Garderobă (poezii) - Theo Gușat

G A R D E R O B Ă
tristețea are propriile organe de simț,
cu ea înveți ce înseamnă să porți haine de culoare închisă,
porniri dintr-un sentiment pe care ți l-ai făcut crez.
jurământul pețitorului e să trăiască numai din atenții
în același fel în care odinioară mâncarea spirituală a grecilor
era atenția pe care o primeau de la zei
sau a evreilor orice cuvânt care ieșea din gura lui dumnezeu.
oare eu nu aștept ca tristețea să-mi dea înțelepciune? te mai întrebi.
tristețea nu te va curta la bar. de aceea mulți se refugiază acolo.
te va urma în tăcere până acasă,
pe lângă plopii fără soț,
și îți va telefona de sub fereastra ta.
din bunătate nu o trimiți în drumul ei. o chemi la tine și încerci să îi
dai un sens.
i-l dai pe cel pe care-l ai la îndemână: al tău. pleacă.
trei.
ești la bar. ești mai relaxat:
natura nu e de acord cu religia ta
și crezurile tale artificiale
că numai ceva antropizat ar putea deveni
125