CURATOR AND THE PANOPTICON, AS WELL - Artstation

POLICE THE POLICE
MICA GHERGHESCU - CURATORUL CELEI DE-A 4-A EDIŢII A
BIENALEI TINERILOR ARTIȘTI
„Police the police” conţine în simetria de construcţie conceptuală şi în jocul de cuvinte un mesaj automat imperativ. Pare să fie prins fără
scăpare între ilustrativismul previzibil şi iminenţele ofensei. Ar fi superficial în schimb dacă l-am înţelege doar ca simplu impuls militant
şi revoltat sau ca pe încă o formă epuizată de critică instituţională. Dincolo de oglindirea lui perfectă, mesajul articulează un polimorfism
stringent de actual şi se mişcă dezinvolt între tentaţia riscului şi spectrul restricţiei.
Prin tropism structural, modalităţile de operare şi de investigaţie sunt intim legate de strategiile de observaţie şi supraveghere, de
poziţionare tactică între observator şi ţintă sau de tehnologiile de urmărire şi localizare. Privite în această incidenţă, între practica de
investigaţie şi formele primare de metodologie şi istoriografie vizuală există o complementaritate epistemologică de fond: aceleaşi
dorinţe de decodificare, aceleaşi inducţii morelliene, aceleaşi reconstituiri indiciale.
Mai departe. Ca factor de dereglare, vreau să aplic relaţiei de „supraveghere” antifraza ei fertilă si mult mai nedeterminată,
„subvegherea”; nu atât ca inversare de roluri ci sub forma unui cameleonism pe care creatorii animaţi de dileme civice îl convoacă
frecvent în propria lor acţiune de urmărire a instanţelor de autoritate, conducându-şi propria „anchetă”, lansându-şi propriile speculaţii.
„Subvegherea” exploatează fantasmele noastre ambivalente despre control şi protecţie, răsturnând cu aceeaşi curiozitate presupoziţiile
despre puterea acaparantă şi vigilentă şi supunerea docilă.
Gândit cu ceva timp în urmă de Steve Mann ca noţiune teoretică legată de extensiile lui hibride şi cyborgiene de intermediere, conceptul
de „subveghere” – sousveillance – desemna în mod literal o manieră de „apropriere a instrumentelor opresorului”, într-o fundamentală
subversiune a logicii panoptice 1 . În acţiunea sa, Mann era puternic influenţat de teoria situaţionistă a diversiunii, deturnării şi situaţiilor
construite. Mai recent şi mult mai strict localizat, metodele de „subveghere” sunt aplicate pragmatic şi cu regularitate în Nottingham
de către Oficiul de Subveghere Comunitară a lui Rob O’Copp, care dublează, supraveghează şi inventariază cu atenţie derapajele poliţiei
comunitare britanice. Pentru critica culturală, intervenţiile lui Mann sau contrasupravegherea de tip PCSO Watch sunt doar două posibile
exemple ale fenomenului alternativ de „culture jamming”, de guerrilla media-activistă.
Similia similis, „subvegherea” ca apropriere a strategiilor celuilalt, ca mod de operare, poate fi explicată prin raporturile ce se instalează
înăuntrul unui organism uman bolnav, îndelung tratat. E un fel de reacţie biologică foarte complexă. Ca şi bacteriile, ca şi viruşii, agentul
patogen se modelează adaptativ faţă de agenţii chimici externi agresivi, armaţi inteligent în apărare. Pervers şi deseori inexplicabil,
găseşte răspunsuri inedite prin transfigurări structurale. În mod cu totul paradoxal, transformă otrava în mâncare prin perfecţionarea
unor organite duplicitare care reuşesc în cele din urmă să modifice toxicul în self biologic, favorizând totodată invazia şi proliferarea în
organismul gazdă.
Convoc aici „subvegherea” tocmai pentru a-i testa aplicabilitatea şi calitatea adaptativă. Cum lucrează artistul sau, mai nou, activistul
cultural, cu un subiect eminamente politic, cum îl manipulează într-o practică în mod curent asociată cu contra-observaţia? Care este
gradul de contra-inteligenţă pe care îl pune în joc? Cum se lucrează „sub acoperire” visând la dezvăluirea totală, în plină lumină? Şi cum
se confruntă practica activistă însăşi cu posibilitatea propriei subminări?
Mi-ar plăcea să gândesc această poziţie ca pe o situare subiectivă, non-normativă, înţeleasă ca stare de observaţie constantă, ca
“pândă” lucidă, ca o pendulare continuă între „a sta de veghe” şi „a fi de gardă”, întotdeauna pregătit de „intervenţie”.
Este necesar şi un alt tip de acordare în corzile subiectului. Distincţia dintre „supraveghere” si „subveghere” se produce tocmai la nivelul
de concentraţie a vizibilului. Într-un text recent, Dominique Quessada nuanţa diferenţa dintre două regimuri de vizibilitate fundamental
opuse: supravegherea ca scopic pregnant şi subvegherea ca scopic atenuat, ca ocurenţă a numericului. „Această subveghere care scapă
1. Steve MANN, „ ’Reflectionism’ and ’Diffusionism’: New Tactics for Deconstructing the Video Surveillance Superhighway”, in Thomas Y. LEVIN, Ursula
FROHNE, Peter WEIBEL (ed.), CTRL [SPACE]. Rhetorics of Surveillance from Bentham to Big Brother, Karlsruhe, ZKM/ MIT Press, 2002
6