Gliga

Cuprins
Pasiune, muncă, excelentă. 4
Muzica viorii 16
Dans 26
Agricultură 34
Implicare socială 38
Un concept editorial documentat și redactat de Cătălin Hegheș.
3

Pasiune,
muncă, excelentă.
,
De 20 de ani
4

5

Ești în sala de spectacole, cu scaune tapisate în
catifea roșie. Pe scenă apar pe rând toți instrumentiștii.
Fiecare își găsește locul, iar apoi începe să-și acordeze
sau doar să-și verifice instrumentul, într-o gălăgie
lipsită de orice muzicalitate. Hărmălaia e întreruptă
încet-încet de dirijor. Parcă din privire, pe fiecare
instrumentist îl reduce la tăcere. Răbdător, așteaptă
clipa de liniște, când fiecare e pregătit și toți sunt
cu ochii la baghetă. O mișcare bruscă, fermă și
începe muzica, acea plăcere pe care fiecare o
definește, percepe și înmagazinează în felul propriu,
pe care nu-l poate defini. Acel amestec obținut
după o rețetă necunoscută în proporție de 100%,
după ce combini priceperea mecanică de a mânui
instrumentul, calitatea instrumentului, genialitatea
compozitorului, priceperea dirijorului de a sincroniza
totul, acustica sălii și, de ce nu, apetitul spectatorilor.
Multe necunoscute, multe posibilități de a da greș.
Însă atunci când toate se întâmplă, senzația care
rămâne nu poate fi descrisă nici dacă apelezi la cele
mai grandioase cuvinte. Știi doar cu certitudine că
a fost bine. Nu perfect, dar foarte bine. Memorabil.
În schimb, dacă una din aceste verigi nu tinde spre
perfecțiune, senzația s-a dus. Curios, abia atunci îți
dai seama că fiecare contează. Că fără instrumentist,
vioară, partitură, dirijor, acustica sălii sau răbdarea
spectatorului senzația nu mai e aceeași. Memorabilul
devine banal.
6

7

În 1991…
…Vasile Gliga era în acea liniște, când familia și
apropiații erau cu ochii la el, pregătiți pentru prima
mișcare fermă. Acea mișcare avea să pornească o
afacere ajunsă astăzi la 20 de ani de existență. Și nu
doar existență, ci evoluție constantă. Diferența e că
începutul nu a fost ca într-o orchestră, pe scenă, cu
o sală ținându-și respirația, ci într-o ,,debara” din care
nu știa exact unde va ajunge. Lutier, plecat dintr-o
fabrică de profil, dar de stat, Vasile știa doar că vrea
să facă viori de cea mai bună calitate din bogăția
Văii Gurghiului, acel lemn pe care lutierul îl învață să
cânte. Mai știa și că are alături familia. Pe parcurs și-a
dat seama că familia e mult mai mare.
În jur era doar schimbare. Trecuse foarte puțin
timp de la Revoluția din 1989, iar libertatea câștigată
dădea ,,aripi” tuturor. Erau vremurile în care puteai
vinde aproape orice, oricum, oriunde. Te puteai
îmbogăți rapid, fără să te pricepi la nimic, având doar
o doză de curaj. Era vremea când toată lumea încerca
să se privatizeze. Ca în orice atmosferă de entuziasm,
mulți s-au pierdut, foarte devreme sau mai târziu.
Afară era doar o gălăgie nebună.
N-a fost cazul micii afaceri care se năștea
într-o debara. Vasile și Elena Gliga au început de la
două viori pe care le finalizau într-o lună, iar apoi leau
vândut. Dar aveau încredere că lucrurile pot merge
bine. Certitudinea era o vioară vândută în anul 1990,
la Viena, cu 2.000 de mărci, o vioară pe care juriul
de la Cremona a apreciat-o la un concurs organizat
în 1988. Cum această certificare venea de la orașul
familiilor Amati, Guarneri și Stradivari, drumul nu
avea cum să fie greșit.
La început „orchestra” număra cinci persoane:
Vasile, Elena și copiii lor - Dumitrița, Cristian și
Mirona. Fiecare ajuta. Dumitrița, fiica cea mare,
ajunsă în clasa a șaptea, traducea corespondența cu
clienții din străinătate, iar ceilalți se implicau cum
puteau în producție, inclusiv mezina Mirona. Dar
8
„fiecare zi e un început, nu poţi să te limitezi doar la
momentul când am făcut prima vioară”, spunea Vasile
Gliga într-un interviu. Așa că, pe zi ce trecea, lucrurile
au început să evolueze, iar la scurt timp s-a alăturat și
Sandu Stroe, care a renunțat la o funcție de director
tehnic al fabricii de instrumente muzicale, pe atunci
de stat. În decembrie 1991, cu bani împrumutați,
familia a achiziționat o casă în Reghin. Peste doar
câteva luni s-a împrumutat din nou pentru a pune
bazele firmei. În anul 1992, în „orchestră” erau deja
șase persoane în plus față de familie. Muzica suna
altfel, după o altă partitură. Afacerea începea pe
nesimțite dezvoltarea. În 1993 cei șase erau deja 12,
un an mai târziu ajunseseră la 24, iar în anul 1995
firma deja dădea 48 de salarii. Iar dezvoltarea era
una cu totul specială, pentru că nu știu câte cazuri
știți dumneavoastră de angajați care să-și fi construit
fabrica în care urmau să lucreze. Dar iată că la Reghin
s-a scris povestea lutierilor care și-au dat testul de
angajare construindu-și locul de muncă. La propriu.
Totul s-a întâmplat treptat, iar pe măsură ce creștea
fabrica, același parcurs era urmat și de familia Gliga,
care primea noi membri.
Perioada 1996-2000…
… n-a dus lipsă de griji și schimbări profunde.
Erau vremurile în care încă se ,,dădeau tunuri”, în care
guvernarea strângea șurubul, în care inflația te făcea
din înstărit sărac în câteva săptămâni. Vremuri tulburi,
neclare, nesigure. A fost perioada unor noi schimbări,
unor noi speranțe urmate de noi dezamăgiri.
În afacerea familiei Gliga muzica își urma
partitura, neabătută de gălăgia de afară. Când măiestria
se completează cu sincronizarea și efortul comun,
lucrurile pur și simplu își urmează calea firească,
normală. „Viața este ca a cânta în public un solo de
vioară, învățând știința instrumentului pe măsură ce
cânți”, spunea scriitorul englez Samuel Butler. Pe
măsură ce anii treceau, așa a evoluat și ,,afacerea din
debara”. Nu totul era perfect, însă lucrurile au început

