atunci, JRS 

România avea ca persoană de contact 

un preot misionar din Belgia 

şi un tânăr student gata să răspundă 

la o mare provocare. Iezuiţii 

din România şi cei responsabili de 

Biroul regional au hotărât să răspundă 

nevoilor refugiaţilor din 

Congo, Sudan şi Irak şi să ajute societatea 

românească să înţeleagă 

drama refugiaţilor. La început, s-a 

lucrat într-un demisol al bisericii 

Sacré Cœur, din Bucureşti, cu ajutorul 

comunităţilor catolice de limbă 

franceză şi engleză, devenind, 

încetul cu încetul, un program profesional 

de asistenţă umanitară. 

„Refugiaţilor şi persoanelor strămutate 

care s-au îndreptat spre noi, 

am căutat să le ieşim în întâmpinare, 

după puterile noastre. Primii au 

fost câţiva tineri creştini din Sudul 

Sudanului, prigoniţi din motive religioase 

şi care au dorit să înceapă 

o viaţă nouă în România. După ei 

au venit mulţi din Congo, în timpul 

războiului civil. Preocupările noastre 

s-au încrucişat cu ale altor comunităţi 

creştine şi organizaţii. Aşa 

s-a născut, pe lângă biserica Sacré 

Cœur, un mic punct de lucru al JRS 

Europa. În 1996, am fost incluşi în 

structura europeană JRS.” (Pr. Luc 

Duquenne SJ, fost Preşedinte al 

JRS România) 

În anul 2000, JRS România a devenit 

organizaţie neguvernamentală, 

în conformitate cu legislaţia naţională 

în vigoare. În 2002, s-a născut 

centrul de servicii sociale, luând numele 

lui Pedro Arrupe, fondatorul 

asociaţiei internaţionale. Odată cu 

începerea muncii de asistenţă umanitară, 

mii de refugiaţi şi migranţi 

au beneficiat de o formă de sprijin 

social, educaţional şi material. De la 

înfiinţare şi până astăzi, peste 5.000 

de persoane au beneficiat de programele 

JRS. 


SUFLET TÂNĂR 

Despre teama de a uita 

Bine ne-am reîntâlnit, drag 

tânăr cititor! 

Sper că te găsesc bine 

acum, când am început 

deja noul an pastoral. În numărul 

trecut al revistei am prezentat, printre 

altele, și planul pastoral și sper 

că activitățile propuse ți-au trezit 

interesul. Există și câteva propuneri 

noi, despre care vom oferi mai multe 

informații la timpul potrivit. 

Până atunci, aș dori să conștientizăm 

mai mult luna specială în 

care am intrat, noiembrie. După 

cum știi, este o lună în care se recomandă 

să îi amintim în rugăciune 

pe cei care au plecat dintre noi, pe 

cei care se află în purgator, pe cei 

cu care am dori să nu rupem legătura 

după plecarea din această 

lume. Cu siguranță ai avea la cine 

să te gândești: poate un bunic, un 

părinte, un frate sau soră, poate 

un verișor sau prieten, ori coleg. 

Încearcă să înalți către Dumnezeu 

câte un gând pentru ei, în rugăciunea 

ta, iar în felul acesta să păstrați 

o legătură vie între voi. Nu este exclus 

ca și ei să facă același lucru, 

gândindu-se la tine. 

Twitter: @Pontifex 

Pagini realizate de Centrul Diecezan pentru 

Pastorația Tineretului 

Am o curiozitate! De ce unii tineri 

evită să abordeze în dialogurile 

lor realitatea morții? De ce se tem 

să vorbească despre această realitate 

sigură, care nu va ocoli pe nimeni? 

Oare abordarea acestui subiect îți 

poate lua bucuria de a trăi? Ce simți 

tu în fața acestui subiect: teamă, curaj, 

seninătate? 

Tânăr drag, o privire corectă asupra 

acestei realități te poate liniști. 

Finalul acestei vieți nu aduce descompunerea 

în nimic, ci continuitatea 

vieții într-o altă lume, cea a 

lui Dumnezeu, căci sufletul rămâne 

viu. Prin acesta, o rudă, un prieten 

sau o cunoștință continuă să trăiască. 

Problema nu apare atunci când 

ei „pleacă”, ci când noi uităm de ei. 

De fapt, această „plecare” înseamnă 

a-l întâlni pe Cel în care ai crezut 

fără să-L fi văzut (cf. In 20,29). Să ne 

temem, mai degrabă, să nu-i uităm 

pe cei dragi care au plecat dintre noi 

și care găsesc în rugăciune cel puțin 

o cale de a păstra legătura. 

Pr. Marian Blaj, 

Responsabil diecezan 

pentru Pastorația Tineretului 

Numai în tăcerea rugăciunii putem învăța să ascultăm 

glasul lui Dumnezeu. 

Papa Francisc 

TINERII 

ÎNTREABĂ 

Ce se întâmplă 

după moarte? 

Odată cu moartea, sufletul 

părăseşte trupul şi 

ajunge în faţa lui Dumnezeu. 

Sfânta Tradiţie a Bisericii 

vorbeşte despre „ultimele 

patru lucruri”: moartea, judecata, 

iadul şi raiul (CCBC, 

apendice B). Judecata particulară 

sau personală are loc 

în momentul morţii fiecăruia. 

Asta nu trebuie să ne sperie, 

pentru că Dumnezeu care 

a fost cu noi în timpul vieţii, 

este şi atunci cu noi. El ne 

va vedea aşa cum suntem şi 

cum am trăit. Dacă e nevoie 

de un drum de purificare, îl 

vom face. Dacă nu, ne bucurăm 

din plin de prezenţa 

Lui. Dacă rămânem în păcat 

de moarte fără căinţă, adică 

închişi la iubirea sa milostivă 

şi continuă, rămânem separaţi 

de El, adică în Iad. El ne 

doreşte cu adevărat fericiţi 

şi ne caută permanent. Dacă 

ştim să rămânem în legătură 

cu El, prin orice mod, ne va 

găsi. Deci şansele sunt toate 

de partea noastră. Putem 

însă, să ne rugăm şi pentru 

o moarte bună. Asta ne va 

ajuta să plecăm mai împăcaţi 

din lumea aceasta. Cred 

că după moarte, vom fi mai 

aproape de Dumnezeu. 

Rubrică îngrijită de 

Sr. Gabriela Lungu, FCJ 


17


REPORTAJE 

Deschiderea anului 

pastoral 2017-2018 

Pe data de 7 octombrie, tineri din diferite parohii ale 

Arhidiecezei Romano-Catolice de București s-au adunat la biserica 

Sf. Francisc din Assisi din Capitală pentru primul eveniment 

din noul an, și anume: Deschiderea Anului Pastoral. 

Text: Theodora Bratu 

Programul deschiderii noului 

an pastoral a început cu 

Sfânta Liturghie, prezidată 

de Pr. Marian Blaj, responsabilul 

Centrului Diecezan pentru 

Pastoraţia Tineretului (CDPT), alături 

de care au concelebrat preoţi 

din diferite parohii. După celebrarea 

euharistică a urmat prezentarea 

calendarului de evenimente și 

promovarea noilor posibilități de 

voluntariat pentru tineri. Membrii 

echipei diecezane, care au organizat 

deschiderea noului an pastoral, 

speră că tinerii participanţi la eveniment 

au avut parte de momente 

frumoase și că au căpătat forţe noi, 

pentru că va urma un timp încărcat, 

plin de noi provocări. 

Centrul Diecezan pentru Pastoraţia 

Tineretului a dorit să afle și părerea 

câtorva participanți despre această 

zi și așteptările lor pentru noul an, 

păreri pe care le împărtășim, aici, 

cu voi: 

Cum ți s-a părut primul eveniment 

din acest an pastoral? Ești încântat 

de ce va urma? 

,,În primul rând, mie mi s-a părut 

foarte interesant pentru că am aflat 

anumite lucruri noi, iar în al doilea 

rând, am mai participat până acum 

la deschiderea anului pastoral și mi-a 

plăcut foarte mult”. (Ana Vladu) 

,,A fost foarte frumos și drăguț. 

Este prima oară când particip la un 

astfel de eveniment și sper să fie în 

continuare așa”. (Ioana Părășcanu) 

,,A fost interesant, cu toate că 

în prima parte am fost obosită și 

a trebuit să depun puțin efort să 

simt că sunt aici. A doua parte a 

fost ceva mai relaxantă și am simțit 

că mă implic. Legat de noile propuneri, 

sună foarte bine școala de 

voluntariat și eu aștept foarte mult 

Întâlnirea Națională a Tineretului 

Catolic!” (Andreea Blăjuț) 

Un mesaj pentru Centrul Diecezan 

pentru Pastoraţia Tineretului? 

,,Succes! Aveți mult de muncă”. 

(Andreea Blăjuț) 

,,Tineri, viitorul e al vostru!” 

(Ana Vladu) 

,,Sunteți foarte tari și încercați să 

adunați cât mai mulți tineri.” 

(Ioana Părășcanu) 



De ce voluntar în 2017? 

Sunt voluntar de vreo 11 ani. În 

tot acest timp, am învăţat că 

nu trebuie să renunţi niciodată la a 

face binele pentru cei din jurul tău. 

De multe ori, nu vezi imediat avantajele, 

însă peste un timp îţi vei da 

seama cum și cât te-au transformat 

toate aceste acţiuni. Am învăţat 

să îmi înving anumite temeri 

și să înţeleg că a-ţi exprima ideile 

uneori poate fi exact ceea ce alţii 

caută. Creativitatea este un dar, și 

tot ceea ce trebuie să faci este să o 

lași să se exteriorizeze. Am întâmpinat 

și momente dificile, dar ce 

am fi fără aceste încercări? Mi-am 

Alături de Cucu 

Nu ar trebui să fie o decizie 

greu de luat. Nu e o alegere 

între două opțiuni cu valoare 

relativ egală. Nu există multe 

alternative, acestea fiind două la 

număr: ori suntem alături, ori 

nu suntem. Cucu, la doar 34 de 

ani, a fost diagnosticat cu cancer, 

o boală mult mai gravă decât răceala 

de care ne plângem amar în 

această perioadă a anului. 

