Revista Nr. 24-25 - descarca - AICI (format pdf) - RO.AS.IT ...
Revista Nr. 24-25 - descarca - AICI (format pdf) - RO.AS.IT ...
Revista Nr. 24-25 - descarca - AICI (format pdf) - RO.AS.IT ...
- No tags were found...
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
felix qui quod amat defendere fortiter audet n fericit este cel care cuteaz` s` apere cu putere ceea ce iube[te<br />
NR. <strong>24</strong>-<strong>25</strong> n SERIE NOU~ n IANUARIE-MARTIE 2011<br />
FONDAT~ |N 2007 n ISSN 1843-2085 n REVIST~ ED<strong>IT</strong>AT~ DE <strong>AS</strong>OCIA}IA<br />
<strong>IT</strong>ALIENILOR DIN <strong>RO</strong>MÂNIA <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>. CU SPRIJINUL FINANCIAR AL<br />
GUVERNULUI <strong>RO</strong>MÂNIEI, PRIN DEPARTAMENTUL PENTRU RELA}II INTERETNICE
Italienii Butollo, Ricobon,<br />
Tomaselli și nu numai…<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
E D I T O R I A L<br />
02 IANUARIE-MARTIE 11<br />
Expoziția itinerantă de fotografie “De la emigrare la integrare” și-a început traseul<br />
pentru anul 2011 cu localitatea Brezoi din județul Vâlcea, pentru a marca aniversarea celor<br />
150 de ani de la constituirea Italiei Mari și pentru a reaminti tuturor că localitatea a fost și<br />
va rămâne pentru italieni, încă un loc unde aceștia s-au simțit ca acasă.<br />
Interesul pentru evenimentul în sine a fost atât de mare, încât, deși sărbătoarea a ținut<br />
doar 3 zile, ecoul ei nu s-a stins nici acum, și se mai vorbește încă despre ea, pentru că a<br />
reușit parcă să reînvie spiritul italian într-o localitate în care cândva, biserica, școala,<br />
cazinoul și mai ales “Carpatina” îți impuneau să știi multe despre istoria italienilor, despre<br />
cultura lor.<br />
Nu am intenționat să dăm o anume conotație evenimentului, însă nu am putut opri<br />
administrația județeană, locală sau pe parlamentari să participe la manifestările de la<br />
Brezoi, nu din rațiuni politice, ci din rațiuni de politică locală, în sensul dezvoltării<br />
relațiilor sociale, culturale și economice, acolo unde cândva își dădeau mâna toți locuitorii<br />
actualului oraș pentru o conviețuire armonioasă în concor danță cu componența<br />
demografică.<br />
Familii precum Butollo, Ricobon sau Tomaselli, ca și mulți concetățeni ai acestora au<br />
fost aproape de Asociația Italienilor din România - <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>.- și au înțeles mai bine decât<br />
alții că numai uniți, italienii din România pot fi ceea ce ne dorim cu toții, adică impunerea<br />
etniei noastre ca o voce distinctă în peisajul minoritarilor din spațiul românesc.<br />
A fost sărbătoare la Brezoi, la fel cum va fi și în multe alte localități din țară, cu cântece<br />
și dansuri tradiționale italiene, dar și cu momente de cultură și multă, multă istorie pe care<br />
nu o poți retrăi decât vizitând o expoziție cu fotografii pe cât de vechi, pe atât de moderne,<br />
care nasc sentimente ce nu le poți uita niciodată.<br />
Am întâlnit mulți cetățeni care au participat la expoziție și la evenimentele în sine în<br />
două localități vâlcene, renumite prin tradiții italienești, Brezoi și Rm. Vâlcea, și care parcă<br />
dintr-odată și-au amintit că sunt italieni, că fac parte din cadrul acestei minunate etnii, fapt<br />
ce este cu atât mai important pentru noi, mai ales acum, când dorim să trezim aceleași<br />
sentimente în toți cei ce se vor declara din nou, în anul 2011, la noul recensământ, ca făcând<br />
parte dintr-o aceeași mare familie: <strong>IT</strong>ALIENII din <strong>RO</strong>MÂNIA.<br />
Scrisoare către credincioși<br />
Dragii noștri,<br />
Dep. Mircea Grosaru<br />
Întreaga lume creștină a intrat din 8 martie în postul Paștelui. Sperăm ca în această perioadă să ne<br />
curăţim sufletele, să reuşim să ne măsurăm cuvintele şi faptele, să fim mai buni, mai cumpătaţi şi smeriţi<br />
pentru a întâmpina așa cum se cuvine Învierea Domnului ce va cădea anul acesta pe <strong>24</strong> aprilie şi va fi<br />
sărbătorită, pentru al doilea an, consecutiv, de ortodocşi şi catolici, laolaltă.<br />
Alături de sărbătoarea Crăciunului, Sf. Paște este una din cele mai mari sărbători ale creștinătății, care<br />
rememorează momentul Învierii lui Iisus Christos la trei zile după răstignirea Sa pe cruce, în Vinerea<br />
Mare. Jertfa Domnului Iisus săvârșită o singură dată pe Golgota, în numele tuturor oamenilor, este<br />
reactualizată anual de credincioși. În Săptămâna Patimilor, când, potrivit credințelor populare, de Joia<br />
Mare, se deschid mormintele şi sufletele morţilor se întorc la casele lor, timpul pare că se degradează<br />
neîncetat, căci Iisus a fost trădat, chinuit, umilit și omorât prin răstignire. Dar, după trei zile de haos și<br />
întuneric în care omenirea a rămas fără protecție divină, urmează miracolul Învierii din noaptea Paștelui<br />
și actele din Săptămâna Luminată, care readuc echilibrul și armonia. Fie ca de această mare şi Sfântă<br />
Sărbătoare să ne bucurăm cu toţii, să mergem să luăm lumină! (Red.)
EVENTI / EVENIMENTE<br />
04<br />
09<br />
Expozi]ia „De la emigrare la integrare” î[i continu` periplul de succes<br />
Horia Bernea [i Cetatea Etern`<br />
F O N D A T ~ | N 2 0 0 7<br />
NR. <strong>24</strong>-<strong>25</strong> n SERIE NOU~<br />
I A N U A R I E - M A R T I E 2 0 1 1<br />
I S S N 1 8 4 3 - 2 0 8 5<br />
Revist` editat`<br />
de Asocia]ia Italienilor<br />
din România <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>.<br />
cu sprijinul financiar al<br />
Guvernului României,<br />
prin Departamentul<br />
pentru rela]ii interetnice<br />
Pre[edinte fondator<br />
Mircea Grosaru<br />
Seniori editori<br />
Cristian }opescu<br />
Nicolae Luca<br />
CULTURA / CULTUR~<br />
10<br />
12<br />
14<br />
Venezia in festa,<br />
Venezia creatrice /<br />
Vene]ia în<br />
s`rb`toare,<br />
Vene]ia creatoare<br />
Transparen]e [i<br />
culori. Sticl`rie<br />
vene]ian`<br />
Bucintoro, nave di<br />
rappresentazione<br />
dei dogi di Venezia<br />
/ Bucentaur, nava<br />
de reprezentare a<br />
dogilor Vene]iei<br />
Copert`: Tabula Peutingeriana (4, 5) (Cabinetul de h`r]i al B.A.R.) / Motto: Ovidio, Amores, 2–5, V 9 / Crucifix, probabil 1272-85<br />
Colectiv redac]ional<br />
Director<br />
Gabriela Tarabega<br />
Redactori<br />
Emanuele Leoni<br />
Elena B`descu<br />
Dan Comarnescu<br />
Design & pre-press<br />
Square Media SRL<br />
Asocia]ia<br />
Italienilor<br />
din România<br />
<strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>.<br />
asocia]ie cu statut<br />
de utilitate public`<br />
Str. Lipscani nr. 19, etaj 1<br />
030031 Bucure[ti<br />
Tel./Fax: 031 4212 869<br />
ufficio@roasit.ro<br />
www.roasit.ro<br />
21<br />
28<br />
29<br />
30<br />
Teresa e il „suo” Alberto: la storia di<br />
un amore eterno, oltre ogni lontananza!<br />
Re]ete de prim`var`<br />
Al doilea Salon 2011<br />
„Sorana Coroam` Stanca”<br />
Notizie / {tiri<br />
16<br />
18<br />
20<br />
Tesori veneziani conservati alla Biblioteca<br />
Provinciale „V.A. Urechia” Galazi /<br />
Tip`rituri vene]iene rare conservate la<br />
Biblioteca Jude]ean` „V.A. Urechia” Gala]i<br />
Vene]ia în opera unor creatori români<br />
Termini nautici romeni di origine veneziana /<br />
Termeni nautici române[ti de origine vene]ian`<br />
}inem s` mul]umim în mod deosebit dnei prof. Viria Tonato din Verona (<strong>IT</strong>) pentru sprijinul acordat<br />
în realizarea versiunilor în limba italian` ale articolelor publicate în revista noastr`.<br />
SOCIETA’ / SOCIAL<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
03
Continuă periplul de succes al expoziției<br />
De la emigrare<br />
la integrare<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
04<br />
IANUARIE-MARTIE 11<br />
Lansat` în urm` cu aproape un an, la S`pt`mâna Italian` din cadrul Festivalului Italian,<br />
edi]ia 20, expozi]ia foto-documentar` „de la emigrare la integrare”, imaginat` [i realizat`<br />
de Ro.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>., continu` s` se bucure de aten]ia [i aprecierile unui public tot mai larg, dornic<br />
s` cunoasc` aspecte din istoria etniei italiene din România. dup` ce a fost deschis` la<br />
Bucure[ti, la Muzeul Satului [i apoi la Muzeul Na]ional de Istorie a<br />
României, dup` o prezentare la Accademia di Romania din Roma<br />
în cursul anului 2010, expozi]ia î[i continu` drumul de succes prin<br />
comunit`]ile etnicilor italieni din ]ar`, dup` cum o atest` ecourile<br />
vernis`rilor de la Brezoi - 28 februarie [i<br />
Râmnicu vâlcea - 1 martie a.c., în luna mai<br />
urmând a fi g`zduit` de comunit`]ile<br />
italiene din Gala]i [i Suceava. Totodat`<br />
expozi]ia se dovede[te a fi un imbold<br />
pentru comunit`]ile de etnici italieni din<br />
respectivele localit`]i în a-[i aminti de<br />
proprii înainta[i [i de a ini]ia, la rândul<br />
lor, o activitate de cercetare [i colectare<br />
de noi documente [i obiecte ce au<br />
apar]inut str`mo[ilor lor, care s` duc` la<br />
îmbog`]irea cuno[tin]elor despre trecutul<br />
[i trecerea întâilor etnici italieni pe<br />
aceste meleaguri, la consolidarea ideii<br />
de apartenen]` la aceast` comunitate<br />
istoric`. (G.T.)
Am fost onorată să particip<br />
la vernisajul expoziţiei foto -<br />
documentare „De la emigrare la<br />
integrare”, la expoziţia de obiecte<br />
folosite în domeniul forestier de<br />
către italienii stabiliţi de mai<br />
bine de 150 de ani în Brezoi,<br />
derulate în incinta Primăriei din<br />
Brezoi în data de 26 februarie<br />
începând cu ora 17 şi la specta -<br />
colul de cântece şi dansuri tradi -<br />
ţio nale italiene ce le-a urmat.<br />
Am plecat de acasă cu gândul<br />
că nimic din ceea ce o să se<br />
întâmple acolo nu o să fie o sur -<br />
priză pentru mine, cunoşteam<br />
povestea stabilirii italienilor în<br />
Brezoi şi împrejurările în care<br />
aceştia au fost constrânşi să plece<br />
din ţara natală, de la tatăl meu,<br />
învăţătorul Butollo, care şi el, la<br />
rândul lui, este un urmaş de vază<br />
al unuia din fraţii Butollo, sosiţi<br />
din Peninsulă şi împământeniţi<br />
pe aceste meleaguri.<br />
Tot de la el mai ştiam că pri -<br />
ma atestare documentară a pre -<br />
zen ţei italienilor în zona Lotru<br />
era consemnată într-o cores -<br />
pondenţă a Mănăstirii Cozia din<br />
1847-1848, unde se făcea pre ci -<br />
zarea că: „exploatarea pădurilor<br />
şi plutăritul de pe Lotru sunt<br />
date unor italieni”. Ştiam, totuși,<br />
atât de puţine lucruri!<br />
În schimb, acum, privind în<br />
urmă la ceea ce s-a întâmplat în<br />
acea seară, trăiesc cu certitu -<br />
dinea că nu numai eu, ci toţi<br />
brezoienii care am participat am<br />
avut ocazia să redescoperim file<br />
de istorie legate de începutul<br />
marii migraţii a italienilor în<br />
România (1850–1897), parte din<br />
aceştia venind în zona Lo trului,<br />
respectiv în Brezoi, să mun -<br />
cească la exploatările forestiere,<br />
într-un moment în care Italia se<br />
confrunta cu o grea criză politică<br />
şi social-economică. Redesco pe -<br />
reai în acele poze felul în care<br />
acei oameni şi-au păstrat legă -<br />
tura cu ţara de origine, care au<br />
fost principalele meserii şi meş -<br />
te şuguri pe care le-au practicat<br />
în noua lor patrie şi felul în care<br />
au reuşit să îşi păstreze tradiţiile<br />
şi obiceiurile de acasă.<br />
Expoziţia „De la emigrare la<br />
integrare” cuprindea fotografii<br />
vechi, tipărite digigrafic în<br />
condiţii unice de rezistenţă şi<br />
calitate. Imaginile prezentate<br />
vorbeau despre personaje care au<br />
contribuit prin gestul lor la<br />
construirea unei comunităţi cu<br />
un specific aparte, dar cu un rol<br />
important în devenirea acestui<br />
pământ. Fotografiile selectate<br />
pentru expoziţie surprindeau<br />
anii de început ai unor familii ce<br />
aparţineau emigraţiei italiene<br />
istorice, imagini cu primii veniţi<br />
în România.<br />
Fiecare poză îşi avea povestea<br />
ei, fiecare poză surprindea un<br />
anumit moment din viaţa italie -<br />
nilor de atunci... poze care iţi<br />
„spuneau” unde lucrau aceştia,<br />
ce lucrau, cu ce lucrau, cum se<br />
îmbrăcau, poze care surprindeau<br />
nunţi ale italienilor, poze de<br />
familie etc. Surprinzător pentru<br />
mine a fost să aflu că în urmă cu<br />
Vernisaj,<br />
la Brezoi<br />
150 de ani, la Brezoi s-au stabilit<br />
peste 100 de familii de italieni<br />
venind din provinciile udinese,<br />
din Friuli, Torino sau Trieste.<br />
Aşa am aflat că primele ajunse<br />
aici au fost familiile: Croce, O coadă de<br />
Dandrea, Ricobono, Orfeo, fraţii<br />
Butollo, fraţii Buzzi, fraţii<br />
vulpe face<br />
Olivotto, la exploatările forestie - cât o mie de<br />
re. Tot italienii au construit<br />
locuinţele societăţii „Carpatina”,<br />
imagini<br />
în perioada cea mai semnifi ca -<br />
tivă a dezvoltării socio-econo -<br />
mice a localităţii, perioadă în<br />
care Brezoiul a devenit un centru<br />
puternic al industriei lemnului şi<br />
a înregistrat o explozie demo gra -<br />
fică şi socio-culturală fără<br />
precedent.<br />
Pe mulţi din cei care parti -<br />
cipau la această expoziţie şi pe<br />
care-i cunoşteam, i-am auzit<br />
pentru prima oară povestind cu<br />
nostalgie despre părinţii, bunicii<br />
şi copilăria lor în Brezoiul care a<br />
fost, într-o perioadă, un centru<br />
forestier extrem de puternic.<br />
O altă atracţie a serii a fost<br />
expoziţia de obiecte de care<br />
italienii s-au folosit în munca la<br />
pădure. Aceste obiecte au fost<br />
strânse de la familiile de italieni<br />
de-a lungul timpului de către<br />
tatăl meu, învăţătorul Butollo,<br />
acesta fiind un conservator a tot<br />
ceea ce ţine de strămoşii noştri<br />
GENNAIo-MARZo 11 05<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
06<br />
|n prim-plan,<br />
dl. deputat M. Grosaru,<br />
alocu]iune de deschidere<br />
