Infanteria Română – 180 de ani - Revista Forţelor Terestre - Forţele ...

s-a perfecţionat continuu odată cu dezvoltarea mijloacelor de producţie şi cu
acumularea experienţei dobândite în lupte.
Columna lui Traian oferă informaţii grăitoare cu privire la înzestrarea
armatei geto-dace din perioada războaielor daco-romane, ale cărei arme
principale erau: arcul şi praştia - pentru lupta la distanţă, cosorul de luptă
(sica), securea (toporul), sabia curbă (falces), lancea şi suliţele - pentru lupta
corp la corp. Oastea geto-dacă folosea ca principale mijloace de protecţie
pieptare, scuturi şi coifuri.
Primele mari confl icte, menţionate de sursele istorice, în care au
fost angrenaţi geto-dacii au fost războaiele cu romanii din anii 101-102 şi
105-106, când la cârma Imperiului Roman se afl a Marcus Ulpius Traianus
despre care Dio Cassius scria că “era un om cu totul deosebit, mai ales prin
simplitatea moravurilor sale”.
Mult mai târziu, după fi nele primului mileniu, ruinele istorice relevă
renaşterea oştilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic. În cadrul acestora
un loc central l-a ocupat pedestrimea, iscusit folosită în luptă de voievozii
transilvani Gelu şi Menumorut.
În evul mediu pedestrimea română a cunoscut o evoluţie complexă,
sinuoasă şi contradictorie, în strânsă dependenţă cu dezvoltarea socioeconomică
şi condiţiile de la fruntariile ţării.
În Moldova, formaţiunile militare, în compunerea cărora pedestrimea
era predominantă, au fost atestate începând din secolul XI, cu prilejul
luptelor duse de ruteni şi pecenegi, împotriva regelui polon Boleslav.
Un loc aparte în istoriografi a formaţiunilor militare aparţinătoare unor
comunităţi moldovene, îl ocupă cea referitoare la formaţiunea teritorială din
secolul XIII, constituită în regiunea Bârladului, cu reşedinţa în târgul cu
acelaşi nume.
O concluzie evidentă referitoare la această perioadă o reprezintă
aprecierea conform căreia constituirea şi consolidarea statelor feudale
româneşti au creat condiţii prielnice pentru dezvoltarea formaţiunilor
militare autohtone.
Coloana vertebrală a oştirilor feudale şi factor decisiv în obţinerea
multor biruinţe a fost „oastea cea mare” sau „oastea de ţară”, aşa cum era
denumită în Moldova, bazată pe ridicarea în masă la arme, pentru înfrângerea
invadatorilor.
12