Situația e simplă, noi tindem să 

o complicăm degeaba. Avem talentul 

ăsta, să întoarcem evidentul 

pe toate părțile până când, ridicând 

praful propriilor slăbiciuni 

și neajunsuri, facem ca o problemă 

evidentă să fie ascunsă în spatele 

unor zeci de pseudo-riscuri 

și griji irelevante. 

Astfel, reușim încă un lucru 

foarte mișto, acela de a ne îndepărta 

unul de altul. Când praful 

ridicat se adună pe inima noastră, 

făcut prieteni, am vizitat locuri noi 

și, cel mai important, am simţit că 

pot să aduc bucurie celor de lângă 

mine prin ceea ce sunt eu. A-i lăsa 

pe ceilalţi să te cunoască așa cum 

ești e o adevărată provocare în ziua 

de azi. Dar dacă vrem să-i ajutăm 

pe cei de lângă noi, trebuie să fim 

sinceri mai întâi cu noi înșine, apoi 

să ne aplecăm spre ceilalţi, așa cum 

ne îndeamnă vocaţia misionară a 

creștinului. Voluntariatul nu este o 

modă. Prin el poţi să oferi în mod 

liber, dar și să înveţi foarte multe 

lucruri noi. 

Adriana Calotă 

din cauza gravitației uriașe generate 

de importanța exagerată pe 

care ne-o alocăm, aceasta devine 

o piatră. Iar de la o piatră la o planetă 

care consumă tot ce îi este 

aproape, nu e drum lung. 

Dar nu e totul pierdut. Ca în 

cosmologie, atunci când două 

planete se ciocnesc, crusta rece 

de la suprafață face loc lavei 

fierbinți din interior. Acesta este 

sfatul meu, ciocniți-vă cu acest 

caz sau cu altul, nu contează care, 

nici nu știți ce minunății puteți 

descoperi mai apoi. 

De aceea, în orice efort caritabil, 

nu există o persoană care 

dăruiește și una care primește. 

Există două persoane care primesc. 

Nimeni nu ajunge mai sărac 

din pricina carității, ci cu toții 

devenim un pic mai bogați, datorită 

ei. 

Rafael Emanuel Ropotă 

CINEMATECA 

This is 

our time 

(2013) 

Cinci prieteni, uniți prin 

credința lor, încearcă să 

schimbe ceva în lume. 

Sinteză: Ethan, Luke, Alé, 

Ryder şi Catherine, proaspăt 

absolvenți de colegiu, plini de 

ambiție, pasiune şi speranță, 

sunt pregătiți să lupte pentru 

misiunea lor, indiferent de 

sacrificiile necesare. Dar oare 

vor putea ei să facă față tuturor 

obstacolelor? 

Despre film: Povestea prezintă 

încercarea unor tineri ce 

fac tot posibilul pentru a face 

cunoscut cuvântul Domnului, 

ei uitând că uneori nu lucrurile 

mărețe contează, ci cele 

făcute din inimă. Tragedia 

pierderii unuia dintre ei aduce 

schimbări pentru totdeauna 

în sufletele lor. 

Recomandare: Un film pentru 

familie, construit în jurul 

unei tematici creștine. 

Alexandra Corina Iacoban 


19


ȘTIRI/ANUNȚURI 

Pregătiri mărunte pentru 

evenimentele majore 

Înainte de a începe propriu-zis 

noul An Pastoral au avut loc 

o serie de întâlniri în care au 

fost implicați și membrii Centrului 

Diecezan. Scopul lor fost acela 

de a pregăti evenimentele majore 

dedicate tinerilor din Arhidieceză. 

Pe 30 septembrie a avut loc întâlnirea 

lucrătorilor pastorali de tineret 

din parohii și decanate. Întâlnirea 

a fost organizată de reprezentanți 

ai Centrului Diecezan și a avut ca 

obiective: familiarizarea cu modul 

de lucru și activitățile CDPT 

din noul an, prezentarea unei retrospective 

a anului pastoral trecut, 

cunoașterea situației pastorale 

a tinerilor din parohii, informarea 

despre evenimentele majore dedicate 

tinerilor - INTC Satu Mare 

(iulie 2018), Sinodul Tinerilor (octombrie 

2018) și ZMT Panama 

(ianuarie 2019). 

Un alt eveniment a avut loc la 

Sighetu Marmației, în perioada 

9-11 octombrie, unde s-au întrunit 

responsabilii diecezani pentru 

tineret din diecezele și eparhiile din 

țară. Întâlnirea a avut ca scop familiarizarea 

cu ultimele noutăți și 

pregătirea următorilor pași de făcut 

la nivel național pentru întâlnirile 

naționale și internaționale amintite 

mai sus. 

Activitatea 

CDPT 

Curs de formare 

pentru tineri 

10-12 noiembrie 2017 

Vizite în decanate 

Decanatul de Constanţa 

2 decembrie 2017 

Concert de colinde 

Christus natus est 

Ediţia a XX-a 

16 decembrie 2017 

Gheorgheni (România) 

Despre credință și 

știință 

Roma (Vatican) 

Întâlnire 

pre-sinod 

În perioada 24-27 august, 40 de tineri 

din diferite orașe din țară au 

participat, la Gheorgheni, la o întâlnire 

despre Dumnezeu, știință 

și lumea înconjurătoare. 

Invitatul special a fost Leszek 

Roszkowski, profesor de fizică la 

Universitatea din Sheffield, care 

le-a vorbit tinerilor despre relația 

dintre credință și știință. 

Liturghia greco-catolică, celebrată 

într-un frumos peisaj montan, 

a întregit, apoi, reflecția asupra 

creației. 

Papa Francisc a anunțat pe 4 octombrie 

că Secretariatul General 

al Sinodului Episcopilor convoacă, 

pentru 19-24 martie 2018, 

o întâlnire pre-sinodală, la care 

sunt invitați tineri din întreaga 

lume: catolici, dar și de alte confesiuni 

creștine, de altă religie și 

chiar necredincioși. Întâlnirea are 

rolul de a pregăti Sinodul din octombrie 

2018, despre „Tineri, credință 

și discernământ vocațional”. 

„Trebuie să ascultăm tinerii!”, a 

spus Papa. 

Suflet tânăr 

Colectiv de redacție 

Bianca Bâlha 

Pr. Marian Blaj 

Theodora Bratu 

Adriana Calotă 

Sr. Emilia Corlade CJ 

Alexandra Iacoban 

Sr. Gabriela Lungu, FCJ 

Emanuel Ropotă 

Foto: cdpt.ro 

20 ACTUALITATEA CREȘTINĂ | NOIEMBRIE 2017 

20


ABC-UL CREDINȚEI 

Vizita Sf. Fecioare 

Sărbătoare liturgică celebrată la 31 mai, 

al cărei conţinut este luat din Evanghelia 

după Sf. Luca: după ce a primit vestea cea 

bună de la Arhanghelul Gabriel, Sf. Fecioară 

a pornit la drum, ca să o viziteze pe verişoara 

sa, Elisabeta. Maria a mers la Elisabeta, 

ca să o ajute, căci aceasta, „căreia i se spunea sterilă”, era însărcinată 

și a rămas cu ea până la naşterea lui Ioan Botezătorul. 

Vizita Sf. Fecioare Maria la Elisabeta 

Caută cele 15 diferențe dintre cele două imagini și încercuiește-le. 

Vecernie 

Slujbă religioasă de 

seară, care este alcătuită 

din cântări, rugăciuni 

şi lecturi biblice, şi care 

se încheie, de obicei, 

cu binecuvântarea cu 

Preasfântul Sacrament. 

În lunile mai şi octombrie 

au loc vecernii în 

cinstea Sf. Fecioare 

Maria, iar în luna iunie, 

în cinstea Preasfintei 

Inimi a lui Isus. În unele 

biserici, au loc vecernii 

în fiecare sâmbătă şi 

duminică. 

Viatic 

Cuvântul provine din 

latinescul viaticum și 

înseamnă „provizii de 

drum”. Este denumirea 

dată Sfintei Împărtăşanii 

care se administrează 

muribunzilor, ca ajutor 

pentru drumul spre 

viaţa veşnică. Celor 

care sunt pe punctul 

de a părăsi această viaţă, 

pe lângă Ungerea 

Bolnavilor, Biserica le 

oferă Euharistia ca viatic. 

Sacrament al lui 

Cristos mort şi înviat, 

Sfânta Euharistie este în 

acest caz sacramentul 

trecerii de la moarte la 

viaţă, din lumea aceasta 

la Tatăl. 


21


Căsătorie reuşită 

sau nereuşită? 

Ce motive duc la reuşita sau la falimentul unei căsătorii? Este 

întrebarea la care au încercat să răspundă soții John şi Julie 

Gottman, psihologi americani, care timp de mai mulţi ani au 

studiat 130 de cupluri. 

Text: Pr. Fabian Măriuţ 

Fiecare cuplu a petrecut o zi 

în Atelierul iubirii, spaţiul 

unde s-a desfăşurat cercetarea. 