9

să se lege. În practica de zi cu zi, familia Gliga a dovedit
că celebra axiomă ,,vioara trebuie construită de un
singur om” poate fi îmbunătățită. Așa s-au despărțit
fazele de fabricare și oamenii s-au specializat. Nu din
teorie, ci din practică.
Partitura a arătat apoi, din nou, că muzica
poate fi îmbunătățită. Dacă în anul 1991 familia
Gliga producea doar instrumente de maestru și
profesional, în 1997 a apărut a doua fabrică, destinată
instrumentelor student. Trei ani mai târziu, în 2000,
și-a început activitatea și a treia fabrică, deschisă la
Toplița, unde se fabrică instrumentele școală. Deși
startul inițial își avea rostul lui - producerea de
instrumente de cea mai bună calitate - în mai puțin
de zece ani conturul s-a transformat, s-a lărgit și
10
evoluția a luat o cale extrem de firească. Afacerea nu
s-a complicat, ci a evoluat. Compania Gliga producea
deja viori pentru toate buzunarele, fără să facă rabat
de la calitate. Fiecare produs ieșea după partitura lui
– produsul de bază necesita 50 de ore de muncă, pe
durata a trei luni, însă vioara de maestru era gata să
încânte abia după 300 de ore de muncă, pe parcursul
unui an întreg.
După 2000
Gălăgia de afară se schimbase într-o stare
mai aproape de normalitate. Lucrurile de calitate se
cerneau de balast. Mediul de afaceri și chiar societatea

începuseră un proces de stabilizare, în care ieșea la
suprafață calitatea. Chiar dacă pentru unii încă mai
existau scurtături, afacerile de calitate se puteau
vedea în peisaj, erau din ce în ce mai evidente.
Familia Gliga strânse deja ani de zile în care
producția afacerii lua calea exportului în proporții care
se apropiau de 100%. Contactul permanent cu lumea
occidentală a făcut ca de la standardul de calitate
să nu se poată face rabat. Cristian, fiul cel mare al
familiei, se mutase în Statele Unite ale Americii unde a
pus bazele unei rețele mari de distribuție, care a făcut
ca peste 50% din producție să ajungă peste ocean.
Afacerea a rămas în familie, dar familia a început să
cucerească lumea. Muzica se cânta deja după altă
partitură și totuși nimeni nu părăsise sala. Cu toate că
la un moment dat, din exterior, așa părea.
Dans
Mezina familiei, Mirona, s-a desprins de
meșteșugul fabricării instrumentelor muzicale și a
luat-o pe calea dansului sportiv. Nimeni din familie n-a
obiectat, ba din contră, toți i-au fost alături. În anul
1996 Mirona a început dansul sportiv, iar din 2001
încoace a dominat dansul sportiv din România și nu
numai. Pentru că tatăl spera că fiica sa va confirma, a
construit prima sală de dans sportiv, aproape de casă,
iar clubul a fost denumit „Dansul Viorilor”.
Nici fiica nu s-a lăsat mai prejos, palmaresul
național fiind greu de egalat. Mai mult, excelența din
familie s-a remarcat încă o dată pe plan internațional.
În anul 2002 Mirona se plasează pe locul întâi la
Blackpool Dance Festival în Anglia – cel mai prestigios
festival de dans sportiv din lume. Mirona reașeza
astfel România pe harta internațională a dansului
sportiv, după care devine vicecampioană mondială și
adună participări la cinci finale de campionat mondial.
Dar lucrurile nu se întâmplau pur și simplu,
fără legătură între ele. Așa cum precizam, nimeni nu
11

părăsise sala. Asta pentru că în anul 2001 a luat ființă
la Reghin Gimnaziul Privat „Mirona”, cu program
integrat de dans sportiv și limbă engleză. Nu pentru
familia Gliga, ci pentru marea familie din Reghin, un
loc în care angajații, și nu numai, își puteau lăsa copiii
de la ora 8:00 până la ora 17:00 pe mâini bune, știind
că vor primi o educație de calitate. Din nou, lucrurile
nu se complicau, ci urmau calea firească. Așa era
normal să se întâmple. Ca și în domeniul fabricării
instrumentelor muzicale și aici familia Gliga a reușit,
în doar câțiva ani, să arate că pasiunea și dăruirea pot
naște performanță de cea mai bună calitate.
R amificații
Și tot în acea perioadă lucrurile evoluau într-o
nouă direcție. Pentru că Vasile Gliga știa că unul din
secretele calității în fabricarea viorilor e lemnul, în anul
1999 activitatea companiei s-a extins și în exploatarea
și prelucrarea lemnului – mobilă și parchet artistic.
Din nou natural.
Cum se vedea la acel moment din afară, din
„sală”? Cum era perceput totul? Asta o pot spune
doar reghinenii, pentru că acest model e atât de rar în
afaceri, încât se apropie de unicitate. Fiind construit
totul pornind de la empatie, de la conceptul lărgit de
familie, de implicare activă în comunitate, era evident
că drumul era din nou cel potrivit. Tocmai acesta e
motivul pentru care lucrurile nu s-au oprit aici.
„O masă, un scaun, un vas cu fructe și o vioară;
ce altceva îi mai trebuie unui om ca să fie fericit?”,
întreba Albert Einstein. Ei bine, lucrurile mergeau la
fel de bine la Reghin, chiar dacă afacerea prospera pe
domenii aparent din ce în ce mai diferite. În 2001 s-au
pus bazele Clubului Sportiv „Gliga Company”, care a
reușit să fie performant în zona Reghinului. Mirona
12

continua succesele absolut remarcabile la fiecare
competiție la care participa, așa că era normal ca
importante concursuri naționale şi internaţionale să
înceapă să fie organizate la Tîrgu Mureș și la Reghin, şi
de asemenea primele ediţii ale Galei dansului sportiv
românesc. La fel de normal a fost să apară și o revistă
dedicată acestui sport, care se numește Flash Dance.
Evoluție, evoluție, evoluție
R itmul creștea, muzica suna din ce în ce
mai bine, iar publicul nu putea rămâne indiferent.
Reghinenii au numit grupul de firme „Imperiul Gliga”,
însă admirativ, nu din răutate sau invidie. Imperiul e
de fapt o familie. Astfel, s-au născut povești pe care
marea familie de actuali sau foști colaboratori le știe
cel mai bine. Un exemplu este episodul consumat la
furtuna care a luat țiglele de pe acoperișul fabricii.
Fără niciun telefon dat, fără niciun imbold de la spate,
când furtuna a trecut, angajații s-au strâns la fabrică
și au reparat acoperișul. Așa era normal. Pentru o
sincronizare perfectă e nevoie de un bun dirijor, iar
un dirijor bun e acela care reușește să impresioneze
prin priceperea profesională, completată obligatoriu
de atenție la nevoile fiecărui instrumentist în parte.
Lucru pe care Vasile Gliga l-a cultivat în afacerea
13

