Foaia_de_An_Nou_Bisericesc_2020

anul VI, nr. 4 / 2020 | se distribuie gratuit
de An Nou bisericesc
Anul bine plăcut Domnului
A
n de an, la 1 septembrie, Biserica celebrează
un nou început de har: Anul bisericesc (pastoral)
cel nou. Atunci când este vremea roadelor
pământului, în dialogul său cu natura, omul strânge,
chibzuiește, propunându-și un alt început. Șansele
de anul acesta, sub spectrul virusului care, fără să
cedeze, rămâne tare pe poziție, par destul de precare.
Cu nasul și gura acoperite, reușești doar prin ochi să
păstrezi ceva din expresia chipului tău ascuns. Un
chip exprimat prin conturul uneori atât de rece al privirilor
sau de simpla comunicare sonoră a vocii, pare
să amplifice, din păcate, temerile și agresivitatea conviețuirii
cu ceilalți.
Evanghelia zilei de 1 septembrie ne prezintă venirea
lui Isus la sinagoga din Nazaret (Luca 4, 16-22).
După primirea botezului și timpul petrecut în deșert,
unde s-a lăsat ispitit de diavol, Isus se întoarce în
Galileea. Aici a început să predice, să vindece, să
mângâie cu puterea Spiritului și, fiindcă a aflat credință,
a putut face și multe vindecări. După ce i s-a
dus faima prin regiune și s-a stabilit la Capernaum,
Isus revine acum la Nazaret. Era locul unde crescuse
și unde era știut de toți drept „fiul lemnarului”. Cu
siguranță, istoria minunată a nașterii sale și seminția
regală a sfântului Iosif nu erau cunoscute, fiindcă
nazarinenii îl priveau cu circumspecție și, mai
târziu, nu i-au dat încrederea lor. Revenit „acasă”,
acum, la rugăciunea comună de la sinagogă, Isus
citește un pasaj din profetul Isaia care dezvăluie
tocmai esența misiunii sale de Uns al lui Dumnezeu:
„Spiritul Domnului este asupra mea; El m-a trimis să
binevestesc sărmanilor... să vestesc anul bine-plăcut
Domnului”. Înainte de minuni, dureri tămăduite sau
restabiliri din infirmitate, iată, pentru Dumnezeu
săracii sunt, într-adevăr, în centrul atenției sale.
A fi sărman pentru Isus este privilegiul omului
credincios de a-și umple golul inimii și al vieții cu prezența
lui Dumnezeu. Morala: creștinul este invitat să
se desprindă de aparențe și de rutina conviețuirilor
banale cu semenii. Omul, dacă nu știe totul despre
celălalt, inventează istorii pentru a vedea în aproapele
său doar ceea ce-i convine să vrea să vadă. Or,
Isus te invită să constați că El nu se furișează în viața
nimănui. Rămâne acolo unde i se acordă încredere.
Mângâie, vindecă, oferă iertarea prin inspirația unui
alt fel de a vedea încercările și face acest lucru sub
semnul existenței viitoare.
Ziua noastră de mâine pare să fie încă sub semnul
slabelor posibilități medicale. Dacă ești credincios,
acest mâine se află sub semnul bunei vestiri a lui Isus,
fiindcă viitorul este El. Iubind, iertând, jertfindu-se,
Isus nu lipsește pe nimeni de prezența Lui, în așa
fel încât omul să descopere unde este roada bună,
lumina, sănătatea, libertatea..., o nouă viață. Un altfel
de an, bine plăcut Domnului!
† MIHAI, episcop
Episcopia Greco-Catolică
„Sfântul Vasile cel Mare”
de București

În compania prietenilor lui Isus
Editorial
Circulă pe internet fel de fel de
glume semi-amare pe seama acestui
an ce ne-a adus pandemia: ba
că e ratat, ba că ar trebui oprit
sau repetat... Noul An Bisericesc
ne propune însă o altă perspectivă,
cea creștină: timpul este
în mâna lui Dumnezeu, iar ce
avem acum de trăit e un pas în
plus pe drumul spre Împărăția
Cerurilor. Chiar dacă în cotidian
avem neplăceri diverse cu noul
stil de viață pe care nici nu îl
bănuiam anul trecut, nu apăsăm
butonul de pauză pentru viața
spirituală, ci mergem înainte,
cu harul lui Isus. „O, cât de prețios
este timpul”, exclama Padre
Pio. „Fericiți sunt cei care știu să
se folosească bine de el. O, dacă
toți ar înțelege cât e de prețios
timpul, fără îndoială toți ar face
ce le stă în putință să-l petreacă
în chipul cel mai vrednic!”