Corul de copii din Brezoi<br />
IANUARIE-MARTIE 11<br />
să le priveşti, deoarece nu se<br />
aseamănă cu mai nimic din ceea<br />
ce cunoşteai: lampă de carbid,<br />
lanţ ţigănesc, copil forjat, scoabe<br />
ţigăneşti, coadă de vulpe,<br />
potcoa ve de gheaţă, crampoane<br />
CFI etc., obiecte cu denumiri<br />
ciudate, pe care acum n-ai şti să<br />
le foloseşti. Pentru cei mai tineri<br />
participanţi era aproape impo -<br />
sibil de înţeles cum strămoşii lor<br />
au putut lucra cu asemenea<br />
unelte, în asemenea condiţii...<br />
atunci, acolo, redescopereau deja<br />
o altă lume, „necomputerizată”.<br />
Spectacolul de cântece şi<br />
dansuri tradiţionale italieneşti a<br />
fost deschis de Corul de copii<br />
din Brezoi, care a fost o surpriză<br />
extraordinară pentru toată asis -<br />
tenţa, interpreţii au reușit să ne<br />
cucerească cu programul de<br />
cântece în limba italiană (ca de<br />
exemplu... Che sara, Marina ș.a.)<br />
şi câteva melodii româneşti. Din<br />
program nu a lipsit nici tenorul<br />
Antonio Furnari - cel care în 50<br />
de ani de carieră a scos 42 de<br />
albume în milioane de exempla -<br />
re, câştigător a două discuri de<br />
aur - maestrul ridicând audienţa<br />
în picioare.<br />
Ansamblul de dansuri tradi -<br />
ţio nale denumit simbolic „Di<br />
nuovo insieme” (Din nou împre -<br />
ună), venit tocmai de la Iaşi, a<br />
reuşit să stârnească nostalgii, dar<br />
şi bună dispoziţie. Întregul pro -<br />
gram a fost moderat de prietenul<br />
nelipsit al <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>.- ului, acto -<br />
rul Adrian Păduraru (cunoscut<br />
din filmul „Declaraţie de dra -<br />
goste” sau mai recentul ,,Bună!<br />
Ce faci?''). Totul s-a încheiat cu<br />
imnul <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>-ului „Frumoasă<br />
eşti Italie!”, urmat de un bufet<br />
tradiţional italienesc, pregătit de<br />
maistrul bucătar Pierluigi<br />
Maniero.<br />
Le mulţumesc pe această cale<br />
tuturor celor care au depus efor -<br />
turi majore pentru a organiza<br />
această întâlnire: în primul rând<br />
mamei mele, Elena Butollo, care<br />
s-a ocupat îndeaproape de orga -<br />
ni zarea întregului eveniment,<br />
tatălui meu, Octavian Butollo,<br />
cel care a „închegat” expoziţia de<br />
unel te, domnului deputat Mircea<br />
Grosaru, preşedintele <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>.,<br />
doamnei Ioana Grosaru, vice -<br />
pre şedintă <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>, domnului<br />
primar Robert Shell, din partea<br />
căruia am avut un real ajutor şi<br />
sprijin, doamnei directoare a<br />
Liceului Teoretic Brezoi, Iosif<br />
Maria, şi tuturor celor care s-au<br />
implicat în acest proiect.<br />
La încheierea serii am plecat<br />
cu dorinţa ca asemenea proiecte<br />
şi întâlniri să se desfăşoare mai<br />
des pentru că, ce pot afirma cu<br />
certitudine, este faptul că am<br />
plecat mai bogată spiritual şi<br />
informaţional vizavi de stră -<br />
moşii noştri italieni.<br />
Şi atât de „prinsă” am fost de<br />
întregul eveniment, încât nu<br />
m-am putut abţine ca la<br />
întoarcerea acasă, să nu îmbrac şi<br />
eu, pe ascuns, unul din costumele<br />
popu lare italieneşti, să mă privesc<br />
în oglindă şi să exclam în gând<br />
,,Sono un'italiana vera!” Să mă<br />
simt la fel de mândră că sunt<br />
,,broscutza” cum zice lumea sau<br />
italianca, aşa cum mi se pare<br />
,,politically correct”.<br />
Poate chiar mai mândră<br />
decât prietenul meu care e<br />
,,ocosh”, că-i ardelean.<br />
Ioana Butollo
Începând cu data de 1<br />
martie, Muzeul Județean de<br />
Istorie din Râmnicu Vâlcea este<br />
gazda unei expoziții-eveniment<br />
prezentate sub genericul „De la<br />
emigrare la integrare”. Astfel,<br />
timp de o lună, cei care vor trece<br />
pragul Muzeului de Istorie au<br />
ocazia să cunoască istoria în<br />
ima gini a unei colectivități<br />
etnice despre existența căreia,<br />
mult timp, s-a vorbit foarte<br />
puțin, a unei etnii cu o poveste<br />
aparte, dat fiind și specificul ei<br />
foarte apropiat de cel al popu -<br />
lației majoritare. Sunt expuse<br />
fotografii unice, cu însemnătate<br />
deosebită, culese de Asociația<br />
Italienilor din România<br />
- <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>. - chiar de la descen -<br />
denții înaintașilor italieni pe<br />
aceste meleaguri.<br />
Vernisaj la Râmnicu Vâlcea<br />
File de istorie<br />
La vernisajul expoziției ce s-a<br />
desfășurat marți, 1 martie, la<br />
Muzeul de Istorie, participanții<br />
au avut prilejul să descopere file<br />
de istorie legate de începutul<br />
marii emigrații a italienilor în<br />
România (1850-1897), modul în<br />
care aceștia au păstrat de-a<br />
lungul timpului legătura cu<br />
patria de origine, principalele<br />
meserii și meșteșuguri pe care<br />
le-au practicat în noua lor patrie,<br />
felul în care au reușit să-și<br />
păstreze tradițiile și obiceiurile<br />
de acasă, dar și despre rapor -<br />
turile de bună înțelegere, influ -<br />
ențe și interferențe cu populația<br />
românească.<br />
Legat de organizarea expo -<br />
ziției „De la emigrare la inte -<br />
grare” la Râmnicu Vâlcea și<br />
activitatea Asociației Italienilor<br />
din România, pentru promo -<br />
varea istoriei și tradițiilor<br />
comunității italiene, vicepreșe -<br />
dinta asociației, Ioana Grosaru,<br />
ne-a spus: „Scopul asociației<br />
noastre este acela de a prezenta<br />
istoria, tradițiile și identitatea<br />
comunității italienilor din<br />
România prin organizarea de<br />
evenimente, activități și proiecte<br />
culturale. De asemenea, una<br />
dintre vechile noastre preocu -<br />
pări este aceea de a colecta<br />
documente care vorbesc despre<br />
istoria comunității italiene din<br />
România. Am încercat să<br />
adunăm de la cât mai multe<br />
familii fotografii și să redăm<br />
istoria acestei etnii încă de la<br />
începuturile ei. Mai precis, de<br />
când a început să se constituie ca<br />
o mare colectivitate, la mijlocul<br />
secolului XIX și începutul<br />
secolului XX, când în Italia,<br />
problemele sociale și economice<br />
erau destul de dificile și multe<br />
familii au ales să emigreze în<br />
lumea largă, alegând și România<br />
ca țară de destinație. În perioada<br />
aceea, regele Carol I a fost cel<br />
care i-a adus în țară, pentru că<br />
România trecea printr-o pe -<br />
rioadă de reconstrucție, de<br />
dezvoltare și refacere. Ei au fost<br />
atrași aici pentru ca își găseau<br />
locuri de muncă și erau bine<br />
plătiți. Au venit prima dată<br />
singuri, după aceea și-au adus<br />
familiile și aşa, încet-încet,<br />
profesând diferite meserii și<br />
așezându-se în diferite locuri din<br />
țară, au început să constituie o<br />
comunitate mare”.<br />
de la stânga la dreapta:<br />
prefect Petre Ungureanu,<br />
deputat Mircea Grosaru,<br />
director dCPN vâlcea - Florin<br />
Epure [i Claudiu Tulugea,<br />
directorul Muzeului de Istorie<br />
vâlcea<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
GENNAIo-MARZo 11 07
Aspect de la vernisaj<br />
Forma]ia de dansuri di<br />
nuovo insieme<br />
Expoziție pe<br />
secțiuni<br />
Vicepreședinta Asociației<br />
Italienilor din România, Ioana<br />
Grosaru, a mai precizat că<br />
„expoziția povestește despre<br />
această mare migrațiune, de<br />
aceste începuturi, ajungând până<br />
în zilele noastre, la fenomenul<br />
acesta de integrare. Aici au găsit<br />
o populație asemănătoare, s-au<br />
simțit foarte bine și atunci au<br />
rămas definitiv în aceste locuri,<br />
trecând peste toate vicisitudinile<br />
istoriei. Expoziția cuprinde<br />
tablouri vechi colecționate de la<br />
familii de origine italiană din<br />
diferite locuri ale țării unde au<br />
existat și există colectivități de<br />
etnici italieni. Am structurat<br />
expoziția pe câteva secțiuni,<br />
astfel încât vizitatorii care vor<br />
veni la Muzeul de Istorie să<br />
înțeleagă mult mai ușor această<br />
poveste. Aceste secțiuni repre -<br />
zintă etape în evoluția comuni -<br />
tății italiene din România.<br />
Secțiunea întâi îi redă pe primii<br />
veniți, secțiunea a doua vorbește<br />
de meserii și ocupații, iar cea dea<br />
treia prezintă viața socială și<br />
buna înțelegere în care ei au trăit<br />
aici. Punctăm faptul că aici au<br />
găsit o populație majoritară în<br />
mijlocul căreia s-au simțit bine și<br />
au avut posibilitatea să-și<br />
înființeze școli, să-și păstreze<br />
religia, dar și tradițiile. Încheiem<br />
această expoziție cu partea de<br />
integrare, de stabilire definitivă<br />
în România, încercând totuși să<br />
țină o legătură cu țara de<br />
origine”.<br />
Evenimentul desfășurat la<br />
Muzeul de Istorie s-a bucurat de<br />
patronajul Ambasadei Italiei la<br />
București și Asociației Italienilor<br />
din România - <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>. - în<br />
cola borare cu Instituția Prefec -<br />
tului Județului Vâlcea, Primăria<br />
municipiului Râmnicu Vâlcea,<br />
Direcția pentru Cultură Vâlcea și<br />
Muzeul Județean Vâlcea.<br />
Laura Zamfiroiu,<br />
„Viața Vâlcii”<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
08<br />
octavian Butollo<br />
prezentându-[i artefactele<br />
<strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>. ține să mulțumească pe această cale tuturor<br />
acelora care au sprijinit organizarea manifestărilor dedicate<br />
etniei italiene la Brezoi și Râmnicu Vâlcea, și anume, domnilor:<br />
Petre Ungureanu, prefectul județului Vâlcea, Florin Epure,<br />
directorul Direcției pentru Cultură Vâlcea, Claudiu Tulugea,<br />
directorul Muzeului „Aurelian Sacerdoțeanu”, Robert Shell,<br />
primarul orașului Brezoi, doamnei Maria Iosif, directoarea<br />
Liceului Teoretic Brezoi, familiei Butollo, doamnei Angela<br />
Tomaselli și, nu în ultimul rând, comunităților de italieni din<br />
cele două orașe care au răspuns prezent la invitațiile asociației.<br />
De asemenea, un cuvânt de laudă vestitului tenor Antonio<br />
Furnari, fermecătorului actor Adrian Păduraru, maistrului<br />
Pierluigi Maniero, Ancăi Filoteanu etc. etc. pentru aportul lor<br />
dezinteresat la reușita manifestărilor organizate. Tuturor un<br />
călduros salut și urări de bine! A la prossima!
Horia Bernea, deal II, 1975,<br />
ulei pe pânz`, colec]ia<br />
Marina dimitropoulos<br />
Horia Bernea<br />
Expoziția comemorativă de<br />
pictură „Horia Bernea și Cetatea<br />
Eternă” a fost vizionată în lunile<br />
ianuarie - februarie a.c. la Acca -<br />
demia di Romania, Sala de<br />
expoziții și Sala de concerte,<br />
după cum citează instituția<br />
cultu rală română. Vernisajul<br />
expo ziției s-a bucurat de admi -<br />
rația entuziastă a unui numeros<br />
public.<br />
În luna decembrie a anului<br />
trecut s-au împlinit 10 ani de la<br />
dispariția pictorului român<br />
Horia Bernea. Artist de mare<br />
rafinament, care a debutat ca<br />
pictor în 1965. Profund legat de<br />
„Cetatea Eternă”, Horia Bernea a<br />
păstrat cu aceasta un raport<br />
fecund, vivifiant. La jumătatea<br />
anilor '90 Accademia di Roma -<br />
nia a găzduit o expoziție<br />
personală a acestuia, urmată de<br />
o perioadă de creație la Roma.<br />
O altă mărturie a comuniunii<br />
dintre artistul Horia Bernea și<br />
Roma a rămas minunatul cata -<br />
log „Roma bizantină”: Roma<br />
caput mundi. Un ghid subiectiv<br />
al Cetății Eterne, realizat în<br />
perioada 1998-1999 la Roma,<br />
împreună cu teologul și antro po -<br />
logul Teodor Baconschi, actualul<br />
șef al diplomației românești.<br />
Expoziția reunește o serie de<br />
opere ale artistului rămase în<br />
colecții publice și private de pe<br />
teritoriul Italiei și este com -<br />
pletată de sugestive materiale<br />
și Cetatea Eternă<br />
fotografice și de publicații,<br />
mărturie a activității sale impre -<br />
sionante și a legăturii profunde<br />
cu Urbea. La deschidere au<br />
participat o serie de personalități<br />
ale lumii culturale și artistice,<br />
care au evocat figura maestrului.<br />
Un proiect îngrijit de ing.<br />
Ștefan Ionescu, realizat în<br />
colaborare cu Institutul de Cul -<br />
tură și Cercetare Umanistică din<br />
Veneția.<br />
Inaugurarea a fost precedată<br />
de un concert de pian susținut de<br />
Paul Coriolan Cartianu (cuprin -<br />
zând lucrări din creația lui<br />
Enescu, Brahms, Constanti -<br />
nescu, Liszt), cu un intermezzo<br />
poetic (Tudor Arghezi, Ion<br />
Pillat, Lucian Blaga, Nichita<br />
Stănescu, Ana Blandiana, Marta<br />
Petreu) în lectura actriței Adina<br />
Cartianu.<br />
(Sursa: accadromania.it)<br />
Horia Bernea, Prapor, 1978,<br />
ulei pe pânz`, colec]ia<br />
Marina dimitropoulos<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
GENNAIo-MARZo 11 09
Venezia in festa,<br />
Venezia creatrice<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
Veneția în sărbătoare,<br />
Veneția creatoare<br />
10 IANUARIE-MARTIE 11<br />
Ottocento: Da Senso a Sissi, la citta delle donne<br />
este denumirea sub care organizatorii au propus să<br />
se desfăşoare ediţia din acest an a tradiţionalului<br />
Carnaval de la Veneția, evocând celebrarea a 150 de<br />
ani de la unificarea Italiei şi având ca tematică<br />
spiritul feminin şi eleganţa secolului al XIX-lea. Au<br />
servit, drept repere, filmul Senso al lui Luchino<br />
Visconti, rememorare a luptei legendarului<br />
Giuseppe Garibaldi pentru crearea statului italian<br />
modern, precum şi personalitatea celebrei<br />
împărătese a Austriei, Elisabeta de Bavaria, soţia<br />
împăratului Franz Joseph, cunoscută mai ales sub<br />
numele de Sissi, model de eleganţă şi rafinament al<br />
secolului XIX şi, de asemenea, captivantul spaţiu al<br />
oraşului femeilor din filmul lui Federico Fellini, La<br />
città delle donne.
