Texte – civilizatia greaca – II

1. care aparține unui istm.
2. jocuri istmice = serbări la vechii greci care se organizau din doi în doi ani, în Istmul
Corintic, cu întreceri de lupte, alergări, aruncarea discului şi a suliței etc.
Cf. fr. isthmique, lat. isthmicus].
MISTÉR 1 , mistere, s. n.
1. Ceea ce este (încă) necunoscut, neînţeles sau descoperit; taină; secret; Lucru necunoscut
sau nepătruns de raţiune; taină; enigmă.
2. Dogmă creştină pe care biserica o consideră inaccesibilă raţiunii omeneşti, Doctrină
religioasă care nu era împărtăşită decât unui număr restrâns de iniţiaţi; Dogmă religioasă
creştină care trebuie primită aşa cum este şi care se crede a fi inaccesibilă raţiunii.
3. (La pl.) Ritualuri religioase secrete în Grecia şi Roma antică la care participau doar cei
iniţiaţi; (în antichitatea greco-romană) Ansamblu de teze şi de practici religioase, cunoscute
numai persoanelor iniţiate.
4. (în evul mediu)Lucrare dramatică specifică evului mediu, cu caracter religios sau laic,
reprezentată cu prilejul unor sărbători (religioase).
5. (Mai ales în Anglia) Termen de adresare către un bărbat care nu are titlu nobiliar; domn. –
Cuv. engl.
– Din fr. mystère, lat. mysterium.
MONARHÍE, monarhii, s. f.
1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparţine unei singure persoane (rege,
împărat, ţar, şah etc.) şi se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de
conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituţională =
formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin
constituţie; Formă de guvernământ în care puterea politică supremă aparţine unui monarh;
regalitate; regalism.
2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia; Stat guvernat de un monarh; regat.
– Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.
NÍMFĂ, nimfe, s. f.
1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre zeiţele apelor, ale pomilor, ale crângurilor şi ale
munţilor, personificând forţele naturii; Zeiţă ocrotitoare a apelor, munţilor şi a pădurilor.
2. Fig. Fată tânără şi frumoasă, plină de graţie; Naiadă.
3. Formă de metamorfoză prin care trec unele insecte după stadiul de larvă şi înainte de a se
transforma în insecte adulte; pupă.
Din fr. nymphe, lat. nympha.
ODEÓN, odeoane, s. n.
1. Tip de edificiu specific antichității greco-romane, destinat manifestărilor culturale; (în
antichitatea greco-romană) Clădire specială pentru manifestaţii artistice (audiţii muzicale,
recitaluri de poezie etc.); Teatru acoperit pentru audiţii muzicale, la greci şi la romani.
Primele O. au apărut la Atena, cel mai celebru fiind acela construit în timpul lui Pericle pe
Acropole (cu lemnăria provenind de la corăbiile persane capturate la Salamina). O. se
prezenta ca un teatru acoperit, de mici dimensiuni. Amfiteatrul, destinat publicului, avea o
pantă mai abruptă decât în teatrele obişnuite – această tendinţă a desfăşurării pe verticală mai
curând decât în lărgime fiind menită să favorizeze acustica*. Inițial, în O. se ţineau
concursurile de cânt, dar cu timpul, tot aici au început să aibă loc şedinţe de judecată, adunări
ale poporului etc. Pe lângă cele patru O. de la Atena, grecii – şi mai târziu romanii – au
ridicat astfel de construcţii la Corint, Efes, Epidaur, Pompei, Taormina, Smirna etc.
2. Astăzi, nume aplicat frecvent cinematografelor şi teatrelor. Cel mai cunoscut e teatrul
„Odéon” din Paris (1791).
Din fr. odéon, gr. Ὼδεῖον, din ᾠδή [odé] „cântec”
OLÍMPIC, -Ă, olimpici, -ce, adj., s. m.
24