familiei încă de când lucra în ,,mica debara”. Pentru
că secretul marilor realizări stă uneori în cele mai
calde și umane detalii. Afacerea, fără să fi fost ceva
premeditat, încă din prima zi tocmai pe asta se clădise.
Curios sau poate nu, nici măcar nu se poate spune că
e un mare secret.
Dar nici aici nu este sfârșitul poveștii de
succes. Pentru că lucrurile n-au rămas pe loc. Termenul
afacere ieșise din definiția clasică, însă continua săși
lărgească orizontul. Familia Gliga a considerat
a fi de bun-simț ca toţi salariaţii să beneficieze de
produse proaspete şi naturale, iar Gimnaziul Mirona
să servească o masă copiilor, masă la care aceştia să
primească cele mai bune produse. Astfel au început
investițiile în agricultură, care au făcut ca în prezent
Gliga Companies să dețină trei ferme (una pomicolă
și două zootehnice), facilități pentru fabricarea
produselor naturale din lapte și carne, un restaurant
și chiar o biserică ortodoxă în incinta fermei de la
Voievodeni. A venit apoi implicarea mai substanțială în
lumea dansului sportiv, unde Vasile Gliga este de șapte
14
ani președinte al federației române de profil. Școala
Postliceală de Antrenori are deja șapte promoții de
absolvenți. Gliga Companies s-a lărgit cu un depozit
de materiale de construcții, un magazin alimentar și
un restaurant. În anul 2008, Vasile Gliga a fost ales
deputat prin vot uninominal, după ce majoritatea
formațiunilor politice românești l-au curtat. De ce?
Pentru că nimeni n-avea vreo îndoială că Vasile Gliga,
fără să facă promisiuni deșarte, va fi ales. Pentru că
încrederea cu care a fost învestit la începutul drumului
în afaceri nu s-a pierdut nici o secundă.
Toate acestea nu s-au întâmplat având în primplan
ca obiectiv profitul, ci omul. Dovadă stau cele
zece ediții ale „Zilei Recoltei” organizate la Reghin
și Toplița pentru angajați și oamenii din zonă. Din
nou, asta nu s-a oprit aici. Pentru că așa era normal
să se întâmple, tradiția companiei s-a lărgit cu Balul
Vânătorilor, Balul Însuraților, celebra „Mămăligă”
dinainte de sărbătorile de iarnă, la care se adaugă
numeroasele simpozioane, participări la festivalurile
de pe Valea Mureșului și la cel de pe Valea Gurghiului

sau chiar organizarea întâlnirilor de 25 de ani de la
terminarea liceului și a facultății. De ce? Pentru că așa
e normal, așa se întâmplă atunci când pasiunea merge
umăr la umăr cu implicarea în comunitate.
Secretul?
Sunt lucruri care nu se predau la niciun
conservator, precum nu se predau la niciun curs de
management. Sunt lucruri pe care cei care le înțeleg,
nu le înțeleg pentru că ajung la concluzia că așa
trebuie, ci pentru că așa simt. Aici se face diferența
dintre banal și memorabil. Lucru care nu are cum să
rămână neobservat. La fel ca senzația pe care ți-o
lasă acel concert foarte bun de la care plecam. Acel
concert de la care publicul pleacă având pe buze un
zâmbet. Acea calitate care excelează și care nu poate
lăsa lumea din jur indiferentă.
Exact același lucru s-a întâmplat și la Reghin.
Din debara, afacerea a ajuns subiect acoperit de una
din cele mai cunoscute reviste din întreaga lume –
Time Magazine. O întâmplare? Poate, dar foarte puțin
probabil. Și mai puțin întâmplătoare a fost scrisoarea
de mulțumire venită de la Sir Yehudi Menuhin, care s-a
înclinat în fața calității viorilor produse la Reghin de
Vasile Gliga. Cu un astfel de cap de listă, devine foarte
greu să completezi lista cu personalități aparte de la
noi, dar mai puțin sonore în afara României. Totuși,
patriarhul Teoctist, Grigore Leșe și fostul ambasador
SUA la București Michael Guest au fost parte din
„publicul” care a ieșit plăcut surprins după ce au
vizitat fabrica de la Reghin. Lista e mult mai lungă, iar
mulțumirile merg către fiecare în parte.
Niciunul din familie nu-și poate imagina viața
fără activitatea din compania-familie, fără să ia parte zi
de zi la „concert”. Iar când omului îi face plăcere ceea
ce face, timpul zboară. Așa au trecut pe nesimțite
primii 20 de ani, care au fost cu adevărat memorabili.
Iar muzica va fi cântată mai departe, după partituri pe
care probabil doar familia Gliga le poate bănui.
15

Muzica
viorii
16

„Vioara, considerată ca desăvârşită, este capabilă să imite
inflexiunile vocii omeneşti, cu timbrul şi vibraţiile sale.”
I. Remer-Anselme
17

Povestea viorilor nu poate să înceapă decât
de pe Valea Gurghiului, unde se găsește cel mai bun
lemn de viori din România și poate chiar din Europa,
în locul cunoscut sub numele de Culmea (Valea)
Italianului, după legenda care spune că lutierii din
Cremona foloseau de aici cel mai bun lemn pentru
fabricarea viorilor: molidul de rezonanţă şi lemnul
de paltin, mai cu seamă paltinul creț, extrem de rar,
cel care dă unicitate acestor instrumente. Acel lemn
care se folosește la spatele viorilor de maestru, acea
imperfecțiune a lemnului care apropie vioara de
perfecțiune.
Apropiindu-ne de începuturile activității
companiei, putem spune că o contribuție importantă
a avut-o, fără să știe sau să-și dorească asta, chiar
regimul comunist. Deși Partidul își dorea o fabrică la
București, n-a reușit să se opună tradiției construcției
de viori din Transilvania, iar întreprinderea de la
Reghin a rămas singura din țară în care se fabricau
instrumente muzicale. Locul în care Vasile Gliga avea
să învețe primele taine din meșteșugul lutierilor.
O altă ironie face ca Vasile Gliga să fie
exmatriculat din liceu în 1977, când era în clasa a
unsprezecea, pentru că tocmai se căsătorise cu Elena.
Abia împlinise 18 ani, dar n-a ezitat, ci a mers mai
departe, s-a înscris la seral și s-a angajat ca muncitor
necalificat. Peste doar câțiva ani, având doi copii, s-a
înscris la Facultatea de Industria Lemnului din Brașov,
având cursuri de zi. Începeau dificultățile financiare,
întrucât toată familia trăia din salariul Elenei, care
nu depășea 1.500 de lei. Ca să rotunjească veniturile
familiei, Vasile începe să sculpteze în lemn și lucrări de
intarsie, pe care să le vândă. Își finalizează cursurile
la facultate, obține licența, după care se întoarce la
Reghin, pe un post de inginer la aceeași fabrică din
care plecase. Cu toate că obținuse o licență, pentru
lutierii din fabrică asta nu însemna nimic.
Sunt 270 de faze prin care paltinul și molidul trec
înainte să dea viață unei viori, care la final ajunge să
18