Sub privirile celor doi 

psihologi, cuplurile au gătit, au făcut 

curăţenie, au dialogat… La încheierea 

studiului, cei doi cercetători 

au împărţit cuplurile supuse 

experimentului în două grupuri: 

„maestru” şi „dezastru”. După şase 

ani de la trecerea prin Atelierul iubirii, 

cuplurile au fost chemate din 

nou la un interviu. Cei din grupul 

„maestru” erau în continuare împreună, 

liniştiţi, plini de speranţă, 

în timp ce o parte dintre membrii 

grupului „dezastru” erau divorţaţi 

sau, chiar dacă mai erau împreună, 

nu erau fericiţi cu situaţia lor. 

După acest experiment, cei doi 

oameni de ştiinţă au ajuns la concluzia 

că bunătatea şi dărnicia sunt 

fundamentale pentru o viaţă de căsătorie 

reuşită. Prin urmare, simplul 

fapt de a răspunde la situaţiile 

cotidiene de viaţă cu dărnicie sau cu 

agresivitate are o influenţă hotărâtoare 

asupra calităţii vieții în cuplu. 

Spre exemplificare, simpla întrebare 

„Ai auzit acea ştire despre…?” este 

o bună ocazie de a arăta şi mai mult 

interes pentru gusturile celuilalt, 

de a acţiona cu bunătate şi dărnicie 

şi de a strânge şi mai mult legătura 

de cuplu. În schimb, nepăsarea 

faţă de spusele tovarășului de viaţă, 

răspunsurile dure, indiferenţa arată 

mult mai mult decât lipsa de timp 

sau oboseală. 

Există întotdeauna posibilitatea 

de a alege între a răspunde cu bunătate 

sau a răspunde cu brutalitate. 

Cei din grupul „maestru” au demonstrat 

că au mereu interes faţă 

Bunătatea şi dărnicia sunt fundamentale 

pentru o viaţă de căsătorie reuşită. 

Felul în care răspunzi la situaţiile cotidiene 

de viaţă are o influenţă hotărâtoare 

asupra calităţii vieții în cuplu. 

de nevoile emotive ale celuilalt şi că 

încearcă să creeze o atmosferă de 

admirație şi recunoştinţă pentru tot 

ceea ce face celălalt. Cuplurile „dezastru” 

trăiesc într-o atmosferă de 

insatisfacţie, arătându-şi mereu cu 

degetul greşelile, lipsurile, neluându-şi 

în consideraţie calităţile. Poţi 

lăuda ceea ce a făcut bun tovarăşul 

de drum, ori te poți plânge de ceea 

ce nu a făcut. Tu faci alegerea! 

De-a lungul interviurilor, cei doi 

cercetători au apelat şi la testul de 

biorezonanţă şi au observat că „soţii 

dezastru” erau stresaţi ori de câte ori 

conversau, iar din punct de vedere 

fiziologic, arătau ca şi cum s-ar găsi 

în mijlocul luptei. „Soţii maestru” 

arătau seninătate, relaxare şi pace în 

conversație. Prin urmare, dărnicia 

şi bunătatea salvează căsătoria. 



Check-in, în suflet, 

lui Isus 

Trăim în prelungirea telefonului mobil: gândim în extensia unei 

versiuni de Android sau iOS. Există însă o singură Persoană cu 

care nu ne putem da întâlnire pe WhatsApp și către care nici 

apelurile de tip voce/video nu-s la îndemâna tastelor. 

Venim la Liturghie să facem 

un singur apel (clar, 

nu telefonic), și anume 

la iubirea și la iertarea lui 

Isus, pentru a-i mulțumi, a-l lăuda 

și a-l binecuvânta, când: 

• oricâte preocupări exterioare și 

frământări interioare am avea, când 

ajungem la biserică, facem succesiv 

aceste două gesturi: închidem telefonul 

mobil (sigur nu pierdem vreun 

apel 3G de la Dumnezeu, nici 

nu-i cazul să-l tag-uim în propria 

Lui casă) și deschidem odată cu 

poarta bisericii și pe cea a inimii (ca 

să-i dăm lui Isus un mare check-in 

în suflet); 

• în contemplation mode suntem 

„legați” direct la priză și acumulăm 

energie direct proporțională 

cu capacitatea noastră de a ne face 

Text: Claudia Stan 

prezenți prezenței Domnului; singurul 

bip care se aude este acela 

al pulsului nostru conectat la 

cel al Domnului: bateria ni se încarcă 

prin Spovadă și Euharistie, 

sufletul nostru e pe silent, vibrează 

doar pentru că e supraîncărcat de 

atâta iubire; 

• avem rețea (directă și foarte puternică) 

doar cu Isus: semnal bun, 

conectare automată la opțiunea „Nu 

deranjați” și la feature-ul de economisire 

energie (inutilă), deblocare la 

emoții și trăire, blocare la toate apelurile 

„din afară”, GPS cu vizibilitate 

maximă la cer, navigator cu rute ajutătoare 

pe distanța (foarte lungă și 

încurcată) dintre minte și inimă. 

Când butonăm în biserică tastele 

telefonului nostru (uneori atât de 

Să fim cu Dumnezeu, 

știind cât de mult 

este El cu noi. 

(Fer. Vladimir Ghika). 

smart încât pune stăpânire pe stăpân), 

recunoaștem implicit că: 

• ne trăim viața spirituală la fel 

de superficial ca orice altă relație: 

trei like-uri, un partikip și patru 

LOL-uri, un selfie cu fața mea pioasă 

și cu asta s-a terminat și slujba 

asta, că dacă nu era Instagram-ul 

ăsta, nu știu, dear, ce mă făceam; 

• ne credem buricul pământului 

și centrul universului, fiindcă 

încă n-am aflat că lumea nu se 

oprește în loc dacă nu dăm reply în 

4 milisecunde ultimului email de la 

corporație, nu ne vizualizăm instant 

like-urile de pe Facebook și nici nu 

răspundem la telefon cât timp suntem 

„într-o altă Întâlnire”; 

• nu dăm doi bani pe Liturghie și 

nici pe cei din jur: oricât de cool ar 

fi tonul tău de apel, când sunetul lui 

irumpe în mijlocul Prefacerii, refuzul 

sau neglijența de a-l comuta pe 

silențios e deopotrivă o impietate 

asupra delicateții și grandorii misterului 

care se înfăptuiește pe altar, 

precum și o lipsă de respect față de 

fratele tău care a venit să asculte cântecul 

corurilor de îngeri, și nu soneria 

„deșteptăciunii” cu taste și baterie. 

Bonus! Închide-ți telefonul la 

Liturghie, la Adorație, la rugăciune: 

renunță la vorbitul cu prietenii 

reali sau virtuali. Și Dumnezeu îți va 

deschide în inimă un loc de liniște, 

de tihnă și de pace, în care tu poți 

vorbi cu El și El cu tine, ca între 

prieteni adevărați. 


23


SFÂNTA SCRIPTURĂ 

Sfinţirea Bazilicii din 

Lateran (9 noiembrie) 

Text: Pr. Tarciziu Șerban 

Isus a urcat la Ierusalim. 

Şi a găsit în templu vânzătorii 

de boi, de oi şi de porumbei 

şi pe schimbătorii de bani şezând 

acolo. […] i-a alungat pe 

toţi din templu […], iar celor 

care vindeau porumbei le-a 

zis: „Luaţi acestea de aici! Nu 

faceţi casa Tatălui meu casă 

de negustorie!” Discipolii lui 

şi-au adus aminte că fusese 

scris: „Zelul pentru casa ta 

mă mistuie”. 

(din liturgia zilei, 

In 2,13-17) 

Bazilica din Lateran, a cărei 

sfinţire o comemorăm 

în ziua de 9 noiembrie, 

are o semnificaţie aparte. 

Această bazilică, dedicată mai întâi 

Preasfântului Mântuitor şi mai 

apoi Sfinţilor Ioan Botezătorul şi 

Ioan Evanghelistul, este Catedrala 

Episcopului Romei şi, totodată, potrivit 

inscripţiei de pe frontispiciul 

ei, Mama şi Capul tuturor Bisericilor 

din Cetatea [Romei] şi din lume. Cu 

alte cuvinte, această primă biserică, 

care a fost construită din porunca 

împăratului Constantin şi consacrată 

în anul 324 de către Papa Silvestru 

I, a devenit, imediat după Edictul 

din Milano, din anul 313, bazilica de 

referinţă atât pentru comunităţile 

creştine din Roma, cât şi pentru cele 

din lumea întreagă. 

Această funcţie de referinţă se 

datorează faptului că episcopului 

Romei, ca urmaş al Sfântului Petru, 

îi este recunoscută funcţia de primat 

papal atât de Bisericile Apusului, cât 

şi de către cele ale Răsăritului. Prin 

urmare, a celebra acel moment în 

care creştinătatea a dobândit un loc 

simbolic şi universal de referinţă 

are menirea de a conştientiza faptul 

că unitatea Bisericii întemeiate 

de Isus Cristos se realizează în jurul 

urmaşului Sfântului Petru, căruia 

Mântuitorul i-a spus: „Tu eşti Petru 

şi pe această piatră voi zidi Biserica 

mea... Ţie îţi voi da cheile împărăţiei 

cerurilor...” (Mt 16,18). E drept 

că această întâietate, recunoscută 

secole de-a rândul de către urmaşii 

apostolilor (episcopii din lumea 

întreagă), a fost, ulterior, contestată 

pentru a motiva rupturile dureroase 

din Biserică. Cu toate acestea, cei mai 

mulţi creştini, în ciuda vicisitudinilor 

istoriei, au rămas ataşaţi de episcopul 

Romei, ştiind bine că doar în acest fel 

Biserica lui Cristos îşi păstrează unitatea 

pentru care El s-a rugat Tatălui 

la Ultima Cină: „Tată sfânt, păstrează-i 

în numele tău pe care mi l-ai dat, 

ca ei să fie una ca şi noi!” (In 17,11). 

