22.04.2022 Views

Minte Caracter şi Personalitate, vol. 1 - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

față de pământ, pe atât de înaltă, de vastă și de profundă este această știință,

în comparație cu orice altă știință umană. Modul în care oamenii sunt

chemați să-I slujească lui Dumnezeu nu se află în armonie cu înclinațiile lor

înnăscute. De aceea, mintea lor are nevoie să fie disciplinată, educată și

dezvoltată. Adesea, ca să poată ajunge ucenic în școala lui Hristos, omul

trebuie să ignore întregul mod de gândire pe care și l-a format prin practica și

educația intelectuală obișnuită, pe parcursul întregii vieți. Pentru a rămâne

statornic în relația cu Dumnezeu, simțămintele lui trebuie să fie disciplinate.

Atât cei vârstnici, cât și cei tineri au nevoie să își însușească modele

specifice de gândire, care îi vor face capabili să reziste ispitei. Ei trebuie să

învețe să privească înainte și în sus. Principiile Cuvântului lui Dumnezeu --

principii care sunt la fel de înalte precum este cerul și a căror extindere

cuprinde eternitatea -- trebuie să fie înțelese în contextul implicațiilor pe care

le au asupra vieții cotidiene. Fiecare acțiune, fiecare cuvânt și fiecare gând

trebuie să fie aduse în armonie cu aceste principii. -- Counsels to Parents,

Teachers, and Students, 20 (1913).

Progresul este posibil numai prin înfruntarea obstacolelor -- Nici o altă

știință nu o poate egala pe aceea care reproduce caracterul lui Dumnezeu în

viața cercetătorului. Cei care devin urmași ai Domnului Hristos constată că

în mintea lor apar noi motivații, noi gânduri și noi imbolduri la acțiune. Cu

toate acestea, datorită vrăjmașului care li se împotrivește fără încetare și care

îi ispitește, provocându-i la îndoială și la păcat, ei nu vor putea progresa

decât dacă se vor angaja în luptă. Predispozițiile spre rău, ereditare sau

cultivate, trebuie să fie învinse. Apetitul și viciul trebuie să fie subordonate

stăpânirii Duhului Sfânt. Iar războiul acesta nu se va sfârși, până la

încheierea acestei fărâme de eternitate. Chiar dacă atacurile care ne asaltează

ne provoacă fără încetare la luptă, ele nu reprezintă altceva decât tot atâtea

victorii prețioase de câștigat; iar valoarea triumfului asupra eului și asupra

păcatului este cu mult mai mare decât o poate aprecia rațiunea umană. --

Counsels to Parents, Teachers, and Students, 20 (1913).

9

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!