Prevăzut pentru perioada 26 februarie - 8<br />
martie, Carnavalul a beneficiat în weekend-ul<br />
anterior de un gen de prolog, care a fost, de fapt,<br />
deschiderea sa oficială, printr-o mare întâlnire<br />
bahică în Piazzetta San Marco, cu o Fontana del<br />
Vino din care izvora unul dintre cele mai bune<br />
vinuri din regiunea Veneto, oferit celor prezenţi în<br />
acordurile celebrului „Libiam” din Traviata de<br />
Verdi şi cu perechi de balerini prinşi în bucuria<br />
elegantelor dansuri clasice, dar şi în vârtejul<br />
dansului rege - valsul.<br />
Programul Carnavalului poate fi privit ca<br />
subdivizat în: Ottocento (anii 1800) şi Venezia città<br />
aperta (Veneţia, oraş deschis), cu un calendar<br />
deosebit de bogat în evenimente culturale, cu nopţi<br />
ale porţilor deschise la biserici şi muzee, spectacole<br />
de teatru, expoziţii... Din multitudinea şi varietatea<br />
manifestărilor ediţiei 2011, care sub conducerea<br />
artistică a lui Davide Rampello, a îmbrăcat o nouă<br />
haină, ca durată şi <strong>format</strong>, dar și cu respectarea<br />
tradiţiei, mai menționăm:<br />
• La Festa delle Marie, prilej de prezentare de<br />
porturi tradiţionale veneţiene prin defilarea celor<br />
12 „Marii”, cu desemnarea celei mai frumoase<br />
tinere ce poartă acest nume şi totodată o evocare a<br />
timpurilor când fecioare dintre cele mai frumoase<br />
ale cetății, dar sărace, erau înzestrate de La<br />
Serenissima, când dogi ai Veneţiei le ofereau<br />
bijuterii;<br />
• Secretele Veneţiei - un show în care vizitatorii<br />
au fost protagonişti ai unor plimbări nocturne de<br />
neuitat, printr-o Veneţie romantică, ghidaţi de<br />
actori purtând elegante costume de epocă.<br />
Pe lângă parada măştilor, ascunzând adesea<br />
pasiuni dezlănţuite sau fastuoase banchete şi baluri<br />
găzduite de somptuoasele palate veneţiene, pe<br />
întreaga perioadă a Carnavalului, au mai avut loc<br />
concerte de muzică clasică şi contemporană,<br />
proiecţii de filme dedicate ambientului carnavalesc<br />
veneţian de secol XIX. Au fost, de asemenea,<br />
prezentate filme mute cu acompaniament de pian,<br />
live. Nu a lipsit nici tradiţionalul „zbor” al îngerului<br />
lansat de pe Campanila lui Giotto şi văzut în acest<br />
an ca un omagiu adus oraşului canalelor şi al<br />
palatelor, în realitate, adevărata regină a<br />
Carnavalului. Şi poate tocmai de aceea, îngerul<br />
întruchipat de frumoasa veneţiană Silvia Bianchini<br />
a purtat o mantie reprezentând drapelul şi culorile<br />
Veneţiei.<br />
Pe lângă conotaţia sa istorică şi culturală, ca<br />
omagiu adus unificării Italiei şi dedicat sec. XIX şi<br />
costumelor strălucitoare ale acelei epoci, Carnavalul<br />
2011 a celebrat şi femeia, dată fiind dubla semni -<br />
ficaţie a zilei alese pentru final, 8 martie căzând în<br />
acest an într-o zi de marţi mai aparte. A fost<br />
Martedi Grasso / Marţea grasă, sărbătoare majoră la<br />
catolici, când carnavalurile de pretutindeni care<br />
preced intrarea în postul Paştelui se încheie, dar a<br />
fost și Ziua Internațională a Femeii.<br />
Început cu o paradă a vaporaşelor şi tradiţio nala<br />
Festa Veneziana, pe Canal Grande, Carnavalul s-a<br />
încheiat cu o procesiune tot pe Canal Grande, o<br />
magie mută oferită de oraşul lagunar, în lumina a<br />
mii de lumânări.<br />
Elena Bădescu<br />
o m a g i u<br />
unificării<br />
I t a l i e i<br />
CARNAVAL 2011<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
GENNAIo-MARZo 11<br />
11
Vestitelor branduri venețiene cum sunt:<br />
Carnavalul de la Veneția, gondola (vehicul simbol al<br />
orașului) și gondolierii ei, renumitele dantele,<br />
celebra plajă Lido, vestita școală de pictură ai cărei<br />
maeștri – Bellini, Tizian, Giorgione, Tintoretto,<br />
Veronese, Mantegna etc. – au rămas celebri pentru<br />
intensitatea cu care au exploatat relația dintre<br />
lumină și culoare, înfloritoarea Școală de muzică<br />
venețiană... tuturor acestora, li s-a adăugat minu -<br />
nata sticlărie de Murano ce uimește și azi prin<br />
transparență și culori.<br />
Insula Murano se află în laguna venețiană, la 2<br />
km de coastă. Ca parte a Republicii Venețiene, se<br />
bucura de o anume autonomie internă. Avea nu<br />
numai propriul cod de legi și propriul Sfat suprem,<br />
ci chiar și monedă proprie și un ambasador la<br />
Veneția.<br />
Dinastii întregi de sticlari, practic sechestrați în<br />
insulă, au dat naștere de-a lungul secolelor unei<br />
industrii înfloritoare, făcând din sticlăria venețiană<br />
unul dintre cele mai râvnite articole de export ale<br />
orașului. Sticla de Murano se făcea după rețete<br />
secrete, la care se adăuga o măiestrie unică a<br />
prelucrării ei.<br />
Atunci când un om de rând izbutea să devină<br />
meșter sticlar, era înnobilat și înscris în Cartea de<br />
aur a insulei. Meșterii sticlari din Murano erau<br />
considerați egalii celor mai nobile familii din<br />
Veneția. Pe de altă parte, ei erau urmăriți în perma -<br />
nență de poliția venețiană și supuși unei legi severe,<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
12 IANUARIE-MARTIE 11
care le interzicea părăsirea insulei și mai ales a<br />
domeniilor venețiene. Această duritate extremă,<br />
care mergea până la întemnițare şi chiar lichidarea<br />
prin asasini plătiți a meşterilor care ar fi părăsit<br />
insula, ar fi vândut tainele meşteşugului sau ar fi<br />
refuzat să se supună ordinului de a se întoarce, avea<br />
o justificare serioasă: prețul unui vas de Murano era<br />
enorm. Iar pierderea, chiar şi a unui singur om ce ar<br />
fi dus la diminuarea unui asemenea privilegiu<br />
economic, însemna o lovitură foarte grea pentru<br />
Serenissima Republică, în general lipsită de resurse<br />
interne.<br />
Sticla venețiană are o istorie milenară, fiind<br />
atestată ca cea mai antică din Europa și fiind<br />
considerată de origine romană directă sau indirectă,<br />
mediată de cultura sticlei din Orientul apropiat. În<br />
orice caz, ateliere de sticlărie existau la Veneția încă<br />
din antichitate. Prima atestare documentară datează<br />
din anul 982. În Evul Mediu sticlăria venețiană<br />
surclasează sticlăria islamică și pe cea bizantină, dar<br />
puternica ei „amprentă fundamental evolutivă –<br />
după cum subliniază criticul de artă Rosa Barovier<br />
Mentasti – se verifică de abia la mijlocul secolului<br />
15, când la Murano se inventează cristalul și noi și<br />
prețioase calități de sticlă. Materiale rafinate,<br />
minunat colorate, prelucrate la cald, în forme<br />
aulice”, au făcut ca sticlăria lagunară să nu mai aibă<br />
egal în lume.<br />
Din păcate, căderea Republicii lui San Marco în<br />
1797 a aruncat Veneția într-o profundă criză<br />
politică, socială și, mai ales, a dus la prăbușirea<br />
comerțului cu sticlărie. Putem vorbi despre o<br />
oarecare revenire către mijlocul secolului 19, grație<br />
înființării Școlii de desen pe sticlă de către Vincenzo<br />
Zanetti, precum și atelierului deschis de Antonio<br />
Salviati. Au fost experimentate și perfecționate toate<br />
tehnicile cunoscute și, astfel, încet, încet, a reînviat<br />
sticlăria venețiană.<br />
Reflexele sticlei venețiene au redevenit celebre,<br />
sticla prelucrată la Murano, trans<strong>format</strong>ă în obiecte<br />
decorative, vitralii sau bijuterii, a făcut ca Veneția să<br />
nu mai fie doar „orașul plutitor”, ci, din nou, și cel<br />
care strălucește prin transparența sticlei colorate.<br />
Imagini din Catalogul Electa Napoli, Vetri<br />
veneziani dal Rinascimento all’Ottocento.<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
GENNAIo-MARZo 11 13
Nava de reprezentare a dogilor Veneţiei<br />
BUCENTAUR<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
14<br />
IANUARIE-MARTIE 11<br />
Bucentaur, machet`,<br />
Museo storico navale, vene]ia<br />
Cuvântul bucentaur (în italiană<br />
bucintoro, în franceză bucentaure)<br />
este explicat în dicţionare ca<br />
definind o fiinţă fabuloasă, jumă -<br />
tate om (capul şi trunchiul) şi<br />
jumă tate taur (aşa cum centa -<br />
urul era jumătate om şi jumă -<br />
tate cal). Ca nume propriu<br />
însă, prin Bucentaur se<br />
înţelege nava de paradă<br />
folosită de şeful suprem<br />
politic sau religios al unui stat<br />
italian din Evul Mediu. Astfel,<br />
Bucintoro di Roma s-a folosit<br />
de către Papi pe fluviul Tibru (în<br />
italiană Tevere), în celelalte provincii<br />
istorice existând Bucintoro di Milano,<br />
Bucintoro di Ferrara, Bucintoro di Messina etc.<br />
Dar cel mai cunoscut şi mai valoros Bucintoro este<br />
cea de-a treia şi ultima navă de acest tip construită<br />
la Veneţia în 1729 (precedentele fuseseră construite<br />
în 1<strong>25</strong>2 şi respectiv 1605), acest ultim Bucintoro era<br />
o galeră mare (galeasă), lungă de 37,7 m şi lată de<br />
7,5 m având înălţimea de 4 m. Propulsia era<br />
asigurată cu 42 de rame, câte 21 în fiecare bord), la<br />
o ramă trăgând patru oameni. Nu existau catarge, ci<br />
doar un baston la pupă pentru stindardul Veneţiei.<br />
Nava avea două punţi, cea superioară fiind o<br />
adevărată sală a tronului (aflat la pupă), cu fotolii<br />
elegante pentru senatori, ambasadori şi alte înalte<br />
oficialităţi. Întregul „iaht” era o imensă şi costi -<br />
sitoare operă de artă, cu ornamentaţii, basoreliefuri,<br />
coloane, statuete şi broderii de tot felul, înghiţind o<br />
mare cantitate de aur. Se spune că, pentru a<br />
recupera prin topire aurul respectiv, francezii au ars<br />
nava când au ocupat Veneţia. Oricum, se pare că de<br />
la acest aur (în italiană oro) s-a tras şi numele<br />
iahtului: buzzo d'oro sau bucio in oro (nava de aur),<br />
din care, cu adăugarea unui T specific dialectului<br />
veneţian, s-a ajuns la Bucintoro.<br />
Principala ceremonie prin care a intrat<br />
Bucintoro în istorie este cea a „căsătoriei” simbolice<br />
a Veneţiei cu marea. Prima asemenea festivitate a<br />
avut loc în anul 1311, ea repetându-se de atunci în<br />
fiecare zi de Înălţare la Ceruri a lui Iisus (Înălţarea<br />
Domnului), pentru a comemora victoria pe care<br />
dogele Pietro Orseolo a obţinut-o în anul 1000
Ne c~s~torim cu tine,<br />
MARE, ca semn c~ te<br />
st~pânim cu adev~rat {i<br />
pentru totdeauna<br />
împotriva piraţilor dalmaţi. Protocolul consta din<br />
aruncarea în mare a unui inel matrimonial de către<br />
doge (aflat pe Bucintoro) şi care pronunţa formula<br />
Desponsamus te MARE in signum veri perpetuisque<br />
dominii (Ne căsătorim cu tine, MARE, ca semn că te<br />
stăpânim cu adevărat şi pentru totdeauna). Aceste<br />
cuvinte îşi au originea în faptul că Papa Alexandru<br />
al III-lea (care a fost şef al bisericii între 1159 şi<br />
1181), încântat de ospitalitatea ce-i fusese acordată<br />
la Veneţia, s-ar fi adresat dogelui cu următoarea<br />
urare: „Che il mare ti sia sottomesso come la sposa<br />
allo sposo” (Fie ca marea să-ţi fie supusă aşa cum<br />
soţia se supune soţului).<br />
La parola bucintoro (in rumeno bucentaur, in<br />
francese bucentaure) viene spiegato nei dizionari<br />
quale un essere favoloso, metà uomo (la testa ed il<br />
tronco) e metà toro (come il centauro era metà uomo<br />
e metà cavallo). Quale nome, però Bucintoro<br />
significa nave di spettacolo usata dal capo politico o<br />
religioso supremo di uno stato italiano nel Medioevo.<br />
Così, Bucintoro di Roma è stato usato dai Papi sul<br />
fiume Tevere, nelle altre provincie storiche esistendo<br />
Bucintoro di Milano, Bucintoro di Ferrara,<br />
Bucintoro di Messina ecc. Ma il più noto e valoroso<br />
Bucintoro è la terza e l’ultima nave di questo tipo<br />
costruita a Venezia nel 1729 (le precedenti erano<br />
state costruite nel 1<strong>25</strong>2 e 1605). Quest’ultimo<br />
Bucintoro era una cambusa lunga 37,7 m e larga 7,5<br />
m, alta 4 m. La propulsione era assicurata da 42<br />
remi, 21 per ogni bordo, con quattro persone per un<br />
remo. Non c’erano alberi, ma solo un bastone alla<br />
poppa per la bandiera di Venezia. La nave aveva due<br />
ponti, quello superiore essendo una vera sala da<br />
trono (alla poppa) con poltrone eleganti per i<br />
senatori, ambasciatori e altre ufficialità. L’intero<br />
„yacht” era un’immensa e costosa opera d’arte, con<br />
ornamenti, bassorilievi, colonne, statue e ricami, per<br />
cui è stata consumata una grande quantità d’oro. Si<br />
Ti sposiamo, MARE,<br />
per esserti<br />
padroni veri e<br />
per sempre<br />
dice che, per ricuperare l’oro, i francesi abbiano<br />
brucciato la nave quando hanno occupato Venezia.<br />
Comunque, sembra che da questo oro sia venuto<br />
anche il nome dello yacht: buzzo d'oro o bucio in oro<br />
(la nave d’oro), da cui, aggiungendo una T specifica<br />
al dialetto veneziano, si è arrivato a Bucintoro.<br />
La cerimonia principale con cui Bucintoro è<br />
entrato nella storia è quella del „matrimonio”<br />
simbolico di Venezia con il mare. La prima festa<br />
simile si è svolta nell’anno 1311, ed è stata ripetuta da<br />
allora ogni giorno dell’Ascensione, per commemorare<br />
la vittoria che il doge Pietro Orselo ha ottenuto<br />
nell’anno 1000 contro i pirati dalmati. Il protocollo<br />
consisteva nel getto nel mare di un anello matri mo -<br />
niale dal doge (trovato su Bucintoro) pronunciando<br />
la formula Desponsamus te MARE in signum veri<br />
perpetuisque dominii (Ti sposiamo, MARE, per<br />
esserti padroni veri e per sempre). Queste parole<br />
hanno la loro origine nel fatto che il Papa Alessandro<br />
III (che è stato il capo della chiesa tra 1159-1181),<br />
lieto dell’ospitalità ricevuta a Venezia, si sarebbe<br />
rivolto al doge con il seguente desiderio: Che il mare<br />
ti sia sottomesso come la sposa allo sposo.<br />
Capitano di vascelo (r)<br />
Neculai Pădurariu<br />
BUCINTO<strong>RO</strong>,<br />
nave di<br />
rappre -<br />
sentazione<br />
dei dogi di<br />
Venezia<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
GENNAIo-MARZo 11 15
Tipărituri venețiene rare conservate<br />
la Biblioteca Judeţeană<br />
„V.A. Urechia” Galați<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
16<br />
IANUARIE-MARTIE 11<br />
V.A. Urechia (1834-1901), pro fesor de istoria<br />
românilor la Univer si tatea din Bucureşti, membru al<br />
Academiei Române, preşedinte al Ateneului Român şi<br />
Ligii pentru unitatea culturală a tuturor româ nilor,<br />
ministru al instrucţiunii publice şi al cultelor între anii<br />
1881-1882 în cabinetele Dumitru C. Brătianu şi Ion C.<br />
Brătianu, deputat şi senator de Covurlui (fosta denu mire<br />
a jude țului Galaţi) timp de peste 30 de ani, a fost unul<br />
dintre marii bibliofili români ai sfârşitului de sec. XIX,<br />
care a stăpânit „l'art de former une bibliothèque”, dovadă<br />
tipăriturile şi manuscrisele donate bibliotecii din Galaţi,<br />
multe „de o raritate extremă”, după însăşi mărturia dona -<br />
to rului. Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” poartă<br />
pecetea unei biblioteci regale, întrucât a fost înfiinţată<br />
prin Decretul 3382 din 7 decembrie 1889 semnat de<br />
Carol I, fiind deschisă pentru publicul de la malul<br />
Dunării pe 11 noiembrie 1890 şi de atunci fiinţează fără<br />
întrerupere de 121 de ani. Cărturarul V.A. Urechia o<br />
concepuse ca făcând parte dintr-un palat cultural care să<br />
cuprindă, pe lângă bibliotecă, un muzeu, o pinacotecă, un<br />
ateneu pentru conferinţe, sub denumirea de Palatul<br />
Instituţiunii „Urechia” din Galaţi, al Fundaţiunii Urechia.<br />
Compartimentul Colecţii speciale al Bibliotecii „V.A.<br />
Urechia” conservă manuscrise şi tipărituri de valoare<br />
excepţională, susceptibile de a face parte din patrimoniul<br />
cultural naţional, conservă „tezaurul” bibliotecii.<br />
