You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
LA ÎNCEPUT<br />
DE AN ŞCOLAR<br />
yyií m-am gîndit niciodată prea serios in cite<br />
feluri denominează oamenii anul, dar mi<br />
se pare că ei fac aceasta după preocupările si<br />
aspiraţiile lor. Aşa avem, în afară de cel calendaristic,<br />
un an sideral sau astronomic (am<br />
avut chiar şi un an al soarelui calm), apoi<br />
an agricol, financiar, literar, teatral, muzical.<br />
Am lăsat dinadins la urmă anul şcolar, pentru<br />
că el mi se pare a întruni acele maxime<br />
virtuţi ce caracterizează uriaşa sete de cultură<br />
a tuturor generaţiilor, a tuturor oamenilor.<br />
El este şi cel mai grăbit: începe toamna şi se<br />
încheie vara. El mi se pare a fi una din cele<br />
mai înălţătoare, mai nobile şi mai frumoase<br />
împărţiri a timpului, deoarece este caracterizat<br />
printr-o lumină de mii de ori mai scinteietoare<br />
decit aceea a soarelui. Reverberaţia<br />
aceasta plină de strălucire vine chiar şi de la<br />
cel mai modest abecedar, ea vine din pătrăţelele<br />
caietului de aritmetică, din tomurile<br />
cursurilor universitare, de la catedra învăţătorului<br />
pasionat de munca lui nobilă, ca şi<br />
din băncile şcolarilor însetaţi de învăţătură.<br />
Ţara mea nu are o universitate atît de veche<br />
ca aceea din Padova, de exemplu, deşi încă la începutul<br />
secolului XV în timpul lui Alexandru cel<br />
Bun exista la Suceava o şcoală superioară. Dar<br />
patria measocialistă este azi, pe globulpămlntesc,<br />
una din ţările cele mai generos şi înţelept atente<br />
la dezvoltarea impetuoasă a invăţămintului.<br />
Iată cîteva cifre edificatoare: dacă in anul<br />
1938—39, în România se aflau doar 55.215<br />
cadre didactice, în anul 1965-66 numărul lor<br />
a ajuns la 185.682. In anul trecut, în<br />
şcolile generale din România au învăţat<br />
2.931.758 elevi, iar în licee 220.905 elevi. Şi<br />
încă un amănunt revelatoriu: începînd din<br />
anul 1960, cînd în România socialistă s-a trecut<br />
la sistemul difuzării gratuite a manualelor<br />
şcolare, s-au împărţit 1.501 titluri într-un<br />
tiraj total de 107.573.050 exemplare. Valoarea<br />
lor atinge cifra, de-a dreptul astronomică, de<br />
640.184.000 lei.<br />
în toamna aceasta îşi deschid porţile monumentale,<br />
alături de şcolile construite în ultimele<br />
două decenii, sute de şcoli dotate cu mobilier,<br />
laboratoare şi biblioteci noi. între ele<br />
vor fi şi cîteva zeci de licee noi, liceele de specialitate:<br />
agricole, industriale, economice, pedagogice.<br />
Pe băncile şcolilor îşi aşteaptă învăţăceii<br />
milioane de manuale proaspăt ieşite din teascurile<br />
tipografice. In pragul şcolilor, cel mai<br />
copilăros şi mai jovial şi mai entuziast elev<br />
va scutura cu frenezie clopoţelul de alamă.<br />
Cupa de metal sonor, fericită parcă ea însăşi,<br />
va ride pîn-la lacrimi. în această muzicală şi<br />
poetică înlimpinare de zurgălăi, poetul din<br />
mine pare să audă îndemnul cuceritor şi generos:<br />
Bine-aţi venit, copii, la şcoală!<br />
Fotografia de pe copertă: început de<br />
an fcolar la Şcoala generala din<br />
