Foaia_de_An_Nou_Bisericesc_2020

Optimism
Maria Moșneag
ospăț mare, poftindu-i pe preoți, pe învățați, pe
bătrâni, pe poporeni. Ne putem închipui atmosfera
de bucurie și speranță de-acolo, de vreme ce binecuvântarea
preoțească pare a fi mai mult decât
una obișnuită. ,,Dumnezeule Preaînalt, coboară-ți
privirea peste copila aceasta și dă-i o binecuvântare
desăvârșită!” S-o fi jucat la doi-trei ani în jurul
casei adâncite în piatră, o fi auzit larma de la scăldătoarea
Vitezda, unde Fiul ei va ajuta, peste ani,
un infirm să intre în apa agitată de un înger?
La trei ani, însoțită de fecioare cu făclii, Maria
este dusă la Templu. Fecioarele cu făclii aprinse,
prezente ca Fecioarele înțelepte în pilda lui Isus,
marcau un prag, un moment sacru. Tot Sfântul Iacob
ne spune că Maria a fost depusă pe a treia treaptă
a altarului. A slujit la Templu până la vârsta de doisprezece
ani. Apoi, marele preot Zaharia consultă
voința Domnului cu privire la Maria, care avea
de-acum doisprezece ani. O nuia dintre celelalte,
numai ea înverzește, sau o porumbiță stă pe creștetul
lui Iosif. El o va îngriji de acum pe Maria. Sunt
amândoi logodnicii din neamul regesc al lui David.
Dintre icoanele cinstite la Ierusalim cea numită
„Maria Ierusalimita” mi-i cea mai apropiată.
„Suntem învinși de la început dacă credem că putem
lupta contra minciunii, a calculelor omenești și
a compromisurilor. Noi trebuie să ne folosim de
mijloace supranaturale: sfintele Taine, rugăciuni,
jertfe, toate sub steagul Inimii Neprihănite a Mamei
Mântuitorului, Regina apostolilor... în această oră
decisivă nu e de semnat cu lumea niciun compromis”.
Fer. Ioan Suciu, episcop martir, Scrisoare pastorală din anul 1948
C
ine s-ar fi gândit în martie că totul urmează
să se schimbe atât de repede? Cu siguranță
nu mă așteptam ca acel „ne vedem în aprilie”
și toate celelalte planuri să dispară într-un nor de
incertitudine. Și cine s-ar fi gândit că în timpuri
în care ne mândrim că suntem atât de conectați
ar putea să ne lipsească interacțiunea umană?
Cu toate acestea, iată-ne în septembrie. E ușor
să vezi toate părțile rele ale acestei perioade, dar
ce-ar fi dacă ne-am concentra asupra celor bune?
Poate am avut mai mult timp liber pe care l-am
petrecut alături de familie, învățând sau descoperind
ceva nou despre noi. Sau poate, din contră,
am fost mai aglomerați și mai presați decât de
obicei pentru că, în ciuda publicității, online nu
se rezolvă chiar orice mai ușor și mai rapid, dar
asta ne-a făcut să fim mai eficienți și ne-a apropiat
de alți oameni aflați în aceeași situație ca noi.
Învățăm toți că disconfortul nu e mereu ceva
rău. Purtarea măștii și păstrarea distanței nu
se apropie de definiția confortului și, totuși,
reprezintă un act prin care îi protejăm pe cei din
jurul nostru. Nu e nevoie să purtăm toți costume
de supereroi pentru a face mici fapte bune.
Toată această experiență ar trebui să ne servească
drept o reamintire a faptului că orice
se poate schimba într-un timp foarte scurt. Nu
putem niciodată să avem garanția unui lucru,
dar nu este nevoie să fim descurajați. De aceea
este important să fim mereu pregătiți pentru
ce ar putea urma, dar să nu lăsăm grija viitorului
să ne răpească bucuria prezentului.
Nimeni nu poate ști cât va mai dura această
pandemie, dar putem să folosim această perioadă
pentru a ne întări în speranță, dragoste și credință.
Iar atunci când vom reintra în ceea ce am ajuns să
numim „normal”, să nu uităm ceea ce învățăm acum.
Să apreciem mai mult oamenii din jurul nostru și
toată lumea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu.
An Nou bisericesc 2020 ~ 3