poată transmite emoție, veselie sau tristețe, în funcție
de măiestria celui care o strunește cu un arcuș.
Lutierii din fabrică nu voiau însă să împărtășească
nimic din tainele creației. Pentru că-l interesa și îi
plăcea meșteșugul, Vasile a furat sau a cumpărat
această pricepere, amintindu-și: „Pentru o bucată de
lemn sau un borcan de clei în plus îmi răspundeau la
orice întrebare, convinși că vorbele lor îmi vor intra
pe o ureche și-mi vor ieși pe alta... asta pentru că pe
vremea lui Ceaușescu inginerii aveau mai mult timp,
umblând de ici-colo”. Așadar, n-a fost deloc ușor.
Totuși, încet și cu multă pasiune, a reușit să
învețe ,,să facă lemnul să cânte”. În 1988, reușește să
trimită o vioară construită de el la un concurs de profil
de la Cremona. Vioara a primit toate aprecierile, iar
asta a dat o certificare muncii pe care a depus-o. Știa
că poate face o vioară de maestru. Cu toate acestea,
pentru că era ilegal în România acelor vremuri să deţii
valută, necesară pentru transportul instrumentului
înapoi în ţară, reuşeşte să o recupereze cu greu, abia
în octombrie ’89. Marea schimbare din decembrie
1989, îl găseşte ca inginer al Fabricii de Instrumente
Muzicale din Reghin. În ianuarie 1990 pleacă pentru
prima dată în Europa Occidentală, cu gândul să
vândă vioara și să vadă câți bani reușește să obțină
din munca lui. Ajunge la Viena, însă fără să vorbească
limba germană îi este greu să o vândă. Intră totuși
într-un magazin specializat, şi datorită recunoașterii
primite la Cremona, reușește să o vândă contra sumei
de 2.000 de mărci, bani din care își cumpără o mașină
la mâna a doua și vine acasă. Avea deja certitudinea
că munca lui este de calitate și că poate face mult mai
mult.
Ajuns acasă se pune pe treabă în debaraua
apartamentului din Reghin. Muncește zilnic, după ce
termină programul la fabrică, până noaptea târziu,
ajutat de soția Elena (specializată în șlefuitul viorilor),
finalizând două viori pe lună. „Lemnul pentru o vioară
mă costa atunci 15 lei, eu vindeam vioara cu 500
de mărci bucata, iar fetița îmi traducea comenzile
19

și le răspundea clienților după cum îi spuneam eu”,
își amintește Vasile Gliga de perioada începuturilor.
Printre primii care i se alătură, dându-și seama că
munca poate fi răsplătită mai bine decât în fabrica
de stat, este Sandu Stroe, care renunță la funcția de
director tehnic. Pentru a pune afacerea pe picioare,
Vasile împrumută sume importante de bani la acea
vreme, de două ori în mai puțin de un an. Prima dată
pentru a deschide un atelier într-o casă achiziționată
de familie, iar a doua oară pentru înființarea firmei.
În ambele dăți apelează la cunoscuți care, pe lângă
bani, oferă de fapt încrederea lor în visul lui Vasile.
Oameni cu adevărat deosebiți. În anul 1992 firma
avea deja șase angajați, iar numărul lor s-a dublat în
fiecare din următorii ani. În 1995 firma număra 48 de
angajați. Doi ani mai târziu deja afacerea ia amploare
și, dacă la început lutierul reghinean fabrica doar viori
de maestru și profesional, în 1997 începe producția
de instrumente din gama student. În anul 2000,
povestea de succes a fabricării viorilor în atelierele lui
Vasile Gliga iese din Reghin, întrucât începe producția
viorilor din gama școală, produse la Toplița. În acești
aproape zece ani totul s-a întâmplat treptat, familia
achiziționând succesiv teren, bucată cu bucată, de
fiecare dată pentru extinderea atelierelor. Și pentru
că angajații erau aproape în exclusivitate necalificați
în acest domeniu, Vasile Gliga a pus bazele Școlii de
maiștri – constructori de viori, specializarea lutier,
recunoscută de Ministerul Învățământului. Înainte
se întâmplase și acel episod cu adevărat remarcabil:
viitorii lutieri și-au dat proba de angajare construinduși
fabrica unde urmau să lucreze.
Lucrurile erau deja foarte bine delimitate în
procesul de producție. Nimeni nu mai producea
o vioară de la cap la coadă, ci fiecare vioară trecea
prin mai multe mâini, existând oameni specializați pe
fiecare proces în parte. În plus, depinzând de gamă,
migala cu care era fabricată fiecare vioară diferea.
La vioara student se lucra 50 de ore pe parcursul
a trei luni, pentru ca la cea de maestru atenția să
fie acordată vreme de 300 de ore pe parcursul
20

21

22

unui an întreg. Chiar dacă viorile produse de Gliga
Instrumente Muzicale aveau o calitate recunoscută
pe plan internațional (98% din producție lua calea
exportului), prețurile erau la un nivel mult sub cel
al viorilor produse în restul Europei. Așa se face că
viorile produse la Reghin au început să fie cumpărate
și revândute sub alte nume, întrucât prețurile cu care
ieșeau din fabrică variau între 50 și 2.000 de dolari.
Așadar, a fost firească preocuparea ca viorile
produse de Gliga să fie cunoscute pe plan internațional.
Primul pas a fost înregistrarea internațională a mărcii
Gliga. Fără să premediteze ceva, după intrarea pe
piața internațională, s-au întâmplat câteva lucruri care
sunt imposibil de transformat în bugete de marketing;
sunt repere foarte greu de evaluat, pe care orice
companie internațională și le-ar dori în portofoliu.
După momentul 1988, în 1994 Vasile Gliga își face
loc pe poziția a unsprezecea în Catalogul Concursului
de la Cremona. Era cea mai bună poziție ocupată de
un lutier român în această ierarhie. Apoi, în 1995
urmează un moment și mai emoționant. Mai exact,
este vorba despre o scrisoare de mulțumire primită de
la însuși Sir Yehudi Menuhin (stins din viață în 1999),
în care acesta îi transmite lui Vasile Gliga următoarele:
„Dragă și distinse artizan, așa cum ți-am spus când neam
întâlnit, întotdeauna este o bucurie pentru mine
să întâlnesc un meșter devotat și, în special, unul care
fabrică viori. Darul tău m-a mișcat adânc și voi păstra
cu mare grijă instrumentul pe care mi l-ai construit, la
care, cu siguranță, vor cânta și cei mai demni studenți
ai școlii mele. Cu cele mai alese urări pentru munca
ta și recunoaștere publică…” Venind de la Sir Yehudi
Menuhin, înnobilat în Marea Britanie ca recunoaștere
a marelui său talent de violonist și dirijor, scrisoarea
a însemnat foarte mult. Simpatia reciprocă a fost cu
atât mai mare cu cât era a doua experiență plăcută
cu România a marelui violonist: Sir Yehudi Menuhin a
luat primele lecții de vioară de la George Enescu, cel
mai mare compozitor român, cu care a rămas prieten
până când Enescu s-a stins din viață.
23