Lecturile biblice ale acestei sărbători 

nu se concentrează doar asupra acestui 

aspect al unităţii. Ele ne invită să 

contemplăm realitatea, frumuseţea, 

dar şi funcţionalitatea Bisericii. 

Celebrând, aşadar, această sărbătoare, 

suntem chemaţi să conştientizăm 

identitatea noastră şi să ne reînnoim 

ataşamentul faţă de cel pe care 

Domnul Isus l-a stabilit conducător 

al Bisericii sale. 



DIN CATEHEZELE PAPEI FRANCISC 

Speranţă şi răbdare 

vigilentă 

Text: Iulia Cojocariu 

Să primim cu 

recunoştinţă şi 

cu uimire fiecare 

nouă zi. Fiecare 

dimineaţă este 

o pagină albă pe 

care creştinul 

începe să scrie 

cu fapte bune. 

Papa Francisc 

Cateheza din 20 septembrie 

a avut drept temă: A educa 

la speranţă, iar Suveranul 

Pontif a pronunţat-o adresându-se 

în mod direct, la persoana 

a doua singular: „Gândeşte-te, 

acolo unde Dumnezeu te-a aşezat 

[…] speră mereu! Nu te încredinţa 

nopţii: aminteşte-ţi că cel dintâi 

duşman pe care trebuie să-l supui 

nu e în afara ta: e înăuntru. De aceea, 

nu lăsa loc gândurilor amare, obscure. 

Această lume e prima minune 

pe care Dumnezeu a făcut-o, iar 

Dumnezeu a pus în mâinile noastre 

harul unor noi minuni. […] Trăieşte, 

iubeşte, visează, crede. Şi, cu harul 

lui Dumnezeu, nu dispera nicicând”. 

În cadrul catehezei din 27 septembrie, 

Papa Francisc a vorbit despre 

duşmanii speranţei, punând 

accentul în special pe apatia care 

erodează viaţa din interior. A avea 

un suflet gol este cea mai rea piedică 

în calea speranţei. De aceea, Sfântul 

Părinte i-a îndemnat pe creştini să 

nu accepte această stare şi să o combată, 

pentru că Dumnezeu ne-a creat 

pentru bucurie şi fericire. E necesar 

să ne păzim inima, să ne opunem 

ispitelor de nefericire. Papa a încheiat 

cu îndemnul de a repeta următoarea 

rugăciune: „Doamne Isuse Cristoase, 

Fiul lui Dumnezeu Cel Viu, ai milă 

de mine, păcătosul”. 

În 4 octombrie, Papa Francisc a 

reflectat asupra temei Misionari ai 

speranţei. Creştinul este un misionar 

al speranţei datorită lui Isus, bobul 

de grâu care căzând în pământ a 

murit şi a adus mult rod (cf. In 12, 

24). Isus, mort din iubire şi pe care 

Dumnezeu l-a înviat în dimineaţa de 

Paşti, este nucleul credinţei creştine. 

Învierea lui Isus ne transformă cu 

puterea Duhului Sfânt. Iar Isus, viu 

între noi, are puterea de a transforma. 

Creştinul devine martor atunci 

când dăruieşte speranţă prin modul 

său de a primi, de a zâmbi, de a iubi. 

Aşteptarea vigilentă a fost tema catehezei 

din 11 octombrie, Suveranul 

Pontif subliniind faptul că vegherea 

este unul din firele conducătoare din 

Noul Testament. În această lume, este 

necesară responsabilitatea noastră, pe 

care trebuie să ne-o asumăm în întregime 

şi cu iubire. Isus vrea să nu coborâm 

niciodată ştacheta şi să primim cu 

recunoştinţă şi cu uimire fiecare nouă 

zi pe care ne-o dă Dumnezeu. Fiecare 

dimineaţă este o pagină albă pe care 

creştinul începe să scrie cu fapte bune. 


25


Minuni şi sfinţi 

„Sfântul” (San Vincenzo Grossi) 

remediu, în caz de anemie! 

BIOGRAFIE 

Sfântul 

Vincenzo 

Grossi 

Canonizare: 

18.10.2015* 

Beatificare: 

01.11.1975 

Venerabil: 

10.05.1973 

Procesul: 

02.04.1954 

Moartea: 

07.11.1917 

Nașterea: 

09.03.1845 

La Pizzighettone, Cremona – Italia, locul de 

naștere al părintelui Vincenzo Grossi, la începutul 

anilor 1990 se păstra încă memoria acestui 

preot ridicat la cinstea altarelor cu 15 ani* 

mai înainte, de către Papa Paul al VI-lea. Erau acolo și 

surorile, Fiice ale Oratoriului, congregația fondată de 

el, continuând slujirea inspirată lui de Dumnezeu. 

Comunitatea aceasta mică era tulburată de un fapt 

grav care privea o fetiță abia venită pe lume. Fusese diagnosticată 

cu o boală de sânge foarte severă, anemie 

eritropoietică de tip II. Singura modalitate de vindecare 

a bolii era transplantul de măduvă, însă nimeni 

din familie nu era compatibil pentru donare. Copilul 

era ținut în viață cu transfuzii de sânge și cu tratamente 

paliative. 

Aflând despre situația în care era copila și, implicit, 

părinții acesteia, una dintre surorile din comunitatea 

Fiicele Oratoriului îi invită pe aceștia din urmă să se 

roage pentru vindecarea fetiței prin mijlocirea părintelui 

lor fondator, don Vincenzo Grossi, concetățeanul 

lor ilustru, deja declarat Fericit de către Biserică. 

Inițiativa a fost de bun augur. Rugăciunea nu numai 

că a liniștit zbuciumul părinților, ci chiar a dobândit 

vindecarea copilului. Astăzi are 27 de ani și nu se verifică 

nicio urmă din acea boală care îi punea viața în 

pericol la numai două luni de la naștere, remediul fiind 

Sfântul căruia i-a fost încredințată. 

Mic dicționar al acestei pagini 

* CÂT TIMP POATE TRECE PÂNĂ LA CANONIZARE? 

Procesul de canonizare al părintelui Vincenzo arată că miracolul 

a fost primit la 15 ani de la beatificare și a fost analizat după 

25 de ani de la eveniment. Un drum lung care pusese răbdarea la 

încercare pentru cei care îl cunoșteau și îl iubeau. Avem și exemplul 

Fericitului Ieremia, beatificat în urmă cu aproape 35 de ani, 

pentru care miracolul acum este în studiu. Așadar, așteptarea poate 

să fie lungă, important este că ne referim la o așteptare activă, 

adică în continuă rugăciune de recomandare a celor bolnavi mijlocirii 

celor al căror proces de canonizare este încă în curs. 

„Calea este deschisă: 

trebuie să mergem...” 

a via è aperta: 

„L bisogna andare…” 

sunt ultimele cuvinte ale 

părintelui Vincenzo. Ele exprimă 

încredințarea propriului 

suflet și a întregii sale 

vieți, lui Dumnezeu. Fiicele 

Oratoriului, congregația fondată 

de el la sfârșitul secolului 

al XIX-lea pentru a educa 

fetele de la țară și de la periferia 

orașelor, vor lua aceste 

cuvinte ca motto. 

În privința misiunii sale 

sacerdotale, el spunea așa: 

„Preotul trebuie să manifeste 

aici, pe pământ, viața 

plină de măreție pe care Isus 

o trăiește în cer și să continue 

aici acea viață pe care 

ar fi dus-o Isus, dacă voința 

Tatălui ar fi fost ca El să 

viețuiască pe pământ, pentru 

totdeauna”. 

Nu era singurul preot 

din familia cu zece copii. De 

altfel, a trebuit să aștepte ca 

fratele mai mare să termine 

seminarul pentru a putea 

merge și el; familia, deși avea 

o moară, nu își permitea să 

țină doi copii la seminar. 



PAGINA GHIKA 

Femeia adulteră – 

O inimă nouă 

Text: Iulia Cojocariu 

Schimbarea inimii este menţionată 

în Vechiul Testament 

de mai multe ori, simbolizând 

trecerea de la o viaţă 

păcătoasă la una virtuoasă. Profetul 

Ezechiel adresează acest îndemn 

păcătoşilor: „Aruncaţi de la voi toate 

răutăţile pe care le-aţi săvârşit, 

faceţi-vă o inimă nouă şi un duh 

nou!” (Ez 18, 31). Iar păcătoşilor 

căiţi, Dumnezeu le face această promisiune: 

„Vă voi da o inimă nouă şi 

un duh nou voi pune în voi; voi îndepărta 

inima de piatră din trupul 

vostru şi vă voi da o inimă de carne” 

(Ez 36, 26). Regele David îi adresa şi 

el lui Dumnezeu o rugăciune în care 

cerea o inimă curată: „Creează în 

mine o inimă curată, Dumnezeule, 

şi un duh statornic înnoieşte înlăuntrul 

meu” (Ps 50/51, 12). În Noul 

Testament, o inimă curată şi generoasă 

este aceea care ascultă cuvântul 

lui Dumnezeu, îl împlineşte şi, 

astfel, aduce roade (cf. Lc 8, 15). 