Fondul de bază al colecţiilor speciale, alcătuit din<br />
manu scrise, scrisori autografe, documente iconografice şi<br />
carto grafice, carte românească şi străină veche, a fost<br />
constituit din donaţia iniţială a generosului ei fondator şi<br />
completat în timp de alţi donatori, printre care şi perso nali -<br />
tăţi culturale şi politice italiene, filoromâni de marcă, con -<br />
tem porani şi prieteni cu V.A. Urechia, dintre care amintim<br />
pe: orientalistul florentin Angelo de Guber natis, cel mai bun<br />
prieten al istoricului român, jurna listul Roberto Fava, fi lo -<br />
logul G. Vegezzi - Ruscala, care a susţi nut la Univer sita tea<br />
din Torino în 1863, primele cursuri de limba română,<br />
deputatul Graziado Ascoli, scriitorul Giosue Carducci,<br />
istoricul Enrico Croce, scriitorul Bruto Amante.<br />
În prezent, fondul de documente conservat la Secţia<br />
Colecţii Speciale a Bibliotecii „V.A. Urechia” numără<br />
peste 14.000 de unităţi de bibliotecă. Vom descrie sumar<br />
doar un segment din acest fond vechi, şi anume, cartea<br />
italiană tipărită la Veneția, „la più bella città del mondo”,<br />
între anii 1476-1700, din care vom aminti volumele cele<br />
mai valoroase, pe cele rarisime.<br />
Cele mai preţioase tipărituri dintr-o bibliotecă sunt<br />
incunabulele, „stampate” între anii 1450-1500, în epoca<br />
„de leagăn” a tiparului, rezistând până astăzi timpului.<br />
Biblioteca gălăţeană păstrează cinci incunabule italiene,<br />
dintre care 4 tipărite la Veneția.<br />
V.A. Urechia (1834-1901), professore di storia dei<br />
romeni presso l’Università di Bucarest, membro<br />
dell’Acca demia Romena, presidente dell’Ateneo Romeno<br />
e della Lega per l’unità culturale di tutti i romeni,<br />
ministro dell’istruzione pubblica e dei culti tra gli anni<br />
1881-1882, negli uffici Dumitru C. Brătianu e Ion C.<br />
Brătianu, deputato e senatore di Covurlui (l’ex denomi -<br />
nazione della provincia di Galazi) per più di 30 anni, è<br />
stato uno del grandi bibliofili romeni della fine del<br />
secolo XIX, che ha padroneggiato „l'art de former une<br />
bibliothèque”. Ne son la prova essendone gli inconaboli<br />
ed i manoscritti donati alla biblioteca di Galazi, molti<br />
sono „di una rarità estrema”, come dichiarava il donatore<br />
stesso. La Biblioteca Provinciale „V.A.Urechia”, ha il<br />
sigillo din una biblioteca reale perché è stata fondata<br />
mediante il Decreto 3382 del 7 dicembre 1889 firmato<br />
da Carol I, essendo aperta al pubblico del riva del<br />
Danubio il 11 novembre 1890 e da allora funziona senza<br />
sosta da 121 anni. Lo studioso V.A. Urechia, aveva<br />
concepito la biblio teca come parte di un palazzo<br />
culturale, che includa, oltre alla biblioteca, un museo,<br />
una galleria fotografica, un ateneo per le conferenze, con<br />
la deno minazione di Palazzo dell’Istituto „Urechia” di<br />
Galazi, della Fondazione Urechia.<br />
Il reparto Collezioni speciali della Biblioteca „V.A.<br />
Urechia”, conserva dei manoscritti ed edizioni di un<br />
valore eccezionale, suscettibili di fare parte del patri -<br />
monio culturale nazionale, come „tesoro” della<br />
biblioteca.<br />
Il fondo di base delle collezioni speciali, <strong>format</strong>o da,<br />
manoscritti, incunaboli, lettere autografe, documenti<br />
iconografici e cartografici, libro romeno e straniero<br />
vecchio, è stato costituito dalla donazione iniziale del<br />
suo generoso fondatore e completato nel tempo dal altri<br />
donatori, tra cui alcune personalità culturali e politiche<br />
italiane. Filoromeni di marca, contemporanei ed amici<br />
di V.A.Urechia, tra cui ricordiamo: l’orientalista fioren -<br />
tino Angelo de Gubernatis, il miglior amico dello storico<br />
ro meno, il giornalista Roberto Fava, il filologo G.Vegezzi<br />
- Ruscala, che ha sostenuto presso l’Università di Torino<br />
nel 1863, i primi corsi di lingua romena, il deputato<br />
Graziado Ascoli, l’autore Giosue Carducci, lo storico<br />
Enrico Croce, l’autore Bruto Amante.<br />
Oggi il fondo di documenti conservati nel Reparto<br />
Collezioni Speciali della Biblioteca „V.A.Urechia”, ha più<br />
di 14.000 unità. Descriveremo brevemente soltanto una<br />
parte di questo fondo vecchio, i libri italiani stampati a<br />
Venezia, „la più bella città del mondo” , tra gli anni 1476-<br />
1700, di cui ricorderemo i volumi più valorosi, quelli
Două din aceste lucrări se referă la istoria Florenţei: una<br />
aparţine umanistului Leonardus Brunus Aretinus (1369-<br />
1444) – Historia del popolo Fiorentino, Venezia, Tip. Jacopo<br />
di Rossi, 1476, care conţine şi informaţii des pre strămoşii<br />
românilor – geţii: „Questi ghoti gli antichi gli chiamavano<br />
geti... e la fama delle potenza loro è anti chissima non<br />
solamente nel paese d'Europa...” (p. 9), iar cealaltă aparţine<br />
umanistului Poggius Bracciolini (1380-1459) – Historia<br />
Fiorentina, Venezia, Tip. Jacopo di Rossi, 1476.<br />
Tot la Veneția este tipărit şi cel mai frumos incunabul<br />
păstrat în biblioteca din Galaţi, aparţinând teologului<br />
Angelus de Clavasio (1411-1495) – Summa angelica,<br />
Venezia, Tip. Nicolaus von Frankurt, 1487, având iniţia lele<br />
desenate manual în foiţă de aur. Poetul latin Publius<br />
Papinius Statius (45-96 e.n.), prezent cu volumul Opera,<br />
Venezia, Tip. Bartholomeus de Zanis, 1494, este unicat în<br />
România (din punct de vedere al autorului).<br />
Raritatea cărţilor vechi italiene s-a putut stabili cu<br />
ajutorul unui catalog editat la Milano în 1771 şi compilat de<br />
Niccola Francesco Haym Romano cu titlul: Biblioteca<br />
Italiana o sia Notizia de'libri rari italiani divisa in quattro<br />
parte cioè storia, poesia, prose, arti e scienze.<br />
Dintre cărţile rare italiene cu ani de tipărire între 1501-<br />
1700 (în număr de 50), 31 sunt tipărite la Veneția.<br />
Fondul italian de la Biblioteca „V.A Urechia” putem<br />
spune că este „ricchissimo” în carte de istorie cu informa ţii<br />
despre provinciile româneşti, alcătuind un valoros şi<br />
interesant fond documentar DACO -<strong>RO</strong>MANICA.<br />
Cele mai preţioase lucrări pentru istoria românilor sunt<br />
desigur cele dedicate în întregime provinciilor româneşti:<br />
A. Centorio, literat (sec. 16) – Commentari della guerra di<br />
Transilvania, Venezia, 1566; M. Nitri - Raggualio dell'ultime<br />
guerre di Transilvania, Venezia, 1666, iar istoricul italian<br />
Ciro Spontoni (1552-1610), care a luat parte la războaiele<br />
Ligii creştine în Ungaria şi Transilvania, în calitate de secre -<br />
tar al generalului Basta, a scris Historia della Transilvania,<br />
Venezia, 1638, lucrare reprezentând o viziune de ansamblu<br />
a evenimentelor politice din provincia românească între<br />
anii 1581-1607.<br />
Voi încheia scurta prezentare a tipăriturilor vechi<br />
venețiene stampate până la 1700, conservate la Biblioteca<br />
Judeţeană din Galaţi, amintind lucrarea Ambasadorului<br />
Republicii Veneția în diverse ţări ale Europei, Giovanni<br />
Sagredo (1616 -?), care în volumul Memorie istoriche dei<br />
monarchi ottomani, Venezia, 1677, cuprinde perioada 1300-<br />
1646, iar românii sunt menţionaţi ca participanţi activi la<br />
apărarea civilizaţiei europene. Prin fondul de carte rară,<br />
bibliofilă, tipărită la Veneția, conservat de Secţia Colecţii<br />
Speciale a bibliotecii din Galaţi, istoricul V.A. Urechia a<br />
trasat un fragment din istoria tiparului italian, a alcătuit un<br />
depozit de istorie, cultură şi civilizaţie europeană.<br />
Valentina Oneţ<br />
Responsabil Colecţii Speciale<br />
rarissimi… Gli scritti più preziosi di una biblioteca sono<br />
gli inconabole „stampati” tra gli anni 1450-1500,<br />
all’inizio dell’epoca della stampa, scritti fino ad oggi. La<br />
biblioteca di Galazi conserva cinque incunaboli di cui 4<br />
stampati a Venezia.<br />
Due di questi lavori si riferiscono alla storia di<br />
Firenze: uno appartiene all’umanista Leonardus Brunus<br />
Aretinus (1369-1444) – Historia del popolo Fiorenti -<br />
no,Venezia, Tip. Jacopo di Rossi, 1476, che contiene<br />
anche delle informazioni sugli antenati dei romeni – i<br />
Geti: „Questi ghoti gli antichi gli chiamavano geti... e la<br />
fama delle potenza loro è antichissima non solamente nel<br />
paese d'Europa...” (p.9), e l’altro appartiene all’umanista<br />
Poggius Bracciolini (1380-1459) – Historia Fiorentina,<br />
Venezia, Tip. Jacopo di Rossi, 1476.<br />
Sempre a Venezia è stampato anche il più bel<br />
incunabolo conservato nella biblioteca di Galazi e<br />
appartiene al teologo Angelus de Clavasio (1411-1495) –<br />
Summa angelica, Venezia, Tip. Nicolaus von Frankurt,<br />
1487, avendo le iniziali disegnate a mano in filo d’oro. Il<br />
poeta latino Publius Papinius Statius (45-96 e.n.),<br />
presente con il volume Opera, Venezia, Tip. Bartho lo -<br />
meus de Zanis, 1494, è unico in Romania (dal punto di<br />
vista dell’autore).<br />
Il fatto che i libri vecchi italiani siano così vecchi, è<br />
stato stabilito con un catalogo editato a Milano, nel 1771<br />
e compilato da Nicola Francesco Haym Romano con il<br />
titolo: Biblioteca Italiana o sia Notizia de'libri rari italiani<br />
divisa in quattro parte cioè storia, poesia, prose, arti e<br />
scienze.<br />
Possiamo dire che il fondo italiano della Biblioteca<br />
„V.A. Urechia” è „ricchissimo” di libri di storia con<br />
informazioni sulle provincie romene, formando un<br />
valoroso e interessante fondo documentario DACO -<br />
<strong>RO</strong>MANICA.<br />
I lavori più preziosi per la storia dei romeni sono,<br />
certamente, quelli dedicati interamente alle provincie<br />
romene: A. Centorio, letterato (sec.16) – Commentari<br />
della guerra di Transilvania, Venezia, 1566; M. Nitri -<br />
Raggualio dell'ultime guerre di Transilvania, Venezia,<br />
1666, e lo storico italiano Ciro Spontoni (1552-1610) chi<br />
ha partecipato alle guerre della Lega cristiana in<br />
Ungheria e Transilvania in qualità di segretario del<br />
generale Basta, ha scritto Historia della Transilvania,<br />
Venezia, 1638, che rappresenta una visione di insieme<br />
degli eventi politici della provincia romena tra gli anni<br />
1581-1607.<br />
Finirò la breve presentazione degli scritti vecchi<br />
veneziani stampati fino al 1700, conservati nella<br />
Biblioteca Provinciale di Galazi, ricordando il lavoro<br />
dell’Ambasciatore della Repubblica di Venezia in vari<br />
paesi d’Europa, Giovanni Sagredo (1616 -?), che, nel<br />
volume Memorie istoriche dei monarchi ottomani,<br />
Venezia, 1677, include il periodo 1300-1646, ed i romeni<br />
sono menzionati quali partecipanti attivi alla difesa della<br />
civiltà europea. Con il fondo di libro raro, bibliofilo,<br />
stampato a Venezia, conservato al reparto Collezioni<br />
Speciali della biblioteca di Galazi, lo storico V.A. Urechia<br />
ha tracciato un frammento della storia della stampa<br />
veneziana, ha <strong>format</strong>o un deposito di storia, cultura e<br />
civiltà europea.<br />
Tesori<br />
veneziani<br />
conservati<br />
alla<br />
Biblioteca<br />
Provinciale<br />
„V.A.<br />
Urechia”<br />
Galazi<br />
GENNAIo-MARZo 11<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
17
Veneția în opera<br />
unor creatori români<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
18<br />
Santa Maria della Salute,<br />
A.E. Baconsky<br />
IANUARIE-MARTIE 11<br />
„Canal Grande e principalul<br />
bulevard acvatic al orașului și<br />
parcurgându-l în întregime, de la<br />
gară până la Piața San Marco, cu<br />
vaporașele care merg destul de<br />
încet, pentru a da călătorului po -<br />
si bi litatea să contemple cele două<br />
șiruri de Palazzi, te simți sub<br />
acți u nea mescalinei, acel drog<br />
me xi can ce exaltă vizualitatea<br />
până la demență. Culorile fața de -<br />
lor, așa cum le-a pictat Petrașcu,<br />
se succed amețitoare și înseși<br />
formele se convertesc în culori. De<br />
la aglomerație și stridență până<br />
la geniu e uneori un singur pas,<br />
pe care venețienii l-au făcut din<br />
plin și astfel acest amestec absurd<br />
de stiluri, de la gotic la maur și de<br />
la bizantin la baroc, în loc să fie o<br />
monstruo zitate, devine el însuși<br />
un stil de o forță expresivă<br />
nebănuită... Plutesc pe apele line<br />
ale canalului și mă întreb care va<br />
fi secretul acestei convertiri, de ce<br />
mă fascinează ceea ce ar trebui,<br />
teoretic vorbind, să-mi displacă<br />
profund? Arhitectura aceasta prin<br />
excelență atectonică e picturală și<br />
nu pitorescă; ea își oferă fațadele<br />
ca pe niște imense tablouri pictate<br />
de artiști geniali, încât ai impre -<br />
sia că nu vezi realitatea unui<br />
oraș, ci imaginea acestei realități<br />
înfățișată într-o suită intermina -<br />
bilă de picturi și poate tocmai aici<br />
stă farmecul insolit al Veneției, în<br />
aceste raporturi ascunse dintre<br />
valorile eteroclite ce o alcătuiesc,<br />
raporturi de ordin pictural, capa -<br />
bile să transfere aceste valori din<br />
planul realității în cel al artei.<br />
Aici spațiul și volumele sunt inexis -<br />
tente. Totul e un joc de suprafețe și<br />
perspective, totul e lumină și<br />
culoare vibrând în imper ceptibilul<br />
abur al lagunei, care învăluie<br />
peisajul pronun țându-i și mai<br />
mult accentul de voluptate, senzu -<br />
a litate și fantezie...<br />
Cât de puternică e pecetea de<br />
măreție a acestui oraș când îl<br />
străbați plutind pe principala lui<br />
arteră acvatică! E ca și când ai<br />
pătrunde lent într-o cetate din O<br />
mie și una de nopți, într-o lume<br />
de beatitudine ireală, prin care<br />
treci încremenit de teamă să nu<br />
tulburi ritualul visului sau al<br />
basmului ce te poartă”.<br />
(A.E. Baconsky - Remember)<br />
Am redat în cele de mai sus<br />
un scurt fragment din impresiile<br />
puternice pe care i le-a lăsat,<br />
eseistului și poetului A.E.<br />
Baconsky, orașul lagunar stră -<br />
lucind sub soarele diseminat<br />
printre ușoare brume transpa -<br />
rente, cu atât mai mult cu cât<br />
acesta nu s-a limitat la a-l<br />
descrie, ci și-a exersat și cealaltă<br />
disponi bilitate a limbajelor sale<br />
artistice pictând sau desenând<br />
Veneția. După cum scrie emi -<br />
nentul critic de artă Pavel Șușară,<br />
„Baconsky nu este un poet care<br />
pictează, care-și odihnește mintea<br />
folo sindu-și ochii, ci, pur și simplu,<br />
un pictor, un cercetător al spațiu -<br />
lui, al culorii, al limbajului plastic,<br />
agregat ca atare, sau al elementelor<br />
sale constitutive – punctul, linia,<br />
suprafața, volu mul, pata etc. etc. El<br />
caută atât prin culoare cât și prin<br />
desen, logica spațiului și a<br />
formelor, construiește atmosfera și<br />
iden ti fică psihologic și afectiv.<br />
Aseme nea unui artist cu o<br />
conștiință de sine puternică și<br />
profundă, pictorul caută soluții<br />
optime de exprimare, experi men -<br />
tând, simul tan, formula retiniană,<br />
de factură impresionistă, și con -<br />
strucția abstractă, în care logica<br />
geometrică și tentativele con -<br />
ceptua liste sunt prezente în egală<br />
măsură. Schițe, notații fugare sau<br />
enunțuri concentrate, gesturi<br />
volup toase ori incizii severe, la<br />
limita hieroglifei, oferă un câmp<br />
larg de înțelegere a diversității for -<br />
melor, a mecanismelor gândirii<br />
artistice și a dinamicii unei sensi -<br />
bilități în continuă definire.<br />
Baconsky înțelege în egală măsură<br />
importanța motivului și auto no -<br />
mia limbajului, privește, cu același<br />
interes, în afară și în sine, se<br />
așează, simultan, în contemplarea<br />
firii și în istoria culturii”.