Următoarea mare realizare a fost publicarea în
celebra revistă Time Magazine a unui amplu articol
despre viorile fabricate la Reghin sub marca Gliga;
articolul a apărut în august 2003. O prezentare pe
două pagini, în cea mai celebră revistă din lume,
înființată în 1923 (cu un tiraj de circa 40 de milioane
de exemplare lunar), în care sunt foarte puțini români
descriși la superlativ, a fost, de asemenea, pentru
familia Gliga, o mare realizare.
Afacerea producției de viori a prosperat
așadar constant. De la o cifră de afaceri de aproximativ
12.000 de euro în anul 1992, în 1999 afacerea familiei
de cutii speciale pentru viori și a arcușurilor. Tot în
acea perioadă începe la Reghin și producția proprie de
corzi pentru viorile din gama școală.
La această oră Gliga Instrumente Muzicale
produce aproximativ 30.000 de viori, viole, violoncele
și contrabași pe an, iar fabrica de la Reghin este
vizitată anual de un public foarte numeros. Viorile
marca Gliga sunt cunoscute în toată lumea, sunt
exportate în bună parte în Statele Unite ale Americii,
însă și în alte țări de pe aproape toate continentele.
De 11 ani instrumentele produse sub marca Gliga pot
fi văzute la cel mai mare eveniment de profil, Târgul
„În tot ceea ce fac, simt că sunt liber. Asta m-a ajutat
să mă dezvolt şi să ajung aici. Mă bucur de orice fac, nu
m-am simţit niciodată îngrădit.”
Vasile Gliga
depășea milionul de euro. Pe plan profesional, Vasile
Gliga a încercat să înapoieze comunității experiența
adunată, așa că a început să se implice în Asociația
Artiștilor Lutieri din România, înființată în anul
1990, însă care n-a avut activitate. În 2009 asociația
este practic resuscitată și începe să organizeze
evenimente. Vasile Gliga, în calitate de reprezentant
al lutierilor români, devine membru într-un juriu
internațional care evaluează instrumente muzicale. Se
întâmpla tot în 2009. Un an mai târziu, în lunile iunie
și septembrie, Vasile Gliga se implică în organizarea
seminarului internațional Eufonia, la care invită toți
lutierii reghineni.
În atelierele Gliga s-au construit și câteva
chitare, din pură provocare, căci tehnologia e total
diferită. Iar la mijlocul anului 2000, începe producția
24
Internațional de Instrumente Muzicale de la Frankfurt,
dar și la târgurile similare de la NAMM - Anaheim, Los
Angeles și Cremona.
Iar când vine vorba de cerințe, nu există niciuna
pe care compania să nu o poată onora. Fie că este
vorba de gravuri, picturi, ornamente sau accesorii mai
speciale pe care vioara comandată le cere, la Reghin
se poate face aproape orice. La această oră „Gliga”
este cel mai mare producător de instrumente cu
coarde și arcuș din Europa, la care s-au format sute
de lutieri specializați pe o fază sau, unii, chiar integral
în construcția de viori. Unii au rămas alături, alții și-au
urmat propriul drum. Toți sunt parte la una din cele
mai frumoase povești de succes clădite la Reghin, care
acum împlinește 20 de ani. Primii 20.

25

Dans
Când un om care practică sau a practicat dansul intră într-o încăpere, nu ai cum să nu-l remarci. Are o
ținută, un mers și o constituție mai altfel, mai rafinate și armonioase. Dansul în familia Gliga, după fabricarea
viorilor, este a doua natură, al doilea firesc de zi cu zi, chiar dacă doar unul din membrii familiei îl practică la nivel
de performanță. Pentru Mirona, fiica cea mică, dansul e chiar mai mult. E o pasiune, un stil de viață, o nevoie
care a transformat familia și Reghinul, care au căpătat un nou brand de referință.
Când un om care practică sau a practicat
dansul intră într-o încăpere, nu ai cum să nu-l remarci.
Are o ținută, un mers și o constituție mai altfel, mai
rafinate și armonioase. Dansul în familia Gliga, după
fabricarea viorilor, este a doua natură, al doilea firesc
de zi cu zi, chiar dacă doar unul din membrii familiei
îl practică la nivel de performanță. Pentru Mirona,
fiica cea mică, dansul e chiar mai mult. E o pasiune,
un stil de viață, o nevoie care a transformat familia și
Reghinul, care au căpătat un nou brand de referință.
Mirona începe să practice dansul sportiv în
clasa a patra, pe când avea doar zece ani. Înainte de
primul concurs național, Vasile Gliga îi face o rochiță
cu 11.000 de pietre semi-prețioase, pe care le lipește
personal bucată cu bucată - muncă migăloasă care îi
ia două săptămâni. Făcând pereche cu Sergiu Rusu,
26
reușește să ajungă pentru prima dată campioană
națională. În anul 1998, se înființează la Reghin clubul
„Dansul Viorilor”, iar ca Mirona să poată îmbina cât
mai bine cursurile de la școală cu orele de dans, se
construiește prima sală de dans, peste drum de casă.
Încep și performanțele, iar familia Gliga și Reghinul
arată încă o dată întregii lumi că poate excela. În
anul 2000 se deschide Gimnaziul Privat „Mirona”,
singura instituție de învățământ gimnazial din Europa
ce oferă cursuri integrate de dans sportiv și limba
engleză. Elevii erau admiși aici în urma unor teste
de aptitudini. Tot un lucru rarisim era programul de
la ora 8:00 la 17:00, interval în care elevii participă
la orele de curs, servesc masa de prânz, după care
urmează pregătirea temelor pentru a doua zi și orele
de antrenament (dans sportiv, balet sau fotbal). Poate
și mai importante sunt munca, rigoarea și dăruirea cu