În piesa de teatru Femeia adulteră, 

Vladimir Ghika acordă o importanţă 

deosebită schimbării vieţii 

personajului principal. Femeia iertată, 

după ce a fost salvată de Isus, 

întorcându-se la soţul ei, Samuel, 

îi spune acestuia: „Am avut inima 

prea plină şi prea sfărâmată ca 

să-ţi strig mai întâi alt lucru decât 

scăparea şi ruşinea mea, dragostea 

mea pentru Dumnezeu şi, dacă îndrăznesc 

să-ţi spun, aceea care renaşte, 

care se naşte în sfârşit, pentru 

tine,… da, pentru tine… pentru 

sufletul tău regăsit în cele din urmă, 

şi pentru jurământul dat, rămas ţie; 

dar tu ştii şi bănuieşti multe, căci e 

acelaşi Dumnezeu care ne îndrumă 

şi care vorbeşte în noi, – şi noi trăim 

clipe ciudate, acelea ale unei lumi 

noi cu o inimă nouă…” Veronica 

vorbeşte despre o lume nouă şi o 

inimă nouă şi consideră că „poartă 

semnele unei noi ordini”. Primind 

de la Isus iertarea, femeia adulteră a 

simţit coborându-se asupra ei „duhul 

adevărului şi duhul bunătăţii 

care acoperă totul, care pune fiecare 

lucru la locul lui şi care adună toate 

în inima inimii lui Dumnezeu”, iar 

inima ei de carne devine un loc „în 

care Dumnezeu e acasă la El, şi în 

care, şi noi, ne aflăm acasă la noi…”. 

Această comunicare între inima 

noastră şi Inima lui Isus este exemplificată 

de Vladimir Ghika într-o 

altă scriere de a sa, o reflecţie scrisă 

pentru a petrece o oră sfântă în faţa 

Preasfântului Sacrament. El se adresează 

astfel Inimii lui Isus: „Dă-ne 

în Duhul înfierii o inimă de copil al 

lui Dumnezeu, o inimă care să îţi semene, 

– dă-ne să formăm o singură 

inimă cu tine şi un singur suflet, de 

acum şi pentru totdeauna. Pentru 

că ne iubeşti, fă să te iubim şi noi 

şi în tine să ne iubim unii pe alţii”. 

Iar dorinţa de a avea o inimă nouă 

este redată astfel de Monseniorul 

Ghika într-un gând al său: „Fă-mi 

o inimă nouă – o inimă mai bună 

care să fie a ta prin dar, şi a mea 

prin dorinţa cu care am cerut-o, 

Inima Preasfântă a lui Isus (1767), 

Pompeo Batoni 

prin fervoarea cu care am aşteptat-o, 

prin durerea vidului pe care îl resimt 

acum în schimb”. 

Înnoirea minţii şi a inimii sunt daruri 

care sunt cerute de la Dumnezeu 

în multe din rugăciunile care se 

rostesc la Liturghie, ca, de exemplu, 

acestea care se spun după 

Împărtăşanie: „Te rugăm, Doamne, 

ca aceste Taine cereşti să ne purifice 

şi să ne reînnoiască inima şi 

mintea, ca astfel şi trupurile noastre 

să primească întărire pentru viaţa 

de acum şi pentru cea viitoare”; 

„Te rugăm, Doamne, dăruieşte-ne 

ca, după cum am trecut de la semnul 

cel vechi la semnul cel nou 

al mântuirii, tot astfel, lepădând 

omul cel vechi, să ne reînnoim 

cugetele în sfinţenie”. 


27

Moartea 

Între frică, superstiții și 

trecerea la Viață 

INVITAȚI 

Moderator: Claudia Stan 

Dr. Anamaria Iuga 

(n. 1977) 

Cercetător în domeniul 

etnologiei, șef secție Studii 

Culturale, Muzeul Național al 

Țăranului Român 

Pr. Laurențiu Dăncuță 

(n. 1982) 

Preot romano-catolic, 

blogger (paxlaur.com) 



„Dacă trăim uniți cu Isus, fiindu-i credincioși, vom putea înfrunta 

chiar și moartea cu speranță și seninătate. Dacă viața mea a fost 

un drum alături de Dumnezeu, cu încredere în milostivirea sa 

nesfârșită, voi fi pregătit să primesc ultimele clipe ale existenței 

mele pământești ca fiind abandonarea supremă și plină de încredere 

în mâinile lui primitoare, așteptând să-l contemplu față 

în față.” (Papa Francisc, Audiența generală, 27 noiembrie 2013) 

Moartea, subiect tabu pentru societatea 

de consum. Cred că se cuvine 

să începem dialogul nostru de 

la fundamentul creștin al ritualului 

înmormântării și de la învățătura 

Bisericii cu privire la moarte și la 

respectul pentru cei răposați. 

Pr. Laurențiu Dăncuță (L.D.): 

Când vorbim despre moarte ne găsim 

în fața unui adevăr despre care 

nu ne place să ni se amintească: s-a 

ajuns până acolo încât, în unele țări, 

procesiunile funerare au fost interzise, 

pentru a se evita la maximum 

interacțiunea cu această realitate. 

De ce? Printre altele, și pentru că 

acest adevăr este legat de altul pe care 

îl refuzăm sistematic: existența diavolului. 

Nu Dumnezeu a creat moartea, 

ea a intrat în lume prin păcat, 

prin diavol. Un alt motiv pentru care 

ne ferim să interacționăm cu adevărul 

morții este acela că nu mai știm să 

ne raportăm corect la Cristos și la rai: 

decât să trăim speriați că ajungem în 

iad, atunci mai bine nu mai credem 

în nimic. Dar moartea nu este trecerea 

în neființă (după cum anunță inclusiv 

unii creștini moartea unor persoane), 

ci o nouă formă de existență: 

este cimentarea definitivă a alegerii 

pe care am făcut-o, în viață fiind, între 

a fi sau nu cu Dumnezeu. 

Anamaria Iuga (A.I.): Raportarea 

la moarte prin teamă este o 

caracteristică a mediului urban modern, 

foarte diferit de felul în care se 

trăiește relația cu realitatea morții 

în mediul rural. În orașe, copiii nu 

participă la înmormântare, ceea ce 

se întâmplă la țară, unde moartea 

este văzută ca o trecere firească, la 

care este prezentă întreaga comunitate, 

iar copiilor nu li se ascunde 

faptul că moartea există. 

După cum cartea Apocalipsului 

este greșit interpretată ca fiind o 

„sperietoare” cu privire la sfârșitul 

lumii, și nu o carte a speranței în 

înviere, câți dintre noi mai consideră 

moartea „un câștig” (Fil 1,21), 

asemenea Apostolului Paul? De ce 

ne temem de moarte și nu o mai 

considerăm câștig? 

L.D.: Pentru că trăim fără să 

mai credem cu adevărat și în mod 

serios că dincolo ne așteaptă Cristos. 

Citeam azi un studiu care afirma că 

un cititor alege dacă să continue sau 

nu să mai citească o carte pe care a 

început-o dacă după pagina 17 subiectul 

ei îi mai trezește interesul. 

Dacă am citi cartea Apocalipsului 

nu până la pagina 17, dar măcar 

până la versetele 17-18 din cap. 1, 

am afla ce ne spune Isus cu privire 

la moarte: „Nu te teme! Eu sunt 

cel dintâi și cel din urmă și cel viu. 

Am fost mort și iată că sunt viu în 

vecii vecilor. Eu am cheile morții 

și ale locuinței morților”. Frica de 

moarte e conectată direct cu netrăirea 

Botezului nostru: la Botez 

murim pentru păcat pentru a trăi 

cu Cristos, iar moartea fizică nu 

face altceva decât să desăvârșească 

această moarte de la Botez, încheind 

încorporarea noastră în Cristos, 

în actul lui răscumpărător. A trăi cu 

speranța pe care Isus, pe cruce, i-a 

dat-o tâlharului cel bun („Astăzi vei 

fi cu mine în paradis!” – Lc 23,43), 

iată abordarea creștină a morții. 

A.I.: În Grecia, la moartea cuiva 

se spune nu „Dumnezeu să-l ierte!”, 

ci: „Bun venit în rai!”, ceea ce mi se 

pare exemplar, pentru că exprimă 

tocmai această speranță... 

În zilele noastre, zeci de tradiții, 

care mai de care mai complicate, 

sufocă efectiv orice urmă de 

creștinism din cultul celor răposați. 

Un prim set de tradiții fac apel la 

superstiție: acoperim oglinzile (ca 

să nu se uite nimeni în ele și să 

moară și el), alungăm pisicile (ca 

răposatul să nu devină strigoi), măsurăm 

mortul cu ață roșie (ca să nu 

ne ia norocul cu el), ne spălăm pe 

mâini la venirea de la cimitir (ca să 

nu luăm cu noi păcatele mortului). 

A.I.: Obiceiurile sunt niște reguli 

de viață transmise din generație 


29


în generație și care sunt strategiile 

unei comunități de a face 

față unui eveniment. Motorul care 

transmite obiceiurile este ritualul. 

Societățile tradiționale sunt foarte 

conservatoare și de aceea păstrează 

credințe populare care ajung la 

cota maximă a conservatorismului 

în privința obiceiurilor de înmormântare. 

Antropologul Arnold 

van Gennep vorbește despre nevoia 

de a „consacra” riturile de trecere 

(nașterea, nunta, înmormântarea). 

O explicație plauzibilă pentru 

ritualizarea excesivă a înmormântării 

poate fi dorința omului de a 

obține o siguranță psihologică pe 

care îndeplinirea unui ritual precis 

i-o conferă. 

L.D.: Superstițiile sunt un păcat 

împotriva poruncii întâi, fiind o deviere 

periculoasă a sentimentului 

religios. Ele apar când nu avem o 

credință bine înrădăcinată în adevărul 

Evangheliei, al Bisericii și încurajează 

ritualuri prin care ratăm 

esențialul. Iar esențialul este acesta: 

nu suntem noi stăpânii vieții 

și nimic din ceea ce facem noi nu 

poate avea vreo influență asupra 

iertării păcatelor celui răposat. 

Unele superstiții sunt atât de flagrant 

contrare credinței creștine, 

încât este evident că nu poți crede 

deopotrivă în ele și în Cristos: 

cum pot conviețui, de pildă, ideea 

că bunicul s-ar putea transforma în 

strigoi dacă prin preajmă, la înmormântare, 

e vreo pisică și credința că 

Dumnezeul nostru a înviat din morți 

ca să înviem și noi împreună cu el? 