Nicolae Dărăscu, un pictor inspirat de misterele Veneţiei<br />
Renumit mai ales pentru peisajele sale, cele din Delta Dunării, de pe riviera franceză sau din Dobrogea,<br />
cu Tulcea şi cu Balcicul de altădată, pictate în manieră impresionistă şi caracterizate printr-o deosebită<br />
amploare a viziunii, artistul a fost recunoscut drept un adevărat magician al culorii. Peisagist prin excelenţă,<br />
Nicolae Dărăscu (1833 -1959) are însă şi numeroase lucrări pe teme de gen, inspirate din viaţa localnicilor.<br />
Neobosit peregrin, îşi va cunoaşte nu numai ţara natală, ci şi alte zone din Europa, străbătând Sudul<br />
Franţei, coasta Mediteranei, Italia, pentru ca în 1909 să ajungă şi la Veneţia, oraş în care va reveni adeseori,<br />
şi unde îşi va petrece chiar şi un întreg an -1916.<br />
Amintirile legate de oraşul lagunelor au fost înmănunchiate în expoziţia personală intitulată „Veneţia”,<br />
deschisă la Bucureşti în 1927, amintiri ce dăinuie peste timp în lucrări precum Viaţa la Veneţia, pictată în<br />
1920, Peisaj Veneţian, Palat veneţian şi care încântă prin culoare, prin modul în care artistul abordează relaţia<br />
dintre culoare şi lumină. A participat şi la prestigioasa Bienală de la Veneţia - ediţia din 1942.<br />
Insula Burano din laguna<br />
vene]ian`, A.E. Baconsky<br />
(fotografii din albumul editat<br />
de Muzeul Literaturii<br />
Române)<br />
Ana Tzigara Berza<br />
O altă pictoriță româncă sensibilă la minunile artistice<br />
ale Italiei, unde a petrecut câțiva ani buni de viață, este Ana<br />
Tzigara Berza, care, în pere gri nările sale de-a lungul și de-a<br />
latul peninsulei, nu putea să nu-și ia un răgaz pentru a picta<br />
Veneția.<br />
A pictat aproape exclusiv peisaje, cu deosebire porturi<br />
pline de vase, de mici ambarcațiuni cu pânze sau pitoreștile<br />
gondole, copaci exotici, golfuri fierbinți. „Este o pictură -<br />
spune Ileana Pintilie -dedicată aparent strălucirii lumii exte -<br />
rioare, dar în care descifrăm adâncimile sufletești ale celei<br />
care o produce. Artista reușește să sugereze respirația amplă<br />
a unui spațiu vast, inundat de soare și lumină, pulsând între<br />
cer și mare”.<br />
Gondole, A. Tzigara Berza<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
19
Termini nautici romeni di origine veneziana<br />
Termeni nautici româneşti<br />
de origine venețiană<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
20<br />
Emblema<br />
Batalionului italian<br />
de „lagunari”<br />
(infanteria marin`)<br />
San Marco.<br />
Emblema del<br />
Battaglione italiano<br />
di „lagunari” (la<br />
fanteria marina)<br />
San Marco<br />
IANUARIE-MARTIE 11<br />
Dintre toţi italienii care au navigat în Evul<br />
Mediu prin apele româneşti, cei mai vechi au fost<br />
veneţienii, atestaţi încă din secolul al XIII-lea. Din<br />
contactele cu ei, desfăşurate acasă sau în ape<br />
străine, românii au păstrat „ca amintire” o serie de<br />
termeni care au rămas de bază în limbajul<br />
marinăresc, în ciuda încercărilor îndârjite făcute<br />
într-o anumită perioadă pentru a-i scoate pe unii<br />
din limbă sub pretextul că, chipurile, n-ar fi<br />
„literari”.<br />
Ca termeni proveniţi direct din dialectul<br />
veneţian (pentru că nu au lăsat urme în alte limbi),<br />
Curierul Naţional Magazin nr. 260 din 1-7<br />
septembrie 1996 îi citează pe ţapapie şi valadă. Alţi<br />
termeni citaţi ar putea însă avea etimologie<br />
multiplă, căci mai sunt prezenţi, de ex., în greacă şi<br />
turcă: candeliţă, prova, pupa, stivador şi ţaparină.<br />
Analizând în context mediteranean termi -<br />
nologia nautică românească din secolul al XIX-lea,<br />
rezultă că influenţa directă sau indirectă, suferită<br />
din partea dialectului veneţian, ar putea fi mult<br />
mai semnificativă. Iată câteva exemple de cuvinte<br />
româneşti, posibil împrumutate de la „lagunari”,<br />
așa cum ne-o sugerează dicționarul dialectului<br />
venețian publicat de Giuseppe Boerio la Veneţia în<br />
1829: ancorgiu, babafincă, buiol, civadă, coţadă,<br />
gaşă, gripie, muradă, pescador, pescărie,<br />
traversadă, trinchetin. Tot de origine veneţiană<br />
pare a fi şi expresia a pune prova pe (cu sensul de a<br />
îndrepta prova navei către un reper, a cârmi nava<br />
spre), calchiată după meter la prova per.<br />
Tra tutti gli italiani che hanno navigato<br />
durante il Medioevo nelle acque romene, i più<br />
vecchi sono stati i veneziani, attestati sin dal<br />
secolo XIII. Dai contatti con loro, svolti a casa o<br />
in acque straniere, i romeni hanno conservato<br />
quale “ricordo” una serie di termini che sono<br />
rimasti nel linguaggio di base dei marinai,<br />
nonostante gli sforzi fatti in un certo periodo per<br />
togliere alcuni termini dalla lingua romena<br />
perché non sarebbero “letterari”.<br />
Quali termini provenuti direttamente dal<br />
dialetto veneziano (perché non hanno lasciato<br />
delle traccie in altre lingue), il Corriere Naţional<br />
Magazin no. 260/1996 menziona ţapapie e<br />
valadă. Altri termini menzionati potrebbero<br />
avere etimologia multipla perché sono presenti,<br />
per esempio, nel greco e del turco: candeliţă,<br />
prova, pupa, stivador e ţaparină.<br />
Analizzando in contesto mediterraneano la<br />
terminologia nautica romena del secolo XIX,<br />
risulta che l’influenza, diretta o indiretta, sofferta<br />
dalla parte del dialetto veneziano, potrebbe essere<br />
molto più significativa. Ecco alcuni esempi di<br />
parole romene, possibilmente prese in prestito<br />
dai „lagunari”, come suggerisce il dizionario del<br />
dialetto veneto stampato da Giuseppe Boerio a<br />
Venezia in 1829: ancorgiu babafincă, buiol,<br />
civadă, coţadă, gaşă, gripie muradă, pescador,<br />
pescărie, traversadă, trinchetin.<br />
Sempre di origine veneziana sembra essere<br />
l’espressione a pune prova pe (con il senso di<br />
dirigere la prua della nave verso un riferimento,<br />
dirigere la nave verso), copiata secondo meter la<br />
prova per.<br />
Capitano di vascelo (r) Neculai Pădurariu
Teresa e il “suo” Alberto:<br />
la storia di un amore eterno,<br />
oltre ogni lontananza!<br />
Il desiderio di fare un po’ di<br />
luce sulla vicenda dei tre fratelli<br />
Mori pur dopo tanti anni di<br />
silenzio, e forse anche di<br />
dolorosa rimozione almeno per<br />
una parte di questa, ha le sue<br />
radici nell’esperienza di mamma<br />
Vilma. Lei non ha potuto fare a<br />
meno infatti di conservare<br />
indelebile nel cuore il ricordo<br />
affettuoso e insieme drammati -<br />
camente vivo che nonna Teresa,<br />
compagna almeno nei primi<br />
anni di Alberto Mori e madre<br />
per tutta la sua vita dei suoi tre<br />
figli, rimasti senza il loro papà in<br />
tenera età, ha portato lungo tutta<br />
la sua esistenza, fino ai suoi<br />
ultimi sospiri al momento della<br />
sua morte avvenuta nel 1947.<br />
Mia mamma, infatti, ha<br />
trascorso tanti anni a fianco di<br />
nonna Teresa, essendo costretta<br />
a casa per lungo tempo per una<br />
seria malattia, la tubercolosi,<br />
contratta in età giovanile. Per lei<br />
quindi nonna Teresa era, ed è<br />
tuttora, un punto di riferimento,<br />
ed i quotidiani sospiri della<br />
nonna indirizzati anche contro<br />
ogni evidenza al suo amato<br />
Alberto, lontano e ormai per -<br />
duto per sempre, non possono<br />
essere in alcun modo cancellati<br />
dal suo ricordo.<br />
A ravvivare questi profondi<br />
sentimenti e questo legame di<br />
amore che ha saputo superare il<br />
tempo e l’evidenza dei fatti, e ciò<br />
a quanto ne sappiamo senza<br />
alcuna ombra di rancore, ha poi<br />
certamente contribuito la pro -<br />
fonda amicizia di Vilma con la<br />
cugina Bice, figlia della sorella di<br />
Povestirea de fa]` red` incredibila istorie a lui Federico Ghillani, tr`itor la Parma,<br />
Italia, referitoare la perioada când str`bunicul s`u, Alberto Mori, emigreaz` în<br />
România, la sfâr[itul secolului 19, în c`utarea unui loc de munc`. Iat` c` nu numai<br />
etnicii italieni din România pornesc pe urmele str`bunilor c`utându-[i r`d`cinile, dar<br />
[i italieni get-beget, care nu [i-au p`r`sit niciodat` p`mântul natal, pleac` pe<br />
urmele str`mo[ilor pierdu]i în negura vremurilor. {i unii, ca autorul rândurilor de<br />
mai jos, rod al unor cercet`ri îndelungate, au [i reu[it fie [i numai par]ial. Pornit în<br />
c`utarea str`bunicului, a c`rui so]ie, Teresa, r`mas` în Italia, l-a c`utat o<br />
via]`-ntreag` f`r` succes, Francesco Ghillani a dat de urma unora dintre<br />
descenden]ii celor doi fra]i (Lodovico [i Serafino Mori) care îl înso]iser` pe Alberto în<br />
aventura sa. o istorie dramatic`, dar totodat` frumoas` [i adev`rat`, care are înc`<br />
întreb`ri deschise, dar pe care autorul o prive[te cu senin`tate [i bucuria de a<br />
restabili leg`turi cu rude pe care le credea pierdute [i care s-au angajat s`-l sprijine<br />
în continuare în demersul s`u.<br />
versiunea în limba român` a acestei fascinante istorisiri va ap`rea în num`rul viitor<br />
al revistei noastre.<br />
Alberto Mori, Alberta. A Bice<br />
infatti, scomparsa purtroppo da<br />
pochi anni, dobbiamo i primi<br />
elementi concreti da cui papà ha<br />
dato avvio alla ricerca. Questa,<br />
infatti, è iniziata dalla chiacchie -<br />
rata avvenuta nel corso di una<br />
delle frequenti visite e incontri di<br />
Vilma e Ugo con zia Bice, nella<br />
quale Vilma e la cugina hanno<br />
ricordato la vicenda dei tre<br />
fratelli emigrati in Romania e là<br />
scomparsi, così almeno stando ai<br />
racconti famigliari.<br />
A mio parere il primo “colpo<br />
di scena“ della vicenda, anche se<br />
sul momento non è apparso tale,<br />
è avvenuto proprio quando Bice<br />
ha mostrato per la prima volta ai<br />
miei genitori le due fotografie da<br />
lei ritrovate nei ricordi di<br />
famiglia, e forse risalenti a sua<br />
mamma Alberta; una prima<br />
nella quale sono ritratti Serafino<br />
Mori con la moglie Esterina e tre<br />
figlie, una posa scattata a suo<br />
dire al momento della partenza<br />
per la Romania, l’altra nella<br />
quale compare Lodovico in abiti<br />
civili ma con calzature che<br />
sembrano militari, nel cui retro<br />
sempre a matita compare la<br />
scritta “zio Ludovico”. Ad un<br />
esame più attento anche sul retro<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
GENNAIo-MARZo 11 21
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
Lodovico (Ludovico) Mori<br />
22 IANUARIE-MARTIE 11<br />
della prima foto compare una<br />
scritta a matita in un’elegante<br />
calligrafia inclinata “Mori<br />
Ludovico e Serafino – Comune di<br />
Buccini Via Vignali – Iassi<br />
Rumania”.<br />
Ugo e Vilma, infatti, hanno<br />
appreso qui per la prima volta<br />
che una seppur minima<br />
indicazione relativa a dove si<br />
fossero diretti i tre fratelli era<br />
conosciuta dalla famiglia Mori,<br />
pur traendone in quell’occasione<br />
solo l’indicazione geografica su<br />
dove orientare la possibile<br />
ricerca. Ma oggi è lecito<br />
chiedersi come mai alla famiglia<br />
di nonna Teresa tale precisa<br />
indicazione fosse fino a quel<br />
momento rimasta nascosta. Si<br />
trattava forse in quell’occasione<br />
per zia Bice di dare corso al<br />
desiderio di liberarsi finalmente<br />
con la cugina di un segreto<br />
conservato da sua mamma<br />
Alberta, e noto quindi solo alle<br />
sorelle Mori, e solo in quel<br />
momento e dopo tanto tempo<br />
ormai da rivelare alla cugina?<br />
Bice sapeva quindi che sua<br />
mamma Alberta era al corrente<br />
di qualcosa che era stato tenuto<br />
nascosto dalla sua famiglia, per<br />
evitare di causare dolore a Teresa<br />