„Dansul este limbajul
ascuns al sufletului.”
Martha Graham
27

După 15 ani de tăcere, la German Open Championships,
imnul României se cânta pentru prima dată într-o competiție
internațională de cea mai înaltă anvergură.
care copiii sunt obișnuiți aici. Așa se face că orele grele
de antrenament n-au afectat performanțele școlare.
E explicația simplă pentru care toți marii campioni
care au studiat la Gimnaziul „Mirona” au excelat și-n
catalogul cu note. Ba mai mult, când au început să
participe la olimpiade, au început să se întoarcă acasă
cu premii.
Clubul „Dansul Viorilor” Reghin împlinește în
acest an 13 ani de activitate, perioadă în care a dominat
ani la rând clasamentele Federației Române de Dans
Sportiv. O bună bucată de vreme a fost clubul cu cele
mai bune rezultate, cu cele mai multe şi mai consistente
reprezentări ale României la concursurile din întreaga
lume. Mai mult, a fost primul club care a organizat
seminarii cu participarea unor antrenori străini.
28
Toate acestea s-au clădit numai și numai pe
performanță. Între anii 2000 și 2006 Mirona și Sergiu
au câștigat anual titlul de campioni naționali, iar în 2003
și 2004, din cei zece campioni naționali la dans sportiv,
opt proveneau din Reghin. Cu o asemenea evoluție
spectaculoasă, Reghinul devine capitala României la
dans sportiv. Așadar, încă din 2001, loturile naționale
își pregătesc evoluția fără întrerupere, până în ziua de
azi, la Reghin. Și nu oricum. Tot la Reghin s-a întâmplat
o altă premieră națională: a fost pentru prima dată
când loturile naționale au început să fie pregătite de
antrenori străini. Asta s-a văzut în timp în rezultatele
din ce în ce mai bune pe care dansatorii români le
reușeau la competiții internaționale.
Performanța națională este doar o fațetă a
ascensiunii, întrucât Mirona Gliga reușește o altă

performanță uluitoare, prin care reașează România
pe harta internațională a dansului sportiv. Mirona
Gliga și Sergiu Rusu reușesc trei clasări pe locul
întâi la German Open Championships, pentru ca în
2002 să câștige locul întâi la secțiunea vals vienez,
la Blackpool Dance Festival din Anglia, unul din
cele mai prestigioase concursuri de dans din lume.
Concursul german este cel mai mare din lume, în timp
ce Blackpool Dance Festival e cel mai vechi și mai
prestigios concurs de dans din lume, care a avut prima
ediție în anul 1921. După 15 ani de tăcere, la German
Open Championships, imnul României se cânta pentru
prima dată într-o competiție internațională de cea
mai înaltă anvergură. Urmează participări cu premii
la concursuri din SUA (opt locuri întâi), Singapore,
China, Danemarca, Spania, Italia, Rusia, Republica
Moldova etc. Performanța perechii reghinene era deja
o mândrie națională.
O altă premieră pentru dansul românesc a fost
participarea cu succes la Campionatul Mondial de
Dans Sportiv. Perechea reghineană reușește în anul
2002 prima clasare a unei perechi din România într-o
finală de campionat mondial, pentru ca în 2003 să
obțină și performanța de vicecampioni mondiali. Încă
o dată, familia Gliga și Reghinul străluceau în lumina
reflectoarelor și stârneau admirația românilor.
După aceste momente memorabile, evoluția
a venit de la sine. La Reghin s-a pus bazele Cupei
Mirona la dans sportiv, prima competiție națională
desfășurată în paralel în două săli, care a intrat deja
în tradiția competițiilor românești de profil. Tot la
29

30

Reghin, dar și la Tîrgu-Mureș, familia Gliga începe să
organizeze seminarii și concursuri internaționale de
dans sportiv, precum și campionate naționale – ultimul
fiind organizat în 2011 la Tîrgu-Mureș. Tot în acest
portofoliu, o altă premieră este Cupa Europeană la
Dans Sportiv, singura care s-a desfășurat până acum în
România, apoi organizarea Campionatului Mondial de
Profesioniști IPDSC – Reghin, 2007. Familia Gliga este
„vinovată” și pentru organizarea a cinci ediții ale Galei
Dansului Sportiv Românesc, la București, Oradea
și Tîrgu-Mureș, dar și pentru găzduirea Seminarului
Internațional de Street-Dance cu participarea a peste
200 de dansatori și coregrafi din țară și străinătate.
Totul se învârte în jurul Gimnaziului „Mirona”,
a Clubului „Dansul Viorilor”, fără de care Reghinul nu
ar fi reușit multiplele performanțe. Pentru ca aceste
performanțe să nu rămână singulare în țară, s-au
înființat apoi la Reghin Școala Postliceală de antrenori,
al Federației Române de Dans Sportiv.
După ce 11 generații au călcat până
acum pragul Gimnaziului şi Grădiniţei „Mirona”,
familia Gliga vrea să le mulțumească în primul rând
părinților care au avut încredere să-și lase în mâinile
profesorilor și antrenorilor de aici dificila sarcină de
a da o educație și un viitor acestor copii de excepție.
Succesul s-a clădit pe un efort comun al copiilor,
părinților, profesorilor, antrenorilor și conducerii
acestor instituții de învățământ de excelență. Pe lângă
banii investiți, au fost sute de ore și zile obositoare
pierdute pe drumuri către diferite competiții din țară
sau străinătate, care și-au arătat într-un final roadele.
R eghinul rămâne și la această oră capitala
dansului sportiv, fiind oficial Centru de Excelență. În
complexul sportiv există cinci săli de antrenamente,
Gimnaziul și Grădinița „Mirona”, Școala Postliceală
care începe activitatea în 2004 și care a pregătit până
acum șapte promoții de absolvenți. Familia Gliga este,
de asemenea, cea care a făcut posibilă înfiinţarea şi
coordonarea Federaţiilor de Profesionişti în domeniul
dansului sportiv, cu sediul tot la Reghin, sub egida
International Professional Dance Sport Council şi,
respectiv, World Dance Council. Și, după ce a fondat
și Asociația Județeană de Dans Sportiv, nu este deloc
de mirare că Vasile Gliga este de șapte ani președinte
de Antrenori, un internat pentru copiii care vor să
vină din afara municipiului să se pregătească în acest
domeniu, singura revistă din țară dedicată exclusiv
dansului sportiv denumită Flash Dance și o firmă
special dedicată producerii de pantofi de dans,
costume și accesorii pentru dans sportiv, denumită
GooDance. Toate sub conducerea aceleiași familii
Gliga. Iar povestea continuă.
31

