22.04.2022 Views

Minte Caracter şi Personalitate, vol. 1 - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

trebuie să fie golit de toate pretențiile sale orgolioase, astfel încât Domnul

Hristos să-și poată întipări propriul Său chip în adâncurile lui. -- Letter 5,

1898. (Our High Calling, 105.)

Crucea conferă minții o imagine de sine corectă -- Ce anume ar putea

face ca mintea omenească să-și poată forma o corectă imagine cu privire la

sine? Doar crucea de pe Calvar. Când privim la Isus, Autorul și

Desăvârșitorul credinței noastre, orice tendință a slăvirii de sine se va prăbuși

în țărână. În timp ce privirile noastre se îndreaptă în sus, inima se umple de

un spirit al nevredniciei care o conduce la umilință. Când contemplăm

crucea, suntem înzestrați cu puterea de a înțelege darurile minunate pe care

aceasta le-a pus la dispoziția tuturor credincioșilor. Dumnezeu în Hristos,

dacă este privit țintă, va risipi mândria omenească, iar în locul înălțării de

sine, se va instaura o umilință adevărată. -- Letter 20, 1897. (Our High

Calling, 114.)

Omul este făcut desăvârșit în Hristos -- Hristos Își aduce ucenicii într-o

legătură vie cu Sine și cu Dumnezeu Tatăl. Prin acțiunea Duhului Sfânt

asupra minții umane, omul este desăvârșit în Hristos Isus. Unitatea cu

Hristos stabilește în relația dintre ucenicii Săi o unitate care reprezintă, în

fața lumii, cea mai convingătoare dovadă a maiestății, a excelenței morale a

lui Isus și a puterii Sale de a înlătura păcatul. -- Manuscript 111, 1903. (The

S.D.A. Bible Commentary 5:1148.)

Numai Dumnezeu îl poate ridica pe om pe scara vredniciei morale --

Unitatea omului cu Hristos este unicul factor care îi conferă valoare în ochii

lui Dumnezeu, deoarece, prin neprihănirea lui Hristos, omul este înălțat pe

scara vredniciei morale și Singurul care poate realiza aceasta este Dumnezeu.

Onoarea și măreția lumească nu dețin o valoare mai mare decât aceea pe care

le-a acordat-o Însuși Creatorul. Înțelepciunea lor este nebunie, iar tăria lor

este fragilitate și slăbiciune. -- Letter 9, 1873. (Our High Calling, 149.)

37

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!