o per difendere l’onorabilità del<br />
fratello Alberto scomparso così<br />
misteriosamente, cancellandone<br />
così definitivamente ogni<br />
traccia? Bice non ha lasciato<br />
detto nulla in proposito, ma<br />
neppure Vilma e Ugo hanno<br />
subito capito la portata completa<br />
di quella rivelazione, tanto è vero<br />
che fino a pochi anni fa<br />
continuavano ad affermare,<br />
secondo il racconto di famiglia,<br />
che la foto che ritraeva Serafino<br />
e la sua famiglia era stata scattata<br />
al momento di partire alla volta<br />
del paese dove già si era diretto e<br />
dov’era scomparso misterio -<br />
samen te Alberto.<br />
In ogni caso è partendo da<br />
quelle prime indicazioni che<br />
Ugo ha avviato i primi contatti in<br />
seguito ai quali è avvenuto il<br />
primo “miracolo”. Infatti, la<br />
pubblicazione da parte del<br />
sindaco di Iassi della lettera<br />
inviatagli da Ugo sul quotidiano<br />
locale causerà la risposta di Elna<br />
Ohl di Iassi, amica e parente di<br />
una delle figlie di Serafino Mori,<br />
Alice. E’ tramite le lettere della<br />
Ohl, infatti, che abbiamo potuto<br />
conoscere vari particolari sulla<br />
vita della famiglia di Serafino a<br />
Iassi, città dove è sepolto insieme<br />
alla moglie, con una<br />
corrispondenza che è continuata<br />
per almeno tre anni. Grazie a lei<br />
nel 2000, dopo i primi contatti<br />
telefonici, Ugo e Vilma sono<br />
riusciti ad incontrare,<br />
direttamente a Parma, dove era<br />
di passaggio per lavoro<br />
provenendo da Como, una<br />
pronipote di Serafino, Nella<br />
Tănăsescu, figlia di Giovanni di<br />
Ploiești, discendente di una delle<br />
figlie di Serafino appunto, Nella<br />
Mori.<br />
Ma ben presto, pur contando<br />
molto su Nella, che per questioni<br />
di lavoro doveva spesso venire in<br />
Italia facendo capo ad una<br />
organizzazione di Catania,<br />
questo “filone” di ricerca dal<br />
quale ci si attendeva di fare<br />
almeno un po’ luce sulla storia<br />
dei tre fratelli Mori si è<br />
definitivamente chiuso in<br />
maniera per noi inspiegabile, e<br />
non ha portato alcuna seppure<br />
minima risposta alle nostre<br />
domande. Ne abbiamo invece<br />
ricavato l’impressione di<br />
qualcosa di non ben definito che<br />
impediva improvvisamente<br />
qualsiasi prosecuzione alla<br />
ricerca se diretta nella direzione<br />
di fare un po’ di luce sulla sorte<br />
di Alberto, quasi che fosse<br />
sconveniente farne persino<br />
cenno. Nella Tănăsescu, infatti,<br />
si era dimostrata non solo<br />
disponibile ad aiutarci, ma<br />
sicura di poter avere almeno<br />
qualche utile informazione dal<br />
padre Giovanni, ma successi -<br />
vamente non solo non è più<br />
arrivata da lei alcuna notizia, ma<br />
Nella non ha neppure più<br />
risposto alle ultime lettere<br />
inviatele sia da noi che dalla<br />
signora Elna Ohl, con la quale da<br />
alcuni anni non siamo riusciti<br />
più a stabilire contatti forse<br />
anche a causa dei problemi di<br />
salute. Questo è quanto ci risulta
dal recente contatto che un<br />
genealogista di Sfântu Gheorghe,<br />
Janos Kochs, con il quale siamo<br />
in relazione, ha successivamente<br />
tentato di stabilire per noi con la<br />
figlia Carmen Ohl che ha<br />
promesso di farsi viva con noi<br />
appena possibile.<br />
Ciò che ha permesso invece<br />
di chiarire meglio alcuni aspetti<br />
della vicenda, e di capire anche<br />
più a fondo il significato vero del<br />
“colpo di scena” di cui ho detto<br />
sopra è quello che è successo nel<br />
2009 quando, data l’empasse<br />
momentanea, ho deciso di<br />
approfondire le tracce dei miei<br />
parenti Mori qui a Parma. Fino a<br />
quel momento, infatti,<br />
viaggiavamo solamente sulle<br />
informazioni famigliari, che ci<br />
dicevano che i Mori abitavano a<br />
Monticelli, il paese dove è nata<br />
mia mamma Vilma e anche suo<br />
padre Romeo e dove nonna<br />
Teresa viveva prima del<br />
trasferimento con il figlio a<br />
Parma. Ho quindi fatto accesso<br />
ai registri di Stato Civile del<br />
comune dove si trova Monticelli,<br />
oggi piccola località termale<br />
nota anche per l’ospedale dove si<br />
curano le malattie psichiche; il<br />
comune è Montechiarugolo e dai<br />
suoi registri è emerso un nuovo<br />
colpo di scena: oltre ad appurare<br />
dai certificati di nascita dei tre<br />
fratelli la loro paternità e<br />
maternità, cosa non<br />
insignificante anche per i nostri<br />
parenti rumeni dato che i nonni<br />
si chiamavano Antonio e Angela,<br />
nomi ricorrenti nei discendenti,<br />
e la residenza della famiglia negli<br />
anni 1870-1874 costituita dal<br />
piccolo centro rurale di<br />
Basilicanova, abbiamo scoperto<br />
che vi risultavano le trascrizioni<br />
degli atti di nascita avvenuta in<br />
Romania sia delle tre figlie di<br />
Serafino, che in questi<br />
documenti portano i nomi<br />
italiani di Alice (1903) Linda<br />
Maria Giorgina (1904) e Maria<br />
(1910) oltre alle località dove la<br />
famiglia di Serafino risiedeva<br />
all’epoca e precisamente “in casa<br />
del signor Vignali nel villaggio di<br />
Socola - Comune di Bucium -<br />
Distretto di Iassi per le prime<br />
due e a Iassi - via Golia n. 45 per<br />
la terza, ma anche della prima<br />
figlia di Lodovico, Angiolina<br />
nata nel 1910 in via Vitan 61 a<br />
Bucarest e della moglie rumena<br />
di lui Ghitza Gheorghitza.<br />
Partendo da questa traccia, ho<br />
poi rintracciato negli archivi<br />
diplomatici del Ministero degli<br />
Esteri italiano e proveniente da<br />
Bucarest, l’atto di nascita di<br />
Antonio Mori, che mi<br />
confermava sostanzialmente gli<br />
stessi dati sulla famiglia.<br />
Ecco allora che ciò che non si<br />
era capito subito si è fatto strada<br />
più chiaramente, e cioè anzitutto<br />
che qui in Italia, quindi proprio a<br />
casa nostra, già dal 1903 vi erano<br />
le tracce di quello che succedeva<br />
in Romania nelle famiglie dei<br />
nostri congiunti, ma soprattutto<br />
che quella foto non era stata fatta<br />
prima della partenza bensì<br />
proveniva proprio dalla<br />
Romania, inviata ai familiari in<br />
Italia e quindi, date le date di<br />
nascita delle tre figlie di Serafino<br />
non anteriore al 1910. Le figlie di<br />
Serafino, infatti, sono tutte nate<br />
in Romania e se a ciò si aggiunge<br />
il fatto che l’atto di matrimonio<br />
tra Serafino ed Esterina avvenuto<br />
a Montechiarugolo porta la data<br />
del 27 gennaio 1901 dove tra<br />
l’altro il padre Antonio figura<br />
deceduto, allora se ne evince che<br />
in realtà la partenza di Serafino<br />
alla volta della Romania deve<br />
essere collocata tra il 1901 e il<br />
1903, anno quest’ultimo di<br />
nascita di quella Alice Mori cui<br />
la signora Ohl era legata anche<br />
da parentela tramite la famiglia<br />
del marito e gli Ștefănescu<br />
famiglia dello sposo di Elna<br />
Mori figlia di Serafino.<br />
In conclusione quindi, a<br />
parte la non coincidenza dei<br />
nomi delle figlie di Serafino<br />
risultanti dagli atti di nascita,<br />
facilmente spiegabile con una<br />
successiva naturalizzazione con<br />
relativa assunzione di nomi più<br />
“rumeni” non ancora del tutto<br />
chiarita, è risultato invece ben<br />
chiaro che le dicerie famigliari<br />
sul fatto che Serafino fosse<br />
partito con le figlie, di fronte a<br />
questi ultimi dati, venivano di<br />
conseguenza tutte a cadere<br />
gettando non pochi interrogativi<br />
sui racconti che della vicenda<br />
viaggiavano in famiglia. Non era<br />
quindi vero che Serafino fosse<br />
scomparso con la moglie in terra<br />
rumena, bensì la foto, che come<br />
ho già detto non può che essere<br />
posteriore di alcuni anni al 1910,<br />
prova che i rapporti con le<br />
sorelle italiane erano ben vivi se,<br />
Retro foto: indirizzo di Iassi<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
GENNAIo-MARZo 11 23
MORI ANTONIO 1840<br />
SALVARANI ANGELA<br />
MORI ALBERTO 1874<br />
RICCO’ TERESA<br />
ALBERTO si reca per primo più volte in<br />
Romania forse a partire dal 1895 inviato come<br />
esperto agricoltore per divulgarvi le nuove tecniche<br />
agricole apprese in patria dall’agro nomo<br />
Bizzozzero. Sposa solo religiosamente, essendo<br />
minorenne per quel tempo, e contro la volontà del<br />
padre Antonio, Riccò Teresa reggiana di<br />
Codemondo che in quegli anni dà alla luce i suoi<br />
primi due figli Romeo (1896) e Concetta (1898):<br />
quest’ultima solamente porta il suo cognome<br />
essendo egli in patria. Gli altri, nati in sua assenza,<br />
prendono il cognome materno. Infatti Teresa data la<br />
MORI SERAFINO 1870<br />
ADORNI ESTERINA<br />
Nel 1901 Serafino sposa Esterina Adorni e riesce<br />
in qualche modo ad avere l’indirizzo dei fratelli dalla<br />
cognata, contro la sua volontà secondo quanto da lei<br />
sempre affermato, e raggiunge Alberto e Lodovico in<br />
Romania. A detta dei familiari da qual momento<br />
non si avranno più notizie in patria dai tre fratelli, e<br />
Alberto cesserà di inviare denaro alla sua sposa,<br />
scomparendo nel nulla. Tale tesi tuttavia sembra<br />
smentita da successivi ritrovamenti. Anzitutto nel<br />
1993 Bice Boselli nipote dei tre fratelli, figlia di<br />
Alberta Mori, una delle loro tre sorelle, ritroverà e<br />
mostrerà a Wilma Riccò una vecchia foto di<br />
famiglia, forse conservata dalla madre, nella quale è<br />
ritratta la famiglia di Serafino, con la moglie e tre<br />
figlie dall’età apparente di 3-9 anni, sul cui retro<br />
compare una scritta a matita: “Ludovico e Serafino<br />
Mori, via Vignali, Bucium, Comune di Iassi”.<br />
Difficile a questo punto sostenere che dalla Romania<br />
non fossero arrivate notizie dei tre fratelli poiché<br />
questa foto era in possesso di una delle sorelle. Essa<br />
era stata forse nascosta per non ravvivare nella<br />
famiglia di Alberto, e specialmente nella moglie<br />
Teresa, il dolore della sua scomparsa, o, sempre per<br />
risparmiare a lei dolori ulteriori e alla famiglia<br />
qualcosa di cui vergognarsi, si tennero forse nascoste<br />
anche altre notizie ben più importanti. In secondo<br />
luogo spunteranno dal registro di Stato Civile del<br />
Comune i Montechiarugolo le trascrizioni degli atti<br />
di nascita delle tre figlie di Serafino a Iassi (dal 1903<br />
al 1910) ma anche della prima figlia di Lodovico a<br />
Bucarest (1910), ai quali verrà confermata la<br />
residenza di Serafino a Iassi e si appurerà quella i<br />
Lodovico a Bucarest, compreso il nome della sua<br />
sposa rumena, a riprova che almeno fino al 1910 un<br />
MORI LODOVICO 1884<br />
GH<strong>IT</strong>ZA GHEORGH<strong>IT</strong>ZA<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
28 <strong>24</strong> IANUARIE-MARTIE 11<br />
Mentre dalla foto ritrovata nel ’93 LODOVICO<br />
risulta insieme a Serafino a Iassi, negli atti di nascita<br />
dei figli nati nel 1910 e nel 1913 giunti in Italia<br />
tramite ambasciata egli risulta sposato con Ghitza<br />
Gheorghitza e residente a Bucarest in Via Vitan 61; il<br />
quartiere è quello degli emigrati che lavorano come<br />
muratori e manovali e tale risulta dagli atti anche la<br />
sua professione. Di cosa sia successo dopo non si<br />
conosce null a parte gli scarsi ricordi familiari di una<br />
sua breve apparizione in Italia negli anni antecedenti<br />
la guerra insieme a moglie e figli, nella quale sembra<br />
non sia riuscito a sistemarsi con la famiglia,<br />
trovando le sorelle, una delle quali rimasta da poco<br />
vedova, in difficoltà e non in grado di accoglierlo.