Sfinții ne pot sprijini în această
provocare. Toamna e generoasă și
ne pune în față mulți prieteni ai
lui Isus îndrăgiți: Sfânta Tereza
de Calcutta, Padre Pio, Sf. Tereza
a Pruncului Isus, Sf. Faustina
Kowalska, Sf. Tereza de Avila,
Sf. Papă Ioan Paul al II-lea. Iar în
octombrie ne amintim și de arestarea
Fericiților noștri episcopi
martiri, începutul drumului de
suferință ce avea să se termine
în Cer. O pagină din viața lor, din
scrierile lor, aleasă chiar după
simpatiile personale, de ce nu –
fiecare avem sfinții „preferați”
– ne poate da inspirație și curaj ca
să trecem cu bine și prin aceste
momente. Sus să avem inimile!
Sfânta Maria Ierusalimita
Adrian Popescu
U
nde era locuința drepților Ioachim și Ana,
părinții Sfintei Fecioare? La începutul
Viei Dolorosa, după franciscani, dacă intri
pe Poarta Leilor. Da, la Ierusalim există din secolul
al III-lea biserici pe locul unde a venit pe lume
Sfânta Maria. O zidire impunătoare, acolo, poartă
numele de Sfânta Ana și a fost înălțată de cruciați,
pe la 1200, iar azi aparține Ordinului „călugărilor
albi” francezi. Altă biserică este ortodoxă, mai
mică, și se încheagă și un seminar greco-catolic.
Protoevanghelia lui Iacob, considerată apocrifă,
ne relatează cum, ajunsă la bătrânețe, Ana se
lamenta în grădină, sub un dafin, considerându-se
pedepsită de Domnul, pentru că nu o binecuvântase
cu copii. Dar iată că un înger îi aduce vestea că
va zămisli, Cel Înalt ascultându-i ruga. Se va naște
un dar al Cerului, Maria. Va face primii pași la șase
luni, la îndemnul mamei sale. După evanghelistul
Iacob, au fost șapte pași în jurul Anei, iar aceasta i-a
făcut un loc anume de rugăciune în odaia sa și nu
i-a îngăduit să se atingă cumva de lucruri impure.
Cu cine s-o fi jucat mica odraslă a păstorului
Ioachim și a Anei? Cu copilele evreilor, alese cu
grijă de Ana. Când Maria are un an, Ioachim face
2 ~ Foaia

Optimism
Maria Moșneag
ospăț mare, poftindu-i pe preoți, pe învățați, pe
bătrâni, pe poporeni. Ne putem închipui atmosfera
de bucurie și speranță de-acolo, de vreme ce binecuvântarea
preoțească pare a fi mai mult decât
una obișnuită. ,,Dumnezeule Preaînalt, coboară-ți
privirea peste copila aceasta și dă-i o binecuvântare
desăvârșită!” S-o fi jucat la doi-trei ani în jurul
casei adâncite în piatră, o fi auzit larma de la scăldătoarea
Vitezda, unde Fiul ei va ajuta, peste ani,
un infirm să intre în apa agitată de un înger?
La trei ani, însoțită de fecioare cu făclii, Maria
este dusă la Templu. Fecioarele cu făclii aprinse,
prezente ca Fecioarele înțelepte în pilda lui Isus,
marcau un prag, un moment sacru. Tot Sfântul Iacob
ne spune că Maria a fost depusă pe a treia treaptă
a altarului. A slujit la Templu până la vârsta de doisprezece
ani. Apoi, marele preot Zaharia consultă
voința Domnului cu privire la Maria, care avea
de-acum doisprezece ani. O nuia dintre celelalte,
numai ea înverzește, sau o porumbiță stă pe creștetul
lui Iosif. El o va îngriji de acum pe Maria. Sunt
amândoi logodnicii din neamul regesc al lui David.
Dintre icoanele cinstite la Ierusalim cea numită
„Maria Ierusalimita” mi-i cea mai apropiată.
„Suntem învinși de la început dacă credem că putem
lupta contra minciunii, a calculelor omenești și
a compromisurilor. Noi trebuie să ne folosim de
mijloace supranaturale: sfintele Taine, rugăciuni,
jertfe, toate sub steagul Inimii Neprihănite a Mamei
Mântuitorului, Regina apostolilor... în această oră
decisivă nu e de semnat cu lumea niciun compromis”.
Fer. Ioan Suciu, episcop martir, Scrisoare pastorală din anul 1948
C
ine s-ar fi gândit în martie că totul urmează
să se schimbe atât de repede? Cu siguranță
nu mă așteptam ca acel „ne vedem în aprilie”
și toate celelalte planuri să dispară într-un nor de
incertitudine. Și cine s-ar fi gândit că în timpuri
în care ne mândrim că suntem atât de conectați
ar putea să ne lipsească interacțiunea umană?
Cu toate acestea, iată-ne în septembrie. E ușor
să vezi toate părțile rele ale acestei perioade, dar
ce-ar fi dacă ne-am concentra asupra celor bune?
