Pompierii Brasoveni nr.4

aşoveni rasoveni
14
PomPierii
septembrie 2009
acustic de faptul că oxigenul e pe terminate şi că trebuie să te
retragi pentru a schimba aparatul. „Urlau” astea în disperare, dar
militarii, săracii, cuprinşi, care de teamă, care de emoție, nici nu
le mai auzeau. Eu când le auzeam că „fluieră” mă apuca groaza
pentru că, după cum v-am spus, din cauza fumului nu puteam
să-i văd şi trebuia să-l caut pe fiecare în direcția dinspre care venea
sunetul, trebuia să văd unde-i linia de furtun, să mă iau după
ea pentru a putea ajunge la el şi să-l atenționez „bă băiete vezi căți
fluieră „plămânii” și imediat rămâi fără aer, du-te și schimbă-ți
buteliile că-ți țin eu locul până atunci, vezi pe unde mergi, asigurăte
și urmează linia de furtun”, şi aşa cu fiecare. Răspundeam pentru
fiecare om al meu, vă dați seama! Și nu numai pentru asta,
dar erau copii tineri. Trebuie să menționez că marele ajutor l-am
găsit în persoana domnului, sergent major, pe atunci, acum plutonier
în cadrul Pichetului de Pompieri Poiana Braşov, Mihu
Costel. A avut un aport esențial în lichidarea acelui incendiu.
A fost omul care „a tras cot la cot” cu mine timp de 8 ore, cât a
durat intervenția.
Făcea focul acela un vacarm înfiorător, trebuia, efectiv,
să urli pentru a te auzi. Iar când ieşeai în stradă, parcă schimbai
lumea, totul era liniştit, se adunaseră oameni, râdeau, făceau
glume, iar mie îmi venea să turbez, mi se părea „o fabulă” tot
ce se întâmpla în jurul meu, chiar îmi ziceam „ce Dumnezeu,
parcă am fi pe-un platou de filmare!”. Asta şi datorită tipului de
construcție. Acest incendiu a fost în zona Braşovului vechi, iar
casele, în această parte a oraşului, sunt dispuse într-un mod specific,
sunt foarte înalte, pereții vin până în stradă, iar în interior
au curți foarte mari. Totul se întâmpla în partea interioară.
Ardea toată clădirea cu tot ce era în curtea interioară, iar din
stradă, părea, cum v-am mai spus, o glumă proastă(râde). Și în
condițiile astea am dus-o 8 ore.
A fost o intervenție grea, chiar eroică aş îndrăzni să
spun, deoarece exista pericolul ca focul să se propage la toată
strada. În aceste cartiere vechi, săseşti, cu casele îngrămădite
în mod organizat, dacă „scapi” focul de sub control, şi acesta
trece şi la clădirea vecină, acea stradă o poți considera o „cauză
pierdută” deoarece se transformă într-un foarte mare incendiu.
Un exemplu elocvent este evenimentul care a adus bisericii
cetății Braşovului celebrul supranume de „Biserica Neagră”, a
fost tot un incendiu produs în aceeaşi zonă, atunci a ars o mare
ASOCIAŢIA POMPIERILOR „ŢARA BÂRSEI” BRAŞOV
parte din Braşovul vechi.
6) S-a întâmplat, de-a lungul carierei
dumneavoastră, să fiți oprit pe stradă de vreo
persoană pe care ați salvat-o sau de către cei cărora
le-ați salvat bunurile în urma vreunei intervenții?
Am cunoscut multe persoane în timpul intervențiilor
cu care, ulterior, dacă ne întâlneam pe stradă, ne salutam. Eu
am fost un tip de om care, spre exemplu, la o deblocare, mai
bine escaladam câteva etaje ale unui bloc pentru a intra pe geam
în apartament decât să-i distrug uşa de la intrare, care era mult
mai scumpă decât geamul. Și oamenii, în general, apreciau acest
lucru.
7) Care sunt satisfacțiile, la nivel uman, pe care
această meserie vi le-a ”dăruit”?
Sunt multe şi acestea. Dar satisfacția mereu prezentă,
şi cea mai „dulce”, este cea a războiului câştigat. Pentru noi,
pompierii, acum poate exagerez puțin, de fiecare dată când
sună alarma este ca o declarație de război, cel puțin eu, personal,
mereu am privit lucrurile aşa. Inamicul nostru numărul I a
fost întotdeauna focul sau, mai nou, situațiile de urgență. Dar
de câte ori l-am învins, am avut mari satisfacții, mai ales că, în
„parşivenia” lui nu te anunță niciodată de intențiile pe care le are,
cele de a intra în „război” cu tine, pompierul, şi asta îți amplifică
sentimentul de învingător. Vedeți, ca „pompier bătrân”, ajungi
să ai o relație specială cu focul! (râde)
8) Considerați că este o simplă meserie sau,
dimpotrivă, faptul de a fi pompier implică ceva
mai mult, poate chiar o ”vocație” specială, care cuprinde
valori ca, solidaritate, curaj, dăruire?
În primul rând, suntem militari şi acest lucru implică
deja o vocație aparte, bazată pe o disponibilitate totală. Întradevăr,
aceasta este o profesie care nu poate fi făcută cu jumătăți
de măsură, adică să mă implic mai puțin, sau poate doar 60%,
70%. Nu! Aici ori eşti 100% ori, mai bine, te laşi! Misiunile
noastre necesită exactitate! Dacă întârzii, dacă ai o atitudine
amatorială în timpul unei intervenții sau dacă nu ai prezență
de spirit, consecințele pot fi grave! În domeniul situațiilor de
urgență, greşeala se plăteşte scump, uneori chiar cu viața, din
păcate. Nu poți face față dacă nu te dăruieşti cu curaj şi din solidaritate
față de semeni! Am cuprins toate cele trei valori pe care
le-ați enumerat dumneavoastră, ați văzut? Dar..., este adevărat,
un pompier adevărat trebuie să fie înzestrat cu curaj, dăruire şi
solidaritate!
9) Acum, vă rog să transmiteți un gând către cei
mai tineri pompieri care, de curând, au îmbrățișat
această carieră!
Au în față o carieră frumoasă şi îmbracă o haină care,
întotdeauna, a atras admirație şi respect. N-o să caut acum să
le spun vorbe mari, le transmit gânduri simple dar sincere şi
anume, să fie sănătoşi şi să-şi îndeplinească misiunile în aşa fel
încât să fie mândri şi ei şi urmaşii lor!
Pentru că merită!