RICCO’ <strong>RO</strong>MEO 1896<br />
CORIMBIFERI ANELLA<br />
GHILLANI UGO 1922<br />
RICCO’ VILMA 19<strong>25</strong><br />
GHILLANI FEDERICO<br />
tenera età dei figli non lo vuole seguire all’estero, e<br />
Alberto gli vieta di rivelare ad altri, specie ai<br />
famigliari ed al fratello maggiore il suo indirizzo.<br />
Nell’ultimo viaggio verso la Romania, avvenuto<br />
forse dopo la scomparsa del padre, e appena prima<br />
della nascita del figlio Augusto (1899) porta con sé<br />
il fratello minore Lodovico. Smette di dare sue<br />
notizie il patria e di inviare denaro allorché viene<br />
raggiunto in Romania dal fratello Serafino con la<br />
moglie Esterina Adorni con la quale si è da poco<br />
sposato (1901). Sembra che l’ultimo somma<br />
ricevuta dalla famiglia fosse in “franchi”.<br />
MORI ALICE 1903<br />
MORI LINDA 1904<br />
MORI MARIA 1910<br />
MORI TONICA’ 19??<br />
TAN<strong>AS</strong>ESCU<br />
MORI NELLA*<br />
MORI ELNA*<br />
STEFANESCU ILIA<br />
TAN<strong>AS</strong>ESCU GIOVANNI<br />
TAN<strong>AS</strong>ESCU NELLA<br />
OHL ELNA<br />
certo legame con la patria, seppur di tipo<br />
burocratico in qualche modo rimaneva. E’ però<br />
proprio nel 1993 che, appena vista la foto mostrata<br />
dalla cugina Bice, Wilma farà scrivere dal marito<br />
Ugo Ghillani al sindaco di Iassi chiedendo notizie<br />
dei fratelli almeno passati da quella città. Alla<br />
pubblicazione della sua lettera sul giornale locale<br />
darà risposta Elna Ohl, moglie di un nipote<br />
acquisito di Serafino Mori intimamente legata con la<br />
sua prima figlia Alice, che ci metterà in contatto con<br />
i discendenti di Nella Mori sposata Tănăsescu: una<br />
nipote di Nella passerà infatti da Parma nel 2000 e,<br />
ospite di Ugo e Wilma, i intratterrà alcuni giorni,<br />
promettendo di chiedere al padre Giovanni notizie<br />
di Alberto e Lodovico dei quali sembra non<br />
conoscere nemmeno l’esistenza. Non si farà però più<br />
viva e non risponderà alle successive lettere inviatele<br />
successivamente. (*) Resta ancora da stabilire l’esatta<br />
corrispondenza tra i nomi di Nella e Elna con quelli<br />
contenuti negli atti di nascita.<br />
MORI ANGIOLINA 1910<br />
MORI ANTONOI 1913<br />
VALE LUCIA 1916<br />
RELICOVSCHI AUREL 1913<br />
MORI ANGELA 1930<br />
MORI PETRE 19??<br />
RELICOVSCHI VLADIMIR<br />
Da quel momento non si saprà effettivamente più<br />
nulla di lui fino al 2009, quando grazie all’aiuto di un<br />
genealogista residente a Sfântu Gheorghe, si riesce a<br />
stabilire un contatto con la nipote, figlia di Antonio<br />
Mori, che risiede a Bucarest. Angela Mori che ha<br />
circa 64 anni riferisce di avere un fratello di nome<br />
Petre ed un figlio, e che il luogo della sepoltura del<br />
nonno Lodovico è Ploiești, dopo i primi contatti in<br />
cui Angela sembra poco propensa a riallacciare i<br />
contatti, è il figlio Vladimir che ci scrive dandoci<br />
piena disponibilità ad aiutarci nella ricerca di notizie<br />
circa i fratelli Mori. Siamo in attesa di nuove notizie<br />
da lui che ha promesso di rispondere alla lettera da<br />
noi inviata a sua mamma.<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
GENNAIo-MARZo 11 29 <strong>25</strong>
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
Ugo Ghillani<br />
vilma, Ugo, Bice e il piccolo<br />
Federico<br />
30 28 26<br />
IANUARIE-MARTIE oCToMBRIE-dECEMBRIE 11<br />
10<br />
come è facile pensare la foto era<br />
stata allegata ad una lettera dove<br />
si davano notizie almeno dei due<br />
fratelli Serafino e Lodovico e<br />
delle vicende delle loro rispettive<br />
famiglie.<br />
Perché allora Teresa e la sua<br />
famiglia non erano a conoscenza<br />
di questi contatti, e come è<br />
possibile che da essi non fosse<br />
trapelato nulla sulla sorte di<br />
Alberto alla cui volta Serafino si<br />
era recato inizialmente appena<br />
dopo il suo matrimonio nel<br />
1901? Sempre dai racconti<br />
famigliari sappiamo infatti che<br />
Teresa era solita affermare che<br />
Serafino gli avesse carpito contro<br />
la sua volontà l’indirizzo estero<br />
del fratello, e che il “suo” Alberto<br />
le aveva invece vietato<br />
espressamente di dare tale<br />
indirizzo ai famigliari e in<br />
particolare al fratello maggiore<br />
con il quale non doveva avere<br />
buoni rapporti. Teresa, a quanto<br />
lei stessa si dice affermasse, non<br />
aveva voluto seguire Alberto<br />
nell’ultimo viaggio a causa<br />
dell’età dei figli (Romeo è del<br />
1896, Maria Concetta del 1898 e<br />
Augusto del 1899) ma forse poi<br />
si era pentita e aveva, pur<br />
negandolo, contato sull’aiuto del<br />
cognato per sapere qualcosa di<br />
più sulla vita del compagno e<br />
padre dei suoi figli in una terra<br />
così lontana, o la sua sensibilità<br />
femminile le aveva fatto intuire<br />
qualcosa di questa lontananza?<br />
A confermare la plausibilità<br />
di queste ipotesi si aggiungono<br />
anche i dati più recenti sulla<br />
nascita dei tre figli e la ricerca,<br />
per ora senza approdo, intorno<br />
al presunto matrimonio della<br />
coppia Alberto-Teresa. Sempre<br />
dalle dicerie famigliari, infatti,<br />
risulta che i due, a causa della<br />
giovane età e della mancanza del<br />
consenso da parte dei genitori si<br />
fossero uniti in matrimonio solo<br />
in chiesa; a quell’epoca il<br />
matrimonio religioso non aveva,<br />
infatti, valore civile. Alberto e<br />
Teresa risultano infatti abitanti<br />
nel 1898, all’epoca della nascita<br />
di Maria Concetta, in una<br />
frazione a nord-est di<br />
Montecchio Emilia, Villa Ajola<br />
al civico 12E e sembrano<br />
risultare “conviventi more<br />
uxorio” ma non coniugati. Negli<br />
atti di nascita dei tre figli, infatti,<br />
la madre non viene mai<br />
nominata, e i bambini sono presi<br />
in consegna dalla nonna Barbara<br />
Frattini o addirittura, come nel<br />
caso di Augusto, addirittura<br />
dalla levatrice, e solo per Maria<br />
Concetta la paternità viene<br />
assunta da Alberto che essendo<br />
il dichiarante come tale ne firma<br />
l’atto. Successivamente la<br />
famiglia, quando Romeo che era<br />
nato a Monticelli ha poco più di<br />
due anni, per la festa di S.<br />
Martino che allora segnava gli<br />
spostamenti annuali da un<br />
podere all’altro dei braccianti<br />
agricoli, si trasferisce nel<br />
comune di Montechiarugolo.<br />
Così mentre Maria Concetta<br />
porterà il nome del padre,<br />
Romeo nato N.N. porta già<br />
quello della madre Riccò che lo<br />
ha riconosciuto cinque mesi<br />
dopo la nascita, come tanti anni<br />
più tardi accadrà per Augusto,<br />
che probabilmente non<br />
conoscerà mai il padre neppure<br />
nei primi anni di vita.<br />
Guardando la firma di<br />
Alberto sull’atto di nascita di<br />
Maria Concetta nel quale Teresa<br />
viene menzionata come “donna<br />
nubile non maritata non<br />
parente” con la quale Alberto<br />
ammette di avere avuto la<br />
relazione da cui è nata la bimba<br />
che riconosce come figlia, vien<br />
da chiedersi cosa avessero in<br />
testa i due e se mai Teresa<br />
insistesse al secondo figlio e<br />
prima della partenza di Alberto<br />
per una regolarizzazione di
questa unione. A cosa pensava<br />
dunque Alberto che doveva già<br />
essere stato in Romania più volte<br />
prima di partire, e non senza<br />
aver messo in cantiere con la sua<br />
compagna il terzo figlio che<br />
nascerà nel settembre del 1899?<br />
Facendo quindi un po’ di calcoli<br />
Alberto doveva quindi essere<br />
sicuramente presente in Italia<br />
fino al dicembre del 1898, per<br />
poi ripartire, dopo aver<br />
riconosciuto la figlia nel maggio<br />
precedente, alla volta della<br />
Romania questa volta portando<br />
con sé il fratello minore<br />
Lodovico che, nato nel 1884<br />
doveva essere poco più che<br />
quindicenne e forse era già<br />
orfano del padre.<br />
E’ ovvio perciò pensare che<br />
successivamente all’arrivo<br />
indesiderato di Serafino in<br />
Romania, ipotizzabile come già<br />
detto dopo il 1901 ma prima del<br />
1903, qualcosa deve essere<br />
successo, non sapendo noi<br />
quando effettivamente Alberto<br />
abbia smesso di mandare alla sua<br />
famiglia i mezzi di manteni -<br />
mento frutto del suo lavoro<br />
all’estero, costringendo da quel<br />
momento Teresa a dover<br />
ricorrere all’aiuto della famiglia<br />
ma anche ad espedienti per<br />
sostenere i suoi tre piccoli figli.<br />
A queste considerazioni,<br />
resta poi da aggiungere la<br />
vicenda relativa alla comparsa in<br />
Italia di Lodovico insieme alla<br />
moglie e ai due figli, avvenuta,<br />
sempre secondo i racconti<br />
famigliari riferiti da zia Bice e<br />
che come dimostrato son sempre<br />
da vagliare con estrema atten -<br />
zione, negli anni immediata -<br />
mente precedenti il secondo<br />
conflitto mondiale. Pur risul -<br />
tando che proprio in quegli anni<br />
le sorelle Mori fossero in<br />
difficoltà, essendo almeno una<br />
di esse appena rimasta vedova<br />
con figli piccoli da mantenere ed<br />
in seria difficoltà economica,<br />
risulta inspiegabile quella che a<br />
noi oggi sembra una fredda<br />
accoglienza riservata al fratello<br />
tanto da causarne l’immediato<br />
ritorno in Romania nonostante<br />
forse fosse sua intenzione<br />
ristabilirsi in Italia. Le cose qui<br />
in Italia non andavano certa -<br />
mente a gonfie vele per i<br />
braccianti agricoli, anche perché<br />
l’introduzione delle nuove<br />
tecniche agricole comprendenti<br />
una prima meccanizzazione<br />
stava diminuendo fortemente il<br />
ricorso al bracciantato nei lavori<br />
agricoli, creando così non pochi<br />
problemi a chi viveva offrendo<br />
solo la forza delle proprie<br />
braccia. Pur tuttavia la partenza<br />
quasi repentina di Lodovico e la<br />
perdita da quel momento di ogni<br />
contatto con le sorelle, non<br />
depongono positivamente sulle<br />
relazioni che in quel momento<br />
vennero messe in atto verso di<br />
lui. A noi oggi sembra inspie -<br />
gabile come in quell’ultima<br />
occasione non si seppe neppure<br />
approfittare della sua presenza<br />
per sapere qualcosa di più di<br />
Alberto e di Serafino in terra di<br />
Romania.<br />
Solo oggi, senza scoraggiarci<br />
né scandalizzarci di tanti ostacoli<br />
che si son frapposti alla<br />
conoscenza della verità dei fatti,<br />
ci resta il desiderio di capire e di<br />
sapere, non per ergerci in nessun<br />
modo a giudici di chicchessia,<br />
specie dopo tanti anni e dopo<br />
che le persone direttamente<br />
coinvolte non sono più tra noi e<br />
hanno concluso la loro speriamo<br />
felice esistenza terrena, ma per<br />
poterci sentire ancora più legati<br />
a loro che hanno attraversato<br />
periodi e situazioni storiche non<br />
facili e talora drammatiche che<br />
ci possono aiutare oggi a<br />
orientare le nostre storie verso<br />
un futuro migliore di quello che<br />
è toccato loro in sorte.<br />
Federico Ghillani<br />
Parma, Italia<br />
Alberta Mori,<br />
sorella di Alberto<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
GENNAIo-MARZo 11 27
REŢETE DE<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
PRIMĂVARĂ<br />
28 IANUARIE-MARTIE 11<br />
CACCIUCCO<br />
DI CECI<br />
Ingredienti (per 4 persone):<br />
ceci - 300 g secchi, erbette - 200 g, olio<br />
d'oliva extravergine - 4 cucchiai, cipolla -<br />
1, aglio - 2 spicchi, peperoncino - 1,<br />
pomodori - 2 maturi e sodi, brodo<br />
vegetale - 1 abbondante, pane casereccio<br />
- 4 fette, pecorino grattugiato - 4 cucchiai,<br />
sale e pepe - q. b.<br />
Preparazione<br />
1. Metete a bagno i ceci per 12 ore. Fateli<br />
poi cuocere in abbondante acqua salata<br />
per 2 ore circa. Mondate, lavate e<br />
sgrondate le erbette.<br />
Sbucciate 1 spicchio d'aglio e la cipolla,<br />
togliete l'eventuale germe centrale al<br />
primo e affettate fine la seconda. In una<br />
casseruola, meglio se di coccio, soffriggete<br />
nell'olio la cipolla, l'aglio e il peperoncino.<br />
2. Appena l'aglio sarà imbiondito,<br />
toglietelo e togliete anche il peperoncino.<br />
Aggiungete i ceci scolati, i pomodori tritati<br />
e mescolate con un cucchiaio di legno;<br />
aggiungete le erbette e fatele appassire.<br />
Versate poi il brodo, salate,<br />
pepate e cuocete per<br />
mezz'ora circa.<br />
Tostate il pane,<br />
stro finatelo con<br />
uno spicchio di<br />
aglio e distri -<br />
buitelo in scodelle<br />
o fondine, versatevi<br />
il cacciucco di ceci,<br />
spolverizzate col peco -<br />
rino e servite.<br />
TORT DE BEZEA CU FRUCTE<br />
4 foi de bezea<br />
Umplutura: zahăr vanilat, zeama de la o<br />
lămâie, frişcă – 600 g întăritor de frișcă,<br />
căpşuni – 500 g, compot de ananas –<br />
1 cutie, banane sau kiwi (după preferință)<br />
Ingrediente pentru o foaie de bezea:<br />
3 albuşuri, 200 g zahăr<br />
Mod de preparare<br />
Pentru fiecare foaie de bezea: se bat<br />
albuşurile cu zahărul şi zeama de lămâie<br />
PANZE<strong>RO</strong>TTI AL TOFU E OLIVE<br />
Ingredienti (per 4 - 6 persone):<br />
Per la pasta: farina semintegrale - 200 g,<br />
olio di semi di sesamo - 3 cucchiai,<br />
acqua - q. b., sale - un pizzico. Per il<br />
ripieno: tofu - <strong>25</strong>0 g, olive - 150 g<br />
verdi o nere, in salamola, scalogno -<br />
1, prezzemolo - 1 mazetto, olio di semi<br />
di sesamo - 2 cucchiai, sale - q. b.<br />
Preparazione<br />
1. Setacciate sulla spianatoia la farina e<br />
disponetela a fontana; mettetevi al centro il sale e l'olio,<br />
con le dita impastate legger mente e aggiungete qualche cucchiaio<br />
d'acqua, uno per volta, in modo da ottenere un impasto liscio e morbido.<br />
Lavorate poco il composto e mettetelo a ripo sa re, avvolto in un telo<br />
umido, per 30 minuti circa in luogo fresco.<br />
2. Nel frattempo lavate e snoc ciolate le olive, mettetele con il tofu nel<br />
bicchiere del frullatore e frullate in modo da ottenere una crema<br />
piuttosto densa. Sbucciate e affetate lo scalogno, fatelo appassire in un<br />
tegame con l'olio, quindi aggiungete la crema di tofu e olive.<br />
3. Fatela asciugare qualche minu to, salatela e toglietela dal fuoco;<br />
aggiungete ora il prez zemolo tritato e mescolate. Ripren dete la pasta,<br />
stendetela in una sfoglia sottile e con un tagliapasta dentellato ritaglia -<br />
tene dei dischetti di circa 8 cm di diametro. Farcite ogni dischetto con un<br />
po' di crema di tofu e richiudetelo dandogli la forma di un triangolo.<br />
4. Premete tutt'atorno ai bordi dei triangoli con la punta delle dita.<br />
Adagiate i panzerotti su una placca da forno spennellata d'olio<br />
e fateli cuocere in forno preriscaldato a 190 °C per 15-20<br />
minuti. Spennellando i panze rot ti prima di infornarli con<br />
un cucchiaino di malto sciolto in una tazzina d'acqua<br />
tiepida, si otenerrà una doratura uniforme.<br />
cu mixerul, până se formează o<br />
bezea care să nu cadă la<br />
întoarcerea recipientului cu gura<br />
în jos. Compoziţia se toarnă în tavă, pe<br />
hârtie de copt, unsă cu ulei. Se coace la foc<br />
mic, în cuptorul încălzit în prea labil, timp<br />
de 45 - 50 minute, cu uşa cuptorului uşor<br />
întredeschisă. Foile se lasă câteva ore la<br />
uscat. Frişca se bate şi se împarte în două -<br />
în jumătate se pun fructele mărunţite în<br />
prealabil, iar în cealaltă jumătate zahărul<br />
vanilat şi un<br />
întăritor de<br />
frişcă. Se dă la<br />
rece. Fiecare foaie<br />
de bezea se va stropi cu<br />
siropul de ananas, după care se acoperă,<br />
alternativ, cu cele două compoziţii de<br />
frişcă. Tortul se acoperă cu frişca rămasă şi<br />
se ornează cu fructe după preferinţă. Se dă<br />
la frigider. Se serveşte după ce a stat la rece<br />
minimum 2 ore.
