CUPRINS - Muzeul Judetean Teleorman

Habitat medieval în sud-vestul Munteniei în sec. XIV-XVII. Temeiuri istorice şi arheologice 127
depăşit dregătoria de al doilea logofăt şi a cunoscut străinătatea în multe călătorii, era şi
singurul din familie capabil să conceapă această originală realizare arhitecturală (Pl.XXXII).
Reşedinţa boierească de la Dragomireşti–Vale, com Dragomireşti-Vale, jud.
Giurgiu. Atunci când la 8 mai 1681 jupâneasa Păuna, văduva lui Drăghici Cantacuzino, fost
mare spătar, mort în anul 1667 în condiţii neelucidate 830 , a cumpărat împreună cu fiii săi satul
Dragomireşti din jud. Vlaşca, de la jupâneasa Vilae, s-a avut grijă ca în actul de vânzare –
cumpărare, atunci când a fost vorba de curtea boierească, să se nominalizeze fiecare element
al ansamblului, “ casele, curtea, pivniţa, grajdul, cuhnia” ca semn al valorii şi importanţei
particulare a fiecăruia 831 . Această individualizare expresă din document, în special pentru
cuhnie, este apreciată ca singulară în epocă şi denotă o construcţie independentă faţă de
locuinţă, ceva în genul bucătăriilor mănăstireşti contemporane 832 . Documentul din 1681
rămâne de altfel, unica informaţie despre existenţa unei curţi boiereşti în sec. al XVII-lea la
Dragomireşti.
Curtea de la Balaci, com. Balaci, jud. Teleorman. Curtea boierilor Bălăceni, aşa
cum a fost concepută, ar fi trebuit să fie o reşedinţă reprezentativă pentru sfârşitul de veac
XVII. Întemeietorul ei a fost Constantin Bălăceanu, fiul marelui vornic Badea Bălăceanu, care
avea în urmă un lung şir de strămoşi. El se căsătoreşte cu domniţa Maria, devenind astfel
ginerele lui Şerban Cantacuzino, în timpul domniei căruia ajunge mare agă 833 . Devotat
socrului său, poate chiar şi urmărind să ocupe scaunul domnesc după moartea acestuia,
Constantin Bălăceanu a transformat solia de la Viena, unde fusese trimis să trateze cu
împăratul Leopold, în uneltire contra noului voievod Constantin Brâncoveanu, care îl va
pedepsi nu numai pe autorul ei, ucigându-l pe câmpul de luptă de la Zărneşti 834 ci şi pe
urmaşi, ura lui revărsându-se faţă de tot ce reprezenta amintirea vicleniei marelui agă.
Ruinele casei sunt cunoscute aproximativ în aceeaşi stare din secolele trecute.
Mitropolitul Neofit, care vizitează proprietatea în anul 1747 notează că „era aici o pivniţă
isprăvită şi boltită pustie” 835 iar învăţătorul satului le descrie în 1871 ca fiind în acelaşi stadiu
de ruină în care sunt şi astăzi „...un beci în lungime ca de 30 de stânjeni, în lărgime cade 20 şi
în adâncime ca de 2 ½ stânjeni, despărţindu-se înăuntru prin mai multe bolţi, între care
830 N. Stoicescu, op. cit., p. 137. Cronicile contemporane îl cred ba otrăvit la Constantinopol, ba mort de ciumă.
831 Idem, Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, I, Mitrop. Olteniei, 1971, p. 276, nota
61.
832 Tereza Sinigalia, Repertoriul arhitecturii, p. 330.
833 N. Stoicescu, op. cit., p. 113.
834 Ibidem.
835 Episcopul Ghenadie, Mitropolitul Ungro-Vlahiei Neofit I, în BOR, XIV, 8, 1890, p. 723.