32

33

Agricultură
La prima vedere nicio afacere în domeniul agricol nu te
poate impresiona, nu-ți poate produce emoție sau admirație. E
o îndeletnicire atât de veche și cunoscută, încât ai crede că nu
mai poate naște povești surprinzătoare. De ce ar avea ceva în
plus afacerile în acest domeniu, pornite de familia Gliga?
Când vorbim de un ibăneștean născut pe Valea
Gurghiului (unde valorile tradiționale n-au fost atât
de alterate de comunism), care a știut întotdeauna
să aprecieze natura și pământul, lucrurile se schimbă.
Vasile Gliga a pornit afacerile în agricultură dintrun
motiv destul de simplu: vroia să știe ce pune pe
masă familiei și copiilor de la Gimnaziul Mirona, de
asemenea să se asigure că salariaţii primesc numai
produsele naturale cu care și el a avut norocul să
crească. Așa cum pasiunea pentru viori a ajuns o
34
afacere de succes și pasiunea pentru natură s-a
transformat, la începutul anilor 2000, în afacere. De
altfel, Vasile Gliga mărturisea la un moment dat:
„Dacă nu ne-ar fi plăcut atât de mult, credem că
această activitate nu s-ar fi regăsit în domeniul nostru
de activitate. Deci și hobby-urile s-au transformat tot
în afaceri. Iar la final, îți găsești timp pentru toate”.
Așadar, familia Gliga s-a hotărât să investească
în agricultură. Prin urmare, a cumpărat trei ferme
agricole axate pe pomicultură și zootehnie, două la

R oadele
muncii sunt
dulci.
35

ază (lapte, cereale, mâncare etc., chiar şi materiale
de construcţii), fiind favorizaţi importatorii”. La toată
această rețetă adăugați dumneavoastră restricţiile
pentru creditarea în domeniul agricol, birocrația
stufoasă, schimbările majore prin care a trecut
organizarea domeniului agricol după 2007 și veți
observa că imaginea de ansamblu nu e tocmai roz.
Reghin și una la Voivodeni. În total, în prezent munca
în agricultură se desfășoară pe 15 hectare de viţă de
vie, 50 de hectare de livadă la marginea orașului și se
lucrează peste 900 de hectare de pământ la cele trei
ferme din Reghin şi Voivodeni.
Dar lucrurile în agricultură n-au mers la
fel de bine ca în domeniul construcției de viori. În
anul 2007, după aderarea la Uniunea Europeană,
piața s-a liberalizat, iar investitorii din agricultură
s-au trezit în concurență directă cu marii fermieri
vestici, unde statele investesc sume importante în
tehnologizare și subvenții acordate producătorilor
și cultivatorilor. Cum valoarea subvențiilor a scăzut
în România constant în ultimii ani, nici familia Gliga
nu s-a putut mândri cu cine știe ce profit din aceste
activități. În plus, anii 2008 și 2009 au fost dificili
pentru agricultură, așa că această activitate a încurcat
puțin planurile și a oprit temporar investițiile în alte
domenii. La un moment dat Vasile Gliga remarca:
„Producţia pe care o facem este afectată de preţurile
scăzute cu care vin în ţară produsele din import,
pentru că acolo subvenţiile acordate sunt mai mari şi
sunt primite la timp. Subvenţionarea cursului valutar în
economia de piaţă a Europei afectează atât exportul,
cât şi producătorul român – în special la produsele de
Dar asta nu i-a descumpănit pe cei din
familia Gliga, așa că, în ciuda unor ani cu mici pierderi
sau a lipsei profitului, nu s-a pierdut niciodată din
vedere rațiunea de la care s-a plecat – aceea de a
realiza produse 100% naturale pentru familie, copiii de
la Gimnaziul Mirona, angajați și chiar pentru reghineni.
Așa că fermele funcționează și-n ziua de azi cu oameni
și pentru oameni, iar 2011 a fost un an agricol bun și
lucrurile s-au mai așezat. Iar pentru a nu mai fi afectați
de piața de desfacere, familia a decis să investească
în propriile unități de desfacere. Drept urmare, Gliga
Companies este în prezent un producător cu acte în
regulă de produse naturale din lapte de vacă, oaie și
capră, producător de mezeluri, iar în acest an a fost
deschis și Restaurantul „Ferma Gliga”, unde mâncarea
este preparată tot din producția proprie. Toate aceste
investiții urmează același tipar firesc, fiind născute
dintr-o nevoie naturală, nu dintr-o dorință speculativă
de a face profit peste noapte. Ba din contră, în ciuda
greutăților, producția din agricultură a fost susținută
și în anii mai grei. Cele 15 hectare de viță de vie, care
aproape în fiecare an nu reușesc să producă într-atât
încât să-și amortizeze costurile, sunt pe un teren
valoros la marginea Reghinului, deosebit de atractiv
pentru investițiile imobiliare. Cu toate acestea, familia
ține foarte mult ca singurul vin de Reghin să fie
produs în continuare, în ciuda pierderilor, după același
principiu: cu oameni, în folosul lor.
Așadar, nu e nimic spectaculos în aceste
afaceri, nu e nimic ieșit din comun sau inovator în
acest domeniu. Există doar dorință de a face lucrurile
cum trebuie – produse de calitate, născute din
pasiune. Nu e emoționant, dar îți lasă un gust plăcut
și un zâmbet discret în colțul gurii.
36

37

Implicare
socială
38

Ce puncte comune au vioara și dansul? Simplu: muzica. Dar viorile, dansul, învățământul,
agricultura, alimentația publică și construcțiile? Ce anume le unește și de ce sunt activități care
încap sub cupola „Gliga”?
39

Probabil nici o logică de management nu ar
recomanda aventura pornită de soții Gliga în 1991,
totuși parcursul este unul de succes, iar grupul de firme
Gliga reprezintă una din cele mai de succes afaceri
din județul Mureș. Despre rezonanța internațională a
numelui Gliga, nici nu mai încape vorbă.
Ce anume îi determină pe unii să se implice
social? Avuția e primul răspuns și cel mai la îndemână.
Dar iată că aceeași familie Gliga îți întoarce din nou
logica pe dos. Acea familie Gliga care făcea donații la
toate bisericile din oraș, încă dinainte de a ajunge un
model de afaceri demn de a fi urmat de oricine, în
acele vremuri când încă avea datorii și nu îndrăznea
nici măcar să viseze la ceea ce s-a ajuns. Acea
familie Gliga în care, în ciuda rigorii și ordinii care-o
caracterizează personal în special pe Elena Gliga,
nu a ținut niciodată evidența sutelor, miilor de viori
dăruite celor care au avut nevoie, la un moment dat,
de un astfel de instrument, dar fie nu și-l permiteau,
fie erau începători cu mari speranțe în domeniul
muzicii. Unde se termină sufletul omului și încep să fie
valabile cuvinte sofisticate ca marketing, răspundere
corporatistă, relații publice, branding etc.?
R ăspunsul e același, mereu și mereu, ca de
fiecare dată când compania a făcut un pas în evoluție:
40

