Pompierii Brasoveni nr.4

aşoveni rasoveni
12
PomPierii
septembrie 2009
Un vrednic străjer
al “Roţii pojarnicilor” din “Ţara Bârsei”
Mereu în bună dispoziție, preocupat de ultimele
noutăți legate de lumea sportului, în special de tenis de masă şi
fotbal, plt. adj. şef Mihai Olteanu, „nea Mişu”, cum îi spun colegii
mai tineri, este prietenul tuturor. Privit cu respect de vechii
camarazi de armă şi cu admirație de cei mai tineri, nea Mişu
este militarul prin excelență, curajos şi modest. Dar toate până
la terenul de fotbal, acolo devine „om de fotbal” şi se transformă
în „antrenorul emerit” Mihai Olteanu. Încă de departe îi auzi
„dispozițiile” pe care le trimite coechipierilor. Că sunt bune sau
nu, rezultatul o demonstrează, dar un lucru e sigur, pericolul de
a nu fi auzit este exclus din start. Volumul vocii, pe care o are „în
dotare”, depăşeşte, în mod lejer, pe cea a antrenorilor de Divizia
C. La tenis de masă a câştigat câteva competiții, dar despre acest
lucru vorbeşte prea puțin sau deloc. În universul său, nea Mişu
este un om onoare, aşa cum le stă bine bărbaților adevărați, de la
care cei mai tineri, şi nu numai, au de învățat.
Profitând de disponibilitatea-i caracteristică, mă îndrept
către Detaşamentul 1 de Pompieri Braşov pentru a realiza
acest interviu. Îl găsesc în biroul GIS-ului conspectânduşi
temele de pregătire continuă. Când îl anunț despre scopul
prezenței mele acolo, realizarea interviului, îmi răspunde:
„Oricând, oriunde şi despre orice, dar consideri că am eu ce să
spun în interviul ăsta?” „Bineînțeles şi te rog să nu refuzi!”, i-am
răspuns. N-a refuzat, aşa că, iată ce a ieşit:
1) Care au fost împrejurările(motivele) care v-au
determinat să îmbrățișați cariera militară în
cadrul armei pompieri?
ASOCIAŢIA POMPIERILOR „ŢARA BÂRSEI” BRAŞOV
Interviu realizat de Lt. Marius BOTEZATU
Eu am fost şi sunt un tip căruia îi place acțiunea,
suspansul, ca militar în termen mi-am satisfăcut serviciul la
paraşutişti, iar unde lucram în anul 1986 nu aveam parte de aşa
ceva.
În primăvara anului 1986, într-una din zile, treceam
prin fața Grupului de Pompieri Braşov unde am văzut un anunț
pus pe avizierul de la poartă. Abia mai târziu am realizat că acel
„banal” moment din viața mea, faptul de a alege „întâmplător”
acel drum către casă, a fost primul pas către un „drum” de ani de
carieră militară şi m-a făcut să fiu ceea ce sunt astăzi un „pompier
bătrân”(râde). Aşa cum probabil v-ați dat seama, acel anunț
informa despre înscrierile la Şcoala Militară de Pompieri ce se
făceau în anul 1986. Vă închipuiți că n-am mai stat nici un
minut pe gânduri, am trecut la fapte şi… iată-ne aici!
2) Ați întâlnit persoane care v-au marcat cariera
în vreun fel?
Da, am întâlnit mulți oameni de calitate, n-aş putea
să-i enumăr pe toți! Sper să nu se supere cei pe care nu-i amintesc.
Primul, pe care doresc să-l menţionez, este Popa
Dorian, mi-a fost comandant pe toată perioada şcolii militare.
A fost mentorul nostru din anii formării ca viitori pompieri. Era
un pompier foarte priceput, cu o pregătire profesională solidă,
dar mai ales, era un om cu carismă. Avea un dar de a ne capta
atenția încât, eram capabili să-l ascultăm ore în şir la intensitate
maximă. El ne-a inițiat în primele taine ale meseriei şi, pentru
mine, în acei ani, reprezenta „adevărul absolut” în ale pomp-