Al doilea Salon 2011<br />
„Sorana Coroamă Stanca”<br />
Marţi, 8 martie, Asociaţia<br />
Italienilor din România<br />
- <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>. - a organizat pentru<br />
membrii Comunităţii Italienilor<br />
din Bucureşti un „salon-maské”,<br />
marcând, în acelaşi timp, mai<br />
multe evenimente legate de<br />
sosirea primăverii (1 şi 8 martie)<br />
şi încheierea perioadei Carnava -<br />
lului de la Veneţia.<br />
Aşadar, marţi seara (martedi<br />
grasso), membrii <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>.,<br />
adunați în Salonul „Sorana<br />
Coroamă Stanca” şi-au luat adio<br />
de la carne (carne vale), cântând,<br />
recitând şi ospă tându-se copios,<br />
ca înainte de postul cel mare.<br />
Soareaua a debutat cu verni -<br />
sarea expoziţiei de măşti vene ţie -<br />
ne a vestitului meşter Con stan tin<br />
Conghilete şi cu masca rea, la<br />
propriu, a tuturor participanţilor.<br />
A urmat un recital de poezie<br />
deschis de scriitorul și profe sorul<br />
Giancarlo Repetto, care, după o<br />
poezie dedicată soției sale, a<br />
recitat din Petrarca și Montale.<br />
Apoi, actorul Adrian Păduraru a<br />
dat glas unor versuri contem -<br />
porane închinate doam ne lor.<br />
Acestea, la rându-le, s-au întrecut<br />
pe sine, recitând poezii despre<br />
primăvară, dra goste şi femei (ca<br />
iubite sau mame) ale unor autori<br />
mai mult sau mai puţin<br />
cunoscuți, interpre tân du-le cum<br />
s-au priceput ele mai bine,<br />
evident, în limbile română şi<br />
italiană. S-au remarcat prin sen si -<br />
bilitate și interpretare Marcelina<br />
Repetto şi Maria Rapoltti.<br />
Nu mai puţin aplaudate au<br />
fost cugetările unor autori cele bri,<br />
definind femeia şi femini ta tea, în<br />
selecţia şi lectura Lilianei Radu.<br />
În demersul lor, interpretele<br />
au fost încurajate cu farmec şi<br />
bunăvoinţă, de talentatul şi<br />
„frumosul actor”, cum l-a ca -<br />
racte rizat una dintre doamne,<br />
Adrian Păduraru, compér al mo -<br />
mentului artistic. Apoi, tenorul<br />
Antonio Furnari a încântat, ca<br />
de obicei, auditoriul, care l-a<br />
răsplătit cu îndelungi aplauze.<br />
Surpriza serii a constituit-o,<br />
însă, insolitul duo Antonio<br />
Furnari - Pia Boro Panait (un<br />
profesionist şi o amatoare cu o<br />
voce dulce de soprană), care au<br />
cântat cu patos emoţionanta<br />
canţonetă „Mamma”, acompa -<br />
niați de toți cei prezenți.<br />
Seara s-a încheiat cu felici -<br />
tări, glume şi cu meniul rafinat,<br />
dar sută la sută tradiţional<br />
italienesc, pregătit de maistrul<br />
Pierluigi Maniero şi cu unanime<br />
mulţu miri pentru acest antre -<br />
nant şi original salon-maské,<br />
imaginat şi organizat de nimeni<br />
alta, decât Ioana Grosaru,<br />
vicepreşedinta <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>.<br />
Gabriela Tarabega<br />
Stânga: Antonio Furnari<br />
[i Pia Boro Panait. dreapta:<br />
actorul Adrian P`duraru<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
GENNAIo-MARZo 11 29
Summit<br />
interguvernamental<br />
româno-italian,<br />
la București,<br />
mai 2011<br />
Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan<br />
Aurescu a avut, la Bucureşti, consultări cu Alfredo<br />
Mantica, secretar de stat în Ministerul Afacerilor<br />
Externe al Republicii Italiene. Cei doi oficiali au purtat<br />
un dialog substanţial cu privire la relaţiile bilaterale,<br />
dar şi în ceea ce priveşte afacerile regionale şi afacerile<br />
europene. Una dintre principalele teme bilaterale<br />
discutate a fost cel de-al doilea Summit<br />
interguvernamental româno-italian, care va avea loc la<br />
Bucureşti, în prima jumătate a lunii mai 2011.<br />
Secretarul de stat român a evidenţiat că, în relaţia<br />
bilaterală, cooperarea economică ocupă un loc foarte<br />
important, Italia menţinându-se pe poziţia a doua în<br />
ceea ce priveşte volumul schimburilor economice<br />
dintre România şi orice alt stat.<br />
La rândul său, secretarul de stat Alfredo Mantica a<br />
subliniat că firmele italiene manifestă un interes sporit<br />
pentru ţara noastră, în domenii cum ar fi energia<br />
nucleară, infrastructura sau transporturile.<br />
În ceea ce priveşte procesul de aderare a României la<br />
spaţiul Schengen, secretarul de stat Aurescu a<br />
mulţumit oficialului italian „pentru sprijinul pe care<br />
Italia îl acordă în mod necondiţionat României,<br />
pentru acest deziderat”.<br />
Turneul George Enescu<br />
în Italia<br />
Anul acesta se împlinesc 130 de ani de la naşterea<br />
marelui compozitor român George Enescu, cel care a<br />
fost nu doar compozitor, ci şi violonist, pedagog,<br />
pianist şi dirijor de excepţie. Şi tot în acest an, în<br />
perioada 1 - <strong>25</strong> septembrie se va desfăşura cea de-a<br />
XX-a ediţie, jubiliară, a Festivalului George Enescu,<br />
ediţie care va include concerte simfonice şi camerale,<br />
recitaluri, spectacole de operă şi balet ce vor avea loc<br />
pe scenele din Bucureşti, Iaşi... În efortul de a face din<br />
această manifestare un brand de ţară, organizatorii au<br />
conceput un program de mediatizare internă şi<br />
internaţională. Un asemenea demers este şi turneul<br />
George Enescu în Italia, organizat de Institutul Român<br />
de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, care<br />
„va susţine şi promova de-a lungul anului 2011 creaţia<br />
celei mai importante personalităţi pe care România a<br />
dat-o muzicii universale”, după cum se menţiona la<br />
conferinţa de presă de la Teatrul La Fenice din<br />
Veneţia, care a precedat concertul ce avut loc la acest<br />
prestigios teatru în data de 26 februarie, în<br />
deschiderea respectivului turneu, programat a se<br />
desfăşura şi în alte trei oraşe din Peninsulă: Verona,<br />
Torino şi Roma. În seara concertului, în foaierul<br />
teatrului, a fost inaugurată expoziţia Omagiu lui<br />
George Enescu - 130, organizată de Muzeul Naţional<br />
„George Enescu” din Bucureşti.<br />
Concertul a fost susținut de soliști de primă mărime ai<br />
scenei muzicale contemporane: violoniştii Remus<br />
Azoiţei (directorul artistic al Societăţii Enescu de la<br />
Londra) şi Gabriel Croitoru (câştigătorul dreptului de<br />
folosinţă a viorii Guarnieri ce a aparţinut marelui<br />
Enescu), pianiştii Eduard Stan (fondatorul Festivalului<br />
Enescu de la Heidelberg/Mannheim - 2005) şi Karim<br />
Said (câştigătorul primei burse oferite de Societatea<br />
Enescu şi Institutul Cultural Român de la Londra în<br />
parteneriat cu Royal Academy of Music).<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
30 IANUARIE-MARTIE 11<br />
Caravaggio, Sette opere di misericordia<br />
(Pinacoteca del Pio Monte della Misericordia, Napoli)<br />
Olimpia Melinte<br />
interpreta rolului<br />
principal în filmul Sette<br />
opere di misericordia<br />
Actriţa de numai <strong>25</strong> de ani, Olimpia Melinte, este<br />
protagonista filmului de debut al fraţilor Gianluca şi<br />
Massimiliano De Serio - Sette opere di misericordia, al<br />
cărui prim tur de manivelă s-a tras în ziua de 3 martie.<br />
Actriţa româncă apare alături de Roberto Herlitzka,<br />
unul dintre cei mai celebri actori italieni contemporani,<br />
cu o filmografie cuprinzând peste 38 de titluri,<br />
interpretul rolului lui Aldo Moro din Buongiorno, notte!<br />
al lui Marco Bellocchio. Olimpia Melinte, care a jucat<br />
recent în drama Cele ce plutesc a lui Mircea Daneliuc,<br />
interpretează rolul Luminiţei, „o tânără care trăieşte la<br />
periferia oraşului Torino. E izolată de restul comunităţii<br />
şi doarme într-o maşină pentru care trebuie să<br />
plătească în fiecare noapte cu ceea ce reuşeşte să fure<br />
din spitalul prin care se învârteşte zilnic”, după cum<br />
explica Gianluca De Serio, într-un interviu acordat<br />
pentru Filmreporter.ro în noiembrie anul trecut. Pentru<br />
că vrea să scape de această povară zilnică, Luminiţa<br />
decide să fure copilul celor care deţin maşina şi să-l<br />
vândă, ca să-şi cumpere acte de identitate.
Șoferi români rămași<br />
fără mașini, jefuiți fiind<br />
în Italia<br />
Sechestrat de un comando de șase persoane, amenin -<br />
țat cu pistolul, constrâns să predea camionul cu marfă,<br />
aceasta este urâta aventură prin care a trecut un<br />
transpor tator auto român în sudul provinciei Milano<br />
în noaptea dintre 12 şi 13 ianuarie, transmite Roma -<br />
nian Global News, care citează Gazeta Românească.<br />
Bărbatul a povestit anchetatorilor că a rămas pe mâna<br />
delicvenţilor aproape o oră, înainte de a fi eliberat. Pe<br />
la miezul nopţii, camionagiul V.H., de 36 de ani,<br />
român rezident la Salerno, se afla în zona industrială<br />
din Tribiano (provincia Milano). Bărbatul tocmai<br />
încărcase în camion vin şi haine, încărcătură destinată<br />
vânzării în zona napolitană. A pornit motorul şi a<br />
plecat, însă şase barbaţi, sosiţi la bordul a trei maşini,<br />
i-au blocat calea, obligându-l să oprească şi să iasă din<br />
habitaclu. Potrivit relatării auto transpor ta torului,<br />
răufacătorii - italieni cu accent napolitan - aveau toţi<br />
cagule, trei dintre ei fiind înarmaţi cu pistoale.<br />
Bărbatul a fost obligat să urce în una dintre maşinile<br />
bandei; l-au închis în portbagaj şi l-au somat să stea<br />
liniştit. În acel moment, banda s-a despărţit: o parte a<br />
rămas la faţa locului pentru a intra în posesia<br />
camionului şi a curăţa scena infracţiunii, iar doi dintre<br />
răufăcători au plecat cu ostaticul către Milano. Aici<br />
autotransportatorul a fost eliberat. Lăsat pe o stradă<br />
din cartierul Corsica-Forlanini, românul a oprit o<br />
patrulă de carabinieri, care trecea prin zonă, şi a<br />
denunţat cele întâmplate. A fost găsit numai camionul<br />
la Trezzano sul Naviglio, bineînţeles, golit de marfă.<br />
Valoarea prăzii este încă în faza de cuantificare, însă<br />
fără îndoială, este vorba de câteva zeci de mii de euro.<br />
Un caz similar s-a petrecut la Udine, la sfârşitul<br />
anului trecut. S-a întâmplat pe <strong>25</strong> septembrie, în zona<br />
depozitelor Bartolini din Palmanuova (Udine). Totul a<br />
început după-amiaza târziu, când Vasile Vlad, de 43<br />
de ani, camionagiu angajat al firmei Stadler Trasporti<br />
cu sediul în Austria, a ajuns în Italia pentru livrarea<br />
măr fii, pe care o încărcase la Lehrte în Germania. A<br />
sosit la Palmanuova prea devreme. Depozitul firmei<br />
Barto lini era încă închis. A profitat de timp pentru a<br />
se odihni puţin. După numai 20 de minute a fost<br />
trezit brusc de o bandă de răufăcători italieni înarmaţi<br />
cu pistoale şi mascaţi. L-au obligat să coboare din<br />
vehi cul, l-au bătut şi i-au pulverizat în faţă un gaz<br />
iritant. În timp ce unul dintre bandiţi a intrat în<br />
posesia camionului cu toată încărcătura, şoferul a fost<br />
urcat cu forţa într-o maşină şi legat la ochi. A început<br />
o călă torie de cel puţin trei ore. Misterioasa bandă a<br />
ajuns la destinaţie: la Suzzara, în provincia Mantova.<br />
Acolo camionagiul a fost aruncat din maşină.<br />
Bătut şi cu dureri, românul a reuşit să se ridice. Nu<br />
ştia să vorbească italiana, şi primelor persoane pe care<br />
le-a întâlnit le-a spus: „Police, police”. Cineva i-a arătat<br />
cazarma carabinierilor. Acolo a povestit totul: jaful,<br />
sechestrarea şi furtul încărcăturii. Carabinierii din<br />
Suzzara, într-un timp extrem de scurt, au alertat<br />
colegii din Palmanuova, care n-au dat însă de hoţi.<br />
Între timp, autotransportatorul român a fost dus la<br />
Urgenţă, unde i-au fost diagnosticate leziuni<br />
provocate de gazul iritant. Nu mai avea nimic, nici<br />
bani, şi cu hainele rupte, nu ştia unde să se ducă. Însă<br />
Caritas şi parohia locală i-au oferit ajutor. Haine noi,<br />
mâncare şi preotul i-a dat şi bani. Cu acei bani a reuşit<br />
să se întoarcă acasă, la Dragomireşti, la câţiva<br />
kilometri de Bucureşti.<br />
(Sursa: Romanian Global News)<br />
P R O T E S T<br />
Primim de la Comunitatea Italienilor din Brezoi<br />
un protest împotriva imixtiunilor unor per -<br />
soane neautorizate, în viața acestei comunități,<br />
și ne facem datoria de a-l face public.<br />
Stimate Domnule Deputat,<br />
Subsemnata Butollo Elena, preşedinta<br />
Comunităţii Italienilor din oraşul Brezoi,<br />
judeţul Vâlcea, vă comunic că în data de<br />
19.12.2010 a fost convocată o întâlnire cu<br />
membrii organizaţiei noastre, de către<br />
persoane care nu au nicio legătură cu<br />
comunitatea noastră, respectiv o doamnă<br />
Elena Koratki şi un domn Giancarlo<br />
Fracarolo. Întâlnirea s-a ţinut la restaurantul<br />
CL<strong>AS</strong>S de la Gura Lotrului. Au participat 70-<br />
75 de membri care au fost convocaţi de către<br />
doamna Koratki, care a mers din poartă în<br />
poartă şi i-a invitat, promiţând că li se vor da<br />
cadouri de Sărbători, cadouri pe care nu leau<br />
primit nici până acum. La adunare nu au<br />
fost invitaţi nici membrii conducerii<br />
Comunității Italienilor din Brezoi, nici<br />
primarul şi nici preotul catolic.<br />
Preşedinta Comunităţii Italienilor din Brezoi<br />
a întrebat-o pe doamna Koratki dacă l-a<br />
anunţat pe deputatul Comuntăţii Italiene,<br />
sau pe vicepreşedinta <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>.<br />
Doamna Koratki a răspuns că a considerat că<br />
nu era necesar. Pretextul întâlnirii a fost<br />
organizarea unui Centru Cultural la Brezoi.<br />
Noi am fost de acord cu înfiinţarea acestui<br />
centru, condiţionând însă că acest lucru nu<br />
va putea fi făcut decât cu acceptul conducerii<br />
Comunităţii Italiene din Brezoi.<br />
Suntem indignaţi de cele întâmplate, de<br />
modul în care s-a procedat, trecându-se peste<br />
conducerea comunităţii italiene din Brezoi,<br />
comunitate care aparţine de <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>. -<br />
Asociația italienilor din România.<br />
Vă rugăm să luaţi atitudine faţă de cele<br />
întâmplate pentru ca să nu se mai repete<br />
asemenea imixtiuni în viaţa comunităţii<br />
noastre, făcute cu intenția vădită de a o<br />
dezbina, de către persoane care nu au nicio<br />
legătură cu comunitatea istorică italiană.<br />
Aceste persoane profită de naivitatea și de<br />
buna credință a concetățenilor noștri pentru<br />
a-i deposeda de unele bunuri, mărturii<br />
strămoșești ale etniei, cu scopul vădit de a le<br />
periclita păstrarea identității.<br />
Vă rugăm, totodată, să sesizați Consiliul<br />
Minorităților Naționale pentru luarea<br />
măsurilor ce se impun în această situație fără<br />
precedent.<br />
Cu deosebită considerație, Elena Butollo<br />
SIAMo dI NUovo INSIEME<br />
GENNAIo-MARZo 11 31
<strong>AS</strong>OCIA}IA <strong>IT</strong>ALIENILOR DIN <strong>RO</strong>MÂNIA <strong>RO</strong>.<strong>AS</strong>.<strong>IT</strong>. STR. LIPSCANI NR. 19, etaj 1, 030031 BUCURE{TI<br />
TEL./FAX: 021 313 3064<br />
WWW.<strong>RO</strong><strong>AS</strong><strong>IT</strong>.<strong>RO</strong>