41

pentru că așa e normal să se întâmple. Familia Gliga
nu și-a clădit afacerea după manualele de management
și marketing, ci după educația de acasă, după valorile
tradiționale românești, în centrul cărora domnește
familia. Așa au simțit că trebuie și, prin urmare, așa au
făcut. Iar acel trebuie apare și reapare cu o frecvență
care ar înnebuni orice director de marketing dintr-o
companie multinațională, director care n-ar înțelege
nimic.
Nu ar înțelege de ce e nevoie ca toate zilele de
naștere să fie sărbătorite cu angajații. De ce e nevoie
anual de o întâlnire cu toți angajații de 8 martie.
Nu ar înțelege, și probabil l-ar scoate din minți,
„Mămăliga” de final de an, din nou, cu toți angajații.
La fel, Revelioanele. Nu ar înțelege de ce a fost nevoie
ca familia Gliga să organizeze până acum câte patru
ediții ale Balului Vânătorilor (anual în a treia sâmbătă
din februarie, la care sunt invitaţi vânătorii de la
toate grupele de vânătoare din zonă) și ale Balului
Însuraţilor (anual, în primul sfârșit de săptămână din
februarie, cu peste 1.000 de participanți din Reghin,
Valea Mureșului, a Gurghiului și a Beicii, din țară și
din străinătate, toți în costume populare tradiționale).
Poate ar pricepe ce e cu Ziua Recoltei (zece ediţii
organizate la Reghin şi la Topliţa, ultimele patru în
colaborare cu Primăria Reghin), dar n-ar mai înțelege
deloc de ce fiecărui pensionar i se oferă mâncare și
câte 6 kilograme de mere, că doar pensionarii nu mai
au nimic în comun cu afacerea familiei. Și de ce se
cheltuiește din banii companiei pe solişti de muzică
populară din zonă, ansamblurile de pe sate, Fanfara
municipiului Reghin, pe Parada portului popular, întrun
eveniment în care producătorii din zonă (unii
poate chiar concurenți) îşi prezintă oferta de sezon.
Ei, asta ar fi de neînțeles, ar fi prea mult.
Și totuși, e doar o fracțiune din ceea ce probabil
familia Gliga n-a numit niciodată implicare socială,
ci pur și simplu a făcut-o. Acest capitol ar trebui
să fie unul din cele mai lungi din istoria companiei,
dacă ar fi să pomenim fiecare gest, atitudine și sprijin
pe care, direct sau indirect, familia reghineană le-a
făcut de-a lungul anilor. Totuși, sunt câteva care
merită menționate, chiar dacă numai pentru puterea
exemplului. Nu putem trece peste Cartea de colorat
„Vioara”, în care copiii pot colora şi afla povestea viorii,
de la arbore la produsul final, sau sărbătoarea de 1
42

43

Iunie 2010 organizată şi susţinută financiar în grădiniţa
proprie pentru toate grădiniţele din oraş, care au dorit
să participe la acest schimb de experienţă. Merită, de
asemenea, menționată susținerea directă a fotbalului
reghinean, prin Clubul Gliga Company. Despre dans
sportiv, din nou, ar fi enorm de multe de spus. Iar
despre organizarea simpozioanelor, evenimentelor
culturale, finanțarea lucrărilor de interes zonal sau
național, participarea la festivalurile Văii Mureșului și
Văii Gurghiului se pot scrie, de asemenea, capitole
separate.
Într-adevăr o parte din bunătatea sufletească
și materială, împărțită de-a lungul celor 20 de ani,
s-a întors. Vasile Gliga este cetățean de onoare al
municipiului Reghin, al comunelor Ibănești și Chiheru
de Jos, distins de Prefectura Mureș cu „Fibula de
la Suseni” în 2007, iar în 2008 - fără să facă nici o
promisiune deșartă oamenilor, care oricum îl cunosc
și îl apreciază - a fost ales deputat. În plus, de-a
lungul timpului, familia Gliga s-a bucurat să fie gazda
unor personalități importante din viața societății
românești, cum ar fi: Părintele Teoctist, ÎPS Andrei,
Petre Roman, Borbély László, Ecaterina Andronescu,
Ilie Sârbu, Liviu Dragnea, Victor Ponta, Traian
Băsescu, Bogdan Olteanu, Nicolae Văcăroiu, Adrian
Năstase, Theodor Stolojan, Eugen Nicolăescu, Ion
Iliescu, Octavian Belu, Doina Melinte sau ambasadorii
diferitelor misiuni diplomatice aflate la București. La
acest lung șir se adaugă artiștii Ştefan Iordache, Ştefan
Hruşcă, Nicu Alifantis, Dumitru Fărcaş, Nicolae
Furdui Iancu, Sava Negrean Brudaşcu, Costel Busuioc,
Traian Ilea și mulți alții. De asemenea, familia se poate
mândri că la instrumentele lutierului Vasile Gliga au
cântat artiști de primă mână, cum sunt Alexandru
Tomescu, Alexandru Moroșanu, Clara Cernat sau
Gabriel Croitoru. În plus, în orchestrele din întreaga
lume se cântă pe viori Gliga.
44

Acest capitol e practic aproape imposibil de acoperit în totalitate. Pe de-o parte, suma
evenimentelor e atât de mare, încât simpla înșiruire s-ar putea constitui într-un volum separat. Pe de
altă parte, cel mai bine e să vă faceți timp să vorbiți direct cu ei, membrii acestei familii – veți înțelege
mult mai bine ceea ce e consemnat în această broșură aniversară. Pentru că dacă o astfel de poveste nu
s-ar fi întâmplat în acești 20 de ani, merita măcar scrisă sub formă de basm. La mulți ani tuturor celor
care au trăit-o la un moment dat sau o trăiesc alături de marea familie Gliga!
45

D
eosebireadintreviațășipoveste,ecădoarceadinurmăareunfinal.
Înviațălucrurilesuntmaicomplicate,însăîntotdeaunași-augăsitocalede
amergeînainte.Mereușimereuînainte.