Un alt set de tradiții sunt reminiscențe 

ale unor credințe precreștine: 

de pildă, punem bani în sicriu 

(ca plată pentru trecerea peste 

râul Acheron, cum credeau romanii, 

ori peste Styx, cum credeau grecii), 

dăm de pomană peste groapă 

un cocoș (păgânii credeau că acesta 

alungă duhurile rele). 

A.I.: În perioada comunistă exista 

aproape o manie (perpetuată de ateismul 

contemporan) în demonstrarea 

faptului că obiceiurile creștine 

au fost, de fapt, calchiate pe tradiții 

precreștine și este adevărat că, la început, 

Biserica primitivă a fost destul 

de permisivă cu credințele locale. 

Ulterior, unele obiceiuri precreștine 

au îmbrăcat un format încadrabil în 

anumite credințe creștine, cum este 

de pildă obiceiul banilor în sicriu 

pentru plata vămilor. 

Chiar dacă și vămile văzduhului 

sunt o teologumenă în Biserica 

răsăriteană, și nu un adevăr de 

credință... Dar cred că e corect să 

admitem că, pe fondul unei catehizări 

insuficiente sau inexistente, 

oamenii nu amestecă lucrurile din 

rea-credință, ci chiar nu înțeleg că a 

crede că ne plătim cu bani păcatele 

este o erezie gravă. 

A.I.: În cele mai multe cazuri, nu 

cred ca oamenii își pun problema că 

fac ceva contradictoriu cu credința 

creștină, ci performează niște ritualuri, 

pe care „așa le-au apucat”. Apoi, 

multe gesturi de felul acesta sunt făcute 

mai mult pentru alinarea celor 

rămași în viață decât pentru cel plecat 

dintre ei. E drept însă și că oamenii 

le fac având și convingerea că îl 

ajută pe cel răposat. 

L.D.: Creștini fiind, nu trebuie 

decât să citim parabola săracului 

Lazăr și a bogatului nemilostiv 

(Lc 16,19-31) ori criteriile Judecății 

de Apoi din Matei 25,31-46 pentru a 

pricepe clar că toate „taxele” se plătesc 

aici, cât suntem în viață. Aici e 

important și rolul Bisericii de a interveni 

mai ferm, dar cu delicatețe 

și înțelepciune, și mai ales cu mult 

respect față de suferința celor care 

deplâng moartea cuiva apropiat. 

Asistăm și la pervertirea a două 

practici ale evlaviei creștine cu privire 

la cei răposați. Adesea, milostenia 

făcută săracilor pentru sufletul 

celui răposat s-a transformat 

într-un prilej de îmbuibare pentru 

cei care deja au din plin ce mânca, 

din care lipsește preocuparea 

pentru cei nevoiași și caracterul de 

comuniune întru rugăciune pentru 

sufletul celui plecat dintre cei vii. 

Apoi, rugăciunea pentru cel răposat 

a fost înlocuită cu bocitul (care 

vine în contradicție cu învățătura 

creștină care ne îndeamnă: „Nu 

vreau, fraților, ca voi să rămâneți în 

neștiință cu privire la cei morți, ca 

să nu vă întristați ca ceilalți, care nu 

au speranță” - 1Tes 4,13). 

A.I.: Bocitul poate fi o eliberare, o 

eliberare a emoției, o modalitate de 

exteriorizare a durerii pe care refuzăm 

să o reprimăm. Uneori, prin bocit, 

se comunică în mod simbolic cu 

toți răposații familiei, ceea ce poate fi 

un act de sensibilitate. 

L.D.: Trebuie să spunem că bocitul 

este un obicei păgân, care adesea perturbă 

însăși esența ritualului creștin 

de înmormântare, care este rugăciunea 

pentru cel răposat. Disperarea în 

fața morții, teatrul acesta al bocitului 

este ceva nociv, pentru că alungă 

speranța creștină care se presupune 

că există în sufletul celui credincios: 

speranța că răposatul poate ajunge în 

cer, la Dumnezeu. Nu e rău să plângem 

pentru cei dragi, este o eliberare, 

dar e greșit să disperăm în fața morții, 

despre care Sf. Ambrozie spune că e 

un remediu, cauză de mântuire. 

Ne interesează ce spune gura lumii 

de faptul că n-am împărțit nu 

știu câte vase, dar ne interesează 



prea puțin sau deloc Spovada, 

Împărtășania, singurele lucruri importante 

pentru suflet înainte de 

moarte. Credem că e suficient să-i 

dezlegăm răposatului sforile de la 

mâini și de la picioare și, gata, e 

dezlegat și de păcate. Iar dacă am 

avut grijă să moară „cu lumânare”, 

sigur Dumnezeu îl primește în lumină. 

E o insultă la adresa inteligenței 

lui Dumnezeu și o substituire blasfematoare 

a sacramentelor cu surogate 

băbești. 

L.D.: Am fost capelan de spital 

în Iași vreme de vreo doi ani și am 

interacționat serios cu această convingere. 

Îmi amintesc că m-a șocat o 

doamnă care m-a chemat să rostesc 

o rugăciune la căpătâiul tatălui ei 

foarte bolnav. După ce m-am rugat, 

am întrebat-o dacă nu dorește să-i 

dau tatălui Sfântul Maslu și Viaticul, 

la care ea s-a aplecat așa, protector, 

asupra lui (nu-mi iese din cap scena) 

și m-a întrebat vehement: „Ce, 

vreți să-l omorâți pe tata?” E bine de 

știut că Isus nu numai că n-a omorât 

niciodată pe nimeni, dar nu a făcut 

niciodată nimic altceva decât binele. 

Sacramentul Sfântului Maslu, atât de 

puțin frecventat și explicat în catehezele 

noastre, se administrează spre 

vindecare, nu spre moarte. 

Credința în eficacitatea unor gesturi 

ancorate în superstiție și în ritualuri 

exterioare precise este adesea 

mai mare decât aceea în puterea 

lui Dumnezeu: alocăm locurile în rai 

în funcție de numărul de colaci pe 

care îi împărțim și de felul în care 

am bifat toate tradițiile, uitând 

că nu trebuie să „ne punem încrederea 

în noi, ci în Dumnezeu, cel 

care-i învie pe cei morți (1Cor 9,1) 

și că „morții au fost judecați [...] 

potrivit cu faptele lor” (Ap 20,12). 

Putem spune că avem de-a face 

cu o instrumentalizare periculoasă 

a lui Dumnezeu, căruia încercăm 

să-i forțăm mâna prin înfăptuirea 

unor gesturi exterioare considerate 

aproape magice? Oare nu este un 

păcat grav împotriva Duhului Sfânt 

a crede că împlinirea unor ritualuri 

spală toate păcatele cuiva? 

A.I.: Îmi amintesc de pilda fariseului 

și a vameșului care se roagă 

împreună în templu: primul se 

crede drept și în regulă pentru că 

îndeplinește toate ritualurile prescrise, 

celălalt își recunoaște cu umilință 

păcătoșenia și nu se simte vrednic să 

ridice ochii spre Dumnezeu. Cine 

pleacă îndreptățit de Domnul: fariseul 

ori vameșul? 

L.D.: Trebuie să spunem clar și 

fără niciun echivoc: orice facem noi 

după moartea unui om care a murit 

fără a fi în starea de har sfințitor, 

fără a trăi cu Dumnezeu, nu poate 

răscumpăra păcatele nemărturisite 

ale acelui om. Poți obliga pe cineva 

să trăiască alături de o persoană pe 

care n-a iubit-o niciodată? Dacă toată 

viața am stat departe de Cristos, 

depărtarea asta (pe care noi singuri 

am creat-o) nu se micșorează după 

moarte, împotriva voinței noastre 

din timpul vieții. Niciun gest de-al 

nostru nu poate schimba veșnicia 

unui om care nu a dorit să trăiască cu 

Cristos cât timp a fost în viață. Ar fi o 

încălcare a libertății acelui om, a liberului 

arbitru prin care, în viață fiind, 

a făcut alegerile pe care le-a făcut. 

Care este cel mai mare și cel mai 

de nelipsit bine pe care îl putem 

face unui suflet care a trecut pragul 

morții? 

A.I.: Rugăciunea. 

L.D.: Rugăciunea. A noastră pentru 

el, dar și, pentru cei trecuți la Domnul 

în stare de har, a lor pentru noi. Mi se 

Răstignitul, zâmbind - sec. al XV-lea 

Castelul de Javier 

Navarra (Spania) 

pare ciudat că uităm că un suflet care 

a murit în stare de har îl vede acum 

pe Dumnezeu față în față, că sfinții 

nu sunt numai cei din calendare, ci 

și rude ale noastre care au trăit cu 

Cristos și cărora acum le putem cere 

mijlocirea, în virtutea credinței, pe 

care o mărturisim în Crez, în comuniunea 

sfinților. 

Avem povestea aceea din Pateric 

cu avva care, fiind pe moarte, își 

trimite ucenicii la un alt avvă, să-i 

dea de veste că vrea să-l vadă înainte 

de a muri. Cel de-al doilea avvă 

le spune ucenicilor: „Ziceţi-i așa: că 

dacă ajung, bine, dacă nu, ne vedem 

dincolo”. Apoi, avem imaginea 

lui Cristos care privește moartea 

zâmbind de pe crucifixul din castelul 

Javier din Navarra (Spania). Ne 

permitem să avem umor în privința 

morții? 