Poate am avut mai mult timp liber pe care l-am
petrecut alături de familie, învățând sau descoperind
ceva nou despre noi. Sau poate, din contră,
am fost mai aglomerați și mai presați decât de
obicei pentru că, în ciuda publicității, online nu
se rezolvă chiar orice mai ușor și mai rapid, dar
asta ne-a făcut să fim mai eficienți și ne-a apropiat
de alți oameni aflați în aceeași situație ca noi.
Învățăm toți că disconfortul nu e mereu ceva
rău. Purtarea măștii și păstrarea distanței nu
se apropie de definiția confortului și, totuși,
reprezintă un act prin care îi protejăm pe cei din
jurul nostru. Nu e nevoie să purtăm toți costume
de supereroi pentru a face mici fapte bune.
Toată această experiență ar trebui să ne servească
drept o reamintire a faptului că orice
se poate schimba într-un timp foarte scurt. Nu
putem niciodată să avem garanția unui lucru,
dar nu este nevoie să fim descurajați. De aceea
este important să fim mereu pregătiți pentru
ce ar putea urma, dar să nu lăsăm grija viitorului
să ne răpească bucuria prezentului.
Nimeni nu poate ști cât va mai dura această
pandemie, dar putem să folosim această perioadă
pentru a ne întări în speranță, dragoste și credință.
Iar atunci când vom reintra în ceea ce am ajuns să
numim „normal”, să nu uităm ceea ce învățăm acum.
Să apreciem mai mult oamenii din jurul nostru și
toată lumea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu.
An Nou bisericesc 2020 ~ 3

Între Eu și
Dumnezeu
PS Claudiu Lucian Pop
„C
el ce vrea să mă urmeze să se lepede de sine,
să-şi ia crucea și să-Mi urmeze Mie!” (Marcu
8, 34). Din câte vedem, cuvintele atât de exigente
pronunțate de către Isus, nu se adresează unei
elite, ci tuturor creștinilor, tuturor celor care vor să-l
urmeze pe Isus. Or, noi ne facem de atâtea ori semnul
crucii fără să ne gândim la ceea ce asta implică
pentru noi. Nu ne gândim de exemplu la necesitatea
de a fi un semn în lumea în care trăim. Nu ne gândim
că trebuie să fim lumină și sare a pământului. Dar
pentru a fi lumină și sare, înainte de toate trebuie să
regăsim în însăși esența existenței noastre sensul
chemării lui Isus. Să ne luăm crucea în fiecare zi, să
renunțăm la noi înșine și să mergem după Hristos.
Pentru a înțelege mai bine sensul cuvintelor
Mântuitorului, nu trebuie să scăpăm din vedere
contextul în care acestea sunt spuse, adică imediat
după mărturisirea de credință a lui Petru,
urmată de apostrofarea extrem de dură: „înapoia
mea Satano!” Mântuitorul tocmai le vorbise ucenicilor
despre crucea lui, și dacă pentru ei era doar
semn de suferință, Fiul lui Dumnezeu încearcă să-i
conducă înspre sensul profund, adevărat, de dincolo
de aparențe, care este iubirea nemărginită a
lui Dumnezeu pentru noi. Înțelepciunea orientală
ne spune că atunci când înțeleptul arată luna cu
degetul, nebunul vede doar degetul, și acest lucru
este, din păcate, adevărat și pentru noi: Dumnezeu
ne arată iubirea pe care o are pentru noi sacrificându-și
unicul Fiu, iar noi vedem doar suferința.
E la fel și cu lepădarea de sine. Suntem chemați
să-l urmăm pe Isus nu la o plimbare, ci în lupta cu
puterile întunericului, iar într-o astfel de luptă sinele
este extrem de periculos, fiindcă riscă să ne antreneze
în logica răului, la fel ca și pe Petru. Singura
noastră scăpare este aceea de a face loc în viața
noastră Mântuitorului, cel care are putere asupra
întunericului. Când El și nu propriul sine are frâiele
vieții noastre, suntem în siguranță! Asta înseamnă
de fapt să mergem pe urmele lui Isus: să lăsăm ca El
să indice calea, să lăsăm ca El să ne inspire deciziile,
să facem alegerile în funcție de El. Doar dacă facem
astfel, semnul Crucii va avea cu adevărat sens, doar
astfel vom putea să ne numim cu adevărat creștini.
În caz contrar ne vom trezi în fața puterilor întunericului
doar cu sinele nostru, ca și un copil în fața
unui soldat de elită. Maica Sfântă, cea care prin
iubire a zdrobit capul șarpelui la picioarele Crucii
și continuă să-l zdrobească pentru noi, fiii ei, să ne
ocrotească prin lacrimile, rugăciunile și iubirea ei.
Text publicat pe e-communio.ro
4 ~ Foaia de An Nou bisericesc 2020