S\ comuna Turţ — jara Oaşului, regiunea S\<br />
Maramureş.<br />
Foto: NICU VASILE<br />
PETRU VINTILĂ<br />
r \<br />
Şl SCRIITORII AU FOST ELEVI<br />
0 AMINTIRE<br />
In aceeaşi vreme cînd se aprindea<br />
la Budapesta facla revistei „Familia"<br />
scoasă de un tînăr intelectual ardelean,<br />
Iosif Vulcan, la Bucureşti<br />
se înfiinţa un alt focar de lumină,<br />
liceul „Mihai-Viteazul".<br />
Am fost şi eu elev al acestui<br />
venerabil aşezămînt de cultură. Sînt<br />
aproape şaptezeci de ani de atunci.<br />
Liceul se afla în strada Italiană.<br />
Era director profesorul Otescu, tatăl<br />
compozitorului I. Nonna-Otescu şi<br />
al altui băiat înzestrat, autorul de<br />
mai tîrziu al piesei „Copelia", jucată<br />
la Teatrul Naţional.<br />
I:Nonna — Otescu făcea parte din<br />
fanfara liceului. Era toboşar. Şi-a<br />
început cariera de mult înzestrat<br />
compozitor, dirijor şi şef de orchestră,<br />
bătînd toba mică. Era un adolescent<br />
palid, cu trăsături delicate,<br />
feminine, pe care le-a păstrat pînă<br />
la sftrşitul vieţii. Liceul „Mihai-<br />
Viteazul" a dat multe personalităţi<br />
culturii noastre. Aveam profesor de<br />
limba română pe severul CS.<br />
Stoicescu. La această materie, am<br />
fost un excelent elev. Dascălul de<br />
româneşte îmi punea mereu nota 10,<br />
spre mirarea colegilor mei cu care<br />
nu era atît de darnic. In schimb, la<br />
alte materii eram destul de slab.<br />
La matematici, de pildă, alternam<br />
între nota unu şi trei. Dacă profesorul<br />
de istorie, Aguletti, şi cel de<br />
franceză, Ciupagea, au fost destul<br />
de indulgenţi cu mine, omul care<br />
trebuia să mă înveţe latineşte, domnul<br />
Locus teanu, m-a lăsat corigent.<br />
A fost cea mai tristă vară din<br />
viaţa mea. începuse vacanţa. Şi eu<br />
dădeam tircoale liceului închis. Ce<br />
căutam mereu in jurul lui? Ce<br />
aşteptam de la porţile sale de fier<br />
încuiate? Ca şi cum zidurile pustii<br />
mi-ar fi dat nota care-mi trebuia ca<br />
să trec clasa cu succes! Cartierul<br />
era plin de mireasma oţetarilor. De<br />
cîte ori simt o adiere de oţetari, îmi<br />
amintesc de acele melancolice zile<br />
de iunie, cînd mi se părea că toată<br />
lumea mă arată cu degetul, ca pe<br />
un mare vinovat:<br />
— A rămas corigent la latină...<br />
A rămas corigent la latină!... iată<br />
refrenul pe care adierea uşoară a<br />
vîntului îl răspîndea prin miile de<br />
crengi de oţetar înflorit...<br />
împreună cu aceste melancolice<br />
amintiri, mai am şi amintirile<br />
duioase ale colegilor mei de-atunci...<br />
adolescenţi plini de viaţă şi de<br />
visuri, cu care ne făceam planuri de<br />
viitor, plecări spre ţărmuri depărtate...<br />
Visam să ajungem regi la<br />
hotentoţi, după ce fusesem căpitani<br />
de vapor, în drum spre insule şi<br />
continente fabuloase...<br />
In amintirea acelor visuri copilăreşti<br />
am scris mai tîrziu o poezie<br />
care se sfîrşea aşa:<br />
Tot mai puţine moş-ajunuri ne-au<br />
rămas...<br />
Bătătorim aceleaşi străzi bucureştene...<br />
Strivim zîmbind, o lacrimă-ntre<br />
gene...<br />
Nu cred să mai ajungem căpitani<br />
de vas...<br />
VICTOR EFTIMIU<br />
J