L.D.: Martirul al cărui nume îl 

port, Laurențiu, le spunea călăilor 

care îl ardeau în foc să-l întoarcă și 

pe partea cealaltă, că pe partea asta 

s-a făcut destul. Thomas Morus cere 

să fie ajutat să urce pe eșafod: „Vă deranjez 

doar la urcare, la coborâre nu 

mai deranjez pe nimeni”. Filip Neri, 

la bătrânețe, refuză să fie creat cardinal, 

zicând: „Prefer paradisul”. Când 

crezi cu adevărat în Cristos și în viața 

veșnică, îți poți permite să ai o astfel 

de atitudine în fața propriei morți. 


31

CULTURĂ 

Ce mai (re)citim 

Eseuri spirituale 

Poate fi trimis Dumnezeu în exil? 

Text: Oana Viviana Dimcev 

De obicei, scriitura teologică 

se adresează „specialiștilor”. 

Cartea propusă 

de PS Mihai Frățilă, 

Episcop greco-catolic de București, 

contrazice traiectoria comună a unui 

volum semnat de un arhiereu: aceea 

de a trona omagial, dar nedeschis, 

pe rafturile unei biblioteci. Publicată 

la Humanitas în 2016, colecția 

de eseuri cu titlul „Poate fi trimis 

Dumnezeu în exil? Despre riscurile 

mântuirii și șansa răbdării” vizează 

ca interlocutori nu doar pe cei care 

au cunoștințe teologice temeinice, ci 

și pe toți oamenii de bună credință 

care sunt în căutarea unor răspunsuri 

de natură spirituală. 

Alegând ca formă stilistică eseul, 

autorul renunță la previzibilitatea 

predicii, pentru a oferi cititorului 

un mijloc mai prietenos, dar 

nu mai puțin profund, de a se apropia 

de câteva crâmpeie evanghelice: 

Păstorul cel bun, centurionul, 

vameșul și fariseul, adevăratul Post, 

Sfânta Fecioară, dreapta Judecată. 

Pe cei sătui de stereotipurile discursului 

eclezial, această carte îi va 

surprinde cu un limbaj expresiv, 

cu economia de mijloace prin care 

sunt sugerate trăsăturile interioare 

ale personajelor biblice prezentate. 

Textul se hrănește din fibra 

Evangheliei, fără a copleși cititorul 

cu citate, referințe și note de subsol. 

Pentru cei nefamiliarizați cu detaliile 

textului biblic meditat, o lectură 

adiacentă a Evangheliei e binevenită. 

Nu este o carte care se consumă la 

număr de pagini, ca la final să bifezi 

satisfăcut că ai mai adăugat un volum 

în portofoliu. E adevărat că necesită 

un anumit simț al aplecării spre cele 

lăuntrice pentru a o putea gusta, dar, 

până la urmă, țelul autorului este de a 

arunca sămânța Cuvântului – la unele 

texte, de altfel, se poate ușor intui 

că au fost rostite, într-o formulă adecvată, 

și în fața credincioșilor, la altar. 

„Isus are într-adevăr multe să ne 

spună, dar cum anume vom putea 

noi recepționa mesajul său? Învățând 

să lăsăm în mâna Domnului cârma 

vieții noastre, alegerile pe care le facem 

și bucuria de a primi dragostea 

sa răstignită, păstrându-ne totodată 

omenia, răbdându-ne unii pe alții și 

înțelegând respectul pentru sine ca 

deschidere față de semeni.” 

Reflecții asupra credinței 

Dumnezeu este acolo unde doreşte să te întâlnească: Simplitatea în 

fragmente (Galaxia Gutenberg, 2005); Precedenţa răgazului: Eseuri 

imaginare de teologia speranţei (Galaxia Gutenberg, 2013). Curajul de-a 

improviza: Eseuri întârziate despre harul nevăzut al vieţii (Ed. Surorilor 

Lauretane, 2014) şi Rigoarea speranţei (Ed. Surorilor Lauretane, 2015), 

publicate sub egida Catedralei Greco-Catolice din Bucureşti. 

Poate fi trimis Dumnezeu 

în exil? 

de Mihai Frățilă 

PS MIHAI FRĂȚILĂ 

(n. 1970) 

Episcop greco-catolic 

de Bucureşti, PS Mihai 

Frăţilă s-a născut în 1970, 

la Alba Iulia. A studiat 

teologia la Roma, ca bursier 

al Colegiului Pontifical Pio 

Romeno, fiind hirotonit 

preot în 1996. În perioada 

2005-2007, a fost rector 

al Colegiului Pio Romeno. 

În 2007, a fost sfințit episcop 

rezident în Capitală, vicar al 

Mitropoliei Greco-Catolice 

de la Blaj; în 29 mai 2014, 

este ales primul episcop al 

noii Episcopii Greco-Catolice 

„Sfântul Vasile cel Mare“ de 

Bucureşti. 


CULTURĂ 

FILE DE ISTORIE 


promotor al elitei intelectuale catolice (I) 

Text: Dr. Dănuț Doboș 

În calitate de Arhiepiscop al 

Arhidiecezei Romano-Catolice 

de București (1905-1924), 

Mons. Raymund Netzhammer 

a acordat o atenție deosebită problemelor 

legate de instrucție și de 

educație prin învățământ, implementării 

valorilor moral-creștine 

prin cultură și formării unei elite 

culturale catolice. 

Sub păstorirea sa, învățământul și 

cultura catolică au dobândit un prestigiu 

enorm, intrând astfel în atenția 

societății românești, pe care avea să 

o influențeze în mod covârșitor. 

Reprezentantul cel mai de seamă 

al mișcării intelectuale catolice 

din perioada respectivă a fost 

Arhiepiscopul Netzhammer însuși, 

prin inițiativele sale în domeniul 

cercetării din câmpul istoriei și al 

culturii și prin propria activitate publicistică 

și editorială, scrie istoricul 

Elena Siupur. Rezultatul îl reprezintă 

cele 200 de articole și studii în 

spațiul istoriei, al arheologiei, al izvoarelor 

istoriei creștine românești 

și europene, al culturii catolice și al 

celei ortodoxe din România. 

În plan arhidiecezan și național, 

Arhiepiscopul Netzhammer este 

inițiatorul unei mișcări culturale 

de elită, care a avut drept repere 

fondarea Revistei Catolice, construirea 

Saloanelor Tomis, cu rolul de 

ateneu catolic de cultură, organizarea 

unei serii de conferințe, fondarea 

prestigiosului ziar Bukarester 

Katholisches Sonntagsblatt și a revistei 

Jungenfreund, precum și 

Raymund Netzhammer 

(1862 - 1945) 

publicarea propriilor sale pastorale 

în limbile europene de circulație. 

Prin reușita acestei mișcări culturale, 


a atras atenția și colaborarea a 

numeroși intelectuali români și 

a elitei politice românești, inclusiv 

a Casei Regale Române. Acest 

fapt este probat și de Jurnalul 

Arhiepiscopului, unde se regăsesc 

sute de nume de oameni politici și 

de cultură, înalți prelați ortodocși, 

ziariști, scriitori, oameni de știință, 

ofițeri ai Armatei Române etc. 

Părintele Alois Gonska 

(1871 - 1931) 

Text: Dr. Dănuț Doboș 

S-a născut la 4 februarie 1871, la Stude (Silezia - Polonia). A urmat cursurile 

Seminarului arhidiecezan din Cioplea (București), precum și pe cele ale Academiei 

Teologice Brignole Sale, din Genova. A fost sfințit preot la 10 mai 1896, la Genova, activând apoi în parohiile 

Turnu Severin (1896-1898), Târgu Jiu (1898-1900), Malcoci (1900-1908) și Cioplea (1908-1931). 

Părintele Gonska a deținut și alte funcții, precum preot militar în rezervă, membru în Consiliul de 

Administrație al Arhidiecezei și canonic al Catedralei Sf. Iosif, din București. În august 1916, Părintele Gonska 

a fost arestat de Guvernul român, alături de alți preoți din Arhidieceza Romano-Catolică de București, care 

nu aveau încă cetățenie română, fiind internat într-un lagăr din județul Ialomița, iar ulterior, în localitatea 

Delenii de Sus, din județul Vaslui. A fost eliberat în decembrie 1917. 

Din cauza unei boli grave, au urmat ani grei pentru Părintele Alois Gonska. Istoricul Iosif Gabor scria următoarele: 

„O boală îndelungată, suportată cu spirit creștinesc, i-a îngreunat apostolatul, dar, deși era bolnav 

și cu un picior amputat, și-a făcut datoria preoțească cu mult zel și abnegație. A murit la 28 ianuarie 1931, 

fiind înmormântat în Cimitirul parohial Cioplea”. 


33

CULTURĂ 

IDEI PENTRU TIMPUL LIBER 

EXPO 

Gaudeamus 

Târg de carte 

Ed. 2017 

22-26 noiembrie 

Bucureşti 

Târgul Internaţional 

„GAUDEAMUS Carte de 

Învățătură” va avea loc în 

Pavilionul Central al Complexului 

Expoziţional Romexpo, din 

Capitală. 

Detalii: gaudeamus.ro. 

CONFERINȚĂ 

Europa 

încotro? 

După Congresul 

COMECE de la Roma 

16 noiembrie, ora 18.30 

București 

Organizatori: Secretariatul 

General CER, ARCB, Academia 

Anton Durcovici, ITRC Sf. Tereza, 

FTRC București, SNSPA, MCL, CL și 

Colegiul Sf. Iosif. 

Detalii: fb.com/ftrc.unibuc. 

CARTE 

Puterea 

tăcerii 

Robert Sarah 

Ed. Sapientia 

2017 

Volumul redă 

dialogul dintre 

Card. Robert Sarah, prefect al 

Congregaţiei pontificale pentru 

Cultul divin şi disciplina sacramentelor, 

şi jurnalistul francez 

Nicolas Diat, şi este prefațat de 

Papa emerit Benedict al XVI-lea. 

DOCAT 

Ce trebuie făcut? 

Doctrina socială a Bisericii Catolice 

Ed. Sapientia 

Iași, 2017 

La Editura Sapientia a apărut 

recent cartea DOCAT: 

ce trebuie făcut? Doctrina socială 

a Bisericii Catolice, volum 

editat de Conferința Episcopală 

Austriacă, cu aprobarea Consiliului 

Pontifical pentru Promovarea Noii 

Evanghelizări. Cartea este prefațată 

de Papa Francisc, care explică: 

„În titlu se află cuvântul englez 

to do, a face. DOCAT răspunde 

la întrebarea «Ce trebuie făcut?» 

și este asemenea unui manual 

de utilizare care ne ajută ca, 

folosindu-ne de Evanghelie, să ne 

schimbăm mai întâi noi înșine, 

apoi mediul nostru înconjurător 

și, la urmă, întreaga lume”. 

DOCAT dorește popularizarea 

învățăturii sociale și comunitare 

a Bisericii Catolice, așa cum 

s-a dezvoltat ea prin magisteriu, 

începând cu Leon al XIII-lea. 

Volumul este adresat în mod deosebit 

tinerilor, îndemnați astfel 

Conferință 

Format 12,5x20,5 cm, 

320 de pagini, color 

să citească marile documente ale 

Bisericii în textul original și să-și 

orienteze acțiunile în conformitate 

cu valorile adevărului, dreptății 

și iubirii. Papa Francisc le cere 

mereu catolicilor să se implice în 

mod activ în societate, pentru făurirea 

unei lumi mai drepte: „Un 

creștin care în aceste timpuri nu 

este un revoluționar nu este un 

adevărat creștin”. (Sursa: editurasapientia.ro) 

Dilemele traducerii Bibliei 

în limbile moderne 

Centrul Ss. Petru și Andrei din București (Intrarea 

Gen. Christian Tell 18b) organizează miercuri 15 

noiembrie 2017, ora 18.00, conferința „Dilemele traducerii 

Bibliei în limbile moderne”, susținută de conf. 

univ. dr. Emanuel Conțac, de la Institutul Teologic penticostal din 

București. Intrarea liberă. Detalii: centrulpetrusiandrei.ro. 


ETCETERA 

DE PE NET 

ȘTIAȚI CĂ 

Sărbătorirea 

tuturor sfinților 

datează din primele 

veacuri ale Bisericii? 

3 romane 

citate de Suveranii Pontifi 

În cuvântul lor de învățătură scris 

sau oral, Suveranii Pontifi citează 

deseori din Biblie, sfinți și din magisteriul 

predecesorilor lor. Dar și 

din literatură. Iată trei dintre romanele 

preferate, s-ar putea spune, de 

pontifi. 

1. Logodnicii, de Alessandro 

Manzoni 

Papa Francisc a citit romanul de 

trei ori și i-a invitat și pe credincioși 

să-l citească. Ioan Paul al II-lea și 

Pius al XII-lea l-au citat în diferite 

ocazii, iar Paul al VI-lea nu doar a 

citat romanul, de mai multe ori, dar 

i-a dedicat și o scrisoare cu ocazia 

centenarului morții lui Manzoni. 

2. Frații Karamazov, de Feodor 

Dostoievski 

Paul al VI-lea a citat romanul 

într-o omilie la centenarul nașterii 

lui Pius al XII-lea. Papa Benedict al 

ÎN LUNA NOIEMBRIE 2017 

XVI-lea îl menționează în enciclica 

Spe Salvi, iar Ioan Paul al II-lea 

l-a amintit răspunzându-i unui tânăr 

la o întrebare despre suferinţă. 

Papa Francisc a făcut referință la 

roman în discursuri și interviuri, 

Dostoievski fiind unul dintre autorii 

săi preferați, „pe care toți ar 

trebui să-l citim și recitim, pentru 

înțelepciunea sa”. 

3. Jurnalul unui preot de țară, 

de Georges Bernanos 

Papa Francisc citează romanul în 

Exortația apostolică Evangelii gaudium, 

iar anul trecut le-a citit preoţilor, 

la Jubileul lor, două fragmente 

din volumul inspirat de Parohul din 

Ars. Şi Papa Benedict al XVI-lea l-a 

citat pe Bernanos - care se numără 

printre autorii săi preferați -, un 

„mare scriitor francez fascinat mereu 

de sfinți”. 

• 1 noiembrie - Ziua Mondială a chemării universale la sfințenie; 

• 6 noiembrie - Ziua de naștere a ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop 

Mitropolit de București (n. 1944); 

• 19 noiembrie - Întâia Zi Mondială a Săracilor, instituită de 

Papa Francisc; 

• 21 noiembrie - Ziua Mondială a persoanelor consacrate la o 

viață religioasă de clauzură. 

Biserica din Antiohia sărbătorea 

cu un fast deosebit 

pe toţi martirii creştinătăţii, 

ştiuţi şi neştiuţi, în prima 

duminică după solemnitatea 

Coborârii Duhului Sfânt. 

Sărbătoarea s-a extins la 

toate bisericile din Apus și 

a devenit „a tuturor sfinților”. 

În anul 835, Papa Grigore 

al IV-lea a transferat-o la 

1 noiembrie, dată la care 

se celebrează şi astăzi. 

COLȚUL CU 

ZÂMBET 

După audiența la Papa 

Francisc, din februarie 2014, 

cu ocazia vizitei lor ad limina, 

episcopii bulgari au dorit să 

facă fiecare în parte o fotografie 

cu Suveranul Pontif. 

După fotografia de grup, 

fiecare dintre episcopi s-a 

fotografiat cu Papa. Când a 

venit rândul Mons. Gheorghi 

Jovcev, Episcop de Sofia și 

Plovdiv, acesta i-a spus Papei 

că ar vrea ca Sfântul Părinte 

să stea în stânga lui, nu în 

dreapta, cum s-a fotografiat 

cu ceilalți episcopi. Papa l-a 

refuzat, spunând în glumă: 

- Mă tem să nu fiu confundat 

cu tâlharul cel rău. 


35

ETCETERA 

ANUNȚURI 

In memoriam 

Pe 5 noiembrie, la biserica Preasfânta Inimă a lui Isus, 

la Liturghia de la ora 9.30, Surorile Muncitoarele lui 

Isus au comemorat cinci ani de la trecerea la cele veșnice 

a sorei Rosella Soressi. Cei ce au cunoscut-o s-au rugat 

pentru sufletul ei şi i-au adus mulțumire Domnului 

pentru binele făcut prin ea. 

Pe 14 octombrie, la vârsta de 93 de ani, a trecut la cele 

veșnice Sr. Maria Christiane Petri CJ, născută la Brăila. 

În Capela comunităţii Congregatio Jesu din Eichstätt 

(Germania), unde a slujit 44 de ani, s-a celebrat un 

requiem, sora fiind înmormântată în Ostenfriedhof. 

Pe 5 octombrie, s-a întors în Casa Tatălui Sr. Electa 

Robu CJ, în vârstă de 57 ani. Liturghia de înmormântare 

a avut loc pe 7 octombrie, în Capela Mânăstirii 

Congregatio Jesu, din Popeşti-Leordeni, fiind urmată de 

ceremonia de înmormântare în Cimitirul Bellu Catolic. 

Gaudeamus 2017 

„Carte de învăţătură” 

Între 22 și 26 noiembrie, Târgul GAUDEAMUS îşi 

deschide din nou porţile în Pavilionul Romexpo. 

Standul Editurii ARCB se află pe nivelul 4.50. Sâmbătă, 

25 noiembrie, între orele 10.45-12, la Sala „Mircea 

Sântimbreanu” (nivel 7.70) va avea loc masa rotundă 

„Sfânta Fecioară Maria – mister, tradiţie, har” (invitaţi: 

Monica Broşteanu, Francisca Băltăceanu, Fr. Dan Suciu 

CJ, Mariana Petrişor; moderator: Pr. Wilhelm Dancă). 

Noutăţi: Pierre Claverie, Maria, vie printre noi; Marie- 

Dominique Philippe, Trei mistere de milostivire; Dănuţ 

Doboş (coord.), Catolicii din Râmnicu Vâlcea; calendare 

2018 şi cartea de rugăciuni Sfânta Liturghie, ediţie 

adăugită cu noi devoţiuni către cei mai îndrăgiţi sfinţi. 

ASCULTĂ RADIO MARIA 

O RAZĂ DE LUMINĂ PENTRU SUFLETUL TĂU! 

DIGI: 12687 MHz 

www.radiomaria.ro 

Sr. Rosella Soressi 

Sr. Maria Christiane 

Petri CJ 

Sr. Electa Robu CJ 

ACTUALITATEA 

CREȘTINĂ 

ABONAMENTE 2017 

Cu noul an calendaristic, revista 

„Actualitatea Creștină” 

a trecut pragul spre cel de al 

28-lea an de apariție. Pentru anul 

2017, preţul revistei este de 4,00 

lei exemplarul, iar costul unui 

abonament individual pe un an 

este de 55,00 lei (expediție prin 

Poșta Română). Pentru abonamente 

anuale colective, cu cel 

puţin 10 exemplare, preţul este 

de 50,00 lei (expediție prin firmă 

de curierat). Prețul unui abonament 

include 12 numere lunare, 

supliment de Crăciun și taxe de 

expediţie. În noul an, abonaţii 

vor primi revista la domiciliu, în 

căsuţa poştală (prin Poştă) sau 

prin curier. 

Abonamentele se fac la Librăria 

„Sfântul Iosif”, str. G-ral Berthelot, 

nr. 19, 010164 – Bucureşti, 

sect. 1, tel. 021 2015457, email: 

libraria@arcb.ro. Persoană de 

contact: Petreş Tereza.

Actualitatea crestina nr. 11, 2017

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?